ÎCCJ, Decizia nr. 274/2017

Acțiunea disciplinară Prin acțiunea disciplinară înregistrată pe rolul Secției pentru procurori în materie disciplinară, Inspecția Judiciară a solicitat ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună aplicarea uneia dintre sancțiunile prevăzute de art. 100 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, pârâtului A. - procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Gurahonț, pentru săvârșirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. s) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare. În motivarea acțiunii disciplinare s-a reținut, în esență, că, în conținutul memoriului depus de către pârâtul procuror A. într-un dosar, aflat pe rolul Judecătoriei Gurahonț, în procedura camerei preliminare, acesta a utilizat cuvinte și expresii inadecvate, de natură să afecteze prestigiul justiției sau demnitatea funcției de magistrat. În drept, Inspecția Judiciară și-a întemeiat acțiunea disciplinară pe dispozițiile art. 47 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 317/2004 republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Soluția instanței de disciplină Prin Hotărârea nr. 2P din 9 februarie 2017, pronunțată de Consiliul Superior al Magistraturii, secția pentru procurori în materie disciplinară, în Dosarul nr. x/P/2016, s-a admis acțiunea disciplinară formulată de Inspecția Judiciară și, în baza art. 100 lit. b) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, s-a aplicat pârâtului A., procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Gurahonț, sancțiunea disciplinară constând în "diminuarea indemnizației de încadrare lunare brute cu 20% pe o perioadă de 6 luni", pentru săvârșirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. s) din același act normativ. Instanța de disciplină a reținut, în esență, că soluția se impune, deoarece, prin probele administrate în cauză, s-a făcut dovada îndeplinirii cumulative a elementelor constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. s) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare. Astfel, s-a apreciat că, din situația de fapt stabilită pe baza analizei probatoriului, a rezultat că, în cuprinsul memoriului nr. x/P/2016, datat 9 august 2016, întocmit sub antetul Parchetului de pe lângă Judecătoria Gurahonț și adresat Judecătoriei Gurahonț, pe care l-a semnat în numele său, pârâtul procuror A. a utilizat cuvinte și expresii inadecvate, care defăimează, jignesc, ofensează, limbajul utilizat la întocmirea memoriului având o virulență pe care însuși magistratul cercetat o recunoaște. Având în vedere virulența limbajului folosit și împrejurarea că, în cadrul ședinței camerei de consiliu, pârâtul procuror a dat citire aspectelor înscrise în memoriu, secția pentru procurori a constatat că expresiile inadecvate folosite sunt de natură să afecteze prestigiul justiției și demnitatea funcției de magistrat. De asemenea, a constatat că, între urmarea specifică și acțiunea ce constituie elementul material al abaterii disciplinare, există legătură de cauzalitate. În contextul în care magistratul cercetat și-a asumat voit și conștient utilizarea expresiilor în discuție, s-a considerat că forma de vinovăție caracteristică pentru săvârșirea abaterii reținute, o reprezintă intenția indirectă (procurorul cercetat prevăzând rezultatul faptei sale și deși nu a urmărit producerea lui, a acceptat posibilitatea producerii acelui rezultat). La individualizarea sancțiunii, s-au avut în vedere: împrejurările, gravitatea concretă, consecințele faptei săvârșite de pârâtul procuror, precum și faptul că, prin Hotărârea nr. 5P din 2 mai 2012, irevocabilă prin Decizia civilă nr. 447 din 12 noiembrie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Completul de 5 judecători, acesta a mai fost sancționat disciplinar pentru săvârșirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, cu sancțiunea prevăzută de art. 100 lit. a) din Legea nr. 303/2004, respectiv, avertisment.

