ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1160/2017

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1160/2017 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Decizia nr. 1160/2017

Asupra recursului

civil de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 59

din 28 septembrie 2015, Tribunalul Suceava, secția civilă, a respins,

ca neîntemeiată, excepția lipsei calității procesuale

pasive a A. și a respins, ca neîntemeiată, cererea de chemare în

judecată formulată de reclamanții B. și C., în

contradictoriu cu pârâții A., SC D. SA, SC E. SRL, SC F. SA și G. și

a obligat reclamanții la plata sumei de 3.000 lei, reprezentând cheltuieli

de judecată, din care suma de 1.000 lei către pârâta SC F. SA, suma

de 1.700 lei către pârâta SC D. SA și suma de 300 lei către

pârâta SC E. SRL.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță

a reținut în ce privește excepția lipsei calității

procesuale pasive a A., că în cadrul acțiunii în revendicare

imobiliară, calitatea procesuală pasivă aparține

posesorului neproprietar, adică persoanei care exercită posesia

asupra imobilului revendicat, fără a justifica un drept de

proprietate asupra lui. Susținerile pârâtului A. în sensul că

titularul dreptului de administrare ar fi H. nu pot conduce la concluzia

că A. nu are calitate procesuală în acțiunea în revendicare,

devreme ce exercitarea posesiei asupra terenului în litigiu de către A.

este necontestată, iar pârâtul a înțeles să nu uzeze de

instituția arătării titularului dreptului.

Pe fondul cauzei, tribunalul a reținut că,

prin

contractul

de vânzare-cumpărare autentificat din 31 martie 1992 la Notariatul de stat

al județean Suceava, încheiat cu numita I.,

reclamanții au cumpărat un

teren în suprafață de

10.660

mp,

situat în Suceava, județul Suceava,

fără a exista acte din care să rezulte întinderea terenului

, în

baza

acestui contract, reclamanții intabulându-se în cartea funciară cu

dreptul de proprietate dobândit, fiind

identificată

tabular prin C.F. 704 p.cl. 1540/1, p.v. 1540/2, p. gr. 145, p. gr. 147/1, p.

fân. 148, p. ar. 150/1, p. ar. 151/1 fânaț.

Referitor

la suprafața în litigiu, suprafața de 1.343 mp, id. în parte din pf.

147/1, 148, 150/1 și 151/1 este deținută de pârâtul A.,

neintabulată, iar suprafața de 4.404 mp, id. în parte din. Pf. 147/1,

150/1 și 151/1, transformate, în parte, în pc. 3308, în prezent

divizată în pc. 3308/1 și 3308/2, înscrisă în C.F. 9876, este

proprietatea tabulară a pârâtei SC D. SRL.

Vânzătoarea I. a fost succesoarea în drepturi a

soțului J., acesta fiind succesorul bunicilor săi materni,

proprietarii tabulari K. și L.

La

cererea lui I., formulată după decesul soțului său, J.,

prin sentința civilă nr. 6230, pronunțată la data de 17

decembrie 1991 de Judecătoria Suceava, în Dosarul civil nr. x/1991, s-a

dispus intabularea pe numele reclamantei, I., ca unică succesoare a

soțului său, cu mai multe parcele funciare, inclusiv cele în litigiu.

Potrivit

raportului de expertiză s-a constatat că suprafața

revendicată

de 4.774 mp, identică cu parcela 3308/2

în suprafață de 132 mp și cu parte din parcela 3308/1 în

suprafață de 4.368 mp din 4.642 mp, ambele din C.F. 9876 cad.

Suceava, suprafața de teren de 1.860 mp identică cu parte din parcela

147/1 și cu parte din parcela 148, ambele din C.F. a com. cad. Suceava, se

regăsește în

contractul de vânzare-cumpărare autentificat din 31

martie 1992 la Notariatul de stat al jud. Suceava, încheiat cu numita I., fiind

intabulat

prin

sentința civilă nr. 6230, pronunțată la data de 17 decembrie

1991 de Judecătoria Suceava în Dosarul nr. x/1991, dată la care

era în vigoare Legea nr. 18/1991 a fondului funciar și

reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului se putea face numai în

baza acestei legi, întrucât terenul nu era proprietatea tabulară

continuă a lui I., moștenit de la proprietarii tabulari anteriori -

soții K. și L. (bunicii materni ai soțului său, M.),

conform prevederilor Legii nr. 115/1938, proprietatea fiind întreruptă

prin predarea terenului la Cooperativa Agricolă de Producție în anul

1962.

Conform expertizei

topografice, terenul familiei I. și J. a fost predat la Cooperativa Agricolă

de Producție la data de 6 martie 1962, astfel că,

urmare

a

cooperativizării

dreptul

de prop

rietate

al familiei s-a

stins, procesul

de

cooperativizare

reprezentând un

mod

special

de

dobândire

a dreptului de

proprietate, translația proprietății operând în puterea legii.

Pentru a redobândi

acest drept, fostul proprietar trebuie să urmeze procedura specială

prevăzută de Legea nr. 18/1991, lucru

pe care

I. și J. l-a

făcut,

obținând Hotărârea nr.

20998 din 18 octombrie 1992 a Comisiei

județene

Suceava

pentru

Legea

nr.

18/1991 și,

ulterior,

titlul de

proprietate din

11 octombrie 1999

pentru suprafața de 9.357 mp.

Astfel, în considerarea faptului că

I., soțul lui J., a fost înscris în registrul agricol

în perioada

1959-1962

cu suprafața de

9.000

mp,

p

rin

Hotărârea nr.

20998

din

15 octombrie 1992

emisă de

Prefectura județului Suceava, Comisia județeană pentru

stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor

a admis contestația formulată de I. și a

dispus reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafața de

9.357

mp

teren agricol.

Ulterior,

prin

Titlul de proprietate din

11 octombrie 1999

emis de

Comisia județeană Suceava pentru stabilirea dreptului de proprietate

asupra terenurilor i-a fost reconstituit dreptul de proprietate pentru un teren

în suprafață de

9.357

mp,

compus

din trei parcele:

2119

mp

pe

strada x;

2.000

mp

pe strada x;

5.238

mp

pe locul numit „y".

La data de 27

noiembrie 2000 I. și J. a încheiat cu reclamanții un act sub

semnătură privată, prin care le-a vândut terenul din titlul de

proprietate. Prin acest act, vânzătoarea a recunoscut că parcela de 2.119

mp de pe str. x și cea de 2.000 mp de pe str. x au fost trecute în

contractul autentic din 31 martie 1992. Pentru a treia parcelă,

vânzătoarea a recunoscut că în anul 1992, când s-a încheiat actul

autentic, suprafața de 5.238 mp era ocupată de construcțiile Intreprinderii

de Gospodărire Orășenească și ale unității

de pompieri, ea fiind cea care a solicitat și primit în schimbul acestui

teren, terenul de pe dealul Tătărași, acest act fiind semnat

și de reclamanți.

