ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2082/2016

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2082/2016 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2016)

Decizia nr.

2082/2016

Asupra cauzei

de față, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în

judecată înregistrată sub nr. x/300/2013 pe rolul Judecătoriei

Sectorului 2 București, la data de 18 octombrie 2013, reclamanții A.

și B. au solicitat în contradictoriu cu pârâții C., D., E., F.,

constatarea nulității absolute a Deciziei 1604 din 08 octombrie 2003,

constatarea nulității absolute parțiale a procesului-verbal

seria 10917 din 02 iunie 2005, constatarea nulității absolute

parțiale a Dispoziției nr. 4318 din 16 mai 2005 și rectificarea

Cărții Funciare și intabulării dreptului pârâților.

În drept, au

invocat disp. art. 111 C. proc. civ., art. 105 C. proc. civ., art. 907 - 915 C.

civ., Legea nr. 10/2001.

La data de 08

aprilie 2014, reclamanții au depus la dosar cerere de chemare în

judecată a altei persoane, solicitând introducerea în cauză a

Consiliului Local al Municipiului București în calitate de titular al

dreptului de proprietate asupra imobilului situat în str. G. nr. 2, sector 5,

București, cu suprafața de 222 mp.

La data de 22

octombrie 2014, reclamanții au formulat cerere completatoare și

modificatoare a cererii principale prin care au solicitat introducerea în

cauză în calitate de pârâți a Primarului General al Municipiului

București și a Consiliul Local al Municipiului București. De

asemenea, au solicitat nulitatea absolută a Dispozițiilor de primar

nr. 1604/2003, 4318/2005 și Procesului-verbal seria 10917/2005, emise prin

fraudarea Legii nr. 10/2001, în lipsa drepturilor reale imobiliare și

titlului pârâtelor pentru terenul din str. H. nr. 243, sector 5,

București; anularea absolută a Dispoziției de Primar nr.

4318/2005 emise în completarea prin modificarea primei Dispoziții nr.

1604/2003 neputându-se atribui două titluri aceluiași imobil în baza

Legii nr. 10/2001; nulitatea absolută a Dispoziției de primar nr.

4318/2006 înserată prin fraudarea Legii nr. 10/2001 împotriva unui

presupus titlu deținut de pârâte pentru imobilul teren din str. H. nr. 243

privind atribuirea mărită și nejustificată a

suprafeței de 820 mp deși acestea ar avea drepturi doar pentru

suprafața de 800 mp așa cum rezultă din conținutul

înscrisului apreciat "titlu pentru teren", respectiv actul dotal

17447/1933; nulitatea absolută a Dispozițiilor de primar nr.

1604/2003, 4318/2005 și a procesului-verbal seria 10917/2005 încheiate

ilegal și imoral în baza unor rapoarte topometrice falsificate, care

încorporează topografic trei imobile cu proprietari diferiți,

arătându-le ca fiind imobilul din str. H. nr. 243, sector 5,

București prin însumarea suprafeței reale de 450 mp a imobilului din

str. H. nr. 243 cu 222 mp situați în str. G. nr. 2 proprietate

publică de stat și 122 mp teren cu edificii din str. G. nr. 4, sector

5, București proprietatea reclamanților indicată în fals,

predată-primită prin procesul-verbal seria 10917/2005, nulitatea

absolută a Dispozițiilor de primar nr. 1604/2003, 4318/2005 și a

procesului-verbal 10917/2005 inserate ilegal prin suprapunerea și

încorporarea totală a imobilului teren proprietatea publică de stat

din str. G. nr. 2, sector 5, București în dreptul imobilului din str. H.

nr. 243, sector 5, București și suprapunerea parțială pe

suprafața de 122 mp de teren cu construcții legal deținute

și transcrise în cartea funciară de reclamanți la 08 august

1990, micșorând drepturile acestora de la 250 mp teren la 205 mp și

100 mp construcții la 60 mp; să se dispună radierea la Biroul de

carte funciară a sectorului 5 București a înregistrării ilicite

a terenului din str. H. nr. 243 în dreptul pârâtelor lipsite de titlu pentru

imobil notat prin fraudarea Legii nr. 10/2001 ilegal cu o suprafață

rezultată prin însumarea valorilor numerice exprimate în mp al celor trei

imobile cu proprietari diferiți.

