ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3264/2015

Decizia

nr. 3264/2015

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, sub nr. x/3/2012, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâtul Statul Român, reprezentat de Ministerul Administrației și Internelor, solicitând instanței ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună anularea Ordinului Ministrului Administrației și Internelor S/214/2011, achitarea drepturilor ce i se cuvin conform Legii nr. 284/2010, art. 20 alin. (1) și (2), anexa VII, Legii nr. 285/2010, art. 13 alin. (2) și Legii nr. 263/2010, respectiv: 10 solde ale funcției de bază deținute la data încetării raporturilor de serviciu, conform vechimii efective în muncă, câte 2 solde ale funcției de bază pentru fiecare an întreg rămas până la vârsta de pensionare, drepturile salariale aferente lunii septembrie 2011, actualizarea sumelor cu indicele de inflație la data plății efective și daune morale în cuantum de 100.000 lei.

Reclamantul a mai solicitat obligarea pârâtului la 100.000 lei reprezentând daune morale, cauzate prin refuzul efectuării plăților respective care a dus la scăderea nivelului de trai al familiei sale sub limita decenței.

Prin sentința civilă nr. 2843 din 11 martie 2014 pronunțată de Tribunalul București, secția a VIII-a, a fost declinată competența de soluționare a cauzei privind pe reclamant, în favoarea Tribunalului Dâmbovița, reținându-se că acesta își avea domiciliul la data introducerii acțiunii în comuna Tărtășești, jud. Dâmbovița, astfel că s-a făcut aplicarea disp.art. 284 alin. (2) C. muncii.

Prin urmare, s-a înregistrat pe rolul Tribunalului Dâmbovița Dosarul nr. x/120/2014, iar instanța i-a pus în vedere reclamantului să precizeze cu cine înțelege să se judece în cauză, întrucât Statul Român este reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice și nu de Ministerul Administrației și Internelor, cum a menționat acesta în cererea de chemare în judecată, depunându-se din partea reclamantului o precizare a cererii, în sensul că înțelege să se judece cu Ministerul Afacerilor Interne, căruia i s-au comunicat cererea de chemare în judecată și precizarea acesteia.

Pârâtul a depus întâmpinare, invocând excepția necompetenței materiale a instanței de judecată.

S-au mai invocat excepțiile inadmisibilității pentru lipsa procedurii prealabile și pentru nedovedirea unui interes legitim în ceea ce privește primul capăt de cerere, excepția lipsei calității procesuale pasive cu privire la cel de-al doilea petit al acțiunii.

În ședința publică din 08.10.2014, instanța a pus în discuție excepția necompetenței materiale invocată de pârât prin întâmpinare.

Prin sentința nr. 1187 pronunțată în data de 8 octombrie 2014, Tribunalul Dâmbovița a admis excepția necompetenței materiale invocată de pârâtul Ministerul Afacerilor Interne, a declinat competența de soluționare a cererii formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor Interne, în favoarea Curții de Apel Ploiești, secția civilă și de contencios administrativ.

Prin sentința civilă nr. 9 din 22.01.2015, Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a respins excepțiile inadmisibilității pentru lipsa procedurii prealabile și lipsa interesului, a respins acțiunea privind anularea Ordinului M.A.I. S/214/2011 și acordarea de daune morale formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor Interne, acțiune declinată în vederea competentei soluționări prin sentința nr. 1187 pronunțată la data de 8 octombrie 2014 de Tribunalul Dâmbovița, în favoarea Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca neîntemeiată, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Afacerilor Interne și a respins acțiunea privind achitarea drepturilor bănești ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut următoarele considerente:

Cu privire la excepțiile inadmisibilității pentru lipsa procedurii prealabile și pentru nedovedirea unui interes legitim referitoare la primul capăt de cerere, s-a reținut că reclamantul a respectat procedura prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 instituită ca o condiție de exercitare a dreptului la acțiune în contenciosul administrativ.

