ÎCCJ, Decizia nr. 90/2020

Asupra recursului de față, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Decizia nr. 1753 din 15 octombrie 2019, pronunțată în Dosarul nr. x/2018, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuenta A. împotriva Sentinței nr. 6757 din 19 octombrie 2017, pronunțată de Judecătoria Galați, secția I civilă, în Dosarul nr. x/2015 și a Deciziei nr. 1008 din 26 septembrie 2018, pronunțată de Tribunalul Galați, secția I civilă, în același dosar. A fost obligată revizuenta la plata către intimatul Cabinet Medical Individual "Dr. B." a cheltuielilor de judecată în cuantum de 3.000 RON.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de revizuire a reținut, în esență, că, în raport cu dispozițiile art. 509 pct. 8 C. proc. civ., nu sunt îndeplinite cerințele referitoare la existența unor hotărâri contradictorii pronunțate în același litigiu și la identitatea de părți, obiect și de cauză a litigiilor în care au fost pronunțate hotărârile criticate de revizuentă pentru contradictorialitate.

Împotriva Deciziei nr. 1753 din 15 octombrie 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, în Dosarul nr. x/2018, a declarat recurs revizuenta A., dosarul fiind înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, Completul de 5 judecători, la data de 19 decembrie 2019, sub nr. x/2019.

Recursul a fost formulat în temeiul art. 513 alin. (6) C. proc. civ., fiind invocare de către recurentă motivele prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 7 și 8 C. proc. civ., în sensul celor expuse în continuare.

Recurenta susține faptul că autoritatea de lucru judecat, astfel cum a fost consacrată prin dispozițiile art. 430 alin. (2) C. proc. civ., privește dispozitivul, precum și considerentele pe care acestea se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă în mod incidental, în cazul de față, chestiunea litigioasă fiind legată de starea de fapt privitoare la vânzarea spațiului medical din speță.

Astfel, raportat la datele speței, atât Sentința civilă nr. 6757/2017 a Judecătorie Galați, cât și Decizia nr. 1008/2018 a Tribunalului Galați, ambele pronunțate în Dosarul nr. x/2015, au nesocotit aspectul intrat în autoritate de lucru judecat prin statuările anterioare ale Curții de Apel Galați din primul proces în legătură cu faptul că vânzarea spațiului cu destinație de cabinet medical a fost încheiată în baza dispozițiilor O.U.G. nr. 110/2005.

Recurenta susține că inadmisibilitatea cererii de revizuire pe motiv că obiectul pricinii soluționate prin Decizia nr. 1149/2011 este diferit de cel al judecății ulterioare, astfel cum a reținut prin hotărârea recurată, are la bază o abordare eronată a principiului autorității de lucru judecat și a modalității în care se manifestă efectele lucrului judecat, precum și o interpretare eronată a dispozițiilor art. 513 alin. (3) raportat la art. 509 pct. 8 C. proc. civ.

Autoritatea de lucru judecat nu se limitează la situația în care în cea de-a doua judecată există tripla identitate de părți, obiect, cauză, pentru că aceasta ar însemna să se dea eficiență numai efectului negativ al lucrului judecat, deși autoritatea de lucru judecat cunoaște și o manifestare pozitivă, în sensul că aspectul litigios dezlegat de o instanță în raporturile dintre anumite părți se impune unei judecăți ulterioare, fără posibilitatea de a mai fi contrazis.

În speță, nu numai că este vorba de ignorarea autorității de lucru judecat a Deciziei nr. 1149/2011, ci de statuarea în sens contrar asupra unui aspect dezlegat în mod irevocabil, iar remediul oferit de legiuitor pentru încălcarea autorității de lucru judecat este dat de dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., dispoziții care trebuie aplicate și în acord cu prevederile art. 6 și art. 13 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale.

