ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 989/2016

Decizia nr. 989/2016

După deliberare, asupra

cauzei de față, constată următoarele:

Prin Decizia nr. 556/A din 16 noiembrie 2015, pronunțată

în Dosarul nr. x/3/2015, Curtea de Apel București, secția a llI-a

civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a respins, ca

nefondat, apelul declarat de apelanții-reclamanți A. și B.

împotriva sentinței nr. 653 din 12 mai 2015 a Tribunalului București,

secția a IV-a civilă.

Împotriva acestei decizii au

declarat recurs recurentele-reclamante A. și B., înregistrai pe rolul Înaltei

Curți de Casație și Justiție la data de 25 ianuarie 2016,

și repartizat aleatoriu spre soluționare, Completului nr. 12 filtru.

Recursul a fost întemeiat pe

dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6, 7 și 8 C. proc. civ.

În condițiile

reglementate de art. 493 alin. (2) C. proc. civ., prin rezoluția din 4

februarie 2016 s-a procedat la întocmirea raportului privind admisibilitatea în

principiu a recursului, prin raport constatându-se că acesta nu este

admisibil, față de dispozițiile art. 7 alin. (1) și (2) din

Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010.

Prin rezoluția din 15

februarie 2016, Completul nr. 12 filtru a analizat conținutul raportului

și, constatând că acesta întrunește condițiile

prevăzute de art. 493 alin. (3) C. proc. civ., a dispus comunicarea

acestuia părților, pentru a formula, în scris, un punci de vedere,

conform prevederilor art. 493 alin. (4) din același act normativ.

Din procesele-verbale de

înmânare aflate la filele 27, 28 și 36 în dosarul de recurs rezultă

că raportul privind admisibilitatea în principiu a recursului a fost

comunicat recurentei-reclamante A. și intimatului Municipiul

București, prin primarul general, la 19 februarie 2016, iar

recurentei-reclamante B. Ia 08 martie 2016.

La data de 16 februarie 2016,

recurentele-reclamante au formulat un punct de vedere la raport, susținând

că decizia pronunțată de instanța de apel este

susceptibilă de recurs, conform prevederilor art. 483 alin. (1) coroborate

eu cele ale art. 94 lit. j) C. proc. civ., având în vedere că valoarea

bunului revendicat este, potrivit estimărilor, de 1.000.000 lei.

Intimatul-pârât Municipiul București,

prin primarul general, nu și-a exprimat poziția procesuală prin

formularea unui punct de vedere la raport.

Prin rezoluția din 21

martie 2016, Completul nr. 12 filtru a stabilit termenul de judecată pentru

soluționarea recursului la 22 aprilie 2016, în conformitate cu

dispozițiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ.

La data de 21 aprilie 2016, recurentele-reclamante

au transmis prin fax concluzii scrise în care au arătat că, prin

Dispoziția nr. 19380 din 22 martie 2016, Primăria Municipiului

București a respins notificarea din 12 noiembrie 2001 pe care au formulat-o

în temeiul dispozițiilor Legii nr. 10/2001, care viza restituirea

imobilului situat în municipiul București, sector 1 și acordarea

măsurilor reparatorii.

Din această

perspectivă, au susținut că soluționarea notificării

încheie orice procedură declanșată în baza actului normativ mai

sus menționat, acțiunea civilă dedusă judecății

transformându-se, automat, într-o acțiune în revendicare, întemeiată

pe dispozițiile art. 563 C. civ., pentru care C. proc. civ. prevede trei

grade de jurisdicție, respectiv, fond, apel și recurs.

Calea de atac este

scutită de piața taxei judiciare de timbru, conform art. 50 alin. (1)

din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod

abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, cu modificările

ulterioare.

Examinând recursul, Înalta Curte

va supune analizei problema admisibilității acestuia, în raport de

prevederile art. 248 alin. (1) C. proc. civ. coroborate cu cele ale art. 493 alin.

(5) din același act normativ, fata de care constată următoarele:

Prin cererea înregistrată

la data de 07 ianuarie 2015 pe rolul Tribunalului București, secția a

IV-a civilă, întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 10/2001,

reclamantele A. și B. au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul

Municipiul București, prin primarul general, soluționarea

notificării înregistrată la B.E.J., C. din 12 noiembrie 2001 și

depusă la Primăria Municipiului București la data de 13

noiembrie 2001, cu privire la restituirea în natură a imobilului situat în

București, sector 1 și acordarea măsurilor reparatorii aferente

acestuia, în subsidiar, au arătat că, în cazul în care această

notificare a fost respinsă, înțeleg să formuleze

contestație împotriva dispoziției primarului general prin care s-a

dispus o astfel de măsură.