Reclamantul justifică interesul său născut și actual în promovarea prezentei acțiuni prin care a solicitat achitarea drepturilor ce în opinia sa i s-ar cuveni respectiv: 10 solde ale funcției de bază deținute la data încetării raporturilor de serviciu, conform vechimii efective în muncă, câte 2 solde ale funcției de bază pentru fiecare an întreg rămas până la vârsta de pensionare, drepturile salariale aferente lunii septembrie 2011, actualizarea sumelor cu indicele de inflație la data plății efective și daune morale în cuantum de 100.000 lei.

Prin urmare, susținerile reclamantului potrivit cărora Ordinul Ministrului Administrației și Internelor S/214/2011, modifică și încalcă în mod abuziv prevederile Legii-cadru nr. 284/2010 sunt neîntemeiate.

Ca atare, a reținut curtea, solicitarea formulată de reclamant privind anularea ordinului și plata a câte două solde ale funcției de bază pentru fiecare an întreg rămas până la vârsta de pensionare este neîntemeiată, având în vedere că prevederile alin. (2) ale art. 20 din Anexa nr. VII la Legea nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, astfel cum rezultă din textul de lege, se aplică numai beneficiarilor unor pensii de serviciu (pensie pentru limită de vârstă, pensie anticipată, pensie anticipată parțială) și nicidecum în cazul beneficiarilor unor pensii de invaliditate.

Prin respingerea capătului de cerere privind anularea actului administrativ s-a respins ca nefondat și capătul de cerere referitor la daunele morale solicitate.

În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Afacerilor Interne cu privire la cel de-al doilea capăt de cerere s-a reținut că reclamantul și-a desfășurat activitatea în cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București - unitate cu personalitate juridică, calculul și plata oricăror drepturi bănești către acesta fiind efectuate de această unitate, al cărei șef are calitatea de ordonator terțiar de credite.

Ministrul Afacerilor Interne are calitatea de ordonator principal de credite, acesta stabilind, prin ordin, conducătorii unităților și subunităților care au calitatea de ordonator de credite.

Prin urmare, raporturile de serviciu ale reclamantului s-au desfășurat în cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București, unitate al cărei șef este direct răspunzător de plata drepturilor bănești cuvenite acestuia, pe care reclamantul nu a înțeles să o cheme în judecată.

Așa fiind, excepția lipsei calității procesuale pasive cu privire la cel de-al doilea petit al acțiunii, este întemeiată deoarece stabilirea și plata drepturilor bănești de care beneficiază fiecare polițist sunt în competența exclusivă a șefului de unitate, care este ordonator terțiar de credite.

Împotriva acestei hotărâri, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, pârâtul Ministerul Afacerilor Interne a declarat recurs, invocând în drept dispozițiile art. 304 pct. 7 și pct. 9 C. proc. civ.

În motivarea căii de atac, pârâtul susține că, sub aspectul respingerii excepției inadmisibilității acțiunii pentru lipsa procedurii prealabile invocata cu privire la primul petit al acțiunii, sentința civilă pronunțată în cauză de Curtea de Apel Ploiești este netemeinică și nelegală.

Se susține că excepția lipsei procedurii prealabile este o excepție de fond, absolută, iar prin efectul pe care îl produce este o excepție peremptorie dirimantă, singura soluție posibilă în prezenta cauză, în condițiile în care intimatul-reclamant nu a înțeles să solicite instituției emitente revocarea Ordinului M.A.I. nr. S/214/2011, era aceea a respingerii cererii de anulare a actului administrativ contestat ca inadmisibilă, fapt care ar fi făcut, totodată, inutilă cercetarea în fond a pricinii.

