ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1770/2016
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1770/2016 (Înalta Curte de Casație și Justiție)
Decizia nr.
1770/2016
Asupra cauzei
de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată
la data de 02 mai 2007, pe rolul Tribunalului București, secția a V-a
civilă, reclamanții A., B. și C. au chemat în judecată pe
pârâții Primarul General al Municipiului București, Primăria
Municipiului București, L., Ministerul Administrației și Internelor
- Centrul de Pregătire a Pompierilor "D." și SC E. SRL,
solicitând anularea dispoziției nr. 7662 din 05 aprilie 2007 emisă de
Primarul General al Municipiului București, prin care s-a revocat
Dispoziția nr. 6482 din 05 octombrie 2006, precum și a actelor
subsecvente și obligarea pârâților să le lase în deplină
proprietate și liniștită posesie imobilele terenuri situate în
București, în suprafață de 6.121 mp, în suprafață de
11.705 mp și în suprafață de 738 mp.
În drept, au
fost invocate dispozițiile Legii nr. 10/2001, art. 6 din Legea nr.
213/1998 și cele ale art. 480 C. civ.
F., G., H.
și I. au formulat cerere de intervenție prin care au solicitat
citarea, în calitate de pârât, și a Inspectoratului pentru Situații
de Urgență "J." al Municipiului București, întrucât
terenul asupra căruia invocă dreptul de proprietate se află în
administrarea acestuia. S-a solicitat prin această cerere să fie
obligați Inspectoratul pentru Situații de Urgență
"J." al Municipiului București și Ministerul
Administrației și Internelor - Centrul de Pregătire a
Pompierilor "D." să lase reclamanților în deplină
proprietate și liniștită posesie imobilul teren situat în
București, sector 3, în suprafața de 11.705 mp, arătându-se de
către intervenienți că au cumpărat de la reclamanții
inițiali terenurile obiect al prezentei cauze, prin contractul de
vânzare-cumpărare din 19 iunie 2007 completat cu actul adițional din
12 iulie 2007, ambele autentificate de Notar Public K.
Reclamanții
A., B. și C. au formulat cerere precizatoare, prin care au solicitat ca
pârâtul L. să lase în deplină proprietate și liniștită
posesie imobilul teren situat în București, în suprafață de
6.121 mp, așa cum este el identificat în actele anexe cererii și
pârâtul Ministerul Administrației și Internelor - Centrul de
Pregătire a Pompierilor "D." să fie obligat să lase în
deplină proprietate și liniștită posesie imobilul teren
situat în București, sector 3, în suprafață de 11.705 mp,
așa cum rezultă din actele de proprietate ale reclamanților.
S-a
solicitat, totodată, citarea în cauză, în condițiile art. 57
alin. (3) C. proc. civ., alături de Ministerul Administrației și
Internelor, a Inspectoratului de Stat pentru Situații de Urgență
"J." al Municipiului București, motivat de faptul că
această instituție ar putea opune un titlu pentru terenul în
suprafață de 11.705 mp.
Reclamanții
A., B. și C. au formulat o altă cerere precizatoare, prin care au
arătat că înțeleg să se judece și cu SC M. SA - Grup
Școlar județul Constanța, în calitate de pârâtă, pentru ca
aceasta să le lase în deplină proprietate și liniștită
posesie imobilul teren în suprafață de 739,00 mp, situat în
București, sector 3.
Reclamanții
A., C. și B. au rezumat într-o nouă cerere precizatoare
pretențiile formulate, solicitând anularea dispoziției din 05 aprilie
2007, prin care s-a revocat dispoziția din 05 octombrie 2006 și
să fie obligați pârâții să lase în deplină proprietate
și liniștită posesie imobilele-terenuri situate în
București (plan încadrare anexat), după cum urmează:
a) L., de la
care solicită parcelele: S 2, nr. poștal 1 D, în suprafață
de 1755 mp; S 3, nr. poștal IE, în suprafață de 6122 mp; S 5,
nr. poștal IG, în suprafață de 2902 mp; S 6, nr. poștal 1J,
în suprafață de 1007 mp - total suprafață ocupată
11.786 mp;
b) pârât
ocupant SC M. SA, cumpărător succesiv de la ocupant inițial SC
N. SA, de la care se revendică parcela S 4, nr. poștal 1 K, în
suprafață de 779 mp;
c) pârât
ocupant MAI - Centrul de Pregătire a Pompierilor, de la care se
revendică parcela S 7, nr. poștal 1 H, în suprafață de
11.705 mp.
Pârâtul
Inspectoratul pentru Situații de Urgență "J." al
Municipiului București a formulat cerere reconvențională, prin
care, în baza art. 10 din Legea nr. 10/2001 și art. 494 C. civ., a
solicitat să se constate calitatea sa de constructor de bună-credință,
în cazul admiterii cererii principale, iar reclamanții, respectiv
intervenienții în interes propriu, să fie obligați la plata
contravalorii investițiilor și bunurilor imobile-construcții,
respectiv utilități și instalații existente pe terenul în
suprafață de 11.085 mp, parcela S 7, sector 3, în valoare de 681.416,
93 lei și acordarea unui drept de retenție.
SC O. SRL,
deținător în locațiune a unei suprafețe de teren, a
formulat cerere de intervenție accesorie în interesul pârâtului L. SA,
prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată
formulată de reclamanți, ca neîntemeiată.
Prin
încheierea din data de 27 iunie 2008, tribunalul a luat act de transmisiunea
calității procesuale în ceea ce privește al doilea capăt de
cerere - revendicarea, de la reclamanți la numiții F., G., H. și
I.; a încuviințat în principiu cererea de intervenție formulată
de aceștia cu privire la capătul 1 de cerere, ca și cererea de
intervenție accesorie formulată de SC O. SRL.
Inspectoratul
pentru Situații de Urgență "J." al Municipiului
București a formulat cerere de intervenție principală, prin care
a solicitat stabilirea de măsuri reparatorii prin echivalent, în temeiul
art. 10 din Legea nr. 10/2001, arătând că o parte din terenul în
litigiu este ocupată de Brigada de Pompieri a Municipiului București.
Prin încheierea
din data de 05 decembrie 2008, tribunalul a admis în principiu cererea de
intervenție în interes propriu formulată de Inspectoratul pentru
Situații de Urgență "J.".
Prin
încheierea din data de 20 noiembrie 2009, tribunalul a disjuns cererea reconvențională
formulată de Inspectoratul pentru Situații de Urgență
"J." al Municipiului București de judecarea cererii principale.
Prin
Sentința civilă nr. 1455 din 15 decembrie 2009, Tribunalul
București, secția a V-a civilă:
A respins
excepția inadmisibilității capătului de cerere privind
revendicarea, ca neîntemeiată.
A respins
excepția lipsei calității procesuale active a
reclamanților, ca neîntemeiată.
