ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2134/2016

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2134/2016 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Decizia nr. 2134/2016

Asupra cauzei

de față, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe

rolul Tribunalului Timiș sub nr. x/30 din 22 august 2011, reclamanta Asociația

Handicapaților Fizic Lugoj a chemat în judecată pe pârâții Primăria

Municipiului Lugoj prin Primar, Consiliul Local al Municipiului Lugoj prin Comisia

locală de aplicare a Legii nr. 10/2001 reprezentată prin Primar, Instituția

Prefectului Județului Timiș, prin Prefect și A., solicitând anularea

dispoziției din 21 iulie 2011 de modificare și completare a dispoziției

din 09 aprilie 2009 emise de Primarul Municipiului Lugoj privind restituirea în

natura a imobilului construcție și teren situat în municipiul Lugoj,

str. S. nr. 14 și implicit, anularea acestei din urmă dispoziții.

S-a solicitat

să se constate că în mod greșit imobilul a fost retrocedat pârâtului

A., care nu a fost proprietarul de drept al acestuia; Să se constate că

reclamanta a construit corpul de clădire numit „pavilion cazare” și a

efectuat lucrări structurale și de adăugire la imobilul inițial;

Să se dispună intabularea imobilului (numit „pavilion cazare”) nou construit

de către reclamantă în favoarea acesteia.

În cazul în care

se va considera neîntemeiată cererea de anulare a dispozițiilor menționate,

s-a cerut obligarea pârâtului A. la restituirea către reclamantă a sumei

totale ce reprezintă investițiile efectuate - sume ce se vor detalia ulterior,

actualizată cu rata inflației și dobânzile legale aferente acestei

sume.

În motivare, reclamanta

a arătat că prin decizia nr. 2539 din 29 mai 1991 a Primăriei Municipiului

Lugoj, i-a fost atribuit, în administrare, imobilul identificat în C.F. nr. A Lugojul

Român, nr. top. a-b, situat în Lugoj, str. L. nr. 14 (actualmente str. S. nr. 14).

De la data atribuirii

și până în prezent, imobilul a fost folosit de către Asociația

Handicapaților Fizic Lugoj prin societatea înființată de către

aceasta - SC B. SRL - funcționând ca Centru de protezare și reeducare

funcțională al Asociației Handicapaților Fizic Lugoj.

S-a arătat

că până în anul 1991, proprietarul clădirii și al terenului

a fost Statul Român, clădirea fiind în administrarea C. Lugoj (actualmente

D.), iar până în 1982 imobilul a funcționat ca Școală și

Casă de odihnă a Liceului E. Lugoj, anterior proprietatea acesteia aparținând

familiei F. În anul 1987, imobilul a fost propus spre demolare fiind cuprinsă

în Decretul nr. 300/1987.

Între anii 1995-1998,

construcția inițială s-a extins (corpul de clădire A) cu următoarele

corpuri notate pe Planul de Urbanism, anexă la „certificatul de urbanism

nr. x/1998, respectiv: - o construcție de 75,00 m.p. (12,5 m x 6,00 m); o construcție

de 39,13 m.p. (8,6 m x 4,55) și de 30,94 m.p. (6,8 m x 4,55 m) corp B; - o

construcție începută în anul 1995, în baza autorizației de construcție

y/1995, cu o suprafață de 144 m.p. (12 m x 12 m) notată pe Planul

de Urbanism, anexă la certificatul de urbanism nr. x/1998, ca „Pavilion cazare

în construcție” corp C.

Astfel fiind,

construcțiile efectuate de reclamantă sunt în suprafață totală

de 289,04 m.p., iar construcția inițială veche de 226,665 m.p. Ca

atare, a fost schimbat profilul imobilului în proporție de aproximativ 60%,

situație în care, față de dispoz. art. 10 alin. (1) și (2) din

Legea nr. 10/2001, persoana îndreptățită poate obține numai

măsuri reparatorii prin echivalent.

Având în vedere

investițiile făcute de Asociația Handicapaților Fizic Lugoj

din anul 1990 pănă în anul 2011 pentru amenajarea, extinderea, dotarea

și renovarea Centrului B. - autorizat ca Unitate Protejată de către

Ministerul Muncii - s-a solicitat admiterea acțiunii așa cum a fost formulată.

Reclamanta Asociația

Handicapaților Fizic Lugoj a formulat o precizare de acțiune, solicitând:

- constatarea nulității absolute (de drept comun) a prevederilor punct

1 art. 1 și punct IV art. 4 din dispoziția din 21 iulie 2011 de modificare

și completare a dispoziției din 09 aprilie 2009 emise de Primarul Municipiului

Lugoj privind restituirea în natură a imobilului construcție și teren

situat în municipiul Lugoj, str. S. nr. 14 și implicit, a procesului-verbal

de predare-primire; - să se constate că reclamanta a construit corpul

de clădire numit „pavilion cazare” și să se dispună intabularea

imobilului (numit „pavilion cazare”) nou construit de către reclamantă

în favoarea acesteia, cu dezmembrarea acestui teren din totalul suprafeței

de de 6654 m.p.; să se constate că reclamanta a efectuat lucrări

structurale și adăugire la imobilul inițial ce face obiectul punct

I art. l din dispoziția din 21 iulie 2011; să se constate că în mod

greșit imobilul descris la punct 1 art. l din dispoziția din 21 iulie

2011 s-a retrocedat pârâtului A., prin încălcarea prevederilor din Legea

nr. 10/2001; să se constate că patrimoniul reclamantei s-a micșorat

cu o valoare care se regăsește în patrimoniul pârâtului, ca efect al retrocedării

în natură a imobilului potrivit dispoziției din 21 iulie 2011 - îmbogățirea

fară justă cauză.

În situația

în care s-ar considera neîntemeiată cererea de constatare a nulității

absolute a dispozițiilor, s-a solicitat obligarea pârâtului A. la restituirea

către reclamantă a sumei totale ce reprezintă investițiile efectuate.

Prin sentința

civilă nr. 1239 din 26 aprilie 2012, Tribunalul Timiș, secția I civilă,

a admis în parte acțiunea formulată de reclamantă și a dispus

anularea dispozițiilor din 9 aprilie 2009 și respectiv, din 21 iulie 2011

emise de Primarul Municipiului Lugoj în calitate de reprezentant al entității

învestite cu soluționarea notificării; a respins în rest pretențiile.

În justificarea

soluției, prima instanță a reținut, în esență, că

dispoziția emisă inițial de primar (din 9 iunie 2003) a intrat în

circuitul civil la data comunicării acesteia către notificant, efectele

ei consolidându-se ca atare. De aceea, ea nu mai putea fi revocată, astfel

încât dispozițiile ulterioare, cu cea din 9 aprilie 2009 și respectiv,

cu cea din 21 iulie 2011 au fost considerate nelegale.

