ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1959/2016

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1959/2016 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)

Decizia nr. 1959/2016

Asupra cererii de revizuire

constată următoarele:

Prin

Decizia nr. 101 din 14 martie 2016, Curtea de Apel Ploiești, secția I

civilă, a respins, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta A.

împotriva Deciziei civile nr. 2998 din 27 octombrie 2015 pronunțată

de Tribunalul Prahova în contradictoriu cu pârâții B., C. și D.

În ceea ce privește pretinsa

încălcare a limitelor rejudecării dispuse prin Decizia civilă

nr. 157 din 8 martie 2007 a Tribunalului Prahova prin pronunțarea IAP-ului

din data de 10 octombrie 2008, curtea de apel a apreciat că acest motiv de

recurs este nefondat, instanța fondului, în al doilea ciclu procesual, conturând

în mod corect cadrul procesual și limitele reînvestirii.

Astfel, în primul ciclu procesual au

fost formulate următoarele cereri:

- cererea de chemare în judecată,

prin care reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul B., ca prin

hotărârea ce se va pronunța să se constate că

părțile au dobândit în timpul căsătoriei, în cote egale,

apartamentul situat în București și imobilul situat în județul

Prahova, compus din teren în suprafață de 2.500 mp și casa de

locuit formată din demisol, parter și mansardă;

- întâmpinare și cerere

reconvențională formulate de către pârâtul B., prin care a

solicitat, la pct. 2 din cerere, includerea în masa de partaj și a

bunurilor comune rămase în imobilul din București, aflate în prezent în

posesia reclamantei și să se constate că a avut o

contribuție de 80% la realizarea bunurilor comune dobândite în timpul

căsătoriei;

- precizare a întâmpinării

și cererii reconvenționale, formulată după decesul

pârâtului B. de către soția supraviețuitoare C.,

structurată pe două puncte. La punctul 1, pârâta -reclamantă a

contestat cota de contribuție a soților la dobândirea bunurilor

comune (afirmând că reclamanta are doar o contribuție de 20%), precum

și caracterul de bun comun al construcției edificată în

Urlați, iar la punctul 2 a solicitat ca reclamanta să aducă la

masa de partaj bunuri mobile dobândite de soți și să se

constate, în temeiul dispozițiilor art. 111 C. proc. civ., că

imobilul - casa de locuit constituie bun comun, coachizit, dobândit de

pârâtă împreună cu defunctul său soț.

Cererea reconvențională a

fost timbrată cu următoarele taxe judiciare de timbru: 171 000 lei,

achitată de pârâtul B. la data de 16 iulie 2004 (dosar de fond), 171 000

lei, achitată de pârâta C. (dosar de fond); cu nota de timbraj de la dosar

de fond, la valoarea estimată de pârâtă a bunului contestat și

la valoarea estimată a cotei de contribuție diferențiate - 21

000 000 lei achitată de pârâta C., 5 064 000 lei, achitată de C. -

dosar de fond, în total 26.406.000 lei.

Instanța de fond, pentru a se

timbra corespunzător valorii imobilului - casa de locuit, situat în

Urlați, a dispus efectuarea unei expertize constructor preparatorii, iar

în ședința publică din data de 19 septembrie 2006, după

efectuarea lucrării, a pus în vedere pârâților C. și B. să

completeze taxa judiciară de timbru cu suma de 3.003,71 lei, sub

sancțiunea anulării cererii reconvenționale ca insuficient

timbrată. Cum cei doi pârâți nu s-au conformat dispoziției

instanței, prin Sentința civilă nr. 7170 din 4 octombrie 2006

s-a admis excepția de insuficientă timbrare a capătului 2 din

cererea reconvențională și s-a anulat capătul de cerere

având ca obiect constatarea calității de bun coachizit a imobilului

situat în județul Prahova.

S-a constatat că este

fără putință de tăgadă faptul că

instanța de fond s-a raportat în soluția pronunțată la

cererea reconvențională, astfel cum a fost precizată de pârâta

C., întrucât doar în cuprinsul acestei din urmă cereri, la punctul 2 s-a

solicitat a se constata calitatea de bun coachizit a casei de locuit din

orașul Urlați.

Pe fondul cauzei, prima

instanță a apreciat că, dacă pe parcursul

soluționării unei acțiuni în partaj bunuri comune între

soți, unul din foștii soți decedează, acțiunea nu

poate fi continuată de către sau în contra moștenitorilor,

urmând ca drepturile succesorale să fie valorificate în cadrul procedurii

succesorale.

