ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3331/2016

Decizia nr. 3331/2016

Asupra recursurilor de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 7.01.2013, sub nr. x/2/2013, reclamanta Societatea A. SA a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Mediului și Pădurilor - Direcția Generală AM POS Mediu, anularea deciziei de soluționare a contestației nr. 136226 din 6 iulie 2012, anularea titlului de creanță denumit „Notă de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare” emis la data de 27.04.2012 de către Direcția Generală AMPOS Mediu și înregistrat la autoritatea emitentă sub nr. 135516 din 27 aprilie 2012, radierea din Registrul debitorilor a titlului de creanță contestat, obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

Pentru termenul de la 12 martie 2014, reclamanta Societatea A. SA a depus cerere de chemare în garanție a pârâtului Ministerul Mediului și Schimbărilor Climatice - Direcția Generală AM POS Mediu prin care solicită obligarea chematului în garanție să suporte o cotă pro rata de ½ din totalul corecției financiare aplicate de 10, reprezentând 5% din valoarea totală a contractului de lucrări nr. 3 din 12 iulie 2011 „Modernizarea stației de epurare Șiria”, cu consecința suportării a ½ din creanța bugetară constatată.

Prin încheierea din 14 mai 2014, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis excepția inadmisibilității invocată de pârâtul-chemat în garanție și a respins cererea de chemare în garanție, ca inadmisibilă.

În motivare a reținut că este inadmisibilă chemarea în garanție a pârâtului, întrucât procedura de chemare în garanție este destinată atragerii terților în proces. Cererea de chemare în garanție nu poate fi formulată chiar împotriva pârâtului, pentru aceasta reclamantul având la dispoziție posibilitatea de a-și modifica sau completa cererea de chemare în judecată, în condițiile și termenele prevăzute de lege.

Prin sentința civilă nr. 1689 din 28 mai 2014, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a art. 66 din O.U.G. nr. 66 din 29 iunie 2011, a admis, în parte, cererea formulată de reclamanta Societatea A. SA, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Mediului și Pădurilor (devenit Ministerul Mediului și Schimbărilor Climatice) - Direcția Generală AMPOS Mediu și a anulat în parte Nota de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare înregistrată sub nr. 135516 din 27 aprilie 2012 și Decizia de soluționare a contestației nr. 135226 din 6 iulie 2012, ambele emise de pârât, în sensul că a redus valoarea corecției aplicată reclamantei de la suma de 998.777,77 lei până la suma de 449.350,12 lei.

Totodată, a admis, în parte, cererea reclamantei de acordare a cheltuielilor de judecată și a obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 6.500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pe fondul cererii principale, Curtea a reținut următoarele:

Prin Nota de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare înregistrată sub nr. 135516 din 27.04.2012 emisă de pârâtul Ministerul Mediului și Pădurilor - Direcția AM POS Mediu s-a stabilit în sarcina pârâtei SC A. SA o creanță bugetară în cuantum de 132.630,71 lei pentru nereguli în legătură cu atribuirea contractului de lucrări nr. 3 din 12 iulie 2011 „Modernizarea stației de epurare Șiria - CL 14” din cadrul proiectului finanțat din fonduri europene „Extinderea și modernizarea infrastructurii de apă uzată în județul Arad”, COD SMIS 19314.

În cuprinsul notei de constatare s-a reținut nerespectarea de către reclamantă a prevederilor art. 36 alin. (2) lit. b) din H.G. nr. 925/2006 și ale art. 178 alin. (2) din O.U.G. nr. 34/2006 în derularea procedurii de atribuire a contractului de mai sus, prin următoarele două fapte:

- a încheiat contractul cu SC B. SA, societate care nu a făcut dovada că îndeplinea cerința de calificare prevăzută la pct. V.4.1 din fișa de date constând în finalizarea unui contract în ultimii 5 ani privind proiectarea și execuția de stații de epurare a cărui valoare să fie cel puțin egală cu valoarea contractului ce se atribuie, de 10.485.804 lei, astfel că oferta acestei societăți trebuia respinsă ca inacceptabilă. Despre contractul implementat de susținătorul tehnic al ofertantului declarat câștigător, C. SAS s-a reținut că a fost încheiat de terțul susținător în colaborare cu D. și SAR E., contribuția terțului susținător fiind de doar 1.843.670 euro, și că nu au fost prezentate copii de pe procesul-verbal de recepție la terminarea lucrărilor și recomandarea din partea beneficiarului privind calitatea lucrărilor executate.

- a impus o cerință de calificare restrictivă, la pct. V.3.1 din fișa de date referitor la informații privind cifra de afaceri și profitul prin care a solicitat „dovada că ofertantul are acces la linii de credit confirmate de bănci sau orice alte mijloace financiare suficiente pentru a realiza cash-flow de execuție a lucrărilor pentru perioada impusă, în valoare de minim 3.000.000 lei, suplimentar față de obligațiile contractuale în desfășurare”, iar prin clarificarea nr. 4 din 25 februarie 2011 a precizat că respectiva condiție trebuie îndeplinită la data prezentării ofertei. S-a argumentat că cerința este restrictivă întrucât autoritatea contractantă nu poate obliga pe toți ofertanții să își contracteze credite, mai înainte de a fi desemnați câștigători.

Pentru aceste fapte, pârâtul a aplicat o corecție de 10% din valoarea contractului în conformitate cu prevederile pct. 2.3 din Anexa la O.U.G. nr. 66/2011 care se referă la aplicarea unor criterii de calificare și selecție sau a unor factori de evaluare nelegali.

Împotriva notei de constatare, reclamanta a formulat contestație administrativă ce a fost respinsă ca nefondată prin Decizia nr. 136226 din 06 iulie 2012.

În ceea ce privește argumentele de nelegalitate a notei de constatare și a deciziei de soluționare a contestației, invocate de reclamantă, Curtea a reținut următoarele:

Un prim argument de nelegalitate a actelor contestate invocat de reclamantă se referă la încălcarea dreptului la apărare, prin faptul că nu i-au fost analizate apărările din punctul de vedere transmis, ci organul de control doar l-a menționat în nota de constatare fără a preciza motivele pentru care a înlăturat apărările reclamantei.