Au fost respinse

celelalte pretenții întrucât, urmare a primirii celui dintâi petit și

a anulării dispozițiilor prin care se retrocedase în natură imobilul

în discuție, acesta a revenit în patrimoniul statului. Or, petentei i-a fost

atribuit terenul litigios tocmai în vederea edificării unor construcții,

asupra cărora a dobândit un drept de administrare, ceea ce înseamnă că

apare ca redundantă cererea vizând constatarea că reclamanta a edificat

anumite construcții, de vreme ce terenul i-a fost atribuit tocmai în acest

scop.

S-a reținut

că, pe de altă parte, construcțiile edificate nu pot fi intabulate

fără a se stabili regimul juridic al terenului aferent acestora (dacă

se circumscrie domenialității publice ori private a statului ori a unității

administrativ - teritoriale, în funcție de care poate solicita recunoașterea

unui drept de superficie constând în dreptul de proprietate asupra construcțiilor

și de folosință asupra terenului aferent). Față de cadrul

procesual fixat cu referire la dispozițiile Legii nr. 10/2001, nu pot fi valorificate

pretențiile afirmate.

Prin decizia civilă

nr. 154 din 26 septembrie 2012, Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă,

a respins ca nefondate apelurile declarate de pârâții A., Primarul Municipiului

Lugoj și Consiliul Local al Municipiului Lugoj.

Prin decizia civilă

nr. 2117 din 10 aprilie 2013, Înalta Curte de Casație și Justiție,

secția I civilă, a admis recursurile pârâților, casând decizia Curții

de Apel Timișoara, cu trimitere spre rejudecare la aceeași instanță.

În considerentele

hotărârii s-a reținut că instanța de apel nu a dezbătut

motivul invocat de pârâtul A. privind tardivitatea cererii completatoare.

S-a dat îndrumarea

ca, în ipoteza în care modificarea va fi considerată în termen, să se

verifice în ce măsură era necesară formularea contestației în

temeiul art. 11 din Legea nr. 247/2005, raportat la faptul că Legea nr. 247/2005

permite Comisiei Centrale să propună restituirea în natură a imobilului,

context în care trebuie analizat dacă bunul poate fi restituit și de unitatea

deținătoare.

De asemenea, s-a

reținut că verificarea temeiniciei acțiunii în nulitatea unei dispoziții

emise în procedura legii speciale, nr. 10/2001, formulată de un terț,

presupune analiza cauzelor de nulitate ale unui asemenea act, care, odată intrat

în circuitul civil, devine un act juridic supus cazurilor și condițiilor

de nulitate prevăzute de dreptul comun, iar nu celor de revocare prevăzute

de jurisdicția administrativă.

Prin urmare, pornind

de la această premisă, instanțele sunt datoare să verifice,

dacă la emiterea dispoziției au fost respectate dispozițiile legii

speciale, respectiv condițiile impuse de art. 19 din Legea nr. 10/2001, care

dispun că nu se pot restitui în natură construcțiile cărora,

prin transformările suferite, în raport cu forma inițială, le-au

fost adăugate corpuri de zidărie sau volume din alte materiale, ce reprezintă

peste 100% raportat la aria desfășurată existentă la data preluării.

În rejudecare,

prin decizia civilă nr. 158/A din 24 octombrie 2013, Curtea de Apel Timișoara,

secția I civilă, a respins, din nou, apelurile pârâților.

Prin decizia civilă

nr. 1606 din 28 mai 2014, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția

I civilă, admițând recursurile pârâților, a casat din nou decizia

Curții de Apel Timișoara cu trimitere spre rejudecare la aceeași

instanță.

În considerentele

deciziei de casare, instanța supremă a reținut că potrivit deciziei

de recurs anterioare, nr. 2117 din 10 aprilie 2013, a Înaltei Curți de Casație

și Justiție, a fost casată decizia instanței de apel, ce validase

hotărârea de primă instanță, care statuase asupra nulității

dispozițiilor din 9 aprilie 2009 și din 21 iulie 2011 emise de Primarul

Municipiului Lugoj, cu încălcarea limitelor revocabilității actelor

administrative individuale, dându-se îndrumări instanței de rejudecare

să se pronunțe asupra tardivității depunerii „cererii completatoare”

și să analizeze dacă bunul imobil în litigiu putea fi restituit și

de unitatea deținătoare, dată fiind conjunctura legislativă,

motivele legale ce au stat la baza emiterii celor două dispoziții și

principiului prevalenței restituirii în natură, reiterat și prin

dispozițiile art. 16 din Legea nr. 247/2005.

A mai reținut

instanța de recurs că verificarea temeiniciei acțiunii în nulitatea

unei dispoziții emise în procedura Legii nr. 10/2001, introdusă de către

un terț, presupune analiza cauzelor de nulitate ale unui asemenea act care,

odată intrat în circuitul civil, trebuie tratat ca act juridic civil, fiind

supus cazurilor și condițiilor de nulitate prevăzute de dreptul comun,

iar nu celor de revocare prevăzute de jurisdicția administrativă.

Cu toate acestea,

instanța de rejudecare a persistat în analiza chestiunii privitoare la posibilitatea

Primarului Municipiului Lugoj de a-și revoca dispoziția inițială

din 2003, emisă în soluționarea notificării pârâtului A., concluzionând

- ca și cu ocazia analizei efectuate în cea dintâi etapă procesuală

de soluționare a cauzei - că, dat fiind cadrul normativ creat prin dispozițiile

art. 11 din Legea nr. 247/2005 și de cele ale art. 16 din Titlul VII al aceleiași

legi, revocarea ulterioară a dispoziției nr. 1164/2003 nu se mai putea

realiza pe cale administrativă de către entitatea emitentă, odată

ce acest act a intrat în circuitul civil prin comunicarea către beneficiar.

În mod greșit

și cu încălcarea dispoz. art. 315 alin. (1) C. proc. civ., instanța

de rejudecare a considerat că în acest fel a dat curs îndrumării deciziei

de casare care impunea verificarea împrejurării dacă la emiterea dispozițiilor

contestate au fost respectate dispozițiile Legii nr. 10/2001, stabilind că

tocmai dispozițiile legale anterior evocate nu au fost respectate.

Reținând

și că instanța de apel a apreciat corect asupra tardivității

„cererii precizatoare” a reclamantei, instanța de recurs a dispus ca la rejudecare

instanța de trimitere să se raporteze la cauzele și motivele de nulitate

invocate de reclamantă prin cererea sa de chemare în judecată, în raport

și de îndrumările conținute în decizia de recurs nr. 2117 din 10

aprilie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

La rejudecare,

s-a dispus efectuarea expertizei tehnice de specialitate în construcții pentru

a se putea stabili dacă reclamanta justifică sau nu un interes în promovarea

acțiunii în nulitate de față.