În ceea ce

privește natura juridică a acestui înscris, prin Decizia civilă nr.

2451/R/2005 a Curții de Apel Cluj, Dosar nr. x/2005 (fila 149-153), s-a

statuat în sensul că, în ceea ce privește suprafața de

5.238

mp situată

pe locul numit

„Tătărași", acesta reprezintă un antecontract, pe care

succesorii promitentei vânzătoare au fost obligați să-l execute,

terenul fiind intabulat de către reclamanți în C.F. a com.

Suceava.

În concluzie, în ceea ce privește

suprafața

în litigiu, (suprafața de 1.343 mp, id. în parte din pf. 147/1, 148, 150/1

și 151/1 deținută de pârâtul A. neintabulată, și

suprafața de 4.404 mp, id. în parte din. Pf. 147/1, 150/1 și 151/1,

transformate în parte în pc.3308, în prezent divizată în pc. 3308/1

și 3308/2, înscrisă în C.F. 9876, proprietatea tabulară a

pârâtei SC D. SRL), tribunalul a constatat că a aparținut autorilor

vânzătoarei

I. și J., dar nu s-a mai regăsit și în

patrimoniul acesteia, întrucât titlul de proprietate emis acesteia cuprinde în

schimb o altă suprafață situată în

locul

numit „Tătărași", urmare a solicitării acesteia în

condițiile în care

suprafața de 5.238 mp era ocupată

de construcțiile Intreprinderii de Gospodărie Orășenească

și ale unității de pompieri.

Prin urmare, titlul

autoarei reclamanților a avut un caracter aparent, care s-a consolidat în

parte prin emiterea titlului de proprietate, dar nu și cu privire la

suprafața în litigiu, cu privire la care titlul autoarei

reclamanților nu s-a consolidat.

Întrucât pârâții

au invocat faptul că dețin cu titlu suprafața în litigiu,

existând astfel suprapunere, instanța a comparat titlurile, dându-se

efecte titlului mai bine caracterizat.

Astfel, în

cea ce privește titlul pârâtului SC D. SA Suceava, acesta a dobândit parte

din terenul în litigiu (

suprafața

de 4.404 mp, id. în parte din. Pf. 147/1, 150/1 și 151/1, transformate în

parte în pc.3308, în prezent divizată în pc. 3308/1 și 3308/2,

înscrisă în C.F. 9876, proprietatea tabulară a pârâtei SC D. SRL)

de

la SC E. SRL, conform

contractului de vânzare-cumpărare, autentificat din

28 decembrie 2005 încheiat între SC E. SRL, în calitate de vânzător

și SC D. SA Suceava, în calitate de cumpărător,

care la

rândul ei l-a dobândit de la SC F. SA, potrivit

contractului de

vânzare-cumpărare, autentificat din 18 aprilie 2003 încheiat între SC F.

SA, în calitate de vânzător și SC E. SRL, în calitate de

cumpărător, în ceea ce privește suprafața de 132 mp,

parcelă clădire, situată în intravilanul municipiul Suceava, identică

cu parcele funciare nr. 3308/2 înscrisă în cartea funciară nr. 9876 a

com. cad. Suceava și suprafața de 4.368 mp, ce face parte din parcela

de clădire în suprafață de 4642 mp (fila 78).

SC F. SA a

primit în proprietate terenul revendicat prin Certificatul de atestare a

dreptului de proprietate asupra terenurilor, emis de Consiliul Județean

Suceava la data de 15 iunie 1993, în baza Legii nr. 15/1990 și a H.G. nr. 834/1991.

Instanța a avut în vedere răspunsurile expertului

judiciar care a arătat că Statul Român nu a fost intabulat cu terenul

din litigiu, nu a fost proprietar tabular anterior obținerii

certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului în

favoarea SC F. SA.

Terenul

în litigiu a fost folosit din anul 1972 de fostul Exploatarea de Gospodărie

Locativă și Comunală Suceava (înființat prin Decizia nr. 205

din 28 decembrie 1972), apoi de Întreprinderea de Gospodărie Orășenească

Suceava, de RAUCL Suceava și din anul 1991 de SC F. SA Suceava, ultima

societate preluându-l conform protocolului din 3 aprilie 1991, acest act

referindu-se la întreg inventarul și mijloacele fixe preluate de ea,

pârâta, fiind cuprinse atât construcțiile existente (birouri, magazii,

ateliere, etc.),cât și terenul aferent, întreg imobilul fiind bine

determinat prin gard de terenurile din jur.

Referitor la

titlul pârâților A. și G. asupra suprafeței de

1.343 mp, id.

în parte din pf. 147/1, 148, 150/1 și 151/1, acest

teren a intrat

în folosința Companiei de Pompieri Suceava în baza unor înțelegeri

materializate în înscrisuri sub semnătură privată, denumite

"minute", încheiate anual de J. și I., proprietarii terenului,

pe de o parte, și Compania de Pompieri Suceava, pe de altă parte, în

perioada anilor 1981 - 1987 (fila 38). În acest sens, a fost încheiat și

procesul verbal din data de 4 februarie 1981 prin care s-a dat în folosința

G. pentru gospodăria anexă, o suprafață de 2.000 mp

învecinată cu terenul folosit de J., pârâul cetății

(cacaină), depozitul Exploatării de Gospodărie Comunală

și Locativă și împrejmuirea din gard de beton armat al Punctului

de Stingerea Incendiilor, teren ce anterior fusese folosit de proprietarul J.

S-a reținut că pârâta A. Suceava nu este

intabulată cu terenul din litigiu

și

că aceasta a intrat în posesia terenului în anul 1984, când G. a realizat

pentru unitățile subordonate investiția Spații zootehnice

în gospodăriile agricole ajutătoare aprobată prin Decretul

Consiliului de Stat nr. 105 din 27 martie 1984, a G., așa cum a rezultat

din adresa din 10 aprilie 1984 a G. trimisă către Inspectoratul

Județean Suceava al G. privitoare la investiția sub numele de

Adăpost de animale. S-a avut în vedere că, pârâta nu deține act

de transmitere a dreptului de administrare a terenului care trebuia să fie

emis de fostul Consiliu Popular al mun. Suceava și nici autorizații

de construire.

De

asemenea, s-a avut în vedere că terenul era proprietate Cooperativei Agricole

de Producție și nu există acte de schimb între Cooperativa Agricolă

de Producție și persoanele care administrau terenul, pârâta

deținând doar Acordul unic nr. 205 din 9 iulie 1984 al Consiliului Popular

al jud. Suceava privind investiția Grajd pentru 8 locuri bovine în incinta

existentă a Companiei Punctului de Stingerea Incendiilor Suceava, cu

planul de situație aferent. Expertul a menționat că pe acest

teren au fost amplasate construcțiile grajd pentru vite, padoc porci,

fânar, magazie furaje, rampă auto și un bazin, construcții

dezafectate începând cu anul 2004, spațiul fiind folosit pentru

adăpostul și dresajul câinilor. În raportul de expertiză se

menționează că

există suprapunere

între terenul

revendicat, proprietatea reclamanților și al autorilor acestora,

respectiv vânzătorii și autorii vânzătorilor și terenul

deținut de pârâte.