Legea nr. 10/2001 privind

regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie

1945 - 22 decembrie 1989 prevede, în art. 25 alin. (1), obligația

unității deținătoare de a se pronunța în termen de 11

de zile de la înregistrarea notificării sau, după caz, de la data

depunerii actelor doveditoare, potrivit art. 23, prin decizie sau, după

caz, prin dispoziție motivată, asupra cererii de restituire în

natură.

De asemenea, a reglementat

dreptul persoanei îndreptățite să atace decizia sau, după

caz, dispoziția motivată de respingere a notificării sau a

cererii de restituire în natură, la secția civilă a tribunalului

în a cărui circumscripție se află sediul unității

deținătoare sau, după caz, al entitiții învestite cu

soluționarea notificării, în termen de 30 de zile de;Ia comunicare,

hotărârea tribunalului fiind supusă recursului, care este de

competența curții de apel.

Având în vedere că

litigiul pendinte este guvernat de dispozițiile C. proc. civ. aprobat prin

Legea nr. 134/2010, fiind declanșat după intrarea acestuia în

vigoare, respectiv la 07 ianuarie 2015, se constată că împotriva

sentinței pronunțate de tribunal, ca instanță de fond, putea

fi exercitată numai calea de atac a apelului, conform dispoziții or art.

7 alin. (1) și alin. (2) din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare

a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., care stipulează că în cazul

în care în acest, act normativ nu se prevede altfel, ori de câte ori printr-o

lege specială se menționează că hotărârea

judecătorească de primă instanță este "definitiva

", de la data intrării în vigoare a acestui act normativ, aceasta va

fi supusă numai apelului la instanța ierarhic superioară,

dispozițiile alin. (1) fiind incidente și în cazul în care printr-o

lege specială se prevede că hotărârea judecătoreasca de

primă instanță este "supusă recursului" sau că

"poate fi atacată cu recurs" ori, după caz, legea

specială folosește o aha expresie similară.

Prin urmare, în raport de

textele legale citate, se reține că, în speță, calea de

atac care putea fi exercitată împotriva seminței pronunțate de

tribunal, prin care a fost soluționată cererea de chemare în

judecată formulată în temeiul prevederilor Legii nr. 10/2001, este

numai apelul, care a fost, de altfel, soluționat, definitiv, de Curtea de

Apel București, prin Decizia civilă nr. 556/A din 16 noiembrie 2015.

Susținerile

recurentelor-reclamante cu privire la faptul că obiectul cauzei deduse

judecății constă într-o acțiune în revendicare,

întemeiată pe dispozițiile art. 563 C. civ. nu pot fi primite,

întrucât, așa cum s-a arătat, acestea au învestit instanța de

fond cu judecarea unei cereri formulate în temeiul dispozițiilor Legii nr.

10/2001, prin care au solicitat soluționarea notificării, care a avut

ca obiect restituirea în natură și plata despăgubirilor aferente

imobilului situat în București, sector 1, iar în subsidiar, au arătat

că înțeleg să conteste dispoziția primarului general, în

cazul în care notificarea a fost respinsă.

Pe parcursul

desfășurării litigiului, recurentele-reclamante nu au

înțeles să completeze sau să modifice acțiunea civilă

cu o cerere prin care să solicite revendicarea imobilului.

Or, din moment ce acestea nu

au formulat o asemenea pretenție, în cauză, nu se poate aprecia

că obiectul litigiului constă într-o acțiune în revendicare de

drept comun, întrucât dispozițiile art. 9 C. proc. civ., care

consacră principiul dreptului de dispoziție al părților,

prevăd, la alin. (2), că obiectul și limitele procesului sunt

stabilite prin cererile și apărările părților.

Prin urmare, instanța

este ținută de limitele învestirii sale, determinate prin

acțiunea civilă, aceasta neputând hotărî decât asupra a ceea ce

formează obiectul cererii deduse judecății, aspect reglementat

de art. 22 alin. (6) C. proc. civ.

Această împrejurare este

prevăzută și de dispozițiile art. 478 coroborate cu cele art.

494 C. proc. civ., potrivit cărora în recurs nu se poate schimba cadrul

procesual stabilit în fața primei instanțe.

În raport de considerentele

expuse și de normele legale invocate, Înalta Curte urmează să

respingă, ca inadmisibil, recursul declarat de recurentele-reclamante A.

și B. împotriva Deciziei nr. 556/A din 16 noiembrie 2015,

pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a

civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil,

recursul declarat de recurentele-reclamante A. și B., cu domiciliul

procesual ales la Cabinet de Avocat D., cu sediul profesional în

București, sector I, împotriva Deciziei nr. 556/A din 16 noiembrie 2015,

pronunțată de Curtea de Apel București, secția a lIl-a

civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Decizia nu este supusă niciunei

căi de atac și se comunică părților.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi, 22 aprilie 2016.