ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2082/2016

Decizia nr. 2082/2016 Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea de chemare în judecată înregistrată sub nr. x/300/2013 pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 București, la data de 18 octombrie 2013, reclamanții A. și B. au solicitat în contradictoriu cu pârâții C., D., E., F., constatarea nulității absolute a Deciziei 1604 din 08 octombrie 2003, constatarea nulității absolute parțiale a procesului-verbal seria 10917 din 02 iunie 2005, constatarea nulității absolute parțiale a Dispoziției nr. 4318 din 16 mai 2005 și rectificarea Cărții Funciare și intabulării dreptului pârâților. În drept, au invocat disp. art. 111 C. proc. civ., art. 105 C. proc. civ., art. 907 - 915 C. civ., Legea nr. 10/2001.

La data de 08 aprilie 2014, reclamanții au depus la dosar cerere de chemare în judecată a altei persoane, solicitând introducerea în cauză a Consiliului Local al Municipiului București în calitate de titular al dreptului de proprietate asupra imobilului situat în str. G. nr. 2, sector 5, București, cu suprafața de 222 mp. La data de 22 octombrie 2014, reclamanții au formulat cerere completatoare și modificatoare a cererii principale prin care au solicitat introducerea în cauză în calitate de pârâți a Primarului General al Municipiului București și a Consiliul Local al Municipiului București.

De asemenea, au solicitat nulitatea absolută a Dispozițiilor de primar nr. 1604/2003, 4318/2005 și Procesului-verbal seria 10917/2005, emise prin fraudarea Legii nr. 10/2001, în lipsa drepturilor reale imobiliare și titlului pârâtelor pentru terenul din str. H. nr. 243, sector 5, București; anularea absolută a Dispoziției de Primar nr. 4318/2005 emise în completarea prin modificarea primei Dispoziții nr. 1604/2003 neputându-se atribui două titluri aceluiași imobil în baza Legii nr. 10/2001; nulitatea absolută a Dispoziției de primar nr. 4318/2006 înserată prin fraudarea Legii nr. 10/2001 împotriva unui presupus titlu deținut de pârâte pentru imobilul teren din str. H. nr. 243 privind atribuirea mărită și nejustificată a suprafeței de 820 mp deși acestea ar avea drepturi doar pentru suprafața de 800 mp așa cum rezultă din conținutul înscrisului apreciat "titlu pentru teren", respectiv actul dotal 17447/1933; nulitatea absolută a Dispozițiilor de primar nr. 1604/2003, 4318/2005 și a procesului-verbal seria 10917/2005 încheiate ilegal și imoral în baza unor rapoarte topometrice falsificate, care încorporează topografic trei imobile cu proprietari diferiți, arătându-le ca fiind imobilul din str. H. nr. 243, sector 5,

București prin însumarea suprafeței reale de 450 mp a imobilului din str. H. nr. 243 cu 222 mp situați în str. G. nr. 2 proprietate publică de stat și 122 mp teren cu edificii din str. G. nr. 4, sector 5, București proprietatea reclamanților indicată în fals, predată-primită prin procesul-verbal seria 10917/2005, nulitatea absolută a Dispozițiilor de primar nr. 1604/2003, 4318/2005 și a procesului-verbal 10917/2005 inserate ilegal prin suprapunerea și încorporarea totală a imobilului teren proprietatea publică de stat din str. G. nr. 2, sector 5, București în dreptul imobilului din str. H. nr. 243, sector 5, București și suprapunerea parțială pe suprafața de 122 mp de teren cu construcții legal deținute și transcrise în cartea funciară de reclamanți la 08 august 1990, micșorând drepturile acestora de la 250 mp teren la 205 mp și 100 mp construcții la 60 mp; să se dispună radierea la Biroul de carte funciară a sectorului 5 București a înregistrării ilicite a terenului din str. H. nr. 243 în dreptul pârâtelor lipsite de titlu pentru imobil notat prin fraudarea Legii nr. 10/2001 ilegal cu o suprafață rezultată prin însumarea valorilor numerice exprimate în mp al celor trei imobile cu proprietari diferiți.

La solicitarea instanței reclamanții și-au precizat cererea de chemare în judecată și au arătat că solicită anularea totală a Dispoziției de primar nr. 1604 din 08 octombrie 2003 și că valoarea obiectului pricinii este de 132.000 euro (terenurile) plus 85.000 (clădiri), terenul fiind evaluat la 400 euro mp, raportat la grilele notariale. Prin Sentința civilă nr. 11346 din 23 octombrie 2014 a Judecătoriei sectorului 2 București a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, pe rolul căruia a fost înregistrată sub nr. de dosar x/3/2015.