Verificând nota de constatare contestată, Curtea a constatat că în cuprinsul acesteia s-a precizat că „echipa de control a luat la cunoștință de punctul de vedere exprimat de Beneficiar nr. 922 din 19 aprilie 2012, înregistrat în cadrul DG AM POS Mediu cu nr. 135392 din 23 aprilie 2012, acesta anexându-se documentației care a stat la baza elaborării prezentei Note de constatare a neregulilor și stabilire a corecțiilor financiare, precum și în elaborarea motivelor de fapt și a temeiului de drept care au stat la baza aplicării corecției financiare”.

Prin urmare, deși în cuprinsul notei de constatare organul de control nu analizează în concret fiecare argument exprimat de reclamantă în punctul de vedere, acesta susține că a avut în vedere acest punct de vedere atunci când a elaborat motivarea notei de constatare, nefiind astfel întemeiată susținerea reclamantei că organul de control a considerat aspectul referitor la solicitarea punctului de vedere al persoanei controlate ca o simplă formalitate.

Având în vedere și că era vorba de un act de constatare, ci nu un act de verificare a unui act emis anterior, Curtea apreciază că era suficient ca poziția organului de control cu privire la netemeinicia punctului de vedere exprimat de reclamantă să rezulte din constatările reținute de echipa de control, nefiind necesară o analiză expresă a argumentelor reclamantei, analiză care este specifică procedurii de soluționare a contestației administrative și care s-a realizat prin Decizia nr. 136226 din 06 iulie 2012.

Mai mult, chiar și în situația în care s-ar accepta susținerea reclamantei în sensul că organul de control nu i-a analizat punctul de vedere, Curtea apreciază că această neregularitate ar putea reprezenta un motiv de nulitate a notei de constatare doar în situația în care reclamanta ar fi dovedit că i s-a produs o vătămare. O astfel de vătămare ar fi existat, de exemplu, în situația în care reclamanta ar fi invocat prin punctul de vedere, anumite aspecte ce ar fi avut nevoie de cercetări suplimentare din partea echipei de control și care nu s-ar mai fi putut realiza în faza contestației administrative sau în faza controlului judecătoresc al notei de constatare. Nu este cazul argumentelor invocate de reclamantă în adresa nr. 922 din 19 aprilie 2012, a căror temeinicie a fost analizată de pârâtă în Decizia de soluționare a contestației administrative nr. 136226 din 06.07.2012 și pot fi analizate și de instanță în cauza de față, pe baza înscrisurilor administrate în prezenta cauză, fără a fi necesare elemente noi ce nu puteau fi verificate decât în faza controlului administrativ.

Un alt argument de nelegalitate invocat de reclamantă se referă la încălcarea regulilor de competență edictate de O.U.G. nr. 66/2011 și a art. 15 alin. (2) din Constituție care reglementează neretroactivitatea legii.

În dezvoltarea acestui argument, reclamanta pleacă de la susținerea că faptele reținute în sarcina sa în cuprinsul notei de constatare ar avea caracterul unor fapte contravenționale.

Curtea a apreciat această susținere ca fiind eronată.

Faptele sancționate prin nota de constatare reprezintă încălcări ale obligațiilor asumate de reclamantă prin contractul de finanțare iar corecția aplicată nu are natura juridică a unei amenzi contravenționale, ci reprezintă evaluarea prejudiciului produs prin încălcarea contractului de finanțare.

În ceea ce privește susținerea reclamantei că ar fi trebuit aplicate dispozițiile O.G. nr. 79/2003, în vigoare la data săvârșirii ambelor fapte, iar nu ale O.U.G. nr. 66/2011, Curtea a reținut că trebuie făcută distincție între normele de procedură și cele substanțiale conținute de O.U.G. nr. 66/2011. Astfel, în ceea ce privește procedura de realizare a verificărilor, inclusiv organul competent să efectueze verificarea, se aplică legea în vigoare la momentul verificărilor, potrivit principiului aplicării imediate a legii noi, iar în ceea ce privește aspectele verificate se aplică legea de la momentul săvârșirii faptelor.

În consecință, Curtea reține că este neîntemeiată critica reclamantei referitoare la aplicarea retroactivă a O.U.G. nr. 66/2011, atâta timp cât analiza faptelor săvârșite de reclamantă a fost făcută cu aplicarea legii în vigoare de la momentul săvârșirii acestor fapte, în concret faptele fiind considerate încălcări ale legislației achizițiilor publice în vigoare de la momentul derulării procedurii de achiziție, ci nu din momentul controlului.

În ceea ce privește cuantumul corecției aplicate, Curtea constată că deși acesta a fost preluat din O.U.G. nr. 66/2011, aplicarea legii noi îi este favorabilă reclamantei, întrucât dispozițiile O.G. nr. 79/2003 nu prevedeau un cuantum al corecției, astfel că întreagă plată referitoare la contractul atribuit fără respectarea legislației ar fi fost considerată neeligibilă și ar fi trebuit obligată reclamanta la restituirea integrală a finanțării, ci nu doar a 10% cum rezultă din aplicarea dispozițiilor O.U.G. nr. 66/2011.

Față de cele arătate mai sus, Curtea a apreciat ca neîntemeiate susținerile reclamantei privind necompetența Direcției Generale AM POS Mediu de a realiza controlul și aplicarea O.U.G. nr. 66/2011 cu încălcarea principiului neretroactivității legii.

Reclamanta a mai susținut că nota de constatare a fost emisă cu încălcarea principiului securității juridice întrucât a respectat toate regulile și exigențele legale și a luat toate măsurile pentru a evita încălcarea vreunei dispoziții în materie și utilizarea neconformă a fondurilor publice.

Legat de acest aspect, Curtea reține că pârâta a reținut în actele contestate că reclamanta nu ar fi respectat dispozițiile art. 36 alin. (2) lit. b) din H.G. nr. 925/2006 și ale art. 178 alin. (2) din O.U.G. nr. 34/2006, dispoziții la care reclamanta a avut acces, fiind publicate în Monitorul oficial, astfel că reclamanta cunoștea că are obligația respectării acestor dispoziții, precum și faptul că pârâta putea controla procedura de atribuire și ulterior derulării acesteia într-un termen de 5 ani de la închiderea programului, termen care era prevăzut inclusiv în O.G. nr. 79/2003, a cărui aplicare o invocă reclamanta.

