ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4865/2013

Asupra recursului de față, constată următoarele: Prin încheierea din data de 25 aprilie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția I civilă, în Dosarul nr. 186/90/2012, s-a respins cererea formulată de recurentul-contestatorul C.I. de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor Legii nr. 1/2011. Pentru a se pronunța în acest sens, Curtea a constatat că la data de 10 ianuarie 2012 s-a înregistrat contestația formulată de C.I., în contradictoriu cu Grupul Școlar B. Drăgășani, împotriva deciziei nr. 1 din 03 ianuarie 2012, prin care i s-a desfăcut disciplinar contractul individual de muncă în baza disp. art. 280 alin. (2) lit. f) din Legea educației naționale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare.

Prima instanță a constatat că decizia a fost emisă cu respectarea dispozițiilor legale, iar prin sentința civilă nr. 1502 din data de 19 octombrie 2012 a respins contestația și a obligat contestatorul la plata sumei de 2.500 RON cheltuieli de judecată către intimat. Împotriva acestei sentințe a formulat recurs contestatorul, solicitând sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a mai multor dispoziții ale Legii nr. 1/2011, în esență fiind vorba de constatarea neconstituționalității întregii legi în ansamblul său.

Analizând cererea de sesizare a Curții Constituționale formulată de contestatorul C.I., Curtea a constatat următoarele: Deși se invocă de către recurentul-contestator neconstituționalitatea întregii Legii nr. 1/2011 în ansamblul său, prin enumerarea articolelor din legea respectivă s-a pretins că acestea sunt neconstituționale, raportat la dispozițiile art. 16, 53, 102, 116, 123, 124 din Constituție, precum și art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Nemulțumirea recurentului-contestator vizează însă în mod concret alcătuirea consiliilor de administrație din unitățile de învățământ, în sensul că în componența acestora nu intră numai cadre didactice, cum ar fi în mod legal și corect, ci persoane din administrație care nu au nicio legătură cu problemele din învățământ , iar, pe de altă parte, este nemulțumit de atribuțiile acestui consiliu privind promovarea cadrelor didactice, precum și aplicarea sancțiunilor disciplinare, cum este cazul recurentului-contestator - invocându-se faptul că în această situație Inspectoratele Școlare Județene nu mai au niciun rol, spre deosebire de legea anterioară, respectiv nr. 128/1997, care avea prevederi constituționale atât în ceea ce privește alcătuirea consiliilor de administrație, cât și atribuțiile acestora.

Pe de o parte, textele enumerate nu au nicio legătură cu litigiul ce face obiectul judecății, situație față de care recurentul nu justifică un interes legitim, născut și actual, iar excepția este inadmisibilă. Articolele ce au legătură cu procesul de față și care vizează componența consiliului de administrație, precum și atribuțiile acestui organism au făcut deja obiectul de control al Curții Constituționale în cadrul acestui proces, la cererea aceluiași recurent-contestator.

Astfel, prin Decizia nr. 992 din data de 22 noiembrie 2012 pronunțată de Curtea Constituțională a fost respinsă, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 96 alin. (2) lit. a) și b), alin. (7) lit. e) și i), art. 254 alin. (3), în ceea ce privește unitățile de învățământ preuniversitar de stat, alin. (4), (5), (7) în ceea ce privește sintagma „și la unitățile de învățământ”, alin. (8)-(11), (13)-(17), (20), art. 257 alin. (2) și (3) și art. 258 alin. (1), (3), (5) și (7) din Legea educației naționale nr. 1/2011, excepție ridicată de contestatorul C.I. în Dosarul nr. 186/90/2012 al Tribunalului Vâlcea. De asemenea, a fost respinsă, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 93, art. 96 alin. (2) lit. c) și alin. (7) lit. h), art. 280 alin. (5) lit. a), art. 281 alin. (1) teza ultimă și ale art. 282 din Legea educației naționale nr. 1/2011, excepție ridicată de același contestator.