Prin Sentința civilă nr. 596 din 24 aprilie 2015 Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a admis excepția lipsei calității procesuale active a pârâtului Consiliul Local al Municipiului București, a respins cererea de chemare în judecată formulată în contradictoriu cu acesta, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtelor E. și D. pentru capetele de cerere privind anularea dispoziției nr. 4318/2005, a procesului-verbal nr. 10917/2005 și rectificare carte funciară, a respins aceste capete de cerere formulate în contradictoriu cu aceste pârâte ca fiind introduse împotriva unor persoane fără calitate procesuală, a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtelor E. și D. pentru capătul de cerere privind anularea dispoziției nr. 1604 din 08 octombrie 2003, a respins ca nefondată, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții A. și B., G., în contradictoriu cu pârâții C., D., E. și F. Prin Decizia nr. 153/A din 02 martie 2016 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanții A. și B. împotriva Sentinței civile nr. 596 din 24 aprilie 2015 pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă,

reținându-se următoarele: Este nefondată critica vizând respingerea cererii de constatare a nulității dispoziției nr. 1604 din 08 octombrie 2003 emisă de PMB, prin care s-a dispus restituirea în natură în proprietatea pârâților C., D., E., F., a terenului în suprafață de 698 mp situat în București, H. nr. 243, sector 5. Această dispoziție a fost modificată prin Sentința civilă nr. 546 din 02 iunie 2004, pronunțată de Tribunalul București, ce a stat la baza emiterii dispoziției nr. 4318 din 15 mai 2005, prin care, în executarea hotărârii judecătorești, se restituie în natură, în proprietatea pârâților C. și F., terenul în suprafață de 820,22 mp situat în București, H. nr. 243, sector 5, colț cu str. G. nr. 2, sector 5. Urmare a pronunțării hotărârii judecătorești rămase irevocabile, dispoziția nr. 1604 din 08 octombrie 2003 nu mai produce efecte, iar verificarea actelor care au stat la baza emiterii acestei dispoziții, modificate de instanță printr-o hotare irevocabilă, nu se impunea.

În ceea ce privește respingerea cererii de anulare a dispoziției nr. 4318 din 15 mai 2005 emisă de Primarul Municipiului București, s-au reținut următoarele: Dispoziția de restituire nr. 4318/2005 este subsecventă Sentinței nr. 546/2004, pronunțată pe baza unui raport de expertiză și nu a memoriului tehnic întocmit de I., prin urmare, eventuala desființare a acestui din urmă act, ca o consecință a constatării caracterului fals, nu are ca efect anularea dispoziției de restituire. Se reține în mod corect de către tribunal că această hotărâre a fost pronunțată inclusiv pe baza unei expertize tehnice judiciare, mijloc de probă menționat în considerentele Sentinței nr. 546/2004, ceea ce face inutilă cercetarea veridicității memoriului tehnic realizat de I., devenit nerelevant în contextul în care a fost administrată în mod nemijlocit proba prin care s-a identificat și măsurat terenul.

Un alt argument pentru lipsa de concludență a verificării realității memoriului tehnic efectuat de I. îl constituie statuările din Sentința nr. 2080/2010, prin care, în considerente, se menționează că situația terenului, descrisă prin raportul de expertiză efectuat în cauza având ca obiect desființarea construcțiilor, întocmit de expert J., se coroborează eu situația de fapt reținută în Sentința nr. 546/2004. Întrucât judecata finalizată cu Sentința civilă nr. 2080 din 25 martie 2010 s-a realizat între aceleași părți, ceea ce s-a stabilit jurisdicțional în acest din urmă litigiu se impune cu efect obligatoriu într-un nou proces, care are legătură cu aspectele litigioase tranșate deja. Tribunalul a făcut în mod corect aplicarea efectului pozitiv al autorității de lucru judecat a Sentinței nr. 2080/2010.

Înscrisurile comunicate reclamanților de Arhivele Naționale, depuse în combaterea situației juridice reținute prin Sentința nr. 546/2004, nu infirmă calitatea de persoane îndreptățite a pârâților la restituirea terenului de 820 mp, a căruia suprafață nu este menționată în actul dotal din 1933, dar care este înscrisă în cartea funciară întocmită în anul 1943, la adresa din H. nr. 243 colț cu strada G. nr. 2, coproprietari fiind autorii pârâților, așa cum rezultă din procesul-verbal din 15 noiembrie 1943. Conform Sentinței nr. 546/2004, imobilul a fost expropriat în baza Decretului nr. 153/1987, având o suprafață totală de 800 mp, din care 598 mp în H. nr. 243 și 222 mp în Strada G. nr. 2. Titlul reclamanților, reprezentat de contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 7522/1990, a fost analizat la pronunțarea Sentinței nr. 2080/2010, prin care s-a reținut că aceștia nu dețin dreptul de proprietate asupra unei părți din terenul restituit pârâților din prezenta cauză.

Deși în procesul-verbal de punere în posesie se menționează că terenul se identifică conform raportului efectuat de I., această specificare nu constituie un motiv de nevalabilitate a actului, atâta vreme cât suprafața și configurația terenului sunt stabilite prin hotărâre judecătorească (Sentința nr. 546/2004). Pe de altă parte, aspectele ce țin de identificarea terenului au fost verificate și în cadrul procesului finalizat cu Sentința nr. 2080/2010. Caracterul nefondat al criticilor asupra soluționării cererii de anulare a dispozițiilor emise în soluționarea notificărilor în baza Legii nr. 10/2001 și a procesului-verbal de punere în posesie, are ca efect păstrarea soluției asupra cererii accesorii vizând rectificarea căiții funciare.