În ceea ce privește susținerea că documentația ar fi fost elaborată chiar de către pârât prin consultantul impus de acesta, consorțiul F./G., Curtea reține că răspunderea pentru procedura de atribuire revine reclamantei care a avut calitatea de autoritate contractantă și care avea obligația respectării dispozițiilor O.U.G. nr. 34/2006 și ale H.G. nr. 925/2006, consultantul putând răspunde doar în temeiul contractului de consultanță încheiat. Mai mult, aspectele pentru care a fost sancționată reclamanta nu țin de elaborarea documentației de atribuire de către consultant, ci de evaluare unei oferte și de interpretarea unei cerințe din documentația de atribuire printr-un răspuns la clarificări, cu privire la care, din actele dosarului nu rezultă vreo implicare a consultantului.

Prin urmare, sunt neîntemeiate și susținerile reclamantei legate de încălcarea principiului securității juridice.

În ceea ce privește fapta reținută în actul de control constând în aceea că ofertantul declarat câștigător SC B. SA nu a îndeplinit criteriul de calificare și selecție referitor la experiența similară, Curtea reține că la pct. V.4.1 din fișa de date a achiziției s-a prevăzut printre cerințele minime obligatorii ca „ofertantul să fi finalizat în ultimii 5 ani cel puțin un contract privind proiectarea și execuția de stații de epurare a cărui valoare să fie cel puțin egală cu valoarea estimată a prezentului contract 10.3485.804 lei”.

Pentru dovedirea acestei cerințe, se prevedea în fișa de date a achiziției obligația de a se depune copii ale contractelor de proiectare și execuție, copii ale proceselor verbale la terminarea lucrărilor și recomandări din partea beneficiarului.

Reclamanta a depus în dovedirea îndeplinirii cerinței de mai sus, angajamentul terțului susținător C. SAS și contractul încheiat de grupul solidar C. SAS - D. SAS - SARL E. cu Comuna Machecoul având ca obiect extinderea unei stații de epurare.

În cuprinsul actelor contestate, pârâtul a acceptat că reclamanta putea dovedi experiența similară printr-un terț susținător, însă a reținut că respectivul contract a fost încheiat de un grup de societăți, astfel că putea fi luată în considerare doar partea din contract efectiv executată de terțul susținător, precum și faptul că nu au fost depuse copii ale proceselor verbale la terminarea lucrărilor și recomandări din partea beneficiarului.

Reclamanta critică aprecierea pârâtului și invocă dispozițiile art. 51 din Codul francez de achiziții publice potrivit cărora fiecare dintre membrii grupului solidar se angajează din punct de vedere financiar pentru întreaga lucrare atribuită și că mandatarul grupului reprezintă totalitatea membrilor grupului în ceea ce privește adjudecarea lucrării și, de asemenea, va coordona prestațiile membrilor grupului în cadrul lucrării.

Curtea reține că din dispozițiile legislației franceze invocate de reclamantă rezultă totuși distincția clară ce sa face între membrii grupului, fie el și mandatarul grupului, și grupul însuși format din mai multe societăți. Or, terțul susținător al ofertantului declarat câștigător a fost doar unul dintre membri grupului, ci nu grupul solidar format din cele trei societăți, De asemenea, faptul că acest terț susținător a fost și mandatar al grupului și a coordonat prestațiile membrilor grupului, nu înseamnă că a executat în întregime contractul, mai ales în condițiile în care, în cuprinsul anexei acestui contract se precizează expres repartiția plăților între co-antreprenori, astfel că rezultă valoarea efectivă a prestațiilor mandatarului grupului, care au fost de doar 1.843.670 euro, din valoarea contractului de 2.676.120 euro.

A mai susținut reclamanta că a făcut dovada îndeplinirii cerinței privind depunerea de copii ale proceselor verbale la terminarea lucrărilor și recomandări din partea beneficiarului prin depunerea unui înscris echivalent emis de Comuna Machecoul.

Din conținutul acestui înscris nu rezultă decât faptul că în anul 2010 a fost construită o stație de tratare a apelor uzate, în colaborare de către C. - E. - D., fără ca în acesta să se precizeze valoarea lucrărilor, perioada în care au avut loc lucrările și nici dacă lucrările au fost efectuate în conformitate cu normele profesionale în domeniu, astfel că respectivul înscris nu poate fi considerat ca un act echivalent procesului-verbal de terminare a lucrării și recomandării din partea beneficiarului, nici dacă apreciem că autoritatea contractantă ar fi avut în vedere noțiunea de „certificări de bună execuție” reglementată de art. 188 alin. (3) lit. a) din O.U.G. nr. 34/2006.

Prin urmare, în mod întemeiat s-a reținut în actele contestate că reclamanta a încălcat dispozițiile art. 36 din H.G. nr. 925/2006 din care rezultă obligația autorității contractante să declarare inacceptabilă o ofertă ce nu îndeplinește cerințele de calificare obligatorii prevăzute în documentația de atribuire.

În ceea ce privește cea de-a doua faptă reținută în sarcina reclamantei, Curtea a reținut că aceasta constă în impunerea unei cerințe de calificare restrictive, la pct. V.3.1 din fișa de date referitor la informații privind cifra de afaceri și profitul, prin care s-a solicitat „dovada că ofertantul are acces la linii de credit confirmate de bănci sau orice alte mijloace financiare suficiente pentru a realiza cash-flow de execuție a lucrărilor pentru perioada impusă, în valoare de minim 3.000.000 lei, suplimentar față de obligațiile contractuale în desfășurare”, condiție ce trebuie îndeplinită la data prezentării ofertei, astfel cum rezultă din clarificarea nr. 4 din 25 februarie 2011.

Potrivit art. 178 alin. (2) din O.U.G. nr. 34/2006 „autoritatea contractantă nu are dreptul de a solicita îndeplinirea unor cerințe minime referitoare la situația economică și financiară și/sau la capacitatea tehnică și profesională, care ar conduce la restricționarea participării la procedura de atribuire”.

