ÎCCJ, decizie (scj.ro #142125)

Infracțiunea de spălare a banilor. Art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002

Cuprins pe materii:

Drept penal. Partea specială. Infracțiuni prevăzute în legi speciale. Infracțiunea de spălare a banilor

Indice alfabetic:

Drept penal

-

infracțiunea de spălare a banilor

Legea nr. 656/2002,

art. 29 alin. (1) lit. b)

Încheierea unui contract de asistență juridică, în care se reflectă voința reală a părților și în temeiul căruia s-a efectuat plata onorariului, nu are semnificația ascunderii sau a disimulării adevăratei naturi a provenienței banilor, în sensul dispozițiilor art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002, chiar dacă pentru suma de bani reprezentând onorariul nu s-a emis o chitanță.

I.C.C.J., Secția penală, decizia nr. 380/A din 6 noiembrie 2017

Prin sentința nr. 110/P.I. din 21 noiembrie 2016, Curtea de Apel Oradea, Secția penală și pentru cauze cu minori, în baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. cu referire la art. 17 alin. (2) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., a achitat pe inculpatul A., avocat, pentru comiterea infracțiunilor de trafic de influență prevăzută în art. 291 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 C. pen. și spălare a banilor prevăzută în art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 5 C. pen.

În baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. cu referire la art. 17 alin. (2) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., a achitat pe inculpatul A. pentru comiterea infracțiunii de evaziune fiscală prevăzută în art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 5 C. pen.

Împotriva hotărârii pronunțată de prima instanță a formulat apel, între alții, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Oradea.

Înalta Curte de Casație și Justiție, examinând apelul declarat conform art. 420 și urm. C. proc. pen., constată că este nefondat.

Probele administrate în faza de urmărire penală și în cursul cercetării judecătorești evidențiază, ca stare de fapt, următoarele:

A. Inculpatul A. este avocat, acordând asistență juridică în materie civilă. În virtutea acestei calități, în cursul anului 2012, martorul denunțător B., reprezentant al societății C., l-a contactat pe inculpatul A., solicitându-i să promoveze o acțiune în constatare, în contradictoriu cu societatea D. pentru reținerea nelegală a unui container cu agent refrigerant, fiind încheiat contractul de asistență juridică din 9 ianuarie 2012, ce a avut ca obiect „asistență juridică, reprezentare și redactare acte juridice”, stabilindu-se un onorariu de 1.500 lei. La câteva zile, inculpatul a mai cerut, pentru același litigiu, suma de 1.500 lei, fiind emise chitanțele și facturile corespunzătoare.

În aceeași perioadă, martorul denunțător B. i-a spus inculpatului A. că este parte într-un alt litigiu aflat pe rolul Judecătoriei Oradea ce avea ca obiect dezbaterea succesorală, rugându-l pe inculpat să se intereseze despre stadiul dosarului.

Urmare a discuțiilor purtate între inculpat și martorul denunțător B., a fost încheiat contractul de asistență juridică din 15 mai 2012, având ca obiect „reprezentarea și asistarea în faza de executare silită a sentinței civile pronunțată în dosarul nr. X. al Judecătoriei Oradea.”

La pct. 1.3 din contract, părțile au convenit asupra unui onorariu de 2.000 lei, iar pe lângă acesta, părțile de comun acord au stabilit un onorariu de succes în cuantum de 5.000 lei în situația în care, în urma licitației, clientul (martorul denunțător B.) va cumpăra imobilul la suma maximă de 45.000 lei.

Contractul a fost semnat de inculpatul A., respectiv martorul denunțător B., inculpatul primind de la acesta suma de 2.500 lei, nefiind eliberată o chitanță.

Dosarul nr. X. al Judecătoriei Oradea - cu privire la care martorul denunțător i-a solicitat inculpatului să verifice stadiul procesual și reprezentarea intereselor sale în faza de executare silită - a avut ca obiect succesiune și sistare indiviziune, ca urmare a dezbaterii moștenirii lăsată de defunctul B. pentru moștenitorii B. - fiu, E. fiică și F. fiică.