Referitor

la susținerea pârâtei în legătură cu existența unui

schimb de teren

între

antecesoarea pârâtei A. Suceava,

numita

Grupul de Pompieri

Bucovina

al județului Suceava, și

Municipiul Suceava, schimb ce ar fi avut loc prin Hotărârea

Consiliului Local Suceava nr. 50/2000,

potrivit

raportului de expertiză, s-a avut în vedere

că întinderea suprafeței schimbate nu apare

evidențiată pe niciun plan de situație anexa la

documentația hotărârii, a Hotărârii Consiliului Local Suceava nr.

50/2000.

Expertul a mai arătat că

pârâta ar fi dat la schimb doar suprafața de 686 mp, motiv pentru care

schimbul ar trebui să rămână numai pentru o suprafața de

teren echivalentă ca întindere, respectiv pentru suprafața de 686 mp.

În cazul în care în cadrul acțiunii în

revendicare întemeiată pe dispozițiile art. 480 C. civ. ambele

părți invocă titluri de proprietate, instanța urmează

a compara titlurile, dându-se efecte titlului mai bine caracterizat.

Comparând cele trei titluri, prima instanță

a constatat că trebuie să se dea preferință titlurilor mai

bine caracterizate, acestea fiind titlurile pârâților, deoarece

reclamanții au dobândit bunul de la un neproprietar care nu putea

transmite un drept ce nu exista în patrimoniul său, în temeiul

principiului nemo plus juris ad alium transfere potest quam ipse habet.

În același sens, tribunalul a reținut

că, deși din probatoriul administrat a rezultat că și

titlurile pârâților sunt viciate prin lipsa calității de

proprietar a statului în cazul pârâtului SC D. SA Suceava, respectiv lipsa

formei autentice a actului de înstrăinare și a intabulării, în

cazul pârâților A. și G., acestea sunt preferabile titlului

reclamanților, deoarece pârâții exercită posesia asupra

imobilelor în litigiu, posesia fiind un element apt să confere o mai

bună caracterizare, dat fiind faptul că toate titlurile sunt afectate

de anumite vicii.

Referitor la excepția inadmisibilității

invocată de către pârâtul G., calificată de către

instanță ca apărare de fond, s-a reținut că în

cauză reclamanții nu tind la valorificarea unui drept pe calea

dreptului comun și care ar fi trebuit valorificat în condițiile legii

speciale de reparație. În acest sens, s-a constatat că autoarea

reclamanților a urmat procedura specială de reparație

obținând un titlu, care a stat la baza constituirii ulterioare a titlului

invocat de către reclamanți în condițiile dreptului comun. Prin

urmare, nu a fost în ipoteza concursului între legea specială și

dreptul comun.

De asemenea, tribunalul a apreciat a fi

neîntemeiată cererea de

constatare

a nulității absolute parțiale a contractului de

vânzare-cumpărare, autentificat din 18 aprilie 2003 încheiat între SC F.

SA, în calitate de vânzător și SC E. SRL, în calitate de

cumpărător, pentru suprafața de 132 mp, parcelă

clădire, situată în intravilanul municipiul Suceava, str. x,

identică cu parcele funciare nr. 3308/2 înscrisă în cartea

funciară nr. 9876 a com. cad. Suceava și suprafața de 4.368 mp,

ce face parte din parcela de clădire în suprafață de 4.642 mp,

pentru motivul de nulitate prevăzut de art. 948 pct. 4 C. civ. și a

contractului de vânzare-cumpărare, autentificat din 28 decembrie 2005

încheiat între SC E. SRL în calitate de vânzător și SC D. SA Suceava,

în calitate de cumpărător, pentru suprafața de teren

indicată la pct. 1 din petitul acțiunii.

Din considerentele cererii introductive s-a

reținut că temeiul nulității îl reprezintă cauza

ilicită întemeiată pe presupusa conivență a pârâților

în vânzarea cumpărarea unui bun al altuia, respectiv presupusa

intenție a vânzătorului de a-și micșora patrimoniul în

dauna creditorilor.

Analizând primul motiv de nulitate, instanța a

reținut că imobilul tranzacționat era deținut de către

pârâta

SC F. SA în baza

Certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor, emis

de Consiliul Județean Suceava la data de 15 iunie 1993, în baza Legii nr. 15/1990

și a H.G. nr. 834/1991, înscris în C.F. nr. 9876 a comunei cadastrale

Suceava. Imobilul a fost vândut succesiv pârâților SC E. SRL și SC F.

SA prin acte autentice evidențiate în registrul de publicitate

imobiliară.

Nulitatea absolută a vânzării lucrului

altuia are ca punct de plecare împrejurarea că părțile au încheiat

contractul în cunoștință de cauză, știind că

lucrul vândut este proprietatea altei persoane. Sintagma "în

cunoștință de cauză" relevă, semantic,

înțelesul că părțile contractului au știut bine

că bunul individual determinat nu este proprietatea vânzătorului

și că aparține altuia. În acest caz, contractul încheiat

ascunzând intenția de a aduce altuia o pagubă, este un act juridic

intențional, fondat pe o cauză ilicită sau fraudă, ambele

având ca numitor comun reaua-credință a părților. Nu mai

puțin, sub incidența art. 1080 C. civ. are importanță

juridică "minima negligentia" cumpărătorului, care,

încălcând obligația de a se convinge că a contractat cu un

"verus dominus", răspunde pentru culpa dată.

Față

de modalitatea de transmitere a dreptului de proprietate și față

de împrejurarea că pârâții SC F. SA și SC E. SRL dețineau

titluri de proprietate evidențiate în cartea funciară, a apreciat că

nu s-a dovedit reaua credință a pârâților și intenția

de a vinde un bun despre care știau că este al altuia. În

același sens pledează și considerentele expuse mai sus privind

lipsa unui titlu valabil al reclamanților.

În ceea ce

privește a doua cauză de nulitate invocată, privitoare la

intenția

vânzătorului de a-și micșora patrimoniul în dauna creditorilor,

tribunalul a reținut că fapta de a micșora patrimoniul în dauna

creditorilor nu este sancționată cu nulitatea actelor de

înstrăinare, sancțiunea specifică fiind inopozabilitatea

acestora raportat la titularii acțiunii, nu și cu privire la

alți terți interesați.

Împotriva

acestei sentințe au formulat apel reclamanții B. și C.,

criticând hotărârea atacată pentru motive de nelegalitate și

netemeinicie.

Prin Decizia nr.