Textul trebuie interpretat în corelație cu art. 179 din O.U.G. nr. 34/2006 potrivit căruia „autoritatea contractantă are obligația de a respecta principiul proporționalității atunci când stabilește criteriile de calificare și selecție, iar aceste criterii trebuie să aibă o legătură concretă cu obiectul contractului care urmează a fi atribuit. În acest sens, nivelul cerințelor minime solicitate prin documentația de atribuire, precum și documentele care probează îndeplinirea unor astfel de cerințe trebuie să se limiteze numai la cele strict necesare pentru a se asigura îndeplinirea în condiții optime a contractului respectiv, luând în considerare exigențele specifice impuse de valoarea, natura și complexitatea acestuia”.

De asemenea, potrivit art. 184 din O.U.G. nr. 34/2006

„(1) Autoritatea contractantă are dreptul de a solicita ca operatorul economic care participă la procedura de atribuire a contractului de achiziție publică să facă dovada situației sale economice și financiare.

(2) În cazul în care autoritatea contractantă solicită demonstrarea situației economice și financiare, atunci aceasta are obligația de a indica în documentația de atribuire și informațiile pe care operatorii economici urmează să le prezinte în acest scop”.

Analizând cerința în discuție, Curtea constată că pârâtul i-a dat o interpretare eronată susținând că cerința este restrictivă întrucât autoritatea contractantă nu poate obliga pe toți ofertanții să își contracteze credite, mai înainte de a fi desemnați câștigători.

Numai că din conținutul cerinței rezultă că aceasta se referă nu neapărat la încheierea unui contract de credit care să asigure executarea contractului ce formează obiectul procedurii, ci la situația financiară a ofertantului care trebuie să asigure realizarea unui cash-flow de execuție a lucrărilor pentru perioada impusă, în valoare de minim 3.000.000 lei, suplimentar față de obligațiile contractuale în desfășurare.

Noțiunea de cash-flow aparține domeniului financiar și reprezintă diferența dintre încasările și plățile curente ale unei întreprinderi.

Prin urmare, ceea ce s-a solicitat ofertanților era ca aceștia să facă dovada că au resurse financiare, astfel încât în perioada derulării contractului, vor avea disponibilă o sumă de minim 3.000.000 lei pe care o vor putea folosi pentru executarea contractului, iar nu neapărat să contracteze credite la data depunerii ofertelor, cum interpretează pârâtul.

O astfel de cerință referitoare la situația financiară a ofertanților a fost apreciată expres ca fiind nerestrictivă, prin Anexa la Ordinul A.N.R.M.A.P. nr. 509/2011, dacă avea următorul conținut „ofertantul, trebuie să demonstreze că, la momentul semnării contractului, va avea acces la sau are disponibile resurse reale, negravate de datorii, linii de credit confirmate de bănci ori alte mijloace financiare suficiente pentru a realiza cash-flow de execuție a lucrării pentru perioada precizată”.

Pârâtul reține că cerința ar fi restrictivă prin faptul că în răspunsul la clarificări s-a precizat că cerința trebuie îndeplinită „la data prezentării ofertei”, ci nu la „momentul semnării contractului”, însă cerințele se analizează în procedura de evaluare a ofertelor, astfel că nu se poate analiza o cerință în funcție de un element viitor cum este cel al semnării contractului, ci doar în funcție de situația prezentată în ofertă, care este cea de la momentul depunerii ofertei. Prin urmare, dacă respectiva cerință ar fi fost formulată în modalitatea invocată de pârât, aceasta ar fi fost și imposibil de evaluat de către comisia de evaluare sau aceasta ar fi trebuit să aibă în vedere elemente viitoare, ceea ce ar fi făcut ca evaluarea să nu fie una obiectivă.

Mai mult, nu există o diferență semnificativă cât privește momentul în funcție de care s-a analizat respectiva condiție, de natură a se considera că s-a restricționat participarea unor ofertanți la procedură. Astfel, dacă un ofertant nu are o situație financiară la momentul prezentării ofertei pe baza căreia să se poată aprecia că pe parcursul derulării contractului va putea realiza cash-flow de 3.000.000 lei, este foarte puțin probabil ca acesta să poate justifica că va avea la momentul încheierii contractului, adică după o perioadă relativ scurtă, de câteva luni, o astfel de situație financiară.

De altfel, o astfel de condiție, impusă chiar de către aceeași reclamantă într-un contract similar, a fost considerată de către Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor, prin Decizia nr. 4183/C6/4630/4632 din 28 septembrie 2011, ca fiind nerestrictivă, reținându-se că are „ca scop demonstrarea potențialului tehnic, financiar și organizatoric al fiecărui operator economic participant la procedură, potențial care trebuie să reflecte posibilitatea concretă a acestuia de a îndeplini contractul și de a rezolva eventuale dificultăți legate de îndeplinirea acestuia”.

În acest sens, este întemeiată și susținerea reclamantei din acțiune potrivit căreia cerința a fost necesară pentru a pune la adăpost evoluția proiectului față de eventuale blocaje ce puteau interveni în mecanismul financiar complex al POS Mediu, care presupuneau un termen de decontare a plăților, existând chiar posibilitatea suspendării temporare a acestora, cum se întâmplase în anul 2010.

De asemenea, condiția nu poate fi considerată restrictivă nici prin cuantumul acesteia care este de 28,61 % din valoarea estimată a contractului, cuantum care nu poate fi apreciat ca disproporționat și care de altfel nici nu a reprezentat motivul reținut în actele contestate, în cuprinsul cărora s-a făcut referire strict la momentul îndeplinirii cerinței.

Prin urmare, Curtea a apreciat că, prin actele contestate, s-a reținut în mod nelegal și netemeinic că reclamanta ar fi impus o cerință nelegală de calificare și că ar fi nerespectat dispozițiile art. 178 alin. (2) din O.U.G. nr. 34/2006.

Un alt argument invocat de reclamantă se referă la încadrarea greșită a faptei constând în încălcarea prevederilor art. 36 alin. (2) lit. b) din H.G. nr. 925/2011 în fapta sancționată de pct. 2.3 din Anexa la O.U.G. nr. 66/2011.

Potrivit acestei prevederi, se aplică o corecție de 10% din valoarea contractului, care poate fi redusă până la 5%, în funcție de gravitate, pentru aplicarea unor criterii de calificare și selecție sau factori de evaluare nelegali.