A admis
acțiunea precizată, formulată de reclamanții A., B. și
C., F., G., H. și I.
A dispus
anularea dispoziției din 05 aprilie 2007 a Primarului General al
Municipiului București, prin care s-a revocat dispoziția din 05
octombrie 2006.
A obligat pe
pârâtul MAI - Centrul de Pregătire a Pompierilor să lase
reclamanților F., G., H. și I. în deplină proprietate și
liniștită posesie imobilul situat în București, în
suprafață de 11.705 mp - parcela S 7, așa cum a fost
identificată în raportul de expertiză tehnică efectuat în
cauză de expert P.
A obligat pe
pârâta SC L. SA să lase reclamanților F., G., H. și I. în
deplină proprietate și liniștită posesie următoarele
imobile: imobilul situat în București, în suprafață de 6.122 mp
- parcela S 3, așa cum a fost identificată în raportul de
expertiză tehnică topografică efectuat în cauză, precum
și imobilul situat în București, în suprafață de 1.020 mp -
parcela S 6, așa cum a fost identificată prin același raport de
expertiză; imobilul situat în București, în suprafață de
2.888 mp - parcela S 5, identificată prin raportul de expertiză
efectuat în cauză de expert P. și imobilul situat în București,
parcela S 2, așa cum a fost identificată prin același raport de
expertiză.
A obligat pe
pârâta SC M. SA să lase reclamanților F., G., H. și I. în
deplină proprietate și liniștită posesie imobilul situat în
București, în suprafață de 758 mp - parcela S 4, așa cum a
fost identificată în raportul de expertiză tehnică efectuat în
cauză de expert P.
A respins, ca
neîntemeiate, cererea de intervenție în interes propriu a Inspectoratului
pentru Situații de Urgență "J." și cererea de intervenție
accesorie a intervenientei SC O. SRL.
A omologat
raportul de expertiză tehnică efectuat în cauză de expert P.
Pentru a
pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut
următoarele:
Cu privire la
excepțiile invocate în cauză:
a)
acțiunea în revendicare a reclamanților este admisibilă având în
vedere hotărârea pronunțată în cauza Faimblat c. României
și Decizia nr. 33/2008, pronunțată în interesul legii. Deoarece
printr-o hotărâre definitivă și irevocabilă
reclamanților din prezenta cauză li s-a recunoscut dreptul de
proprietate asupra imobilului în litigiu, aceștia dețin un
"bun" în sensul jurisprudenței Curții Europene a
Drepturilor Omului.
b)
excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților
este neîntemeiată, întrucât beneficiarii dispoziției revocate prin
dispoziția atacată sunt reclamanții A., B. și C., iar
față de art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, aceștia sunt
și persoanele îndreptățite de a ataca dispoziția de revocare
a restituirii în natură.
Pe fondul
cauzei:
a) În ceea ce
privește capătul de cerere privind anularea dispoziției nr. 7662
din 05 aprilie 2007 emisă de Primarul General al Municipiului
București, prin care s-a revocat dispoziția din 05 octombrie 2006:
Prin
dispoziția din 05 octombrie 2006 a Primarului General al Municipiului
București, dată în temeiul Sentinței civile nr. 362 din 14
aprilie 2005 pronunțată de Tribunalul București, secția a
V-a civilă, irevocabilă, s-a dispus restituirea în natură a
imobilului în litigiu în suprafață de 6.121 mp către
reclamanții A., B. și C.
Prin
dispoziția din 05 aprilie 2007, emisă tot de Primarul General al
Municipiului București, s-a revocat dispoziția din 05 octombrie 2006.
Față
de această situație de fapt, tribunalul a reținut că,
deoarece contrazice ceea ce s-a statuat cu putere de lucru judecat printr-o
hotărâre judecătorească definitivă și
irevocabilă, dispoziția de revocare din 05 aprilie 2007 este
nelegală.
Pentru
același motiv (puterea de lucru judecat a hotărârii
judecătorești definitive și irevocabile), au fost apreciate ca
neîntemeiate susținerile pârâților SC L. SA, Ministerul
Administrației și Internelor - Centrul de Pregătire a
Pompierilor "D.", Inspectoratul pentru Situații de
Urgență "J.", potrivit cărora dispoziția din 05
octombrie 2006 a Primarului General al Municipiului București este
nelegală, deoarece Primăria Municipiului București nu era
competentă să emită această dispoziție ori trebuia
să se acorde măsuri reparatorii prin echivalent și nu restituirea
în natură. Atât timp cât această dispoziție s-a dat în temeiul
unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, este
inadmisibil ca printr-o altă hotărâre judecătorească
să se dispună altceva cu privire la același raport juridic
întrucât s-ar modifica o hotărâre judecătorească definitivă
prin alte căi decât căile legale de atac, ceea ce ar însemna
încălcarea dreptului la un proces echitabil al reclamanților, precum
și încălcarea principiului securității raporturilor
juridice. De asemenea, s-a apreciat ca neîntemeiată și apărarea
pârâtului Inspectoratul pentru Situații de Urgență
"J." prin care s-a invocat excepția de tardivitate a
formulării notificării în baza Legii nr. 10/2001 față de
el, astfel cum prevăd dispozițiile art. 22 alin. (5) din Legea nr.
10/2001, reținând că reclamanții au depus în termen notificarea
în temeiul Legii nr 10/2001 la pârâtul Municipiul București prin Primar
General, așa cum s-a reținut și prin Sentința civilă
nr. 362 din 14 aprilie 2005, menționată mai sus. În urma
revocării primei decizii de restituire în natură, Primarul General a
declinat competența de soluționare a cauzei către Inspectoratul
pentru Situații de Urgență "J.", notificarea
formulată în termenul legal profitând reclamanților.
b) În ceea ce
privește capătul de cerere în revendicare:
Din probele
administrate în cauză, respectiv înscrisurile depuse la dosar și
expertiza tehnică topografică, a rezultat că o parte din
terenurile pentru care s-a dispus restituirea în natură prin Sentința
civilă nr. 362 din 14 aprilie 2005 pronunțată de Tribunalul
București sunt ocupate de pârâții SC L. SA, Ministerul
Administrației și Internelor - Centrul de Pregătire a
Pompierilor "D.", Inspectoratul pentru Situații de
Urgență "J." și SC M.
Instanța
de fond a apreciat că analiza cererii în revendicare nu se realizează
exclusiv prin compararea titlurilor pe baza criteriilor dreptului comun
presupuse de aplicarea art. 480 C. civ., așa cum solicită
reclamanții, ci și în considerarea Legii nr. 10/2001 și a
normelor europene privind protecția dreptului de proprietate, reprezentate
de art. 1 din Protocolul nr. 1 al Convenției Europene pentru Apărarea
Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale.