Pentru aceste considerente, prin

Sentința civilă nr. 7170 din 4 octombrie 2006 s-a admis atât

excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților,

cât și excepția lipsei calității procesuale active a

pârâtei -reclamante C. în ceea ce privește cererea

reconvențională.

Prin Decizia civilă nr. 157 din 8

martie 2007, Tribunalul Prahova a apreciat ca greșit raționamentul

juridic al instanței de fond, cu motivarea că valorificarea

drepturilor succesorale ale moștenitorilor defunctului se poate efectua

numai după stabilirea irevocabilă a patrimoniului acestuia, ca efect

al partajării bunurilor comune, dobândite în timpul primei

căsătorii încheiate cu apelanta-reclamantă, anterior

desfăcută. S-a desființat astfel, în parte, sentința

atacată și s-a trimis cauza spre rejudecare la Judecătoria

Ploiești pentru a se pronunța atât asupra fondului acțiunii

principale, cât și a primului capăt al cererii reconvenționale.

Au fost menținute în rest dispozițiile sentinței.

Din formularea "menține în

rest dispozițiile sentinței" a reieșit că a fost

menținută doar dispoziția de anulare a capătului de cerere

având ca obiect constatarea calității de bun coachizit a imobilului

situat în județul Prahova ca urmare a insuficientei timbrări,

această dispoziție intrând în puterea de lucru judecat în lipsa

formulării vreunei căi de atac împotriva acesteia.

Primul capăt al cererii

reconvenționale, pentru care s-a dispus rejudecarea de către instanța

de fond a privit, așa cum s-a precizat mai sus, cererea intitulată

"precizare a întâmpinării și cererii reconvenționale",

formulată după decesul pârâtului B. de către soția

supraviețuitoare C., structurată pe două puncte, unde la punctul

1, pârâta-reclamantă a contestat cota de contribuție a soților

la dobândirea bunurilor comune.

Pentru aceste considerente, curtea a

apreciat că instanța de apel nu a menținut dispoziția

primei instanțe de respingere a capătului de cerere

reconvențională privind stabilirea unor cote diferențiate,

întrucât fundamentul juridic al respingerii acestuia de instanța de fond

(ca efect al admiterii excepției lipsei calității procesuale

active) a fost desființat de instanța de apel și, ca efect,

aceasta a dispus rejudecarea atât a cererii principale cât și a cererii

reconvenționale, mai puțin partea din aceasta care a fost

anulată ca insuficient timbrată (capătul de cerere având ca

obiect constatarea calității de bun coachizit a imobilului situat în

județul Prahova).

În consecință, limitele

reînvestirii Judecătoriei Ploiești în temeiul deciziei Tribunalului

Prahova nr. 157 din 8 martie 2007 au fost date de cererea principală de

partaj și de capetele cererii reconvenționale ce nu au fost anulate

ca efect al netimbrării, respectiv aducerea la masa de partaj și a

bunurilor mobile dobândite de soți în timpul căsătoriei și

constatarea că dobândirea bunurilor comune s-a realizat în cote

diferențiate de către soți, respectiv de 20% de către

reclamantă și de 80% de actualmente decedatul soț.

S-a constatat că nu corespunde

realității nici motivul de recurs prin care s-a invocat nemotivarea

de către instanța de apel a reținerii de cote diferențiate

la dobândirea bunurilor comune și la suportarea sarcinilor

căsătoriei.

S-a reținut că motivarea este

de esența hotărârilor și oferă posibilitatea

exercitării controlului judiciar. În decizia recurată sunt

arătate motivele de fapt și de drept care au format convingerea

instanței, precum și cele pentru care au fost înlăturate

cererile părților, conform art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. În

considerentele hotărârii, instanța a arătat, referitor la

capătul de cerere privind reținerea unor cote diferențiate la

dobândirea bunurilor comune apărările părților, probele

care au fost administrate, motivându-se pentru ce unele au fost reținute,

iar altele înlăturate (Deciziei civile nr. 101 din 14 martie 2016).

În ceea ce privește critica

adusă deciziei recurate în sensul că în mod greșit s-a calculat

de către instanța de apel și s-a dispus plata taxei de timbru,

curtea a reținut că aceasta nu poate face obiectul recursului. Este

adevărat că instanța de apel a fixat taxa judiciară de

timbru aferentă apelului declarat de reclamantă corespunzătoare

valorii bunurilor imobile supuse împărțelii, rezultate din raportul

de expertiză în specialitatea evaluare proprietăți imobiliare,

întocmit în faza apelului, însă cu privire la această

măsură, în decizia apelată s-a prevăzut dreptul apelantei

-reclamante de a formula cerere de reexaminare în termen de 3 zile de la data comunicării

respectivei hotărâri.