70 din 2 martie 2016, Curtea de Apel Suceava, secția a II-a civilă, a

respins, ca nefondată, excepția lipsei calității procesuale

active a reclamanților și a respins, ca nefondat, apelul declarat de

reclamanții B. și C., împotriva sentinței nr. 59 din 28

septembrie 2015 pronunțată de Tribunalul Suceava, secția civilă,

apelanții fiind obligați să plătească intimaților

suma de 4.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată din apel.

În

pronunțarea soluției, instanța de apel a reținut

următoarele:

Relativ la

excepția lipsei calității procesuale active, curtea de apel a

apreciat excepția ca fiind neîntemeiată întrucât reclamanții au

solicitat prin acțiunea formulată a se constata nulitatea

absolută parțială a contractelor de vânzare cumpărare

încheiate între pârâte autentificate din 18 aprilie 2003, respectiv din 28

decembrie 2005 prin care s-a înstrăinat succesiv între acestea

suprafața de 4.500 mp teren, radierea din cartea funciară a

parcelelor de teren de pe numele pârâtelor, obligarea pârâtei SC D. SA să

îi lase în deplină proprietate și posesie suprafața de teren

arătată și obligarea pârâtelor să își ridice pe

cheltuiala lor construcțiile edificate pe terenul în litigiu.

Au

arătat că prin contractul de vânzare cumpărare din 31 martie 1992

încheiat cu numita I. au dobândit dreptul de proprietate asupra terenului în

litigiu, aceasta la rândul ei fiind intabulată în cartea funciară cu

acest teren conform sentinței civile nr. 6230 din 17 decembrie 1991 a

Judecătoriei Suceava.

Cum

reclamanții se pretind titularii dreptului de proprietate asupra terenului

în litigiu în temeiul actelor arătate, aceștia justifică legitimarea

procesuală activă în acțiunea în revendicare a terenului

litigios. Totodată întrucât reclamanții se prevalează de o

cauză de nulitate absolută, ce poate fi invocată de către

orice persoană interesată, justifică legitimare procesuală

activă și cât privește petitele având ca obiect constatarea

nulității absolute parțiale a contractelor de vânzare

cumpărare.

Pe fondul

apelului, Curtea de Apel a avut în vedere faptul că, o primă

critică vizează respingerea de către instanța de fond a

cererii de constatare a nulității parțiale a contractelor de

vânzare cumpărare încheiate între pârâte, contrar probatoriului

administrat în cauză din care rezultă că actele juridice de

vânzare - cumpărare a căror nulitate s-a solicitat sunt fondate pe o

cauză ilicită, încheiate în frauda legii. Reclamanții au

arătat prin cererea de chemare în judecată că actele de vânzare

cumpărare sunt lovite de nulitate absolută pentru cauză

ilicită întemeiată, pe de o parte, pe presupusa conivență a

pârâtelor care au cunoscut că tranzacționează cu privire la un

bun al altuia, iar, pe de altă parte, pe intenția vădită a

vânzătoarei de a-și micșora patrimoniul în dauna creditorilor.

Vânzarea

cumpărarea lucrului altuia în cunoștință de cauză,

reprezintă o operațiune speculativă și are o cauză

ilicită fiind lovită de nulitate absolută. Prin urmare, pentru

ca actul să fie nul absolut trebuie ca ambele părți să fi

cunoscut că bunul nu este proprietatea vânzătorului.

Or, din

înscrisurile aflate la filele 130, 131 în dosarul Tribunalului Suceava -

volumul I rezultă că vânzătoarea SC F. SA deținea pentru

terenul vândut, la momentul încheierii contractului de vânzare cumpărare

cu SC E. SRL, certificatul de atestare a dreptului de proprietate din 15 iunie 1993

emis de Consiliul Județean Suceava în baza Legii nr. 15/1990 și H.G. nr.

834/1991, înscris în cartea funciară a com. cadastrale Suceava.

Cumpărătoarea

SC E. SRL, la rândul său, a înscris în cartea funciară dreptul

dobândit, iar, apoi, a vândut imobilul către SC D. SA Suceava. Așadar,

față de împrejurarea că vânzătoarele SC F. SA și SC E.

SRL dețineau titluri de proprietate evidențiate în cartea

funciară nu se poate reține reaua credință a acestora

și intenția de a vinde un bun despre care știau că

aparține unei alte persoane și, prin urmare, corect a reținut

instanța de fond că nu este incidentă această cauză de

nulitate absolută a actelor de vânzare cumpărare.

Cât

privește cea de a doua cauză de nulitate invocată, dată de

intenția vânzătorului de a-și micșora patrimoniul în dauna

creditorilor se reține că sancțiunea specifică nu este

nulitatea actelor de înstrăinare, ci inopozabilitatea acestora raportat la

titularii acțiunii - creditori - nu și la orice alți terți

interesați astfel că, toate argumentele și susținerile

apelanților ce se subsumează acestui motiv de apel nu vor fi

reținute.

Referitor la

criticile ce vizează soluția dată capătului de cerere

privind revendicarea, Curtea de Apel reține mai întâi că

aplicabilitate în cauză au dispozițiile art. 480 C. civ.

În

speță, ambele părți invocă titluri scrise privind

dreptul de proprietate asupra terenului în litigiu, fiecare provenind de la un

alt autor, așa după cum corect a reținut și instanța

de fond.

Prin urmare

instanța are a compara titlurile de proprietate, dând în final

preferință părții a cărui titlu este mai bine

caracterizat, aplicație a principiului nemo plus iuris ad alium transfere

potest quam ipse habet.

Regula

înscrisă la art. 1169 C. civ. potrivit cu care cel care face o propunere

înaintea judecății este ținut să o dovedească este aplicabilă

și în materia dovedirii dreptului de proprietate în cadrul unei

acțiuni în revendicare astfel că reclamantul este cel care trebuie

să facă dovada pozitivă, în sensul că deține un titlu

de proprietate valabil, pârâtul având o poziție pur pasivă, de

așteptare, în favoarea lui operând o prezumție de proprietate

dedusă din simplul fapt al posesiei.

Terenul

în litigiu se compune din suprafața de 1.343 mp, id. în parte din pf.

147/1, 148, 150/1 și 151/1 ce este deținută de pârâtul A.,

neintabulată, și suprafața de 4.404 mp, id. cu parte din pf.

147/1, 150/1 și 151/1, transformate, în parte, în pc.3308, în prezent

divizată în pc. 3308/1 și 3308/2, înscrisă în C.F. 9876

deținută de SC D. SRL.

Așa

după cum rezultă din actele și lucrările dosarului precum

și din concluziile raportului de expertiză topo, necontestat de

apelanți, proprietarii tabulari ai terenului în litigiu, anterior

cooperativizării au fost numiții K. și L. care l-au lăsat

moștenire nepotului său J. și soției acestuia I.

I. și J.

s-a înscris în Gospodăria Agricolă Cooperatistă la 6 martie 1962

(fila 133 dosarul Tribunalului Suceava vol. I), figurând în rolul agricol, în

perioada 1959-1962, cu suprafața de 9.200 mp, unica suprafață de

teren pe care a avut-o în proprietate, singura moștenitoare a acestuia fiind

soția sa I. și J.