Imobilul în
litigiu face parte dintre imobilele preluate abuziv de către stat și
intră astfel în domeniul de aplicare al Legii nr. 10/2001, domeniu în care
Curtea Europeană a Drepturilor Omului are o jurisprudență
constantă în cauzele împotriva României.
Dat fiind
caracterul declarativ al Sentinței civile nr. 362 din 14 aprilie 2005,
irevocabilă, prin care s-a recunoscut dreptul de proprietate al reclamanților
asupra imobilului în litigiu și s-a dispus restituirea acestuia în
natură către reclamanți, efectele acesteia se produc retroactiv,
însemnând că dreptul de proprietate asupra imobilului în litigiu nu a
ieșit niciodată din patrimoniul titularilor inițiali, constatare
ce concordă cu voința legiuitorului exprimată în
dispozițiile art. 2 din Legea nr. 10/2001, în vigoare la data introducerii
cererii principale. Dreptul de proprietate astfel recunoscut, cu efect
retroactiv, nu este revocabil. Reclamanții nu au intrat în posesia
întregului imobil în urma hotărârii judecătorești
menționate, împrejurare care constituie o privare de bun în lumina
jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului (cauza
Păduraru c. României, cauza Suciu-Arama c. României).
Procedând la
compararea drepturilor autorilor de la care provin titlurile în concurs,
instanța de fond a reținut că titlul pretins de reclamanți,
contractul de vânzare-cumpărare din 13 decembrie 1945, prin care autorii
lor au dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului în litigiu,
certificatul de moștenitor nr. 967/1991 de pe urma defunctei Q.,
certificatul de moștenitor din 07 aprilie 2005 de pe urma defunctului R.,
este confirmat în justiție prin hotărârea definitivă și
irevocabilă a Tribunalului București, secția a V-a civilă.
În
apărare, pârâții au invocat certificatul de atestare a dreptului de
proprietate asupra terenurilor emis la data de 12 mai 2000 de către
Ministerul Tineretului și Sportului, pe numele pârâtei SC L. SA,
certificatul de atestare a dreptului de proprietate din 28 mai 1996, emis de
Ministerul Industriilor pe numele SC S. SA, certificatul de atestare a
dreptului de proprietate asupra terenurilor din 30 mai 1995, emis de Ministerul
Industriilor pe numele SC N. SA, contractul din 14 ianuarie 2004 și
contractul din 31 ianuarie 2004 prin care a dobândit dreptul de proprietate
asupra terenului SC M. SA. De asemenea, pârâtul Ministerul Administrației
și Internelor - Centrul de Pregătire a Pompierilor "D."
invocă Decizia nr. 7/1984 a Sfatului Popular al Municipiului
București.
Comparând
drepturile autorilor de la care emană titlurile în concurs, s-a constatat
că la momentul emiterii certificatelor de atestare a dreptului de
proprietate asupra terenurilor, respectiv a Deciziei nr. 7/1984, autorii
pârâților, respectiv Ministerul Tineretului și Sportului și
Ministerul Industriilor, precum și Sfatul Popular al Municipiului
București, nu erau proprietarii imobilului în cauză, acesta fiind
preluat abuziv. În concursul dintre reclamanți și pârâți, primii
se află în posesia titlului originar de proprietate asupra imobilului
revendicat, făcând dovada transmisiunilor succesive cu actele de
proprietate și de succesiune.
S-a apreciat
că, deși pârâții dispun de un "bun" în sensul art. 1
din Protocolul nr. 1 la Convenție, viciul care afectează titlul
autorului acestora -statul - radiază implicit și în privința
propriului titlu, fapt de natură să împiedice recunoașterea
preferabilității titlului pârâților în concurs cu cel al
reclamanților, mai bine caracterizat.
Apărarea
pârâtei SC M. SA privind preferabilitatea titlului său, față de
anterioritatea înscrierii lui în cartea funciară, a fost considerată
nerelevantă în compararea titlurilor care provin de la autori
diferiți cum este cazul în speță. S-a mai reținut și
că situația subdobânditorului de bună-credință și
cu titlu oneros al unui imobil este una dintre excepțiile de la aplicarea
principiului anulării actului subsecvent ca urmare a anulării actului
principal și are relevanță în materia efectelor nulității,
neavând nicio consecință juridică în cadrul acțiunii în
revendicare imobiliară.
c) Tribunalul
a respins cererea de intervenție principală a Inspectoratului pentru
Situații de Urgență "J.", reținând că
intervenientul deține imobilul în litigiu în temeiul Deciziei nr. 7 din 10
ianuarie 1984 - art. 3, decizie a Consiliului Popular al Municipiului
București, titlu ce nu poate fi considerat preferabil celui al
reclamanților, deoarece provine de la un non dominus (neproprietar).
d)
Față de soluția dată acțiunii în revendicare a
reclamanților, s-a respins cererea de intervenție accesorie a
intervenientei SC O. SRL, având în vedere preferabilitatea titlului
reclamanților și nu al pârâtei SC L. SA.
Împotriva
Sentinței civile nr. 1455/2009 au declarat apel pârâții Municipiul
București prin Primarul General, L. SA și intervenienta SC O. SRL,
Ministerul Afacerilor Interne, Inspectoratul pentru Situații de
Urgență "J." și SC M. SA.
În motivarea
apelului, pârâtul Municipiul București prin Primarul General a
susținut, în esență, că reclamanții nu au calitate
procesuală activă, că nu au contestat, conform art. 26 din Legea
nr. 10/2001, dispoziția din 05 aprilie 2007 și nu au făcut
dovada ca ar fi titularii dreptului real de proprietate asupra imobilului
revendicat.
Pârâta SC L.
SA a reiterat în apel excepțiile lipsei calității procesuale
active a reclamanților în acțiunea în revendicare și a
inadmisibilității acțiunii în revendicare, iar pe fond a
considerat că titlul reclamanților nu este preferabil titlului SC L.
SA în condițiile în care se întemeiază pe o hotărâre
judecătorească ce nu este opozabilă SC L. SA și provine de
la neproprietar. Apelantul invocă, ca și excepție de fond,
nulitatea absolută a Dispoziției nr. 6482/2006, nulitate ce o
întemeiază pe încălcarea prevederilor imperative ale art. 21 și
art. 22 din Legea nr. 10/2001, cu argumentul potrivit căruia normele de
competență stabilite de Legea nr. 10/2001 sunt norme de ordine
publică de la care nu se poate deroga.
În motivarea
apelului, intervenienta SC O. SRL a susținut că, în mod greșit,
instanța de fond a apreciat că Sentința civilă nr. 362 din
14 aprilie 2005 pronunțată de Tribunalul Municipiului București
se bucură de autoritate de lucru judecat deși, față de
terți, hotărârea se opune cu valoarea unui fapt juridic și a
unui mijloc de probă, a unei prezumții relative. Instanța de
fond trebuia să observe că acțiunea în revendicare
îndreptată împotriva S. C. L. SA era inadmisibilă, reclamanții
având la îndemână calea Legii nr. 10/2001, în baza căreia puteau solicita
de la SC L. SA restituirea în natură a imobilelor deținute de acesta.