În considerarea acestor argumente, instanța a făcut aplicarea dispozițiile art. 29 alin. (1) alin. (5) din Legea nr. 47/1992, așa cum a fost modificată și republicată ulterior, respingând cererea de sesizare a Curții Constituționale. Împotriva acestei încheieri a declarat recurs contestatorul C.I., în motivarea căruia s-au arătat următoarele: Motivele sunt menționate pe larg în concluziile trimise pentru data când s-a amânat pronunțarea, de care instanța nu a ținut cont, solicitând reanalizarea acestora și a motivelor invocate prin cererea prin care a ridicat excepția. Sunt îndeplinite condițiile prevăzute de dispozițiile art. 29 din Legea nr. 47/1992, întrucât textele legale au legătură cu soluționarea cauzei și nu au fost constatate neconstituționale prin altă decizie a Curții Constituționale.

Chiar dacă pentru unele dintre textele legale a fost sesizată Curtea Constituțională de Tribunalul Vâlcea în același dosar, decizia a fost luată cu majoritate de voturi, iar din jurisprudența Curții Constituționale rezultă că, ținând cont de noi argumente,se poate schimba soluția. În plus, în fața instanței de recurs a completat cererea și cu alte texte de lege, solicitând constatarea neconstituționalității întregii legi. Înalta Curte constată că recursul este nefondat, în considerarea argumentelor ce succed: Art. 303 alin. (1) C. proc. civ. prevede că recursul se motivează prin însăși cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs, iar această cerere cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat, așa cum impune art. 302 1 alin. (1) lit. c) din același cod.

Față de aceste dispoziții procedurale, este necesară motivarea cererii de recurs, neîndeplinind această cerință legală referirea recurentului la cererea prin care a solicitat sesizarea Curții Constituționale și concluziile scrise formulate. Potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, Curtea decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia . Același articol prevede în alin. (5) că dacă instanța apreciază că excepția este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curții Constituționale, care poate fi atacată numai cu recurs.

Instanța a împărțit articolele cu privire la care s-a invocat excepția de neconstituționalitate în două categorii, respectiv cele care nu au legătură cu soluționarea cauzei și cele care o astfel de legătură. În privința primelor a reținut că cererea de sesizare a Curții Constuționale este inadmisibilă, cu referire la art. 29 alin. (1) și (5) din Legea nr. 47/1992, care impun drept cerință legătura cu cauza dedusă judecății. Pentru celelalte articole, apreciate ca având legătură cu cauza, s-a reținut că a fost sesizată deja Curte Constituțională, care a dispus prin Decizia nr. 992 din 22 noiembrie 2012 în sensul că pentru o parte excepția de neconstituționalitate este inadmisibilă, iar pentru altă parte neîntemeiată.

În motivarea cererii de recurs se susține că sunt îndeplinite dispozițiile art. 29 din Legea nr. 47/1992, arătându-se că textele legale au legătură cu soluționarea cauzei și nu au fost constatate neconstituționale prin altă decizie a Curții Constituționale. Referirea generală din cererea de recurs în sensul legăturii dispozițiilor legale cu soluționarea cauzei, fără o detaliere sub acest aspect, pentru fiecare dintre acestea, nu respectă dispozițiile art. 302 1 alin. (1) lit. c) C. proc. civ. Față de faptul că s-a sesizat deja în dosar Curtea Constituțională nu se mai justifică retrimiterea cererii, cu atât mai mult cu cât instanța a constatat că numai cele din sesizare au legătură cu soluționarea cauzei.

În cererea de recurs s-a făcut referire la noi argumente invocate în susținerea cererii de sesizare a Curții Constituționale, care nu pot fi verificate de instanța de recurs în condițiile în care acestea nu sunt menționate, așa cum impun dispozițiile procedurale sus-menționate. Față de aceste considerente și de faptul că argumentele prezentate de instanță au corespondent în dispozițiile legale incidente, Înalta Curte urmează să dispună respingerea recursului ca nefondat, cu aplicarea dispozițiilor art. 304 pct. 9 și art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de contestatorul C.I. împotriva încheierii de ședință din data de 25 aprilie 2013 a Curții de Apel Pitești, secția I civilă, pronunțată în Dosarul nr. 186/90/2012. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 octombrie 2013.