Prin decizia

nr. 43 din 14 martie 2016, Curtea de Apel Timișoara, secția civilă,

a admis apelurile declarate de pârâții A., Consiliul local al Municipiului

Lugoj și Primăria Municipiului Lugoj reprezentantă prin primar împotriva

sentinței civile nr. 1239/PI din 26 aprilie 2012 pronunțate de Tribunalul

Timiș, secția I civilă, pe care a anulat-o și evocând fondul

a admis în parte contestația formulată de reclamanta Asociația Handicapaților

Fizic Lugoj.

A anulat în parte

art. 1 al dispoziției din 20 iulie 2011 emise de Primarul municipiului Lugoj

prin care s-a modificat și completat art. 1 al dispoziției din 09

aprilie 2009 emise de același primar, în sensul că a respins cererea pârâtului

A. de restituire în natură a imobilului aflat în administrarea operativă

și folosința reclamantei, situat administrativ în municipiul Lugoj,

str. S. nr. 14, înscris în C.F. B. Lugojul Român (unde a fost transcris din C.F.

nr. A. Lugojul Român), nr. top a-c compus din casă veche (intabulată)

și construcții noi edificate de asociația reclamantă (neintabulate)

și teren de 3813 m.p.

Au fost respinse

celelalte solicitări ale reclamantei.

A fost menținută

dispoziția în privința restituirii diferenței de teren intravilan

și a terenului extravilan ce i se cuvin pârâtului A.

Pentru a decide

astfel, instanța de apel a reținut că, potrivit dezlegărilor

date prin deciziile de casare, s-a stabilit că cele două dispoziții

contestate au fost emise cu respectarea competenței recunoscute de Legea

nr. 10/2001 conducătorului persoanei juridice deținătoare a imobilului

și că aceste dispoziții nu au natura unor acte administrative intrate

în circuitul civil, cărora să li se poată aplica regula irevocabilității.

S-a considerat

în acest sens, că măsura revocării dispoziției din 2003 prin

cele două dispoziții contestate a fost făcută în aplicarea

art. 16 din Legea nr. 10/2001 (în noul ei conținut consacrat prin Legea

nr. 247/2005) și în folosul beneficiarului actului, putându-se considera că

a avut acordul său implicit.

De aceea, cercetarea

judecătorească a acțiunii conform solicitării de anulare a celor

două dispoziții emise de Primarul Municipiului Lugoj, s-a considerat -

la fel ca în prima decizie de casare - că trebuie făcută prin raportare

la dispozițiile Legii nr. 10/2001.

În egală

măsură, întrucât prin aceeași decizie de casare s-a reținut

și faptul că instanța de apel a apreciat corect asupra tardivității

„cererii precizatoare” a reclamantei, s-a constatat că verificarea legalității

celor două dispoziții contestate, prin raportare la dispozițiile

Legii nr. 10/2001, trebuie să se realizeze doar în limita solicitărilor

din acțiunea inițială cu care asociația reclamantă a învestit

instanța.

În acest sens,

s-a constatat că potrivit primei decizii de casare, nr. 2117 din 10

aprilie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - la care

a făcut trimitere și cea de-a doua decizie - instanța de rejudecare

a fost îndrumată să efectueze o expertiză de specialitate pentru

a se putea stabili calitatea procesuală activă a reclamantei (terț

față de raporturile stabilite în baza Legii nr. 10/2001 între persoana

îndreptățită la acordarea măsurilor reparatorii și persoana

deținătoare a imobilului) de a solicita anularea dispozițiilor emise

de Primarul Municipiului Lugoj în aplicarea acestei legi.

S-a reținut

că, potrivit art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 - care constituie regula

în materie, dispozițiile/deciziile motivate emise de persoanele juridice deținătoare

pot fi atacate de către persoanele care se consideră îndreptățite

la aplicarea acestei legi, în ipoteza în care notificarea lor a fost respinsă,

dar că, în considerarea dreptului constituțional de liber acces la justiție

al oricărei persoane care justifică un interes într-o asemenea cauză,

o atare contestație este permisă în condițiile Legii nr. 10/2001,

mai precis ale art. 19 al legii și în ipoteza în care terțul (ca în speță)

pretinde că imobilelor preluate de stat și solicitate spre restituire

le-a adăugat, pe orizontală sau verticală, noi corpuri a căror

arie desfășurată însumează peste 100% din aria desfășurată

inițial.

Rezultă deci,

că emiterea dispoziției de restituire în natură a unui imobil (cuprinzând

atât structura existentă la momentul preluării de către stat cât

și cea adăugată de terți după acest moment), dă dreptul

acestora din urmă la acțiunea în anularea dispoziției dacă,

prin conținutul ei, s-au încălcat regulile de acordare a măsurilor

reparatorii conținute în art. 19 alin. (1) sau alin. (2) din Legea nr. 10/2001,

prevăzute de legiuitor ca un mijloc de protecție a interesului terțului.

În cauză

a fost administrată proba cu expertiza tehnică în construcții, procedându-se

la identificarea imobilului în litigiu, ceea ce a permis instanței constatarea

faptului că prin lucrările de reparație, consolidare dar și

de extindere a structurii avute de acest imobil la momentul preluării lui de

către stat - lucrări finanțate din bugetul Asociației Handicapaților

Fizic Lugoj - aceasta justifică un interes, în sens procesual, de a figura

în cauză în calitate de reclamantă.

În ce privește

temeinicia pretenției de a se dispune anularea dispozițiilor emise în

2009 și 2011 de Primarul Municipiului Lugoj (prin care s-a dispus restituirea

în natură, către pârâtul A., a imobilului din Municipiul Lugoj, str. S.

nr. 14, în structura sa actuală, (incluzând și lucrările nou incorporate,

al căror cost a fost suportat de reclamantă), aceasta a fost realizată

prin raportare la constatările făcute de expert cu privire la părțile

componente ale imobilului, la modul lor de configurare (respectiv, dacă sunt

independente ori interconectate) precum și la finanțarea execuției

lor.

Astfel, expertiza

a constatat că, potrivit planului de situație care face parte din documentația

cadastrală avizată de OCPI, în baza dispoziției din 09 aprilie 2009

a Primarului Municipiului Lugoj și potrivit certificatului fiscal din 19

mai 2009 emis de Primarul Lugoj (care cuprinde și clădirea nou construită

de asociația reclamantă, cu suprafața de 144 m.p.) precum și

extrasului de CF (în care nu este notată decât existența unei construcții

pe terenul restituit integral pârâtului A. odată cu aceasta), pârâtul este

intabulat asupra tuturor construcțiilor, fiind astfel ignorată atât contribuția

asociației reclamante la configurarea imobilului - existentă la momentul

restituirii lui către pârât - cât și drepturile sale legale derivând din

această contribuție.

