ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1770/2016

Decizia nr. 1770/2016 Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 02 mai 2007, pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă, reclamanții A., B. și C. au chemat în judecată pe pârâții Primarul General al Municipiului București, Primăria Municipiului București, L., Ministerul Administrației și Internelor - Centrul de Pregătire a Pompierilor "D." și SC E. SRL, solicitând anularea dispoziției nr. 7662 din 05 aprilie 2007 emisă de Primarul General al Municipiului București, prin care s-a revocat Dispoziția nr. 6482 din 05 octombrie 2006, precum și a actelor subsecvente și obligarea pârâților să le lase în deplină proprietate și liniștită posesie imobilele terenuri situate în București, în suprafață de 6.121 mp, în suprafață de 11.705 mp și în suprafață de 738 mp.

În drept, au fost invocate dispozițiile Legii nr. 10/2001, art. 6 din Legea nr. 213/1998 și cele ale art. 480 C. civ. F., G., H. și I. au formulat cerere de intervenție prin care au solicitat citarea, în calitate de pârât, și a Inspectoratului pentru Situații de Urgență "J." al Municipiului București, întrucât terenul asupra căruia invocă dreptul de proprietate se află în administrarea acestuia.

S-a solicitat prin această cerere să fie obligați Inspectoratul pentru Situații de Urgență "J." al Municipiului București și Ministerul Administrației și Internelor - Centrul de Pregătire a Pompierilor "D." să lase reclamanților în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul teren situat în București, sector 3, în suprafața de 11.705 mp, arătându-se de către intervenienți că au cumpărat de la reclamanții inițiali terenurile obiect al prezentei cauze, prin contractul de vânzare-cumpărare din 19 iunie 2007 completat cu actul adițional din 12 iulie 2007, ambele autentificate de Notar Public K. Reclamanții A., B. și C. au formulat cerere precizatoare, prin care au solicitat ca pârâtul L. să lase în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul teren situat în București, în suprafață de 6.121 mp, așa cum este el identificat în actele anexe cererii și pârâtul Ministerul Administrației și Internelor - Centrul de Pregătire a Pompierilor "D." să fie obligat să lase în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul teren situat în București, sector 3, în suprafață de 11.705 mp, așa cum rezultă din actele de proprietate ale reclamanților.

S-a solicitat, totodată, citarea în cauză, în condițiile art. 57 alin. (3) C. proc. civ., alături de Ministerul Administrației și Internelor, a Inspectoratului de Stat pentru Situații de Urgență "J." al Municipiului București, motivat de faptul că această instituție ar putea opune un titlu pentru terenul în suprafață de 11.705 mp.

Reclamanții A., B. și C. au formulat o altă cerere precizatoare, prin care au arătat că înțeleg să se judece și cu SC M. SA - Grup Școlar județul Constanța, în calitate de pârâtă, pentru ca aceasta să le lase în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul teren în suprafață de 739,00 mp, situat în București, sector 3. Reclamanții A., C. și B. au rezumat într-o nouă cerere precizatoare pretențiile formulate, solicitând anularea dispoziției din 05 aprilie 2007, prin care s-a revocat dispoziția din 05 octombrie 2006 și să fie obligați pârâții să lase în deplină proprietate și liniștită posesie imobilele-terenuri situate în București (plan încadrare anexat), după cum urmează: a) L., de la care solicită parcelele: S 2, nr. poștal 1 D, în suprafață de 1755 mp; S 3, nr. poștal IE, în suprafață de 6122 mp; S 5, nr. poștal IG, în suprafață de 2902 mp; S 6, nr. poștal 1J, în suprafață de 1007 mp - total suprafață ocupată 11.786 mp; b) pârât ocupant SC M. SA, cumpărător succesiv de la ocupant inițial SC N. SA, de la care se revendică parcela S 4, nr. poștal 1 K, în suprafață de 779 mp; c) pârât ocupant MAI - Centrul de Pregătire a Pompierilor, de la care se revendică parcela S 7, nr. poștal 1 H, în suprafață de 11.705 mp.

Pârâtul Inspectoratul pentru Situații de Urgență "J." al Municipiului București a formulat cerere reconvențională, prin care, în baza art. 10 din Legea nr. 10/2001 și art. 494 C. civ., a solicitat să se constate calitatea sa de constructor de bună-credință, în cazul admiterii cererii principale, iar reclamanții, respectiv intervenienții în interes propriu, să fie obligați la plata contravalorii investițiilor și bunurilor imobile-construcții, respectiv utilități și instalații existente pe terenul în suprafață de 11.085 mp, parcela S 7, sector 3, în valoare de 681.416, 93 lei și acordarea unui drept de retenție. SC O. SRL, deținător în locațiune a unei suprafețe de teren, a formulat cerere de intervenție accesorie în interesul pârâtului L. SA, prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată formulată de reclamanți, ca neîntemeiată.

Prin încheierea din data de 27 iunie 2008, tribunalul a luat act de transmisiunea calității procesuale în ceea ce privește al doilea capăt de cerere - revendicarea, de la reclamanți la numiții F., G., H. și I.; a încuviințat în principiu cererea de intervenție formulată de aceștia cu privire la capătul 1 de cerere, ca și cererea de intervenție accesorie formulată de SC O. SRL. Inspectoratul pentru Situații de Urgență "J." al Municipiului București a formulat cerere de intervenție principală, prin care a solicitat stabilirea de măsuri reparatorii prin echivalent, în temeiul art. 10 din Legea nr. 10/2001, arătând că o parte din terenul în litigiu este ocupată de Brigada de Pompieri a Municipiului București.

Prin încheierea din data de 05 decembrie 2008, tribunalul a admis în principiu cererea de intervenție în interes propriu formulată de Inspectoratul pentru Situații de Urgență "J.". Prin încheierea din data de 20 noiembrie 2009, tribunalul a disjuns cererea reconvențională formulată de Inspectoratul pentru Situații de Urgență "J." al Municipiului București de judecarea cererii principale. Prin Sentința civilă nr. 1455 din 15 decembrie 2009, Tribunalul București, secția a V-a civilă: A respins excepția inadmisibilității capătului de cerere privind revendicarea, ca neîntemeiată. A respins excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților, ca neîntemeiată.

