ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2134/2016

Decizia nr. 2134/2016 Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș sub nr. x/30 din 22 august 2011, reclamanta Asociația Handicapaților Fizic Lugoj a chemat în judecată pe pârâții Primăria Municipiului Lugoj prin Primar, Consiliul Local al Municipiului Lugoj prin Comisia locală de aplicare a Legii nr. 10/2001 reprezentată prin Primar, Instituția Prefectului Județului Timiș, prin Prefect și A., solicitând anularea dispoziției din 21 iulie 2011 de modificare și completare a dispoziției din 09 aprilie 2009 emise de Primarul Municipiului Lugoj privind restituirea în natura a imobilului construcție și teren situat în municipiul Lugoj, str. S. nr. 14 și implicit, anularea acestei din urmă dispoziții.

S-a solicitat să se constate că în mod greșit imobilul a fost retrocedat pârâtului A., care nu a fost proprietarul de drept al acestuia; Să se constate că reclamanta a construit corpul de clădire numit „pavilion cazare” și a efectuat lucrări structurale și de adăugire la imobilul inițial; Să se dispună intabularea imobilului (numit „pavilion cazare”) nou construit de către reclamantă în favoarea acesteia. În cazul în care se va considera neîntemeiată cererea de anulare a dispozițiilor menționate, s-a cerut obligarea pârâtului A. la restituirea către reclamantă a sumei totale ce reprezintă investițiile efectuate - sume ce se vor detalia ulterior, actualizată cu rata inflației și dobânzile legale aferente acestei sume.

În motivare, reclamanta a arătat că prin decizia nr. 2539 din 29 mai 1991 a Primăriei Municipiului Lugoj, i-a fost atribuit, în administrare, imobilul identificat în C.F. nr. A Lugojul Român, nr. top. a-b, situat în Lugoj, str. L. nr. 14 (actualmente str. S. nr. 14). De la data atribuirii și până în prezent, imobilul a fost folosit de către Asociația Handicapaților Fizic Lugoj prin societatea înființată de către aceasta - SC B. SRL - funcționând ca Centru de protezare și reeducare funcțională al Asociației Handicapaților Fizic Lugoj. S-a arătat că până în anul 1991, proprietarul clădirii și al terenului a fost Statul Român, clădirea fiind în administrarea C. Lugoj (actualmente D.), iar până în 1982 imobilul a funcționat ca Școală și Casă de odihnă a Liceului E. Lugoj, anterior proprietatea acesteia aparținând familiei F. În anul 1987, imobilul a fost propus spre demolare fiind cuprinsă în Decretul nr. 300/1987.

Între anii 1995-1998, construcția inițială s-a extins (corpul de clădire A) cu următoarele corpuri notate pe Planul de Urbanism, anexă la „certificatul de urbanism nr. x/1998, respectiv: - o construcție de 75,00 m.p. (12,5 m x 6,00 m); o construcție de 39,13 m.p. (8,6 m x 4,55) și de 30,94 m.p. (6,8 m x 4,55 m) corp B; - o construcție începută în anul 1995, în baza autorizației de construcție y/1995, cu o suprafață de 144 m.p. (12 m x 12 m) notată pe Planul de Urbanism, anexă la certificatul de urbanism nr. x/1998, ca „Pavilion cazare în construcție” corp C. Astfel fiind, construcțiile efectuate de reclamantă sunt în suprafață totală de 289,04 m.p., iar construcția inițială veche de 226,665 m.p.

Ca atare, a fost schimbat profilul imobilului în proporție de aproximativ 60%, situație în care, față de dispoz. art. 10 alin. (1) și (2) din Legea nr. 10/2001, persoana îndreptățită poate obține numai măsuri reparatorii prin echivalent. Având în vedere investițiile făcute de Asociația Handicapaților Fizic Lugoj din anul 1990 pănă în anul 2011 pentru amenajarea, extinderea, dotarea și renovarea Centrului B. - autorizat ca Unitate Protejată de către Ministerul Muncii - s-a solicitat admiterea acțiunii așa cum a fost formulată.

Reclamanta Asociația Handicapaților Fizic Lugoj a formulat o precizare de acțiune, solicitând: - constatarea nulității absolute (de drept comun) a prevederilor punct 1 art. 1 și punct IV art. 4 din dispoziția din 21 iulie 2011 de modificare și completare a dispoziției din 09 aprilie 2009 emise de Primarul Municipiului Lugoj privind restituirea în natură a imobilului construcție și teren situat în municipiul Lugoj, str. S. nr. 14 și implicit, a procesului-verbal de predare-primire; - să se constate că reclamanta a construit corpul de clădire numit „pavilion cazare” și să se dispună intabularea imobilului (numit „pavilion cazare”) nou construit de către reclamantă în favoarea acesteia, cu dezmembrarea acestui teren din totalul suprafeței de de 6654 m.p.; să se constate că reclamanta a efectuat lucrări structurale și adăugire la imobilul inițial ce face obiectul punct I art. l din dispoziția din 21 iulie 2011; să se constate că în mod greșit imobilul descris la punct 1 art. l din dispoziția din 21 iulie 2011 s-a retrocedat pârâtului A., prin încălcarea prevederilor din Legea nr. 10/2001; să se constate că patrimoniul reclamantei s-a micșorat cu o valoare care se regăsește în patrimoniul pârâtului, ca efect al retrocedării în natură a imobilului potrivit dispoziției din 21 iulie 2011 - îmbogățirea fară justă cauză.

În situația în care s-ar considera neîntemeiată cererea de constatare a nulității absolute a dispozițiilor, s-a solicitat obligarea pârâtului A. la restituirea către reclamantă a sumei totale ce reprezintă investițiile efectuate. Prin sentința civilă nr. 1239 din 26 aprilie 2012, Tribunalul Timiș, secția I civilă, a admis în parte acțiunea formulată de reclamantă și a dispus anularea dispozițiilor din 9 aprilie 2009 și respectiv, din 21 iulie 2011 emise de Primarul Municipiului Lugoj în calitate de reprezentant al entității învestite cu soluționarea notificării; a respins în rest pretențiile. În justificarea soluției, prima instanță a reținut, în esență, că dispoziția emisă inițial de primar (din 9 iunie 2003) a intrat în circuitul civil la data comunicării acesteia către notificant, efectele ei consolidându-se ca atare.

