ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1034/2017
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1034/2017 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2017)
Deliberând asupra cauzei penale de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 102 din data de 07 septembrie 2017 a Curții de Apel Bacău, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în baza art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., s-a admis contestația la executare formulată de contestatorul condamnat A. împotriva sentinței penale nr. 33 din 16.03.2016 a Curții de Apel Bacău și, în consecință:
În baza art. 72 C. pen. s-a dedus din pedeapsa de 8 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 21788 pronunțată la data de 24.11.2009, definitivă la data de 2.11.2010 recunoscută prin sentința penală nr. 33 din 16.03.2016 a Curții de Apel Bacău, perioada executată de la 23.11.2007 la 21.03.2008.
S-a dispus anularea formelor de executare și emiterea unor noi forme de executare în baza prezentei sentințe.
În baza art. 7 din Legea nr. 178/1997 și art. 16 alin. (1) din Regulamentul de aplicare a Legii nr. 178/1997 aprobat prin Ordinul Ministrului Justiției nr. 1054/C din 27.07.2005 și Ordinul comun nr. 772/C-414/2009 al Ministerului Justiției și Ministerului Finanțelor Publice, a constatat efectuată traducerea de doamna traducător B., precum și valoarea acestei prestații, în sumă de 302,04 lei.
În temeiul art. 16 alin. (2) din Regulamentul de aplicare al Legii nr. 178/1997, aprobat prin Ordinul ministrului justiției nr. 1054/C din data de 27.07.2005, a dispus comunicarea copiei certificate a încheierii și Factura fiscală nr. 66 din data de 07.09.2017, Departamentului economico-financiar și administrativ -Compartimentul financiar-contabil în vederea efectuării plății sumei acordate către traducător.
În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.
PENTRU a dispune astfel, Curtea de Apel a reținut că persoana condamnată A. a formulat contestație la executare cu privire la executarea pedepsei de 8 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 33 din 16.03.2016 a Curții de Apel Bacău prin care s-a recunoscut sentința penală nr. 21788 din 24.11.2009 rămasă definitivă la data de 02.11.2010 pronunțată de Tribunalul ordinar Roma, Italia, secția a X-a penală.
În motivarea contestației întemeiată pe dispozițiile art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., curtea de apel a reținut că ceea ce a solicitat contestatorul a fost deducerea duratei executate de la 23.11.2007 la 21.03.2007 din pedeapsa de 8 luni închisoare stabilită prin sentința penală nr. 33 din 16.03.2016 a Curții de Apel Bacău.
Dosarul cauzei a fost înregistrat sub nr. x/333/2016 la Judecătoria Vaslui.
Prin sentința penală nr. 468 din 30.03.2017 a Judecătoriei Vaslui, s-a admis excepția necompetenței materiale a instanței și s-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Bacău.
Examinând contestația la executare formulată în cauză, Curtea a constatat că este admisibilă, în temeiul cazului de contestație prevăzut de dispozițiile art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. existând în speță o nelămurire în privința perioadei privării de libertate din cursul procesului penal, ce trebuia dedusă din pedeapsa de 8 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 33 din 16.03.2016 a Curții de Apel Bacău.
PENTRU verificarea susținerilor contestatorului, Curtea s-a adresat Parchetului Republicii de pe lângă Tribunalul Ordinar Roma - Biroul de executări Penale, care a comunicat că persoana condamnată a executat din sentința penală nr. 21788 din 24.11.2009 rămasă definitivă la data de 02.11.2010 pronunțată de Tribunalul ordinar Roma, Italia, secția a X-a penală, o durată de 3 luni și 29 zile de la 23.11.2007 la 21.03.2008.
Curtea a apreciat că pe calea contestației la executare întemeiată pe cazul prevăzut de art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. pot fi rezolvate aspecte legate de punerea în executare a unei hotărâri, cum este și cel referitor la deducerea greșită a arestării preventive sau omisiunea pronunțării asupra acestui aspect, fără a se repune în discuție probleme de fond rezolvate cu autoritate de lucru judecat.
În considerarea celor expuse, curtea a admis contestația la executare formulată de contestatorul condamnat A.
Împotriva acestei sentințe penale, la data de 11.09.2017, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău a formulat contestație.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, la data de 12.10.2017, sub nr. x/333/2016.
Prin motivele de contestație formulate în scris, cât și în susținerile orale, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău a solicitat, în temeiul dispozițiilor art. 425<SUP>1</SUP>alin. (7) pct. 2 lit. a) C. proc. pen., admiterea contestației, desființarea sentinței penale nr. 102 din 07.09.2017 pronunțată de Curtea de Apel Bacău și deducerea perioadei executate de condamnatul A., respectiv de 3 luni și 29 de zile, de la 23.11.2007 la 21.03.2008, din pedeapsa de 8 ani și 6 luni închisoare stabilită prin sentința penală nr. 3953 din 20.12.2016 a Judecătoriei Iași și nu din pedeapsa de 8 luni închisoare aplicată prin sentința nr. 21788/09 SENT a Tribunalului Ordinar Roma, recunoscută prin sentința penală nr. 33 din 16.03.2016 a Curții de Apel Bacău.