În concluzie, solicită admiterea recursului, casarea hotărârii atacate, reținerea cauzei spre o nouă judecare, admiterea cererii de revizuire așa cum a fost formulată, iar pe cale de consecință anularea celor două hotărâri atacate, cu consecința trimiterii cauzei către Tribunalul Galați spre rejudecarea apelului în dosarul civil nr. x/2015, pentru a se respecta autoritatea de lucru judecat care a fost nesocotită la momentul adoptării soluției.

Întrucât recursul este de competența Înaltei Curți de Casație și Justiție, a fost urmată procedura de filtrare a recursului, reglementată de art. 493 C. proc. civ.

Prin raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, magistratul-raportor a concluzionat în sensul că recursul îndeplinește cerințele de admisibilitate. De asemenea, s-a reținut că prin întâmpinarea formulată de intimatul Cabinet Medical Individual "Dr. B."a fost invocată excepția nulității recursului pentru neîncadrarea criticilor în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 1 - 8 C. proc. civ.

Prin încheierea din camera de consiliu de la 30 martie 2020, completul de filtru a dispus comunicarea către părți a raportului asupra admisibilității în principiu a recursului.

Raportul a fost comunicat părților, conform dovezilor de comunicare atașate la dosar.

Nu s-au depus puncte de vedere la raport.

Prin încheierea din 25 mai 2020, Completul de filtru a a fost respinsă excepția nulității recursului ca neîntemeiată, având în vedere faptul că motivele de recurs promovate pot fi încadrate în cazul de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., a fost admis în principiu recursul și a fost fixat termen de judecată la data de 22 iunie 2020, în ședință publică, pentru soluționarea pe fond a acestui recurs, cu citarea părților.

Analizând recursul dedus judecății, Înalta Curte constată că este nefondat, pentru considerentele arătate în continuare.

Criticile recurentei pot fi încadrate în motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., deoarece recurenta susține că instanța de revizuire a aplicat/interpretat greșit cerințele de admisibilitate a cererii de revizuire privind tripla identitate de părți, obiect și cauză, încălcând astfel normele referitoare la autoritatea de lucru judecat.

Recurenta consideră că instanța de revizuire a nesocotit autoritatea de lucru judecat, astfel cum a fost consacrată prin dispozițiile art. 430 alin. (2) C. proc. civ., în sensul că aceasta privește dispozitivul, precum și considerentele pe care acestea se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă în mod incidental, în cazul de față, chestiunea litigioasă fiind legată de starea de fapt privitoare la vânzarea spațiului medical din speță.

Astfel, raportat la datele speței, revizuenta susține că, atât Sentința civilă nr. 6757/2017 a Judecătorie Galați, cât și Decizia nr. 1008/2018 a Tribunalului Galați, ambele pronunțate în Dosarul nr. x/2015, au nesocotit aspectul intrat în autoritate de lucru judecat prin statuările anterioare ale Curții de Apel Galați din primul proces în legătură cu faptul că vânzarea spațiului cu destinație de cabinet medical a fost încheiată în baza dispozițiilor O.U.G. nr. 110/2005.

Trebuie subliniat că, în cauză, nu sunt aplicabile modificările aduse C. proc. civ. prin Legea nr. 310/2018 din 17 decembrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 1074 din 18 decembrie 2018, deci nici forma modificată a art. 513 alin. (4) C. proc. civ. referitoare la încălcarea efectului pozitiv al autorității de lucru judecat.

În acest sens, Înalta Curte reține că, potrivit art. 24 C. proc. civ., dispozițiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare, iar potrivit art. 27 C. proc. civ., hotărârile rămân supuse căilor de atac, motivelor și termenelor prevăzute de legea sub care a început procesul.

Or, în cauză, este evident că procesul a început anterior modificărilor legislative prin care a fost extinsă sfera de aplicare a motivului de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Susținerea în sensul că instanța de revizuire a interpretat în mod greșit dispozițiile art. 431 alin. (2) coroborate cu cele ale art. 430 alin. (2) și raportate la cele ale art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu poate fi reținută.