La

solicitarea instanței reclamanții și-au precizat cererea de

chemare în judecată și au arătat că solicită anularea

totală a Dispoziției de primar nr. 1604 din 08 octombrie 2003 și

că valoarea obiectului pricinii este de 132.000 euro (terenurile) plus

85.000 (clădiri), terenul fiind evaluat la 400 euro mp, raportat la

grilele notariale.

Prin

Sentința civilă nr. 11346 din 23 octombrie 2014 a Judecătoriei

sectorului 2 București a fost declinată competența de

soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, pe rolul

căruia a fost înregistrată sub nr. de dosar x/3/2015.

Prin

Sentința civilă nr. 596 din 24 aprilie 2015 Tribunalul

București, secția a IV-a civilă, a admis excepția lipsei

calității procesuale active a pârâtului Consiliul Local al

Municipiului București, a respins cererea de chemare în judecată

formulată în contradictoriu cu acesta, ca fiind introdusă împotriva

unei persoane fără calitate procesuală, a admis excepția

lipsei calității procesuale pasive a pârâtelor E. și D. pentru

capetele de cerere privind anularea dispoziției nr. 4318/2005, a

procesului-verbal nr. 10917/2005 și rectificare carte funciară, a

respins aceste capete de cerere formulate în contradictoriu cu aceste pârâte ca

fiind introduse împotriva unor persoane fără calitate

procesuală, a respins excepția lipsei calității procesuale

pasive a pârâtelor E. și D. pentru capătul de cerere privind anularea

dispoziției nr. 1604 din 08 octombrie 2003, a respins ca nefondată,

cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții A.

și B., G., în contradictoriu cu pârâții C., D., E. și F.

Prin Decizia

nr. 153/A din 02 martie 2016 a Curții de Apel București, secția

a IV-a civilă, s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanții

A. și B. împotriva Sentinței civile nr. 596 din 24 aprilie 2015

pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a

civilă, reținându-se următoarele:

Este

nefondată critica vizând respingerea cererii de constatare a

nulității dispoziției nr. 1604 din 08 octombrie 2003 emisă

de PMB, prin care s-a dispus restituirea în natură în proprietatea

pârâților C., D., E., F., a terenului în suprafață de 698 mp

situat în București, H. nr. 243, sector 5.

Această

dispoziție a fost modificată prin Sentința civilă nr. 546

din 02 iunie 2004, pronunțată de Tribunalul București, ce a stat

la baza emiterii dispoziției nr. 4318 din 15 mai 2005, prin care, în

executarea hotărârii judecătorești, se restituie în natură,

în proprietatea pârâților C. și F., terenul în suprafață de

820,22 mp situat în București, H. nr. 243, sector 5, colț cu str. G.

nr. 2, sector 5.

Urmare a

pronunțării hotărârii judecătorești rămase

irevocabile, dispoziția nr. 1604 din 08 octombrie 2003 nu mai produce

efecte, iar verificarea actelor care au stat la baza emiterii acestei

dispoziții, modificate de instanță printr-o hotare

irevocabilă, nu se impunea.

În ceea ce

privește respingerea cererii de anulare a dispoziției nr. 4318 din 15

mai 2005 emisă de Primarul Municipiului București, s-au reținut

următoarele:

Dispoziția

de restituire nr. 4318/2005 este subsecventă Sentinței nr. 546/2004,

pronunțată pe baza unui raport de expertiză și nu a

memoriului tehnic întocmit de I., prin urmare, eventuala desființare a

acestui din urmă act, ca o consecință a constatării

caracterului fals, nu are ca efect anularea dispoziției de restituire.

Se

reține în mod corect de către tribunal că această

hotărâre a fost pronunțată inclusiv pe baza unei expertize

tehnice judiciare, mijloc de probă menționat în considerentele

Sentinței nr. 546/2004, ceea ce face inutilă cercetarea

veridicității memoriului tehnic realizat de I., devenit nerelevant în

contextul în care a fost administrată în mod nemijlocit proba prin care

s-a identificat și măsurat terenul.

