ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ

ÎCCJ, Secția penală

CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Decizia nr. 86/A/2016

Asupra cauzei penale de față, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 117 din 16 octombrie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori, a fost respinsă, ca nefondată, cererea formulată de inculpatul A., prin avocat ales, privind schimbarea încadrării juridice dată faptei de introducere, în mod ilicit, de telefoane mobile și alte mijloace de comunicare la distanță, cartele SIM, dispozitive de tip GPS, modem de internet, medii de stocare a datelor și alcool într-un penitenciar, centru de reținere și arestare preventivă, centru de arestare preventivă, centru educativ și centru de detenție, în scopul folosirii lor de către deținuți, reținută prin actul de sesizare a instanței din infracțiunea de complicitate la introducerea, în mod ilicit, de telefoane mobile și alte mijloace de comunicare la distanță, cartele SIM, dispozitive de tip GPS, modem de internet, medii de stocare a datelor și alcool într-un penitenciar, centru de reținere și arestare preventivă, centru de arestare preventivă, centru educativ și centru de detenție, în scopul folosirii lor de către deținuți, prevăzută de art. 48 C. pen. raportat la art. 185 alin. (1) și (2) din Legea nr. 254/2013, în cea prevăzută de art. 48 C. pen. raportat la art. 185 alin. (1) din Legea nr. 254/2013.

A fost condamnat inculpatul A., pentru săvârșirea infracțiunilor de:

- complicitate la dare de mită, prevăzută de art. 48 C. pen. raportat la art. 290 C. pen., cu referire la art. 396 alin. (1) C. proc. pen., la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii exercițiului drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) (dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice), b) (dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat) și n) (dreptul de a comunica cu persoanele cu care a comis infracțiunea, respectiv cu B. și C. ori de a se apropia de acestea) C. pen. pentru o durată de 2 ani. În baza dispozițiilor art. 65 C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercițiului drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) (dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice), b) (dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat) și n) (dreptul de a comunica cu persoanele cu care a comis infracțiunea, respectiv cu B. și C. ori de a se apropia de acestea) C. pen.

- complicitate la introducerea, în mod ilicit, de telefoane mobile și alte mijloace de comunicare la distanță, cartele SIM, dispozitive de tip GPS, modem de internet, medii de stocare a datelor și alcool într-un penitenciar, centru de reținere și arestare preventivă, centru de arestare preventivă, centru educativ și centru de detenție, în scopul folosirii lor de către deținuți, prevăzută de art. 48 C. pen. raportat la art. 185 alin. (1) și (2) din Legea nr. 254/2013, cu referire la art. 396 alin. (1) C. proc. pen., la pedeapsa de 1 an închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii exercițiului drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) (dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice), b) (dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat) și n) (dreptul de a comunica cu persoanele cu care a comis infracțiunea, respectiv cu B. și C. ori de a se apropia de acestea) C. pen. pentru o durată de 1 an. În baza art. 65 C. pen., s-a aplicat inculpatului A. pedeapsa accesorie a interzicerii exercițiului drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) (dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice), b) (dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat) și n) (dreptul de a comunica cu persoanele cu care a comis infracțiunea, respectiv cu B. și C. ori de a se apropia de acestea) C. pen.

S-a constatat că infracțiunile de complicitate la dare de mită și complicitate la introducerea, în mod ilicit, de telefoane mobile și alte mijloace de comunicare la distanță, cartele SIM, dispozitive de tip GPS, modem de internet, medii de stocare a datelor și alcool într-un penitenciar, centru de reținere și arestare preventivă, centru de arestare preventivă, centru educativ și centru de detenție, în scopul folosirii lor de către deținuți, pentru a căror săvârșire s-a dispus condamnarea inculpatului prin sentință au fost comise de acesta în concurs real cu cele două infracțiuni de înșelăciune, prevăzută de art. 244 alin. (1) și (2) C. pen., pentru a căror săvârșire a fost condamnat anterior prin sentința penală nr. 507 din 13 martie 2015 a Judecătoriei Focșani, menținută și rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 742/A din 17 iunie 2015 a Curții de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori.

S-a descontopit pedeapsa rezultantă de 2 ani și 6 și 20 de zile închisoare ce i-a fost aplicată inculpatului A. prin sentința penală nr. 507 din 13 martie 2015 a Judecătoriei Focșani, menținută și rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 742/A din 17 iunie 2015 a Curții de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori, și au fost repuse în individualitatea lor pedepsele componente, respectiv în pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, prevăzută de art. 244 alin. (1) și (2) C. pen. (persoană vătămată D.), și pedeapsa de 1 an și 8 luni închisoare aplicată pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, prevăzută de art. 244 alin. (1) și (2) C. pen. (persoană vătămată E.).

A fost înlăturat sporul de 6 luni și 20 zile închisoare aplicat inculpatului A. prin sentința penală nr. 507 din 13 martie 2015 a Judecătoriei Focșani, menținută și rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 742/A din 17 iunie 2015 a Curții de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori.

În baza art. 38 alin. (1) și art. 39 alin. (1) lit. b) și art. 40 alin. (1) C. pen., au fost contopite pedepsele cu închisoare aplicate inculpatului A. pentru cele 4 (patru) infracțiuni concurente, urmând să fie executată pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare la care a fost adăugat sporul de 1/3 din suma celorlalte pedepse (1 an și 6 luni, 1 an și 1 an și 8 luni), adică sporul de 1 an 4 luni și 20 zile închisoare, acesta urmând să execute pedeapsa rezultantă de 3 ani 4 luni și 20 zile închisoare.

În baza art. 399 C. proc. pen., a fost menținută măsura arestului preventiv față de inculpatul A., iar, în baza art. 72 C. pen., s-a scăzut din durata pedepsei de 3 ani 4 luni și 20 zile închisoare aplicată prin sentință, perioada reținerii, arestului preventiv și cea executată, respectiv perioada de la 07 august 2014 la 18 decembrie 2014 și de la data de 28 aprilie 2015 la zi.

În temeiul art. 45 alin. (3) lit. a) C. pen., alături de pedeapsa principală a închisorii s-a aplicat inculpatului A. și pedeapsa complementară a interzicerii exercițiului drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) (dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice), b) (dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat) și n) (dreptul de a comunica cu persoanele cu care a comis infracțiunea, respectiv cu B. și C. ori de a se apropia de acestea) C. pen. pentru o durată de 2 ani calculată conform dispozițiilor art. 68 C. pen.