De asemenea, s-a arătat că perioada cuprinsă între 23.11.2007-21.03.2008, respectiv de 3 luni și 29 de zile a fost executată din pedeapsa aplicată prin sentința nr. 21788/09 SENT a Tribunalului Ordinar din Roma, recunoscută prin sentința penală nr. 33 din 16.03.2016 a Curții de Apel Bacău, anterioară sentinței penale din 29.01.2012 a Tribunalului din Roma, recunoscută prin sentința penală nr. 102 din 21.07.2015 a Curții de Apel Bacău, prin care a fost condamnat la pedeapsa de 8 ani și 6 luni închisoare, în raport de care a fost stabilită pedeapsa rezultantă prin sentința penală nr. 3953 din 20.12.2016 a Judecătoriei Iași.
Examinând contestația formulată, Înalta Curte de Casație și Justiție constată următoarele:
Potrivit art. 598 C. proc. pen., contestația împotriva executării hotărârii penale se poate face numai în următoarele cazuri:
a) când s-a pus în executare o hotărâre care nu era definitivă,
b) când executarea este îndreptată împotriva altei persoane decât cea cea prevăzută în hotărârea de condamnare,
c) când se ivește vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare,
d) când se invocă amnistia, prescripția, grațierea sau orice altă cauză de stingere ori micșorare a pedepsei.
În cazurile prevăzute la alin. (1) lit. a),b și d, contestația se face, după caz, la instanța prevăzută la art. 597 alin. (1) sau alin. (6), iar în cazul prevăzut la alin. (1) lit. c), la) instanța care a pronunțat hotărârea care se execută. În cazul în care nelămurirea privește o dispoziție dintr-o hotărâre pronunțată în apel sau în recurs în casație, competența revine, după caz, instanței de apel sau Înaltei Curți de Casație și Justiție.
În prezenta cauză, temeiul de drept prev. de art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., reținut în dispozitivul sentinței penale nr. 102/07.09.2017 a Curții de Apel Bacău, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, este în contradicție cu considerentele acestei sentințe care fac trimitere la prevederile art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. ("există în speță o nelămurire în privința perioadei privării de libertate din cursul procesului penal").
Temeiul de drept prev. de art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen. care este indicat în dispozitivul hotărârii a fost cel avut în vedere cu prilejul deliberării, regăsindu-se în minuta sentinței penale nr. 102/07.09.2017 a Curții de Apel Bacău - Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.
În aceste condiții, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că hotărârea contestată apare ca nemotivată, fiind afectat dreptul la un proces echitabil întrucât există o evidentă contradicție între dispozitivul sentinței și considerentele acesteia. Raționamentul logico-juridic care fundamentează soluția adoptată de instanța de fond trebuie să fie clar și precis, ceea ce este de natură a conferi legalitate soluției și echivalează cu o cercetare efectivă a contestației la executare.
Încadrarea în drept a solicitării formulate de condamnatul A. atrage stabilirea instanței competente să soluționeze cererea acestuia. În cauză, curtea de apel Bacău a fost învestită de Judecătoria Vaslui, prin sentința penală nr. 468/30.03.2017, în temeiul art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., să soluționeze contestația la executare formulată de condamnatul A.. Or, prin sentința contestată curtea de apel a reținut, după cum s-a constatat, atât dispozițiile art. 598 ali. 1 lit. d) C. proc. pen. (în dispozitiv), cât și cele ale art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. (în considerente).
Stabilirea cu claritate a temeiului de drept al cererii condamnatului A. are importanță prin efectele pe care le produce, chiar dacă, potrivit art. 281 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., nulitatea absolută intervine atunci când judecata a fost efectuată de o instanță inferioară celei legal competente material sau după calitatea persoanei.
Astfel, încadrarea în drept a solicitării formulate de condamnatul A. determină hotărârea judecătorească ce se impune a fi examinată prin prisma solicitării contestatorului și a efectelor asupra situației juridice a condamnatului (acesta executând MEPI emis în baza sentinței penale nr. 3953 din 20.12.2016 a Judecătoriei Iași, prin care a fost anulat MEPI emis în baza sentinței penale nr. 33/16.03.2016 a Curții de Apel Bacău - Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie).
În această ordine de idei, este de observat că A., fiind în Penitenciarul Vaslui, în executarea pedepsei de 8 ani și 6 luni închisoare stabilită prin sentința penală nr. 3953 din 20.12.2016 a Judecătoriei Iași, definitivă la data de 04.01.2017, a solicitat deducerea perioadei de timp, cuprinsă între 23.11.2007 - 21.03.2008, executată în străinătate.
Deopotrivă, Înalta Curte de Casație și Justiție mai notează că soluționarea pentru prima dată, în calea de atac a contestației, a cererii formulate de condamnat ar echivala cu privarea acestuia de un grad de jurisdicție.
În privința criticilor invocate de Parchet în contestația formulată, acestea nu pot fi analizate, față de considerentele expuse, urmând a fi avute în vedere de instanța căreia i se va trimite dosarul.
PENTRU aceste motive, în temeiul art. 597 alin. (7) C. proc. pen. și art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, va admite contestația la executare formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău împotriva sentinței penale nr. 102 din data de 07 septembrie 2017 a Curții de Apel Bacău, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, privind pe condamnatul A.
Va desființa sentința penală atacată și va trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.
În temeiul art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.
În temeiul art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul condamnat, în sumă de 130 lei, va rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite contestația la executare formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău împotriva sentinței penale nr. 102 din data de 07 septembrie 2017 a Curții de Apel Bacău, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, privind pe condamnatul A.
Desființează sentința penală atacată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul condamnat, în sumă de 130 lei, rămâne în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 08 noiembrie 2017.