ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 989/2016

Decizia nr. 989/2016 După deliberare, asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin Decizia nr. 556/A din 16 noiembrie 2015, pronunțată în Dosarul nr. x/3/2015, Curtea de Apel București, secția a llI-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a respins, ca nefondat, apelul declarat de apelanții-reclamanți A. și B. împotriva sentinței nr. 653 din 12 mai 2015 a Tribunalului București, secția a IV-a civilă. Împotriva acestei decizii au declarat recurs recurentele-reclamante A. și B., înregistrai pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 25 ianuarie 2016, și repartizat aleatoriu spre soluționare, Completului nr. 12 filtru. Recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6, 7 și 8 C. proc.

civ. În condițiile reglementate de art. 493 alin. (2) C. proc. civ., prin rezoluția din 4 februarie 2016 s-a procedat la întocmirea raportului privind admisibilitatea în principiu a recursului, prin raport constatându-se că acesta nu este admisibil, față de dispozițiile art. 7 alin. (1) și (2) din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010. Prin rezoluția din 15 februarie 2016, Completul nr. 12 filtru a analizat conținutul raportului și, constatând că acesta întrunește condițiile prevăzute de art. 493 alin. (3) C. proc. civ., a dispus comunicarea acestuia părților, pentru a formula, în scris, un punci de vedere, conform prevederilor art. 493 alin. (4) din același act normativ.

Din procesele-verbale de înmânare aflate la filele 27, 28 și 36 în dosarul de recurs rezultă că raportul privind admisibilitatea în principiu a recursului a fost comunicat recurentei-reclamante A. și intimatului Municipiul București, prin primarul general, la 19 februarie 2016, iar recurentei-reclamante B. Ia 08 martie 2016. La data de 16 februarie 2016, recurentele-reclamante au formulat un punct de vedere la raport, susținând că decizia pronunțată de instanța de apel este susceptibilă de recurs, conform prevederilor art. 483 alin. (1) coroborate eu cele ale art. 94 lit. j) C. proc. civ., având în vedere că valoarea bunului revendicat este, potrivit estimărilor, de 1.000.000 lei. Intimatul-pârât Municipiul București, prin primarul general, nu și-a exprimat poziția procesuală prin formularea unui punct de vedere la raport.

Prin rezoluția din 21 martie 2016, Completul nr. 12 filtru a stabilit termenul de judecată pentru soluționarea recursului la 22 aprilie 2016, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ. La data de 21 aprilie 2016, recurentele-reclamante au transmis prin fax concluzii scrise în care au arătat că, prin Dispoziția nr. 19380 din 22 martie 2016, Primăria Municipiului București a respins notificarea din 12 noiembrie 2001 pe care au formulat-o în temeiul dispozițiilor Legii nr. 10/2001, care viza restituirea imobilului situat în municipiul București, sector 1 și acordarea măsurilor reparatorii. Din această perspectivă, au susținut că soluționarea notificării încheie orice procedură declanșată în baza actului normativ mai sus menționat, acțiunea civilă dedusă judecății transformându-se, automat, într-o acțiune în revendicare, întemeiată pe dispozițiile art. 563 C. civ., pentru care C. proc.

civ. prevede trei grade de jurisdicție, respectiv, fond, apel și recurs. Calea de atac este scutită de piața taxei judiciare de timbru, conform art. 50 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, cu modificările ulterioare. Examinând recursul, Înalta Curte va supune analizei problema admisibilității acestuia, în raport de prevederile art. 248 alin. (1) C. proc. civ.

coroborate cu cele ale art. 493 alin. (5) din același act normativ, fata de care constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 07 ianuarie 2015 pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă, întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 10/2001, reclamantele A. și B. au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Municipiul București, prin primarul general, soluționarea notificării înregistrată la B.E.J., C. din 12 noiembrie 2001 și depusă la Primăria Municipiului București la data de 13 noiembrie 2001, cu privire la restituirea în natură a imobilului situat în București, sector 1 și acordarea măsurilor reparatorii aferente acestuia, în subsidiar, au arătat că, în cazul în care această notificare a fost respinsă, înțeleg să formuleze contestație împotriva dispoziției primarului general prin care s-a dispus o astfel de măsură.

Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 prevede, în art. 25 alin. (1), obligația unității deținătoare de a se pronunța în termen de 11 de zile de la înregistrarea notificării sau, după caz, de la data depunerii actelor doveditoare, potrivit art. 23, prin decizie sau, după caz, prin dispoziție motivată, asupra cererii de restituire în natură. De asemenea, a reglementat dreptul persoanei îndreptățite să atace decizia sau, după caz, dispoziția motivată de respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură, la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul unității deținătoare sau, după caz, al entitiții învestite cu soluționarea notificării, în termen de 30 de zile de;Ia comunicare, hotărârea tribunalului fiind supusă recursului, care este de competența curții de apel.

Având în vedere că litigiul pendinte este guvernat de dispozițiile C. proc. civ. aprobat prin Legea nr. 134/2010, fiind declanșat după intrarea acestuia în vigoare, respectiv la 07 ianuarie 2015, se constată că împotriva sentinței pronunțate de tribunal, ca instanță de fond, putea fi exercitată numai calea de atac a apelului, conform dispoziții or art. 7 alin. (1) și alin. (2) din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc.

civ., care stipulează că în cazul în care în acest, act normativ nu se prevede altfel, ori de câte ori printr-o lege specială se menționează că hotărârea judecătorească de primă instanță este "definitiva ", de la data intrării în vigoare a acestui act normativ, aceasta va fi supusă numai apelului la instanța ierarhic superioară, dispozițiile alin. (1) fiind incidente și în cazul în care printr-o lege specială se prevede că hotărârea judecătoreasca de primă instanță este "supusă recursului" sau că "poate fi atacată cu recurs" ori, după caz, legea specială folosește o aha expresie similară.

Prin urmare, în raport de textele legale citate, se reține că, în speță, calea de atac care putea fi exercitată împotriva seminței pronunțate de tribunal, prin care a fost soluționată cererea de chemare în judecată formulată în temeiul prevederilor Legii nr. 10/2001, este numai apelul, care a fost, de altfel, soluționat, definitiv, de Curtea de Apel București, prin Decizia civilă nr. 556/A din 16 noiembrie 2015. Susținerile recurentelor-reclamante cu privire la faptul că obiectul cauzei deduse judecății constă într-o acțiune în revendicare, întemeiată pe dispozițiile art. 563 C. civ.

nu pot fi primite, întrucât, așa cum s-a arătat, acestea au învestit instanța de fond cu judecarea unei cereri formulate în temeiul dispozițiilor Legii nr. 10/2001, prin care au solicitat soluționarea notificării, care a avut ca obiect restituirea în natură și plata despăgubirilor aferente imobilului situat în București, sector 1, iar în subsidiar, au arătat că înțeleg să conteste dispoziția primarului general, în cazul în care notificarea a fost respinsă. Pe parcursul desfășurării litigiului, recurentele-reclamante nu au înțeles să completeze sau să modifice acțiunea civilă cu o cerere prin care să solicite revendicarea imobilului. Or, din moment ce acestea nu au formulat o asemenea pretenție, în cauză, nu se poate aprecia că obiectul litigiului constă într-o acțiune în revendicare de drept comun, întrucât dispozițiile art. 9 C. proc.

civ., care consacră principiul dreptului de dispoziție al părților, prevăd, la alin. (2), că obiectul și limitele procesului sunt stabilite prin cererile și apărările părților. Prin urmare, instanța este ținută de limitele învestirii sale, determinate prin acțiunea civilă, aceasta neputând hotărî decât asupra a ceea ce formează obiectul cererii deduse judecății, aspect reglementat de art. 22 alin. (6) C. proc. civ. Această împrejurare este prevăzută și de dispozițiile art. 478 coroborate cu cele art. 494 C. proc. civ., potrivit cărora în recurs nu se poate schimba cadrul procesual stabilit în fața primei instanțe. În raport de considerentele expuse și de normele legale invocate, Înalta Curte urmează să respingă, ca inadmisibil, recursul declarat de recurentele-reclamante A. și B. împotriva Deciziei nr. 556/A din 16 noiembrie 2015, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de recurentele-reclamante A. și B., cu domiciliul procesual ales la Cabinet de Avocat D., cu sediul profesional în București, sector I, împotriva Deciziei nr. 556/A din 16 noiembrie 2015, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a lIl-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Decizia nu este supusă niciunei căi de atac și se comunică părților. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 22 aprilie 2016.