În baza art. 45 alin. (5) C. pen., s-a aplicat inculpatului A. pedeapsa accesorie a interzicerii exercițiului drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) (dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice), b) (dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat) și n) (dreptul de a comunica cu persoanele cu care a comis infracțiunea, respectiv cu B. și C. ori de a se apropia de acestea) C. pen.

S-a dispus retragerea mandatului de executare a pedepsei închisorii emis pe numele inculpatului A. în baza sentinței penale nr. 507 din 13 martie 2015 a Judecătoriei Focșani, menținută și rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 742/A din 17 iunie 2015 a Curții de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori, și emiterea unui nou mandat de executare în baza noii hotărâri, la rămânerea definitivă a acesteia.

În baza dispozițiilor art. 274 C. proc. pen., a fost obligat inculpatul A. să plătească statului suma de 780 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare.

Pentru a se pronunța în acest sens, instanța de fond a reținut că, prin Rechizitoriul nr. x/P/2015 din 20 mai 2015 al Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul Teritorial Iași, înregistrat, inițial, pe rolul Curții de Apel Iași sub nr. x/45/2015, s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpaților C., sub aspectul comiterii infracțiunilor de complicitate la dare de mită, prevăzută de art. 48 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu trimitere la art. 290 alin. (1) C. pen., și complicitate la introducerea, în mod ilicit, de telefoane mobile și alte mijloace de comunicare la distanță, cartele SIM, dispozitive de tip GPS, modem de internet, medii de stocare a datelor și alcool într-un penitenciar, centru de reținere și arestare preventivă, centru de arestare preventivă, centru educativ și centru de detenție, în scopul folosirii lor de către deținuți”, prevăzută de art. 48 alin. (1) C. pen. raportat la art. 185 alin. (1) și (2) din Legea nr. 254/2013, ambele cu aplicarea art. 38 alin. (2) C. pen., A. sub aspectul comiterii infracțiunilor de complicitate la dare de mită, prevăzută de art. 48 alin. (1) C. pen. raportat la art. 290 alin. (1) C. pen. și complicitate la introducerea, în mod ilicit, de telefoane mobile și alte mijloace de comunicare la distanță, cartele SIM, dispozitive de tip GPS, modem de internet, medii de stocare a datelor și alcool într-un penitenciar, centru de reținere și arestare preventivă, centru de arestare preventivă, centru educativ și centru de detenție, în scopul folosirii lor de către deținuți, prevăzută de art. 48 alin. (1) C. pen. raportat la art. 185 alin. (1) și (2) din Legea nr. 254/2013, ambele cu aplicarea art. 38 alin. (2) C. pen., și B. sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de dare de mită, prevăzută de art. 290 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., și instigare la introducerea, în mod ilicit, de telefoane mobile și alte mijloace de comunicare la distanță, cartele SIM, dispozitive de tip GPS, modem de internet, medii de stocare a datelor și alcool într-un penitenciar, centru de reținere și arestare preventivă, centru de arestare preventivă, centru educativ și centru de detenție, în scopul folosirii lor de către deținuți, prevăzută de art. 47 C. pen. raportat la art. 185 alin. (1) și (2) din Legea nr. 254/2013, fiecare cu aplicarea dispozițiilor art. 41 C. pen., ambele cu aplicarea dispozițiilor art. 38 alin. (2) C. pen.

În fapt, prin actul de sesizare al instanței s-a reținut, în esență, că inculpatul B., deținut în Penitenciarul Iași, în ziua de 23 aprilie 2015 a promis suma de 1.000 euro, promisiune reiterată la data de 24 aprilie 2015, agentului de penitenciar F., pentru ca acesta din urmă să-i faciliteze introducerea ilicită în incinta unității de penitenciar, a unui număr de patru aparate telefonice mobile și a unei cantități neprecizate de băuturi alcoolice - whisky, obiecte interzise la introducerea în penitenciar, disimulate în produse alimentare. La data de 26 aprilie 2015, inculpata C., în baza înțelegerii prealabile avută cu inculpatul B., a procurat de la mama sa suma de 1.000 euro, promisă de către inculpatul B. funcționarului F., iar apoi a achiziționat un număr de 4 aparate telefonice mobile și un încărcător de telefon mobil (ce au fost disimulate într-o pâine), un număr de 4 aparate telefonice mobile (ce au fost disimulate într-un borcan de sticlă umplut cu un produs alimentar păstos) și o cantitate de 1,5 litri băutură alcoolică (disimulată într-o sticlă de plastic). Suma de 1000 euro, precum și bunurile disimulate în modalitatea anterior prezentată au fost predate de C. coinculpatului A. care, în baza înțelegerii infracționale stabilită de comun acord cu ceilalți doi inculpați, în seara zilei de 26 aprilie 2015, în intervalul de timp 17.45-18.10, s-a întâlnit în parcarea Mănăstirii Cetățuia din Municipiul Iași, și le-a înmânat colaboratorului cu identitate reală F.: suma de 1.000 euro, cu titlu de mită, în numele inculpatului B., iar bunurile interzise pentru a fi introduse în Penitenciarul Iași și apoi predate inculpatului B.

În ziua de 27 aprilie 2015, în intervalul orar 07.30-16.00, colaboratorul cu identitate reală F., în baza activităților autorizate prin Ordonanța procurorului din data de 25 aprilie 2015, a introdus și înmânat bunurile primite de la A., inculpatului B., în incinta Penitenciarului Iași.

Dosarul a fost înaintat pentru competentă soluționare la Curtea de Apel Iași, competența fiind atrasă de calitatea de avocat a inculpatei C.

Prin încheierea din 22 iunie 2015 a judecătorului de cameră preliminară de la Curtea de Apel Iași, rămasă definitivă prin Încheierea nr. 1179 din 10 septembrie 2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, s-a dispus, între altele, începerea judecății, ulterior stabilindu-se prim termen la data de 02 octombrie 2015.

La termenul din 02 octombrie 2015, în condițiile în care părțile au fost legal citate și a fost asigurată asistența juridică pentru fiecare dintre cei trei inculpați din dosar, în conformitate cu dispozițiile art. 374 alin. (1) și (2) C. proc. pen., s-a procedat la aducerea la cunoștință a învinuirii și a celorlalte drepturi procesuale ale inculpaților.

După ce a primit explicații cu privire la învinuirea ce i se aduce prin actul de inculpare și a fost informat asupra drepturilor procesuale recunoscute de lege în favoarea sa, inculpatul A. și-a manifestat neechivoc voința ca judecata în privința sa să se facă potrivit procedurii simplificate a recunoașterii învinuirii. În declarația dată în fața instanței la termenul menționat, inculpatul A. a declarat că recunoaște săvârșirea fiecăreia dintre cele două infracțiuni pentru care a fost trimis în judecată în modalitatea descrisă în rechizitoriul procurorului, solicitând ca judecata în ceea ce îl privește să se facă exclusiv pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale, cu excepția înscrisurilor în circumstanțiere.

Cererea inculpatului A. referitoare la procedura de judecată de urmat în cazul său, după ce a fost pusă în discuția contradictorie a părților, a fost admisă de către instanță și, în condițiile în care ceilalți doi inculpați din dosar C. și B. - au optat pentru procedura obișnuita de judecată, prin încheierea de ședință din 02 octombrie 2015, s-a dispus disjungerea cauzei în privința inculpatului A. și s-a acordat cuvântul în dezbateri asupra fondului cauzei. Cauza disjunsă a fost reînregistrată pe rolul Curții de Apel Iași sub numărul de Dosar nr. x/45/2015.

S-a arătat, de asemenea, că, în cursul urmăririi penale, au fost administrate următoarele mijloace de probă: procesul-verbal din 25 aprilie 2015 de consemnare a denunțului numitului F., declarația de martor dată de către denunțătorul F., procesele-verbale privind activitățile efectuate de colaboratorul cu identitate reală F., din care rezultă că s-a întâlnit cu inculpatul A. la data de 26 aprilie 2015 în parcarea Mănăstirii Cetățuia, ocazie cu care a primit de la acesta suma de 1.000 euro, promisă de B. și bunurile ce urmau a fi introduse ilicit in incinta penitenciarului, respectiv faptul că a introdus (în baza autorizării în cauză) bunurile în incinta Penitenciarului Iași și le-a înmânat la data de 27 aprilie 2015 inculpatului B., procesul-verbal de constatare a infracțiunii flagrante din 27 aprilie 2015, procesul-verbal de percheziție a autoturismului, utilizat de inculpata C., din care rezultă că, în interiorul unei genți din autoturism, a fost identificată o agendă în care se afla o hârtie format A4 conținând mai multe însemnări olografe pe o parte, procesul-verbal de ridicare a înregistrărilor de la SC G. SRL Iași, Casa de Amanet H., bonurile fiscale din 25 ianuarie 2014 și din 25 aprilie 2015 prin care inculpata C. a achiziționat de la respectiva societate un număr de 4 telefoane mobile cu suma totală de 1.060 lei, procesul-verbal de vizionare din data de 28 aprilie 2015 din care rezultă că la data de 25 aprilie 2015, în jurul orelor 16,48, inculpații C. și A. s-au prezentat la Casa de Amanet H., ocazie cu care au verificat mai multe telefoane mobile, inculpata achitând contravaloarea celor 4 telefoane mobile gestionarului unității, bunuri ce au fost apoi preluate de către inculpatul A., procesul-verbal din data de 28 aprilie 2015 reprezentând planșă foto cu momente operative din data de 27 aprilie 2015, copia mandatului de executare a pedepsei închisorii emis pe numele B., extras cu lista persoanelor vizitatoare și apelurile telefonice efectuate de condamnatul B., copii de pe planificările în serviciu ale agentului de penitenciar F., înregistrările video efectuate de camerele de supraveghere aferente secției E4 din cadrul Penitenciarului Iași din zilele de 23, 24 și 27 aprilie 2015, procesele-verbale de redare a convorbirilor telefonice interceptate în baza mandatului dat de judecătorul de drepturi și libertăți de la instanța competentă și declarațiile inculpatului A.

În urma analizării materialului probator administrat în cauză în cursul urmăririi penale, în conformitate cu dispozițiile art. 103 C. proc. pen., și luând în considerare prevederile art. 374 alin. (4), art. 375 și art. 377 C. proc. pen. care reglementează judecata în cazul recunoașterii învinuirii, instanța de fond a reținut că din probele legal administrate în prima faza a procesului penal rezultă că faptele imputate inculpatului A. sunt pe deplin stabilite și lămurite.

Astfel, prima instanță a reținut, în fapt, că, în cursul lunii aprilie 2015, inculpatul B. se află încarcerat în Penitenciarul Iași în executarea pedepsei de 5 ani închisoare ce i-a fost aplicată prin sentința penală nr. 550/2014 a Judecătoriei Iași, rămasă definitivă. Acesta avea de mai mulți ani o relație de concubinaj cu inculpata C., avocat în cadrul Baroului Vaslui.

S-a arătat, de asemenea, că inculpatul A. a fost trimis în judecată în Dosarul nr. x/231/2014 al Judecătoriei Focșani, soluționat prin sentința penală nr. 507 din 13 martie 2015 a Judecătoriei Focșani, menținută și rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 742/A din 17 iunie 2015 a Curții de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori, în acest dosar beneficiind de asistență juridică din partea inculpatei C., ca avocat ales. S-a mai arătat că inculpații B. și A. se cunoșteau de mult timp, fiind vecini de cartier, ambii având domiciliul în cartierul x din municipiul Iași.

Începând din anul 2013, numitul F. a îndeplinit funcția de agent de penitenciar, desfășurându-și activitatea în cadrul Penitenciarului Iași.

Totodată, s-a reținut că, în după-amiaza zilei de 23 aprilie 2015, în timp ce se afla pe holul secției E din cadrul Penitenciarului Iași, inculpatul B. l-a abordat pe agentul de penitenciar F. căruia i-a promis suma de 1.000 euro pentru ca acesta din urmă să-i faciliteze introducerea în incinta unității de penitenciar a anumitor bunuri, respectiv un număr de 4 (patru) telefoane mobile și a unei cantități neprecizate de băuturi alcoolice - whisky, disimulate în produse alimentare, bunuri care, potrivit dispozițiilor Legii nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, sunt interzise la introducerea în locul de detenție. Întrucât, aparent, agentul de penitenciar F. nu a respins propunerea infracțională primită, a doua zi, 24 aprilie 2015, inculpatul B., din nou, l-a abordat pe acesta și a reiterat aceeași promisiune.

