ÎCCJ, Secția penală

Decizia nr. 367/A/2017

Asupra apelului penal de față:

Prin sentința penală nr. 352/PI pronunțată la data de 05 mai 2017 de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, s-au dispus următoarele, în privința apelantei inculpate A.:

În temeiul art. 386 C. proc. pen. și art. 5 C. pen. s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor reținute în sarcina inculpatei A. din infracțiunile de fals material în înscrisuri oficiale în formă continuată (2 acte materiale) prev. de art. 320 C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. și uz de fals în formă continuată (2 acte materiale) prev. de art. 323 C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., în infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată prev. de art. 290 C. pen. anterior cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior și art. 5 C. pen.

În temeiul art. 290 C. pen. anterior cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, art. 5 C. pen. și art. 396 alin. (1) și (2) C. proc. pen. a fost condamnată inculpata A., la pedeapsa de:

- 3 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată.

În temeiul art. 71 C. pen. anterior, s-a interzis inculpatei drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. anterior, pe durata și în condițiile prev. de art. 71 alin. (2) C. pen. anterior.

În temeiul art. 81 C. pen. și art. 82 C. pen. din 1969 s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei, pe durata unui termen de încercare de 2 ( doi) ani și 3 ( trei) luni.

În temeiul art. 71 alin. (5) C. pen. anterior, a fost suspendată pedeapsa accesorie pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii.

În temeiul art. 404 C. proc. pen. s-a atras atenția inculpatei asupra dispozițiilor art. 83 C. pen. din 1969, respectiv, dacă în cursul termenului de încercare cel condamnat a săvârșit o nouă infracțiune pentru care s-a pronunțat o hotărâre definitivă chiar după expirarea acestui termen, instanța revocă suspendarea condiționată, dispunând executarea în întregime a pedepsei, care nu se contopește cu pedeapsa pentru noua infracțiune.

În temeiul dispozițiilor art. 274 alin. (2) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul B. la plata sumei de 4.000 lei, iar inculpata A. la plata sumei de 2.000 lei, reprezentând cheltuieli judiciare către stat în fața primei instanțe.

În temeiul dispozițiilor art. 276 alin. (1) și 4 C. proc. pen. a fost obligat inculpatul B. la plata sumei de 43.000 lei și inculpata A. la plata sumei de 10.520 lei, către partea civilă C., cu titlu de cheltuieli judiciare, reprezentând onorariu avocat D., conform facturii fiscale din 09 martie 2016; de asemenea, a fost obligat inculpatul B. la plata sumei de 6.000 lei și inculpata A. la plata sumei de 2.000 lei, către partea civilă Primăria Municipiului Caransebeș, reprezentată de avocat E., cu titlu de cheltuieli judiciare, conform contractului din 3 aprilie 2015.

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarele:

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București nr. 607/P/2013 au fost trimiși în judecată inculpații: B. pentru săvârșirea infracțiunilor de: înșelăciune în formă continuată (șapte acte materiale) prev. de art. 244 alin. (1) și (2) C. pen. cu aplic., art. 35 alin. (1) C. pen. (șapte acte materiale) și uz de fals în formă continuată (șapte acte materiale) prev. de art. 323 C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (șapte acte materiale), ambele aflate în concurs ideal prev. de art. 38 alin. (2) C. pen. ; fals material în înscrisuri oficiale în formă continuată (șapte acte materiale) prev. de art. 320 C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (șapte acte materiale) și înșelăciune în formă continuată (două acte materiale) prev. de art. 244 alin. (1) și (2) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (două acte materiale) și uz de fals în formă continuată (trei acte materiale) prev. de art. 323 C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (trei acte materiale), ambele aflate în concurs ideal prev. de art. 38 alin. (2) C. pen.; fals material în înscrisuri oficiale în formă continuată (trei acte materiale) prev. de art. 320 C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (trei acte materiale), toate aflate în concurs real cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen., totul cu aplicarea art. 5 C. pen. și A. pentru săvârșirea infracțiunilor de uz de fals în formă continuată (două acte materiale) prev. de art. 323 C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (două acte materiale), fals material în înscrisuri oficiale în formă continuată (două acte materiale) prev. de art. 320 C. pen. cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. (două acte materiale), toate aflate în concurs real prev. de art. 38 alin. (1) C. pen., totul cu aplicarea art. 5 C. pen.

În sarcina inculpatei A., avocat în cadrul Baroului Caraș-Severin, s-a reținut în fapt că, în calitate de apărător al reclamantei SC F. SRL Caransebeș în două dosare privind suspendare provizorie executare silită, a achitat către SC G. SA sume mult mai mici decât cele primite de la partea din dosarele menționate, după care a falsificat și depus în instanță recipisele de consemnare cauțiune în sensul menționării sumelor reale pe care le stabilise instanța de judecată cu acest titlu, însușindu-și diferența.

Din probele administrate în cauză, în cursul urmăririi penale și în faza cercetării judecătorești instanța de fond a reținut următoarea situație de fapt, în ceea ce o privește pe inculpata apelantă A.:

Prin actul de inculpare întocmit de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București s-a reținut în sarcina inculpatei A. - avocat în cadrul Baroului Caraș-Severin, că în calitate de apărător al reclamantei SC F. SRL Caransebeș în două dosare privind suspendare provizorie executare silită, a achitat către SC G. SA sume mult mai mici decât cele primite de la partea din dosarele menționate, după care a falsificat și depus în instanță recipisele de consemnare cauțiune în sensul menționării sumelor reale pe care le stabilise instanța de judecată cu acest titlu, însușindu-și diferența.

Procurorul ce a întocmit actul de acuzare a apreciat că activitatea infracțională anterior descrisă îmbracă conținutul constitutiv al infracțiunilor de fals material în înscrisuri oficiale în formă continuată prev. de art. 320 C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. și uz de fals în formă continuată prev. de art. 323 C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.