A admis acțiunea precizată, formulată de reclamanții A., B. și C., F., G., H. și I. A dispus anularea dispoziției din 05 aprilie 2007 a Primarului General al Municipiului București, prin care s-a revocat dispoziția din 05 octombrie 2006. A obligat pe pârâtul MAI - Centrul de Pregătire a Pompierilor să lase reclamanților F., G., H. și I. în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul situat în București, în suprafață de 11.705 mp - parcela S 7, așa cum a fost identificată în raportul de expertiză tehnică efectuat în cauză de expert P. A obligat pe pârâta SC L. SA să lase reclamanților F., G., H. și I. în deplină proprietate și liniștită posesie următoarele imobile: imobilul situat în București, în suprafață de 6.122 mp - parcela S 3, așa cum a fost identificată în raportul de expertiză tehnică topografică efectuat în cauză, precum și imobilul situat în București, în suprafață de 1.020 mp - parcela S 6, așa cum a fost identificată prin același raport de expertiză; imobilul situat în București, în suprafață de 2.888 mp - parcela S 5, identificată prin raportul de expertiză efectuat în cauză de expert P. și imobilul situat în București, parcela S 2, așa cum a fost identificată prin același raport de expertiză.

A obligat pe pârâta SC M. SA să lase reclamanților F., G., H. și I. în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul situat în București, în suprafață de 758 mp - parcela S 4, așa cum a fost identificată în raportul de expertiză tehnică efectuat în cauză de expert P. A respins, ca neîntemeiate, cererea de intervenție în interes propriu a Inspectoratului pentru Situații de Urgență "J." și cererea de intervenție accesorie a intervenientei SC O. SRL. A omologat raportul de expertiză tehnică efectuat în cauză de expert P. Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut următoarele: Cu privire la excepțiile invocate în cauză: a) acțiunea în revendicare a reclamanților este admisibilă având în vedere hotărârea pronunțată în cauza Faimblat c. României și Decizia nr. 33/2008, pronunțată în interesul legii.

Deoarece printr-o hotărâre definitivă și irevocabilă reclamanților din prezenta cauză li s-a recunoscut dreptul de proprietate asupra imobilului în litigiu, aceștia dețin un "bun" în sensul jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului. b) excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților este neîntemeiată, întrucât beneficiarii dispoziției revocate prin dispoziția atacată sunt reclamanții A., B. și C., iar față de art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, aceștia sunt și persoanele îndreptățite de a ataca dispoziția de revocare a restituirii în natură.

Pe fondul cauzei: a) În ceea ce privește capătul de cerere privind anularea dispoziției nr. 7662 din 05 aprilie 2007 emisă de Primarul General al Municipiului București, prin care s-a revocat dispoziția din 05 octombrie 2006: Prin dispoziția din 05 octombrie 2006 a Primarului General al Municipiului București, dată în temeiul Sentinței civile nr. 362 din 14 aprilie 2005 pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă, irevocabilă, s-a dispus restituirea în natură a imobilului în litigiu în suprafață de 6.121 mp către reclamanții A., B. și C. Prin dispoziția din 05 aprilie 2007, emisă tot de Primarul General al Municipiului București, s-a revocat dispoziția din 05 octombrie 2006. Față de această situație de fapt, tribunalul a reținut că, deoarece contrazice ceea ce s-a statuat cu putere de lucru judecat printr-o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă, dispoziția de revocare din 05 aprilie 2007 este nelegală.

Pentru același motiv (puterea de lucru judecat a hotărârii judecătorești definitive și irevocabile), au fost apreciate ca neîntemeiate susținerile pârâților SC L. SA, Ministerul Administrației și Internelor - Centrul de Pregătire a Pompierilor "D.", Inspectoratul pentru Situații de Urgență "J.", potrivit cărora dispoziția din 05 octombrie 2006 a Primarului General al Municipiului București este nelegală, deoarece Primăria Municipiului București nu era competentă să emită această dispoziție ori trebuia să se acorde măsuri reparatorii prin echivalent și nu restituirea în natură.

Atât timp cât această dispoziție s-a dat în temeiul unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, este inadmisibil ca printr-o altă hotărâre judecătorească să se dispună altceva cu privire la același raport juridic întrucât s-ar modifica o hotărâre judecătorească definitivă prin alte căi decât căile legale de atac, ceea ce ar însemna încălcarea dreptului la un proces echitabil al reclamanților, precum și încălcarea principiului securității raporturilor juridice.

De asemenea, s-a apreciat ca neîntemeiată și apărarea pârâtului Inspectoratul pentru Situații de Urgență "J." prin care s-a invocat excepția de tardivitate a formulării notificării în baza Legii nr. 10/2001 față de el, astfel cum prevăd dispozițiile art. 22 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, reținând că reclamanții au depus în termen notificarea în temeiul Legii nr 10/2001 la pârâtul Municipiul București prin Primar General, așa cum s-a reținut și prin Sentința civilă nr. 362 din 14 aprilie 2005, menționată mai sus. În urma revocării primei decizii de restituire în natură, Primarul General a declinat competența de soluționare a cauzei către Inspectoratul pentru Situații de Urgență "J.", notificarea formulată în termenul legal profitând reclamanților.

b) În ceea ce privește capătul de cerere în revendicare: Din probele administrate în cauză, respectiv înscrisurile depuse la dosar și expertiza tehnică topografică, a rezultat că o parte din terenurile pentru care s-a dispus restituirea în natură prin Sentința civilă nr. 362 din 14 aprilie 2005 pronunțată de Tribunalul București sunt ocupate de pârâții SC L. SA, Ministerul Administrației și Internelor - Centrul de Pregătire a Pompierilor "D.", Inspectoratul pentru Situații de Urgență "J." și SC M. Instanța de fond a apreciat că analiza cererii în revendicare nu se realizează exclusiv prin compararea titlurilor pe baza criteriilor dreptului comun presupuse de aplicarea art. 480 C. civ., așa cum solicită reclamanții, ci și în considerarea Legii nr. 10/2001 și a normelor europene privind protecția dreptului de proprietate, reprezentate de art. 1 din Protocolul nr. 1 al Convenției Europene pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale.

