ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1160/2017

Decizia nr. 1160/2017 Asupra recursului civil de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 59 din 28 septembrie 2015, Tribunalul Suceava, secția civilă, a respins, ca neîntemeiată, excepția lipsei calității procesuale pasive a A. și a respins, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții B. și C., în contradictoriu cu pârâții A., SC D. SA, SC E. SRL, SC F. SA și G. și a obligat reclamanții la plata sumei de 3.000 lei, reprezentând cheltuieli de judecată, din care suma de 1.000 lei către pârâta SC F. SA, suma de 1.700 lei către pârâta SC D. SA și suma de 300 lei către pârâta SC E. SRL. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut în ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a A., că în cadrul acțiunii în revendicare imobiliară, calitatea procesuală pasivă aparține posesorului neproprietar, adică persoanei care exercită posesia asupra imobilului revendicat, fără a justifica un drept de proprietate asupra lui.

Susținerile pârâtului A. în sensul că titularul dreptului de administrare ar fi H. nu pot conduce la concluzia că A. nu are calitate procesuală în acțiunea în revendicare, devreme ce exercitarea posesiei asupra terenului în litigiu de către A. este necontestată, iar pârâtul a înțeles să nu uzeze de instituția arătării titularului dreptului. Pe fondul cauzei, tribunalul a reținut că, prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat din 31 martie 1992 la Notariatul de stat al județean Suceava, încheiat cu numita I., reclamanții au cumpărat un teren în suprafață de 10.660 mp, situat în Suceava, județul Suceava, fără a exista acte din care să rezulte întinderea terenului , în baza acestui contract, reclamanții intabulându-se în cartea funciară cu dreptul de proprietate dobândit, fiind identificată tabular prin C.F.

704 p.cl. 1540/1, p.v. 1540/2, p. gr. 145, p. gr. 147/1, p. fân. 148, p. ar. 150/1, p. ar. 151/1 fânaț. Referitor la suprafața în litigiu, suprafața de 1.343 mp, id. în parte din pf. 147/1, 148, 150/1 și 151/1 este deținută de pârâtul A., neintabulată, iar suprafața de 4.404 mp, id. în parte din. Pf. 147/1, 150/1 și 151/1, transformate, în parte, în pc. 3308, în prezent divizată în pc. 3308/1 și 3308/2, înscrisă în C.F. 9876, este proprietatea tabulară a pârâtei SC D. SRL. Vânzătoarea I. a fost succesoarea în drepturi a soțului J., acesta fiind succesorul bunicilor săi materni, proprietarii tabulari K. și L. La cererea lui I., formulată după decesul soțului său, J., prin sentința civilă nr. 6230, pronunțată la data de 17 decembrie 1991 de Judecătoria Suceava, în Dosarul civil nr. x/1991, s-a dispus intabularea pe numele reclamantei, I., ca unică succesoare a soțului său, cu mai multe parcele funciare, inclusiv cele în litigiu.

Potrivit raportului de expertiză s-a constatat că suprafața revendicată de 4.774 mp, identică cu parcela 3308/2 în suprafață de 132 mp și cu parte din parcela 3308/1 în suprafață de 4.368 mp din 4.642 mp, ambele din C.F. 9876 cad. Suceava, suprafața de teren de 1.860 mp identică cu parte din parcela 147/1 și cu parte din parcela 148, ambele din C.F. a com. cad.

Suceava, se regăsește în contractul de vânzare-cumpărare autentificat din 31 martie 1992 la Notariatul de stat al jud. Suceava, încheiat cu numita I., fiind intabulat prin sentința civilă nr. 6230, pronunțată la data de 17 decembrie 1991 de Judecătoria Suceava în Dosarul nr. x/1991, dată la care era în vigoare Legea nr. 18/1991 a fondului funciar și reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului se putea face numai în baza acestei legi, întrucât terenul nu era proprietatea tabulară continuă a lui I., moștenit de la proprietarii tabulari anteriori - soții K. și L. (bunicii materni ai soțului său, M.), conform prevederilor Legii nr. 115/1938, proprietatea fiind întreruptă prin predarea terenului la Cooperativa Agricolă de Producție în anul 1962. Conform expertizei topografice, terenul familiei I. și J. a fost predat la Cooperativa Agricolă de Producție la data de 6 martie 1962, astfel că, urmare a cooperativizării dreptul de prop rietate al familiei s-a stins, procesul de cooperativizare reprezentând un mod special de dobândire a dreptului de proprietate, translația proprietății operând în puterea legii.