Întrucât faptele reținute în sarcina inculpatei A. au fost comise la datele de 09 martie 2010 și 14 mai 2010, sub imperiul codului penal anterior și pentru că de la acea dată până la judecarea cauzei au intervenit modificări legislative prin intrarea în vigoare a N.C.P. la data de 01 februarie 2014 prin Legea nr. 286/2009, instanța de fond a procedat la analiza, în temeiul art. 5 C. pen., a dispozițiilor normative ce incriminează faptele pentru care inculpata a fost trimisă în judecată.

Potrivit art. 320 C. pen. actual „falsificarea unui înscris oficial, prin contrafacerea scrierii ori a subscrierii sau prin alterarea lui în orice mod, de natură să producă consecințe juridice, se pedepsește cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani„.

Art. 288 C. pen. din 1969 sancționează falsificarea unui înscris oficial prin contrafacerea scrierii ori a subscrierii sau prin alterarea lui în orice mod, de natură să producă consecințe juridice, și se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 3 ani.

Art. 323 C. pen. actual, incriminează folosirea unui înscris oficial ori sub semnătură privată, cunoscând că este fals, în vederea producerii unei consecințe juridice, și se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 3 ani sau cu amendă, când înscrisul este oficial, și cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă, când înscrisul este sub semnătură privată.

Potrivit art. 291 C. pen. din 1969 constituie infracțiune, folosirea unui înscris oficial ori sub semnătură privată, cunoscând că este fals, în vederea producerii unei consecințe juridice, și se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 3 ani când înscrisul este oficial, și cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă când înscrisul este sub semnătură privată.

Pentru clarificarea corectă a activității infracționale reținută în sarcina inculpatei A. instanța de fond a analizat problema naturii juridice a recipiselor SC G. SA de consemnare a plății cauțiunii în cele 2 dosare civile, respectiv a aprecierii dacă acestea se circumscriu noțiunii de înscris oficial, stabilind că înscrisul oficial este, în înțelesul art. 150 C. pen., orice înscris care emană de la o autoritate publică, instituție publică sau persoană juridică de interes publică, dintre cele la care se referă art. 145 C. pen. sau care aparțin unei asemenea unități.

Înscrisul oficial este definit în codul penal în vigoare în cuprinsul art. 178 alin. (2) C. pen. ca fiind „orice înscris care emană de la o persoană juridică dintre cele la care se referă art. 176 ori de la persoana prevăzută în art. 175 alin. (2) sau care aparține unor asemenea persoane”. Prin urmare, înscris oficial este orice înscris care emană de la autoritățile publice, instituțiile publice sau alte persoane juridice care administrează sau exploatează bunuri proprietate publică ori de la o persoană are exercită un serviciu de interes public pentru care a fost investită de autoritățile publice sau care este supusă controlului sau supravegherii acestora cu privire la îndeplinirea respectivului serviciu public.

Întrucât definirea termenilor uzitați de legiuitor în cele două reglementări succesive, deși diferită nu comportă discuții raportat la starea de fapt reținută în actul de inculpare, instanța de fond a procedat la analizarea termenilor care se suprapun speței și care sunt identici în ambele forme ale infracțiunii de fals în înscrisuri oficiale, din succesiunea normativă.

Din prima categorie fac parte înscrisurile care sunt întocmite, emise sau confirmate de o autoritate publică, instituție publică sau de o altă persoană juridică dintre cele care administrează sau exploatează bunuri proprietate publică ori de o persoană care exercită un serviciu de interes public în condițiile legii. Oricare dintre aceste înscrisuri trebuie să provină de la o persoană juridică sau fizică dintre cele menționate anterior, competentă a-l emite, trebuie să poarte ștampila sau sigiliul acelei persoane juridice sau fizice, precum și semnătura celui care l-a emis. În cazul înscrisurilor care trebuie întocmite cu respectarea altor formalități prevăzute în mod imperativ de lege, de care depinde însăși valabilitatea lor, este necesar să fie îndeplinite și aceste formalități.

Recipisele de consemnare a plății cauțiunii emise de SC G. SA nu emană de la o unitate dintre cele prevăzute la art. 176 C. pen., respectiv autoritate publică, instituție publică sau alte persoane juridice care administrează sau exploatează bunurile proprietate publică, ci de la o persoană juridică de drept privat, respectiv o societate bancară pe acțiuni, cu acționar unic statul român. Referindu-se la forma juridică, art. 2 din Statutul SC G. SA aprobat prin Ordinul Ministrului Economiei și Finanțelor nr. 425/2008 prevede că „SC G. SA este persoană juridică română, organizată în forma juridică a unei societăți pe acțiuni și își desfășoară activitatea ca bancă, în conformitate cu prevederile legislației aplicabile, ale prezentului statut, ale regulamentului propriu de organizare și funcționare adoptat de Bancă (Regulamentul de organizare și funcționare) și ale reglementărilor interne emise în condițiile legii (Reglementările interne). Potrivit art. 1 din O.U.G. nr. 42/2005 privind instituirea unor măsuri de reorganizare a SC G. SA în vederea privatizării, SC G. SA denumită în continuare SC G. SA, persoană juridică română de drept privat, este organizată și funcționează ca bancă în conformitate cu prevederile Legii nr. 58/1998 privind activitatea bancară, cu excepțiile prevăzute de prezenta ordonanță de urgență.

A reținut prima instanță că înscrisurile întocmite în cadrul băncilor comerciale nu pot fi incluse în categoria celor oficiale, neexistând criterii obiective și indiscutabile de departajare a celor care sunt „ persoane juridice de interes public” sau „ exercită servicii de interes public”.

Legea bancară (nr. 58/1998) asimilează băncile comerciale cu societățile pe acțiuni, stabilind doar reglementări specifice în privința modului de înființare, a capitalului și a funcționării. Acestea sunt importante numai sub aspect economic și comercial, neavând relevanță în dreptul penal. Includerea băncilor în sintagma „public” ar determina tratament similar pentru sucursalele băncilor străine, întrucât Legea nr. 58/1998 prevede că au regim juridic asemănător băncilor române. În aceeași ipoteză se găsesc cooperativele de credit, care sunt asimilate cu băncile sub foarte multe aspecte, continuându-se această operațiune în privința capitalului, a regulilor prudențiale și a modului de funcționare. SC G. SA se găsește în ipostază similară băncilor comerciale, întrucât Legea nr. 66/1996 a realizat transformarea acestei instituții în societate bancară pe acțiuni. Capitalul social de peste 220.000 milioane lei sau faptul că statul este acționar unic, nu are relevanță sub aspect penal, întrucât natura proprietății sau mărimea capitalului social nu reprezintă criterii specifice legislației penale. Există de altfel bănci cu capital social mult mai mare, deținut integral sau parțial de stat, fără a putea fi diferențiate de celelalte bănci sub aspect penal. Diferențierea nu este posibilă nici pe baza criteriului referitor la garantarea integrală a depunerilor la SC G. SA.