Curtea reține că fapta săvârșită de reclamantă constând în declararea câștigător a unui ofertant ce nu îndeplinea una dintre cerințele de calificare, nu reprezintă o faptă de aplicare a unui criteriu de calificare nelegal, însă reprezintă o încălcare a principiului tratamentului egal, care este sancționată de pct. 2.4 din Anexa la O.U.G. nr. 66/2011 cu o corecție în același cuantum de 10% din valoarea contractului, care poate fi redusă până la 5%, în funcție de gravitate.

Prin urmare, chiar dacă pârâtul a încadrat greșit fapta în dispozițiile pct. 2.3 din Anexa la O.U.G. nr. 66/2011, iar nu ale pct. 2.4, Curtea constată că nu s-a produs reclamantei vreo vătămare prin această neregularitate, astfel că nu se impune anularea actelor contestate pentru acest motiv.

A mai invocat reclamanta că nu erau îndeplinite condițiile existenței unei plăți nedatorate, ce rezultă din dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011, însă, întrucât reclamanta a încălcat prevederile privind atribuirea contractelor de achiziție publică, cheltuielile aferente corecției aplicate au devenit neeligibile, astfel că plata acestora este considerată nedatorată.

În ceea ce privește cuantumul corecției aplicate, Curtea reține mai întâi că nu sunt aplicabile prevederile art. 7 din O.G. nr. 2/2013, întrucât nu este vorba de o faptă contravențională, cum s-a mai arătat mai sus, astfel că este neîntemeiată solicitarea reclamantei de aplicare a unui avertisment.

În schimb, Curtea apreciază că modalitatea de calcul a corecției făcute de pârât prin aplicarea procentului de 10% la valoarea integrală a contractului de lucrări, prin luarea în considerare și a sumei achitată de către reclamantă și care provine din surse ale acesteia, iar nu din contractul de finanțare, este nelegală.

Chiar dacă în anexa la O.U.G. nr. 66/2011 se prevede o corecție de 10% din valoarea contractului în cauză, având în vedere că scopul acestei corecții este de a repara prejudiciul efectiv sau potențial produs de abaterea constatată [astfel cum rezultă din definiția noțiunii de neregulă la art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011], Curtea apreciază că intenția legiuitorului a fost ca respectiva corecție să fie aplicată la valoarea contractului finanțat din fonduri europene și/sau fonduri naționale aferente acestora, fără a include și valoarea finanțată din alte surse proprii ale reclamantei.

Din acest motiv, calculul corecției făcut prin actele contestate este greșit și se impune ca acesta să fie efectuat prin luarea în considerare doar a valorii finanțate din fonduri europene și/sau fonduri naționale aferente acestora, adică doar asupra sumei totale de 8.987.002,39 lei cât reprezintă cheltuielile eligibile POS Mediu alocate contractului și cât s-a reținut și în raportul de expertiză contabilă efectuat în cauză.

De asemenea, având în vedere și cele reținute mai sus privind nelegalitatea și netemeinicia uneia dintre faptele reținute în sarcina reclamantei, Curtea, față de gravitatea singurei fapte constatată ca fiind o încălcare de către reclamantă a legislației achizițiilor publice cu ocazia atribuirii contractului de lucrări nr. 3 din 12 iulie 2011, va diminua corecția la 5% din valoarea eligibilă a contractului.

Pentru toate considerentele de mai sus, Curtea a admis, în parte, acțiunea și a anulat parțial Nota de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare înregistrată sub nr. 135516 din 27 aprilie 2012 și Decizia de soluționare a contestației nr. 135226 din 06 iulie 2012, ambele emise de Ministerul Mediului și Pădurilor - AM POS Mediu, reducând valoarea corecției aplicată reclamantei de la suma de 998.777,77 lei până la suma de 449.350,12 lei.

În baza art. 274 și art. 276 din Codul de procedură civilă, a admis, în parte, și cererea reclamantei de acordare a cheltuielilor de judecată și a obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 6.500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, compusă din onorariul expertului și parțial taxele de timbru și onorariu de avocat.

Împotriva sentinței civile nr. 1689 din 28 mai 2014 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, au declarat recurs atât reclamanta cât și pârâtul, recursul reclamantei privind și încheierea interlocutorie din 14.05.2014, prin care s-a soluționat cererea de chemare în garanție.

3.1. Recursul declarat de reclamanta Societatea A. SA

Prin recursul său, reclamanta solicită, în principal, admiterea recursului, în temeiul art. 312 alin. (3) raportat la art. 304 pct. 9 și art. 304

1

C. proc. civ., cu consecința modificării în parte a sentinței atacate, în sensul admiterii în întregime a cererii introductive, așa cum a fost precizată, iar în subsidiar, admiterea recursului în temeiul art. 312 alin. (3) raportat la art. 304 pct. 9 și art. 304

1

C. proc. civ., cu consecința modificării în parte a sentinței atacate în sensul reducerii corecției financiare la un procent mai mic de 5%.

În motivarea recursului, arată că hotărârea este nelegală în privința următoarelor chestiuni litigioase:

a) Soluționarea motivului de nelegalitate referitor la nerespectarea dreptului la apărare al reclamatei în cursul procedurii administrative prealabile;

Prima instanță a înlăturat argumentele reclamantei întemeiate pe prevederile art. 9 C. proc. fisc., deși nu a contestat incidența în cauză a prevederilor art. 9 alin. (1) C. proc. fisc. și art. 41 parag. 2 lit. a) din Carta drepturilor fundamentale ale Uniunii Europene. Potrivit acestora, reclamanta avea dreptul de a fi audiată înaintea emiterii notei de constatare. Or, în speță, reclamanta nu a fost audiată. Invocă hotărârile C.J.U.E. în afacerile C-349/07 Sopropé, C-109/10 P Solvay c. Comisia Europeană, C-51/92 P Hercules Chemicals c. Comisia, arătând că a fost împiedicată să se folosească de înscrisuri utile în apărare și care nu au putut fi pregătite și exploatate prin punctul de vedere expus în procedura administrativă și că nu a avut la dispoziție întreg dosarul administrativ pentru a formula un punct de vedere util.

