ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4865/2013

Asupra recursului de

față, constată următoarele:

Prin încheierea din

data de 25 aprilie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția I

civilă, în Dosarul nr. 186/90/2012, s-a respins cererea formulată de

recurentul-contestatorul C.I. de sesizare a Curții Constituționale cu excepția

de neconstituționalitate a prevederilor Legii nr. 1/2011.

Pentru a se pronunța

în acest sens, Curtea a constatat că la data de 10 ianuarie 2012 s-a

înregistrat contestația formulată de C.I., în contradictoriu cu Grupul Școlar B.

Drăgășani, împotriva deciziei nr. 1 din 03 ianuarie 2012, prin care i s-a

desfăcut disciplinar contractul individual de muncă în baza disp. art. 280

alin. (2) lit. f) din Legea educației naționale nr. 1/2011, cu modificările și

completările ulterioare.

Prima instanță a

constatat că decizia a fost emisă cu respectarea dispozițiilor legale, iar prin

sentința civilă nr. 1502 din data de 19 octombrie 2012 a respins contestația și

a obligat contestatorul la plata sumei de 2.500 RON cheltuieli de judecată

către intimat.

Împotriva acestei

sentințe a formulat recurs contestatorul, solicitând sesizarea Curții

Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a mai multor dispoziții

ale Legii nr. 1/2011, în esență fiind vorba de constatarea

neconstituționalității întregii legi în ansamblul său.

Analizând cererea de

sesizare a Curții Constituționale formulată de contestatorul C.I., Curtea a

constatat următoarele:

Deși se invocă de

către recurentul-contestator neconstituționalitatea întregii Legii nr. 1/2011

în ansamblul său, prin enumerarea articolelor din legea respectivă s-a pretins

că acestea sunt neconstituționale, raportat la dispozițiile art. 16, 53, 102,

116, 123, 124 din Constituție, precum și art. 6 din Convenția Europeană a

Drepturilor Omului.

Nemulțumirea

recurentului-contestator vizează însă în mod concret alcătuirea consiliilor de

administrație din unitățile de învățământ, în sensul că în componența acestora

nu intră numai cadre didactice, cum ar fi în mod legal și corect, ci persoane

din administrație care nu au nicio legătură cu problemele din învățământ , iar,

pe de altă parte, este nemulțumit de atribuțiile acestui consiliu privind

promovarea cadrelor didactice, precum și aplicarea sancțiunilor disciplinare,

cum este cazul recurentului-contestator - invocându-se faptul că în această

situație Inspectoratele Școlare Județene nu mai au niciun rol, spre deosebire

de legea anterioară, respectiv nr. 128/1997, care avea prevederi

constituționale atât în ceea ce privește alcătuirea consiliilor de

administrație, cât și atribuțiile acestora.

Pe de o parte,

textele enumerate nu au nicio legătură cu litigiul ce face obiectul judecății,

situație față de care recurentul nu justifică un interes legitim, născut și

actual, iar excepția este inadmisibilă.

Articolele ce au

legătură cu procesul de față și care vizează componența consiliului de

administrație, precum și atribuțiile acestui organism au făcut deja obiectul de

control al Curții Constituționale în cadrul acestui proces, la cererea

aceluiași recurent-contestator.

Astfel, prin Decizia

nr. 992 din data de 22 noiembrie 2012 pronunțată de Curtea Constituțională a

fost respinsă, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a

dispozițiilor art. 96 alin. (2) lit. a) și b), alin. (7) lit. e) și i), art.

254 alin. (3), în ceea ce privește unitățile de învățământ preuniversitar de

stat, alin. (4), (5), (7) în ceea ce privește sintagma „și la unitățile de

învățământ”, alin. (8)-(11), (13)-(17), (20), art. 257 alin. (2) și (3) și art.

258 alin. (1), (3), (5) și (7) din Legea educației naționale nr. 1/2011,

excepție ridicată de contestatorul C.I. în Dosarul nr. 186/90/2012 al

Tribunalului Vâlcea. De asemenea, a fost respinsă, ca neîntemeiată, excepția de

neconstituționalitate a dispozițiilor art. 93, art. 96 alin. (2) lit. c) și

alin. (7) lit. h), art. 280 alin. (5) lit. a), art. 281 alin. (1) teza ultimă

și ale art. 282 din Legea educației naționale nr. 1/2011, excepție ridicată de

același contestator.

În considerarea

acestor argumente, instanța a făcut aplicarea dispozițiile art. 29 alin. (1)

alin. (5) din Legea nr. 47/1992, așa cum a fost modificată și republicată ulterior,

respingând cererea de sesizare a Curții Constituționale.