Un alt

argument pentru lipsa de concludență a verificării

realității memoriului tehnic efectuat de I. îl constituie

statuările din Sentința nr. 2080/2010, prin care, în considerente, se

menționează că situația terenului, descrisă prin

raportul de expertiză efectuat în cauza având ca obiect desființarea

construcțiilor, întocmit de expert J., se coroborează eu

situația de fapt reținută în Sentința nr. 546/2004.

Întrucât judecata finalizată cu Sentința civilă nr. 2080 din 25

martie 2010 s-a realizat între aceleași părți, ceea ce s-a

stabilit jurisdicțional în acest din urmă litigiu se impune cu efect

obligatoriu într-un nou proces, care are legătură cu aspectele

litigioase tranșate deja.

Tribunalul a

făcut în mod corect aplicarea efectului pozitiv al autorității

de lucru judecat a Sentinței nr. 2080/2010.

Înscrisurile

comunicate reclamanților de Arhivele Naționale, depuse în combaterea

situației juridice reținute prin Sentința nr. 546/2004, nu

infirmă calitatea de persoane îndreptățite a pârâților la

restituirea terenului de 820 mp, a căruia suprafață nu este

menționată în actul dotal din 1933, dar care este înscrisă în

cartea funciară întocmită în anul 1943, la adresa din H. nr. 243

colț cu strada G. nr. 2, coproprietari fiind autorii pârâților, așa

cum rezultă din procesul-verbal din 15 noiembrie 1943.

Conform

Sentinței nr. 546/2004, imobilul a fost expropriat în baza Decretului nr.

153/1987, având o suprafață totală de 800 mp, din care 598 mp în

H. nr. 243 și 222 mp în Strada G. nr. 2.

Titlul

reclamanților, reprezentat de contractul de vânzare-cumpărare

autentificat sub nr. 7522/1990, a fost analizat la pronunțarea

Sentinței nr. 2080/2010, prin care s-a reținut că aceștia

nu dețin dreptul de proprietate asupra unei părți din terenul

restituit pârâților din prezenta cauză.

Deși în

procesul-verbal de punere în posesie se menționează că terenul

se identifică conform raportului efectuat de I., această specificare

nu constituie un motiv de nevalabilitate a actului, atâta vreme cât

suprafața și configurația terenului sunt stabilite prin

hotărâre judecătorească (Sentința nr. 546/2004). Pe de

altă parte, aspectele ce țin de identificarea terenului au fost

verificate și în cadrul procesului finalizat cu Sentința nr.

2080/2010.

Caracterul

nefondat al criticilor asupra soluționării cererii de anulare a dispozițiilor

emise în soluționarea notificărilor în baza Legii nr. 10/2001 și

a procesului-verbal de punere în posesie, are ca efect păstrarea

soluției asupra cererii accesorii vizând rectificarea căiții

funciare.

Împotriva

acestei decizii a formulat recurs reclamanta B., înregistrat pe rolul Înaltei

Curți de Casație la data de 30 iulie 2016.

Prin

rezoluția din 08 iulie 2016, Înalta Curte de Casație și

Justiție, secția I civilă, a dispus întocmirea raportului asupra

admisibilității în principiu a recursului.

Completul de

filtru nr. 11, la data de 12 septembrie 2016, constatând întrunite

condițiile prevăzute de art. 493 alin. (3) C. proc. civ., a dispus

comunicarea raportului către părțile cauzei, pentru a se depune

punctele de vedere asupra acestuia, astfel cum prevede art. 493 alin. (4) C.

proc. civ.; comunicarea raportului a fost îndeplinită potrivit dovezilor

de la dosar recurs. Prin punctele de vedere depuse la dosarul cauzei,

reclamanta a arătat că recursul este admisibil, iar intimata C. a

invocat inadmisibilitatea căii de atac.

Constatându-se

încheiată procedura de filtrare, în condițiile art 493 alin. (5) C.

proc. civ. s-a fixat termen pentru soluționarea căii de atac la data

de 27 octombrie 2016, fără citarea părților.

Examinând

recursul, în condițiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., în raport de

excepția de inadmisibilitate, reținută prin raportul întocmit în

cauză, Înalta Curte urmează a-l respinge, ca inadmisibil, pentru

următoarele considerente:

Prin

dispozițiile art. 457 alin. (1) C. proc. civ., legiuitorul a stabilit

că hotărârea judecătorească este supusă numai

căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și

termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul

ei.