Imobilul în litigiu face parte dintre imobilele preluate abuziv de către stat și intră astfel în domeniul de aplicare al Legii nr. 10/2001, domeniu în care Curtea Europeană a Drepturilor Omului are o jurisprudență constantă în cauzele împotriva României. Dat fiind caracterul declarativ al Sentinței civile nr. 362 din 14 aprilie 2005, irevocabilă, prin care s-a recunoscut dreptul de proprietate al reclamanților asupra imobilului în litigiu și s-a dispus restituirea acestuia în natură către reclamanți, efectele acesteia se produc retroactiv, însemnând că dreptul de proprietate asupra imobilului în litigiu nu a ieșit niciodată din patrimoniul titularilor inițiali, constatare ce concordă cu voința legiuitorului exprimată în dispozițiile art. 2 din Legea nr. 10/2001, în vigoare la data introducerii cererii principale.

Dreptul de proprietate astfel recunoscut, cu efect retroactiv, nu este revocabil. Reclamanții nu au intrat în posesia întregului imobil în urma hotărârii judecătorești menționate, împrejurare care constituie o privare de bun în lumina jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului (cauza Păduraru c. României, cauza Suciu-Arama c. României). Procedând la compararea drepturilor autorilor de la care provin titlurile în concurs, instanța de fond a reținut că titlul pretins de reclamanți, contractul de vânzare-cumpărare din 13 decembrie 1945, prin care autorii lor au dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului în litigiu, certificatul de moștenitor nr. 967/1991 de pe urma defunctei Q., certificatul de moștenitor din 07 aprilie 2005 de pe urma defunctului R., este confirmat în justiție prin hotărârea definitivă și irevocabilă a Tribunalului București, secția a V-a civilă.

În apărare, pârâții au invocat certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor emis la data de 12 mai 2000 de către Ministerul Tineretului și Sportului, pe numele pârâtei SC L. SA, certificatul de atestare a dreptului de proprietate din 28 mai 1996, emis de Ministerul Industriilor pe numele SC S. SA, certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor din 30 mai 1995, emis de Ministerul Industriilor pe numele SC N. SA, contractul din 14 ianuarie 2004 și contractul din 31 ianuarie 2004 prin care a dobândit dreptul de proprietate asupra terenului SC M. SA. De asemenea, pârâtul Ministerul Administrației și Internelor - Centrul de Pregătire a Pompierilor "D." invocă Decizia nr. 7/1984 a Sfatului Popular al Municipiului București.

Comparând drepturile autorilor de la care emană titlurile în concurs, s-a constatat că la momentul emiterii certificatelor de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor, respectiv a Deciziei nr. 7/1984, autorii pârâților, respectiv Ministerul Tineretului și Sportului și Ministerul Industriilor, precum și Sfatul Popular al Municipiului București, nu erau proprietarii imobilului în cauză, acesta fiind preluat abuziv. În concursul dintre reclamanți și pârâți, primii se află în posesia titlului originar de proprietate asupra imobilului revendicat, făcând dovada transmisiunilor succesive cu actele de proprietate și de succesiune.

S-a apreciat că, deși pârâții dispun de un "bun" în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, viciul care afectează titlul autorului acestora -statul - radiază implicit și în privința propriului titlu, fapt de natură să împiedice recunoașterea preferabilității titlului pârâților în concurs cu cel al reclamanților, mai bine caracterizat. Apărarea pârâtei SC M. SA privind preferabilitatea titlului său, față de anterioritatea înscrierii lui în cartea funciară, a fost considerată nerelevantă în compararea titlurilor care provin de la autori diferiți cum este cazul în speță. S-a mai reținut și că situația subdobânditorului de bună-credință și cu titlu oneros al unui imobil este una dintre excepțiile de la aplicarea principiului anulării actului subsecvent ca urmare a anulării actului principal și are relevanță în materia efectelor nulității, neavând nicio consecință juridică în cadrul acțiunii în revendicare imobiliară.

c) Tribunalul a respins cererea de intervenție principală a Inspectoratului pentru Situații de Urgență "J.", reținând că intervenientul deține imobilul în litigiu în temeiul Deciziei nr. 7 din 10 ianuarie 1984 - art. 3, decizie a Consiliului Popular al Municipiului București, titlu ce nu poate fi considerat preferabil celui al reclamanților, deoarece provine de la un non dominus (neproprietar). d) Față de soluția dată acțiunii în revendicare a reclamanților, s-a respins cererea de intervenție accesorie a intervenientei SC O. SRL, având în vedere preferabilitatea titlului reclamanților și nu al pârâtei SC L. SA. Împotriva Sentinței civile nr. 1455/2009 au declarat apel pârâții Municipiul București prin Primarul General, L. SA și intervenienta SC O. SRL, Ministerul Afacerilor Interne, Inspectoratul pentru Situații de Urgență "J." și SC M. SA.

În motivarea apelului, pârâtul Municipiul București prin Primarul General a susținut, în esență, că reclamanții nu au calitate procesuală activă, că nu au contestat, conform art. 26 din Legea nr. 10/2001, dispoziția din 05 aprilie 2007 și nu au făcut dovada ca ar fi titularii dreptului real de proprietate asupra imobilului revendicat. Pârâta SC L. SA a reiterat în apel excepțiile lipsei calității procesuale active a reclamanților în acțiunea în revendicare și a inadmisibilității acțiunii în revendicare, iar pe fond a considerat că titlul reclamanților nu este preferabil titlului SC L. SA în condițiile în care se întemeiază pe o hotărâre judecătorească ce nu este opozabilă SC L. SA și provine de la neproprietar.

Apelantul invocă, ca și excepție de fond, nulitatea absolută a Dispoziției nr. 6482/2006, nulitate ce o întemeiază pe încălcarea prevederilor imperative ale art. 21 și art. 22 din Legea nr. 10/2001, cu argumentul potrivit căruia normele de competență stabilite de Legea nr. 10/2001 sunt norme de ordine publică de la care nu se poate deroga. În motivarea apelului, intervenienta SC O. SRL a susținut că, în mod greșit, instanța de fond a apreciat că Sentința civilă nr. 362 din 14 aprilie 2005 pronunțată de Tribunalul Municipiului București se bucură de autoritate de lucru judecat deși, față de terți, hotărârea se opune cu valoarea unui fapt juridic și a unui mijloc de probă, a unei prezumții relative.