Împotriva acestei decizii a formulat recurs reclamanta B., înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație la data de 30 iulie 2016. Prin rezoluția din 08 iulie 2016, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, a dispus întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului. Completul de filtru nr. 11, la data de 12 septembrie 2016, constatând întrunite condițiile prevăzute de art. 493 alin. (3) C. proc. civ., a dispus comunicarea raportului către părțile cauzei, pentru a se depune punctele de vedere asupra acestuia, astfel cum prevede art. 493 alin. (4) C. proc. civ.; comunicarea raportului a fost îndeplinită potrivit dovezilor de la dosar recurs. Prin punctele de vedere depuse la dosarul cauzei, reclamanta a arătat că recursul este admisibil, iar intimata C. a invocat inadmisibilitatea căii de atac.

Constatându-se încheiată procedura de filtrare, în condițiile art 493 alin. (5) C. proc. civ. s-a fixat termen pentru soluționarea căii de atac la data de 27 octombrie 2016, fără citarea părților. Examinând recursul, în condițiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., în raport de excepția de inadmisibilitate, reținută prin raportul întocmit în cauză, Înalta Curte urmează a-l respinge, ca inadmisibil, pentru următoarele considerente: Prin dispozițiile art. 457 alin. (1) C. proc. civ., legiuitorul a stabilit că hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei. Prin urmare, revine persoanei interesate obligația de a sesiza jurisdicția competentă, în condițiile legii procesual civile, aceeași pentru subiectele de drept aflate în situații identice.

Totodată, principiul legalității căilor de atac exclude examinarea în fond a unei cereri sau căi de atac exercitate în alte situații și în alte condiții decât cele determinate de dreptul intern prin legea procesuală. Din dispozițiile C. proc. civ. rezultă că, între alte condiții ce se cer a fi întrunite cumulativ pentru exercitarea oricărei căi de atac, este și cea privind existența unei hotărâri determinate ca atare de lege ca susceptibilă a fi supusă controlului judiciar pe această cale. Recursul este o cale extraordinară de atac, de reformare, nedevolutivă și, ca regulă, nesuspensivă de executare, prin intermediul căreia, în cazurile strict și limitativ prevăzute de lege, se exercită controlul judiciar privind conformitatea hotărârii atacate cu normele de drept.

Potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., sunt hotărâri definitive, hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum și cele neatacate cu recurs. Obiectul prezentei cauze îl reprezintă solicitarea unor terți de constatare a nulității absolute a Deciziei 1604 din 08 octombrie 2003 și a Dispoziției nr. 4318 din 16 mai 2005, ambele emise de Primarul General al Municipiului București în soluționarea notificărilor formulate în baza Legii nr. 10/2001 de către persoanele îndreptățite.

În atare situație, în cauză sunt incidente dispozițiile dreptului comun, jurisprudența instanței supreme fiind în sensul că în situația în care o dispoziție emisă în favoarea persoanei îndreptățită la măsuri reparatorii în baza Legii nr. 10/2001 este atacată de către o terță persoană, alta decât cea în favoarea căreia a fost emisă decizia, cenzurarea legalității și valabilității acesteia se va putea face în condițiile dreptului comun, iar competența de soluționare în primă instanță a acțiunii în anulare sau în constatarea nulității absolute introdusă de terți împotriva deciziilor emise în baza legii speciale, aparține instanței competente potrivit dreptului comun care se determină în raport de valoarea obiectului dedus judecății (Decizia nr. 1883 din 12 iunie 2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție).

Având în vedere caracterul său patrimonial, Înalta Curte constată că, în cauză, calea de atac nu este admisibilă întrucât pretențiile reclamantei astfel cum au fost precizate de către aceasta, sunt în cuantum total de 217.000 euro (132.000 euro terenurile și 85.000 euro clădiri), echivalentul a 965.953 lei la cursul curo/dolar din 18.10,2013, data înregistrării cererii de chemare în judecată (1 euro = 4,45 lei), iar potrivit dispozițiilor art. XVIII.

alin. (2) din Legea nr. 2/2013 "În procesele pornite începând cu intrării în vigoare a prezentei legi și până la data de 31 decembrie 2015 nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a) - i) Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la l.000.000 lei inclusiv." Prin urmare, în raport de conținutul acestor dispoziții legale și de valoarea obiectului litigiului, de sub 1.000.000 lei, Înalta Curte constată că recursul declarat este inadmisibil, hotărârea pronunțată de Curtea de Apel București fiind una definitivă în sensul dispozițiilor art. 634 alin. (1) pct. 4 noul C. proc.

civ., nesusceptibilă de a fi atacată pe calea recursului. Pentru aceste considerente, în aplicarea dispozițiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul.

PENTRU ACESTE

MOTIVE ÎN NUMELE LEGII D E C I D E Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamanta B. împotriva Deciziei civile nr. 153/A din 2 martie 2016 pronunțată în Dosarul nr. x/3/2015 de către Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă. Fără nicio cale de atac. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 27 octombrie 2016. Procesat de GGC - CT