În motivarea
apelului, pârâtul Ministerul Afacerilor Interne a arătat că procedura
de citare a pârâtului M.A.I. era viciată, având în vedere că a fost
efectuată prin afișare, că hotărârea încalcă
dispozițiile art. 16 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 referitoare la
menținerea afectațiunii pe o perioadă de până la 3 ani,
precum și pe ale art. 21 și 25 din Legea nr. 10/2001, referitoare la
faptul că restituirea în natură se face direct de către unitatea
care deține imobilul solicitat, considerând, de asemenea, că sunt
incidente dispozițiile art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001,
republicată sau ale art. 494 alin. (3) teza a II-a C. civ.
Inspectoratul
pentru Situații de Urgență "J." al Municipiului
București a apreciat că hotărârea pronunțată de
Tribunalul București nr. 362 din 14 aprilie 2005, irevocabilă, nu
poate fi creatoare de obligații pentru pârâții Ministerul
Administrației și Internelor și Inspectoratul pentru
Situații de Urgență "J." al Municipiului
București, de a lăsa în deplină proprietate și
liniștită posesie terenul ocupat de aceste instituții - parcela
S7, atâta timp cât nu au fost părți în proces în calitatea lor de
"deținători legali" ai terenului în sensul Legii nr. 10/2001.
Susține că reclamanții nu au dovedit - pe baza actelor depuse -
identitatea imobilului teren revendicat cu imobilul deținut de pârât. De
asemenea, nu s-a făcut dovada persoanelor îndreptățite.
- În
subsidiar, apelantul-pârât solicită acordarea de măsuri reparatorii
în echivalent părților reclamante în baza art. 10 alin. (3), (4), (5)
din Legea nr. 10/2001 întrucât terenul imobil, parcela S7 în
suprafață de 11.705 mp este afectat unui serviciu public pe care
Inspectoratul pentru Situații de Urgență îl prestează în
baza legii (O.G. nr. 88/2001, H.G. nr. 1492/2004). Reluând ideea
necesității imobilului, în situația în care se va menține
soluția tribunalului în sensul restituirii în natură a imobilului
teren, apelantul apreciază că devin aplicabile dispozițiile art.
16, conform Anexei 2 din Legea nr. 10/2001.
Pârâta SC M.
SA a susținut că Sentința nr. 362 din 14 mai 2005
pronunțată de Tribunalul București nu îi poate fi opozabilă
deoarece nu a fost parte în acest proces, ba, mai mult, a fost
pronunțată față de o persoană care nu are calitatea de
persoană deținătoare. Precizează că a dobândit dreptul
de proprietate prin contract de vânzare-cumpărare, titlu ce s-a consolidat
prin necontestarea lui în temeiul art. 46 din Legea nr. 10/2001 și în
termenul de prescripție instituit prin alineatul final al acestui articol.
Consideră
titlul său preferabil, față de criteriile speciale instituite de
Legea nr. 10/2001 respectiv valabilitatea certificatului de testare a dreptului
de proprietate din 19 aprilie 1995 titlul autoarei sale, SC N. SA, și a
contractului de vânzare-cumpărare din 31 martie 2004 al apelantei pârâte.
Aceste titluri de proprietate nu au fost anulate în instanță, iar
dispozițiile art. 18 din Legea nr. 10/2001, stabilesc în această
situație o reparație echitabilă pentru proprietar, respectiv
despăgubirea prin echivalent.
Prin Decizia
civilă nr. 267A din 24 septembrie 2013, Curtea de Apel București,
secția a IV-a civilă, a admis apelurile declarate de pârâții
Ministerul Administrației și Internelor și Inspectoratul pentru
Situații de Urgență "J."; a schimbat în parte
sentința apelată, în sensul că a obligat pe pârâtul Ministerul
Administrației și Internelor - Inspectoratul pentru Situații de
Urgență "J." - Centrul de Pregătire a Pompierilor
"D." să lase reclamanților F., G., H. și I. în
deplină proprietate și liniștită posesie imobilul situat în
București, în suprafață de 11.054,30 mp - parcela S 7, așa
cum a fost identificată în raportul de expertiză topografică
întocmit în apel de expert Ș. și schițe anexă; a
păstrat celelalte dispoziții ale sentinței; a respins, ca
nefondate, apelurile declarate de pârâții Municipiul București, SC M.
SA, L. SA și intervenienta SC O. SRL împotriva aceleiași
sentințe.
Prin Decizia
nr. 1326 din 7 mai 2014 Înalta Curte de Casație și Justiție,
secția I civilă, a admis recursurile declarate de pârâții
Ministerul Afacerilor Interne, Inspectoratul pentru Situații de
Urgență "J.", SC L. SA, SC M. SA și Municipiul București
prin Primar General împotriva Deciziei civile nr. 267A din 24 septembrie 2013 a
Curții de Apel București; a casat această decizie și a
trimis cauza spre rejudecare Curții de Apel București.
Pentru a
pronunța această decizie, instanța supremă a reținut
următoarele:
Solicitarea
de respingere ca inadmisibilă a acțiunii în revendicare de drept
comun este nefondată. Potrivit Deciziei în interesul legii nr. 33/2008, în
măsura în care reclamantul invocă un "bun" în favoarea sa,
în sensul normei europene, acțiunea în revendicare formulată ulterior
apariției Legii nr. 10/2001 este admisibilă, ceea ce este și
cazul în speță, unde reclamanții invocă existența unui
"bun", raportat la dispoziția de restituire în natură a
imobilului litigios, emisă în executarea unei hotărâri
judecătorești irevocabile pronunțată în contradictoriu cu
emitentul acesteia. Cât privește împrejurarea dacă reclamanții
sunt, într-adevăr, titularii unui "bun", aceasta este o
chestiune ce ține de fondul acțiunii în revendicare, iar nu de
admisibilitatea ei.
Sunt fondate
criticile privind neclarificarea temeiului juridic al acțiunii în
revendicare și imposibilitatea aplicării concomitente a
dispozițiilor dreptului comun și ale Legii nr. 10/2001 în
soluționarea acestei cereri, critici ce se regăsesc în recursurile
pârâtelor SC M. SA și SC L. SA.
În acest sens
Înalta Curte a reținut că prin cererea introductivă de
instanță, ca și prin precizarea ulterioară de acțiune,
formulată la data de 21 aprilie 2008, reclamanții au indicat ca temei
de drept al pretențiilor lor dispozițiile art. 480 C. civ. și
ale Legii nr. 10/2001.