Instanța de fond trebuia să observe că acțiunea în revendicare îndreptată împotriva S. C. L. SA era inadmisibilă, reclamanții având la îndemână calea Legii nr. 10/2001, în baza căreia puteau solicita de la SC L. SA restituirea în natură a imobilelor deținute de acesta. În motivarea apelului, pârâtul Ministerul Afacerilor Interne a arătat că procedura de citare a pârâtului M.A.I. era viciată, având în vedere că a fost efectuată prin afișare, că hotărârea încalcă dispozițiile art. 16 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 referitoare la menținerea afectațiunii pe o perioadă de până la 3 ani, precum și pe ale art. 21 și 25 din Legea nr. 10/2001, referitoare la faptul că restituirea în natură se face direct de către unitatea care deține imobilul solicitat, considerând, de asemenea, că sunt incidente dispozițiile art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, republicată sau ale art. 494 alin. (3) teza a II-a C. civ.

Inspectoratul pentru Situații de Urgență "J." al Municipiului București a apreciat că hotărârea pronunțată de Tribunalul București nr. 362 din 14 aprilie 2005, irevocabilă, nu poate fi creatoare de obligații pentru pârâții Ministerul Administrației și Internelor și Inspectoratul pentru Situații de Urgență "J." al Municipiului București, de a lăsa în deplină proprietate și liniștită posesie terenul ocupat de aceste instituții - parcela S7, atâta timp cât nu au fost părți în proces în calitatea lor de "deținători legali" ai terenului în sensul Legii nr. 10/2001. Susține că reclamanții nu au dovedit - pe baza actelor depuse - identitatea imobilului teren revendicat cu imobilul deținut de pârât.

De asemenea, nu s-a făcut dovada persoanelor îndreptățite. - În subsidiar, apelantul-pârât solicită acordarea de măsuri reparatorii în echivalent părților reclamante în baza art. 10 alin. (3), (4), (5) din Legea nr. 10/2001 întrucât terenul imobil, parcela S7 în suprafață de 11.705 mp este afectat unui serviciu public pe care Inspectoratul pentru Situații de Urgență îl prestează în baza legii (O.G. nr. 88/2001, H.G. nr. 1492/2004). Reluând ideea necesității imobilului, în situația în care se va menține soluția tribunalului în sensul restituirii în natură a imobilului teren, apelantul apreciază că devin aplicabile dispozițiile art. 16, conform Anexei 2 din Legea nr. 10/2001. Pârâta SC M. SA a susținut că Sentința nr. 362 din 14 mai 2005 pronunțată de Tribunalul București nu îi poate fi opozabilă deoarece nu a fost parte în acest proces, ba, mai mult, a fost pronunțată față de o persoană care nu are calitatea de persoană deținătoare.

Precizează că a dobândit dreptul de proprietate prin contract de vânzare-cumpărare, titlu ce s-a consolidat prin necontestarea lui în temeiul art. 46 din Legea nr. 10/2001 și în termenul de prescripție instituit prin alineatul final al acestui articol. Consideră titlul său preferabil, față de criteriile speciale instituite de Legea nr. 10/2001 respectiv valabilitatea certificatului de testare a dreptului de proprietate din 19 aprilie 1995 titlul autoarei sale, SC N. SA, și a contractului de vânzare-cumpărare din 31 martie 2004 al apelantei pârâte. Aceste titluri de proprietate nu au fost anulate în instanță, iar dispozițiile art. 18 din Legea nr. 10/2001, stabilesc în această situație o reparație echitabilă pentru proprietar, respectiv despăgubirea prin echivalent.

Prin Decizia civilă nr. 267A din 24 septembrie 2013, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a admis apelurile declarate de pârâții Ministerul Administrației și Internelor și Inspectoratul pentru Situații de Urgență "J."; a schimbat în parte sentința apelată, în sensul că a obligat pe pârâtul Ministerul Administrației și Internelor - Inspectoratul pentru Situații de Urgență "J." - Centrul de Pregătire a Pompierilor "D." să lase reclamanților F., G., H. și I. în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul situat în București, în suprafață de 11.054,30 mp - parcela S 7, așa cum a fost identificată în raportul de expertiză topografică întocmit în apel de expert Ș. și schițe anexă; a păstrat celelalte dispoziții ale sentinței; a respins, ca nefondate, apelurile declarate de pârâții Municipiul București, SC M. SA, L. SA și intervenienta SC O. SRL împotriva aceleiași sentințe.

Prin Decizia nr. 1326 din 7 mai 2014 Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, a admis recursurile declarate de pârâții Ministerul Afacerilor Interne, Inspectoratul pentru Situații de Urgență "J.", SC L. SA, SC M. SA și Municipiul București prin Primar General împotriva Deciziei civile nr. 267A din 24 septembrie 2013 a Curții de Apel București; a casat această decizie și a trimis cauza spre rejudecare Curții de Apel București. Pentru a pronunța această decizie, instanța supremă a reținut următoarele: Solicitarea de respingere ca inadmisibilă a acțiunii în revendicare de drept comun este nefondată.

Potrivit Deciziei în interesul legii nr. 33/2008, în măsura în care reclamantul invocă un "bun" în favoarea sa, în sensul normei europene, acțiunea în revendicare formulată ulterior apariției Legii nr. 10/2001 este admisibilă, ceea ce este și cazul în speță, unde reclamanții invocă existența unui "bun", raportat la dispoziția de restituire în natură a imobilului litigios, emisă în executarea unei hotărâri judecătorești irevocabile pronunțată în contradictoriu cu emitentul acesteia. Cât privește împrejurarea dacă reclamanții sunt, într-adevăr, titularii unui "bun", aceasta este o chestiune ce ține de fondul acțiunii în revendicare, iar nu de admisibilitatea ei. Sunt fondate criticile privind neclarificarea temeiului juridic al acțiunii în revendicare și imposibilitatea aplicării concomitente a dispozițiilor dreptului comun și ale Legii nr. 10/2001 în soluționarea acestei cereri, critici ce se regăsesc în recursurile pârâtelor SC M. SA și SC L. SA.

În acest sens Înalta Curte a reținut că prin cererea introductivă de instanță, ca și prin precizarea ulterioară de acțiune, formulată la data de 21 aprilie 2008, reclamanții au indicat ca temei de drept al pretențiilor lor dispozițiile art. 480 C. civ. și ale Legii nr. 10/2001. La fel ca și prima instanță, instanța de apel s-a considerat învestită cu o acțiune în revendicare de drept comun privind un imobil ce intră sub incidența Legii nr. 10/2001, acțiune formulată după intrarea în vigoare a legii speciale. Cu toate acestea, în soluționarea fondului cererii în revendicare, instanța de apel s-a raportat atât la dispozițiile dreptului comun, cât și la cele ale legii speciale. Or, potrivit art. 129 alin. (4) C. proc.

civ., înainte de a proceda la cercetarea fondului cauzei, instanța trebuia să clarifice temeiul juridic al acesteia, având obligația de a solicita inițiatorilor demersului judiciar să decidă dacă înțeleg să se prevaleze de dispozițiile dreptului comun sau de cele ale legii speciale, cele două categorii de norme juridice neputând fi invocate concomitent ca temei de drept al raportului juridic dedus judecății.