În seara zilei de 25 aprilie 2015, la orele 19:39:29, inculpata C. a purtat o discuție telefonică cu mama sa, numita I., ocazie cu care i-a solicitat acesteia din urmă să îi trimită a doua zi, prin intermediul unui șofer de maxi-taxi care făcea curse pe traseul orașul Murgeni, jud. Vaslui - municipiul Iași, într-un plic, suma de 1.000 euro, în bancnote de 100 euro.

În ziua de 25 aprilie 2015, în jurul orelor 16,48, inculpații C. și A., împreună, s-au deplasat la Casa de Amanet H. unde, după ce au verificat mai multe telefoane mobile, inculpata a cumpărat un număr de 4 telefoane mobile, plătind gestionarului unității contravaloarea bunurilor achiziționate, respectiv 1060 lei. Bunurile astfel cumpărate au fost preluate de inculpatul A. pentru a fi disimulate în produse alimentare, modalitate în care, în baza hotărârii infracționale luate împreună și cu B., intenționau să fie introduse în locul de deținere în care era încarcerat acesta din urmă. Aceste aspecte au rezultat pe baza coroborării mențiunilor din cuprinsul bonurilor fiscale din 25 ianuarie 2014 și din 25 aprilie 2015 emise de Casa de Amanet H. cu imaginile captate și înregistrate de camerele de supraveghere din incinta societății.

Ulterior, inculpații C. și A. s-au deplasat la complexul comercial x, de unde au cumpărat două pâini rotunde, albe, ambalate în sacoșe de hârtie și plastic transparent. După ce au părăsit complexul comercial, inculpatul A. a fost condus de către inculpata C., cu autoturismul ce îi aparține acesteia, la domiciliul său situat în cartierul x din municipiul Iași. La despărțire, inculpata C. i-a înmânat lui A. o sacoșă de culoare crem ce avea în interior cele două pâini cumpărate de la Carrefour, un borcan cu salata boeuf, ambalat cu o folie alimentară transparentă, o sticlă din plastic și cele 4 telefoane mobile achiziționate de la casa de amanet.

În ziua de 26 aprilie 2015, la ora 09:55:04, cu ocazia unei convorbiri telefonice, inculpata C. a fost informată de către mama sa că suma de bani solicitată în ziua anterioară (1.000 euro, toate bancnotele în cupiură de 100 euro), introdusă într-un plic, a fost înmânată șoferului unui maxi-taxi care urma să ajungă în municipiul Iași, în zona x, în jurul orei 11,00. Pe baza informației astfel primită, inculpata C. a mers la locul indicat de mama sa, unde a primit de la șoferul de maxi-taxi un plic închis în care se afla suma de 1000 euro. La orele 11:10:13, inculpata C., telefonic, i-a confirmat mamei sale faptul că a intrat în posesia sumei de bani transmisă în maniera arătată. Aspectele faptice constând în deplasarea inculpatei C. în zona x din municipiul Iași și primirea de la șoferul unui maxi-taxi a unui plic închis au fost surprinse și înregistrate cu ocazia filmărilor video realizate de organele de anchetă penală în baza ordonanței provizorii de supraveghere tehnică emisă de procurorul de caz.

Ulterior, în după amiaza zilei de 26 aprilie 2015, inculpata C. s-a întâlnit cu inculpatul A. în cartierul x, ocazie în care i-a remis acestuia suma de 1.000 euro, formată din 10 bancnote de câte 100 euro, spunându-i că trebuie să o înmâneze persoanei cu care urma să se întâlnească, identificată cu prenumele „x”. Din locul în care s-au întâlnit - cartierul x - inculpații A. și C. au plecat cu autoturismul, spre zona Mănăstirii Cetățuia din municipiul Iași, parcurgând drumul de acces spre aceasta începând cu orele 17:02:05 (cu aproximativ o ora mai devreme față de ora indicată ca moment al întâlnirii de către B. cu agentul de penitenciar F.). În cadrul deplasării efectuate, inculpatul A. avea asupra sa sacoșa ce îi fusese remisă cu o seară înainte de către inculpata C., în care se aflau sticla, borcanul cu salată boeuf și o pâine în care, între timp, fuseseră introduse de către A. cele 4 telefoane mobile și un încărcător de telefon.

După ce au ajuns în parcarea Mănăstirii Cetățuia, inculpata C. a mers și a intrat în lăcașul de cult, în timp ce inculpatul A. a rămas în parcare pentru a o aștepta pe persoana cu care inculpata C. i-a cerut să se întâlnească, identificată cu prenumele „x” (în realitate, agentul de penitenciar F.).

Prima instanță a reținut că, din analiza coroborată a întregului material probator, inclusiv declarațiile date în cauza de inculpatul A., a rezultat în mod indubitabil faptul că acesta a acționat în baza unei înțelegeri infracționale luate de comun acord cu ceilalți doi inculpați, cunoscând astfel caracterul ilicit al acțiunilor comise. S-a apreciat relevantă în această privință discuția telefonică purtata la data de 25 aprilie 2015, orele 17:43:40, între inculpații C. și B., discuție la care a asistat și inculpatul A., care chiar a avut o intervenție ce dovedește că avea cunoștință de scopul demersurilor pe care le efectua inculpata C. și de caracterul ilicit al activităților ce urmau a fi întreprinse.

În după-amiaza zilei de 26 aprilie 2015, la orele 17:36:53, colaboratorul cu identitate reală F. a urcat pe drumul de acces spre Mănăstirea Cetățuia, cu autoturismul.

În baza planului stabilit de inculpatul B. la care au achiesat și ceilalți doi inculpați și, în baza unui comportament simulat, și colaboratorul cu identitate reală F., în parcarea Mănăstirii Cetățuia, inculpatul A. s-a întâlnit cu colaboratorul cu identitate reală F., ocazie în care i-a înmânat acestuia din urmă sacoșa în care se aflau bunurile mai sus menționate, precum și suma de 1.000 euro, formată din 10 bancnote de câte 100 euro.

După remiterea către colaboratorul cu identitate reală a bunurilor respective și a sumei de 1.000 euro, inculpatul A. a adus în discuție faptul că mai erau pregătite pentru a fi introduse în penitenciar și alte bunuri interzise la introducere într-un loc de detenție.

Ulterior, la orele 17:49:29, cei doi au coborât drumul de acces spre Mănăstirea Cetățuia, cu autoturismul, condus de F. (aspecte surprinse și cu ocazia filmărilor video realizate de anchetatori în baza ordonanței provizorii de supraveghere tehnică emisă de procurorul de caz).