La fel ca
și prima instanță, instanța de apel s-a considerat
învestită cu o acțiune în revendicare de drept comun privind un
imobil ce intră sub incidența Legii nr. 10/2001, acțiune
formulată după intrarea în vigoare a legii speciale. Cu toate acestea,
în soluționarea fondului cererii în revendicare, instanța de apel s-a
raportat atât la dispozițiile dreptului comun, cât și la cele ale
legii speciale.
Or, potrivit
art. 129 alin. (4) C. proc. civ., înainte de a proceda la cercetarea fondului
cauzei, instanța trebuia să clarifice temeiul juridic al acesteia,
având obligația de a solicita inițiatorilor demersului judiciar
să decidă dacă înțeleg să se prevaleze de
dispozițiile dreptului comun sau de cele ale legii speciale, cele
două categorii de norme juridice neputând fi invocate concomitent ca temei
de drept al raportului juridic dedus judecății. Aceasta deoarece
modalitatea de abordare este diferită în funcție de fiecare temei
juridic, respectiv acțiunea în revendicare de drept comun privind un imobil
ce cade sub incidența Legii nr. 10/2001, formulată după intrarea
în vigoare a acestei legi se soluționează după criteriile
prevăzute în Decizia în interesul legii nr. 33/2008 a Înaltei Curți
de Casație și Justiție, pe când acțiunea în restituire
întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 10/2001, circumscrisă
contestației prevăzute de art. 26 alin. (3) din această lege,
raportat la Decizia în interesul legii nr. XX/2007, presupune aplicarea
dispozițiilor de drept substanțial ale legii speciale de
reparație.
În
speță, instanța de apel nu a clarificat temeiul juridic al
cererii în revendicare, iar în soluționarea fondului acesteia a avut în
vedere atât dispozițiile dreptului comun, cât și pe cele ale legii
speciale de reparație, raportându-se la temeiuri juridice diferite
față de persoane juridice aflate în aceeași situație
juridică, ceea ce este greșit. Față de pârâții MAI
și ISU "J." instanța de apel a avut în vedere
dispozițiile art. 480 C. civ. și cele ale art. 1 din Primul Protocol
adițional la Convenția europeană a drepturilor omului, iar
față de pârâtele SC L. SA și SC M. SA a avut în vedere
dispozițiile Legii nr. 10/2001, analizând pretenția de restituire în
lumina dispozițiilor de drept substanțial ale legii speciale, ca în
cadrul unei contestații circumscrise art. 26 alin. (3) din această
lege, raportat la Decizia în interesul legii nr. XX/2007.
Încadrarea în
drept a pretențiilor deduse judecății, calificarea juridică
a acțiunii este, într-adevăr, obligația instanței, care
însă nu are dreptul ca, în această operațiune, să
depășească limitele învestirii fixate de reclamant prin cererea
de chemare în judecată. Cum, în speță, reclamanții au
indicat, prin cererea introductivă și precizarea ulterioară din
21 aprilie 2008, două temeiuri juridice - art. 480 C. civ. și Legea
nr. 10/2001 - ce se exclud reciproc, instanța avea de lămurit, cu
prioritate, care este voința reală a reclamanților,
solicitându-le să precizeze la care dintre temeiurile de drept invocate
înțeleg să se oprească.
Numai
după clarificarea cadrului procesual, din punctul de vedere al temeiului
juridic, instanța de apel poate păși la verificarea
legalității soluției date la fond cererii în revendicare, din
perspectiva temeiului juridic de care au înțeles să se prevaleze
reclamanții.
A mai
apreciat instanța de recurs că, în verificarea legalității
soluției fondului pe cererea în revendicare, prezintă
relevanță dacă dispoziția de restituire în natură
emisă de PMB sub nr. 6482/2006 este un act juridic valabil, în
condițiile în care aceasta a fost invocată de către
reclamanți în justificarea dreptului de proprietate asupra terenului
litigios, iar pârâta SC L. SA i-a contestat în apel legalitatea, invocând în
mod expres excepția nulității respectivei dispoziții. Or,
instanța de apel nu a analizat excepția nulității
dispoziției PMB nr. 6482/2006, criticile în acest sens din recursul
pârâtei SC L. SA fiind fondate, astfel că și din acest punct de
vedere se impune soluția de casare cu trimitere spre rejudecare, în
temeiul art. 304 pct. 7 C. proc. civ.
De altfel, o
atare excepție a fost invocată, în mod indirect, și de
către ceilalți pârâți, cât timp toți au susținut
că Dispoziția nr. 6482/2006 a fost emisă cu încălcarea
dispozițiilor Legii nr. 10/2001 referitoare la entitatea competentă
să soluționeze notificarea, respectiv unitatea deținătoare
a imobilului solicitat.
Chestiunea
legalității revocării de către emitent a dispoziției
de restituire în natură este subsecventă analizei excepției
nulității acestei dispoziții, putând fi influențată de
soluția ce se va da excepției - în cazul admiterii excepției
și constatării, pe cale incidentală, a nulității
dispoziției de restituire în natură, Dispoziția de revocare nr.
7662 din 05 aprilie 2007 rămâne fără obiect, impunându-se astfel
ca instanța de trimitere să analizeze ambele chestiuni. În acest
context, a fost admis și recursul formulat de pârâtul Municipiul
București exclusiv cu privire la soluția dată capătului de
cerere având ca obiect anularea dispoziției de revocare din 05 aprilie
2007, urmând ca în rejudecare, în funcție și de dezlegarea ce se va
da excepției nulității Dispoziției de restituire în
natură nr. 6482/2006, să se verifice legalitatea emiterii
dispoziției de revocare din 05 aprilie 2007, luându-se în considerare
și criticile pe același aspect din recursurile pârâtelor ISU
"J." și SC M. SA.
Prin Decizia
nr. 183/A din 10 martie 2016 a Curții de Apel București, secția
a IV-a civilă, a fost respinsă excepția nulității
absolute a dispoziției Primarului General nr. 6482/2006; au fost respinse
ca nefondate apelurile declarate de apelantul-pârât Municipiul București
prin Primarul General și apelanta-intervenientă SC O. SRL; au fost
admise apelurile declarate de apelanții-pârâți L. SA, Ministerul
Afacerilor Interne, Inspectoratul pentru Situații de Urgență
București - Ilfov și SC M. SA, schimbată în parte sentința
apelată, în sensul că pârâta SC L. a fost obligată să
emită, în beneficiul reclamanților H., F. și G., dispoziție
de restituire în natură pentru imobilele menționate în paragraful 6
al dispozitivului sentinței apelate; a fost obligat pârâtul Ministerul
Afacerilor Interne să emită în beneficiul reclamanților H., F.