De aceea, ea nu mai putea fi revocată, astfel încât dispozițiile ulterioare, cu cea din 9 aprilie 2009 și respectiv, cu cea din 21 iulie 2011 au fost considerate nelegale. Au fost respinse celelalte pretenții întrucât, urmare a primirii celui dintâi petit și a anulării dispozițiilor prin care se retrocedase în natură imobilul în discuție, acesta a revenit în patrimoniul statului. Or, petentei i-a fost atribuit terenul litigios tocmai în vederea edificării unor construcții, asupra cărora a dobândit un drept de administrare, ceea ce înseamnă că apare ca redundantă cererea vizând constatarea că reclamanta a edificat anumite construcții, de vreme ce terenul i-a fost atribuit tocmai în acest scop.

S-a reținut că, pe de altă parte, construcțiile edificate nu pot fi intabulate fără a se stabili regimul juridic al terenului aferent acestora (dacă se circumscrie domenialității publice ori private a statului ori a unității administrativ - teritoriale, în funcție de care poate solicita recunoașterea unui drept de superficie constând în dreptul de proprietate asupra construcțiilor și de folosință asupra terenului aferent). Față de cadrul procesual fixat cu referire la dispozițiile Legii nr. 10/2001, nu pot fi valorificate pretențiile afirmate. Prin decizia civilă nr. 154 din 26 septembrie 2012, Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă, a respins ca nefondate apelurile declarate de pârâții A., Primarul Municipiului Lugoj și Consiliul Local al Municipiului Lugoj.

Prin decizia civilă nr. 2117 din 10 aprilie 2013, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, a admis recursurile pârâților, casând decizia Curții de Apel Timișoara, cu trimitere spre rejudecare la aceeași instanță. În considerentele hotărârii s-a reținut că instanța de apel nu a dezbătut motivul invocat de pârâtul A. privind tardivitatea cererii completatoare. S-a dat îndrumarea ca, în ipoteza în care modificarea va fi considerată în termen, să se verifice în ce măsură era necesară formularea contestației în temeiul art. 11 din Legea nr. 247/2005, raportat la faptul că Legea nr. 247/2005 permite Comisiei Centrale să propună restituirea în natură a imobilului, context în care trebuie analizat dacă bunul poate fi restituit și de unitatea deținătoare.

De asemenea, s-a reținut că verificarea temeiniciei acțiunii în nulitatea unei dispoziții emise în procedura legii speciale, nr. 10/2001, formulată de un terț, presupune analiza cauzelor de nulitate ale unui asemenea act, care, odată intrat în circuitul civil, devine un act juridic supus cazurilor și condițiilor de nulitate prevăzute de dreptul comun, iar nu celor de revocare prevăzute de jurisdicția administrativă. Prin urmare, pornind de la această premisă, instanțele sunt datoare să verifice, dacă la emiterea dispoziției au fost respectate dispozițiile legii speciale, respectiv condițiile impuse de art. 19 din Legea nr. 10/2001, care dispun că nu se pot restitui în natură construcțiile cărora, prin transformările suferite, în raport cu forma inițială, le-au fost adăugate corpuri de zidărie sau volume din alte materiale, ce reprezintă peste 100% raportat la aria desfășurată existentă la data preluării.

În rejudecare, prin decizia civilă nr. 158/A din 24 octombrie 2013, Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă, a respins, din nou, apelurile pârâților. Prin decizia civilă nr. 1606 din 28 mai 2014, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, admițând recursurile pârâților, a casat din nou decizia Curții de Apel Timișoara cu trimitere spre rejudecare la aceeași instanță.

În considerentele deciziei de casare, instanța supremă a reținut că potrivit deciziei de recurs anterioare, nr. 2117 din 10 aprilie 2013, a Înaltei Curți de Casație și Justiție, a fost casată decizia instanței de apel, ce validase hotărârea de primă instanță, care statuase asupra nulității dispozițiilor din 9 aprilie 2009 și din 21 iulie 2011 emise de Primarul Municipiului Lugoj, cu încălcarea limitelor revocabilității actelor administrative individuale, dându-se îndrumări instanței de rejudecare să se pronunțe asupra tardivității depunerii „cererii completatoare” și să analizeze dacă bunul imobil în litigiu putea fi restituit și de unitatea deținătoare, dată fiind conjunctura legislativă, motivele legale ce au stat la baza emiterii celor două dispoziții și principiului prevalenței restituirii în natură, reiterat și prin dispozițiile art. 16 din Legea nr. 247/2005.

A mai reținut instanța de recurs că verificarea temeiniciei acțiunii în nulitatea unei dispoziții emise în procedura Legii nr. 10/2001, introdusă de către un terț, presupune analiza cauzelor de nulitate ale unui asemenea act care, odată intrat în circuitul civil, trebuie tratat ca act juridic civil, fiind supus cazurilor și condițiilor de nulitate prevăzute de dreptul comun, iar nu celor de revocare prevăzute de jurisdicția administrativă.

Cu toate acestea, instanța de rejudecare a persistat în analiza chestiunii privitoare la posibilitatea Primarului Municipiului Lugoj de a-și revoca dispoziția inițială din 2003, emisă în soluționarea notificării pârâtului A., concluzionând - ca și cu ocazia analizei efectuate în cea dintâi etapă procesuală de soluționare a cauzei - că, dat fiind cadrul normativ creat prin dispozițiile art. 11 din Legea nr. 247/2005 și de cele ale art. 16 din Titlul VII al aceleiași legi, revocarea ulterioară a dispoziției nr. 1164/2003 nu se mai putea realiza pe cale administrativă de către entitatea emitentă, odată ce acest act a intrat în circuitul civil prin comunicarea către beneficiar. În mod greșit și cu încălcarea dispoz.

art. 315 alin. (1) C. proc. civ., instanța de rejudecare a considerat că în acest fel a dat curs îndrumării deciziei de casare care impunea verificarea împrejurării dacă la emiterea dispozițiilor contestate au fost respectate dispozițiile Legii nr. 10/2001, stabilind că tocmai dispozițiile legale anterior evocate nu au fost respectate. Reținând și că instanța de apel a apreciat corect asupra tardivității „cererii precizatoare” a reclamantei, instanța de recurs a dispus ca la rejudecare instanța de trimitere să se raporteze la cauzele și motivele de nulitate invocate de reclamantă prin cererea sa de chemare în judecată, în raport și de îndrumările conținute în decizia de recurs nr. 2117 din 10 aprilie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

La rejudecare, s-a dispus efectuarea expertizei tehnice de specialitate în construcții pentru a se putea stabili dacă reclamanta justifică sau nu un interes în promovarea acțiunii în nulitate de față. Prin decizia nr. 43 din 14 martie 2016, Curtea de Apel Timișoara, secția civilă, a admis apelurile declarate de pârâții A., Consiliul local al Municipiului Lugoj și Primăria Municipiului Lugoj reprezentantă prin primar împotriva sentinței civile nr. 1239/PI din 26 aprilie 2012 pronunțate de Tribunalul Timiș, secția I civilă, pe care a anulat-o și evocând fondul a admis în parte contestația formulată de reclamanta Asociația Handicapaților Fizic Lugoj.