Pentru a respinge excepția invocată de instituția recurentă, deși reține în mod corect prevederile art. 7 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare, instanța de fond apreciază în mod inadmisibil pentru o instanță de contencios administrativ, că intimatul-reclamant ar fi urmat procedura prealabilă împotriva actului administrativ atacat, prin simplul fapt că ar fi solicitat Ministerului Afacerilor Interne să îi plătească drepturile bănești prevăzute la art. 20 din Anexa nr. VII la Legea nr. 284/2010, iar răspunsul instituției la această solicitare a fost în sensul „că au fost respectate dispozițiile legale incidente în cauză și nu poate beneficia de drepturile solicitate”.

Având în vedere prevederile legale aplicabile litigiului pendinte, se solicită instanței de recurs să constate faptul că acțiunea intimatului-reclamant îndreptată împotriva Ordini M.A.I. nr. S/214/2011 pentru aplicarea prevederilor legale referitoare la salarizarea personalului militar, polițiștilor și personalului civil din M.A.I. este inadmisibilă, în primul rând, pentru lipsa procedurii prealabile, motiv pentru care aceasta trebuia respinsă ca atare.

Examinând cauza în raport de actele și lucrările dosarului, de criticile formulate de recurent, precum și de reglementările legale incidente, inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este lipsit de interes, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Înalta Curte are în vedere faptul că activitatea judiciară nu poate fi inițiată și întreținută fără justificarea unui interes legitim încălcat.

Literatura de specialitate și practica judiciară au statuat că interesul reprezintă o condiție generală ce trebuie îndeplinită în cadrul oricărui proces civil, trebuind să fie îndeplinit nu doar cu prilejul promovării acțiunii, ci și în momentul întocmirii altor acte procedurale.

Interesul reprezintă folosul practic material sau moral pe care îl urmărește cel ce promovează acțiunea, iar acesta trebuie să fie legitim, personal, direct, născut și actual.

Prin urmare, interesul trebuie să fie în legătură cu pretenția formulată, să existe în momentul în care se exercită dreptul la acțiune, să-l vizeze pe cel care recurge la forma procedurală, iar nu pe altcineva.

Or, în cauză, instanța de fond a pronunțat o soluție de respingere a acțiunii privind anularea Ordinului M.A.I. S/214/2011 și acordarea de daune morale formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor Interne, ca neîntemeiată, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Afacerilor Interne și a respins acțiunea privind achitarea drepturilor bănești ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Pe de altă parte, Înalta Curte constată că stabilirea și plata drepturilor bănești de care beneficiază fiecare polițist sau angajat în parte, din cadrul D.G.P.M.B., sunt în competența exclusivă a șefului acestei unități, care este ordonator terțiar de credite.

Drept urmare, raporturile de serviciu ale reclamantului s-au desfășurat în cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București, unitate al cărei șef este direct răspunzător de plata drepturilor bănești cuvenite acestuia.

În cauza dedusă judecății, Direcția Generală de Poliție a Municipiului București este singura unitate în măsură să achite drepturile bănești solicitate de reclamant, ordonatorul principal credite având doar obligația legală de a repartiza creditele bugetare alocate cu o astfel de destinație către ordonatorii terțiari aflați în finanțarea sa directă dar și ordonatorului secundar de credite care aprobă bugetele de venituri și cheltuieli ale ordonatorilor de credite subordonați.

În concluzie, se reține că în cadrul Ministerului Afacerilor Interne există o procedură de repartizare a creditelor bugetare alocate acestuia. Prin urmare, nu se poate reține că instituția centrală și structurile sale teritoriale au calitate procesuală pasivă, deoarece într-o atare interpretare s-ar ajunge la concluzia că pot avea calitate procesuală pasivă toate unitățile dintr-o instituție, între care se stabilesc raporturi de subordonare ierarhică.

Totodată, Înalta Curte reține că soluția de respingere, ca lipsit de interes, a recursului formulat face de prisos examinarea celorlalte cereri și susțineri ale pârâtului, expuse în fața instanței de control judiciar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Ministerul Afacerilor Interne împotriva sentinței nr. 9 din 22 ianuarie 2015 a Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca lipsit de interes.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 octombrie 2015.