La cererea

numitei I. formulată după decesul soțului său, prin

sentința civilă nr. 6230 din 17 decembrie 1991dată de

Judecătoria Suceava, s-a dispus intabularea pe numele acesteia a mai

multor parcele funciare de teren, între care și cele din litigiu.

Prin

contractul de vânzare cumpărare autentificat din 31 martie 1992 la

Notariatul de Stat al jud. Suceava, încheiat cu numita I., reclamanții au

cumpărat un teren în suprafață de 10.660 mp situat în Suceava,

care forma un singur trup, fără a exista însă acte care să

arate întinderea acestui teren. În temeiul acestui act reclamanții s-au

intabulat la cartea funciară. Parte din acest teren era ocupat la momentul

pronunțării sentinței civile nr. 6230/1991, cât și la

momentul încheierii contractului de vânzare cumpărare cu reclamanții,

de construcțiile A. și ale unității de pompieri.

În paralel cu

încheierea contractului, I. și J. a solicitat, conform Legii nr. 18/1991,

reconstituirea dreptului de proprietate pentru 9.200 mp, singura

suprafață pe care a moștenit-o de la soțul său și

cu care acesta se înscrisese în Gospodăria Agricolă Cooperatistă

obținând Hotărârea nr. 20998 din 18 octombrie 1992 a Comisiei

județene Suceava pentru Legea nr. 18/1991 și, ulterior, titlul de

proprietate din 11 octombrie 1999 pentru suprafața de 9.357 mp.

La data

pronunțării sentinței civile nr. 6230/1991 a Judecătoriei

Suceava, era în vigoare Legea nr. 18/1991 a fondului funciar și prin

urmare reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului se putea face

numai în baza acestei legi, terenul nemaifiind în proprietatea tabulară

continuă a vânzătoarei I., moștenit la bunicii soțului

său.

Legea nr. 18/1991

de reconstituire și constituire a dreptului de proprietate are caracter

special față de dispozițiile Decretului-Lege nr. 115/1938 care

au stat la baza intabulării numitei I. și J. și cum în procesul

cooperativizării, translația proprietății a operat în

puterea legii, proprietatea tabulară a fost întreruptă, iar extrasul

de carte funciară invocat pentru un teren ce a fost cooperativizat nu

constituie titlu de proprietate valabil, ci unul aparent.

Susținerile

apelantei în sensul că terenul în litigiu nu a fost predat la Cooperativa Agricolă

de Producție, ci la Gospodăria Agricolă Cooperatistă nu au

nici o relevanță și nu pot conduce la concluzia că terenul

nu ar fi făcut obiectul Legii nr. 18/1991, mai întâi pentru că Gospodăria

Agricolă Cooperatistă a fost prima formă de organizare a acestor

asociații, care apoi s-a transformat în Cooperativa Agricolă de Producție,

iar mai apoi pentru că deși apelanții susțin că

terenul nu a fost cooperativizat și Legea nr. 18/1991 nu-și are

aplicarea, nu au contestat nici un act eliberat conform acestei legi.

Devenind

proprietara terenului conform Legii nr. 18/1991 contractul de

vânzare-cumpărare din 1992 s-a consolidat doar în ce privește

două din terenurile vândute reclamanților, cel din str. x, de 2.019

mp, și 2.000 mp pe str. x.

Suprafața

de 5.238 mp din x reconstituită prin titlul de proprietate din 1999 nu a

făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare din 1992 ci, la data

de 27 noiembrie 2000, printr-un act privat I. și J. l-a vândut

reclamanților. Prin același act s-a confirmat totodată, că

din suprafața de 10.660 mp, 5.238 mp este ocupată de unitatea de pompieri

și de construcțiile fostei A., recunoscând că, la solicitarea

ei, a primit în schimbul terenului ocupat, parcela din „Dealul x” pe care o

vinde reclamanților. Reclamanții, de asemeni, au semnat actul privat

și au solicitat prin instanță autentificarea

cumpărării, acțiune admisă prin Decizia civilă nr. 1189/A

din 19 mai 2004 a Curții de Apel Cluj (Dosar nr x/2004) irevocabilă

prin Decizia civilă nr. 2451/R din 7 noiembrie 2005 a Curții de Apel

Cluj (Dosar nr. x/2005), intabulându-se în C.F. a com cad. Suceava.

În concluzie,

vânzătoarea I. și J. neavând în proprietate două suprafețe

de teren, una vândută în anul 1992 și una obținută ulterior

la Legea nr. 18/1991 nu putea transmite reclamanților mai mult teren decât

avea, în virtutea principiului nemo plus iuris ad alium transfere potest quam

ipse habet. Reclamanții au primit în schimbul terenului ocupat de pârâte

suprafața de 5.238 mp la locul numit „Deal Tătărași”,

deținând întreaga suprafață de teren pe care au cumpărat-o

de la I.

Prin urmare,

concluzia care se conturează și care, de altfel, a fost

reținută și de către instanța de fond este aceea

că terenul în litigiu a aparținut autorilor vânzătoarei I., dar

nu s-a mai regăsit și în patrimoniul acesteia, în titlul de

proprietate eliberat în temeiul Legii nr. 18/1991 regăsindu-se o altă

suprafață situată la locul numit Deal Tătărași,

primită în schimbul celei ocupate, astfel că titlul pe care îl

invocă apelanții nu este unul valabil, ci unul aparent.

Cât

privește titlurile pârâților, instanța de apel a reținut,

din înscrisurile depuse la dosar, cât și din concluziile raportului de

expertiză, că nici acestea nu sunt ferite de orice vicii.

Astfel,

pârâta SC F. SA Suceava deține certificat de atestare a dreptului de

proprietate asupra terenurilor, însă Statul Român nu a fost niciodată

proprietar tabular anterior emiterii certificatului, iar pârâta A. nu este

intabulată cu terenul în litigiu, intrând în posesia acestuia în anul 1984

când G. a realizat pentru unitățile subordonate investiția

Spații zootehnice în gospodăriile agricole ajutătoare, anterior

terenul fiind folosit de Compania de Pompieri, respectiv în perioada 1981-1987,

în baza unor înțelegeri materializate sub forma unor „minute” încheiate cu

J. și I.

Însă,

așa cum s-a reținut, câtă vreme reclamanții nu au dovedit

că sunt în posesia unui titlu valabil asupra terenului în litigiu, pârâtul

nu poate fi obligat să-și dovedească titlul său de

proprietate, deoarece legea ocrotește posesia, independent de vreo

dovadă a dreptului ce se pretinde a se manifesta prin ea, astfel că,

în mod corect, acțiunea în revendicare a fost respinsă.