A anulat în parte art. 1 al dispoziției din 20 iulie 2011 emise de Primarul municipiului Lugoj prin care s-a modificat și completat art. 1 al dispoziției din 09 aprilie 2009 emise de același primar, în sensul că a respins cererea pârâtului A. de restituire în natură a imobilului aflat în administrarea operativă și folosința reclamantei, situat administrativ în municipiul Lugoj, str. S. nr. 14, înscris în C.F. B. Lugojul Român (unde a fost transcris din C.F. nr. A. Lugojul Român), nr. top a-c compus din casă veche (intabulată) și construcții noi edificate de asociația reclamantă (neintabulate) și teren de 3813 m.p. Au fost respinse celelalte solicitări ale reclamantei.

A fost menținută dispoziția în privința restituirii diferenței de teren intravilan și a terenului extravilan ce i se cuvin pârâtului A. Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut că, potrivit dezlegărilor date prin deciziile de casare, s-a stabilit că cele două dispoziții contestate au fost emise cu respectarea competenței recunoscute de Legea nr. 10/2001 conducătorului persoanei juridice deținătoare a imobilului și că aceste dispoziții nu au natura unor acte administrative intrate în circuitul civil, cărora să li se poată aplica regula irevocabilității. S-a considerat în acest sens, că măsura revocării dispoziției din 2003 prin cele două dispoziții contestate a fost făcută în aplicarea art. 16 din Legea nr. 10/2001 (în noul ei conținut consacrat prin Legea nr. 247/2005) și în folosul beneficiarului actului, putându-se considera că a avut acordul său implicit.

De aceea, cercetarea judecătorească a acțiunii conform solicitării de anulare a celor două dispoziții emise de Primarul Municipiului Lugoj, s-a considerat - la fel ca în prima decizie de casare - că trebuie făcută prin raportare la dispozițiile Legii nr. 10/2001. În egală măsură, întrucât prin aceeași decizie de casare s-a reținut și faptul că instanța de apel a apreciat corect asupra tardivității „cererii precizatoare” a reclamantei, s-a constatat că verificarea legalității celor două dispoziții contestate, prin raportare la dispozițiile Legii nr. 10/2001, trebuie să se realizeze doar în limita solicitărilor din acțiunea inițială cu care asociația reclamantă a învestit instanța.

În acest sens, s-a constatat că potrivit primei decizii de casare, nr. 2117 din 10 aprilie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - la care a făcut trimitere și cea de-a doua decizie - instanța de rejudecare a fost îndrumată să efectueze o expertiză de specialitate pentru a se putea stabili calitatea procesuală activă a reclamantei (terț față de raporturile stabilite în baza Legii nr. 10/2001 între persoana îndreptățită la acordarea măsurilor reparatorii și persoana deținătoare a imobilului) de a solicita anularea dispozițiilor emise de Primarul Municipiului Lugoj în aplicarea acestei legi.

S-a reținut că, potrivit art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 - care constituie regula în materie, dispozițiile/deciziile motivate emise de persoanele juridice deținătoare pot fi atacate de către persoanele care se consideră îndreptățite la aplicarea acestei legi, în ipoteza în care notificarea lor a fost respinsă, dar că, în considerarea dreptului constituțional de liber acces la justiție al oricărei persoane care justifică un interes într-o asemenea cauză, o atare contestație este permisă în condițiile Legii nr. 10/2001, mai precis ale art. 19 al legii și în ipoteza în care terțul (ca în speță) pretinde că imobilelor preluate de stat și solicitate spre restituire le-a adăugat, pe orizontală sau verticală, noi corpuri a căror arie desfășurată însumează peste 100% din aria desfășurată inițial.

Rezultă deci, că emiterea dispoziției de restituire în natură a unui imobil (cuprinzând atât structura existentă la momentul preluării de către stat cât și cea adăugată de terți după acest moment), dă dreptul acestora din urmă la acțiunea în anularea dispoziției dacă, prin conținutul ei, s-au încălcat regulile de acordare a măsurilor reparatorii conținute în art. 19 alin. (1) sau alin. (2) din Legea nr. 10/2001, prevăzute de legiuitor ca un mijloc de protecție a interesului terțului. În cauză a fost administrată proba cu expertiza tehnică în construcții, procedându-se la identificarea imobilului în litigiu, ceea ce a permis instanței constatarea faptului că prin lucrările de reparație, consolidare dar și de extindere a structurii avute de acest imobil la momentul preluării lui de către stat - lucrări finanțate din bugetul Asociației Handicapaților Fizic Lugoj - aceasta justifică un interes, în sens procesual, de a figura în cauză în calitate de reclamantă.

În ce privește temeinicia pretenției de a se dispune anularea dispozițiilor emise în 2009 și 2011 de Primarul Municipiului Lugoj (prin care s-a dispus restituirea în natură, către pârâtul A., a imobilului din Municipiul Lugoj, str. S. nr. 14, în structura sa actuală, (incluzând și lucrările nou incorporate, al căror cost a fost suportat de reclamantă), aceasta a fost realizată prin raportare la constatările făcute de expert cu privire la părțile componente ale imobilului, la modul lor de configurare (respectiv, dacă sunt independente ori interconectate) precum și la finanțarea execuției lor.

Astfel, expertiza a constatat că, potrivit planului de situație care face parte din documentația cadastrală avizată de OCPI, în baza dispoziției din 09 aprilie 2009 a Primarului Municipiului Lugoj și potrivit certificatului fiscal din 19 mai 2009 emis de Primarul Lugoj (care cuprinde și clădirea nou construită de asociația reclamantă, cu suprafața de 144 m.p.) precum și extrasului de CF (în care nu este notată decât existența unei construcții pe terenul restituit integral pârâtului A. odată cu aceasta), pârâtul este intabulat asupra tuturor construcțiilor, fiind astfel ignorată atât contribuția asociației reclamante la configurarea imobilului - existentă la momentul restituirii lui către pârât - cât și drepturile sale legale derivând din această contribuție.

