ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1582/2016

Decizia nr. 1582/2016

Asupra

contestației în anulare, constată următoarele:

Prin decizia

nr. 359 din 2 iulie 2015, Curtea de Apel București, secția a III-a

civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a admis apelul

formulat de reclamanta Autoritatea Națională pentru Reglementarea și

Monitorizarea Achizițiilor Publice împotriva sentinței civile nr.

2102 din 3 decembrie 2013, pronunțată de Tribunalul București, secția

a IV-a civilă; a fost anulată sentința civilă atacată și

trimisă cauza spre rejudecare la aceeași instanță de fond -

Tribunalul București.

Împotriva acestei

decizii au formulat recurs pârâtele A. și B. invocând în drept dispozițiile

art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

La data de 16

martie 2016 a fost primită la dosarul cauzei cererea pârâtelor de sesizare

a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate

a dispozițiilor art. 483 alin. (2) C. proc. civ. și a corespondentului

acestei prevederi în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri

pentru degrevarea instanțelor judecătorești.

Înalta Curte de

Casație și Justiție, secția I civilă, învestită fiind

cu soluționarea recursului, a declanșat procedura de filtru conform

art. 493 C. proc. civ., iar prin decizia nr. 941 din 19 aprilie 2016 a respins,

ca inadmisibile, recursurile formulate de pârâte.

Prin încheierea

din camera de consiliu din data de 19 aprilie 2016, în dosarul asociat nr. x/3/2013/a1,

Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus sesizarea Curții

Constituționale cu excepția invocată de contestatoare.

Pârâta B. a formulat

contestație în anulare împotriva deciziei prin care Înalta Curte a soluționat

recursul, respectiv împotriva deciziei nr. 941 din 19 aprilie 2016.

În motivarea contestației

în anulare, contestatoarea a susținut că instanța nu a soluționat

cererea sa de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate.

A arătat că decizia contestată este una definitivă, ce nu evocă

fondul, care a fost pronunțată fără citarea părților

și fără a fi pusă în discuția contradictorie excepția

invocată. Totodată, hotărârea nu cuprinde soluția în ceea ce

privește cererea de sesizare a Curții Constituționale.

Contestatoarea

a susținut și că instanța de recurs, nepronunțându-se pe

excepția de neconstituționalitate și pe aceea de suspendare a judecării

recursului până la soluționarea excepției de neconstituționalitate,

a pronunțat o hotărâre fără să cerceteze toate aspectele

invocate în soluționarea recursului, fiindu-i îngrădit accesul la justiție

și dreptul la apărare.

A solicitat admiterea

contestației în anulare și rejudecarea recursului.

Asupra admisibilității

contestației în anulare, raportat la hotărârea atacată și la

dispozițiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., chestiune supusă dezbaterii

în ședința publică din 22 septembrie 2016, Înalta Curte constată

următoarele:

Potrivit art.

503 alin. (1) din noul C. proc. civ. „Hotărârile definitive pot fi atacate

cu contestație în anulare atunci când contestatorul nu a fost legal citat și

nici nu a fost prezent la termenul când a avut loc judecata”. De asemenea,

alin. (2) al art. 503 din noul C. proc. civ. face referire la hotărârile instanței

de recurs și motivele pentru care acestea pot fi atacate cu contestație

în anulare.

Este necesar,

însă, ca aspect de admisibilitate, ca pe lângă motivele expres și

limitativ prevăzute de lege, hotărârea împotriva căreia se îndreaptă

contestația în anulare să fie susceptibilă de exercițiul acestei

căi de atac.

Nu fac obiect

al contestației în anulare hotărârile judecătorești pentru care

legea interzice în mod expres contestația în anulare sau prevede în mod expres

că nu se poate exercita nicio cale de atac.

Or, în speță,

se constată că prin decizia supusă contestației în anulare,

respectiv decizia nr. 941 din 19 aprilie 2016 pronunțată de Înalta Curte

de Casație și Justiție, secția I civilă, în Dosarul

nr. x/3/2013 s-au respins, ca inadmisibile, recursurile formulate de pârâtele A.

și B. împotriva deciziei nr. 359 din 2 iulie 2015 a Curții de Apel București,

secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Recursurile declarate

de pârâte, finalizate prin decizia contestată în prezenta cauză, au fost

soluționate potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (5) din noul C.

proc. civ., conform căruia „în cazul în care completul este unanimitate de

acord că recursul nu îndeplinește cerințele de formă, că

motivele de casare și dezvoltarea lor nu se încadrează în cele prevăzute

la art. 488 sau că recursul este vădit nefondat, anulează sau, după

caz, respinge recursul printr-o decizie motivată, pronunțată fără

citarea părților, care nu este supusă niciunei căi de atac.

Decizia se comunică părților”.

Rezultă că

demersul contestatoarei s-a îndreptat împotriva unei decizii pronunțată

în procedura de filtru, în condițiile dispozițiilor art. 493 alin.

(5) C. proc. civ., hotărâre care potrivit legii nu este susceptibilă de

nicio cale de atac.

În acest context,

contestatoarea nu are deschisă calea contestației în anulare împotriva

deciziei nr. 941 din 19 aprilie 2016 pronunțată de Înalta Curte de Casație

și Justiție, secția I civilă, raportat la dispozițiile

art. 493 alin. (5) C. proc. civ.

Pentru aceste

considerente, Înalta Curte urmează a constata ca fiind inadmisibilă contestația

în anulare și o va respinge ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă,

contestația în anulare împotriva deciziei nr. 941 din 19 aprilie 2016 a Înaltei

Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, formulată

de contestatoarea B.

Fără

cale de atac.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 22 septembrie 2016.