Revenind la definiția dată de legiuitor înscrisului oficial, din cea de a doua categorie fac parte înscrisurile care emană de la persoana prevăzută în art. 175 alin. (2) C. pen. sau care aparține unor asemenea persoane, fiind unanim admis că asemenea acte oficiale pot emana doar de la o persoană publică sau de la un particular. Privitor la această a doua categorie de înscrisuri care pot forma obiectul material al infracțiunii de fals material în înscrisuri oficiale, în doctrina penală s-au exprimat două opinii. Într-o primă opinie se susține că în categoria de înscrisuri ce aparțin uneia dintre persoanele la care se referă art. 178 alin. (2) teza II-a C. pen. se include orice înscris care intră în posesia sa; într-o a doua opinie se apreciază că în această categorie pot intra doar acele acte care vizează organizarea internă și modul concret de lucru și care au semnificație juridică, precum registre, procese-verbale, foi de pontaj, state de plată, etc, toate aparținând prin destinație, intrinsec, respectivei persane de drept public.

Textul art. 175 alin. (2) C. pen. la care face trimitere art. 178 alin. (2) C. pen. referindu-se la identificarea persoanei de la care emană înscrisul oficial se referă în mod indubitabil la persoana fizică, drept entitate individuală și nu la persoana juridică. Dovadă în acest sens stau nu doar opiniile exprimate în literatura de specialitate ci și deciziile pronunțate de instanța supremă în completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală care au stabilit, în interpretarea prevederilor art. 175 alin. (2) C. pen. că au calitatea de funcționari publici, în sensul legii penale, următoarele categorii profesionale: expertul tehnic judiciar (Decizia penală nr. 20/2014 publicată în M. Of nr. 766 din 22 octombrie 2014), medicul angajat cu contract de muncă într-o unitate spitalicească din sistemul public de sănătate (Decizia penală nr. 26/2014 publicată în M. Of nr. 24 din 13 ianuarie 2015) și, prin urmare, actele emise sau care aparțin acestor „persoane care exercită un serviciu de interes public” au caracter de înscris oficial. Mai mult, ca argument de tehnică legislativă, atunci când s-a referit la persoana fizică, ca subiect de drept penal, legiuitorul a folosit substantivul comun „ persoana” la forma sa accentuată vorbind, de pildă, la alin. (1) al articolului 175 C. pen. când a definit noțiunea de funcționar public de „ persoana care cu titlu permanent sau temporar, cu sau fără remunerație” exercită atribuțiile enumerate la lit. a), b) și c) sau pluralul articulat „ persoanele” când a incriminat în cuprinsul art. 308 C. pen. infracțiunile de corupție și de serviciu comise de alte persoane, potrivit cu care „Dispozițiile art. 289-292, 295, 297-301 și 304 privitoare la funcționarii publici se aplică în mod corespunzător și faptelor săvârșite de către sau în legătură cu persoanele care exercită, permanent ori temporar, cu sau fără o remunerație, o însărcinare de orice natură în serviciul unei persoane fizice dintre cele prevăzute la art. 175 alin. (2) ori în cadrul oricărei persoane juridice”.

Funcționarul bancar care a eliberat recipisele SC G. SA de confirmare a plății cauțiunii nu face parte din categoria „persoană care exercită un interes pentru care a fost învestită de autoritățile publice sau care este supusă controlului ori supravegherii acestora cu privire la îndeplinirea respectivului serviciu public”. Dacă delimitarea sintagmelor „autorități publice” și „instituții publice” nu creează dificultăți, pentru delimitarea acestor entități nu se utilizează un criteriu obiectiv și strict determinabil tinzându-se astfel la definirea noțiunii de „public” prin aceea de „interes public”. Instanța de fond a apreciat că prin sintagma „persoană care exercită un interes public” sau „care este supusă controlului sau verificării acestora” legiuitorul a intenționat să le nominalizeze pe cele înființate pentru satisfacerea unor interese publice, înființarea și organizarea SC G. SA, supunerea acestuia regulilor instituite de SC H. SA neputând fi circumscrisă unui asemenea interes. Mai mult, funcționarul bancar angajat la SC G. SA, ca societate bancară pe acțiuni, cu acționar unic statul român, nu este o persoană de interes public, concluzie ce se desprinde din analizarea termenilor folosiți de Legea nr. 554 din 02 decembrie 2004 a contenciosului administrativ. Astfel, lit. b) a art. 2 din Legea 554/2003 definește termenul de „ autoritate publică” ca fiind orice organ de stat sau al unităților administrativ - teritoriale care acționează, în regim de putere publică, pentru satisfacerea unui interes legitim public; sunt asimilate autorităților publice, în sensul prezentei legi, persoanele juridice de drept privat care, potrivit legii, au obținut statut de utilitate publică sau sunt autorizate să presteze un serviciu public, în regim de putere publică, lit. „m)” pe cel de „ serviciu public” ca reprezentând activitatea organizată sau, după caz, autorizată de o autoritate publică, în scopul satisfacerii unui interes legitim public, iar lit. „r)” pe cel de „interes legitim public” ca fiind interesul care vizează ordinea de drept și democrația constituțională, garantarea drepturilor, libertăților și îndatoririlor fundamentale ale cetățenilor, satisfacerea nevoilor comunitare, realizarea competentei autorităților publice.

În speța supusă dezbaterii, funcționarul bancar a emis 2 recipise de plată a cauțiunii așa cum i s-a solicitat, urmare a achitării unei sume de bani de către inculpată, recipise care ulterior au fost falsificate, fiind în prezența unor înscrisuri sub semnătură privată.