S-a reținut că, potrivit „Planului de atribuire teren” întocmit de SC G. SA Lugoj pentru asociația reclamantă, sub nr. 164 din 14 martie 1991, la momentul la care asociația urma să preia imobilul (după ce în prealabil - în 05 septembrie 1990 i se închiriase casa cu 6 încăperi din Lugoj, str. S. nr. 14-16, cu terenul de 4280 m.p., iar în 07 noiembrie 1990 i se eliberase autorizația de construire), pe teren se aflau două corpuri: corpul A (cu suprafața construită de 246,68 m.p.) și corpul B (cu suprafața de 40,5 m.p.), despre acesta din urmă expertul reținând că a fost edificat de asociația reclamantă. Prin deciziile Primăriei Lugoj nr. 2146 din 20 aprilie 1991 și respectiv nr. 2539 din 29 mai 1991, Asociației Handicapaților Fizic Lugoj i s-au atribuit terenul de 3813 m.p.

și, respectiv, casa din str. L. (actualmente str. S. nr. 14), nr. top a-b. Ulterior, în cartea funciară, asupra nr. top a-c s-a notat dreptul de administrare operativă directă al Asociației Handicapaților Fizic Lugoj asupra casei și terenului și dreptul său de folosință asupra terenului. La momentul preluării construcției, aceasta era într-o astfel de stare de degradare încât administratorul ei, în numele statului (H. Lugoj), o propusese spre casare, fiind și cuprinsă în Decretul de demolare nr. 300/1987, (conform documentului întocmit de SC G. SA). De asemenea, în cuprinsul acestui act se menționează doar despre existența unei singure clădiri, a cărei stare la momentul respectiv s-a constatat (fiind prezentate în detaliu deficiențele sale structurale), menționându-se că nu prezintă siguranță în exploatare pentru scopul propus de noul beneficiar, Asociația Handicapaților Fizic Lugoj (atelier de producție proteze și servicii de protezare).

Expertul a arătat că imobilul-construcție veche, evidențiat în C.F. nr. C. Lugojul Român, în același nr. topografic cu descriere, a fost restituită pârâtului A. fără a se preciza în ce anume constă această construcție, respectiv fără a o identifica. Dacă este vorba despre restituirea casei vechi, el a menționat că ar fi trebuit să se țină cont de faptul că aceasta este doar corpul A din Planul de situație cuprins în Anexa 49, care are o suprafață de 226,67 m.p. Acest corp are peretele dinspre est refăcut de către Asociația Handicapaților Fizic Lugoj și el a fost consolidat, reparat structural, recompartimentat, amenajat cu vestiare și grupuri sanitare, a fost finisat modern și a fost dotat cu instalații sanitare de apă și canal, de încălzire și electrice, doar prin efortul financiar al acesteia.

Expertul a mai arătat și că acestui corp i-au mai fost adăugate de către asociația reclamantă alte construcții, evidențiate în raport. De asemenea, răspunzând obiecțiunilor formulate, expertul a menționat că suprafața inițială (respectiv, suprafața construită desfășurată a imobilului atribuit Asociației Handicapaților Fizic Lugoj prin decizia Primarului Lugoj nr. 2539 din 29 mai 1991, a fost de 258,79 m.p.) iar suprafața construcției în prezent, datorată lucrărilor reclamantei este de 559,89 m.p. reprezentând, în cotă procentuală, o mărire cu 216% a suprafeței inițiale, ceea ce a constituit pentru instanța de apel un prim argument pentru reținerea incidenței în cauză a art. 19 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.

S-a constatat astfel, ca fiind de necontestat faptul că suprafața desfășurată actuală a imobilului însumează peste 100% din suprafața lui inițială și că această majorare s-a făcut prin efortul financiar al asociației reclamante, cu acceptul aceleiași instituții (Primăria Municipiului Lugoj) care a emis dispoziția de restituire în natură a imobilului (cu situația de CF neschimbată și cu tot terenul), pârâtului A. Totodată, construcția inițială preluată de stat nu are o existență de sine stătătoare fiind, prin destinația spațiilor cuprinse în ea, într-o indisolubilă legătură funcțională cu noile corpuri de clădire edificate de asociația reclamantă, toate servind bunei și normalei activități a centrului de protezare și reeducare funcțională din cadrul Asociației Handicapaților Fizic Lugoj.

De aceea, ținându-se cont de regulile de stabilire a naturii măsurilor reparatorii în favoarea persoanelor îndreptățite, instituite de art. 19 din Legea nr. 10/2001 într-o atare situație, s-a constatat că pârâtului A. nu-i putea fi restituit în natură imobilul (construcția) în litigiu - nici măcar parțial - așa cum s-a dispus prin dispoziția din 21 iulie 2011 a Primarului Municipiului Lugoj (care a modificat și completat dispoziția din 09 aprilie 2009 cu conținut similar) și că prezenta acțiune de drept comun în anularea acestor dispoziții este întemeiată. Din această cauză, întrucât hotărârea Tribunalului Timiș a fost pronunțată în mod greșit în baza baza excepției irevocabilității dispoziției din 2003 emise de Primarul Municipiului Lugoj, în baza art. 297 C. proc.

civ., Curtea a admis apelul pârâților, a anulat sentința și, evocând fondul, constatând incidența ipotezei prevăzute de art. 19 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, a admis în parte contestația reclamantei, a anulat în parte art. 1 al dispoziției nr. 716 din 20 iulie 2011 emise de Primarul municipiului Lugoj prin care s-a modificat și completat art. 1 al dispoziției nr. 859 din 09 aprilie 2009 emise de același primar. Prin încheierea de ședință din 7 iunie 2016 Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă, a admis în parte cererea de îndreptare a erorii materiale formulată de petenta Asociația Handicapaților Fizic Lugoj; a dispus complinirea omisiunii de indicare și a altor date de identificare a imobilului în litigiu, în sensul că respingerea cererii pârâtului A. de restituire în natură a vizat imobilul situat administrativ în Lugoj, str. S., nr. 14, înscris în C.F.

nr. B. Lugojul Român (unde a fost înscris din C.F. nr. A. Lugojul Român), nr. top. a-c, care apare menționat în dispozițiile atacate, emise de Primarul Municipiului Lugoj ca fiind evidențiat în C.F. nr. C. Lugojul Român, nr. top. d-e, compus din casă veche (neintabulată) și construcții noi edificate de asociația reclamantă (neevidențiate în CF) plus teren de 3813 m.p. Pentru a se pronunța astfel, Curtea de Apel Timișoara a reținut că, deși se susține că este o eroare dispoziția instanței care a statuat: „anulează în parte art. 1 al dispoziției din 21 iulie 2011 (...)” în loc de „anulează art. 1 al dispoziției din 21 iulie 2011 (...)”, un atare aspect nu constituie o eroare materială în sensul dispozițiilor art. 281 C. proc.

civ. (respectiv, una ce este legată de aspectele formale ale judecății), ci o eventuală eroare de judecată, care nu se poate corecta decât prin căile legale de atac, iar împrejurarea că s-a dispus anularea parțială a art. 1 al dispoziției menționate este consecința faptului că acest articol s-a referit nu numai la situația construcțiilor (cea veche și cele noi) pe care și le dispută părțile, ci și la situația unor terenuri intravilane din care o parte s-a considerat de către instanță a fi, justificat, de restituit pârâtului A. - așa cum și Primăria Municipiului Lugoj decisese.