La aceeași dată (26 aprilie 2015), la orele 17:54:32, inculpata C. a coborât drumul de acces spre Mănăstirea Cetățuia, la volanul autoturismului, fiind singura ocupantă a mașinii în cauză.

După ce s-a despărțit de colaboratorul cu identitate reală F., în zona complexului comercial x de pe y, inculpatul A. a fost preluat de către inculpata C., ambii deplasându-se cu autoturismul condus de aceasta din urmă în zona x, unde, după ce au purtat unele discuții, la orele 18:12:16, s-au întâlnit cu o altă persoană ce nu a fost identificată.

La scurt timp de la momentul remiterii de către inculpata C., prin intermediul inculpatului A., a sumei de 1.000 euro și a bunurilor anterior enumerate, colaboratorului cu identitate reală F., organele de urmărire penală care monitorizau activitatea colaboratorului autorizat au procedat la identificarea și inventarierea acestora (sens în care s-a încheiat un proces-verbal), constatându-se următoarele:

- suma de 1.000 euro era compusă din 10 bancnote din cupiura de 100 euro fiecare;

- sticla de plastic (PET) având în interior un lichid de culoare maronie și pe exterior o etichetă cu mențiunea x - 1,5 L era închisă cu un capac de culoare roz (sigilat), iar pe partea posterioară a sticlei, în zona de mijloc, un orificiu acoperit;

- borcanul din sticlă cu dimensiune de cca. 800-1.000 grame conținea o substanță de culoare gălbuie, cu mici pete portocalii, aparență păstoasă și era închis cu o folie plastic transparentă, legată cu un elastic de culoare verde;

- pâinea rotundă era învelită într-o pungă de plastic transparentă pe față și pe partea din spate de culoare maro, cu denumirea ingredientelor din care era fabricată.

Pentru a se verifica veridicitatea aspectelor transmise de către inculpatul A. colaboratorului cu identitate reală F. cu privire la obiectele disimulate în produsele alimentare ce îi fuseseră remise acestuia din urmă în parcarea Mănăstirii Cetățuia, în condițiile în care organele judiciare nu puteau interveni asupra conținutului acestora, s-a procedat la supunerea bunurilor în discuție unui control cu raze X, sens în care a fost folosit aparatul control antitero, împrejurare în care în interiorul pâinii și a borcanului cu salată de boeuf au fost observate obiecte corp străin, conținând elemente chimice Carbon și Magneziu.

În continuare s-a procedat la sigilarea sumei de bani, iar bunurile menționate, fără a se interveni în vreun fel asupra conținutului lor, au fost puse la dispoziția colaboratorului cu identitate reală pentru ca acesta să poată continua comportamentul simulat.

În ziua de 27 aprilie 2015, în intervalul orar 07.30 - 16.00, colaboratorul cu identitate reală F. (în baza activităților autorizate prin Ordonanța procurorului din data de 25 aprilie 2015) a introdus în incinta Penitenciarului Iași și a înmânat bunurile arătate mai sus inculpatului B.

Aspectele de fapt petrecute în incinta Penitenciarului Iași la data de 27 aprilie 2015 au făcut obiectul constatării infracțiunii flagrante, ocazie cu care, într-o găleată de dimensiuni mari, cel mai probabil folosită ca și coș de gunoi pe holul clădirii Secției E4 din cadrul Penitenciarului Iași/Pavilionul A, a fost identificată sacoșa pusă la dispoziție de către F. organelor de urmărire penală ulterior primirii acesteia de la A. Din verificările ulterioare efectuate pe baza înregistrărilor video realizate de către F. în incinta secției amintite, a rezultat fără echivoc faptul că sacoșa a fost însușită de către inculpatul B. într-un birou al personalului de pază, iar la momentul intervenției procurorului de caz și a ofițerilor de poliție judiciară din cadrul Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Iași, inculpatul Rotariu a aruncat sacoșa în acea găleată.

Procedându-se la verificarea conținutului sacoșei din material plastic de culoare gălbui-crem, au fost identificate următoarele bunuri:

a. o pâine de 1 kg, ambalată în pungă transparentă pe partea din față, sigilată aparent cu o etichetă purtând însemnul Carrefour pe partea opusă, prezentând o tăietură orizontală căptușită pe interior cu o cocă necoaptă din faină, similară celei de pâine, în interiorul căreia se aflau 4 aparate telefonice mobile și un încărcător de telefon.

Aparatele telefonice prezentau următoarele date de identificare:

a. 1. telefonul, culoare alb cu gri, într-o stare aparent foarte buna, fără cartele SIM, cu acumulator;

a. 2. telefonul, culoare negru cu argintiu, în stare aparent foarte buna, fără cartelă SIM, cu acumulator;

a. 3. telefonul, culoare negru cu violet, într-o stare aparent foarte bună, â fără cartelă SIM, cu acumulator;

a. 4. telefonul, culoare alb cu gri, cu urme de uzură pe partea exterioară, fără cartela SIM, cu acumulator.

Încărcătorul prezenta următoarele date de identificare: culoare neagră.

b. un recipient din sticlă (borcan) cu un conținut aparent alimentar, de tip salată boeuf, sigilat cu o folie alimentară din plastic și un elastic de culoare verde din cauciuc, în interiorul căruia au fost descoperite 4 aparate telefonice, ce prezentau următoarele date de identificare:

b. 1. telefonul, culoare argintiu cu gri-șobolan, într-o stare aparent foarte bună, fără cartelă SIM, cu acumulator;

b. 2. telefonul, culoare negru cu argintiu, într-o stare aparent foarte bună, fără cartelă SIM, cu acumulator;

b. 3. telefonul, culoare argintiu cu gri-șobolan, într-o stare aparent foarte bună, fără cartelă SIM, cu acumulator;

b. 4. telefonul, culoare alb cu argintiu și marginea ecranului neagră, într-o stare aparent foarte bună, cu cartela SIM și acumulator.