Potrivit art. 18 alin. (2) și (3)

din Legea nr. 146/1997, cu modificările și completările

ulterioare, dacă partea este nemulțumită de modalitatea de

determinare a taxei judiciare de timbru de către instanță, are

posibilitatea de a formula reexaminare, cale de atac exclusivă pentru

soluționarea acestor incidente privind timbrajul. S-a constatat astfel

că asemenea critici nu pot fi susținute prin intermediul căilor

de atac, de vreme ce legea specială pune la îndemâna părții interesate

o altă cale de atac clară, precisă și previzibilă, în

acest sens fiind și decizia pronunțată în interesul legii, nr. 7

din 8 decembrie 2014 de către Înalta Curte de Casație și

Justiție.

Pentru toate aceste considerente,

curtea a apreciat că în mod corect instanța de apel a omologat

varianta din raportul de expertiză în care sulta a fost calculată cu

reținerea cotei majorate a defunctului B., față de respingerea

motivului de recurs privind reținerea greșită a cotelor

diferențiate ale foștilor soți la dobândirea bunurilor comune.

Împotriva acestei decizii a formulat

cerere de revizuire A.

Cu privire la motivul de revizuire

întemeiat pe pct. 7 al art. 322 C. proc. civ., după ampla prezentare a

situației de fapt, a arătat că în cauză există

două hotărâri irevocabile contradictorii, prima fiind Sentința

civilă nr. 7170 din 4 octombrie 2006 pronunțată de

Judecătoria Ploiești, definitivă și irevocabilă prin

Decizia civilă nr. 157 din 8 martie 2007 a Tribunalului Prahova,

nerecurată și a doua, Sentința civilă nr. 3728 din 17

martie 2014 a Judecătoriei Ploiești, rămasă definitivă

și irevocabilă sub aspectul cotelor diferențiate de

contribuție la dobândirea bunurilor comune.

A precizat că prin Sentința

civilă nr. 7170/2006, Judecătoria Ploiești a anulat capătul

al doilea de cerere reconvențională formulată de

pârâta-reclamantă C. privind calitatea de bun comun a construcției

edificate pe terenul din Urlați, ca insuficient timbrat. Restul cererii

reconvenționale depuse de C. a fost respins de Judecătoria

Ploiești, ca fiind formulată de o persoană lipsită de

calitate procesuală activă, deci inclusiv capătul de cerere

referitor la stabilirea unor cote diferențiate de contribuție de 80%

- 20%.

Cu toate aceste, a arătat că

în următorul ciclu procesual, prin Sentința civilă nr. 3728 din

17 martie 2014, Judecătoria Ploiești a statuat în mod contrar,

fără să mai fi fost învestită, stabilind cote de

contribuție de 65% - 35%.

Pentru aceste motive, prevalându-se de

dispozițiile cuprinse la pct. 7 al art. 322 C. proc. civ., revizuenta a

solicitat anularea Deciziei nr. 101/2016, rejudecarea recursului și

admiterea acestuia, cu consecința, admiterii apelului și

schimbării în parte a încheierii de admitere în principiu din 10 august

2008 și a Sentinței civile nr. 3728/2014 a Judecătoriei

Ploiești, în sensul de a se stabili cote egale de contribuție la

dobândirea bunurilor în cadrul căsătoriei reclamantei cu pârâtul B..

Prin Decizia nr. 219 din 11 mai 2016,

Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă, a admis excepția

inadmisibilității cererii de revizuire întemeiată pe

dispozițiile art. 322 pct. 2 C. proc. civ. și a respins, ca

inadmisibilă, cererea. A admis excepția necompetenței materiale

a instanței cu privire la soluționarea cererii de revizuire

întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ. și a

declinat competența de soluționare a acesteia în favoarea Înaltei

Curți de Casație și Justiție.

Cererea de revizuire a fost

înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 3 august 2016.

Înalta Curte constată că

această cerere este inadmisibilă, în considerarea argumentelor ce

succed:

Potrivit art. 322 pct. 7 C. proc.

civ., revizuirea poate fi solicitată dacă "există

hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad

sau de grade deosebite, în una și aceeași pricină, între

aceleași persoane, având aceeași calitate. Aceste dispoziții se

aplică și în cazul când hotărârile potrivnice sunt date de

instanțe de recurs".