Împotriva acestei

încheieri a declarat recurs contestatorul C.I., în motivarea căruia s-au arătat

următoarele:

Motivele sunt

menționate pe larg în concluziile trimise pentru data când s-a amânat

pronunțarea, de care instanța nu a ținut cont, solicitând reanalizarea acestora

și a motivelor invocate prin cererea prin care a ridicat excepția.

Sunt îndeplinite

condițiile prevăzute de dispozițiile art. 29 din Legea nr. 47/1992, întrucât

textele legale au legătură cu soluționarea cauzei și nu au fost constatate

neconstituționale prin altă decizie a Curții Constituționale.

Chiar dacă pentru

unele dintre textele legale a fost sesizată Curtea Constituțională de

Tribunalul Vâlcea în același dosar, decizia a fost luată cu majoritate de

voturi, iar din jurisprudența Curții Constituționale rezultă că, ținând cont de

noi argumente,se poate schimba soluția.

În plus, în fața

instanței de recurs a completat cererea și cu alte texte de lege, solicitând

constatarea neconstituționalității întregii legi.

Înalta Curte constată

că recursul este nefondat, în considerarea argumentelor ce succed:

Art. 303 alin. (1) C.

proc. civ. prevede că recursul se motivează prin însăși cererea de recurs sau

înăuntrul termenului de recurs, iar această cerere cuprinde, sub sancțiunea

nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și

dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un

memoriu separat, așa cum impune art. 302

1

alin. (1) lit. c) din

același cod.

Față de aceste

dispoziții procedurale, este necesară motivarea cererii de recurs,

neîndeplinind această cerință legală referirea recurentului la cererea prin care

a solicitat sesizarea Curții Constituționale și concluziile scrise formulate.

Potrivit art. 29

alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea

Curții Constituționale, Curtea

decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de

arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a

unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are

legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi

obiectul acestuia

.

Același

articol prevede în alin. (5) că dacă instanța apreciază că

excepția

este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), respinge printr-o

încheiere motivată cererea de sesizare a Curții Constituționale, care poate fi

atacată numai cu recurs.

Instanța a

împărțit articolele cu privire la care s-a invocat excepția de

neconstituționalitate în două categorii, respectiv cele care nu au

legătură cu soluționarea cauzei și cele care o astfel de legătură.

În privința

primelor a reținut că cererea de sesizare a Curții Constuționale

este inadmisibilă, cu referire la art. 29 alin. (1) și (5) din Legea nr.

47/1992, care impun drept cerință legătura cu cauza dedusă judecății.

Pentru celelalte

articole, apreciate ca având legătură cu cauza, s-a reținut că a fost

sesizată deja Curte Constituțională, care a dispus prin Decizia nr. 992

din 22 noiembrie 2012 în sensul că pentru o parte excepția de

neconstituționalitate este inadmisibilă, iar pentru altă parte

neîntemeiată.

În motivarea cererii

de recurs se susține că sunt îndeplinite dispozițiile art. 29 din Legea nr.

47/1992, arătându-se că textele legale au legătură cu soluționarea cauzei și nu

au fost constatate neconstituționale prin altă decizie a Curții

Constituționale.

Referirea generală

din cererea de recurs în sensul legăturii dispozițiilor legale cu soluționarea

cauzei, fără o detaliere sub acest aspect, pentru fiecare dintre acestea, nu

respectă dispozițiile art. 302

1

alin. (1) lit. c) C. proc. civ.

Față de faptul că s-a

sesizat deja în dosar Curtea Constituțională nu se mai justifică retrimiterea

cererii, cu atât mai mult cu cât instanța a constatat că numai cele din

sesizare au legătură cu soluționarea cauzei. În cererea de recurs s-a făcut

referire la noi argumente invocate în susținerea cererii de sesizare a Curții

Constituționale, care nu pot fi verificate de instanța de recurs în condițiile

în care acestea nu sunt menționate, așa cum impun dispozițiile procedurale sus-menționate.

Față de aceste

considerente și de faptul că argumentele prezentate de instanță au corespondent

în dispozițiile legale incidente, Înalta Curte urmează să dispună respingerea

recursului ca nefondat, cu aplicarea dispozițiilor art. 304 pct. 9 și art. 312

alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de contestatorul C.I. împotriva încheierii de

ședință din data de 25 aprilie 2013 a Curții de Apel Pitești, secția I civilă,

pronunțată în Dosarul nr. 186/90/2012.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 29 octombrie 2013.