Prin ordonanța din data de 12 mai 2015, s-a dispus ca un specialist IT din cadrul Direcției Naționale Anticorupție să efectueze, în baza mandatului de efectuare a percheziției informatice emis de instanța competentă, o percheziție informatică în vederea copierii entităților prezente pe suporții de stocare, inclusiv telefoane mobile, identificați cu ocazia constatării infracțiunii flagrante din 27 aprilie 2015, cât și cele predate sau identificate la percheziția autoturismului cu care se deplasau inculpații A. și C.. În baza percheziției informatice realizată de specialist s-a constatat că cele 8 aparate telefonice, cât și o cartela SIM, identificate la data de 27 aprilie 2015 asupra inculpatului B. reprezintă aparate telefonice și respectiv o cartelă SIM ce sunt funcționale, fără a exista dubii cu privire la autenticitatea și capacitatea acestora de a fi folosite în mod real ca și terminale GSM.

c. o sticlă de 1,5 litri (PET), sigilată, cu eticheta inscripționată x, cu un conținut lichid de culoare maronie, pe rundul sticlei, din exterior, observându-se în centrul acesteia două substanțe, în mijloc de culoare neagră și pe margini de culoare transparentă.

Prin ordonanța procurorului din data de 06 mai 2015 s-a dispus efectuarea în cauză a unei constatări tehnico-științifice pentru a se stabili dacă conținutul lichid din recipientul din material plastic cu inscripția „x” identificat cu ocazia constatării infracțiunii flagrante din data de 27 aprilie 2015 în Penitenciarul Iași reprezintă a băutură alcoolică și, eventual, care este tăria alcoolică a acestui lichid.

Potrivit Buletinului de Analiza din data de 11 mai 2015 întocmit de J. - K. - L. Vrancea, concentrația alcoolică a lichidului din recipientul din material plastic cu inscripția „x” identificat cu ocazia constatării infracțiunii flagrante din data de 27 aprilie 2015 în Penitenciarul Iași este de 39,42% volum.

În cursul anchetei penale, organele judiciare au efectuat și o percheziție asupra autoturismului, utilizat de inculpata C., ocazie în care, printre alte bunuri, a fost identificată și o agendă cu coperți de culoare albastră, având mențiunea 2015, printre filele acesteia găsindu-se o filă format A4 care, pe una din părți purtând mențiunile olografe cu pastă de culoare albastră: „nestea lămâie - whiski Jack”, „în pâine galaxy mini 4”, „în borcan 800 gr. 5 nokia c5”, „700 lei lui x - 20 (gr cu țipla lui)”, „Cetățuia în parcare golf 5-x-tatuaj pe o mână”, „Duminicala ora 6”, „+1.000 euro”, „+un tel de plastic de la x”, „un Ifon cadou să spună”.

Prin ordonanța procurorului din data de 06 mai 2015, s-a dispus efectuarea în cauză a unei constatări tehnico-științifice grafoscopice pentru a se stabili dacă mențiunile olografe din fila format A4 efectuate cu pasta de culoare albastră: „nestea lămâie - whiskiJack”, „în pâine galaxy mini 4”, „în borcan 800 gr. 5 nokia c5”, „700 lei lui x - 20 (gr cu țipla lui)”, „Cetățuia în parcare golf 5-x-tatuaj pe o mână”, „Duminicala ora 6”, „+1.000 euro”, „+un tel de plastic de la x”, „un Ifon cadou să spună” sunt executate de aceeași persoană, respectiv C. care a completat mențiunile olografe din conținutul următoarelor documente: cererile depuse la Dosarele nr. x/333/2012, nr. x/333/2013 și nr. x/333/2013 ale Judecătoriei Vaslui, cererile formulate în Dosarele nr. x/89/2014, nr. x/89/2014M3, nr. x/89/2014M2 ale Tribunalului Vaslui, cât și cererile depuse la Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Iași.

Prin raportul de constatare criminalistică grafică din 08 mai 2015, s-a stabilit că mențiunile olografe în litigiu, de pe coala de hârtie format A4 și scrisul model de comparație de pe documentele puse la dispoziție pentru numita C. au fost executate de către aceeași persoană.

Prima instanță a mai reținut că, audiat asupra învinuirii aduse, în cursul urmăririi penale, după ce, în prealabil, i-au fost aduse la cunoștință dispozițiile procesual penale care reglementează dreptul la tăcere, inculpatul A. a recunoscut comiterea faptelor imputate de către organele de anchetă penală, relatând în mod amănunțit desfășurarea activității infracționale. Astfel, acesta a recunoscut că, la inițiativa lui B., împreuna cu acesta și cu inculpata C. au luat hotărârea de a mitui un agent de penitenciar în schimbul ca acesta din urmă să accepte să introducă în incinta Penitenciarului Iași pentru a preda apoi lui B., bunuri a căror deținere este interzisă în locurile de detenție, respectiv telefoane mobile și băutură alcoolică.

În faza judecății în primă instanță, inculpatul A. a adoptat aceeași poziție procesuală de recunoaștere a comiterii, în calitate de complice, a celor două infracțiuni pentru care a fost trimis în judecată, solicitând ca judecata să se facă în baza procedurii simplificate a recunoașterii învinuirii prevăzută de art. 374 alin. (4), art. 375 și art. 377 C. proc. pen.

Situația de fapt mai sus prezentată a fost reținută în considerentele sentinței penale pe baza examinării și evaluării coroborate a mijloacelor de probă administrate în cursul urmăririi penale, acestea dovedind, implicit, și vinovăția inculpatului A. în comiterea celor două infracțiuni pentru care a fost pus sub acuzare, respectiv infracțiunea de complicitate la dare de mită și infracțiunea de complicitate la introducerea, în mod ilicit, de telefoane mobile și alte mijloace de comunicare la distanță, cartele SIM, dispozitive de tip GPS, modem de internet, medii de stocare a datelor și alcool într-un penitenciar în scopul folosirii lor de către deținuți.

În drept, s-a reținut că fapta inculpatului A. constând în aceea că, în baza unei hotărâri infracționale luată de comun acord cu inculpații B. și C. și a unui plan infracțional prestabilit, în seara zilei de 26 aprilie 2015 s-a întâlnit cu agentul de penitenciar F. și, în numele și pentru B. (deținut la acea dată în Penitenciarul Iași), i-a dat acestuia suma de 1.000 euro pentru ca în schimb să accepte să-și încalce atribuțiile de serviciu și, în mod ilicit, să introducă în incinta locului de deținere unde lucra pentru a-i predat lui B. un număr de 4 aparate telefonice mobile marca Samsung și un încărcător de telefon mobil (toate disimulate într-o pâine), un număr de 4 aparate telefonice mobile (toate disimulate într-un borcan de sticlă umplut cu un produs alimentar păstos) și cantitatea de 1,5 litri băutură alcoolică (disimulată într-o sticlă de plastic), întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de complicitate la dare de mită, prevăzută art. 48 alin. (1) C. pen. raportat la art. 290 alin. (1) C. pen.