Cu privire la pretinsa omisiune de indicare a datelor de evidență ale imobilului în litigiu menționate în acțiune (mai precis a nr. de CF și topografic al terenului pe care sunt edificate construcția veche și cele noi), instanța a reținut că nu există decât o singură entitate valorică pe care părțile și-o dispută (respectiv, o singură construcție veche, fundamental refăcută și apoi extinsă cu corpuri noi prin efortul financiar al asociației reclamante, situată administrativ în Lugoj, str. S. nr. 14) iar, pe de altă parte, că terenul asupra căruia există aceste edificate, deși unic din punct de vedere fizic este identificat diferit în acte oficiale. Astfel, în dispoziția din 21 iulie 2011, la fel ca și în dispoziția din 9 aprilie 2009, construcțiile în litigiu din Lugoj, str. S. nr. 14, recunoscute a fi în administrarea operativă directă a asociației reclamante, se menționează a fi înscrise în C.F.

nr. C. Lugojul Român, nr. top. d-e, constatare care nu rezultă însă din niciun act administrativ rectificativ de C.F. sau din nicio hotărâre a vreunei instanțe. În alte acte oficiale, respectiv C.F. nr. A. Lugojul Român și C.F. nr. B., în care a fost transcris, pentru imobilul în litigiu, numărul parcelei pe care este amplasată construcția, este a-c. Având în vedere că reclamanta nu a indicat datele concrete de identificare a imobilului, că în cauză nu a fost efectuată o expertiză topografică, precum și faptul că din datele existente în evidențele de carte funciară rezultă că asociația reclamantă este intabulată ca titulară a dreptului de administrare operativă directă asupra imobilului în litigiu, situat administrativ în Lugoj, str. S. nr. 14, din C.F.

nr. B. Lugojul Român, nr. top. a-c provenit din C.F. nr. A., dar și de faptul că în alte acte oficiale (documentele de autorizare a renovării construcției vechi și a edificării altora noi precum și în actele administrative ale Primăriei Lugoj - inclusiv în dispozițiile emise în 2003, 2009 și 2011 în favoarea pârâtului A., în baza Legii nr. 10/2001), una și aceeași construcție veche, din str. S. nr. 14 (evidențiată în CF), întregită cu construcțiile noi (neevidențiate în CF), se consideră a fi înscrisă în C.F. nr. C. Lugojul Român, nr. top. d-e, instanța de judecată a apreciat că imobilul în litigiu din municipiul Lugoj, str. S., apare în dispozițiile din 21 iulie 2011 și din 09 aprilie 2009 emise de Primarul Municipiului Lugoj ca fiind evidențiate în C.F.

nr. C. Lugojul Român, nr. top. d-e, sens în care a operat și îndreptarea dispozitivului deciziei. Împotriva deciziei instanței de apel au formulat recurs toate părțile. 1) Recursul reclamantei Asociația Handicapaților Fizic Lugoj a fost întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 6, 7, 9 C. proc. civ., arătându-se că probele administrate în cauză (dispozițiile contestate, CF-urile depuse în anexa la expertiză) au fost analizate cu superficialitate, în mod trunchiat, instanța de apel având considerente contradictorii, respectiv, deși respinge cererea pârâtului A., de restituire în natură a imobilului în litigiu, anulează parțial art. 1 al dispoziției din 21 iulie 2011, prin care s-a modificat și completat dispoziția din 09 aprilie 2009. Cum art. 1 are 3 alineate, prin anularea parțială se înțelege anularea primului alineat, fără de care însă următoarele două alineate nu mai au aplicabilitate, sens în care anularea trebuia să fie totală, iar nu parțială.

Mai mult, s-au menționat alte numere de CF și nu CF-ul în care consideră intimații că s-ar afla imobilul reclamantei, CF-uri care apar în dispoziția primarului și nu noul număr de CF provenit din conversia CF inițial în care s-a transcris imobilul în vederea retrocedării. În atare situație, alin. (2) și (3) nu mai sunt aplicabile în cazul respingerii cererii de restituire în natură, iar decizia instanței nu-și produce efectele, nefiind vorba despre același imobil ce apare în dispozițiile emise de primar. În mod greșit imobilul a fost retrocedat pârâtului A., acesta nefiind proprietarul de drept, fiind schimbate numere de CF și topografice așa cum rezultă din anexele 8-14 și 88 ale expertizei efectuate în cauză, imobilul fiind greșit identificat și intabulat.

Or, dacă instanța consideră corectă identificarea/intabularea, este necesară modificarea numărului de carte funciară, respectiv, numerele topografice pentru a fi în concordanță cu dispoziția primarului. Neconcordanța dintre dispozitivul și considerentele hotărârii echivalează cu o nesoluționare în fond a unui capăt de cerere și poate fi invocată ca motiv de ordine publică ce atrage după sine casarea cu trimitere spre rejudecare. 2) Recursul pârâtului A. a vizat atât decizia nr. 43 din 14 martie 2016 a Curții de Apel Timișoara, secția I civilă, cât și încheierea de ședință din 7 iunie 2016 a aceleiași instanțe. a) Referitor la decizia nr. 43 din 14 martie 2016, recurentul-pârât a formulat următoarele critici: - În mod greșit a fost soluționată excepția privind posibilitatea revocării, de către primar, a dispoziției din 09 iunie 2003 întrucât la data comunicării, către pârât, aceasta intrase în circuitul civil, nefiind contestată în termen legal.