Apreciind

criticile din apel ca neîntemeiate, în temeiul art. 297 C. proc. civ. Curtea de

Apel a constatat legală și temeinică hotărârea

instanței de fond și a respins, ca nefondat, apelul

reclamanților pe care i-a obligat, ca părți căzute în

pretenții, la plata sumei de 4.000 lei cheltuieli de judecată din

apel către intimați.

Împotriva

acestei decizii au declarat recurs

reclamanții B. și C., solicitând

admiterea

recursului, casarea deciziei recurate și admiterea cererii de chemare în

judecată.

Invocând

motivul de recurs înscris în art. 304 pct. 9 C. proc. civ., reclamanții au

susținut nelegalitatea deciziei recurate și, implicit, a hotărârii

primei instanțe formulând, în esență, următoarele critici:

I.) - În mod

greșit, instanța de apel a respins critica prin care au susținut

nelegalitatea și netemeinicia soluției instanței de fond de

respingere a cererii de constatare a nulității absolute parțiale

a contractului de vânzare-cumpărare autentificat din 18 aprilie 2003

încheiat între SC F. SA, în calitate de vânzător și SC E. SRL, în

calitate de cumpărător, respectiv vânzător și SC D. SA

Suceava, în calitate de cumpărător pentru motivul că aceste acte

juridice sunt fondate pe o cauză ilicită, deoarece aceste acte

juridice au fost încheiate de pârâtele intimate cu rea credință

și în cunoștință de cauză.

Consideră

că ambele instanțe au stabilit greșit că, în speță,

motivul de nulitate invocat nu este incident, întrucât nu se poate reține

reaua credință a părților contractante și, deci,

intenția de a vinde un bun despre care știau că aparține

unei alte persoane.

Susțin

recurenții că în urma analizării situației juridice a

imobilului litigios se poate observa că acesta a fost vândut de 3 ori, în mod

succesiv. Astfel, în anul 2003, a fost vândut de către pârâta intimată

SC F. SA Suceava, pârâtei intimate SC E. SA Suceava. În anul 2005, a fost

vândut de către pârâta intimată SC E. SA Suceava, pârâtei intimate SC

F. SA Suceava (doar la o zi de la sechestrarea imobilului pentru datorii

fiscale către stat), iar în anul 2006 a fost vândut de către pârâta

intimată SC D. SA Suceava, paratei intimate SC D. SA Suceava. Toate aceste

vânzări au fost perfectate prin acte autentice și ulterior

evidențiate în registrul de publicitate imobiliară. Consideră

că instanța de apel a nesocotit faptul că printr-o minimă diligență

ce putea fi exprimată printr-o verificare sumară la Registrul de

publicitate imobiliară Suceava, toate părțile contractante, se

puteau informa în legătură cu situația tabulară a

imobilului, respectiv în legătură cu ultimii proprietari tabulari ai

terenului tranzacționat.

Arată

că în actele tabulare care au stat la baza emiterii Certificatului de

atestare drept proprietate în favoarea primei vânzătoare SC F. SA Suceava,

respectiv în planurile cadastrale, figurează reclamanții, ca

proprietari tabulari, începând cu anul 1992, în baza contractului lor de

vânzare cumpărare din 1992, prima vânzare fiind făcută de prim pârâtă

după 10 ani, respectiv în anul 2003.

Recurenții

subliniază faptul că perfectarea primului contract de

vânzare-cumpărare s-a realizat întrucât pârâta SC F. SA Suceava avea de

plătit datorii bugetare și Administrația Finanțelor Publice

Suceava începuse executarea silită împotriva acesteia în Dosarul de

executare silită nr. x/2003, organul fiscal, emițând în acest sens la

data de 7 aprilie 2003 procesul verbal de sechestru imobiliar. Cu toate

acestea, la data de 18 aprilie 2003 pârâta a vândut imobilul sechestrat copârâtei

SC E. SA Suceava, evident cu scopul de a se sustrage de la plata datoriilor

fiscale, prin punerea în vânzare a acestui bun. Cum cererea de notare a

sechestrului, depusă de Administrația Finanțelor Publice

Suceava, la biroul de carte funciară, a fost respinsă cu motivarea

că debitoarea, în persoana pârâtei SC F. SA Suceava, nu este proprietara tabulară

a imobilului sechestrat, este indubitabil că aceasta fost sesizată

și informată de oficiul de cadastru în legătura cu

adevărații proprietari tabulari ai imobilului.

Apreciază

recurenții că nu poate fi reținută în cauză

împrejurarea potrivit căreia vânzătoarea nu cunoștea

situația tabulară a terenului întrucât cu prilejul obținerii

certificatului ei de atestare a dreptului de proprietate și în vedere intabulării,

la cererea sa s-au efectuat nelegal mai multe operații cadastrale. Opiniază,

astfel, că vânzarea terenului din litigiu este fondată pe rea

credință și pentru motivul că parcele funciare proprietatea

reclamanților nr. 147/1, 148, 150/1, 151/1 înscrise în C.F. nr. 704, a com.

cad Suceava au fost divizate, în anul 1995 în mod nelegal, prin fraudarea legii

și cu concursul unor funcționari de la Oficiul pentru Cadastru

și Publicitate Imobiliară Suceava, la cererea pârâtei, divizare din care

s-a format parcela nr. 3308, ce a fost transcrisă din C.F. a com.

cadastrale Suceava, fără a exista un act autentic de comasare și

dezmembrare, conform Legii nr. 7/1996, în baza căruia să fie întocmit

planul de amplasament și delimitarea a parcelelor și care să fie

recepționat de către Oficiul pentru Cadastru și Publicitate

Imobiliară Suceava. Consideră că în atare condiții toate

părțile contractante au încheiat contractul în mod fraudulos și

în cunoștință de cauză cu privire la situația sa

tabulară.

Reaua

credință și frauda la lege este dată și în ceea ce

privește concursul pârâtei cumpărătoare SC E. SA Suceava, la

încheierea contractului de vânzare cumpărare, care la rândul ei putea să

se informeze despre situația tabulară a acestui imobil înscris în

cartea funciară.

Recurenții

arată că, în practica juridică în materie, se consideră

că vânzarea-cumpărarea lucrului altuia în cunoștință

de cauză, reprezenta o operațiune speculativă, are o cauză

ilicită și deci este nulă absolut, în baza art. 948 punct 4

și urm C. civ., dispoziții legale interpretate și aplicate

greșit în prezenta cauză.

Consideră

că, în speță, actul juridic dedus judecății s-a

încheiat de către vânzător "în frauda dreptului proprietarului,

cu complicitatea și pe riscul cumpărătorului, aceasta

constituind caz tipic de nulitate absolută în virtutea cunoscutului adagiu

clasic frauda corupe totul" (fraus omnia corrumpit), sens în care

recurenții fac trimitere la Decizia nr. 1374/2000 a Curții Supreme de

Justiție, secția civilă, și Decizia civilă nr. 1490/1999

a Curții de Apel București, secția a III-a civilă, în

cuprinsul cărora instanțele au reținut în esență următoarele:

contractul de vânzare-cumpărare încheiat de vânzător, în frauda

dreptului proprietarului, cu complicitatea cumpărătorului, care a

cumpărat, pe riscul său, un bun al altuia este lovit de nulitate absolută,

conform art. 948 C. civ.