Legiuitorul a urmărit ca, prin reglementarea cuprinsă în art. 431 alin. (2) C. proc. civ., care prevede că: "Oricare dintre părți poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluționarea acestuia din urmă", să concretizeze și pe plan normativ efectul pozitiv al lucrului judecat în sensul că o chestiune dezlegată în cadrul unui proces, indiferent dacă această dezlegare a fost dată prin dispozitiv sau numai în considerente, date fiind dispozițiile art. 430 alin. (2) C. proc. civ., este înzestrată cu autoritate de lucru judecat, ceea ce înseamnă că nu va putea fi contrazisă într-un litigiu ulterior.

În acest caz, nu este necesar să existe tripla identitate de părți, obiect și cauză, ci este suficient ca în judecata ulterioară să fie adusă în discuție o chestiune litigioasă dezlegată anterior, așa încât aceasta să nu poată fi nesocotită.

Reglementarea ipotezei de revizuire prevăzute de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. s-a impus, de asemenea, pentru a înlătura încălcarea principiului autorității de lucru judecat.

În ceea ce privește cazul prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., legiuitorul a stabilit că revizuirea unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi promovată dacă există hotărâri potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.

Din interpretarea logică, teleologică și sistematică a celor două norme procedurale, rezultă că, pentru admisibilitatea revizuirii în temeiul textului menționat, cele două hotărâri pretins potrivnice trebuie să fie pronunțate în cauze identice (identitate stabilită cumulativ pe baza celor trei elemente: părți, obiect și cauză).

Examinând prin prisma acestor considerații teoretice speța, se constată, contrar susținerilor recurentei, că instanța de revizuire, analizând condițiile autorității de lucru judecat, în mod corect a reținut că, în ceea ce privește hotărârile potențial potrivnice în opinia revizuentei, nu există tripla identitate de părți, obiect și cauză.

Astfel fiind, în deplin acord cu argumentele instanței de revizuire, Înalta Curte reține la rândul său că, în litigiile soluționate prin deciziile potențial potrivnice în opinia revizuentei, părțile, obiectul, și cauza sunt diferite: în primul litigiu, reclamantele A. și C., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Local Galați, prin Primarul municipiului Galați, au solicitat să se constate cu caracter autentic vânzarea-cumpărarea spațiului medical în suprafață totală de 67,18 mp situat în Galați, și a terenului aferent de 43,53 mp, iar în cadrul celui de-al doilea litigiu, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții C., D. și CMI "Dr. B.", a solicitat instanței prin hotărârea ce o va pronunța să constate că este titulara unui drept de preemțiune cu privire la cota-parte aparținând pârâtei din dreptul de proprietate asupra cabinetului medical situat în municipiul Galați, str. x 11 Siret nr. 1, jud. Galați; să se constate nulitatea contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/27.01.2015 de BNP E., încheiat între pârâți, întrucât a fost încheiat cu încălcarea dreptului său de preemțiune.

Așadar, se constată că nu există identitate de părți, obiect și cauză, între cele două litigii,singurul element de identitate fiind unele dintre părțile cauzei - revizuenta reclamantă A. și intimata C..

Pe lângă lipsa triplei identități în raport cu hotărârile anterioare, de referință, instanța de revizuire a constatat că în cauza soluționată de Judecătoria Galați prin Sentința civilă nr. 6757/19.10.2017, rămasă definitivă prin Decizia civilă nr. 1008 din 26.09.2018 a Tribunalului Galați, secția I civilă, (a căror anulare se cere pe calea prezentei revizuiri), a fost invocată și analizată autoritatea de lucru judecat a Deciziei civile nr. 1149/2011 a Curții de Apel Galați, secția I civilă, cea din urmă instanță reținând, în esență, că nu se poate reține autoritatea de lucru judecat, iar din perspectiva efectului pozitiv al autorității de lucru judecat a reținut că instanța anterioară s-a raportat la dispozițiile art. 1295 C. civ. de la 1864, iar nu la cele din legile speciale succesive - O.U.G. nr. 110/2005 sau O.U.G. nr. 68/2008.