De asemenea, nu rezultă că în procedura administrativă a fost analizat punctul de vedere al reclamantei. Examinarea realizată de judecătorul fondului nu are nici ca obiect și nici ca efect înlocuirea unei investigări complete a cauzei în cadrul procedurii administrative. Sancțiunea aplicată - corecția financiară de 10% - are un veritabil caracter penal, această calificare determinând acordarea unei atenții sporite respectării dreptului la apărare și, pe cale de consecință, verificării modului în care administrația și-a îndeplinit această obligație;

b) Pretinsa neîndeplinire a cerinței de calificare privind experiența similară de către ofertantul câștigător B. SA;

Terțul susținător C. SAS a executat contractul privind extinderea stației de epurare din orașul Machecoul, în calitate de lider de asociere, reprezentând practic asocierea în raporturile cu autoritatea beneficiară. Astfel, conform legislației franceze, a răspuns în fața beneficiarului pentru întreaga valoare a contractului de proiectare și execuție (de 2.676.120 euro). Pe cale de consecință, terțul susținător a dovedit experiența tehnică similară solicitată în procedura câștigată de B. SA, de vreme ce a fost angajată juridic răspunderea sa pentru întregul contract prezentat în dovedirea cerinței referitoare la capacitatea tehnică. Susținerea instanței de fond, potrivit căreia cerința minimă nu a fost îndeplinită de ofertantul câștigător întrucât terțul susținător a executat numai o parte din contractul de lucrări (corespunzătoare valorii de 1.843.670 euro), plasată sub valoarea solicitată prin fișa de date, nu este legală și temeinică. Terțul susținător, în cadrul contractului prezentat în dovedirea experienței similare, a acționat asemenea unui antreprenor, care răspunde integral pentru tot contractul de lucrări, inclusiv pentru partea executată de subantreprenori și care, astfel, trebuie considerată experiență proprie a antreprenorului.

Interpretarea judecătorului fondului nesocotește instituția juridică a răspunderii contractuale și nu ține cont de modul în care sunt structurate raporturile juridice dintre antreprenor și autoritatea beneficiară. Este secundar ca relevanță pentru speța de față cum și-au distribuit între ei membrii asocierii executarea contractului și repartiția plăților. Important este că C. SAS și-a asumat răspunderea pentru executarea integrală a contractului față de autoritatea beneficiară.

De asemenea, arată că este greșită argumentația instanței de fond cu privire la natura și conținutul înscrisului referitor la terțul susținător. S-a apreciat greșit că acesta nu poate fi considerat echivalent procesului verbal de recepție la terminarea lucrărilor și recomandării din partea beneficiarului privind calitatea lucrărilor executate, deoarece înscrisul atestă că stația de tratare a apei a fost efectiv realizată de grupul solidar C. SAS - E. - D., rezultă anul construirii, capacitatea, tipul și specificațiile tehnice ale stației, iar valoarea lucrărilor este specificată în fișa privind experiența similară prezentată de terțul susținător;

c) Încălcarea principiului european al securității juridice, refuzul curții de apel de a acorda prevalență dreptului european;

Procedura de atribuire a contractului de achiziție publică a fost monitorizată și verificată fără să se ridice vreun semn de întrebare asupra elementelor imputate ulterior reclamantei, în cadrul procedurii de control grefate pe dispozițiile O.U.G. nr. 66/2011.

Aplicarea prevederilor acestui act normativ contractului de finanțare nr. 101709 încheiat la 20.05.2010 încalcă principiul predictibilității normei juridice. O procedură de verificare ulterioară încheierii contractului, având consecințe financiare semnificative, este incompatibilă cu principiul securității juridice. Soluția primei instanțe, care a înlăturat aceste motive de nelegalitate a actelor administrative, este greșită, în speță fiind clară încălcarea principiului neretroactivității legii. O.U.G. nr. 66/2011 individualizează abateri care nu se regăseau în reglementarea O.G. nr. 79/2003. Efectele retroactiv produse de aplicarea în practică a O.U.G. nr. 66/2011 încalcă principiul predictibilității normei juridice, care guvernează dreptul administrativ european.

Sancțiunile din O.U.G. nr. 66/2011, reprezentate de severe corecții financiare, au fost aplicate unei proceduri de atribuire a unui contract încheiat anterior publicării în M. Of. a actului normativ.

De asemenea aplicarea sancțiunilor prevăzute de O.U.G. nr. 66/2011 unor fapte săvârșite anterior intrării sale în vigoare încalcă prevederile art. 16 alin. (1) din Constituție creând discriminări vădite și nejustificate între persoanele care au săvârșit același tip de fapte dar a căror constatare a avut loc anterior sau, după caz, ulterior intrării în vigoare a O.U.G. nr. 66/2011.

În cauză este încălcat și principiul încrederii legitime. Reclamanta a derulat o procedură de achiziție publică, supunând verificării autorităților competente ale Statului Român întreaga documentație de achiziție și fără să existe contestații în procedura de atribuire. Această situație a pus-o în imposibilitatea de a previziona aplicarea viitoare a unei corecții financiare.

d) Aplicarea în timp a sancțiunilor;

Sancțiunile potențiale pe care reclamanta și le-a asumat erau cele prevăzute în O.G. nr. 79/2003, iar nu cele prevăzute în O.U.G. nr. 66/2011. Sancțiunile aplicate în materie sunt veritabile sancțiuni de natură penală, conform jurisprudenței Borda-Fransson. Prin comparație, O.G. nr. 79/2003 este mai favorabilă decât O.U.G. nr. 66/2011 întrucât nu conține sancțiuni de tipul corecției financiare de 10% aplicate în concret.

Privite comparativ, O.G. n. 79/2003 condiționa aplicarea sancțiunilor de dovedirea unui prejudiciu adus Comunităților Europene în ipotezele în care erau constatate nereguli la încheierea contractelor de achiziții. Această condiție nu mai este obligatorie în O.U.G. nr. 66/2011, autoritatea sancționatoare neavând de dovedit, în noua reglementare, existența unui prejudiciu, ci simpla lipsă de conformitate a acțiunii/inacțiunii beneficiarei finanțării cu textul legal din materia achizițiilor publice, implicând un potențial prejudiciu (noua reglementare conținând sintagma „poate prejudicia”). Rezultă că acest nou act normativ este mai aspru sub aspectul situațiilor în care pot fi aplicate sancțiunile constând în corecții financiare, iar situația persoanei verificate se înrăutățește.