S-a reținut

că, potrivit „Planului de atribuire teren” întocmit de SC G. SA Lugoj pentru

asociația reclamantă, sub nr. 164 din 14 martie 1991, la momentul la care

asociația urma să preia imobilul (după ce în prealabil - în 05

septembrie 1990 i se închiriase casa cu 6 încăperi din Lugoj, str. S. nr. 14-16,

cu terenul de 4280 m.p., iar în 07 noiembrie 1990 i se eliberase autorizația

de construire), pe teren se aflau două corpuri: corpul A (cu suprafața

construită de 246,68 m.p.) și corpul B (cu suprafața de 40,5 m.p.),

despre acesta din urmă expertul reținând că a fost edificat de asociația

reclamantă.

Prin deciziile

Primăriei Lugoj nr. 2146 din 20 aprilie 1991 și respectiv nr. 2539

din 29 mai 1991, Asociației Handicapaților Fizic Lugoj i s-au atribuit

terenul de 3813 m.p. și, respectiv, casa din str. L. (actualmente str. S.

nr. 14), nr. top a-b.

Ulterior, în cartea

funciară, asupra nr. top a-c s-a notat dreptul de administrare operativă

directă al Asociației Handicapaților Fizic Lugoj asupra casei și

terenului și dreptul său de folosință asupra terenului.

La momentul preluării

construcției, aceasta era într-o astfel de stare de degradare încât administratorul

ei, în numele statului (H. Lugoj), o propusese spre casare, fiind și cuprinsă

în Decretul de demolare nr. 300/1987, (conform documentului întocmit de SC G. SA).

De asemenea, în cuprinsul acestui act se menționează doar despre existența

unei singure clădiri, a cărei stare la momentul respectiv s-a constatat

(fiind prezentate în detaliu deficiențele sale structurale), menționându-se

că nu prezintă siguranță în exploatare pentru scopul propus

de noul beneficiar, Asociația Handicapaților Fizic Lugoj (atelier de producție

proteze și servicii de protezare).

Expertul a arătat

că imobilul-construcție veche, evidențiat în C.F. nr. C. Lugojul

Român, în același nr. topografic cu descriere, a fost restituită pârâtului

A. fără a se preciza în ce anume constă această construcție,

respectiv fără a o identifica.

Dacă este

vorba despre restituirea casei vechi, el a menționat că ar fi trebuit

să se țină cont de faptul că aceasta este doar corpul A din

Planul de situație cuprins în Anexa 49, care are o suprafață de 226,67

m.p. Acest corp are peretele dinspre est refăcut de către Asociația

Handicapaților Fizic Lugoj și el a fost consolidat, reparat structural,

recompartimentat, amenajat cu vestiare și grupuri sanitare, a fost finisat

modern și a fost dotat cu instalații sanitare de apă și canal,

de încălzire și electrice, doar prin efortul financiar al acesteia.

Expertul a mai

arătat și că acestui corp i-au mai fost adăugate de către

asociația reclamantă alte construcții, evidențiate în raport.

De asemenea, răspunzând

obiecțiunilor formulate, expertul a menționat că suprafața inițială

(respectiv, suprafața construită desfășurată a imobilului

atribuit Asociației Handicapaților Fizic Lugoj prin decizia Primarului

Lugoj nr. 2539 din 29 mai 1991, a fost de 258,79 m.p.) iar suprafața construcției

în prezent, datorată lucrărilor reclamantei este de 559,89 m.p. reprezentând,

în cotă procentuală, o mărire cu 216% a suprafeței inițiale,

ceea ce a constituit pentru instanța de apel un prim argument pentru reținerea

incidenței în cauză a art. 19 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.

S-a constatat

astfel, ca fiind de necontestat faptul că suprafața desfășurată

actuală a imobilului însumează peste 100% din suprafața lui inițială

și că această majorare s-a făcut prin efortul financiar al asociației

reclamante, cu acceptul aceleiași instituții (Primăria Municipiului

Lugoj) care a emis dispoziția de restituire în natură a imobilului (cu

situația de CF neschimbată și cu tot terenul), pârâtului A.

Totodată,

construcția inițială preluată de stat nu are o existență

de sine stătătoare fiind, prin destinația spațiilor cuprinse

în ea, într-o indisolubilă legătură funcțională cu noile

corpuri de clădire edificate de asociația reclamantă, toate servind

bunei și normalei activități a centrului de protezare și reeducare

funcțională din cadrul Asociației Handicapaților Fizic Lugoj.

De aceea, ținându-se

cont de regulile de stabilire a naturii măsurilor reparatorii în favoarea persoanelor

îndreptățite, instituite de art. 19 din Legea nr. 10/2001 într-o atare

situație, s-a constatat că pârâtului A. nu-i putea fi restituit în natură

imobilul (construcția) în litigiu - nici măcar parțial - așa

cum s-a dispus prin dispoziția din 21 iulie 2011 a Primarului Municipiului

Lugoj (care a modificat și completat dispoziția din 09 aprilie 2009 cu

conținut similar) și că prezenta acțiune de drept comun în anularea

acestor dispoziții este întemeiată.

Din această

cauză, întrucât hotărârea Tribunalului Timiș a fost pronunțată

în mod greșit în baza baza excepției irevocabilității dispoziției

din 2003 emise de Primarul Municipiului Lugoj, în baza art. 297 C. proc. civ., Curtea

a admis apelul pârâților, a anulat sentința și, evocând fondul, constatând

incidența ipotezei prevăzute de art. 19 alin. (1) din Legea nr. 10/2001,

a admis în parte contestația reclamantei, a anulat în parte art. 1 al dispoziției

nr. 716 din 20 iulie 2011 emise de Primarul municipiului Lugoj prin care s-a modificat

și completat art. 1 al dispoziției nr. 859 din 09 aprilie 2009 emise de

același primar.

Prin încheierea

de ședință din 7 iunie 2016 Curtea de Apel Timișoara, secția

I civilă, a admis în parte cererea de îndreptare a erorii materiale formulată

de petenta Asociația Handicapaților Fizic Lugoj; a dispus complinirea

omisiunii de indicare și a altor date de identificare a imobilului în litigiu,

în sensul că respingerea cererii pârâtului A. de restituire în natură

a vizat imobilul situat administrativ în Lugoj, str. S., nr. 14, înscris în C.F.

nr. B. Lugojul Român (unde a fost înscris din C.F. nr. A. Lugojul Român), nr. top.

a-c, care apare menționat în dispozițiile atacate, emise de Primarul Municipiului

Lugoj ca fiind evidențiat în C.F. nr. C. Lugojul Român, nr. top. d-e, compus

din casă veche (neintabulată) și construcții noi edificate de

asociația reclamantă (neevidențiate în CF) plus teren de 3813 m.p.