Prin sentința civilă nr. 1514 din 25 februarie 2008 pronunțată de Judecătoria Oradea, s-a admis acțiunea formulată de E. în contradictoriu cu pârâții B. și F.; a admis în parte acțiunea reconvențională formulată de B.; a constatat că au calitate de moștenitori E., B. și F., în calitate de fii, în cotă de 1/3 fiecare; a constatat că masa succesorală se compune din imobil, casă și teren, în valoare de 75.000 lei; a dispus sistarea stării de indiviziune; a atribuit lui E. în întregime imobilul menționat mai sus, obligând-o pe aceasta la o sultă în cuantum de 23.418,78 lei în favoarea lui B. și 23.006,2 lei în favoarea lui F.

Hotărârea a rămas definitivă prin decizia civilă nr. 638/R din 14 iunie 2012 a Tribunalului Bihor, prin respingerea, ca perimat, a recursului civil introdus de recurenții E. și F.

Cu privire la suma de 2.500 lei, se susține că 2.000 lei au fost reținuți de inculpat, iar 500 lei au fost dați pentru executorul judecătoresc G., inculpatul lăsând să se înțeleagă că are influență asupra acestuia și că îl poate determina ca în dosarul execuțional să organizeze o licitație cu încălcarea legii, în urma căreia martorul denunțător B. să fie singurul participant al licitației și să achiziționeze imobilul cu suma maximă de 45.000 lei, în condițiile în care acesta a fost evaluat la suma de 95.800 lei.

Pentru suma de 2.000 lei, parchetul susține că inculpatul a disimulat-o ca onorariu de avocat, pentru a ascunde adevărata natură a provenienței banilor, și anume de a o folosi pentru exercitarea influenței asupra executorului judecătoresc G., în scopul obținerii de către martorul denunțător B. a imobilului la un preț subevaluat.

B. Parchetul pornește de la o premisă greșită, susținând că „în procedura soluționării unui dosar execuțional privitor la vânzarea unui imobil prin licitație publică, conform prevederilor Codului de procedură civilă, avocatul nu are nicio prerogativă legală, ci doar executorul judecătoresc, astfel încât în mod obiectiv onorariul avocațial nu se justifică” și, ca atare, prin contractul încheiat nu s-a urmărit altceva decât disimularea naturii sumei de 2.000 lei.

Înalta Curte de Casație și Justiție, prealabil analizării probelor administrate în prezenta cauză, reține, contrar susținerilor parchetului, că potrivit dispozițiilor art. 646 alin. (1) C. proc. civ. - Cartea a V-a - Despre executarea silită, creditorul și debitorul au dreptul să asiste, personal sau prin reprezentanții lor, la efectuarea tuturor actelor de executare, să ia cunoștință de actele dosarului de executare și să obțină adeverințe și copii de pe aceste acte, certificate de executorul judecătoresc, pe cheltuiala părții interesate, iar atunci când se consideră vătămați în drepturile ori interesele lor legitime, pot contesta actele de executare sau executarea silită însăși, în termenele și condițiile prevăzute de lege.

De asemenea, potrivit dispozițiilor art. 2 alin. (3) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat: „Avocatul are dreptul să asiste și să reprezinte persoanele fizice și juridice în fața autorităților judecătorești și a altor organe de jurisdicție, a organelor de urmărire penală, a autorităților și instituțiilor publice, precum și în fața altor persoane fizice sau juridice, care au obligația să permită și să asigure avocatului desfășurarea nestingherită a activității sale, în condițiile legii.”

- art. 3 alin. (2) lit. b): „Activitatea avocatului se realizează prin : (...) b) asistență și reprezentare juridică în fața (...) executorilor judecătorești (...), în condițiile legii”;

- art. 29 alin. (1): „Avocatul înscris în tabloul baroului are dreptul să asiste și să reprezinte orice persoană fizică sau juridică, în temeiul unui contract încheiat în formă scrisă (...).”

În ceea ce privește onorariul de succes, Înalta Curte de Casație și Justiție reține dispozițiile art. 129 alin. (1) lit. c) din Statutul profesiei de avocat, publicat în M. Of. nr. 898 din 19 decembrie 2011, cu modificările și completările ulterioare, potrivit cu care: „Onorariile pot fi stabilite astfel: (...) c) onorarii de succes”; alin. (6) „Avocatul are dreptul ca în completarea onorariului fix să solicite și să obțină și un onorariu de succes, (…), în funcție de rezultat sau de serviciul furnizat.”