După ce a făcut distincția între normele de procedură și cele de drept substanțial, judecătorul fondului nu și-a dus până la capăt raționamentul și nu a reținut că sancțiunile prevăzute de O.U.G. nr. 66/2011 sunt de fapt norme de drept substanțial, iar nu norme de procedură, astfel că reclamanta nu a făcut nicio confuzie când a susținut că structura de control trebuia să aplice sancțiunile din O.G. nr. 79/2003.

De asemenea, judecătorul fondului a reținut că sancțiunile constând în corecții financiare nu au natura juridică a unei amenzi contravenționale, ci reprezintă evaluarea prejudiciului produs prin încălcarea clauzelor contractului de finanțare. Însă, mai departe, s-a contrazis reținând că aplicarea legii noi îi este favorabilă reclamantei întrucât O.G. nr. 79/2003 nu prevedea corecții procentuale. Rezultă din această motivare că instanța de fond a acceptat natura juridică contravențională a corecției, concluzie care intră în contradicție cu argumentele expuse anterior.

e) În subsidiar, recurenta-reclamantă solicită reducerea corecției financiare menținute de instanța de fond în condițiile admiterii în parte a acțiunii, pe baza argumentelor expuse deja;

În cazul de față, fapta imputată nu relevă un tratament preferențial deoarece s-a bazat pe interpretarea documentelor depuse de ofertantul câștigător pentru dovedirea experienței similare (prin intermediul susținerii terțului). Așa cum rezultă din raportul procedurii, calificarea ofertei B. SA nu a anulat avantajul competitiv al celorlalți patru ofertanți, având în vedere că ofertele acestora au fost declarate neconforme, ceea ce relevă gravitatea extrem de redusă a pretinsei încălcări. Prin nota de constatare nu se prezintă nici un argument în susținerea gravității pretinsei fapte constatate și nici motivele pentru care s-ar impune neapărat o corecție de 5%.

f) Inadmisibilitatea cererii de chemare în garanție, tranșată prin încheierea de ședință din data de 14.05.2014;

Recurenta-reclamată arată că formulează recurs împotriva încheierii menționate pentru ipoteza în care s-ar admite recursul declarat de pârât, menținându-se actele administrative.

Raționamentul primei instanțe care a respins cererea de chemare în garanție ca inadmisibilă este eronat întrucât art. 60 alin. (1) C. proc. civ. nu se referă neapărat la un terț de proces. O astfel de interpretare restrânge nejustificat aplicabilitatea textului legal.

Cererea de chemare în garanție formulată în cauză este compatibilă cu procedura specială a contenciosului administrativ deoarece reclamanta a chemat în garanție una dintre persoanele vizate de dispozițiile art. 1 alin. (1) și art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004, astfel că această cerere vizează însăși statuarea asupra raporturilor dintre reclamantă și autoritatea publică Ministerul Mediului și Schimbărilor Climatice - DG AM POS Mediu. Cererea de chemare în garanție se întemeiază pe actele și faptele proprii ale pârâtului, prin urmare valorificarea drepturilor reclamantei se face în contradictoriu cu persoana care figurează ca parte în raportul juridic dedus controlului judecătoresc. Chemare în garanție a pârâtului este justificată de faptul că întreaga documentație de atribuire pentru contractul de lucrări nr. 3 din 12 iulie 2011, care conține și criteriul considerat restrictiv prin nota de constatare, a fost elaborat de pârât, prin consultantul său și impus reclamantei. Aceasta a derulat procedura de achiziție publică pe baza documentației considerată conformă și aprobată de către DG AM POS Mediu. Reclamanta a inițiat procedura de achiziție numai după transmiterea de către pârât a documentației de atribuire. Prin urmare, pârâtul și-a asumat, pe de o parte, rolul de a furniza indicații și modele de documentații de atribuire, în cadrul supravegherii modului de implementare a contractului de finanțare, iar pe de altă parte, a realizat controale asupra modului în care acele modele de documentații respectă legea.

În concluzie nu se poate aprecia că cererea de chemare în garanție este inadmisibilă pentru că este îndreptată împotriva pârâtului, de vreme ce în susținerea cererii principale și a cererii de chemare în garanție reclamanta a arătat că responsabilitatea Ministerul Mediului și Schimbărilor Climatice - DG AM POS Mediu se întemeiază pe acte proprii ale acestuia, dar emise în contexte diferite și cu finalități diferite.

3.2. Recursul declarat de pârâtul Ministerul Mediului și Schimbărilor Climatice (fost Ministerul Mediului și Pădurilor)

Pârâtul, prin recursul său, a solicitat modificarea sentinței recurate, în sensul respingerii cererii de anulare a Notei de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare nr. 135516 din 27 aprilie 2012 și a Deciziei de soluționare a contestației nr. 135226 din 6 iulie 2012, menținerea integrală a acestor acte, cu consecința respingerii și a celorlalte capete de cerere formulate de reclamantă.