Pentru a se pronunța

astfel, Curtea de Apel Timișoara a reținut că, deși se susține

că este o eroare dispoziția instanței care a statuat: „anulează

în parte art. 1 al dispoziției din 21 iulie 2011 (...)” în loc de „anulează

art. 1 al dispoziției din 21 iulie 2011 (...)”, un atare aspect nu constituie

o eroare materială în sensul dispozițiilor art. 281 C. proc. civ. (respectiv,

una ce este legată de aspectele formale ale judecății), ci o eventuală

eroare de judecată, care nu se poate corecta decât prin căile legale de

atac, iar împrejurarea că s-a dispus anularea parțială a art. 1 al

dispoziției menționate este consecința faptului că acest articol

s-a referit nu numai la situația construcțiilor (cea veche și cele

noi) pe care și le dispută părțile, ci și la situația

unor terenuri intravilane din care o parte s-a considerat de către instanță

a fi, justificat, de restituit pârâtului A. - așa cum și Primăria

Municipiului Lugoj decisese.

Cu privire la

pretinsa omisiune de indicare a datelor de evidență ale imobilului în

litigiu menționate în acțiune (mai precis a nr. de CF și topografic

al terenului pe care sunt edificate construcția veche și cele noi), instanța

a reținut că nu există decât o singură entitate valorică

pe care părțile și-o dispută (respectiv, o singură construcție

veche, fundamental refăcută și apoi extinsă cu corpuri noi prin

efortul financiar al asociației reclamante, situată administrativ în Lugoj,

str. S. nr. 14) iar, pe de altă parte, că terenul asupra căruia există

aceste edificate, deși unic din punct de vedere fizic este identificat diferit

în acte oficiale.

Astfel, în dispoziția

din 21 iulie 2011, la fel ca și în dispoziția din 9 aprilie 2009, construcțiile

în litigiu din Lugoj, str. S. nr. 14, recunoscute a fi în administrarea operativă

directă a asociației reclamante, se menționează a fi înscrise

în C.F. nr. C. Lugojul Român, nr. top. d-e, constatare care nu rezultă însă

din niciun act administrativ rectificativ de C.F. sau din nicio hotărâre a

vreunei instanțe.

În alte acte oficiale,

respectiv C.F. nr. A. Lugojul Român și C.F. nr. B., în care a fost transcris,

pentru imobilul în litigiu, numărul parcelei pe care este amplasată construcția,

este a-c.

Având în vedere

că reclamanta nu a indicat datele concrete de identificare a imobilului, că

în cauză nu a fost efectuată o expertiză topografică, precum

și faptul că din datele existente în evidențele de carte funciară

rezultă că asociația reclamantă este intabulată ca titulară

a dreptului de administrare operativă directă asupra imobilului în litigiu,

situat administrativ în Lugoj, str. S. nr. 14, din C.F. nr. B. Lugojul Român,

nr. top. a-c provenit din C.F. nr. A., dar și de faptul că în alte acte

oficiale (documentele de autorizare a renovării construcției vechi și

a edificării altora noi precum și în actele administrative ale Primăriei

Lugoj - inclusiv în dispozițiile emise în 2003, 2009 și 2011 în favoarea

pârâtului A., în baza Legii nr. 10/2001), una și aceeași construcție

veche, din str. S. nr. 14 (evidențiată în CF), întregită cu construcțiile

noi (neevidențiate în CF), se consideră a fi înscrisă în C.F. nr.

C. Lugojul Român, nr. top. d-e, instanța de judecată a apreciat că

imobilul

în litigiu din municipiul Lugoj, str. S., apare în dispozițiile din 21

iulie 2011 și din 09 aprilie 2009 emise de Primarul Municipiului Lugoj ca fiind

evidențiate în C.F. nr. C. Lugojul Român, nr. top. d-e, sens în care a operat

și îndreptarea dispozitivului deciziei.

Împotriva deciziei

instanței de apel au formulat recurs toate părțile.

1) Recursul reclamantei

Asociația Handicapaților Fizic Lugoj a fost întemeiat pe dispozițiile

art. 304 pct. 6, 7, 9 C. proc. civ., arătându-se că probele administrate

în cauză (dispozițiile contestate, CF-urile depuse în anexa la expertiză)

au fost analizate cu superficialitate, în mod trunchiat, instanța de apel având

considerente contradictorii, respectiv, deși respinge cererea pârâtului A.,

de restituire în natură a imobilului în litigiu, anulează parțial

art. 1 al dispoziției din 21 iulie 2011, prin care s-a modificat și completat

dispoziția din 09 aprilie 2009. Cum art. 1 are 3 alineate, prin anularea parțială

se înțelege anularea primului alineat, fără de care însă următoarele

două alineate nu mai au aplicabilitate, sens în care anularea trebuia să

fie totală, iar nu parțială.

Mai mult, s-au

menționat alte numere de CF și nu CF-ul în care consideră intimații

că s-ar afla imobilul reclamantei, CF-uri care apar în dispoziția primarului

și nu noul număr de CF provenit din conversia CF inițial în care

s-a transcris imobilul în vederea retrocedării.

În atare situație,

alin. (2) și (3) nu mai sunt aplicabile în cazul respingerii cererii de restituire

în natură, iar decizia instanței nu-și produce efectele, nefiind

vorba despre același imobil ce apare în dispozițiile emise de primar.

În mod greșit

imobilul a fost retrocedat pârâtului A., acesta nefiind proprietarul de drept, fiind

schimbate numere de CF și topografice așa cum rezultă din anexele

8-14 și 88 ale expertizei efectuate în cauză, imobilul fiind greșit

identificat și intabulat.

Or, dacă

instanța consideră corectă identificarea/intabularea, este necesară

modificarea numărului de carte funciară, respectiv, numerele topografice

pentru a fi în concordanță cu dispoziția primarului.

Neconcordanța

dintre dispozitivul și considerentele hotărârii echivalează cu o

nesoluționare în fond a unui capăt de cerere și poate fi invocată

ca motiv de ordine publică ce atrage după sine casarea cu trimitere spre

rejudecare.

2) Recursul pârâtului

A. a vizat atât decizia nr. 43 din 14 martie 2016 a Curții de Apel Timișoara,

secția I civilă, cât și încheierea de ședință din

7 iunie 2016 a aceleiași instanțe.

a) Referitor la

decizia nr. 43 din 14 martie 2016, recurentul-pârât a formulat următoarele

critici:

- În mod greșit

a fost soluționată excepția privind posibilitatea revocării,

de către primar, a dispoziției din 09 iunie 2003 întrucât la data comunicării,

către pârât, aceasta intrase în circuitul civil, nefiind contestată în

termen legal.

În acest sens,

a arătat că, prin notificarea înregistrată la Primăria Municipiului

Lugoj din 12 noiembrie 2001, a solicitat restituirea în natură a imobilului

situat în Lugoj, str. S. nr. 14, înscris în C.F. nr. C. LR.