În acest sens, a arătat că, prin notificarea înregistrată la Primăria Municipiului Lugoj din 12 noiembrie 2001, a solicitat restituirea în natură a imobilului situat în Lugoj, str. S. nr. 14, înscris în C.F. nr. C. LR. A fost emisă astfel, dispoziția din 09 iunie 2003, dar având în vedere noile dispoziții legale în materie, dispoziția menționată nu își mai găsea aplicabilitatea, astfel încât s-a dispus resoluționarea dosarului administrativ potrivit noilor reglementări, fiind emisă dispoziția din 09 aprilie 2009 privind restituirea în natură a imobilului, construcție și teren în suprafață de 7419 m.p. Dispoziția de aprobare a restituirii în natură constituie un act administrativ de putere, a cărui natură juridică nu se schimbă prin faptul că Legea nr. 10/2001 dă în competența instanței civile soluționarea contestațiilor îndreptate împotriva dispozițiilor primarului.

De altfel, motivul reținerii la emitent a acestor dispoziții a fost tocmai acela de a-i da posibilitatea să aplice asupra dosarului administrativ prevederile imperative ale noii legi, adică, principiul restituirii în natură. De asemenea, în fața instanței de fond a fost invocată excepția de tardivitate a modificării acțiunii introductive, solicitându-se constatarea tardivității demersului judiciar al reclamantei și faptul că este corectă mențiunea din decizia de casare nr. 1606/2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, aceea că cererea precizatoare este tardiv formulată și ca atare, acțiunea reclamantei trebuia să fie respinsă.

- În mod greșit instanța de apel a respins excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei, având în vedere că Legea nr. 10/2001 nu prevede posibilitatea terților, legitimați de un interes actual, de a ataca dispoziția de restituire, deoarece raportul juridic izvorât din aplicarea Legii nr. 10/2001 ia naștere între deținătorul imobilului și persoana îndreptățită la restituire în natură sau la măsuri reparatorii. Faptul că reclamanta invocă efectuarea anumitor lucrări la imobil nu-i conferă acesteia calitatea de a solicita anularea dispoziției prin care s-a dispus restituirea în natură a imobilului către pârât. - Instanța de apel s-a pronunțat asupra a ceea ce nu s-a cerut, obiectul cauzei fiind greșit stabilit.

Astfel, obiectul contestației l-a reprezentat imobilul înscris în C.F. nr. D. Lugoj (C.F. vechi nr. C. LR) nr. top. d-e, casă și teren în suprafață de 6654 m.p. situat în Lugoj, str. S. nr. 14, pe când instanța de fond s-a pronunțat pe C.F. nr. B. LR, nr. top. a-c situat în Lugoj, str. S. nr. 12. În acest sens, s-a arătat că în mod greșit instanța a luat în considerare concluziile expertului în specialitatea construcții, deși acesta a precizat că nu este în măsură să stabilească topometria imobilului. Obiecțiunile pârâtului la raportul de expertiză a vizat tocmai acest aspect, dar instanței a respins nejustificat, deși expertul precizase că nu este în măsură să stabilească topometria locului.

Tot astfel, la stabilirea valorii imobilului (pentru a se determina dacă există sau nu diferența de 100% raportată la aria desfășurată) trebuia exclus corpul C de clădire întrucât potrivit dispozițiilor primarului, suprafața de 170 m.p., pe care se află acest corp, rămâne în proprietatea statului. b) Referitor la încheierea de ședință din 7 iunie 2016, recurentul-pârât a arătat că în cauză nu este vorba de o simplă eroare materială. Astfel, atât în considerentele deciziei cât și în expertiza efectuată în cauză se face vorbire despre imobilul teren de 3813 m.p. și construcție, casa corespunzând imobilului din Lugoj, str. S. nr. 12. De aceea, instanța de apel s-a pronunțat, prin soluția adoptată, asupra acestui aspect.

În schimb, dispoziția atacată și obiectul cauzei au vizat imobilul teren și construcție - casa situată în Lugoj, str. S. nr. 14 și terenul în suprafață de 6654 m.p., evidențiat în C.F. nr. C. Lugojul Român, nr. top. d-e, iar nu suprafața de 3813 m.p., ce corespunde imobilului situat în Lugoj, str. S. nr. 12, înscris în CF nr. B. Lugojul Român, nr. top. a-c. Terenul de 3813 m.p. nu corespunde imobilului evidențiat în C.F. nr. C. LR nr. top. d-e, acesta având o suprafață de 6654 m.p., ceea ce înseamnă că este imposibil de efectuat intabularea, întrucât se dispune cu privire la un imobil învecinat, proprietatea altor persoane. În realitate, este vorba despre o greșeală de judecată, iar nu de o eroare materială, expertul greșind total la evidențierea imobilului, iar instanța de apel a respins obiecțiunile formulate, din cauza lipsei documentației cadastrale.

Mai mult, la dosarul cauzei există o documentație avută în vedere de către expertul în specialitatea construcții, aceasta lămurind situația juridică a imobilelor situate în Lugoj, str. S. nr. 12-aparținând nr. top. a-c, în timp ce imobilul situat în Lugoj, str. S. nr. 14 aparține nr. top. d-e. 3) Recursul pârâților Primăria Municipiului Lugoj, Consiliul Local al Municipiului Lugoj a vizat atât decizia nr. 43 din 14 martie 2016 a Curții de Apel Timișoara, secția I civilă, cât și încheierea de ședință din 7 iunie 2016 a aceleiași instanțe a) Referitor la decizia nr. 43 din 14 martie 2016, recurenții-pârâți au formulat critici sub următoarele aspecte: - În mod greșit instanța de apel a respins excepția lipsei capacității procesuale de folosință a pârâților.

Astfel, lipsa capacității procesuale de folosință a Primăriei Municipiului Lugoj, rezultă din dispozițiile art. 77 din Legea nr. 215/2001 a administrației publice locale, conform cărora primăria este doar o denumire a unei structuri funcționale fără personalitate juridică. În ce privește excepția lipsei capacității de folosință a Consiliului Local al Municipiului Lugoj, s-a arătat că, potrivit aceluiași act normativ, consiliul local este o autoritate publică deliberativă, fără personalitate juridică civilă, putând sta în justiție doar în litigiile ce vizează acte administrative ale acestuia (hotărâri de consiliu), având astfel o capacitate juridică restrânsă, de drept public. Pe de altă parte, fiind vorba de o contestație împotriva dispoziției din 21 iulie 2011 a Primarului Municipiului Lugoj, acțiunea nu putea fi formulată decât în contradictoriu cu emitentul actului.

- În mod greșit instanța de apel a respins excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei. Întrucât prin decizia de casare s-a reținut tardivitatea cererii precizatoare a reclamantei, înseamnă că verificarea legalității dispoziției contestate trebuie să se facă doar în limita solicitărilor din acțiunea introductivă, adică prin raportare la dispozițiile Legii nr. 10/2001 și nu prin raportare la temeiurile de drept comun.