De asemenea, s-a apreciat că fapta aceluiași inculpat care, în materializarea hotărârii infracționale comune, a primit de la inculpata C. (în schimbul unui comision în cuantum de 300 lei, primit de la aceasta) și a predat, în seara zilei de 26 aprilie 2015, agentului de penitenciar F., un număr de 4 aparate telefonice mobile și un încărcător de telefon mobil pe care, în prealabil, le-a disimulat într-o pâine, un număr de 4 aparate telefonice mobile (toate disimulate într-un borcan de sticlă umplut cu un produs alimentar păstos), o cantitate de 1,5 litri băutură alcoolică (disimulată într-o sticlă de plastic), interzise la introducerea și folosirea de către deținuți în penitenciar, pentru ca acesta din urmă să le introducă ilicit în incinta Penitenciarului Iași și să i le dea în folosință deținutului B., întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de complicitate la introducerea, în mod ilicit, de telefoane mobile și alte mijloace de comunicare la distanță, cartele SIM, dispozitive de tip GPS, modem de internet, medii de stocare a datelor și alcool într-un penitenciar, centru de reținere și arestare preventivă, centru de arestare preventivă, centru educativ și centru de detenție, în scopul folosirii lor de către deținuți, prevăzută de art. 48 alin. (1) C. pen. raportat la art. 185 alin. (1) și (2) din Legea nr. 254/2013.

Instanța de fond a apreciat neîntemeiată cererea de schimbare a încadrării juridice dată prin actul de sesizare a instanței faptei de introducere, în mod ilicit, de telefoane mobile și alte mijloace de comunicare la distanță, cartele SIM, dispozitive de tip GPS, modem de internet, medii de stocare a datelor și alcool, formulată de inculpatul A., prin intermediul avocatului ales, în sensul înlăturării din încadrarea juridică a alin. (2) al art. 185 din Legea nr. 254/2013, reținând că forma agravată a acestei infracțiuni (prevăzută de acest alineat) are în vedere subiectul activ care este calificat prin calitatea specială aceea de personal al administrației locului de deținere, al centrelor de reținere și arestare preventivă, aspect ce reprezintă o circumstanță personală care se răsfrânge și asupra participanților atunci când aceștia au cunoscut-o sau au putut să o prevadă. Or, inculpatul A., în momentul în care a remis colaboratorului cu identitate reală F. bunurile interzise pentru a fi introduse în penitenciar, cunoștea împrejurarea că cel căruia i-a dat acele bunuri este angajat al Penitenciarului Iași, aspect ce rezultă și din împrejurarea că i-a dat agentului de penitenciar și suma de 1.000 euro tocmai pentru ca, în schimb, acesta sa accepte să-și încalce atribuțiile de serviciu și, într-o manieră frauduloasă, să introducă în incinta locului de deținere al cărui angajat este cele 10 telefoane mobile, un încărcător pentru telefonul mobil și 1,5 l băutură alcoolică.

Ca urmare, s-a arătat că atâta timp cât inculpatul A. a cunoscut calitatea specială, aceea de personal al administrației Penitenciarului Iași, pe care o avea cel care, în reprezentarea sa psihică, urma să comită infracțiunea în discuție în calitate de autor este evident că circumstanța agravantă se răsfrânge și asupra complicelui.

Din considerentele anterior dezvoltate, instanța a reținut că încadrarea în drept realizată de procuror prin actul de inculpare este corectă, iar cererea inculpatului A. de schimbare a încadrării juridice este neîntemeiată.

S-a mai reținut că cele două infracțiuni au fost comise de inculpatul A. în condițiile concursului real de infracțiuni reglementat la art. 38 alin. (2) C. pen., motiv pentru care s-a dispus o soluție de condamnare a acestuia.

În ceea ce privește individualizarea pedepselor aplicate pentru fiecare din cele două infracțiuni, instanța de fond a constatat că inculpatul A. a recunoscut săvârșirea faptelor reținute în sarcina sa prin actul de inculpare context în care, față de dispozițiile art. 396 alin. (1) C. proc. pen., a arătat că acesta beneficiază de cauza legală de reducere cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege pentru fiecare dintre infracțiunile comise. Ca urmare, în baza acestor dispoziții, a aplicat inculpatului câte o pedeapsă cu închisoarea, între limitele speciale reduse cu o treime, respectiv, între limita minimă de 1 an și 4 luni închisoare și limita maximă de 4 ani și 8 luni închisoare, în cazul infracțiunii de complicitate la dare de mită, și între limita minimă de 8 luni închisoare și limita maximă de 3 ani și 4 luni închisoare, în cazul infracțiunii de complicitate la infracțiunea de introducerea în mod ilicit de telefoane mobile și alte mijloace de comunicare la distanță, cartele SIM, dispozitive de tip GPS, modem de internet, medii de stocare a datelor și alcool.

Totodată, în operațiunea de stabilire a cuantumului concret al pedepselor, a avut în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 74 C. pen. Astfel, instanța a reținut că inculpatul A. a acționat în baza unei hotărâri infracționale luată împreună cu ceilalți doi inculpați, însă, în ceea ce privește rolul său în derularea activității infracționale, a observat că acesta a fost atras și implicat în comiterea infracțiunilor de către ceilalți doi coinculpați, dintre care unul, inculpata C., avea un ascendent asupra sa ce decurgea din calitatea de avocat ales. Având în vedere nivelul relativ scăzut de instruire și educare avut de inculpatul A., precum și experiența de viață a acestuia, instanța a apreciat că, cel mai probabil, acestuia i-a fost greu să-și refuze avocatul ales atunci când acesta i-a cerut să se implice în activitatea infracțională; aceasta și datorită faptului că atâta timp cât avocatul însuși avea un comportament infracțional, inculpatul A. s-a văzut în situația de a nu găsi argumente pentru un refuz ferm.

Instanța a mai reținut că aportul pe care inculpatul A. l-a adus la derularea acțiunilor ilicite este unul specific participației penale a complicității, rolul său constând, în esență, în intermedierea predării de către B. a banilor ce formau obiectul mitei și a bunurilor ce urmau a fi introduse în penitenciar și care sunt interzise a fi deținute și folosite de către persoanele încarcerate în penitenciare.