A fost emisă

astfel, dispoziția din 09 iunie 2003, dar având în vedere noile dispoziții

legale în materie, dispoziția menționată nu își mai găsea

aplicabilitatea, astfel încât s-a dispus resoluționarea dosarului administrativ

potrivit noilor reglementări, fiind emisă dispoziția din 09

aprilie 2009 privind restituirea în natură a imobilului, construcție și

teren în suprafață de 7419 m.p.

Dispoziția

de aprobare a restituirii în natură constituie un act administrativ de putere,

a cărui natură juridică nu se schimbă prin faptul că Legea

nr. 10/2001 dă în competența instanței civile soluționarea contestațiilor

îndreptate împotriva dispozițiilor primarului.

De altfel, motivul

reținerii la emitent a acestor dispoziții a fost tocmai acela de a-i da

posibilitatea să aplice asupra dosarului administrativ prevederile imperative

ale noii legi, adică, principiul restituirii în natură.

De asemenea, în

fața instanței de fond a fost invocată excepția de tardivitate

a modificării acțiunii introductive, solicitându-se constatarea tardivității

demersului judiciar al reclamantei și faptul că este corectă mențiunea

din decizia de casare nr. 1606/2014 a Înaltei Curți de Casație

și Justiție, aceea că cererea precizatoare este tardiv formulată

și ca atare, acțiunea reclamantei trebuia să fie respinsă.

- În mod greșit

instanța de apel a respins excepția lipsei calității procesuale

active a reclamantei, având în vedere că Legea nr. 10/2001 nu prevede posibilitatea

terților, legitimați de un interes actual, de a ataca dispoziția

de restituire, deoarece raportul juridic izvorât din aplicarea Legii nr. 10/2001

ia naștere între deținătorul imobilului și persoana îndreptățită

la restituire în natură sau la măsuri reparatorii.

Faptul că

reclamanta invocă efectuarea anumitor lucrări la imobil nu-i conferă

acesteia calitatea de a solicita anularea dispoziției prin care s-a dispus

restituirea în natură a imobilului către pârât.

- Instanța

de apel s-a pronunțat asupra a ceea ce nu s-a cerut, obiectul cauzei fiind

greșit stabilit. Astfel, obiectul contestației l-a reprezentat imobilul

înscris în C.F. nr. D. Lugoj (C.F. vechi nr. C. LR) nr. top. d-e, casă și

teren în suprafață de 6654 m.p. situat în Lugoj, str. S. nr. 14, pe când

instanța de fond s-a pronunțat pe C.F. nr. B. LR, nr. top. a-c situat

în Lugoj, str. S. nr. 12.

În acest sens,

s-a arătat că în mod greșit instanța a luat în considerare concluziile

expertului în specialitatea construcții, deși acesta a precizat că

nu este în măsură să stabilească topometria imobilului. Obiecțiunile

pârâtului la raportul de expertiză a vizat tocmai acest aspect, dar instanței

a respins nejustificat, deși expertul precizase că nu este în măsură

să stabilească topometria locului.

Tot astfel, la

stabilirea valorii imobilului (pentru a se determina dacă există sau nu

diferența de 100% raportată la aria desfășurată) trebuia

exclus corpul C de clădire întrucât potrivit dispozițiilor primarului,

suprafața de 170 m.p., pe care se află acest corp, rămâne în proprietatea

statului.

b) Referitor la

încheierea de ședință din 7 iunie 2016, recurentul-pârât a arătat

că în cauză nu este vorba de o simplă eroare materială.

Astfel, atât în

considerentele deciziei cât și în expertiza efectuată în cauză se

face vorbire despre imobilul teren de 3813 m.p. și construcție, casa corespunzând

imobilului din Lugoj, str. S. nr. 12. De aceea, instanța de apel s-a pronunțat,

prin soluția adoptată, asupra acestui aspect.

În schimb, dispoziția

atacată și obiectul cauzei au vizat imobilul teren și construcție

- casa situată în Lugoj, str. S. nr. 14 și terenul în suprafață

de 6654 m.p., evidențiat în C.F. nr. C. Lugojul Român, nr. top. d-e, iar nu

suprafața de 3813 m.p., ce corespunde imobilului situat în Lugoj, str. S.

nr. 12, înscris în CF nr. B. Lugojul Român, nr. top. a-c.

Terenul de 3813

m.p. nu corespunde imobilului evidențiat în C.F. nr. C. LR nr. top. d-e, acesta

având o suprafață de 6654 m.p., ceea ce înseamnă că este imposibil

de efectuat intabularea, întrucât se dispune cu privire la un imobil învecinat,

proprietatea altor persoane.

În realitate,

este vorba despre o greșeală de judecată, iar nu de o eroare materială,

expertul greșind total la evidențierea imobilului, iar instanța de

apel a respins obiecțiunile formulate, din cauza lipsei documentației

cadastrale.

Mai mult, la dosarul

cauzei există o documentație avută în vedere de către expertul

în specialitatea construcții, aceasta lămurind situația juridică

a imobilelor situate în Lugoj, str. S. nr. 12-aparținând nr. top. a-c, în timp

ce imobilul situat în Lugoj, str. S. nr. 14 aparține nr. top. d-e.

3) Recursul pârâților

Primăria Municipiului Lugoj, Consiliul Local al Municipiului Lugoj a vizat

atât decizia nr. 43 din 14 martie 2016 a Curții de Apel Timișoara, secția

I civilă, cât și încheierea de ședință din 7 iunie 2016

a aceleiași instanțe

a) Referitor la

decizia nr. 43 din 14 martie 2016, recurenții-pârâți au formulat critici

sub următoarele aspecte:

- În mod greșit

instanța de apel a respins excepția lipsei capacității procesuale

de folosință a pârâților.

Astfel, lipsa

capacității procesuale de folosință a Primăriei Municipiului

Lugoj, rezultă din dispozițiile art. 77 din Legea nr. 215/2001 a administrației

publice locale, conform cărora primăria este doar o denumire a unei structuri

funcționale fără personalitate juridică.

În ce privește

excepția lipsei capacității de folosință a Consiliului

Local al Municipiului Lugoj, s-a arătat că, potrivit aceluiași act

normativ, consiliul local este o autoritate publică deliberativă, fără

personalitate juridică civilă, putând sta în justiție doar în litigiile

ce vizează acte administrative ale acestuia (hotărâri de consiliu), având

astfel o capacitate juridică restrânsă, de drept public.

Pe de altă

parte, fiind vorba de o contestație împotriva dispoziției din 21

iulie 2011 a Primarului Municipiului Lugoj, acțiunea nu putea fi formulată

decât în contradictoriu cu emitentul actului.

- În mod greșit

instanța de apel a respins excepția lipsei calității procesuale

active a reclamantei.