Prin urmare, instanța de apel, în rejudecare, era ținută de a stabili calitatea de terț a reclamantei în raporturile dintre unitatea deținătoare și notificator, raporturi născute din aplicarea Legii nr. 10/2001, sens în care trebuia să verifice dacă există temei de drept în legea specială prin care o terță persoană poate să conteste o dispoziție emisă în baza acestei legi, în condițiile în care beneficiarul dispoziției nu o contestă, iar această dispoziție, după expirarea termenului de contestare de 30 de zile, devine definitivă și produce efecte, intrând în circuitul civil. Deși instanța de apel analizează calitatea procesuală activă a reclamantei, soluția adoptată este în contradicție cu ceea ce s-a trasat prin decizia de casare.

Astfel, deși reține că cercetarea judecătorească a acțiunii trebuie făcută prin raportare la dispozițiile Legii nr. 10/2001 și nu ale dreptului comun, dată fiind tardivitatea precizării de acțiune, soluția instanței de rejudecare se bazează pe dreptul comun și nu pe Legea nr. 10/2001, concluzionând că „(…) jurisprudența instanței naționale (…) a admis posibilitatea contestării în condițiile dreptului comun, de către terți, a dispoziției/deciziei motivate emise de unitatea deținătoare în ipoteza în care se consideră vătămați într-un drept sau interes legitim”. Este adevărat că la un moment dat instanța de apel a făcut vorbire și de prevederile Legii nr. 10/2001, respectiv, ale art. 26 alin. (3) și art. 19, însă din conținutul acestor reglementări transpare exact contrariul a ceea ce reține instanța, și anume, faptul că doar persoana îndreptățită are posibilitate de contestare a dispoziției, în baza legii speciale.

Referitor la invocarea, de către instanță, a dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 10/2001 ca temei juridic al contestației formulate de către terț, ipoteza la care se face referire nu există, instanța de apel procedând astfel la o adăugare la lege, ceea ce nu este permis. În plus, dacă instanța a interpretat în această manieră prevederile Legii nr. 10/2001, identificând dreptul terților de a contesta o dispoziție de restituire în natură, avea obligația corelativă să stabilească și termenul legal în care o astfel de persoană poate formula contestație. - Hotărârea cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii (art. 304 pct. 7 C. proc. civ.), realizându-se practic, în a doua rejudecare a apelului, o schimbare a obiectului material al litigiului, în sensul că instanța s-a pronunțat asupra altui imobil decât cel care a făcut obiectul dispoziției contestate.

Deși prin dispoziția din 21 iulie 2011, privind modificarea și completarea dispoziției din 09 aprilie 2009, s-a dispus restituirea în natură, către A., a imobilului teren în suprafață totală de 6654 m.p. și construcție veche cu descriere, evidențiat în C.F. nr. C. LR nr. top. d-e, imobil situat în Lugoj, str. S. nr. 14, instanța de apel, fără nicio bază legală, dispune anularea parțială a art. 1 din dispoziția menționată și respingerea cererii de restituire în natură a imobilului înscris în C.F. nr. nr. B. LR (unde a fost transcris din C.F. nr. A. LR) nr. top. a-c, compus din casă veche și construcții noi edificate de asociația reclamantă și teren de 3813 m.p., în condițiile în care acest imobil nu a făcut obiectul notificării formulate de A. și este situat la o altă adresă, respectiv, pe strada S. nr. 12. Dimpotrivă, imobilul evidențiat în C.F.

nr. B. LR nr. top. a-c este situat în Lugoj, str. S. nr. 12 și a făcut obiectul notificării din 30 iulie 2001, formulată de I. și J., soluționată prin dispoziția din 16 mai 2003, prin care s-a restituit în natură, în cote de câte 1/2 notificatorilor, suprafața de teren de 1608 m.p., teren intravilan înscris în C.F. nr. B. LR, nr. top. a-c. Prin sentința nr. 2070 din 27 iunie 2006 a Judecătoriei Lugoj, irevocabilă, (având ca obiect dezmembrarea imobilului evidențiat în C.F. nr. B. LR nr. top. a-c), s-a dispus rectificarea suprafeței tabulare în sensul că s-a înscris suprafața de 2014 m.p. în loc de 2205 m.p., s-a dispus apartamentarea imobilului cu nr. top. a-c în două apartamente având proprietari diferiți, deci s-a tranșat, cu putere de lucru judecat, asupra situației juridice a imobilului situat pe strada S. la nr. top.

a-c. Deși expertul numit în rejudecarea apelului a avut ca obiective să stabilească ce modificări structurale au fost aduse, în sensul art. 19 din Legea nr. 10/2001, imobilului în litigiu înscris în C.F. nr. nr. C. LR nr. top. d-e, situat pe strada S. nr. 14, acesta, cu depășirea competențelor, apreciază că imobilul anterior menționat este, de fapt, cel cu nr. top. a-c, casa, curte și grădină, totul culminând cu atribuirea topograficului nr. a-c imobilului de pe strada S. nr. 14 când, în realitate, acesta aparține imobilului învecinat, de la nr. 12. Concluzia expertului ignoră raportul de expertiză tehnică în specialitatea topografie efectuat în Dosarul nr. x/2005 al Judecătoriei Lugoj, care lămurea situația tehnică și juridică a nr. top.

a-c, precum și extrasul de carte funciară nr. B. LR, actualizat la zi. Pe de altă parte, instanța de apel a dat dovadă de superficialitate și lipsă de rol activ atunci când expertul, răspunzând obiecțiunilor la raportul de expertiză, a precizat că nu este în măsură să răspundă la toate obiecțiunile din cauza lipsei unei documentații cadastrale. - În mod nelegal instanța de apel s-a substituit unității deținătoare și a dispus în mod direct, cu eludarea dispozițiilor Legii nr. 10/2001, respingerea cererii de restituire a pârâtului A. Singura entitate abilitată să soluționeze notificarea persoanei îndreptățite este unitatea deținătoare, iar dispoziția/decizia de restituire în natură reprezintă titlul constitutiv sau translativ de proprietate apt să stea la baza intabulării în cartea funciară a dreptului de proprietate.