Cat

privește cererea de declarare nulitate absolută a contractului de

vânzare cumpărare succesiv, consideră cererea întemeiată

întrucât nulitatea absolută a primului contract

determină

nulitatea celui din urmă, conform principiului resolutio jure dantis,

rezolvitur jus accipientis, actele subsecvente urmând soarta juridică a

actelor principale, fiind deci și acesta lovit de nulitate absolută.

II.) Printr-un

alt motiv de recurs, reclamanții susțin nelegalitatea și

netemeinicia deciziei recurate motivat de faptul că instanța de apel

a înlăturat greșit susținerile prin care au formulat critici

relativ la soluția instanței de fond de respingere, ca

neîntemeiată, a cererii de revendicare imobiliară și ridicare

construcții, formulate în contradictoriu cu paratele intimate.

Consideră

că hotărârea atacată este nelegala întrucât instanțele au

făcut o interpretare și aplicare greșită a normelor care

reglementează materia revendicării imobiliare și a dreptului

real de proprietate, respectiv art. 480 C. civ., cât și a dispozițiilor

înscrise în art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție.

În

dezvoltarea acestui motiv de recurs au arătat că instanțele au

făcut o incorecta comparare a titlurilor de proprietate ale părților,

dând eficiență titlurilor de posesie ale pârâtelor, considerând ca

acestea sunt mai bine caracterizate decât titlul reclamanților care ar fi viciat

și aparent, așa cum, de altfel, s-a reținut și în

privința titlurilor paraților.

Cu privire la

titlul deținut de paratul intimat A. Suceava, instanțele rețin

ca terenul deținut de acesta, nu a fost expropriat prin Decretul

Prezidențial nr. 142/1974, întrucât suprafața de 1.343 mp nu

figurează în planul anexa la acest decret, iar în tabelul

expropriaților nu figurează vechiul proprietar, I., vânzătoarea

reclamanților. De asemenea, arată că instanța de apel mai

reține din probele administrate că nu rezultă existența

unui schimb de teren, aprobat prin Hotărârea Consiliului Local Suceava nr.

50/2000, întrucât în documentația anexa la aceasta hotărâre nu

există niciun plan de situație din care să rezulte întinderea

suprafeței schimbate, așa cum rezultă din raportul de expertiza

necontestat de parat. În acest raport se arată că pârâtul nu

deține act de transmitere a dreptului de administrare a terenului, nu

deține autorizații de construire și nici nu este intabulat în cartea

funciara cu terenul deținut. Susțin, astfel, recurenții că

acest parat nu deține niciun titlu scris cu privire la terenul în

suprafață de 1.343 mp care să se suprapună cu terenul ce

face obiectul contractului lor de vânzare cumpărare.

Solicită

a se observa că nu se identifică ipoteza în care cele două

părți să fi prezentat titluri scrise de proprietate, situația

în care instanța de judecată ar avea sarcina de a le compara, dând

eficiență titlului mai bine caracterizat.

Recurenții

pretind că în prezenta acțiune în revendicare doar ei dețin un

titlu de proprietate scris, nedesființat până în prezent, respectiv un

contract autentic de vânzare cumpărare, în baza căruia și-au înscris

dreptul în cartea funciară, așa cum și autoarea acestora avea un

titlu declarativ scris, respectiv hotărârea judecătoreasca de prestația

tabulară ce a fost înscrisă în cartea funciară.

Susțin

că au făcut dovada pozitivă a dreptului lor de proprietate

asupra bunului revendicat în sensul că sunt adevărații titulari

ai acestuia, drept necombătut de pârâtul posesor prin probe pertinente,

situație în care consideră că instanțele au apreciat greșit

că niciuna dintre părți nu are titlu, dând astfel efect posesiei

exercitate de pârât cu rea credință și în lipsa oricărui

titlu ceea ce face ca aceasta să fie

una abuzivă

și necaracterizată juridic și ineficientă pentru a crea o

prezumție de proprietate.

Apreciază

recurenții că susținerea potrivit căreia pentru terenul

ocupat de pârât, vânzătoarea acestora a primit teren în compensație,

prin titlul său de proprietate eliberat conform Legii nr. 18/1991, pe un

alt amplasament, într-o zonă de valoare mult inferioară, este

făcută de pârâți cu rea-credință, deoarece

legislația de fond funciar nu prevede un asemenea caz de compensare, fiind

un abuz din partea comisiei de fond funciar ca prin această metoda

nelegală de compensație să-i lase unei persoane favorizate, un

teren al unui vechi proprietar, îmbogățind-o clar pe aceasta atât în dauna

vechiului proprietar și mai ales în dauna patrimoniului orașului, pe

care îl micșorează cu bună știință, ceea ce intra

în sfera penalului.

Or, în cadrul

comparării titlurilor pârtilor pentru revendicarea suprafeței de 1.343

mp de la pârâta A. Suceava recurenții solicită a se observa că dețin

un titlu care provine de la adevăratul proprietar, că vechiul

proprietar și, ulterior, autoarea lor s-au înscris cei dintâi titlul în

cartea funciară, ceea ce înseamnă că sunt primii în drept pentru

a beneficia de principiul forței probante a înscrierii dobândirii unui

drept real imobiliar în favoarea lor, acest titlu devenind astfel opozabil erga

omnes, datorită caracterului de opozabilitate generală absoluta a

dreptului de proprietate.

De asemenea,

recurenții formulează critici și în legătură cu modul

greșit în care a fost soluționată cererea de revendicare a

suprafeței de 4.404 mp și ridicare construcții formulată în

contradictoriu cu pârâtul SC D. SA Suceava prin reținerea

greșită a faptului că titlul reclamanților este aparent

și mai puțin caracterizat față de titlul acestei pârâte.

Apreciază

că, în această situație, deși ambele părți au

titluri de proprietate asupra bunului revendicat, titluri care provin de la

autori diferiți, în mod incorect, instanțele au stabilit că

titlul reclamanților nu este preferabil și a dat preferință

posesorului, chiar dacă a reținut că titlul pârâtei este viciat,

dat fiind calitatea de neproprietar al autorului său.

Susțin

că au făcut dovada pozitivă a dreptului de proprietate asupra

bunului revendicat, drept necombătut de pârâta posesoare prin probe

pertinente, situație în care se reține greșit că titlul

reclamanților nu este pe deplin valabil și nu emană de la

adevăratul proprietar, care la rândul său, a dobândit bunul de la

adevăratul proprietar mergând pe scara tuturor transmițătorilor

succesivi. De asemenea, instanțele au nesocotit modul de dobândire a

dreptului de proprietate asupra terenului din litigiu de către vânzătoarea

reclamanților, respectiv prin uzucapiune și prestație tabulară,

în baza sentinței civile nr. 6230 din 17 decembrie 1991 a

Judecătoriei Suceava pronunțată în Dosarul nr. x/1991, acesta

fiind un mod originar de dobândire a proprietății, hotărâre în

baza căreia vânzătoarea a fost intabulată cu dreptul său de

proprietate în cartea funciară.