Întrucât prin

decizia de casare s-a reținut tardivitatea cererii precizatoare a reclamantei,

înseamnă că verificarea legalității dispoziției contestate

trebuie să se facă doar în limita solicitărilor din acțiunea

introductivă, adică prin raportare la dispozițiile Legii nr. 10/2001

și nu prin raportare la temeiurile de drept comun.

Prin urmare, instanța

de apel, în rejudecare, era ținută de a stabili calitatea de terț

a reclamantei în raporturile dintre unitatea deținătoare și notificator,

raporturi născute din aplicarea Legii nr. 10/2001, sens în care trebuia să

verifice dacă există temei de drept în legea specială prin care o

terță persoană poate să conteste o dispoziție emisă

în baza acestei legi, în condițiile în care beneficiarul dispoziției nu

o contestă, iar această dispoziție, după expirarea termenului

de contestare de 30 de zile, devine definitivă și produce efecte, intrând

în circuitul civil.

Deși instanța

de apel analizează calitatea procesuală activă a reclamantei, soluția

adoptată este în contradicție cu ceea ce s-a trasat prin decizia de casare.

Astfel, deși

reține că cercetarea judecătorească a acțiunii trebuie

făcută prin raportare la dispozițiile Legii nr. 10/2001 și nu

ale dreptului comun, dată fiind tardivitatea precizării de acțiune,

soluția instanței de rejudecare se bazează pe dreptul comun și

nu pe Legea nr. 10/2001, concluzionând că „(…) jurisprudența instanței

naționale (…) a admis posibilitatea contestării în condițiile dreptului

comun, de către terți, a dispoziției/deciziei motivate emise de unitatea

deținătoare în ipoteza în care se consideră vătămați

într-un drept sau interes legitim”.

Este adevărat

că la un moment dat instanța de apel a făcut vorbire și de prevederile

Legii nr. 10/2001, respectiv, ale art. 26 alin. (3) și art. 19, însă din

conținutul acestor reglementări transpare exact contrariul a ceea ce reține

instanța, și anume, faptul că doar persoana îndreptățită

are posibilitate de contestare a dispoziției, în baza legii speciale.

Referitor la invocarea,

de către instanță, a dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 10/2001

ca temei juridic al contestației formulate de către terț, ipoteza

la care se face referire nu există, instanța de apel procedând astfel

la o adăugare la lege, ceea ce nu este permis.

În plus, dacă

instanța a interpretat în această manieră prevederile Legii nr. 10/2001,

identificând dreptul terților de a contesta o dispoziție de restituire

în natură, avea obligația corelativă să stabilească și

termenul legal în care o astfel de persoană poate formula contestație.

- Hotărârea

cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii (art. 304 pct.

7 C. proc. civ.), realizându-se practic, în a doua rejudecare a apelului, o schimbare

a obiectului material al litigiului, în sensul că instanța s-a pronunțat

asupra altui imobil decât cel care a făcut obiectul dispoziției contestate.

Deși prin

dispoziția din 21 iulie 2011, privind modificarea și completarea dispoziției

din 09 aprilie 2009, s-a dispus restituirea în natură, către A., a imobilului

teren în suprafață totală de 6654 m.p. și construcție veche

cu descriere, evidențiat în C.F. nr. C. LR nr. top. d-e, imobil situat în Lugoj,

str. S. nr. 14, instanța de apel, fără nicio bază legală,

dispune anularea parțială a art. 1 din dispoziția menționată

și respingerea cererii de restituire în natură a imobilului înscris în

C.F. nr. nr. B. LR (unde a fost transcris din C.F. nr. A. LR) nr. top. a-c, compus

din casă veche și construcții noi edificate de asociația reclamantă

și teren de 3813 m.p., în condițiile în care acest imobil nu a făcut

obiectul notificării formulate de A. și este situat la o altă adresă,

respectiv, pe strada S. nr. 12.

Dimpotrivă,

imobilul evidențiat în C.F. nr. B. LR nr. top. a-c este situat în Lugoj,

str. S. nr. 12 și a făcut obiectul notificării din 30 iulie 2001,

formulată de I. și J., soluționată prin dispoziția din

16 mai 2003, prin care s-a restituit în natură, în cote de câte 1/2 notificatorilor,

suprafața de teren de 1608 m.p., teren intravilan înscris în C.F. nr. B. LR,

nr. top. a-c.

Prin sentința

nr. 2070 din 27 iunie 2006 a Judecătoriei Lugoj, irevocabilă, (având ca

obiect dezmembrarea imobilului evidențiat în C.F. nr. B. LR nr. top. a-c),

s-a dispus rectificarea suprafeței tabulare în sensul că s-a înscris suprafața

de 2014 m.p. în loc de 2205 m.p., s-a dispus apartamentarea imobilului cu nr. top.

a-c în două apartamente având proprietari diferiți, deci s-a tranșat,

cu putere de lucru judecat, asupra situației juridice a imobilului situat pe

strada S. la nr. top. a-c.

Deși expertul

numit în rejudecarea apelului a avut ca obiective să stabilească ce modificări

structurale au fost aduse, în sensul art. 19 din Legea nr. 10/2001, imobilului în

litigiu înscris în C.F. nr. nr. C. LR nr. top. d-e, situat pe strada S. nr. 14,

acesta, cu depășirea competențelor, apreciază că imobilul

anterior menționat este, de fapt, cel cu nr. top. a-c, casa, curte și

grădină, totul culminând cu atribuirea topograficului nr. a-c imobilului

de pe strada S. nr. 14 când, în realitate, acesta aparține imobilului învecinat,

de la nr. 12.

Concluzia expertului

ignoră raportul de expertiză tehnică în specialitatea topografie

efectuat în Dosarul nr. x/2005 al Judecătoriei Lugoj, care lămurea situația

tehnică și juridică a nr. top. a-c, precum și extrasul de carte

funciară nr. B. LR, actualizat la zi.

Pe de altă

parte, instanța de apel a dat dovadă de superficialitate și lipsă

de rol activ atunci când expertul, răspunzând obiecțiunilor la raportul

de expertiză, a precizat că nu este în măsură să răspundă

la toate obiecțiunile din cauza lipsei unei documentații cadastrale.

- În mod nelegal

instanța de apel s-a substituit unității deținătoare și

a dispus în mod direct, cu eludarea dispozițiilor Legii nr. 10/2001, respingerea

cererii de restituire a pârâtului A.

Singura entitate

abilitată să soluționeze notificarea persoanei îndreptățite

este unitatea deținătoare, iar dispoziția/decizia de restituire în

natură reprezintă titlul constitutiv sau translativ de proprietate apt

să stea la baza intabulării în cartea funciară a dreptului de proprietate.