De aceea, singura soluție legală ar fi fost ca instanța să dispună anularea dispoziției atacate și obligarea Primarului Municipiului Lugoj la emiterea unei noi dispoziții, prin care să dispună în sensul stabilit de instanță. b) Referitor la încheierea de ședință din 7 iunie 2016, recurenții-pârâți au arătat că în cauză nu este vorba de o eroare materială strecurată în dispozitivul hotărârii, ci de o greșită judecată de fond (remediabilă pe calea recursului împotriva hotărârii instanței de apel) care a avut în vedere datele tehnice, inclusiv de suprafață, ale imobilului. Astfel, atât expertiza efectuată cât și considerentele hotărârii fac vorbire despre un alt imobil decât cel în litigiu, respectiv, despre casa cu o suprafață de 3813 m.p.

care în fapt corespunde imobilului de pe str. S. nr. 12 înscris în C.F. nr. B. LR nr. top. a-c, pe când în realitate, obiectul material al cauzei îl reprezintă imobilul teren și construcție casa cu suprafața de 6654 m.p., corespondent celui de pe str. S. nr. 14, C.F. nr. C. LR nr. top. d-e. Deși instanța dispune corectarea datelor de carte funciară, nu face vorbire despre suprafața de 3813 m.p., care nu corespunde imobilului evidențiat în C.F. nr. C. LR nr. top. d-e, acesta având o suprafață de 6654 m.p. Instanța nu a observat că decizia nr. 2539 din 29 mai 1991 prin care s-a atribuit Asociației Handicapaților Fizici Lugoj casa din str. L. nr. 14 (actuală S. nr. 14) a fost notat inițial, din eroare, în C.F.

nr. B. LR nr. top. a-b. Această eroare a fost ulterior corectată prin adresa din 03 iunie 1992 a Primăriei Lugoj, fiind radiată din această carte funciară notarea respectiv, la aceeași dată fiind transcris în C.F. nr. C. LR nr. top. d-e, corespunzător imobilului de pe str. S., dreptul de administrare operativă și de folosință asupra terenului în favoarea Asociației Handicapaților Fizici Lugoj, conform notării de C.F. nr. E. Instanța de apel avea obligația, în virtutea rolului activ, să stăruie pentru lămurirea tuturor aspectelor, ceea ce ar fi condus la evitarea pronunțării unei hotărâri ce nu poate fi folosită la cartea funciară, deoarece dispune cu privire la imobilul învecinat celui în litigiu, ce figurează în proprietatea tabulară a altor persoane, care nici nu au fost părți în acest dosar.

Nu se poate reține afirmația instanței privind lipsa unor documente care să confirme mențiunile din dispozițiile primarului contestate referitoare la identificarea imobilului în litigiu ca fiind înscris în C.F. nr. C. LR nr. top. d-e, întrucât în cauză a fost avută în vedere și sentința nr. 2070 din 27 iunie 2006 a Judecătoriei Lugoj, pronunțată în Dosar nr. x/2005, ce a tranșat cu putere de lucru judecat situația juridică a nr. top. a-c, identificat ca aparținând imobilului situat pe str. S. nr. 12, conform expertizei topo din acea cauză, lucrare din ale cărei anexe (planuri de situații) a rezultat și că nr. top.

d-e aparține imobilului din str. S. nr. 14. Analizând recursurile declarate în cauză, Înalta Curte constată în primul rând, că toți recurenții deduc judecății critici referitoare la greșita identificare a imobilului ce a făcut obiect al litigiului, faptul că instanța s-ar fi pronunțat asupra unui alt obiect material al pricinii, ca urmare a reținerii greșite a datelor de carte funciară. Astfel, s-a arătat că în timp ce în dispoziția primarului, a cărei anulare s-a solicitat, se face referire la imobilul situat în str. S., în suprafață totală de 6.654 m.p., teren intravilan, nr. top d - e, înscris în C.F. nr. C. LR și construcție veche evidențiată în același topografic, instanța de apel pronunțându-se asupra nelegalității măsurii de restituire în natură a imobilului, a avut în vedere un alt bun, înscris în C.F.

nr. B. LR (unde a fost transcris din C.F. nr. A. LR), nr. top a - c, compus din casă veche și construcții noi edificate de reclamantă (neintabulate) și teren de 3.813 m.p. Pe acest aspect, necesar determinării corecte a cadrului judecății, se constată că există într-adevăr, inadvertențe, instanța nefiind preocupată să le lămurească pentru a determina corect limitele învestirii sale. Astfel, susținând, în cadrul contestației promovate, că numitului A. nu i se putea restitui în natură imobilul (teren și construcție) situat în str. S., identificat în C.F.

nr. C. LR, nr. top d-e, reclamanta a pretins pe de o parte, că pârâtul nu a fost proprietarul acestui imobil (ajungând să obțină restituirea ca urmare a „falsificării unor evidențe de carte funciară”) și pe de altă parte, că restituirii în natură i se opune oricum, situația construcției, modificată de reclamantă, care a adus adăugiri celei inițiale, ce depășesc cu 100% suprafața construită existentă la momentul preluării.

De asemenea, reînvestită cu soluționarea cauzei ca urmare a celei de-a doua decizii de casare cu trimitere (decizia nr. 1606 din 28 mai 2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție), instanța de apel avea de analizat, potrivit îndrumărilor instanței de recurs - care a reținut că în ciclul procesual anterior se apreciase corect asupra tardivității cererii precizatoare a reclamantei - cauzele și motivele de nulitate invocate de reclamantă prin cererea sa de chemare în judecată, pe care urma să le cenzureze în raport și cu îndrumările din decizia de casare anterioară (nr. 2117 din 10 aprilie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție).

Aceasta însemna verificarea incidenței dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 10/2001, care presupune în egală măsură, stabilirea situației juridice a terenului (din punct de vedere al titularului dreptului de proprietate), pentru a se putea stabili în continuare, cărei persoane îi poate opune reclamanta pretenția sa referitoare la modificări structurale ale construcției apte să împiedice restituirea în natură și acordarea către persoana îndreptățită doar a măsurilor reparatorii prin echivalent. Instanța de apel s-a limitat la dispunerea unei expertize în construcții, pentru evaluarea modificărilor structurale și a proporției în care acestea ar fi modificat starea inițială a imobilului, apreciind că nu se justifică și o expertiză topografică.

În felul acesta, și în prezența unor inadvertențe vizând evidențele de CF, a rămas nelămurită situația terenului pe care a fost edificată construcția, nelămuriri care au persistat și după întocmirea raportului de expertiză care a precizat că în lipsa unei documentații cadastrale reale nu poate stabili pe ce nr. top este situată construcția edificată de Asociația Handicapaților Fizic, fiind posibil să fie construită parțial pe nr. top d-e și parțial pe nr. top f, nelămuriri accentuate și p