Art. 322 C. pen. sancționează cu pedeapsa închisorii de la 6 luni la 3 ani sau amendă, falsul în înscrisuri sub semnătură privată ca fiind „falsificarea unui înscris sub semnătură privată prin vreunul dintre modurile prevăzute în art. 320 sau art. 321, dacă făptuitorul folosește înscrisul falsificat ori îl încredințează altei persoane spre folosire, în vederea producerii unei consecințe juridice”. Activitatea materială ilicită se realizează, prin urmare, prin contrafacerea scrierii ori a subscrierii sau prin alterarea lui în orice mod, de natură să producă consecințe juridice.

Infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată are corespondent în legea veche în prevederile art. 290 C. pen. care incriminează infracțiunea cu același conținut juridic în ceea ce privește forma tip dar stabilește, pentru comiterea acestei fapte ca și sancțiune penală, pedeapsa închisorii de la 3 luni la 2 ani sau amendă.

Principiul mitior lex funcționează potrivit art. 5 N.C.P. prin compararea legilor succesive și selectarea celei mai favorabile dintre ele în considerarea a trei criterii ordonate ierarhic, în funcție de instituția fundamentală a dreptului penal căreia îi corespund cu predilecție. Astfel, vor fi mai întâi luate în considerare modificările condițiilor de incriminare (fapta concret comisă menținându-și caracterul infracțional, după o evaluare in concreto), după care - dacă după acest criteriu nu se reușește identificarea uneia dintre legile succesive ca fiind mai favorabilă decât cealaltă (celelalte) - se va trece la comparația sub aspectul modificării condițiilor de tragere la răspundere penală (de urmărire și judecată), pentru ca, abia în cele din urmă (dacă nici după al doilea criteriu nu s-a impus departajarea unei legi ca fiind mai favorabilă), să se apeleze la comparația sub aspectul regimului sancționator.

Ca regulă generală, toate aceste examinări urmează a se efectua doar în considerarea particularităților fiecărui caz concret în parte, separat de alte ipoteze de aplicare, iar niciodată după o evaluare generică, în abstract. Dacă în urma acestei întreite evaluări graduale, niciuna dintre legile succesive nu se impune a fi mai favorabilă, urmează a se aplica întotdeauna (formal) legea nouă, în vigoare la data judecări cauzei, deoarece ea este identică cu legea veche, în privința respectivei spețe, fiind totodată activă (supraviețuirea legii vechi nu se poate justifica decât în mod excepțional, ca efect al ultra activității legii mai favorabile ori a celei temporare).

Având în vedere dispozițiile art. 5 C. pen. referitoare la aplicarea legii penale mai favorabile până la judecarea definitivă a cauzei, precum și împrejurarea că aplicarea art. 5 C. pen. se face în concret, în funcție de tipul de pedeapsă spre care se orientează instanța, s-a apreciat că inculpatei A. îi era mai favorabilă vechea reglementare, sens în care în temeiul art. 386 C. proc. pen. s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor reținute în sarcina inculpatei A. din infracțiunile de fals material în înscrisuri oficiale în formă continuată (2 acte materiale) prev. de art. 320 C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. și uz de fals în formă continuată (2 acte materiale) prev. de art. 323 C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., în infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată prev. de art. 290 C. pen. anterior cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior și art. 5 C. pen.

Analizând starea de fapt reținută în rechizitoriu și căruia îi corespundea, în opinia instanței de fond, încadrarea juridică mai sus menționată, aceasta a procedat la analiza întrunirii elementelor constitutive ale acestei infracțiuni raportat la apărările inculpatei și ansamblul probator administrat în cauză, reținând că:

În cursul judecății, instanța a procedat la audierea inculpatei A. - fila 63-vol IV dosar instanță, aceasta negând săvârșirea faptelor reținute în sarcina sa și arătând că nu a falsificat cele 2 recipise de consemnare în cuantum de 31.652 și 27.850 lei din Dosarele nr. x/208/2010 și nr. x/208/2010, că a avut o relație de colaborare cu SC F. SRL, fiind apărător al acestora, într-un dosar având ca obiect contestație la executare și suspendarea executării. Precizează că în anul 2010 I. - administratorul societății a venit la biroul lor de avocatură și au încheiat contract de asistență juridică, urmând ca prin acțiunea promovată să solicite deblocarea conturilor, că a discutat cu I. modul de desfășurare a procesului, a încheiat contractul de asistență juridică,a redactat cele două acțiuni, atât contestația la executare, cât și ordonanța de suspendare provizorie a executării silite. În cadrul cererii de ordonanță președințială a depus actele inoculând ideea de urgență fiind o procedură necontencioasă și neavând posibilitatea susținerii în fața judecătorului a acțiunii, că aceste acțiuni au fost depuse în aceiași zi la Judecătoria Caransebeș, că pentru suspendarea executării silite era necesară plata unei cauțiuni și întrucât firma avea conturile blocate, i s-a la cunoștință la SC G. SA că nu se poate plăti. În continuarea declarației arată că I. s-a întors la biroul de avocatură, inculpata fiind în sala de judecată, iar o angajată i-a spus să meargă la SC G. SA să își deschidă un cont, întrucât reprezentantul SC F. SRL nu poate plăti cauțiunea, că după ce a plecat de la instanță a mers direct la SC G. SA, unde o aștepta o secretară împreună cu I., a semnat formalitățile privind deschiderea unui cont și a plecat, I. rămânând cu secretara pentru a depune banii pentru plata cauțiunii. Precizează inculpata că plata cauțiunii se făcea de parte sau în cazul mai sus menționat de secretară împreună cu partea, iar despre depunerea efectivă a dovezii plății cauțiunii la instanță se ocupa secretara care contacta grefiera șefă, în vederea înscrierii chitanței în registru, o copie a acesteia fiind depusă tot de secretară la dosar.

