Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 04.10.2016

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1766/2016

HOTĂRÂRE
04.10.2016
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1766/2016 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2016)

Decizia nr. 1766/2016 Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a II-a penală, sub nr. x/2/2015 la data de 03 iunie 2015, revizuentul A. a solicitat admiterea cererii de revizuire și schimbarea în parte a Deciziei penale nr. 414/A din 17 martie 2015 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală în Dosarul nr. x/3/2014. Prin Decizia penală nr. 1229/A din 29 septembrie 2015, Curtea de Apel București, secția a II-a penală a admis excepția necompetenței materiale a Curții de Apel București și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București. Pentru a hotărî astfel instanța a reținut că potrivit art. 458 C. proc.

pen., instanța competentă să judece cererea de revizuire este instanța care a judecat cauza în primă instanță. Întrucât revizuentul a formulat cerere de revizuire, referindu-se la latura civilă a cauzei, s-a declinat competența de soluționare în favoarea Tribunalului București, instanța ce a soluționat cauza în primă instanță. Prin Sentința penală nr. 913 din 13 aprilie 2016, Tribunalul București, secția I penală, a admis excepția necompetenței funcționale a Tribunalului București și a declinat judecarea cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 3 București. La pronunțarea acestei soluții, instanța a avut în vedere dispozițiile art. 453 alin. (2) C. proc. pen., conform cărora revizuirea hotărârilor judecătorești penale definitive, exclusiv cu privire la latura civilă, poate fi cerută numai în fața instanței civile, potrivit Codului de procedură civilă.

S-a reținut că instanța civilă competentă este Judecătoria Sectorului 3 București, atât după valoarea obiectului, cât și după împrejurarea că în raza teritorială a acesteia locuiesc revizuentul și doi dintre coinculpați (care în procesul civil vor avea calitatea de părți). Judecătoria Sectorului 3 București, secția civilă, prin Sentința nr. 8962 din 13 iunie 2016, a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare în favoarea Curții de Apel București. Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că cererea de revizuire exclusiv pe latura civilă se judecă de către un complet civil din cadrul instanței care a pronunțat hotărârea a cărei revizuire se cere. Cum în speță s-a cerut revizuirea exclusiv pe latură civilă a unei decizii penale definitive pronunțată de Curtea de Apel București, competența de soluționare a cererii de revizuire aparține uneia dintre secțiile civile ale Curții de Apel București și nu secției penale.

S-a avut în vedere și faptul că în speță nu sunt aplicabile nici dispozițiile art. 94 pct. 1 lit. k) C. proc. civ. (competența după valoarea obiectului pricinii) și nici dispozițiile art. 107 C. proc. civ. (competența după domiciliul pârâtului), instanța fiind sesizată cu o cerere de revizuire și nu cu o cerere nouă de chemare în judecată. Cu privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 133 pct 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele: Prin cererea adresată Curții de Apel București, secția a II-a penală, revizuentul A. a formulat cerere de revizuire a Deciziei penale nr. 414/A din 17 martie 2015 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în Dosarul nr. x/3/2014.

În motivare, revizuentul a susținut, în esență, că prin Decizia nr. 414/A din 17 martie 2015, Curtea de Apel București a încălcat principiul disponibilității și a depășit limitele în care a fost învestită, dispunând, în ceea ce-l privește, indisponibilizarea sumei de 52.211 euro, deși era învestită doar cu judecarea apelului formulat împotriva Sentinței nr. 2601 din 30 octombrie 2014 pronunțată de Tribunalul București pentru latura penală, nu și pentru latura civilă. Conform prevederilor art. 453 alin. (2) C. proc. pen., revizuirea hotărârilor judecătorești penale definitive, exclusiv cu privire la latura civilă, poate fi. cerută numai în fața instanței civile, potrivit Codului de procedură civilă.

În ceea ce privește limitele revizuirii, Înalta Curte are în vedere precizarea expresă a revizuentului, potrivit căreia solicită revizuirea "doar pentru latura civilă". Sub aspectul legii de procedură civilă aplicabile, Înalta Curte constată că instanța penală a fost sesizată prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de investigare a infracțiunilor de criminalitate organizată și terorism la data de 10 aprilie 2014, ulterior intrării în vigoare a noului C. proc. civ. la data de 15 februarie 2013. Conform prevederilor art. 510 alin, (1) C. proc. civ., în vigoare la momentul începerii procesului penal, cererea de revizuire se îndreaptă la instanța care a pronunțat hotărârea a cărei revizuire se cere.

Cum instanța care a pronunțat hotărârea a cărei revizuire se cere este Curtea de Apel București, Înalta Curte constată că în cauză competența de soluționare revine unui complet civil din cadrul Curții de Apel București.

MOTIVE ÎN NUMELE LEGII D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 octombrie 2016. Procesat de GGC - NN

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2016-02-19
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 405/2016
Decizia nr. 405/2016 Asupra conflictului negativ de competență, ivit între secția a IV-a civilă și secția I penală, ale Curții de Apel București, cu privire la soluționarea apelului declarat de apelantul A. împotriva sentinței penale nr. 72
ÎCCJ 2014-12-10
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2044/2016
nță, tribunalul a reținut că formularea cererii de revizuire întemeiate pe dispozițiile art. 322 pct. 2 C. proc. civ. împotriva sentinței civile nr. 628 din 4 mai 2009 pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă, în Dosarul nr.
ÎCCJ 2019-05-22
0,96
ÎCCJ, Secția penală
1199 din 30 decembrie 2013 rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 825 din 10 iunie 2015 a Curții de Apel București, solicitând desființarea hotărârii, rejudecarea cauzei și pronunțarea unei hotărâri, potrivit dispozițiilor legale. Prin D
ÎCCJ 2020-02-06
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 344/2020
Sectorului 6 București, cu efectul juridic al declinării competenței materiale a acestei cereri de revizuire (deci, în raport de primul termen constituit de Sentințele civile nr. 7678/2016 și nr. 982/2015 ale Judecătoriei Sectorului 6 Bucur
ÎCCJ 2013-01-14
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2221/2016
decembrie 2015, pe rolul Curții de Apel București a fost înregistrată cererea de revizuire formulată de A. la 21 decembrie 2015 (data poștei), împotriva deciziei nr. 165 din 14 ianuarie 2013 a Curții de Apel București, prin care revizuientu
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă