ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 741/2017
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 741/2017 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)
Decizia nr.
741/2017
Asupra
recursului, constată următoarele:
Prin cererea de revizuire astfel cum a
fost formulată și precizată, revizuenta A. a solicitat
revizuirea Deciziei civile nr. 179/Ap din 30 aprilie 2015 a Tribunalului
Covasna.
În motivarea
cererii de revizuire, a susținut revizuenta că Decizia civilă
nr. 179/Ap din 30 aprilie 2015 a Tribunalului Covasna încalcă autoritatea
de lucru judecat a Deciziei civile nr. 349/A din 3 octombrie 2014
pronunțată de aceeași instanță.
Prin Decizia
civilă nr. 194/Ap din 8 februarie 2016 a Curții de Apel Brașov,
secția civilă, s-a admis excepția tardivității
formulării cererii de revizuire și s-a respins ca tardivă
cererea de revizuire formulată de revizuenta A.
În motivarea
acestei soluții, s-a reținut, în esență, că prin
cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Covasna la data de 29 mai 2015,
sub nr. x/119/2015, revizuenta A. a formulat cerere de revizuire a Deciziei
civile nr. 179/Ap din 30 aprilie 2015 pronunțată de Tribunalul
Covasna în Dosarul nr. x/305/2013 întemeiată pe dispozițiile art. 509
alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.
La data de 22
octombrie 2015, revizuenta a depus la dosar cerere precizatoare a cererii de
revizuire prin care a arătat că își întemeiază cererea de
revizuire pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.,
apreciind că Decizia civilă nr. 179/Ap din 30 aprilie 2015
pronunțată de Tribunalul Covasna este contradictorie cu Decizia
civilă nr. 349/A din 3 octombrie 2014 pronunțată de aceeași
instanță.
Față
de precizarea cererii de revizuire, Tribunalul Covasna, în ședința
publică din 24 noiembrie 2015, a invocat din oficiu excepția
necompetenței sale materiale de soluționare a cererii, în temeiul
art. 510 alin. (2) C. proc. civ., reprezentanții convenționali ai
părților formulând concluzii de admitere a excepției și de
declinare a competenței de soluționare a cererii de revizuire în
favoarea Curții de Apel Brașov.
Prin Decizia
civilă nr. 565/A din 27 noiembrie 2015, Tribunalul Covasna a admis
excepția necompetenței materiale a Tribunalului Covasna și a
declinat în favoarea Curții de Apel Brașov competența de
soluționare a cererii de revizuire a Deciziei civile nr. 179/A din 30
aprilie 2015 a Tribunalului Covasna formulată de revizuenta A. în
contradictoriu cu intimatul B.
Ca urmare,
cauza s-a înregistrat pe rolul Curții de Apel Brașov la data de 11
ianuarie 2016.
Intimatul B.
a formulat "Note de ședință" prin care a invocat
nulitatea cererii de revizuire față de motivele de revizuire invocate
și precizate la termenul din data de 27 octombrie 2015, motivat pe faptul
că, potrivit art. 511 alin. (1) pct. 8 coroborat cu art. 511 alin. (4) C.
proc. civ., termenul de revizuire este de o lună și se
calculează, în cazul prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc.
civ., de la data rămânerii definitive a ultimei hotărâri, iar
revizuirea se motivează prin însăși cererea de declarare a
căii de atac sau înlăuntrul termenului de exercitare a căii de
atac.
În
ședința publică din data de 8 februarie 2016 instanța a pus
în discuția părților prezente tardivitatea formulării
cererii de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1)
pct. 8 C. proc. civ.
Deliberând cu
prioritate asupra acestei excepții, s-a reținut că data la care
s-a formulat cererea precizatoare este 22 octombrie 2015, iar în cuprinsul
acesteia s-a arătat în mod expres faptul că cererea de revizuire este
întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
S-a mai reținut
că prin precizarea cererii de revizuire, s-a înlocuit în totalitate
conținutul motivării acesteia, fapt ce conduce la verificarea
respectării termenelor prevăzute de lege pentru motivul de revizuire
prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., termene ce se
raportează la momentul formulării cererii precizatoare.
Astfel,
conform art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în cazul prevăzut de art.
509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. termenul de revizuire curge de la data
rămânerii definitive a ultimei hotărâri, dată care în prezenta
cauză este 30 aprilie 2015 și, în raport de care cererea de
revizuire, astfel cum a fost precizată, s-a constatat a fi fost tardiv
formulată.
Împotriva
Deciziei civile nr. 194/Ap din 8 februarie 2016 pronunțată de Curtea
de Apel Brașov, secția civilă, la data de 15 martie 2016, a
formulat recurs revizuenta A., invocând dispozițiile art. 488 alin. (1)
pct. 8 C. proc. civ.
În
dezvoltarea motivului de recurs invocat, recurenta a susținut, în
esență, că cererea de revizuire a fost formulată în
termenul legal, fiind înregistrată la data de 29 mai 2015, iar decizia a
cărei revizuire a solicitat, respectiv Decizia civilă nr. 179/Ap din
30 aprilie 2015 a Tribunalului Covasna a fost pronunțată la data de
30 aprilie 2015.
A mai susținut
recurenta că, în opinia sa, și precizarea cererii de revizuire a fost
formulată în termenul legal, având în vedere data comunicării
hotărârii a cărei revizuire a solicitat, respectiv 28 septembrie
2015.
Prin
întâmpinarea depusă la data de 9 mai 2016, intimatul B. a solicitat
respingerea recursului ca nefondat și obligarea recurentei la plata
cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu de avocat.
Înalta Curte,
a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în
principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ. iar la data
de 3 noiembrie 2016, recurenta a depus punctul său de vedere la raport
prin care a arătat că apreciază ca fiind fondate concluziile
acestuia.
Prin
Încheierea din 28 februarie 2017, Înalta Curte a admis în principiu recursul
și a stabilit termen în vederea soluționării acestuia la 2 mai
2017, conform dispozițiilor art. 493 alin. (7) C. proc. civ.
Analizând
recursul, Înalta Curte reține următoarele:
Cu titlu
preliminar, trebuie subliniat că, deși recurenta a indicat în mod
expres motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc.
civ., criticile acesteia, în sensul aplicării greșite a
dispozițiilor art. 511 alin. (1) pct. 8 același cod, se circumscriu
ipotezei reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., din
perspectiva căruia vor fi analizate.
Astfel,
potrivit art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se
poate cere când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat
regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea
nulității.
În motivarea
căii de atac, recurenta a susținut că în mod nelegal a fost
respinsă ca tardivă cererea sa de revizuire, apreciind că
cererea a fost înregistrată la 29 mai 2015 iar decizia a cărei
revizuire a solicitat a fost pronunțată la 30 aprilie 2015. În ceea
ce privește precizarea cererii de revizuire depusă la 22 octombrie
2015, apreciază recurenta că a fost formulată în termenul
prevăzut de art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., având în vedere că
decizia a cărei revizuire a solicitat i-a fost comunicată la 28
septembrie 2015.
Potrivit art.
511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în cazul revizuirii cerute pentru
hotărâri definitive potrivnice, termenul de revizuire este de o lună
de la data rămânerii definitive a ultimei hotărâri.
Înalta Curte
constată că, în speță, recurenta-revizuentă a
solicitat la data de 29 mai 2015, revizuirea Deciziei civile nr. 179/Ap din 30
aprilie 2015 a Tribunalului Covasna, cerere întemeiată pe
dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.
La data de 22
octombrie 2015, revizuenta a depus la dosar cerere precizatoare a cererii de
revizuire prin care a arătat că își întemeiază cererea de
revizuire pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.,
apreciind că Decizia civilă nr. 179/Ap din 30 aprilie 2015 a
Tribunalului Covasna este contradictorie cu Decizia civilă nr. 349/A din 3
octombrie 2014 pronunțată de aceeași instanță.
Conform art.
511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în cazul prevăzut de art. 509 alin.
(1) pct. 8 C. proc. civ. termenul de revizuire curge de la data rămânerii
definitive a ultimei hotărâri, dată care în prezenta cauză este
30 aprilie 2015 și, în raport de care cererea de revizuire, astfel cum a
fost precizată, este tardiv formulată.
Așadar,
hotărârea atacată cu revizuire a rămas definitivă la data
pronunțării, 30 aprilie 2015, prin urmare, termenul de o lună
prevăzut de art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., calculat conform art.
181 alin. (1) pct. 3 și alin. (2) C. proc. civ., s-a împlinit la 30 mai
2015.
Cum
precizarea cererii de revizuire a fost înregistrată la 22 octombrie 2015,
cu depășirea termenului prevăzut de lege, în mod corect Curtea
de Apel Brașov, secția civilă, a respins-o ca tardivă.
Se impune
subliniat că afirmația recurentei potrivit căreia termenul de
revizuire curge de la data comunicării hotărârii a cărei
revizuire a solicitat este lipsită de temei legal, aceasta, întrucât,
atunci când stabilește momentul de la care începe să curgă
termenul de revizuire, art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. face trimitere
în mod expres la data rămânerii definitive a ultimei hotărâri, iar nu
la data comunicării.
Având în
vedere aceste considerente, decizia atacată se dovedește a fi
legală, așa încât, în temeiul art. 493 alin. (7) C. proc. civ.,
recursul va fi respins ca nefondat și în temeiul dispozițiilor art.
453 alin. (1) C. proc. civ., recurenta-revizuentă va fi obligată la
plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 150 RON reprezentând
onorariu de avocat către intimatul B.
PENTRU ACESTE
MOTIVE
ÎN NUMELE
LEGII
D E C I D E
Respinge ca
nefondat recursul declarat de recurenta-revizuentă A. împotriva Deciziei
civile nr. 194/Ap din 8 februarie 2016 pronunțată de Curtea de Apel
Brașov, secția civilă.
Obligă
recurenta-revizuentă să-i achite intimatului B. suma de 150 RON
cheltuieli de judecată.
Definitivă.
Pronunțată
în ședință publică, astăzi 2 mai 2017.
Procesat de