La interpelarea instanței cu privire la modalitatea de introducere a acțiunii, inculpata a precizat că la înregistrarea ordonanței președințiale se achita o sumă de bani cu acest titlu pentru a nu se anula acțiunea, iar ulterior înregistrării cererii la instanță, grefierul șef contacta telefonic biroul de avocatură și comunica diferența ce trebuia achitată. A precizat, de asemenea, că cererile de ordonanța președințială se judecă în procedură de urgență, iar odată cu redactarea acțiunii treaba ei era încheiată, că după comunicarea diferenței privind taxa de timbru ce urma a fi achitată, secretara lua legătura cu partea care fusese anterior informată de ea cu privire la această procedură. Mai arată că cererile erau introduse dimineața și inculpata se afla în sala de judecată atunci când se comunica plata cauțiunii, aceasta se achita de parte, care atunci când avea conturile blocate era însoțit de secretară, iar plata se făcea prin contul inculpatei. Inculpata precizează că nu a primit bani de la I. pentru a achita cele două recipise cu privire la care este acuzată, nu a intrat în posesia recipiselor care erau depuse direct de către angajate la instanță așa cum a arătat, iar motivul pentru care recipisele poartă numele său și nu al reprezentantului societății este că firma avea conturile blocate și nu se putea face plata prin SC G. SA.

La întrebarea procurorului de ședință, inculpata a menționat că la SC G. SA a semnat două rânduri de acte pentru deschiderea contului pentru ca I. să poată plăti cauțiunea în cele 2 dosare de care a făcut vorbire mai sus, că i s-a spus că semnează pentru deschiderea contului și încă niște acte pentru depunerea banilor, al căror cuantum nu îl poate preciza și care a fost adus la cunoștință secretarei de către grefiera șefă a Judecătoriei Caransebeș, menționând că are impresia că martora J. se afla la SC G. SA cu I., ea fiind cea care a sunat-o să vină la SC G. SA. Inculpata a mai precizat că la momentul în care a fost contactată telefonic de secretară se afla în sala de judecată, având procese în care se audiau martori, inculpatul B. nu se afla în apropiere pentru a merge el la SC G. SA și era grăbită. Inculpata nu își explică motivul pentru care în adresa Judecătoriei Caransebeș se menționează că cele 2 recipise au fost depuse la dosar de reclamant prin avocată.

Inculpata a arătat că în cauzele având ca obiect ordonanțe președințiale, treaba secretarelor era aceea de a urmări numărul dosarului, soluția pronunțată în cauză și să țină legătura cu instanța pentru plata cauțiunii de către client, că nu avea bani în cont, cu acea ocazie a deschis contul pentru ca I. să poată plăti cauțiunea. Arată că secretara biroului împreună cu I. au rămas la SC G. SA pentru a plăti cauțiunea, bănuind că au luat recipisa și secretara a depus cauțiunea la instanță, întrucât aceasta era treaba ei, nu putea abandona procesele avute pe rol pentru a se ocupa de acest lucru, neputându-și explica diferențele dintre sumele consemnate în recipise și cele plătite efectiv, că secretara de la cabinetul de avocatură nu avea o împuternicire pentru a face plăți din/în contul inculpatei și se pare că în speță chitanța a fost eliberată altei persoane decât titularul contului.

În cursul urmăririi penale, inculpata a fost audiată la data de 20 noiembrie 2014 - filele 230-233 vol. I dosar u.p., arătând că a reprezentat SC F. SRL în cele două Dosare indicate mai sus, respectiv nr. x/208/2010 și nr. x/208/2010 fără a putea preciza condițiile în care a încheiat contractul de asistență juridică, și nici dacă a participat la vreo ședință de judecată în cadrul celor două dosare sau la ședințele în care au fost stabilite cauțiunile de către instanță, cele două dosare având ca obiect suspendare provizorie executare silită. Inculpatei i-au fost prezentate cele două recipise în valoare de 31.652 și 27.850 lei privind plata cauțiunii și arată că semnăturile executate la rubrica „ client” par să îi aparțină, că întrucât SC F. SRL avea conturile blocate a convenit cu administratorul acesteia I. sau cu soția K. să deschidă un cont pe numele inculpatei la SC G. SA prin care să fie plătite cauțiunile, astfel că la datele menționate în recipisele de consemnare, respectiv 09 martie 2010 și 14 mai 2010, unul dintre soții I. s-a deplasat cu una dintre angajatele cabinetului de avocatură, fără a putea preciza cu care dintre acestea, la SC G. SA, cu o copie a cărții sale de identitate pentru a plăti cauțiunea respectivă. Inculpata arată că este posibil ca aceștia să o fi chemat și pe ea la SC G. SA pentru a semna vreun act, dar nu își amintește exact acest lucru, arătând ulterior, în aceiași declarație, că s-a deplasat la SC G. SA în datele de mai sus și a semnat niște acte pe care i le-a dat unul dintre soții I. împreună cu angajata biroului, urmând ca soții I. sau angajata biroului să depună la instanță recipisa de consemnare a cauțiunii. Inculpata precizează în mod expres că nu a verificat actele semnate, prin urmare nici suma înscrisă pe recipisele de consemnare a cauțiunii al căror original se depune la registrul de valori al instanței, iar o copie la dosar, practica biroului fiind ca originalul să fie depus de secretară, iar copia de către inculpată personal în ședința publică, sau prin registratură. În ceea ce privește cele 2 recipise în discuție, inculpata nu poate preciza cine a depus originalele și copiile în instanță, respectiv la registrul de valori al instanței, iar cu privire la procesul privind contestația la executare silită precizează că nu a urmărit soluția pronunțată pe fond.