Cererea de recurs Împotriva Hotărârii nr. 2P din 9 februarie 2017, pronunțate de Consiliul Superior al Magistraturii, secția pentru procurori în materie disciplinară, în Dosarul nr. x/P/2016, a declarat recurs pârâtul procuror A., solicitând admiterea căii de atac, desființarea hotărârii atacate și respingerea acțiunii disciplinare exercitate de Inspecția Judiciară împotriva sa. În susținerea recursului, magistratul a invocat critici care se circumscriu, în opinia sa, motivului de recurs prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. Recurentul procuror a menționat, în esență, că hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, respectiv a dispozițiilor art. 46 alin. (1) din Legea nr. 317/2004, republicată, întrucât, în examinarea faptelor, instanța de disciplină s-a raportat doar la textul legal incriminator, interpretând greșit conținutul laturii obiective a abaterii disciplinare în discuție și preluând necritic susținerile din acțiunea disciplinară, fără a motiva respingerea susținerilor pe care le-a formulat în apărare. Autorul recursului a mai învederat, în esență, că nu sunt întrunite elementele constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. s) din Legea nr. 303/2004. Aceasta deoarece, în primul rând, în opinia sa, nu sunt întrunite situațiile premisă ce țin de latura obiectivă, prevăzute de textul legal incriminator, în sensul ca procurorul să utilizeze expresii inadecvate și expresiile inadecvate să fie de natură să afecteze prestigiul justiției sau demnitatea funcției de magistrat. Consideră, însă, că, în speță, chiar dacă, raportat la interpretarea literală a textului incriminator de referință, latura obiectivă, în mod evident, subzistă, totuși, raportat la interpretarea în spiritul legii și la întregul context, existența laturii obiective nu poate fi constatată, întrucât a făcut proba verității, cu argumente pertinente, pentru fiecare dintre expresiile utilizate, neputând fi sancționat pentru că a spus adevărul. Chiar în ipoteza în care se apreciază că latura obiectivă există, în opinia recurentului procuror, nu se poate stabili existența laturii subiective a abaterii disciplinare în discuție, deoarece fapta ce constituie elementul material al abaterii respective nu a fost săvârșită cu vinovăție, ci, dimpotrivă, a avut dublul scop, de a "trezi conștiința" avocatului petent și de a "apăra demnitatea funcției de magistrat-procuror". Cu referire și la apărările formulate în cursul cercetării disciplinare și al cercetării judecătorești, recurentul a depus la dosar un set de înscrisuri, în copie și a expus detaliat, punctual, o serie de circumstanțe reale și personale, considerate relevante, vizând: împrejurările concrete în care s-au petrecut faptele supuse examinării, rațiunile care l-au determinat să adopte conduita respectivă, aspecte pozitive privitoare la propria carieră profesională, diversele modalități în care, pe de o parte, a contribuit la bunul mers al justiției române, la sporirea prestigiului acesteia și a demnității funcției de magistrat, iar, pe de altă parte, a fost recompensat pentru respectivele contribuții, relațiile de colaborare și respect reciproc în care se află cu diverse autorități și personalități din diferite domenii și modalitățile în care acestea s-au obiectivat, bogata sa activitate publicistică, literară sau de specialitate. Relativ la individualizarea sancțiunii disciplinare, autorul căii de atac a susținut, cu referire la dispozițiile art. 44 alin. (1) și ale art. 48 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, republicată, că s-a acordat o semnificație nelegală împrejurării că anterior a mai fost sancționat disciplinar, în condițiile în care, legislația actuală nu prevede un termen de reabilitare pentru un magistrat sancționat disciplinar, acest aspect impunându-se, de lege ferenda, iar, în cazul său, de la data la care i s-a aplicat prima sancțiune disciplinară, au trecut mai mult de 3 ani. În concluzie, în temeiul art. 496 alin. (1) și (2) C. proc. civ., recurentul procuror a solicitat admiterea recursului, casarea în tot a hotărârii atacate și respingerea acțiunii disciplinare formulate în cauză de Inspecția Judiciară, întrucât "lipsește latura subiectivă a abaterii disciplinare reținute în sarcina sa".

Apărările intimatei Intimata Inspecția Judiciară a depus întâmpinare, prin care a solicitat punctual și motivat, în esență, respingerea recursului, ca nefondat, decizia atacată fiind legală și temeinică.

Procedura derulată în recurs Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părților, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) din codul menționat. Având în vedere că cererea de recurs îndeplinește cerințele de formă prevăzute de art. 486 C. proc. civ., precum și condițiile de admisibilitate, conform prevederilor art. 51 alin. (3) din Legea nr. 317/2004, prin încheierea din data de 11 septembrie 2017, în acord cu concluziile raportului, completul de filtru a admis în principiu recursul procurorului A..

Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Analizând hotărârea atacată în raport cu actele dosarului, cu criticile formulate de recurent, cu apărările intimatei, precum și cu reglementările legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele care vor fi expuse în cele ce succed. Relativ la aspectele de nelegalitate invocate, prin prisma cazului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., se constată că criticile formulate au în vedere, în esență, greșita încadrare juridică dată faptelor și încălcarea sau aplicarea greșită a normei de drept substanțial, mai precis neîntrunirea elementelor constitutive ale abaterii disciplinare. Aceste ipoteze nu se regăsesc însă, în considerentele hotărârii atacate. În ceea ce privește fapta prevăzută de art. 99 lit. s) din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, legiuitorul a stabilit că reprezintă abatere disciplinară "utilizarea unor expresii inadecvate în cuprinsul hotărârilor judecătorești sau al actelor judiciare ale procurorului ori motivarea în mod vădit contrară raționamentului juridic, de natură să afecteze prestigiul justiției sau demnitatea funcției de magistrat". Potrivit dispozițiilor art. 104 din Legea nr. 161/2003: "magistraților le este interzisă orice manifestare contrară demnității funcției pe care o ocupă ori de natură să afecteze imparțialitatea sau prestigiul acesteia". Aceste dispoziții se completează cu cele ale art. 4 din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, potrivit cărora judecătorii și procurorii sunt obligați ca, prin întreaga lor activitate, să asigure supremația legii, să respecte drepturile și libertățile persoanelor, să respecte Codul deontologic al judecătorilor și procurorilor. În acest context, se impun a fi reținute dispozițiile art. 17 din Codul deontologic al judecătorilor și procurorilor, conform cărora: "Judecătorii și procurorii sunt datori să se abțină de la orice acte sau fapte de natură să compromită demnitatea lor în funcție și în societate". De altfel, în Codul deontologic aprobat prin Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 328/2005, un întreg capitol reglementează "Demnitatea și onoarea profesiei de judecător sau procuror". De asemenea, dispozițiile articolului 14 din Codul deontologic al judecătorilor și procurorilor prevăd că "Judecătorii și procurorii trebuie să impună ordine și solemnitate în timpul soluționării cauzelor și să adopte o atitudine demnă și civilizată față de părți, avocați, martori, experți, interpreți ori alte persoane și să le solicite acestora un comportament adecvat. " Din interpretarea literală, sistematică și teleologică a tuturor textelor normative mai sus menționate, rezultă că modelarea statutului disciplinar al magistraților, integrat statutului profesional al acestora, implică respectarea obligației de a avea o comportare corectă, demnă și rezervată, de natură a menține neștirbit prestigiul justiției, responsabilitatea în menținerea imaginii justiției și a statutului magistratului fiind o îndatorire profesională. În speță, i se impută recurentului faptul că, în cuprinsul memoriului nr. x/P/2016, întocmit sub antetul Parchetului de pe lângă Judecătoria Gurahonț și adresat Judecătoriei Gurahonț, pârâtul procuror A. a utilizat, cuvinte și expresii inadecvate, care defăimează, jignesc, ofensează, de exemplu: - "avocatul folosește clișee, expresii plictisitoare, specifice limbajului de lemn uzitat de către unii avocați care nu stăpânesc sau pur și simplu nu cunosc instituțiile de drept penal și de drept procesual, dar care au <gura mare>, cum se spune în popor"; - "vă rugăm să respingeți cererile și excepțiile formulate de inculpata (...) ca fiind neîntemeiate, dar mai ales absurde"; - "încercând să-și mascheze lipsa de pregătire profesională în materie penală și procesual penală, avocatul inculpatei apelează la anumite <șmecherii dialectice>, cum numește Lucian Blaga metodele oculte și viclene din discursurile politicienilor și ale avocaților în lucrarea <Pietre pentru templul meu>; - "Incompetența avocatului (...) în materie penală și procesual penală"; - "Apelează la minciuni"; - "Exprimarea în limbaj de lemn". În primul rând, se susține în mod eronat, că, încălcând competențele stabilite prin art. 46 alin. (1) din Legea nr. 317/2004, instanța de disciplină a examinat fapta raportându-se exclusiv la litera legii, preluând necritic susținerile din acțiunea disciplinară și nemotivând respingerea împrejurărilor pe care le-a invocat în apărare. Faptul că, urmare propriei analize efectuate asupra probatoriului administrat, instanța de disciplină a stabilit justețea situației factuale invocate în acțiunea disciplinară, însușindu-și ca atare aspectele de fapt prezentate în actul de sesizare, nu are semnificația de nelegalitate pretinsă de autorul recursului, câtă vreme, această constatare s-a făcut în limita atribuțiilor reglementate de textul legal menționat, iar, în hotărâre, au fost expuse argumentele pentru care s-a ajuns respectiva concluzie. Contrar celor susținute de recurent, secția pentru procurori a redat punctual și a examinat apărările magistratului. Împrejurarea că acestea au fost considerate a nu reprezenta o justificare a acțiunilor sale, pentru exonerarea de răspundere disciplinară, nu poate fi, de asemenea, reproșat instanței de disciplină din perspectiva nelegalității sau a nemotivării. În al doilea rând, relativ la existența elementelor constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute textul de lege în discuție, Înalta Curte constată că susținerile recurentului sunt contrazise de actele din dosar, secția pentru procurori în materie disciplinară, a Consiliului Superior al Magistraturii, ca instanță disciplinară, făcând o apreciere corectă și completă a materialului probator administrat nemijlocit, ca și a celui rezultat în faza cercetării prealabile. Situația de fapt, în mod just stabilită, a rămas neschimbată în recurs și a reliefat clar conduita ilicită, vinovăția, rezultatul prejudiciabil și nexul cauzal. Procurorul recurent susține în mod eronat că, raportat la circumstanțele speței, latura obiectivă a abaterii disciplinare în discuție nu există. În contextul expus, este semnificativ că recurentul nu neagă că, raportat stricto sensu la litera legii, latura obiectivă a respectivei abateri subzistă. Ca atare, se recunoaște utilizarea unor expresii inadecvate. Consideră partea că, exprimând adevărul și făcând proba verității celor afirmate, în circumstanțele concrete ale speței, nu este întrunită situația premisă prevăzută de textul legal incriminator, în sensul ca respectivele expresii să fie de natură să afecteze prestigiul justiției sau demnitatea funcției de magistrat. Această afirmație nu poate fi, însă, reținută. Motivațiile invocate de magistrat, privind pretinsul scop al respectivului demers, anume acela de a "trezi conștiința" avocatului menționat și de a-l determina pe acesta "să-și aprofundeze cunoștințele despre instituțiile de Drept penal și de Drept procesual penal", ca și împrejurarea că, în opinia sa, fapta ar obiectiva o "dispută" ce s-a desfășurat "în ringul juridic", nu pot înlătura răspunderea disciplinară a procurorului, în condițiile în care, prin conținutul și virulența recunoscută de însuși autorul lor, expresiile folosite au un evident potențial ofensator(de natură a atrage incidența textului legal incriminator) și sunt inadecvate, atât conținutului și formei unui act emis de un magistrat, cât și atitudinii impuse de statutul socio-profesional al acestuia, caracterizat de obligația de rezervă, respect și decență. Nu au semnificația acordată de recurent nici susținerile privind propria atitudine clementă față de pretinsele ireverențe sau amenințări ale avocatului, împrejurarea că procurorul nu a uzat de anumite căi legale pentru sancționarea acestuia, fiind inaptă să infirme existența elementelor constitutive ale faptei culpabile reținute în sarcina sa. Ca atare, se impune a se considera că modul