În fine, în ceea ce privește efectuarea licitației cu consecințe directe asupra valorii bunului, în dispozițiile art. 846 alin. (8) C. proc. civ. se prevede că: „în cazul în care nu este oferit prețul la care imobilul a fost evaluat, vânzarea se va amâna la un alt termen, de cel mult 30 de zile, pentru care se va face o nouă publicație, în condițiile art. 839, cu excepția publicării anunțului într-un ziar de circulație națională sau locală. La acest termen, licitația va începe de la prețul de 75% din prețul de pornire al primei licitații. Dacă nu se obține prețul de începere a licitației și există cel puțin 2 licitatori, la același termen, bunul va fi vândut la cel mai mare preț oferit, dar nu mai puțin de 30% din prețul de pornire al primei licitații. Vânzarea se va putea face chiar dacă se prezintă o singură persoană care oferă prețul de la care începe licitația. (…)”

- (9) „Dacă nici la a doua licitație imobilul nu a fost adjudecat, la cererea creditorului, executorul judecătoresc va putea stabili o nouă licitație, în condițiile prevăzute la alin. (8). (…) Licitația va începe de la prețul de 50% din prețul de pornire al primei licitații. Dacă nu se obține acest preț și există cel puțin 2 licitatori, bunul va fi vândut la cel mai mare preț oferit, chiar dacă acesta din urmă este mai mic decât valoarea creanței ori a garanției. (…)”

C)

Infrac

țiunea de trafic de influență

Înalta Curte de Casație și Justiție reține că probele administrate în cauză dovedesc, fără putință de tăgadă, că inculpatul A. a primit de la martorul denunțător B. suma de 2.500 lei - încheind contractul de asistență juridică din 15 mai 2012 - pentru asistență juridică, reprezentare și asistare în faza de executare silită a sentinței civile pronunțată în dosarul nr. X. al Judecătoriei Oradea și cheltuieli pentru executare, fără a lăsa să se creadă că ar avea influență asupra executorului judecătoresc pentru a-l determina să organizeze o licitație „trucată” cu scopul de adjudecare a imobilului la un preț mult interior celui stabilit prin raportul de expertiză.

Nu are nicio relevanță - sub aspectul infracțiunii de trafic de influență - împrejurarea că la data de 15 mai 2012, când a fost încheiat contractul de asistență juridică, hotărârea primei instanțe nu era definitivă. Esențial este faptul că la acea dată se pronunțase o hotărâre prin care se stabilise calitatea de moștenitor a martorului denunțător B., precum și sulta ce i se cuvenea.

Consultațiile juridice date de inculpatul A. în baza contractului de asistență juridică încheiat cu denunțătorul B. - aducându-i-se la cunoștința denunțătorului inclusiv posibilitatea reducerii prețului imobilului scos la licitație în etapa a doua sau chiar a treia, conform dispozițiilor cuprinse în art. 846 C. proc. civ. - nu se circumscriu elementului material al laturii obiective a infracțiunii de trafic de influență.

Raportând starea de fapt, rezultată din probele administrate, la cerințele normei de incriminare, Înalta Curte de Casație și Justiție constată, astfel cum s-a analizat anterior, că inculpatul a primit suma de 2.500 lei de la martorul denunțător B., pentru a-l reprezenta în faza executării silite, încheind un contract de asistență juridică și nu pentru a influența executorul judecătoresc să îndeplinească sau să nu îndeplinească un act ce intră în îndatoririle sale de serviciu.

D.

Infrac

țiunea de spălare a banilor

În opinia parchetului, suma de 2.000 de lei, remisă inculpatului A. la data de 15 mai 2012, a reprezentat prețul traficului de influență exercitat asupra executorului judecătoresc, în favoarea martorului denunțător B., fiind disimulată în contractul de asistență juridică din 15 mai 2012.

Potrivit dispozițiilor art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea și sancționarea spălării banilor, constituie infracțiunea de spălare a banilor ascunderea ori disimularea adevăratei naturi a provenienței, a situării, a dispoziției, a circulației sau a proprietății bunurilor ori a drepturilor asupra acestora, cunoscând că bunurile provin din săvârșirea de infracțiuni.

Elementul material al laturii obiective a infracțiunii de spălare a banilor se poate realiza în mai multe acțiuni alternative; în prezenta cauză, acțiunea făptuitorului - reținută de parchet - este aceea de ascundere sau disimulare a adevăratei naturi a provenienței banilor, cunoscând că aceștia provin din săvârșirea unei infracțiuni.

