ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1582/2016

Decizia nr. 1582/2016 Asupra contestației în anulare, constată următoarele: Prin decizia nr. 359 din 2 iulie 2015, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a admis apelul formulat de reclamanta Autoritatea Națională pentru Reglementarea și Monitorizarea Achizițiilor Publice împotriva sentinței civile nr. 2102 din 3 decembrie 2013, pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă; a fost anulată sentința civilă atacată și trimisă cauza spre rejudecare la aceeași instanță de fond - Tribunalul București. Împotriva acestei decizii au formulat recurs pârâtele A. și B. invocând în drept dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

La data de 16 martie 2016 a fost primită la dosarul cauzei cererea pârâtelor de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 483 alin. (2) C. proc. civ. și a corespondentului acestei prevederi în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești. Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, învestită fiind cu soluționarea recursului, a declanșat procedura de filtru conform art. 493 C. proc. civ., iar prin decizia nr. 941 din 19 aprilie 2016 a respins, ca inadmisibile, recursurile formulate de pârâte. Prin încheierea din camera de consiliu din data de 19 aprilie 2016, în dosarul asociat nr. x/3/2013/a1, Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus sesizarea Curții Constituționale cu excepția invocată de contestatoare.

Pârâta B. a formulat contestație în anulare împotriva deciziei prin care Înalta Curte a soluționat recursul, respectiv împotriva deciziei nr. 941 din 19 aprilie 2016. În motivarea contestației în anulare, contestatoarea a susținut că instanța nu a soluționat cererea sa de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate. A arătat că decizia contestată este una definitivă, ce nu evocă fondul, care a fost pronunțată fără citarea părților și fără a fi pusă în discuția contradictorie excepția invocată. Totodată, hotărârea nu cuprinde soluția în ceea ce privește cererea de sesizare a Curții Constituționale.

Contestatoarea a susținut și că instanța de recurs, nepronunțându-se pe excepția de neconstituționalitate și pe aceea de suspendare a judecării recursului până la soluționarea excepției de neconstituționalitate, a pronunțat o hotărâre fără să cerceteze toate aspectele invocate în soluționarea recursului, fiindu-i îngrădit accesul la justiție și dreptul la apărare. A solicitat admiterea contestației în anulare și rejudecarea recursului. Asupra admisibilității contestației în anulare, raportat la hotărârea atacată și la dispozițiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., chestiune supusă dezbaterii în ședința publică din 22 septembrie 2016, Înalta Curte constată următoarele: Potrivit art. 503 alin. (1) din noul C. proc.

civ. „Hotărârile definitive pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când contestatorul nu a fost legal citat și nici nu a fost prezent la termenul când a avut loc judecata”. De asemenea, alin. (2) al art. 503 din noul C. proc. civ. face referire la hotărârile instanței de recurs și motivele pentru care acestea pot fi atacate cu contestație în anulare. Este necesar, însă, ca aspect de admisibilitate, ca pe lângă motivele expres și limitativ prevăzute de lege, hotărârea împotriva căreia se îndreaptă contestația în anulare să fie susceptibilă de exercițiul acestei căi de atac. Nu fac obiect al contestației în anulare hotărârile judecătorești pentru care legea interzice în mod expres contestația în anulare sau prevede în mod expres că nu se poate exercita nicio cale de atac.

Or, în speță, se constată că prin decizia supusă contestației în anulare, respectiv decizia nr. 941 din 19 aprilie 2016 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, în Dosarul nr. x/3/2013 s-au respins, ca inadmisibile, recursurile formulate de pârâtele A. și B. împotriva deciziei nr. 359 din 2 iulie 2015 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Recursurile declarate de pârâte, finalizate prin decizia contestată în prezenta cauză, au fost soluționate potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (5) din noul C. proc. civ., conform căruia „în cazul în care completul este unanimitate de acord că recursul nu îndeplinește cerințele de formă, că motivele de casare și dezvoltarea lor nu se încadrează în cele prevăzute la art. 488 sau că recursul este vădit nefondat, anulează sau, după caz, respinge recursul printr-o decizie motivată, pronunțată fără citarea părților, care nu este supusă niciunei căi de atac.

Decizia se comunică părților”. Rezultă că demersul contestatoarei s-a îndreptat împotriva unei decizii pronunțată în procedura de filtru, în condițiile dispozițiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ., hotărâre care potrivit legii nu este susceptibilă de nicio cale de atac. În acest context, contestatoarea nu are deschisă calea contestației în anulare împotriva deciziei nr. 941 din 19 aprilie 2016 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, raportat la dispozițiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ. Pentru aceste considerente, Înalta Curte urmează a constata ca fiind inadmisibilă contestația în anulare și o va respinge ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare împotriva deciziei nr. 941 din 19 aprilie 2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, formulată de contestatoarea B. Fără cale de atac. Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 septembrie 2016.