Aceasta deoarece modalitatea de abordare este diferită în funcție de fiecare temei juridic, respectiv acțiunea în revendicare de drept comun privind un imobil ce cade sub incidența Legii nr. 10/2001, formulată după intrarea în vigoare a acestei legi se soluționează după criteriile prevăzute în Decizia în interesul legii nr. 33/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pe când acțiunea în restituire întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 10/2001, circumscrisă contestației prevăzute de art. 26 alin. (3) din această lege, raportat la Decizia în interesul legii nr. XX/2007, presupune aplicarea dispozițiilor de drept substanțial ale legii speciale de reparație.

În speță, instanța de apel nu a clarificat temeiul juridic al cererii în revendicare, iar în soluționarea fondului acesteia a avut în vedere atât dispozițiile dreptului comun, cât și pe cele ale legii speciale de reparație, raportându-se la temeiuri juridice diferite față de persoane juridice aflate în aceeași situație juridică, ceea ce este greșit. Față de pârâții MAI și ISU "J." instanța de apel a avut în vedere dispozițiile art. 480 C. civ. și cele ale art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția europeană a drepturilor omului, iar față de pârâtele SC L. SA și SC M. SA a avut în vedere dispozițiile Legii nr. 10/2001, analizând pretenția de restituire în lumina dispozițiilor de drept substanțial ale legii speciale, ca în cadrul unei contestații circumscrise art. 26 alin. (3) din această lege, raportat la Decizia în interesul legii nr. XX/2007.

Încadrarea în drept a pretențiilor deduse judecății, calificarea juridică a acțiunii este, într-adevăr, obligația instanței, care însă nu are dreptul ca, în această operațiune, să depășească limitele învestirii fixate de reclamant prin cererea de chemare în judecată. Cum, în speță, reclamanții au indicat, prin cererea introductivă și precizarea ulterioară din 21 aprilie 2008, două temeiuri juridice - art. 480 C. civ. și Legea nr. 10/2001 - ce se exclud reciproc, instanța avea de lămurit, cu prioritate, care este voința reală a reclamanților, solicitându-le să precizeze la care dintre temeiurile de drept invocate înțeleg să se oprească. Numai după clarificarea cadrului procesual, din punctul de vedere al temeiului juridic, instanța de apel poate păși la verificarea legalității soluției date la fond cererii în revendicare, din perspectiva temeiului juridic de care au înțeles să se prevaleze reclamanții.

A mai apreciat instanța de recurs că, în verificarea legalității soluției fondului pe cererea în revendicare, prezintă relevanță dacă dispoziția de restituire în natură emisă de PMB sub nr. 6482/2006 este un act juridic valabil, în condițiile în care aceasta a fost invocată de către reclamanți în justificarea dreptului de proprietate asupra terenului litigios, iar pârâta SC L. SA i-a contestat în apel legalitatea, invocând în mod expres excepția nulității respectivei dispoziții. Or, instanța de apel nu a analizat excepția nulității dispoziției PMB nr. 6482/2006, criticile în acest sens din recursul pârâtei SC L. SA fiind fondate, astfel că și din acest punct de vedere se impune soluția de casare cu trimitere spre rejudecare, în temeiul art. 304 pct. 7 C. proc.

civ. De altfel, o atare excepție a fost invocată, în mod indirect, și de către ceilalți pârâți, cât timp toți au susținut că Dispoziția nr. 6482/2006 a fost emisă cu încălcarea dispozițiilor Legii nr. 10/2001 referitoare la entitatea competentă să soluționeze notificarea, respectiv unitatea deținătoare a imobilului solicitat. Chestiunea legalității revocării de către emitent a dispoziției de restituire în natură este subsecventă analizei excepției nulității acestei dispoziții, putând fi influențată de soluția ce se va da excepției - în cazul admiterii excepției și constatării, pe cale incidentală, a nulității dispoziției de restituire în natură, Dispoziția de revocare nr. 7662 din 05 aprilie 2007 rămâne fără obiect, impunându-se astfel ca instanța de trimitere să analizeze ambele chestiuni.

În acest context, a fost admis și recursul formulat de pârâtul Municipiul București exclusiv cu privire la soluția dată capătului de cerere având ca obiect anularea dispoziției de revocare din 05 aprilie 2007, urmând ca în rejudecare, în funcție și de dezlegarea ce se va da excepției nulității Dispoziției de restituire în natură nr. 6482/2006, să se verifice legalitatea emiterii dispoziției de revocare din 05 aprilie 2007, luându-se în considerare și criticile pe același aspect din recursurile pârâtelor ISU "J." și SC M. SA.

Prin Decizia nr. 183/A din 10 martie 2016 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, a fost respinsă excepția nulității absolute a dispoziției Primarului General nr. 6482/2006; au fost respinse ca nefondate apelurile declarate de apelantul-pârât Municipiul București prin Primarul General și apelanta-intervenientă SC O. SRL; au fost admise apelurile declarate de apelanții-pârâți L. SA, Ministerul Afacerilor Interne, Inspectoratul pentru Situații de Urgență București - Ilfov și SC M. SA, schimbată în parte sentința apelată, în sensul că pârâta SC L. a fost obligată să emită, în beneficiul reclamanților H., F. și G., dispoziție de restituire în natură pentru imobilele menționate în paragraful 6 al dispozitivului sentinței apelate; a fost obligat pârâtul Ministerul Afacerilor Interne să emită în beneficiul reclamanților H., F. și G. dispoziție cuprinzând propunere de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent în condițiile art. 21 din Legea nr. 165/2013 pentru imobilul situat în București, în suprafață de 11.054,30 mp, identificat în raportul de expertiză topografică întocmit de expertul Ș. și schițele anexe; a fost respinsă acțiunea formulată în contradictoriu cu pârâții SC M. SA și Inspectoratul pentru Situații de Urgență București - Ilfov, ca nefondată, fiind păstrate celelalte dispoziții ale sentinței apelate.