Indiferent de modalitatea de săvârșire a infracțiunii, aceasta cuprinde trei faze: a) plasarea banilor; b) stratificarea; c) integrarea. Ele pot fi regăsite în toate situațiile sau pot avea o altă configurație ori pot fi comprimate în una sau două dintre fazele menționate. Toate însă au o caracteristică comună, fictivitatea, ascunderea originii bunurilor, fabricarea unei aparențe de proveniență legală a bunurilor achiziționate în mod nelegal, camuflarea.

În faza plasării, numită și prespălare, bunurile provenite din săvârșirea de infracțiuni sunt introduse în circuitul civil prin crearea unei circulații fictive, iar în faza integrării, denumită și reciclare, se realizează fabricarea unei aparențe de proveniență legală.

Acțiunea de ascundere sau disimulare a naturii reale infracționale a bunului, a situării, a dispoziției, a circulației sau a proprietății bunurilor ori a drepturilor asupra acestora constă în mascarea provenienței sau situației juridice, de regulă prin operațiuni juridice complexe, economice sau financiare, cum ar fi de pildă operațiuni prin care se efectuează plăți fără contraprestație.

Raportând starea de fapt expusă anterior la cerințele normei de incriminare analizate în contextul probelor administrate, Înalta Curte de Casație și Justiție reține că inculpatul A. nu a ascuns, nu a disimulat, nu a atribuit un caracter fictiv acțiunilor sale, ci, dimpotrivă, a încheiat contractul de asistență juridică din 15 mai 2012 în condițiile legii, urmând a-i asigura martorului denunțător B. reprezentare, asistare în faza de executare silită a sentinței civile nr. 1514 din 25 februarie 2008 a Judecătoriei Oradea.

Se observă, dincolo de orice dubiu, suma convenită de părți, activitățile pe care trebuia să le întreprindă în calitatea sa de avocat (reprezentare, asistare), faza procesului civil (executare silită), numărul dosarului, instanța pe rolul căreia se află, nefiind deci o operațiune prin care se efectuează o plată fără contraprestație.

În condiții de transparență, este stabilit și onorariul de succes, convenit de părți și permis de lege, astfel cum prevăd dispozițiile art. 129 alin. (1) lit. c) din Statutul profesiei de avocat.

Pe de altă parte, împrejurarea că inculpatul a încheiat doar contractul de asistență juridică, dar nu a eliberat și chitanță nu echivalează cu operațiuni de ascundere sau disimulare în sensul normei de incriminare.

Această omisiune, neglijență, poate îmbrăca orice altă formă de răspundere (contravențională, disciplinară), dar nu poate intra - în contextul stării de fapt reținută în prezenta cauză - în sfera ilicitului penal.

În fine, trimiterile parchetului, în concluziile scrise, la instituția simulației sunt esențialmente greșite.

Simulația, ca operațiune specifică dreptului civil, este considerată o excepție de la opozabilitatea față de terți a contractului. Simulația reprezintă operațiunea juridică ce constă în încheierea unui contract aparent menit să dea impresia creării unei situații juridice diferite de cea reală și a unui contract secret conținând adevăratele raporturi juridice pe care părțile înțeleg să le stabilească în realitate. Scopul general și abstract al oricărei simulații este acela al ascunderii de către părți a cuprinsului ori existenței acordului de voință real față de terți.

Or, în cauză, părțile, de comun acord, au încheiat un singur contract de asistență juridică, în condițiile de legalitate enunțate anterior, nu au încheiat și nici nu s-au înțeles asupra întocmirii unui alt contract secret de natură să stabilească alte raporturi juridice.

Ca atare, circumstanțele obiective ale faptei, analizate prin prisma probelor administrate, exclud, fără echivoc, reținerea în sarcina inculpatului A. a infracțiunii de spălare a banilor.

Având în vedere considerentele expuse anterior, Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut că hotărârea pronunțată de instanța de fond este legală și, pe cale de consecință, în temeiul dispozițiilor art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a respins, ca nefondat, apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Oradea împotriva sentinței nr. 110/P.I. din 21 noiembrie 2016 a Curții de Apel Oradea, Secția penală și pentru cauze cu minori, privind pe inculpatul A.