Analizând comparativ cele două declarații date de inculpată la data de 20 noiembrie 2014, respectiv la data de 7 aprilie 2017, instanța de fond a remarcat câteva inadvertențe în susținerile inculpatei. Dacă în fața organelor de urmărire penală la un moment mai apropiat de comiterea presupusei activități infracționale, inculpata nu a putut indica în mod exact persoana care a depus în instanță și la registrul de valori al acesteia recipisele de consemnare a cauțiunii în cele două dosare civile, în fața instanței de judecată, detaliază procedura pe care cabinetul de avocatură o urma în situațiile cauzelor având ca obiect ordonanțe președințiale și în cele care se impunea plata unor cauțiuni, precizând în mod expres și în repetate rânduri că „era treaba secretarei„ să urmărească numărul dosarului și să se asigure de depunerea la dosar a dovezii de plată a cauțiunii, rolul său fiind cel de redactare a acțiunilor și de atingere a caracteristicilor ordonanței președințiale care reclamă urgență. Instanța nu a împărtășit apărarea inculpatei formulată cu ocazia audierii, în contractul de asistență juridică încheiat cu partea, asumându-și obligația de redactare a acțiunii, înregistrarea la instanță, activități judiciare care presupun inclusiv asigurarea timbrajului corespunzător și a dovezii plății cauțiunii, fără de care temeinicia acțiunii nu ar fi analizată de către judecătorul cauzei. Pe de altă parte, este în afara oricăror discuții că secretara nu reprezintă partea în proces și prin urmare aceasta nu se prezintă în sala de judecată pentru a depune copia dovezii plății cauțiunii, așa cu încearcă inculpata să acrediteze. În sensul art. 3 din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat, activitatea avocatului se realizează prin consultații și cereri cu caracter juridic, asistență și reprezentare juridică în fața organelor de jurisdicție, de urmărire penală și în fața notarilor publici; el apără și reprezintă cu mijloace juridice specifice drepturile și interesele legitime ale persoanelor fizice și juridice în raporturile cu autoritățile publice, instituțiile și orice persoană română sau străină; redactează acte juridice, cu posibilitatea atestării identității părților, a conținutului și a datei actelor; recurge la orice alte mijloace și căi proprii exercitării dreptului la apărare, în condițiile legii. Cum rezultă, avocatul realizează operațiuni tehnice materiale, săvârșește fapte juridice materiale, îndeplinește acte procedurale, consiliază și reprezintă, asociază deci concursul material și intelectual pentru clientul său - acționează ope et consilio.

Inadvertențe există în declarațiile succesive ale inculpatei și în ceea ce privește persoana ce a angajat societatea de avocatură din partea SC F. SRL, dacă în cursul urmăririi penale inculpata nu a putut preciza care dintre soții I. a făcut angajamentul, în fața instanței precizează în mod expres că a fost angajată de I.

Martorul I., audiat fiind de către instanța de fond la termenul de judecată din 25 martie 2016 - fila 161-162 vol. II dosar fond, arată că atunci când avea de achitat diverse taxe în dosarele aflate pe rol, după ce în prealabil vorbea la telefon cu inculpatul B., mergea la biroul de avocatură și lăsa banii angajatelor biroului pentru achitarea taxelor, procedând de fiecare dată așa. Arată că nu a lăsat inculpatei personal sume de bani pentru plata cauțiunii, iar cu privire la cele două sume de 27.850 și 31.652 lei, crede că acestea au fost achitate prin transfer bancar, fiind posibil ca el să fi scos bani de la SC G. SA și să le fi adus avocaților lăsându-i la secretariat. Martorul mai arată că, dacă a procedat la achitarea taxelor prin transfer bancar a transferat bani din contul firmei, fiind informat de inculpată cu privire la plata cauțiunii, neputând preciza dacă chitanțele privind plata acestora au fost sau nu ridicate de el.

În cursul urmăririi penale a fost audiat martorul la data de 04 decembrie 2014 - filele 216-217 vol. IV dosar u.p., arătând că a apelat la inculpați întrucât societatea al cărei administrator era SC F. SRL a avut probleme financiare, semnând mai multe contracte de asistență juridică în vederea reprezentării societății. Martorului i s-au prezentat de către organele de cercetare penală recipisele de consemnare din 09 martie 2010 în valoare de 316 lei, din 09 martie 2010 în valoare de 31.652 lei, din 14 mai 2010 în valoare de 278 lei și din 14 mai 2010 în valoare de 27.850 lei, și menționează că nu a văzut aceste recipise până la acel moment, nu cunoaște ce reprezintă aceste sume, nu poate face nici un fel de precizări cu privire la persoanele care au consemnat la SC G. SA sumele menționate pe recipisele de mai sus, împrejurările în care aceste sume au fost plătite și nici persoana căreia i-a dat banii pentru efectuarea plății.

Prin urmare, martorul I., administratorul societății reprezentată în proces de către inculpată, nu confirmă susținerile acesteia referitoare la prezența martorului la SC G. SA pentru achitarea unei cauțiuni alături de secretara biroului de avocatură și nici nu face vorbire despre blocarea coturilor sale și necesitatea deschiderii unui cont pe numele avocatului. Ca procedură de lucru martorul arată că atunci când i se comunica de către inculpată necesitatea achitării unor taxe, se prezenta cu banii la sediul biroului de avocatură și îi lăsa inculpaților sau secretarei.

Inculpata încearcă să acrediteze ideea potrivit căreia nu avea nicio legătură cu depunerea cauțiunii al cărei cuantum era comunicat de grefierul șef secretarei, în sarcina căreia era anunțarea clientului despre obligația de plată, indicarea cuantumului și prezentarea la SC G. SA. Apărarea inculpatei nu are suport logic, câtă vreme contul era deschis la SC G. SA pe numele său, iar niciuna dintre secretarele biroului nu erau împuternicite să efectueze operațiuni din și în contul inculpatei, care de altfel și-a recunoscut semnătura pe cele două recipise în discuție la rubrica „client”. Faptul că s-a prezentat la SC G. SA urmare a apelării telefonice a secretarei, că era grăbită întrucât venea de la instanță unde apăra alți clienți și se audiau martori, astfel că a semnat fără să citească conținutul actelor ce i se prezentau, nu o exonerează pe aceasta de răspundere penală. Inculpata este o persoană educată, cu studii superioare, absolventă a Facultății de drept, avocat pledant din 01 iulie 2004, deci are semnificația juridică a actelor pe care le semnează, a consecințelor pe care le atrage confirmarea unui act prin atestarea veridicității și corectitudinii informaților pe care le conține, fiind greu de crezut că punându-se problema achitării unor sume mari de bani cu titlu de cauțiune în numele unui client cu care se afla în raporturi contractuale de asigurare a apărării și din resursele financiare ale acestuia, inculpata manifesta dezinteres și indiferență în ceea ce privește natura actelor semnate la unitatea bancară.