Consideră,

astfel, că s-a reținut incorect că hotărârea

judecătorească de dobândire a dreptului de proprietate prin

uzucapiune nu reprezintă un titlu valabil de proprietate, în lipsa unui

alt mod de dobândire, respectiv a unui titlu de proprietate dobândit în baza

legii nr. 18/1991. În mod nelegal instanțele au nesocotit efectul pozitiv

al lucrului judecat de care se bucură aceasta hotărâre

judecătorească, care nu se confunda cu opozabilitatea hotărârii

în raporturile dintre părți, soluția dată prin care se

recunoaște dreptul de proprietate al vânzătoarei reclamanților, impunându-se

în prezenta cauza ca o dezlegare obligatorie, acest lucru neputând face obiectul

reexaminării în acest litigiu. Mai mult, este de observat ca soțul

vânzătoarei, J., a dobândit acest drept prin succesiune de la bunicul sau K.

și L., care la rândul lor l-au cumpărat prin act autentic de vânzare

cumpărare, intabulându-se conform Legii nr. 115/1938, intabularea având

efect constitutiv de proprietate.

În schimb, terenul

în suprafață de 5.238 mp, situat la locul numit „x", din titlul

de proprietate al vânzătoarei reclamanților este dobândit de către

aceștia prin altă convenție de vânzare cumpărare,

convenție validată de instanță prin sentința

judecătoreasca depusa la dosar.

Consideră

eronată susținerea instanței potrivit căreia reclamanții

au un titlu de proprietate aparent întrucât au dobândit bunul de la un

neproprietar, că vânzătoarea acestora nu deține un titlu de

proprietate emis în baza Legii nr. 18/1991 pentru terenul litigios și

că titlul de proprietate prezentat din 1999 nu include și terenul din

litigiu.

Recurenții

susțin că terenul din litigiu nu face obiectul legislației de fond

funciar, acesta aflându-se în timpul Cooperativei Agricole de Producție în

posesia și exploatarea altor entități, astfel cum susțin și

pârâtele și cum rezultă din raportul de expertiză. În lipsă

de probe, s-a reținut ca soțul vânzătoarei reclamanților, J.,

a predat acest teren la Cooperativa Agricolă de Producție, prin

cererea formulată la data de 6 martie 1962, cerere cu care acesta se

înscrie în Gospodăria agricola de producție cu 0,90 ha,

înființată prin Decretul Marii Adunări Naționale a Republicii

Populare Române nr. 319/1949 și abrogat prin Decretul nr. 3/1958, entitate

total diferita de Cooperativa Agricolă de Producție. În lipsa de

probe, consideră greșită susținerea instanțelor ca

terenul din litigiu a fost predat la Cooperativa Agricolă de Producție

prin cererea din 6 martie 1962, iar susținerea expertului de predare a

terenului la Cooperativa Agricolă de Producție, nu se bazează pe

nici o dovada, așa

încât nu poate avea o valoare probatorie, în prezenta

cauză.

Terenul din

litigiu nu s-a aflat în patrimoniul și deținerea Cooperativei Agricole

de Producție la data de 1 ianuarie 1990, condiție esențială

pentru a putea fi restituit potrivit art. 8 alin. (1) și art. 11 alin. (3)

din Legea nr. 18/1991. De asemenea, din minutele încheiate de soțul vânzătoarei

J., cu autorul paratului A., din procesul verbal de predare în folosință

a terenului de 2.000 mp încheiat între Consiliul Popular al municipiului

Suceava OCOT și Exploatarea de Gospodărie Comunală și Locativă,

la data de 4 februarie 1981 în timpul Cooperativei Agricole de Producție,

rezulta că soțul vânzătoarei reclamanților deținea

posesia terenului administrat și nu Cooperativei Agricole de Producție,

deci nu putea fi restituit conform Legii nr. 18/1991. Este un fapt dovedit

și necontestat ca terenul în litigiu în timpul Cooperativei Agricole de Producție

a fost stăpânit, exploatat și construit de alte persoane și nu

de Cooperativa Agricolă de Producție, din anul 1972 intrând în posesia

fostului Exploatarea de Gospodărie Locativă și Comunală

Suceava (înființat prin Decizia nr. 205 din 28 decembrie 1972), de la care

a trecut în posesia A. Suceava, apoi a trecut în stăpânirea RAUCL Suceava,

iar în anul 1991 a fost preluat de parata vânzătoare SC F. SA Suceava

situație reținută și în raportul de expertiză.

În

consecință, reclamanții solicită în baza art. 312 și art.

304 pct. 9 C. proc. civ. admiterea recursului formulat, modificarea

hotărârilor recurate în sensul admiterii acțiunii formulate.

Pârâții-intimați

A. al Județului Suceava, SC F. SA Suceava, SC D. SA Suceava și SC E.

SRL Suceava au depus întâmpinări la recursul reclamanților solicitând

respingerea acestuia ca neîntemeiat.

Cu titlu

preliminar, Înalta Curte are în vedere faptul că susținerile

recurenților referitoare la reevaluarea situației de fapt

reținută în cauză prin efectuarea unui examen propriu de

către instanța de recurs a probatoriului administrat ori expunerea

acestora referitoare la considerentele de ordin probator în legătură

cu aspectele care ar contura reaua-credință a pârâților și

cauză ilicită bazată pe frauda la lege constând în presupusa

conivență frauduloasă a pârâților la perfectarea

contractelor de vânzare cumpărare a căror nulitate se solicită,

constituie argumente care nu fac posibilă încadrarea acestora în vreunul

din cazurile prevăzute de art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ. și, astfel,

nu pot face obiect de analiză, întrucât vizează aspecte de

netemeinicie și nu de nelegalitate, astfel cum impune actuala reglementate

a instituției recursului.

Instanța

de recurs nu poate face o reanalizare și o reinterpretare a probelor

administrate în cauză, care să determine stabilirea unei noi situații

factuale, astfel cum, în mod implicit, pretind recurenții, de vreme ce

critica privind greșita stabilire a situației de fapt, ca urmare a

interpretării eronate a probatoriului administrat, nu mai poate fi

valorificată pe calea recursului, contextul procesual actual oferind

posibilitatea cenzurării doar a modului în care au fost aplicate

dispozițiile legale de drept material și procesual a căror încălcare

nu se configurează în cauză.

Prin urmare,

examinând legalitatea deciziei recurate în raport de criticile formulate,

susceptibile de încadrare în motivul de recurs înscris în art. 30