În temeiul dispozițiilor art. 274 alin. (1) C. proc. civ. au fost obligați intimații-reclamanți H., F. și G. să plătească cheltuieli de judecată, astfel: 700 lei către Ministerul Afacerilor Interne (onorariu de expertiză) și 700 lei către Inspectoratul pentru Situații de Urgență București - Ilfov (onorariu de expertiză) și au fost respinse ca neîntemeiate cererile privind plata cheltuielilor de judecată formulate de apelantele-pârâte MAI și ISU București - Ilfov (pentru rest) deoarece expertizele efectuate la solicitarea acestora le-au profitat, și de apelanta L., deoarece apelul declarat de aceasta a fost admis pentru alte considerente decât cele legate de constatările din raportul de expertiză.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de apel a reținut următoarele: Cu privire la apelul declarat de pârâtul Municipiul București prin Primarul General, Curtea a reținut că reclamanții inițiali A., B. și C. au transmis calitatea procesuală activă către H., F. și G., conform antecontractului de vânzare-cumpărare, Contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1186/2007 și Contractului de vânzare-cumpărare de drepturi litigioase autentificat sub nr. 221/2008, iar instanța de fond a luat act de transmisiunea calității procesuale active de la reclamanții inițiali la H., F. și G. În rejudecare, la termenul din data de 4 martie 2015 Curtea a stabilit cadrul procesual, luând act de transmiterea calității procesuale active ca urmare a înstrăinării drepturilor litigioase de către reclamanții inițiali și de faptul că intimata I. a pierdut calitatea de titular al drepturilor litigioase ca efect al partajului consfințit prin Sentința civilă nr. 1502/2010 pronunțată de Judecătoria sectorului 3 București.

S-a reținut că obiectul acțiunii formulate de reclamanți împotriva pârâtului Municipiul București prin Primarul General constă în anularea dispoziției din 5 aprilie 2007 emisă de pârât prin care acesta a revocat dispoziția din 5 octombrie 2006. S-a apreciat că în mod corect a constatat tribunalul faptul că reclamanții se legitimează activ întrucât au calitatea de beneficiari ai dispoziției atacată în prezenta cauză.

Astfel, din examinarea actelor dosarului, Curtea de apel a reținut că, prin Notificarea înregistrată la Primăria Municipiului București sub nr. 2217 din 26 martie 2001 A. și R. au solicitat stabilirea drepturilor ce li se cuvin în conformitate cu Legea nr. 10/2001 cu privire la imobilul-teren situat în București, asupra cărora au arătat că sunt proprietari conform actului de vânzare-cumpărare din 12 decembrie 1945. Prin dispoziția din 9 februarie 2004 emisă de Primăria Municipiului București a fost soluționată această notificare în sensul că s-a dispus restituirea în natură, în proprietatea lui A. și R., a terenului în suprafață de 8181 m.p. ce constituie parcelele S1 = 3524 m.p., S2 = 1755 m.p.

și S5 = 2902 m.p. Împotriva acestei dispoziții au formulat contestație A. și R., care a fost admisă prin Sentința civilă nr. 362 din 14 aprilie 2005 pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă, în sensul că s-a dispus obligarea Primarului General al Municipiului București în calitate de reprezentant al Primăriei Municipiului București să completeze Dispoziția nr. 2407/2004, prin restituirea în natură către reclamanți a suprafeței de teren de 19.613 m.p. ce constituie parcelele S3 = 6122 m.p., S4 = 779 m.p., S6 = 1007 m.p. și S7 = 11705 m.p. situată în București,sector 3, precum și stabilirea dreptului la măsuri compensatorii prin echivalent pentru suprafața de teren de 2206 m.p. parcela S8.

Această sentință a rămas definitivă prin Decizia civilă nr. 672A din 17 octombrie 2005 pronunțată de Curtea de apel București, secția a VII-a civilă, și irevocabilă prin Decizia civilă nr. 9640 din 24 noiembrie 2006 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă. În executarea acestei hotărâri judecătorești, prin dispoziția din 5 octombrie 2006 apelantul-pârât a dispus restituirea în natură, către A. și către moștenitorii lui R., B. și C., a terenului în suprafață de 19.613 situat în București, sector 3, compus din parcelele S3 = 6122 m.p., S4 = 779 m.p., S6 = 1007 m.p. și S7 = 11705 m.p. Prin dispoziția din 5 aprilie 2007, ce face obiectul prezentei cauze și care a fost anulată de prima instanță de fond, apelantul-pârât a dispus revocarea Dispoziției nr. 6482/20006.

Apelantul-pârât susține două motive pentru care consideră greșită hotărârea tribunalului: în primul rând, susține că are dreptul să-și revoce propria dispoziție deoarece aceasta este un act administrativ; în al doilea rând, invocă faptul că reclamanții nu se legitimează activ deoarece Dispoziția nr. 6482/2006 a Primarului General al Municipiului București este nulă absolut, fiind emisă cu încălcarea unor dispoziții imperative ale Legii nr. 10/2001. Prima critică este nefondată, deoarece Dispoziția nr. 6482/2006 nu are doar caracter de act administrativ, ci are o natură juridică mixtă, și de act administrativ și de act juridic civil, având în vedere că art. 25 alin. (4) din Legea nr. 10/2001 rep.

conferă dispoziției de restituire în natură valoarea unui înscris autentic și de titlu executoriu, făcând dovada proprietății persoanei îndreptățite asupra acestuia. Prin urmare, autoritatea publică nu își poate revoca actul administrativ pe motiv că a fost emis nelegal, deoarece acesta a intrat în circuitul civil și a produs efecte juridice. În al doilea rând, a permite apelantului-pârât să revoce Dispoziția nr. 6482/2006 ce a fost emisă de acesta în executarea unei hotărâri judecătorești, pe motiv că ar fi nelegală, ar însemna a-i permite să conteste Sentința civilă nr. 36272005 într-o altă modalitate decât prin folosirea căilor de atac prevăzute de lege.

