ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 25.01.2018

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 201/2018

HOTĂRÂRE
25.01.2018
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 201/2018 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2018)

Decizia nr. 201/2018

Asupra cauzei de față constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă, sub nr. x/3/2015, reclamanții A. și B. au chemat în judecată pe pârâta SC C. SA pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunța în contradictoriu și cu intervenienta forțată D., să se dispună obligarea pârâtei la plata către fiecare dintre cei doi reclamanți, pentru propria vătămare, a sumei de 1.000.000 lei, reprezentând daune morale și a sumei de 15.990 de lei, reprezentând daune materiale (cheltuieli de îngrijire generate de intervențiile medicale, ședințele de recuperare, transport), cu cheltuieli de judecată.

Prin Sentința civilă nr. 4039 din 29 iunie 2016, tribunalul a admis în parte cererea formulată de reclamanți și a obligat pârâta la plata către fiecare dintre cei doi reclamanți a sumei de 15.990 de lei reprezentând daune materiale, la plata către reclamanta A. a sumei de 400.000 de lei reprezentând daune morale, precum și la plata către reclamantul B. a sumei de 200.000 de lei reprezentând daune morale.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel, în termen legal, pârâta SC C. SA, apel ce a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel București, secția a V-a civilă, sub același număr unic x/3/2015.

Prin Decizia nr. 288/A din 14 februarie 2017 a Curții de Apel București, secția a V-a civilă, apelul pârâtei a fost respins, ca nefondat.

Împotriva deciziei instanței de apel, pârâta SC C. SA a declarat recurs, invocând ca temei de drept dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În raport de prevederile art. 248 alin. (2) coroborate cu cele ale art. 493 alin. (5) din C. proc. civ., cu referire la art. 499 teza finală din același act normativ, Înalta Curte urmează să analizeze cu prioritate admisibilitatea recursului, fața de care constată următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 457 alin. (3) C. proc. civ., hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei.

O hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât pe cele expres prevăzute de lege.

Regula are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituția României, republicată, prevăzând că mijloacele procesuale de atac a hotărârii judecătorești sunt cele prevăzute de lege, iar exercitarea acestora se realizează în condițiile legii.

Potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., sunt hotărâri definitive, hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum și cele neatacate cu recurs.

Art. 483 alin. (1) C. proc. civ. dispune că "Hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum și alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege sunt supuse recursului", iar, conform alin. (2) din același act normativ, "Nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a) - i), în cele privind navigația civilă și activitatea în porturi, conflictele de muncă și de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 500.000 lei inclusiv. De asemenea, nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului."

De asemenea, art. XVIII alin. (1) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, modificată prin O.U.G. nr. 95/2016, prevede că "Dispozițiile art. 483 alin. (2) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, se aplică proceselor pornite începând cu data de 1 ianuarie 2019", iar conform alin. (2) al aceluiași articol, în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi și până la data de 31 decembrie 2018 nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a) - lit. i) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, în cele privind navigația civilă și activitatea în porturi, conflictele de muncă și de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv. De asemenea, în aceste procese nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului.

În cauză, litigiul are ca obiect pretenții estimate de reclamanți în cuprinsul cererii de chemare în judecată la valorile de 1.000.000 lei, reprezentând daune morale și a sumei de 15.990 de lei, reprezentând daune materiale (cheltuieli de îngrijire generate de intervențiile medicale, ședințele de recuperare, transport), cu cheltuieli de judecată.

În cauza pendinte, pentru a stabili dacă, în cauză, pârâtul are deschisă calea extraordinară a recursului împotriva deciziei prin care a fost soluționat apelul, în conformitate cu dispozițiile mai sus citate, se are în vedere valoarea obiectului cererii indicată în capetele principale de cerere.

Potrivit dispozițiilor art. 99 alin. (2) C. proc. civ., "în cazul în care mai multe capete principale de cerere întemeiate pe un titlu comun ori având aceeași cauză sau chiar cauze diferite, dar aflate în strânsă legătură, au fost deduse judecății printr-o unică cerere de chemare în judecată, instanța competentă să le soluționeze se determină ținându-se seama de acea pretenție care atrage competența unei instanțe de grad mai înalt".

Este de observat că, prin soluția adoptată în noua reglementare, legiuitorul se îndepărtează, parțial, de doctrină, care a preconizat, în condițiile vechiului cod, soluția cumulării valorii cererilor în cazul în care cererile au o cauză comună, provenind din unul și același raport juridic substanțial.

Astfel, legiuitorul exclude determinarea competenței pe baza valorii totale a cererilor principale ale reclamantului, din moment ce întrevede posibilitatea ca respectivele capete de cerere să fie în competența unor instanțe de grade diferite; dacă valoarea tuturor pretențiilor s-ar fi însumat, ar fi existat o singură instanță competentă.

Prin urmare, în speța pendinte, câtă vreme prin demersul judiciar reclamanții au solicitat atât daune morale, cât și daune materiale, care se constituie în capete principale ale cererii de chemare în judecată, având aceeași cauză și aflate în strânsă legătură, stabilirea instanței competente nu se face în funcție de valoarea cumulată a tuturor pretențiilor, ci ținându-se seama de acea pretenție care atrage competența unei instanțe de grad mai înalt.

În cauză, cererile având ca obiect acordarea de daune morale și despăgubiri materiale au fiecare caracter principal, întrucât ar fi putut fi formulate individual de reclamanți pe cale separată, chiar dacă au același temei juridic, respectiv art. 1349 (materia răspunderii civile delictuale).

Prin urmare, având în vedere că au fost soluționate mai multe cereri principale, iar pretențiile cu valoarea cea mai mare se situează sub pragul valoric de 1.000.000 lei inclusiv, prevăzut de art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, rezultă că hotărârea atacată nu este supusă căii de atac a recursului.

Față de cele menționate, din coroborarea dispozițiilor art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. cu art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 rezultă că Decizia civilă nr. 288/A din data de 14 februarie 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, nu este susceptibilă de recurs, fiind pronunțată de curtea de apel în cadrul soluționării unui apel declarat împotriva unei hotărâri supuse numai apelului.

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de pârâta C. SA împotriva Deciziei nr. 288/A din data de 14 februarie 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 ianuarie 2018.

Procesat de GGC - CL

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2020-02-14
0,97
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 427/2020
Ședința publică din data de 14 februarie 2020 Deliberând asupra recursului de față, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele: Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului București, secți
ÎCCJ 2019-05-07
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 849/2019
iunie 2016, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă. A fost casată, în parte, decizia recurată numai în ceea ce privește soluționarea apelului declarat de pârâtă împotriva Sentinței civile nr. 3968 din 26 iunie 2015 pron
ÎCCJ 2018-02-14
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 422/2018
Decizia nr. 422/2018 Asupra recursului de față, constată următoarele: Prin cererea de chemare în judecată, reclamanții A., B., C., D., E. și F. au solicitat obligarea pârâtei SC G. SA la plata următoarelor sume: 6.480,67 lei, cu titlu de da
ÎCCJ 2017-06-28
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1471/2018
râta SC B. SA și intervenientul C., având ca obiect pretenții. A dispus obligarea pârâtei la plata către reclamantă a sumei de 40.000 euro cu titlu de daune morale și 66.036 euro, cu titlu de daune materiale și a respins capătul de cerere p
ÎCCJ 2016-06-15
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1406/2016
plata către reclamant a sumei de 88,29 RON cu titlu de daune materiale și suma de 100.000 euro cu titlu de daune morale și a respins cererea privind obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, ca nefondată. Soluția instanței de ap
Sursă