și G. dispoziție cuprinzând propunere de acordare a măsurilor
reparatorii prin echivalent în condițiile art. 21 din Legea nr. 165/2013
pentru imobilul situat în București, în suprafață de 11.054,30
mp, identificat în raportul de expertiză topografică întocmit de
expertul Ș. și schițele anexe; a fost respinsă
acțiunea formulată în contradictoriu cu pârâții SC M. SA și
Inspectoratul pentru Situații de Urgență București - Ilfov,
ca nefondată, fiind păstrate celelalte dispoziții ale
sentinței apelate.
În temeiul
dispozițiilor art. 274 alin. (1) C. proc. civ. au fost obligați
intimații-reclamanți H., F. și G. să plătească
cheltuieli de judecată, astfel: 700 lei către Ministerul Afacerilor
Interne (onorariu de expertiză) și 700 lei către Inspectoratul
pentru Situații de Urgență București - Ilfov (onorariu de
expertiză) și au fost respinse ca neîntemeiate cererile privind plata
cheltuielilor de judecată formulate de apelantele-pârâte MAI și ISU
București - Ilfov (pentru rest) deoarece expertizele efectuate la
solicitarea acestora le-au profitat, și de apelanta L., deoarece apelul
declarat de aceasta a fost admis pentru alte considerente decât cele legate de
constatările din raportul de expertiză.
Pentru a
pronunța această hotărâre, instanța de apel a reținut
următoarele:
Cu privire la
apelul declarat de pârâtul Municipiul București prin Primarul General,
Curtea a reținut că reclamanții inițiali A., B. și C.
au transmis calitatea procesuală activă către H., F. și G.,
conform antecontractului de vânzare-cumpărare, Contractului de
vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1186/2007 și Contractului de
vânzare-cumpărare de drepturi litigioase autentificat sub nr. 221/2008,
iar instanța de fond a luat act de transmisiunea calității
procesuale active de la reclamanții inițiali la H., F. și G.
În
rejudecare, la termenul din data de 4 martie 2015 Curtea a stabilit cadrul
procesual, luând act de transmiterea calității procesuale active ca
urmare a înstrăinării drepturilor litigioase de către
reclamanții inițiali și de faptul că intimata I. a pierdut
calitatea de titular al drepturilor litigioase ca efect al partajului
consfințit prin Sentința civilă nr. 1502/2010 pronunțată
de Judecătoria sectorului 3 București.
S-a
reținut că obiectul acțiunii formulate de reclamanți
împotriva pârâtului Municipiul București prin Primarul General constă
în anularea dispoziției din 5 aprilie 2007 emisă de pârât prin care
acesta a revocat dispoziția din 5 octombrie 2006.
S-a apreciat
că în mod corect a constatat tribunalul faptul că reclamanții se
legitimează activ întrucât au calitatea de beneficiari ai dispoziției
atacată în prezenta cauză.
Astfel, din
examinarea actelor dosarului, Curtea de apel a reținut că, prin
Notificarea înregistrată la Primăria Municipiului București sub
nr. 2217 din 26 martie 2001 A. și R. au solicitat stabilirea drepturilor
ce li se cuvin în conformitate cu Legea nr. 10/2001 cu privire la
imobilul-teren situat în București, asupra cărora au arătat
că sunt proprietari conform actului de vânzare-cumpărare din 12
decembrie 1945.
Prin
dispoziția din 9 februarie 2004 emisă de Primăria Municipiului
București a fost soluționată această notificare în sensul
că s-a dispus restituirea în natură, în proprietatea lui A. și
R., a terenului în suprafață de 8181 m.p. ce constituie parcelele S1
= 3524 m.p., S2 = 1755 m.p. și S5 = 2902 m.p.
Împotriva
acestei dispoziții au formulat contestație A. și R., care a fost
admisă prin Sentința civilă nr. 362 din 14 aprilie 2005
pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a
civilă, în sensul că s-a dispus obligarea Primarului General al
Municipiului București în calitate de reprezentant al Primăriei
Municipiului București să completeze Dispoziția nr. 2407/2004,
prin restituirea în natură către reclamanți a suprafeței de
teren de 19.613 m.p. ce constituie parcelele S3 = 6122 m.p., S4 = 779 m.p., S6
= 1007 m.p. și S7 = 11705 m.p. situată în București,sector 3,
precum și stabilirea dreptului la măsuri compensatorii prin
echivalent pentru suprafața de teren de 2206 m.p. parcela S8. Această
sentință a rămas definitivă prin Decizia civilă nr.
672A din 17 octombrie 2005 pronunțată de Curtea de apel București,
secția a VII-a civilă, și irevocabilă prin Decizia
civilă nr. 9640 din 24 noiembrie 2006 pronunțată de Înalta Curte
de Casație și Justiție, secția I civilă.
În executarea
acestei hotărâri judecătorești, prin dispoziția din 5
octombrie 2006 apelantul-pârât a dispus restituirea în natură, către
A. și către moștenitorii lui R., B. și C., a terenului în
suprafață de 19.613 situat în București, sector 3, compus din
parcelele S3 = 6122 m.p., S4 = 779 m.p., S6 = 1007 m.p. și S7 = 11705 m.p.
Prin
dispoziția din 5 aprilie 2007, ce face obiectul prezentei cauze și
care a fost anulată de prima instanță de fond, apelantul-pârât a
dispus revocarea Dispoziției nr. 6482/20006.
Apelantul-pârât
susține două motive pentru care consideră greșită
hotărârea tribunalului: în primul rând, susține că are dreptul
să-și revoce propria dispoziție deoarece aceasta este un act
administrativ; în al doilea rând, invocă faptul că reclamanții
nu se legitimează activ deoarece Dispoziția nr. 6482/2006 a
Primarului General al Municipiului București este nulă absolut, fiind
emisă cu încălcarea unor dispoziții imperative ale Legii nr.
10/2001.
Prima
critică este nefondată, deoarece Dispoziția nr. 6482/2006 nu are
doar caracter de act administrativ, ci are o natură juridică
mixtă, și de act administrativ și de act juridic civil, având în
vedere că art. 25 alin. (4) din Legea nr. 10/2001 rep. conferă
dispoziției de restituire în natură valoarea unui înscris autentic
și de titlu executoriu, făcând dovada proprietății
persoanei îndreptățite asupra acestuia.
Prin urmare,
autoritatea publică nu își poate revoca actul administrativ pe motiv
că a fost emis nelegal, deoarece acesta a intrat în circuitul civil
și a produs efecte juridice.
În al doilea
rând, a permite apelantului-pârât să revoce Dispoziția nr. 6482/2006
ce a fost emisă de acesta în executarea unei hotărâri
judecătorești, pe motiv că ar fi nelegală, ar însemna a-i
permite să conteste Sentința civilă nr. 36272005 într-o
altă modalitate decât prin folosirea căilor de atac prevăzute de
lege.