În ceea ce privește critica potrivit căreia Dispoziția nr. 6482/2006 emisă de Primarul General este nulă absolut, deoarece a fost emisă cu încălcarea unor dispoziții imperative ale legii, întrucât apelantul-pârât nu avea în administrare suprafața de teren în litigiu, care se afla în administrarea altor entități, Curtea a reținut, în primul rând, că această apărare, ce a fost ridicată și de ceilalți apelanți-pârâți prin motivele de apel, a constituit unul dintre motivele de casare, instanța supremă arătând că se impune ca, în rejudecare, instanța de apel să se pronunțe cu prioritate asupra excepției nulității Dispoziției de restituire în natură nr. 6482/2006, iar în raport de soluția ce va fi pronunțată cu privire la această chestiune incidentală să se pronunțe și asupra legalității Dispoziției de revocare nr. 7662/2007.

Analizând excepția de nulitate a Dispoziției nr. 6482/2006, instanța de apel a reținut că motivul de nelegalitate invocat de către apelantul-pârât Municipiul București este acela că nu avea în administrare loturile pe care a fost obligat să le restituie în natură în favoarea reclamanților. Curtea a constatat că, pentru apelantul-pârât Municipiul București, Dispoziția nr. 6482/2006 reprezintă un act de executare silită a unei hotărâri judecătorești, acesta având calitatea de debitor al unei obligații stabilite pe cale judiciară, într-un proces în care a avut posibilitatea de a-și formula toate apărările legate de situația juridică a acestor loturi de teren și de entitatea/entitățile care au calitatea de unitate deținătoare.

Nu se poate permite debitorului să-și revoce actul prin care a pus în executare o hotărâre judecătorească, pe motiv că apreciază că nu are calitatea de debitor, deși o instanță judecătorească a dispus în sens contrar. De aceea, Curtea a apreciat că, față de apelantul-pârât, operează puterea de lucru judecat a Sentinței civile nr. 362 din 14 aprilie 2005 pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă, rămasă definitivă și irevocabilă, astfel încât nu pot fi primite susținerile acestuia privind nelegalitatea Dispoziției nr. 6482/2006, atât timp cât aceleași susțineri i-au fost respinse cu caracter irevocabil prin respectiva hotărârea judecătorească.

S-a considerat că apelantul-pârât Municipiul București își invocă propria culpă, în condițiile în care Legea nr. 10/2001 stabilește în sarcina sa obligația de a stabili situația juridică a imobilului notificat, de a identifica unitatea deținătoare a terenului și de a comunica aceste date persoanei îndreptățite (art. 28 alin. (1) și (2) din Legea nr. 10/2001), obligație pe care trebuia să o îndeplinească înainte de emiterea Dispoziției nr. 2407/2004. Dispoziția nr. 6482/2006 a Primarului General al Municipiului București prevede restituirea în natură a parcelei S7 = 11705 m.p. cu privire la care calitatea de unitate deținătoare aparține apelantului-pârât Ministerul Afacerilor Interne.

Apelanții-pârâți MAI și Inspectoratul pentru Situații de Urgență "J." al Municipiului București nu au susținut în mod expres nelegalitatea Dispoziției nr. 6482/2006, ci au arătat că emitentul acesteia și-a încălcat obligațiile legale pe care le avea în temeiul art. 28 alin. (1) și (2) din Legea nr. 10/2001, de a identifica deținătorul legal al parcelei S7, ca fiind MAI (fosta) Brigadă de Pompieri a Capitalei - afirmație pe care Curtea a considerat-o întemeiată: într-adevăr, situația din prezentul dosar a fost creată de Primăria Municipiului București, care avea această obligație legală și nu și-a îndeplinit-o, însă a apreciat că această constatare nu este suficientă pentru a antrena anularea Dispoziției nr. 6482/2006, dat fiind specificul speței în care această dispoziție a fost emisă în executarea unei hotărâri judecătorești.

De asemenea, Dispoziția nr. 6482/2006 a Primarului General al Municipiului București prevede restituirea în natură a parcelelor S3 = 6122 m.p., S4 = 779 m.p., S6 = 1007 m.p. cu privire la care calitatea de unitate deținătoare aparține apelantului-pârât L. Apelantul-pârât L. a invocat în mod expres excepția de nulitate a Dispoziției nr. 6482/2006, ca fiind emisă cu încălcarea prevederilor de ordine publică ale art. 21 și 22 din Legea nr. 10/2001, întrucât calitatea de unitate deținătoare aparține apelantei L., iar nu PMB. Curtea a reținut cu aceeași motivare - actul contestat reprezintă un act de punere în executare silită de către debitorul Primăria Municipiului București a unei obligații stabilite printr-o hotărâre judecătorească rămasă irevocabilă, că nu se poate dispune anularea acestui act pe motiv că, în realitate, obligația de restituire revenea altui debitor, deoarece a apreciat că, în această situație, operează efectul relativ al hotărârii judecătorești.

Hotărârea judecătorească (Sentința civilă nr. 362/2005 rămasă irevocabilă) precum și Dispoziția prin care pârâtul Municipiul București prin Primarul General a pus, în mod formal, în executare, obligația stabilită în sarcina sa, produc efecte obligatorii între părțile acelui litigiu însă, față de apelantul-pârât L., este doar opozabilă (și nu obligatorie) și doar atât timp cât L. nu face proba contrară.

Or, prin motivele de apel formulate, apelantul-pârât L. a urmărit a face dovada că lui îi aparține calitatea de unitate deținătoare, iar nu Municipiului București, împrejurare verificabilă cu ocazia analizei pe fond a acțiunii precizate de intimații-reclamanți a fi întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 10/2001, formulată împotriva pârâtului L. Prin urmare, Curtea a reținut că motivul întemeiat pe încălcarea dispozițiilor art. 21 și 22 din Legea nr. 10/2001 nu reprezintă un motiv de anulare a Dispoziției nr. 6482/2006, în cazul specific din speța de față, ci un motiv de inopozabilitate al acestei dispoziții față de apelantul-pârât L., acesta având posibilitatea să o combată, în procesul de față, cu orice mijloc de probă.

Pentru aceste motive, Curtea de apel a respins excepția nulității absolute a Dispoziției Primarului General nr. 6482/2006, iar în temeiul dispozițiilor art. 296 C. proc. civ. a respins ca nefondat apelul declarat de apelantul-pârât Municipiul București prin Primarul General. Cu privire la apelul declarat de pârâtul SC L. SA, instanța a respins ca nefondată critica acestuia potrivit căreia reclamanții F., G., H. și I., nu au calitatea de persoane îndreptățite pe motiv că nu sunt proprietari ai terenurilor solicitate a fi retrocedate de la apelantul-pârât, în temeiul Legii nr. 10/2001, conform precizării făcute de reclamanți în temeiul deciziei de casare.