Ceea ce invocă autoarea recursului este efectul pozitiv al lucrului judecat, care se manifestă ca prezumție, de natură a proba aspecte în legătură cu raporturile juridice dintre părți, tinzând să demonstreze modalitatea în care, prin prima soluție, au fost dezlegate anterior anumite chestiuni litigioase în raporturile dintre părți, fără posibilitatea de a se statua diferit în următoarele hotărâri.

Este adevărat că această reglementare a puterii de lucru judecat în forma prezumției vine să asigure, din nevoia de ordine și stabilitate juridică, evitarea contrazicerilor între considerentele hotărârilor judecătorești. Prezumția, însă, nu oprește judecata celui de-al doilea proces, ci doar ușurează sarcina probațiunii, aducând în fața instanței constatări ale unor raporturi juridice făcute cu ocazia judecății anterioare și care nu pot fi ignorate.

Dar, așa cum s-a expus în cele ce preced, rațiunea reglementării remediului juridic prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. o constituie necesitatea de a se înlătura încălcarea principiului autorității lucrului judecat și conduce, în final, la anularea ultimei hotărâri pronunțate cu încălcarea acestui principiu.

Prin urmare, în acord cu raționamentul instanței de revizuire, Completul de 5 judecători reține că instanța competentă să se pronunțe asupra revizuirii întemeiate pe textul menționat nu exercită un control judiciar asupra legalității și temeiniciei hotărârilor pretins contradictorii, ci verifică numai dacă ultima hotărâre a fost dată cu încălcarea principiului autorității de lucru judecat și, în caz afirmativ, procedează la anularea acestei din urmă hotărâri.

În acest context, posibilitatea de a cere revizuirea pentru contrarietate de hotărâri este condiționată și de împrejurarea ca, în cadrul celui de-al doilea proces, să nu se fi invocat prima hotărâre sau, chiar dacă a fost invocată, instanța să fi omis să se pronunțe în legătură cu existența acelei hotărâri.

În speță, chiar dacă obiectul litigiilor ar fi absolut identic, situație ce nu este incidentă, este de observat că, prin decizia a cărei anulare s-a solicitat, a fost analizată existența altor hotărâri judecătorești anterioare, prin care s-ar fi dezlegat aceleași chestiuni litigioase dintre părți, sens în care, în mod legal, instanța de revizuire a reținut că în prezentul litigiu revizuenta a fost cea care a pus în discuție puterea lucrului judecat, încă din motivarea cererii de chemare în judecată în cadrul acestui al doilea litigiu, iar instanța de apel s-a pronunțat, înlăturând-o argumentat.

Astfel, autoritatea de lucru judecat invocată de revizuentă a fost analizată prin Decizia civilă nr. 1008 din 26.09.2018 a Tribunalului Galați, secția I civilă, în cadrul examinării motivelor de apel și apărărilor formulate în cauză, instanța de control judiciar indicând, in extenso, argumentele pentru care a apreciat a nu fi incidentă autoritatea/prezumția de lucru judecat invocată de reclamanta A. (revizuentă în prezenta cauză).

Prin urmare, în speță, contrar susținerilor recurentei-revizuente, instanța de recurs a analizat efectul pozitiv al autorității de lucru judecat.

Însă, împrejurarea că instanța învestită cu al doilea litigiu nu a dat eficiență prezumției lucrului judecat, ce ar putea constitui, eventual, o greșeală de judecată, nu poate fi cenzurată pe calea revizuirii.

Soluția se impune pe considerentul că, dacă revizuirea ar fi admisibilă, ar însemna ca instanța sesizată cu cererea de revizuire să nu se limiteze doar la anularea celei din urmă hotărâri.