Se constată că scopul

reglementării cazului de revizuire prevăzut de textul de lege

precitat este acela al respectării principiului autorității de

lucru judecat, prin restabilirea situației determinate de nesocotirea lui.

Pentru ca o cerere de revizuire

să se încadreze în această ipoteză legală, în principiu,

trebuie îndeplinite următoarele condiții: să fie vorba despre

hotărâri contradictorii, pronunțate în același litigiu (cu

tripla identitate de părți, obiect și cauză), în procese

sau dosare diferite, iar în al doilea litigiu, să nu fi fost invocată

excepția puterii de lucru judecat sau chiar dacă a fost invocată,

să nu se fi discutat.

Dintre aceste cerințe, pentru

speța dedusă judecății, prezintă interes cea privind

dezbaterea în cel de-al doilea litigiu a excepției autorității

de lucru judecat. Rațiunea unei atare reglementări presupune ca cea

de-a doua instanță, învestită cu soluționarea

aceluiași litigiu, să ignore faptul că acesta și-a

găsit deja dezlegare jurisdicțională și să statueze în

sens contrar primei judecăți.

Or, această condiție

impusă de textul de lege nu este îndeplinită în cauză. Analizând

Decizia nr. 101 din 14 martie 2016, a cărei anulare se solicită,

pretins potrivnică Deciziei nr. 157 din 8 martie 2007 a Tribunalului

Prahova (prin care a fost soluționată calea de atac exercitată

împotriva Sentinței civile nr. 7170 din 4 octombrie 2006 a

Judecătoriei Ploiești), se constată că în judecarea

recursului declarat împotriva Deciziei civile nr. 2998/2015, Curtea de Apel

Ploiești a analizat criticile deduse judecății, inclusiv cu

privire la stabilirea cotelor diferențiate de contribuție ale

soților, aspect pe care revizuenta îl reclamă ca fiind contradictoriu

celui dezlegat jurisdicțional în primul litigiu.

Prin ipoteză însă, este

necesar ca autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri să nu fi

fost avută în vedere, pentru că în situația contrară,

dacă părțile s-au prevalat de rezultatul primei hotărâri,

iar instanța a doua oară învestită a considerat că nu

funcționează excepția autorității de lucru judecat, nu

mai poate fi vorba de cazul de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 7 C.

proc. civ.

Astfel, dacă în manifestarea sa

de excepție procesuală care corespunde efectului negativ, autoritatea

lucrului judecat este de natură să oprească o a doua

judecată (art. 163 alin. (1) C. proc. civ.), efectul pozitiv al autorității

de lucru judecat se impune într-un al doilea proces, care are

legătură cu chestiunea litigioasă dezlegată anterior între

aceleași părți, fără posibilitatea de a mai fi

contrazis.

Se reține totodată că

scopul reglementării cazului de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 7

C. proc. civ. este cel al respectării principiului autorității

de lucru judecat, prin restabilirea situației determinate prin nesocotirea

acestuia, premisă ce nu se verifică în speță.

Pe de altă parte, instituirea

normei cuprinsă la art. 322 pct. 7 C. proc. civ. răspunde unui

imperativ al respectării autorității de lucru judecat, dar

și celui al asigurării securității raporturilor juridice,

ceea ce presupune că o asemenea cale extraordinară de atac nu poate

conduce la rejudecarea cauzei.

Or, în cauză, în realitate, revizuenta

este nemulțumită de modalitatea în care instanța s-a

pronunțat prin hotărârea supusă revizuirii, tinzând la

obținerea unui control de legalitate asupra acesteia.

Însă prin intermediul acestei

căi extraordinare de atac nu se exercită un veritabil control

judiciar asupra hotărârii supuse revizuirii (din punct de vedere al

legalității soluției), ci doar se verifică dacă s-a

nesocotit puterea de lucru judecat rezultată dintr-o hotărâre

anterioară.

Ca atare, analizând hotărârea a

cărei anulare se solicită prin promovarea prezentei revizuiri, se

constată că prin Decizia civilă nr. 101/2016, atacată,

Curtea de Apel Ploiești a avut în vedere și aspectele legate de

cotele de contribuție, motiv pentru care în cauză nu este

deschisă calea revizuirii pentru contrarietate de hotărâri în temeiul

art. 322 pct. 7 C. proc. civ.

Pentru toate aceste considerente,

urmează a se respinge cererea de revizuire, ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE

LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă,

cererea de revizuire formulată de A. împotriva Deciziei nr. 101 din 14

martie 2016 a Curții de Apel Ploiești, secția I civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică astăzi, 19 octombrie 2016.

Procesat

de GGC - CL