În acest sens, instanța de apel a reținut că Notificarea nr. 2217/2001 a fost formulată de A. și R., în calitate de proprietari în indiviziune asupra terenului situat în București, în baza actului de vânzare-cumpărare din 12 decembrie 1945 transcris în Registrul de transcripțiuni al Tribunalului Ilfov sub nr. 22287 din 12 decembrie 1945. Actul de proprietate invocat de notificatori are număr de autentificare 61220 din 12 decembrie 1945 și dovedește calitatea de cumpărători ai numiților Q., T. și R., asupra "terenului arabil situat în zona comunei suburbane Dudești-Cioplea, în întindere de 3 ha, din trupul fostei moșii Ț. și care a aparținut d-luiȚ.". Curtea a mai reținut că A. este moștenitoarea cumpărătorilor Q. și T., conform Certificatelor de moștenitor nr. 893/1979 și nr. 967/1991 eliberate de Notariatul de stat sector 6. Reclamanții inițiali B. și C. sunt moștenitorii notificatorului R., conform certificatului de moștenitor nr. 24/2005 emis de BNP U. și V. Intimații-reclamanți din prezentul dosar, H., căsătorit cu I., și F., căsătorit cu G., sunt cumpărătorii drepturilor litigioase de la A., B. și C. Instanța de apel a constatat că prin expertiza efectuată în faza de apel, în primul ciclu procesual, expertul desemnat de instanță Ș. a localizat terenul proprietatea autorilor intimaților-reclamanți,

reconstituind vechiul amplasament al terenului notificat prin suprapunerea Planului loturilor cedate locuitorilor din comuna Dudești-Cioplea de pe moșia Dudești-Cioplea, fosta proprietate Ț., din anul 1924, cu Planurile topografice ale zonei, întocmite și actualizate în perioada 1959 - 1972. Față de cele susținute de apelantul-pârât L. la pct. 2 al motivelor de apel, Curtea a reținut ca fiind necontestată de acesta calitatea de unitate deținătoare în sensul art. 21 din Legea nr. 10/2001.

S-a avut în vedere și faptul că în suplimentul aceluiași raport de expertiză, expertul tehnic judiciar Ș. a răspuns în sensul că "loturile de teren deținute de L. (1E, 1J, 1G, 1D) cad sub întinderea certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor deținut de către SC L. SA". În cel de-al doilea ciclu procesual, prin adresa din 26 ianuarie 2015 apelantul-pârât SC L. SA a precizat că în inventarul societății L. SA se regăsesc un total de 18.308,11 m.p., sector 3; că suprafața de teren de 6122 m.p. se identifică cu parcela S3 sau cu adresa 1E, pe care se află un teren de fotbal, gazon, liber, neîngrădit și neîntreținut; că lotul 1J în suprafața de 1020 m.p. se identifică cu lotul 10 în suprafață de 1007 m.p., pe care este dispusă o parcare a școlii ce se află în apropriere; că lotul 1G se identifică cu lotul 7 în suprafață de 2761 m.p.

și că L. mai deține lotul 2 în suprafață de 7210 m.p.; s-a mai arătat că pentru nicio suprafață din cele menționate L. nu are încheiate contracte de închiriere sau asociere, că terenurile L. SA sunt libere și pot fi restituite în natură. Prin încheierea din data de 1 februarie 2015 Curtea de apel a dispus completarea raportului de expertiză în sensul celor solicitate de apelantul-pârât SC L. SA, iar prin raportul de expertiză-completare expertul tehnic judiciar Ș. a arătat că suprafața lotului 10 intabulat de L. SA corespunde cu suprafața lotului 1J identificate conform expertizei efectuate de expert tehnic judiciar X. și de expertul Ș. în primul apel. Expertul a mai arătat că în interiorul loturilor 1D, 1E, 1G și 1J nu au fost identificate elemente ale rețelelor de utilități și nici nu sunt edificate construcții.

În ceea ce privește criticile referitoare la inadmisibilitatea acțiunii în revendicare și la criteriile de comparare ale titlurilor părților în cadrul unei acțiuni în revendicare de drept comun, Curtea a constatat că nu se mai impun a fi analizate, față de împrejurarea că instanța supremă a dispus casarea deciziei pronunțate în primul ciclu procesual cu îndrumarea de a se clarifica temeiul juridic al pretențiilor deduse judecății, solicitându-se instanței de rejudecare să stabilească care este voința reală a reclamanților și să solicite reclamanților să precizeze la care dintre temeiurile invocate în cererea de chemare în judecată (fie art. 480 C. civ., fie Legea nr. 10/2001) înțeleg să se oprească.

În acest sens, prin încheierea din data de 5 noiembrie 2014 Curtea de apel a pus în vedere intimaților-reclamanți să precizeze în scris temeiul juridic al acțiunii, intimații-reclamanți indicând că își întemeiază acțiunea pe prevederile Legii nr. 10/2001. În schimb, Curtea a constatat că sunt întemeiate criticile din apel, prin care se susține că apelantul-pârât SC L. SA deține dreptul de proprietate asupra parcelelor menționate la paragraful 6 al sentinței de fond, conform certificatului de atestare a dreptului de proprietate emis la data de 12 mai 2000, precum și critica prin care se arată că, în anul 2001, anul apariției Legii nr. 10/2001, terenul revendicat era proprietatea SC L. SA, societate cu capital majoritar de stat, susținere confirmată, din punct de vedere probator, de certificatul emis de Oficiul Registrului Comerțului.

În aceste condiții, Curtea a constatat că este întemeiată susținerea apelantului-pârât conform căreia sunt incidente dispozițiile art. 21 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, rep., potrivit cărora "imobilele - terenuri și construcții - preluate în mod abuziv, indiferent de destinație, care sunt deținute la data intrării în vigoare a prezentei legi de o regie autonomă, o societate sau companie națională, o societate comercială la care statul sau o autoritate a administrației publice centrale sau locale este acționar ori asociat majoritar, de o organizație cooperatistă sau de orice altă persoană juridică de drept public, vor fi restituite persoanei îndreptățite, în natură, prin decizie sau, după caz, prin dispoziție motivată a organelor de conducere ale unității deținătoare". Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 296 C. proc.

civ., Curtea a admis apelul declarat de apelantul-pârât L. SA, a schim