Motivele de recurs se încadrează în prevederile art. 304 pct. 9 și 304

1

C. proc. civ.

Sentința este nelegală și netemeinică. Cât privește neregula reținută de nota de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare referitoare la cerința restrictivă de a se dovedi că „ofertantul are acces la linii de credit confirmate de bănci sau orice alte mijloace financiare suficiente pentru a realiza cash-flow-ul de execuție a lucrărilor pentru perioada impusă, în valoare de minim 3.000.000 lei, suplimentar față de obligațiile contractuale în desfășurare”, considerată de prima instanță ca nefiind restrictivă, recurentul-pârât arată că această cerință nu era necesară pentru a pune la adăpost evoluția proiectului față de eventualele blocaje ce puteau interveni în mecanismul financiar al POS Mediu. Această susținere a primei instanțe este nefondată, întrucât rambursarea cheltuielilor eligibile are loc, inițial, din bugetul de stat după care sunt transmise Comisiei europene, iar după acceptarea acestora la rambursare de către C.E., bugetul de stat se reface cu sumele plătite. Scrisoarea din partea unei bănci a fost în mod expres solicitată de către reclamantă. Din motivarea instanței de fond nu reiese ce alte modalități de dovedire a disponibilității resurselor financiare de minim 3.000.000 lei pe perioada derulării contractului ar fi avut ofertanții, respectiv prin ce alt document ar fi putut să facă dovada îndeplinirii acestei cerințe. Documentul de calificare cerut de reclamantă a fost menționat în mod expres ca fiind scrisoarea de bonitate bancară, în original. În acest sens a fost și un răspunsul reclamantei la o solicitare de clarificări a unui operator economic. Deci, reclamanta a solicitat în mod expres îndeplinirea cerinței prin prezentarea unei scrisori de bonitate bancară și, în cadrul evaluării ofertelor, a urmărit respectarea întocmai a acestei cerințe. Rezultă că scrisoarea de bonitate nu a reprezentat o alternativă pentru ofertanți, ci o obligație. Prezentarea acestei scrisori la data prezentării ofertei, așa cum a solicitat autoritatea contractantă, a obligat operatorii economici participanți la procedură la efectuarea unor cheltuieli inutile pentru cei ale căror oferte nu au fost declarate câștigătoare. Chiar dacă între cele două date sesizate de instanță, data prezentării ofertei și data semnării contractului, nu există diferență semnificativă de timp, cheltuielile generate în raport cu prima dată au rămas definitive pentru operatorii economici care au prezentat scrisoarea de bonitate bancară. Dacă aceasta ar fi fost solicitată la momentul semnării contractului, cheltuielile pentru emiterea acestui document ar fi fost efectuate numai de către ofertantul câștigător.

În ceea ce privește constatarea instanței de fond referitoare la modalitatea nelegală de calcul a creanței bugetare, arată că a respectat prevederile art. 27 din H.G. nr. 875/2011 pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 66/2011. Corecția se aplică la valoarea contractului, conform prevederilor pct. 2.3 și 2.4 din anexa la O.U.G. nr. 66/2011 și exclusiv la sumele aferente procentelor de cofinanțare din bugetul U.E. și din bugetul de stat, nu și cofinanțării din alte surse.

Având în vedere restrictivitatea cerinței de calificare referitoare la capacitatea economică financiară și lipsa unei justificări a instanței de fond cu privire la nivelul redus de gravitate al faptei de încălcare a legislației achizițiilor publice, apreciază ca neîntemeiată măsura primei instanțe de reducere a valorii corecției aplicate reclamantei.

4.1. Recurenta-reclamantă Societatea A. SA a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului declarat de pârât arătând că sunt netemeinice criticile pârâtului în raport cu soluția referitoare la cerința instituită în sarcina ofertanților de a prezenta dovada unor mijloace financiare pentru realizarea chas-flow-ului de execuție a contractului. La adoptarea deciziei de a impune o asemenea cerință în documentația de licitație s-a ținut cont de faptul că în cadrul proiectului „Extindere și modernizarea infrastructurii de apă și apă uzată în județul Arad” urmau a fi încheiate 14 contracte de lucrări complexe, iar pentru fiecare dintre acestea trebuia să se ia inclusiv măsuri de siguranță financiară. Toți ofertanții au avut obligația de a depune, în cadrul ofertei, o scrisoare de bonitate bancară care să conțină informațiile deținute de bănci cu privire la indicatorii financiari ai ofertantului, iar nu și mijloacele pe care le deține sau pe care le-ar putea accesa. Toți ofertanții au depus astfel de scrisori de bonitate bancară. Obligația prezentării acestei scrisori nu are nicio legătură cu cerința privind prezentarea de către ofertanți a dovezii că au acces la linii de credit sau orice alte mijloace financiare pentru realizarea cash-flow-ului de execuție a lucrării. Recurentul face o confuzie regretabilă între cerințele menționate.

Cât privește cerința de a dovedi accesul la linii de credit sau alte mijloace financiare, nu s-a indicat un anume mijloc de dovadă. De asemenea, prima instanță a reținut corect că cerințele se analizează în procedura de evaluare a ofertelor și că nu se poate analiza o cerință în funcție de un moment viitor, ci doar în funcție de situația prezentată în ofertă, care este cea de la momentul depunerii acesteia. În acest sens pledează și dispozițiile art. 7 din H.G. nr. 925/2006.

Cât privește modalitatea de calcul a corecției aplicate, raportat la domeniul de reglementare al O.U.G. nr. 66/2011, procentul corecției nu poate privi componenta proprie de finanțare de 10,02% din valoarea contractului (în valoare totală de 1.000.775,32 lei). În acest sens sunt și dispozițiile notei nr. 1 din anexa la ghidul COCOF 07/0037/03-RO, din care rezultă că procentul de corecție se aplică la valoarea cheltuielilor declarate Comisiei pentru contractul în cauză.

4.2. Recurentul-pârât nu a formulat întâmpinare față de recursul declarat de reclamantă.

5.1. Transmisiunea calității procesuale

Ministerul Fondurilor Europene s-a subrogat în drepturile și obligațiile Ministerului Mediului și Schimbărilor Climatice, conform art. 1 lit. a) și art. 3 din O.U.G. nr. 85/2014, preluând activitatea AM POS Mediu. Reprezentarea în cauză a Ministerului Finanțelor a aut loc prin intermediul Ministerul Finanțelor Publice, conform art. II alin. (4) din O.U.G. nr. 6/2013, aprobată cu completări prin Legea nr. 195/2013.

5.2. Suspendarea judecății recursurilor

Prin încheierea din 13 octombrie 2015, Înalta Curte a suspendat judecarea recursurilor declarate de reclamanta SC A. SA împotriva încheierii din 14 mai 2014 și sentinței civile nr. 1689 din 28 mai 2014 ale Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, și de pârâtul Ministerul Fondurilor Europene, reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice, împotriva aceleiași sentințe civile, până la soluționarea de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene a întrebărilor preliminare adresate de Curtea de Apel Bacău, în Dosarele nr. x/32/2014 și nr. x/32/2011*, întrebări preliminare care constituie obiectul cauzelor nr. C-260/2014 și nr. C-261/2014.

La data de 9.11.2016 s-a dispus repunerea pe rol a cauzei, la cererea recurentului-pârât, în urma pronunțării de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene a deciziei din 26 mai 2016 în cauzele conexe C-260/2014 și C-261/2014.

II. Decizia instanței de recurs

1.1. U