De aceea, singura

soluție legală ar fi fost ca instanța să dispună anularea

dispoziției atacate și obligarea Primarului Municipiului Lugoj la emiterea

unei noi dispoziții, prin care să dispună în sensul stabilit de instanță.

b) Referitor la

încheierea de ședință din 7 iunie 2016, recurenții-pârâți

au arătat că în cauză nu este vorba de o eroare materială strecurată

în dispozitivul hotărârii, ci de o greșită judecată de fond

(remediabilă pe calea recursului împotriva hotărârii instanței de

apel) care a avut în vedere datele tehnice, inclusiv de suprafață, ale

imobilului.

Astfel, atât expertiza

efectuată cât și considerentele hotărârii fac vorbire despre un alt

imobil decât cel în litigiu, respectiv, despre casa cu o suprafață de

3813 m.p. care în fapt corespunde imobilului de pe str. S. nr. 12 înscris în C.F.

nr. B. LR nr. top. a-c, pe când în realitate, obiectul material al cauzei îl reprezintă

imobilul teren și construcție casa cu suprafața de 6654 m.p., corespondent

celui de pe str. S. nr. 14, C.F. nr. C. LR nr. top. d-e.

Deși instanța

dispune corectarea datelor de carte funciară, nu face vorbire despre suprafața

de 3813 m.p., care nu corespunde imobilului evidențiat în C.F. nr. C. LR

nr. top. d-e, acesta având o suprafață de 6654 m.p.

Instanța

nu a observat că decizia nr. 2539 din 29 mai 1991 prin care s-a atribuit Asociației

Handicapaților Fizici Lugoj casa din str. L. nr. 14 (actuală S. nr. 14)

a fost notat inițial, din eroare, în C.F. nr. B. LR nr. top. a-b.

Această eroare

a fost ulterior corectată prin adresa din 03 iunie 1992 a Primăriei Lugoj,

fiind radiată din această carte funciară notarea respectiv, la aceeași

dată fiind transcris în C.F. nr. C. LR nr. top. d-e, corespunzător imobilului

de pe str. S., dreptul de administrare operativă și de folosință

asupra terenului în favoarea Asociației Handicapaților Fizici Lugoj, conform

notării de C.F. nr. E.

Instanța

de apel avea obligația, în virtutea rolului activ, să stăruie pentru

lămurirea tuturor aspectelor, ceea ce ar fi condus la evitarea pronunțării

unei hotărâri ce nu poate fi folosită la cartea funciară, deoarece

dispune cu privire la imobilul învecinat celui în litigiu, ce figurează în

proprietatea tabulară a altor persoane, care nici nu au fost părți

în acest dosar.

Nu se poate reține

afirmația instanței privind lipsa unor documente care să confirme

mențiunile din dispozițiile primarului contestate referitoare la identificarea

imobilului în litigiu ca fiind înscris în C.F. nr. C. LR nr. top. d-e, întrucât

în cauză a fost avută în vedere și sentința nr. 2070 din 27

iunie 2006 a Judecătoriei Lugoj, pronunțată în Dosar nr. x/2005,

ce a tranșat cu putere de lucru judecat situația juridică a nr. top.

a-c, identificat ca aparținând imobilului situat pe str. S. nr. 12, conform

expertizei topo din acea cauză, lucrare din ale cărei anexe (planuri de

situații) a rezultat și că nr. top. d-e aparține imobilului

din str. S. nr. 14.

Analizând recursurile

declarate în cauză, Înalta Curte constată în primul rând, că toți

recurenții deduc judecății critici referitoare la greșita identificare

a imobilului ce a făcut obiect al litigiului, faptul că instanța

s-ar fi pronunțat asupra unui alt obiect material al pricinii, ca urmare a

reținerii greșite a datelor de carte funciară.

Astfel, s-a arătat

că în timp ce în dispoziția primarului, a cărei anulare s-a solicitat,

se face referire la imobilul situat în str. S., în suprafață totală

de 6.654 m.p., teren intravilan, nr. top d - e, înscris în C.F. nr. C. LR și

construcție veche evidențiată în același topografic, instanța

de apel pronunțându-se asupra nelegalității măsurii de restituire

în natură a imobilului, a avut în vedere un alt bun, înscris în C.F. nr.

B. LR (unde a fost transcris din C.F. nr. A. LR), nr. top a - c, compus din casă

veche și construcții noi edificate de reclamantă (neintabulate) și

teren de 3.813 m.p.

Pe acest aspect,

necesar determinării corecte a cadrului judecății, se constată

că există într-adevăr, inadvertențe, instanța nefiind preocupată

să le lămurească pentru a determina corect limitele învestirii sale.

Astfel, susținând,

în cadrul contestației promovate, că numitului A. nu i se putea restitui

în natură imobilul (teren și construcție) situat în str. S., identificat

în C.F. nr. C. LR, nr. top d-e, reclamanta a pretins pe de o parte, că pârâtul

nu a fost proprietarul acestui imobil (ajungând să obțină restituirea

ca urmare a „falsificării unor evidențe de carte funciară”) și

pe de altă parte, că restituirii în natură i se opune oricum, situația

construcției, modificată de reclamantă, care a adus adăugiri

celei inițiale, ce depășesc cu 100% suprafața construită

existentă la momentul preluării.

De asemenea, reînvestită

cu soluționarea cauzei ca urmare a celei de-a doua decizii de casare cu trimitere

(decizia nr. 1606 din 28 mai 2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție),

instanța de apel avea de analizat, potrivit îndrumărilor instanței

de recurs - care a reținut că în ciclul procesual anterior se apreciase

corect asupra tardivității cererii precizatoare a reclamantei - cauzele

și motivele de nulitate invocate de reclamantă prin cererea sa de chemare

în judecată, pe care urma să le cenzureze în raport și cu îndrumările

din decizia de casare anterioară (nr. 2117 din 10 aprilie 2013 a Înaltei Curți

de Casație și Justiție).

Aceasta însemna

verificarea incidenței dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 10/2001, care

presupune în egală măsură, stabilirea situației juridice a terenului

(din punct de vedere al titularului dreptului de proprietate), pentru a se putea

stabili în continuare, cărei persoane îi poate opune reclamanta pretenția

sa referitoare la modificări structurale ale construcției apte să

împiedice restituirea în natură și acordarea către persoana îndreptățită

doar a măsurilor reparatorii prin echivalent.

Instanța

de apel s-a limitat la dispunerea unei expertize în construcții, pentru evaluarea

modificărilor structurale și a proporției în care acestea ar fi modificat

starea inițială a imobilului, apreciind că nu se justifică și

o expertiză topografică.

În felul acesta,

și în prezența unor inadvertențe vizând evidențele de CF, a

rămas nelămurită situația terenului pe care a fost edificată

construcția, nelămuriri care au persistat și după întocmirea

raportului de expertiză care a precizat că în lipsa unei documentații

cadastrale reale nu poate stabili pe ce nr. top este situată construcția

edificată de Asociația Handicapaților Fizic, fiind posibil să

fie construită parțial pe nr. top d-e și parțial pe nr. top

f, nelămuriri accentuate și p