O altă interpretare, în sensul extinderii acestei căi de atac la alte situații, privitoare la raționamente sau soluții pretins eronate este exclusă, în raport cu dispozițiile procedurale incidente și cu principiul statuat prin art. 129 din Constituția României, potrivit căruia părțile interesate, care își legitimează calitatea procesuală, pot exercita căile de atac numai în condițiile legii.

În consecință, nu intră în puterea de cenzură a instanței învestită cu judecarea cererii de revizuire întemeiată pe art. 509 pct. 8 C. proc. civ. modalitatea în care cea de-a doua instanță a valorificat puterea de lucru judecat a primei hotărâri, căci astfel s-ar deschide calea recursului la recurs, ceea ce este inadmisibil în raport de caracterul definitiv al deciziei atacate.

Prin urmare, dacă în cel de-al doilea litigiu au fost analizate efectele lucrului judecat ale deciziei invocată ca fiind contrară, partea în cauză nu o mai poate reitera pe calea revizuirii, pentru că se opune principiul autorității lucrului judecat, care garantează respectarea principiului securității raporturilor juridice, ceea ce înseamnă că o asemenea cale de atac nu ar putea fi deturnată într-un apel deghizat, de natură a permite rejudecarea cauzei pentru simplul fapt că "există două puncte de vedere diferite asupra aceleiași chestiuni", constantă a jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, afirmată de exemplu în Cauza Stanca Popescu împotriva României din 7 iulie 2009.

Pe de altă parte, în noua reglementare a C. proc. civ., în art. 430 alin. (2) se prevede că autoritatea de lucru judecat privește dispozitivul, precum și considerentele pe care acestea se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă. Această nouă prevedere legală nu permite însă ca o hotărâre judecătorească să fie revizuită pentru motivul că anumite considerente contravin dispozitivului unei hotărâri anterioare, dacă cele două hotărâri sunt date în procese diferite, între care nu există identitate de părți, obiect și de cauză.

O eventuală asemenea contrarietate ar putea fi invocată doar pe cale de apărare, prin prevalarea de dispozițiile art. 431 alin. (2) C. proc. civ. în cadrul celui de-al doilea proces, astfel cum este și cazul în speța de față, în al doilea proces fiind însă cercetate efectele lucrului anterior judecat.

În raport cu cele expuse, care relevă legalitatea hotărârii atacate, în temeiul art. 496 alin. (1) teza a II-a din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul dedus judecății în cauză.

Având în vedere soluția de respingere a recursului, conform dispozițiilor art. 435 alin. (1) din C. proc. civ., recurenta a pierdut procesul și, aflându-se în culpă procesuală, urmează a fi obligată, la cererea intimatului Cabinet Medical Individual "Dr. B.", la cheltuieli de judecată, constând în onorariu de avocat, în justificarea cărora, intimatul a depus la dosar chitanța de plată pentru suma 6.000 RON .

În considerarea dispozițiilor art. 451 alin. (2) din C. proc. civ., raportate la circumstanțele cauzei, respectiv față de complexitatea redusă a cauzei, dedusă din faptul că recursul examinat vizează o hotărâre prin care cererea de revizuire a fost respinsă ca inadmisibilă, nefiind analizată pe fond, de împrejurarea că, în recurs, litigiul a avut un singur termen de judecată în ședință publică și întrucât activitatea reprezentantei intimatului a constat în formularea întâmpinării și apărarea părții la un singur termen de judecată, Înalta Curte apreciază că există o disproporție în ceea ce privește criteriile stabilite prin acest text legal și cuantumul onorariului avocațial stabilit, care urmează a fi redus.

Prin urmare, se va admite cererea intimatului și va fi obligat recurenta, la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 3.000 RON, către această parte, care a câștigat procesul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de A. împotriva Deciziei nr. 1753 din 15 octombrie 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, în Dosarul nr. x/2018.

Obligă pe recurenta A. la plata sumei de 3.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, către intimatul Cabinet Medical Individual "Dr. B.", reduse conform art. 451 alin. (2) C. proc. civ.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 22 iunie 2020.

GGC - GV