Prin urmare,

revine persoanei interesate obligația de a sesiza jurisdicția

competentă, în condițiile legii procesual civile, aceeași pentru

subiectele de drept aflate în situații identice.

Totodată,

principiul legalității căilor de atac exclude examinarea în fond

a unei cereri sau căi de atac exercitate în alte situații și în

alte condiții decât cele determinate de dreptul intern prin legea

procesuală.

Din

dispozițiile C. proc. civ. rezultă că, între alte condiții

ce se cer a fi întrunite cumulativ pentru exercitarea oricărei căi de

atac, este și cea privind existența unei hotărâri determinate ca

atare de lege ca susceptibilă a fi supusă controlului judiciar pe

această cale.

Recursul este

o cale extraordinară de atac, de reformare, nedevolutivă și, ca

regulă, nesuspensivă de executare, prin intermediul căreia, în cazurile

strict și limitativ prevăzute de lege, se exercită controlul

judiciar privind conformitatea hotărârii atacate cu normele de drept.

Potrivit art.

634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., sunt hotărâri definitive,

hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum și

cele neatacate cu recurs.

Obiectul

prezentei cauze îl reprezintă solicitarea unor terți de constatare a

nulității absolute a Deciziei 1604 din 08 octombrie 2003 și a

Dispoziției nr. 4318 din 16 mai 2005, ambele emise de Primarul General al Municipiului

București în soluționarea notificărilor formulate în baza Legii

nr. 10/2001 de către persoanele îndreptățite.

În atare

situație, în cauză sunt incidente dispozițiile dreptului comun,

jurisprudența instanței supreme fiind în sensul că în

situația în care o dispoziție emisă în favoarea persoanei

îndreptățită la măsuri reparatorii în baza Legii nr.

10/2001 este atacată de către o terță persoană, alta

decât cea în favoarea căreia a fost emisă decizia, cenzurarea

legalității și valabilității acesteia se va putea face

în condițiile dreptului comun, iar competența de soluționare în

primă instanță a acțiunii în anulare sau în constatarea

nulității absolute introdusă de terți împotriva deciziilor

emise în baza legii speciale, aparține instanței competente potrivit

dreptului comun care se determină în raport de valoarea obiectului dedus

judecății (Decizia nr. 1883 din 12 iunie 2014 a Înaltei Curți de

Casație și Justiție).

Având în

vedere caracterul său patrimonial, Înalta Curte constată că, în

cauză, calea de atac nu este admisibilă întrucât pretențiile

reclamantei astfel cum au fost precizate de către aceasta, sunt în cuantum

total de 217.000 euro (132.000 euro terenurile și 85.000 euro

clădiri), echivalentul a 965.953 lei la cursul curo/dolar din 18.10,2013,

data înregistrării cererii de chemare în judecată (1 euro = 4,45

lei), iar potrivit dispozițiilor art. XVIII. alin. (2) din Legea nr.

2/2013 "În procesele pornite începând cu intrării în vigoare a

prezentei legi și până la data de 31 decembrie 2015 nu sunt supuse

recursului hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la art.

94 pct. 1 lit. a) - i) Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură

civilă, republicată, precum și în alte cereri evaluabile în bani

în valoare de până la l.000.000 lei inclusiv."

Prin urmare,

în raport de conținutul acestor dispoziții legale și de valoarea

obiectului litigiului, de sub 1.000.000 lei, Înalta Curte constată că

recursul declarat este inadmisibil, hotărârea pronunțată de

Curtea de Apel București fiind una definitivă în sensul

dispozițiilor art. 634 alin. (1) pct. 4 noul C. proc. civ.,

nesusceptibilă de a fi atacată pe calea recursului.

Pentru aceste

considerente, în aplicarea dispozițiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ.,

Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE

LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

inadmisibil, recursul declarat de reclamanta B. împotriva Deciziei civile nr.

153/A din 2 martie 2016 pronunțată în Dosarul nr. x/3/2015 de

către Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă.

Fără

nicio cale de atac.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi, 27 octombrie 2016.

Procesat de GGC - CT