Au fost audiate în cauză și angajatele biroului de avocatură care nu au făcut referire la prezența lor la SC G. SA pentru a deschide un cont pe numele inculpatei și a se plăti astfel cauțiunea stabilită de instanță în cele două procese civile declanșate de către inculpată în calitate de avocat al SC F. SRL. Astfel, instanța reține că martora L. a fost audiată la termenul de judecată din 25 martie 2016 (filele 163-164 vol. II dosar instanță), aceasta arătă că a lucrat ca secretară la biroul de avocatură al inculpaților în perioada 2014 - 2015, martora J., audiată la termenul de judecată din 07 decembrie 2015 (filele 6-7 vol. II dosar instanță) precizează că a lucrat la biroul de avocatură al inculpaților o scurtă perioadă de timp, respectiv 2 luni, colega sa L. fiind cea care se ocupa mai mult de clienți și de discuțiile telefonice, afirmație din care se desprinde concluzia că această martoră a lucrat în perioada în care a lucrat și colega sa, respectiv în perioada anilor 2014 - 2015. Martora M. a fost audiată la termenul din 13 noiembrie 2015 (filele 196-198 vol. I dosar instanță) și a precizat că lucrează la biroul de avocatură al inculpaților din 18 mai 2011, astfel că nici această martoră nu era încadrată la societatea inculpaților la momentul efectuării celor două plăți. Martora N. a fost audiată la termenul de judecată din 13 noiembrie 2015 (filele 199-200 vol. I dosar instanță) menționând că a fost secretara societății de avocatură a inculpaților în perioada 30 mai 2013 - 21 martie 2014. Prin urmare, întrucât recipisele de consemnare a plății cauțiunii poată datele 09 martie 2010, respectiv 14 mai 2010 este exclus ca vreuna din martorele anterior menționate să fi putut fi prezente la SC G. SA cu martorul I., așa cum susține inculpata, întrucât la data menționată pe recipise ca fiind data plății, martorele nu erau angajatele biroului de avocatură. În această ideea,afirmația inculpatei potrivit căreia posibil ca administratorul SC F. SRL, I., persoana pentru care urma a fi achitate cele două cauțiuni să fi fost însoțit la SC G. SA de martora J. este falsă.

Martora O. (filele 26-27 vol. II dosar instanță) arată că a fost angajată ca secretară în perioada anului 2008 și până în mai 2010 și nu face niciun fel de referire cu privire la deplasarea sa la SC G. SA pentru a achita o cauțiune într-un dosar, în declarația dată în fața instanței făcând referiri doar la modalitatea în care se proceda în cadrul societății unde era angajată în privința achitării taxei de timbru, în sensul că primea un bilet de la inculpatul B. în care era menționat cuantumul taxei de timbru și se deplasa la Primărie pentru a achita, chitanțe pe care ulterior le preda inculpatului.

Prin urmare, afirmațiile inculpatei referitoare la prezența sa la SC G. SA pentru semnarea unor formulare în vederea deschiderii contului și plata cauțiunii de către martorul I. nu este confirmată de depozițiile martorilor audiați în cauză, angajate ale biroului de avocatură sau administratorul societății reclamante și în interesul căruia a fost achitată cauțiunea.

Apărarea inculpatei a vizat și împrejurarea că recipisele de consemnare a plății cauțiunii nu au fost depuse personal de către inculpată, ci după comunicarea de către instanță a cuantumului acestei sume, grefierul șef lua legătura telefonic cu secretara biroului de avocatură și aducea la cunoștință dispoziția instanței privind această plată. Din analiza Dosarului nr. x/208/2010 al Judecătoriei Caransebeș rezultă că cererea de ordonanță președințială a fost introdusă de SC F. SRL la data de 13 mai 2010 solicitându-se în contradictoriu cu pârâta SC P. IFN București suspendarea provizorie a executării silite începută în Dosarele execuționale nr. x și x din 25 martie 2010 ale executorului judecătoresc R. La baza promovării contestației la executare a stat somația din 11 mai 2010 emisă de executorul judecătoresc prin care societatea reclamantă era somată să predea remorca 3 axe floor, deținută prin contractul de leasing financiar din 06 ianuarie 2009 și somația din 11 mai 2010 prin care societatea reclamantă era somată să predea autoturismul, deținută prin contractul de leasing financiar din 17 octombrie 2008. În fișa dosarului se regăsește rezoluția judecătorului privind achitarea unei cauțiuni în cuantum de 10 % din valoarea debitului, respectiv 27.837 lei, iar la fila 21 dosar se regăsește recipisa de consemnare din 14 mai 2010 privind achitarea sumei de 27.850 lei cu acest titlu.

Din analiza Dosarului nr. x/208/2010 al Judecătoriei Caransebeș rezultă că cererea de ordonanță președințială a fost introdusă de SC F. SRL la data de 01 martie 2010 solicitându-se în contradictoriu cu pârâta SC S. IFN București suspendarea provizorie a executării silite începută în Dosarul execuțional nr. x/2010 ale executorului judecătoresc T. La baza promovării contestației la executare a stat somația din 22 februarie 2010 emisă de executorul judecătoresc prin care societatea reclamantă era somată să predea autovehiculul echipat cu platformă x, urmare a refuzului debitorului de a răspunde la somațiile înaintate de creditoare în ceea ce privește achitarea debitului restant de 321.529, 31 lei. În fișa dosarului se regăsește rezoluția judecătorului privind achitarea unei cauțiuni în cuantum de 10 % din debitul restant, respectiv 32.152 lei. La termenul de judecată din 03 martie 2010 - fila 26 dosar, s-a dispus amânarea cauzei pentru ca reclamantul să achite diferența de cauțiune de 31.652 lei, iar la fila 28 dosar se regăsește recipisa de consemnare din 09 martie 2010 privind achitarea sumei de 31.652 lei cu acest titlu. Cu privire la această dispoziție a instanței inculpata putea lua cunoștință din condica de ședință întocmită de judecător sau din accesarea sistemului Ecris al instanței.