în care a întocmit, sub antetul Parchetului de pe lângă Judecătoria Gurahonț, și a susținut memoriul nr. x/P/2016, adresat Judecătoriei Gurahonț, sub aspectul laturii obiective, întrunește cerințele prevăzute de textul legal incriminator menționat. Și în ceea ce privește latura subiectivă, se constată că Secția pentru procurori în materie disciplinară a reținut corect vinovăția recurentului pârât sub forma intenției indirecte, aceasta rezultând din modul în care magistratul a înțeles să-și încalce obligațiile legale și deontologice derivate din statutul de procuror, probele administrate dovedind existența elementului subiectiv, de natură a atrage răspunderea sa disciplinară. În condițiile în care examinarea conținutului concret al memoriului nr. x/P/2016, relevă exprimarea în manieră inadecvată, ofensatoare, a unor aprecieri negative ale recurentului asupra calității activității și a pregătirii profesionale ale avocatului unei părți, aspecte care excedează atribuțiilor și competențelor legale ale procurorului, argumentele invocate de magistrat privind pretinsa sa bună-credință sau bunele intenții ce l-au determinat la o atare atitudine nu au semnificația acordată și nu sunt de natură a înlătura existența laturii subiective. Nici aspectele pozitive ce vizează profilul moral, cultural, profesional sau social al recurentului A., în susținerea cărora s-au depus înscrisuri, nu pot înlătura caracterul culpabil al faptei ce-i este imputată. Consecința imediată și directă a utilizării unei exprimări nepotrivite, cu potențial ofensator, într-un act judiciar, pe care recurentul încearcă să o minimalizeze, constă în deteriorarea încrederii și a respectului opiniei publice față de funcția de magistrat, cu consecința afectării imaginii și prestigiului justiției, ca sistem și serviciu public. În raport cu cele expuse, nu se poate stabili că, în speța dedusă judecății, instanța de disciplină ar fi dat o greșită încadrare în drept faptelor în discuție, că faptele imputate ar fi fost săvârșite fără vinovăție și în executarea obligațiilor de apărare a demnității funcției și nici că nu ar fi produs efectul impus de lege, după cum propune autorul recursului. Nici în ceea ce privește individualizarea sancțiunii, susținerile recurentului-pârât nu-i pot atrage aplicarea unei sancțiuni mai puțin aspre. Trebuie precizat că, în absența unei norme în acest sens, crearea pe cale jurisprudențială a unui termen de reabilitare pentru un magistrat sancționat disciplinar nu este posibilă. În atare situație, se constată că, la individualizarea sancțiunii, s-au respectat pe deplin criteriile prevăzute de art. 100 din Legea nr. 303/2004, precum și principiul proporționalității și gradualității, dându-se o corectă valență faptului că, anterior, magistratul a mai fost sancționat disciplinar. Aspectele pozitive privitoare la propria carieră profesională au fost avute în vedere, însă, nu pot să-l îndreptățească la aplicarea unei sancțiuni mai ușoare. Dimpotrivă, cu o pregătire profesională meritorie și cu asemenea preocupări, magistratul în cauză ar fi trebuit, prin experiența acumulată, să cunoască și să respecte normele legale și deontologice care guvernează această activitate, să respecte obligațiile de corectitudine, demnitate și rezervă impuse unui procuror, inclusiv în modul de exprimare din cuprinsul unui act judiciar pe care l-a întocmit și l-a susținut. Se constată, așadar, pe de o parte, că faptele reproșate recurentului procuror intră în sfera de reglementare a dispozițiilor art. 99 lit. s) din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, după cum în mod just a fost reținut de către instanța de disciplină, prin hotărârea atacată fiind reliefate corect existența faptelor, a conduitei ilicite, a vinovăției, a urmărilor prejudiciabile și a legăturii de cauzalitate dintre fapta ilicită și rezultatul produs, ceea ce susține legalitatea încadrării lor în abaterea disciplinară prevăzută de textul legal menționat, iar, pe de altă parte, că sancțiunea a fost judicios aplicată. Prin urmare, în baza dispozițiilor art. 49 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, republicată, coroborate cu cele ale art. 496 alin. (1) teza a doua C. proc. civ., se va respinge, ca nefondat, prezentul recurs.