De asemenea, s-a mai reținut că faptele la a căror săvârșire și-a adus aportul inculpatul A. prezintă o gravitate - abstractă și concretă - sporită, că prin săvârșirea lor au fost lezate relații sociale importante și diverse, că urmările produse constau în crearea unor stări de pericol pentru valorile sociale importante și că, în ipoteza în care faptele nu ar fi fost descoperite, ele ar fi produs consecințe mult mai grave, constând în aceea că bunurile interzise ar fi ajuns în posesia unor persoane deținute care le-ar fi putut folosi și prin aceasta s-ar fi creat premisa pentru comiterea altor infracțiuni.

Referitor la elementele ce caracterizează persoana inculpatului A., instanța a reținut că acesta nu se află la prima încălcare a legii penale, anterior a mai suferit o condamnare definitivă la pedeapsa închisorii, că, deși este o persoană tânără și are capacitate de muncă, acesta nu are o ocupație stabilă care să-i asigure un venit licit, că este integrat social, provine dintr-o familie organizată, nivelul său de instruire fiind cel corespunzător studiilor de 9 clase.

Raportat la toate aceste criterii, instanța a apreciat că aplicarea unor pedepse de 1 an și 6 luni închisoare pentru comiterea infracțiunii de complicitate la dare de mită și de 1 an închisoare pentru comiterea infracțiunii de complicitate la infracțiunea de introducerea în mod ilicit de telefoane mobile și alte mijloace de comunicare la distanță, cartele SIM, dispozitive de tip GPS, modem de internet, medii de stocare a datelor și alcool, apar ca fiind apte să îl reeduce pe inculpat, să înfrângă pe viitor pornirea acestuia de a mai comite alte fapte penale, fiind, totodată, proporționale cu gravitatea faptei și cu periculozitatea socială a inculpatului.

În raport cu natura faptelor comise de inculpat, ce reflectă o atitudine de sfidare a unor valori sociale importante, ceea ce relevă în mod indubitabil existența unei nedemnități de a participa la organizarea și reprezentarea comunității din care face parte - deci a unei nedemnități în exercitarea drepturilor de natură electorală, precum și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, reținând, totodată, împrejurarea că inculpatul a comis infracțiunile ce formează obiectul prezentei judecăți împreună cu B. și C., aceștia din urmă având o influență negativă asupra sa, instanța a aplicat inculpatului A., alături de pedeapsa principală a închisorii, și pedeapsa complementară a interzicerii exercițiului drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) (dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice), b (dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat) și n (dreptul de a comunica cu persoanele cu care a comis infracțiunea, respectiv cu B. și C. ori de a se apropia de acestea) C. pen. pentru o durată de 2 ani.

În conformitate cu dispozițiilor art. 65 C. pen., instanța a aplicat inculpatului A., cu titlu de pedeapsă accesorie, interzicerea exercițiului drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) (dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice), b (dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat) și n (dreptul de a comunica cu persoanele cu care a comis infracțiunea, respectiv cu B. și C. ori de a se apropia de acestea) C. pen.

Examinând, totodată, actele dosarului prin prisma datei la care au fost comise infracțiunile deduse judecății în strânsă legătură cu data la care au fost comise infracțiunile pentru care inculpatul A. a fost condamnat prin sentința penală nr. 507 din 13 martie 2015 a Judecătoriei Focșani, observând și data la care această din urmă hotărâre a rămas definitivă (17 iunie 2015), instanța a constatat că infracțiunile de complicitate la dare de mită și complicitate la introducerea, în mod ilicit, de telefoane mobile și alte mijloace de comunicare la distanță, cartele SIM, dispozitive de tip GPS, modem de internet, medii de stocare a datelor și alcool, au fost comise în concurs real cu fiecare dintre cele două infracțiuni de înșelăciune, prevăzute de art. 244 alin. (1) și (2) C. pen., pentru a căror săvârșire inculpatul a fost condamnat prin sentința penală mai sus menționată, menținută și rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 742/A din 17 iunie 2015 a Curții de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori.

Pe cale de consecință, instanța a procedat la rezolvarea antecedenței penale a inculpatului A., sens în care a descontopit pedeapsa rezultantă de 2 ani și 6 și 20 de zile închisoare ce i-a fost aplicată prin sentința penală nr. 507 din 13 martie 2015 a Judecătoriei Focșani, menținută și rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 742/A din 17 iunie 2015 a Curții de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori, în pedepsele componente, pe care le-a repus individualitatea lor și a înlăturat sporul de 6 luni și 20 zile închisoare stabilit prin această hotărâre.

Totodată, făcând aplicarea dispozițiilor art. 38 alin. (1) și art. 39 alin. (1) lit. b) și art. 40 alin. (1) C. pen., a contopit toate cele 4 pedepse cu închisoarea aplicate inculpatului A. pentru infracțiunile concurente, acesta urmând a executa în final pedeapsa rezultantă de 3 ani 4 luni și 20 zile închisoare, pe lângă care s-a aplicat, în temeiul dispozițiilor art. 45 alin. (3) lit. a) C. pen., și pedeapsa complementară a interzicerii exercițiului drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) (dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice), b (dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat) și n (dreptul de a comunica cu persoanele cu care a comis infracțiunea, respectiv cu B. și C. ori de a se apropia de acestea) C. pen. pentru o durată de 2 ani, calculată conform dispozițiilor art. 68 C. pen.

În baza dispozițiilor art. 45 alin. (5) C. pen., a aplicat inculpatului A. pedeapsa accesorie a interzicerii exercițiul

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ
0,96
ÎCCJ, Secția penală
Decizia nr. 359/A/2016 Deliberând, asupra apelurilor penale de față, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 7 din 25 ianuarie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori, s-au dispus următoarele:
ÎCCJ
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 253/2017
nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, cu aplic. art. 41 C. pen., la pedeapsa de 2 (doi) ani și 6 (șase) luni închisoare. În baza dispoziții
ÎCCJ
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 104/2018
În baza dispozițiilor art. 67 alin. (1) C. pen. aplică inculpatului A. și pedeapsa complementară a interzicerii exercițiului drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și n) C. pen., pentru o durată de 3 ani, respectiv dreptul d
ÎCCJ 2018-11-12
0,93
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 891/2018
, secția penală, la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri și emiterea unui nou mandat de executare. A dispus în baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare să rămână în sarcina statului. Pentru a pronunța această hotărâ
ÎCCJ
0,93
ÎCCJ, Secția penală
Deliberând asupra apelurilor de față, în baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 27 din data de 08 martie 2017, pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori în dosarul nr. x/20
Sursă