În ceea ce
privește critica potrivit căreia Dispoziția nr. 6482/2006
emisă de Primarul General este nulă absolut, deoarece a fost
emisă cu încălcarea unor dispoziții imperative ale legii,
întrucât apelantul-pârât nu avea în administrare suprafața de teren în
litigiu, care se afla în administrarea altor entități, Curtea a
reținut, în primul rând, că această apărare, ce a fost
ridicată și de ceilalți apelanți-pârâți prin motivele
de apel, a constituit unul dintre motivele de casare, instanța supremă
arătând că se impune ca, în rejudecare, instanța de apel să
se pronunțe cu prioritate asupra excepției nulității
Dispoziției de restituire în natură nr. 6482/2006, iar în raport de
soluția ce va fi pronunțată cu privire la această chestiune
incidentală să se pronunțe și asupra legalității
Dispoziției de revocare nr. 7662/2007.
Analizând
excepția de nulitate a Dispoziției nr. 6482/2006, instanța de
apel a reținut că motivul de nelegalitate invocat de către
apelantul-pârât Municipiul București este acela că nu avea în
administrare loturile pe care a fost obligat să le restituie în
natură în favoarea reclamanților.
Curtea a
constatat că, pentru apelantul-pârât Municipiul București,
Dispoziția nr. 6482/2006 reprezintă un act de executare silită a
unei hotărâri judecătorești, acesta având calitatea de debitor
al unei obligații stabilite pe cale judiciară, într-un proces în care
a avut posibilitatea de a-și formula toate apărările legate de
situația juridică a acestor loturi de teren și de
entitatea/entitățile care au calitatea de unitate
deținătoare. Nu se poate permite debitorului să-și revoce
actul prin care a pus în executare o hotărâre judecătorească, pe
motiv că apreciază că nu are calitatea de debitor, deși o
instanță judecătorească a dispus în sens contrar.
De aceea,
Curtea a apreciat că, față de apelantul-pârât, operează
puterea de lucru judecat a Sentinței civile nr. 362 din 14 aprilie 2005
pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a
civilă, rămasă definitivă și irevocabilă, astfel
încât nu pot fi primite susținerile acestuia privind nelegalitatea
Dispoziției nr. 6482/2006, atât timp cât aceleași susțineri i-au
fost respinse cu caracter irevocabil prin respectiva hotărârea
judecătorească.
S-a
considerat că apelantul-pârât Municipiul București își
invocă propria culpă, în condițiile în care Legea nr. 10/2001 stabilește
în sarcina sa obligația de a stabili situația juridică a
imobilului notificat, de a identifica unitatea deținătoare a
terenului și de a comunica aceste date persoanei îndreptățite
(art. 28 alin. (1) și (2) din Legea nr. 10/2001), obligație pe care
trebuia să o îndeplinească înainte de emiterea Dispoziției nr.
2407/2004.
Dispoziția
nr. 6482/2006 a Primarului General al Municipiului București prevede
restituirea în natură a parcelei S7 = 11705 m.p. cu privire la care
calitatea de unitate deținătoare aparține apelantului-pârât
Ministerul Afacerilor Interne.
Apelanții-pârâți
MAI și Inspectoratul pentru Situații de Urgență
"J." al Municipiului București nu au susținut în mod expres
nelegalitatea Dispoziției nr. 6482/2006, ci au arătat că emitentul
acesteia și-a încălcat obligațiile legale pe care le avea în
temeiul art. 28 alin. (1) și (2) din Legea nr. 10/2001, de a identifica
deținătorul legal al parcelei S7, ca fiind MAI (fosta) Brigadă
de Pompieri a Capitalei - afirmație pe care Curtea a considerat-o
întemeiată: într-adevăr, situația din prezentul dosar a fost
creată de Primăria Municipiului București, care avea
această obligație legală și nu și-a îndeplinit-o,
însă a apreciat că această constatare nu este suficientă
pentru a antrena anularea Dispoziției nr. 6482/2006, dat fiind specificul
speței în care această dispoziție a fost emisă în
executarea unei hotărâri judecătorești.
De asemenea,
Dispoziția nr. 6482/2006 a Primarului General al Municipiului
București prevede restituirea în natură a parcelelor S3 = 6122 m.p.,
S4 = 779 m.p., S6 = 1007 m.p. cu privire la care calitatea de unitate
deținătoare aparține apelantului-pârât L.
Apelantul-pârât
L. a invocat în mod expres excepția de nulitate a Dispoziției nr.
6482/2006, ca fiind emisă cu încălcarea prevederilor de ordine
publică ale art. 21 și 22 din Legea nr. 10/2001, întrucât calitatea
de unitate deținătoare aparține apelantei L., iar nu PMB.
Curtea a
reținut cu aceeași motivare - actul contestat reprezintă un act
de punere în executare silită de către debitorul Primăria
Municipiului București a unei obligații stabilite printr-o
hotărâre judecătorească rămasă irevocabilă,
că nu se poate dispune anularea acestui act pe motiv că, în
realitate, obligația de restituire revenea altui debitor, deoarece a apreciat
că, în această situație, operează efectul relativ al
hotărârii judecătorești. Hotărârea judecătorească
(Sentința civilă nr. 362/2005 rămasă irevocabilă)
precum și Dispoziția prin care pârâtul Municipiul București prin
Primarul General a pus, în mod formal, în executare, obligația
stabilită în sarcina sa, produc efecte obligatorii între părțile
acelui litigiu însă, față de apelantul-pârât L., este doar
opozabilă (și nu obligatorie) și doar atât timp cât L. nu face
proba contrară. Or, prin motivele de apel formulate, apelantul-pârât L. a
urmărit a face dovada că lui îi aparține calitatea de unitate
deținătoare, iar nu Municipiului București, împrejurare
verificabilă cu ocazia analizei pe fond a acțiunii precizate de
intimații-reclamanți a fi întemeiată pe dispozițiile Legii
nr. 10/2001, formulată împotriva pârâtului L.
Prin urmare,
Curtea a reținut că motivul întemeiat pe încălcarea
dispozițiilor art. 21 și 22 din Legea nr. 10/2001 nu reprezintă
un motiv de anulare a Dispoziției nr. 6482/2006, în cazul specific din
speța de față, ci un motiv de inopozabilitate al acestei
dispoziții față de apelantul-pârât L., acesta având
posibilitatea să o combată, în procesul de față, cu orice
mijloc de probă.
Pentru aceste
motive, Curtea de apel a respins excepția nulității absolute a
Dispoziției Primarului General nr. 6482/2006, iar în temeiul
dispozițiilor art. 296 C. proc. civ. a respins ca nefondat apelul declarat
de apelantul-pârât Municipiul București prin Primarul General.
Cu privire la
apelul declarat de pârâtul SC L. SA, instanța a respins ca nefondată
critica acestuia potrivit căreia reclamanții F., G., H. și I.,
nu au calitatea de persoane îndreptățite pe motiv că nu sunt
proprietari ai terenurilor solicitate a fi retrocedate de la apelantul-pârât,
în temeiul Legii nr. 10/2001, conform precizării făcute de
reclamanți în temeiul deciziei de casare.