În nici unul din cele 2 dosare civile menționate mai sus nu se regăsește, așa cum a susținut inculpata, nota telefonică a grefierului șef prin care biroul de avocatură era anunțat cu privire la cuantumul cauțiunii. De altfel, acest procedeu este străin codului de procedură civilă, iar formalitatea anunțării secretarelor biroului de avocatură excede atribuțiunilor grefierului unei instanțe de judecată, așa cum rezultă din art. 50 din Regulamentul de organizare interioară a instanțelor. Mai mult, instanța reține că la momentul la care s-au plătit cele 2 cauțiuni respectiv 09 martie 2010 și 14 mai 2010 era în vigoare codul civil anterior, care prevedea la art. 403 alin. (1) că „ până la soluționarea contestației la executare sau a altei cereri privind executarea silită instanța competentă poate suspenda executarea dacă se depune o cauțiune în cuantumul fixat de instanță, în afară de cazul în care legea dispune altfel”. Alin. (4)

1

al aceluiași articol prevede regula potrivit căreia „ cauțiunea care trebuie depusă este în cuantum de 10 % din valoarea obiectului cererii”. Având în vedere că cele două dosare având ca obiect ordonanță președințială, prin care se solicita suspendarea provizorie a executării silite pornite în 3 dosare execuționale aveau la bază somații de predare a unui bun mobil și de restituire a debitului al cărui cuantum era expres indicat, inculpata avea obligația de a calcula cuantumul cauțiunii în baza criteriilor menționate mai sus, fără a aștepta dispoziția instanței. Din economia prevederilor art. 403 alin. (4) C. proc. pen. rezultă că prealabil sau consecutiv depunerii cererii de suspendare, petentul trebuie să facă dovada consemnării cauțiunii întrucât este vorba despre un obiect evaluabil în bani, iar cuantumul este fix în procent de 10% din valoarea obiectului cererii, astfel încât este evident că inculpata avea obligația de a calcula cuantumul acestei plăți și de a face dovada achitării ei la momentul sesizării instanței de judecată cu cereri având ca obiect ordonanță președințială, cu atât mai mult cu cât aceasta prevede o procedură necontencioasă, fără participarea părților și posibilitatea susținerii cauzei în fața judecătorului.

A mai reținut prima instanță că în sprijinul vinovăției inculpatei stă și adresa din 10 decembrie 2014 a Judecătoriei Caransebeș din care rezultă că cele două recipise de consemnare a cauțiunii au fost depuse personal de către reclamant prin apărător, respectiv inculpata A.

Pe baza probelor analizate, instanța de fond a reținut vinovăția inculpatei A. în ceea ce privește săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată, constând în aceea că a efectuat plățile în valoare de 316 lei și 278 lei, conform recipiselor din 09 martie 2010 și din 14 mai 2010, după care a falsificat aceste recipise de consemnare modificând suma înscrisă pe recipise la 31.652 lei și 27.850 lei, adică în cuantumul stabilit de către instanță, după care le-a depus la dosarele aflate pe rolul Judecătoriei Caransebeș.

Prima instanța a reținut că potrivit art. 74 alin. (1) C. pen. actual: „Stabilirea duratei ori a cuantumului pedepsei se face în raport cu gravitatea infracțiunii săvârșite și cu periculozitatea infractorului, care se evaluează după următoarele criterii: a) împrejurările și modul de comitere a infracțiunii, precum și mijloacele folosite; b) starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită; c) natura și gravitatea rezultatului produs ori a altor consecințe ale infracțiunii; d) motivul săvârșirii infracțiunii și scopul urmărit; e) natura și frecvența infracțiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului; f) conduita după săvârșirea infracțiunii și în cursul procesului penal; g) nivelul de educație, vârsta, starea de sănătate, situația familială și socială.” Atingerea dublului scop preventiv și educativ al pedepsei este condiționată de caracterul adecvat al acesteia, de asigurarea unei reale evaluări între gravitatea faptei, periculozitatea socială a autorului pe de o parte și durata sancțiunii și natura sa pe de altă parte.

De asemenea, în procesul individualizării pedepselor se parcurg mai multe etape succesive care au criterii specifice de apreciere (faptă - amploarea prejudiciilor cauzate, metode folosite pentru săvârșire, gradul de premeditare etc.; făptuitor - conduita socială până la faptă, antecedente penale, poziția în procesul penal, încercarea de înlăturare sau chiar înlăturarea ori ameliorarea efectelor infracțiunii; pericol social concret rezultat din pluralitatea de infracțiuni, din perseverența infracțională etc.), criterii indicate ca atare de lege (art. 74 C. pen.); dar, în final, judecătorul trebuie să facă o apreciere globală, în cadrul căreia se impun a fi coroborate toate elementele concrete rezultate din etapele succesive. Această apreciere globală finală care fundamentează opțiunea pentru pedeapsa ce urmează a se aplica și în general pentru un anume regim sancționator, condiționează eficiența deciziei judiciare în atingerea scopului reglementat de legiuitor.

Față de aceste considerente, instanța de fond a considerat că fapta comisă de către inculpată prezintă pericol social întrucât aduce atingere relațiilor sociale referitoare la încrederea publică pe care trebuie să o inspire înscrisurile sub semnătură privată, fapta fiind comisă de către inculpată prin încălcarea încrederii ce i-a fost acordată în exercitarea atribuțiilor de apărător ales al părții.

Raportat la modalitatea de comitere a faptei, persoana inculpatei, impactul pe care activitatea comisă de către aceasta o are asupra comunității locale din care făcea parte, prima instanță a apreciat că se impune condamnarea acesteia la pedeapsa de 3 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 290 C. pen. anterior cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior și art. 5 C. pen.

Pentru a hotărî astfel a avut în vedere că pedeapsa este o măsură de constrângere și un mijloc de reeducare a condamnatului; scopul acesteia fiind prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni, formarea unei atitudini corecte față de ordinea de drept și față de regulile de conviețuire socială. Pentru a conduce la atingerea scopului prevăzut de legiuitor, pedeapsa trebuie să fie adecvată particularităților fiecărui individ și rațională, să fie adecvată și proporțională cu gravitatea faptelor comise.

În cauză se impunea a avea în vedere natura faptei precum și contextul în care infracțiunea a fost săvârșită, fiind acordate valențe j