În acest
sens, instanța de apel a reținut că Notificarea nr. 2217/2001 a
fost formulată de A. și R., în calitate de proprietari în indiviziune
asupra terenului situat în București, în baza actului de
vânzare-cumpărare din 12 decembrie 1945 transcris în Registrul de
transcripțiuni al Tribunalului Ilfov sub nr. 22287 din 12 decembrie 1945.
Actul de
proprietate invocat de notificatori are număr de autentificare 61220 din 12
decembrie 1945 și dovedește calitatea de cumpărători ai
numiților Q., T. și R., asupra "terenului arabil situat în zona
comunei suburbane Dudești-Cioplea, în întindere de 3 ha, din trupul fostei
moșii Ț. și care a aparținut d-luiȚ.".
Curtea a mai
reținut că A. este moștenitoarea cumpărătorilor Q.
și T., conform Certificatelor de moștenitor nr. 893/1979 și nr.
967/1991 eliberate de Notariatul de stat sector 6.
Reclamanții
inițiali B. și C. sunt moștenitorii notificatorului R., conform
certificatului de moștenitor nr. 24/2005 emis de BNP U. și V.
Intimații-reclamanți
din prezentul dosar, H., căsătorit cu I., și F.,
căsătorit cu G., sunt cumpărătorii drepturilor litigioase
de la A., B. și C.
Instanța
de apel a constatat că prin expertiza efectuată în faza de apel, în
primul ciclu procesual, expertul desemnat de instanță Ș. a
localizat terenul proprietatea autorilor intimaților-reclamanți,
reconstituind vechiul amplasament al terenului notificat prin suprapunerea
Planului loturilor cedate locuitorilor din comuna Dudești-Cioplea de pe
moșia Dudești-Cioplea, fosta proprietate Ț., din anul 1924, cu
Planurile topografice ale zonei, întocmite și actualizate în perioada 1959
- 1972.
Față
de cele susținute de apelantul-pârât L. la pct. 2 al motivelor de apel,
Curtea a reținut ca fiind necontestată de acesta calitatea de unitate
deținătoare în sensul art. 21 din Legea nr. 10/2001.
S-a avut în
vedere și faptul că în suplimentul aceluiași raport de
expertiză, expertul tehnic judiciar Ș. a răspuns în sensul
că "loturile de teren deținute de L. (1E, 1J, 1G, 1D) cad sub
întinderea certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra
terenurilor deținut de către SC L. SA".
În cel de-al
doilea ciclu procesual, prin adresa din 26 ianuarie 2015 apelantul-pârât SC L.
SA a precizat că în inventarul societății L. SA se regăsesc
un total de 18.308,11 m.p., sector 3; că suprafața de teren de 6122
m.p. se identifică cu parcela S3 sau cu adresa 1E, pe care se află un
teren de fotbal, gazon, liber, neîngrădit și neîntreținut;
că lotul 1J în suprafața de 1020 m.p. se identifică cu lotul 10
în suprafață de 1007 m.p., pe care este dispusă o parcare a
școlii ce se află în apropriere; că lotul 1G se identifică
cu lotul 7 în suprafață de 2761 m.p. și că L. mai
deține lotul 2 în suprafață de 7210 m.p.; s-a mai arătat
că pentru nicio suprafață din cele menționate L. nu are
încheiate contracte de închiriere sau asociere, că terenurile L. SA sunt
libere și pot fi restituite în natură.
Prin
încheierea din data de 1 februarie 2015 Curtea de apel a dispus completarea
raportului de expertiză în sensul celor solicitate de apelantul-pârât SC
L. SA, iar prin raportul de expertiză-completare expertul tehnic judiciar
Ș. a arătat că suprafața lotului 10 intabulat de L. SA corespunde
cu suprafața lotului 1J identificate conform expertizei efectuate de
expert tehnic judiciar X. și de expertul Ș. în primul apel. Expertul
a mai arătat că în interiorul loturilor 1D, 1E, 1G și 1J nu au
fost identificate elemente ale rețelelor de utilități și
nici nu sunt edificate construcții.
În ceea ce
privește criticile referitoare la inadmisibilitatea acțiunii în
revendicare și la criteriile de comparare ale titlurilor
părților în cadrul unei acțiuni în revendicare de drept comun,
Curtea a constatat că nu se mai impun a fi analizate, față de
împrejurarea că instanța supremă a dispus casarea deciziei
pronunțate în primul ciclu procesual cu îndrumarea de a se clarifica
temeiul juridic al pretențiilor deduse judecății, solicitându-se
instanței de rejudecare să stabilească care este voința
reală a reclamanților și să solicite reclamanților
să precizeze la care dintre temeiurile invocate în cererea de chemare în
judecată (fie art. 480 C. civ., fie Legea nr. 10/2001) înțeleg
să se oprească. În acest sens, prin încheierea din data de 5
noiembrie 2014 Curtea de apel a pus în vedere intimaților-reclamanți
să precizeze în scris temeiul juridic al acțiunii,
intimații-reclamanți indicând că își întemeiază
acțiunea pe prevederile Legii nr. 10/2001.
În schimb,
Curtea a constatat că sunt întemeiate criticile din apel, prin care se
susține că apelantul-pârât SC L. SA deține dreptul de
proprietate asupra parcelelor menționate la paragraful 6 al sentinței
de fond, conform certificatului de atestare a dreptului de proprietate emis la
data de 12 mai 2000, precum și critica prin care se arată că, în
anul 2001, anul apariției Legii nr. 10/2001, terenul revendicat era
proprietatea SC L. SA, societate cu capital majoritar de stat, susținere
confirmată, din punct de vedere probator, de certificatul emis de Oficiul
Registrului Comerțului.
În aceste
condiții, Curtea a constatat că este întemeiată susținerea
apelantului-pârât conform căreia sunt incidente dispozițiile art. 21
alin. (1) din Legea nr. 10/2001, rep., potrivit cărora "imobilele -
terenuri și construcții - preluate în mod abuziv, indiferent de
destinație, care sunt deținute la data intrării în vigoare a
prezentei legi de o regie autonomă, o societate sau companie
națională, o societate comercială la care statul sau o
autoritate a administrației publice centrale sau locale este acționar
ori asociat majoritar, de o organizație cooperatistă sau de orice
altă persoană juridică de drept public, vor fi restituite
persoanei îndreptățite, în natură, prin decizie sau, după
caz, prin dispoziție motivată a organelor de conducere ale
unității deținătoare".
Pentru aceste
considerente, în temeiul dispozițiilor art. 296 C. proc. civ., Curtea a
admis apelul declarat de apelantul-pârât L. SA, a schim