Pentru a redobândi acest drept, fostul proprietar trebuie să urmeze procedura specială prevăzută de Legea nr. 18/1991, lucru pe care I. și J. l-a făcut, obținând Hotărârea nr. 20998 din 18 octombrie 1992 a Comisiei județene Suceava pentru Legea nr. 18/1991 și, ulterior, titlul de proprietate din 11 octombrie 1999 pentru suprafața de 9.357 mp. Astfel, în considerarea faptului că I., soțul lui J., a fost înscris în registrul agricol în perioada 1959-1962 cu suprafața de 9.000 mp, p rin Hotărârea nr. 20998 din 15 octombrie 1992 emisă de Prefectura județului Suceava, Comisia județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor a admis contestația formulată de I. și a dispus reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafața de 9.357 mp teren agricol.

Ulterior, prin Titlul de proprietate din 11 octombrie 1999 emis de Comisia județeană Suceava pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor i-a fost reconstituit dreptul de proprietate pentru un teren în suprafață de 9.357 mp, compus din trei parcele: 2119 mp pe strada x; 2.000 mp pe strada x; 5.238 mp pe locul numit „y". La data de 27 noiembrie 2000 I. și J. a încheiat cu reclamanții un act sub semnătură privată, prin care le-a vândut terenul din titlul de proprietate.

Prin acest act, vânzătoarea a recunoscut că parcela de 2.119 mp de pe str. x și cea de 2.000 mp de pe str. x au fost trecute în contractul autentic din 31 martie 1992. Pentru a treia parcelă, vânzătoarea a recunoscut că în anul 1992, când s-a încheiat actul autentic, suprafața de 5.238 mp era ocupată de construcțiile Intreprinderii de Gospodărire Orășenească și ale unității de pompieri, ea fiind cea care a solicitat și primit în schimbul acestui teren, terenul de pe dealul Tătărași, acest act fiind semnat și de reclamanți. În ceea ce privește natura juridică a acestui înscris, prin Decizia civilă nr. 2451/R/2005 a Curții de Apel Cluj, Dosar nr. x/2005 (fila 149-153), s-a statuat în sensul că, în ceea ce privește suprafața de 5.238 mp situată pe locul numit „Tătărași", acesta reprezintă un antecontract, pe care succesorii promitentei vânzătoare au fost obligați să-l execute, terenul fiind intabulat de către reclamanți în C.F.

a com. Suceava. În concluzie, în ceea ce privește suprafața în litigiu, (suprafața de 1.343 mp, id. în parte din pf. 147/1, 148, 150/1 și 151/1 deținută de pârâtul A. neintabulată, și suprafața de 4.404 mp, id. în parte din. Pf. 147/1, 150/1 și 151/1, transformate în parte în pc.3308, în prezent divizată în pc. 3308/1 și 3308/2, înscrisă în C.F. 9876, proprietatea tabulară a pârâtei SC D. SRL), tribunalul a constatat că a aparținut autorilor vânzătoarei I. și J., dar nu s-a mai regăsit și în patrimoniul acesteia, întrucât titlul de proprietate emis acesteia cuprinde în schimb o altă suprafață situată în locul numit „Tătărași", urmare a solicitării acesteia în condițiile în care suprafața de 5.238 mp era ocupată de construcțiile Intreprinderii de Gospodărie Orășenească și ale unității de pompieri.

Prin urmare, titlul autoarei reclamanților a avut un caracter aparent, care s-a consolidat în parte prin emiterea titlului de proprietate, dar nu și cu privire la suprafața în litigiu, cu privire la care titlul autoarei reclamanților nu s-a consolidat. Întrucât pârâții au invocat faptul că dețin cu titlu suprafața în litigiu, existând astfel suprapunere, instanța a comparat titlurile, dându-se efecte titlului mai bine caracterizat. Astfel, în cea ce privește titlul pârâtului SC D. SA Suceava, acesta a dobândit parte din terenul în litigiu ( suprafața de 4.404 mp, id. în parte din. Pf. 147/1, 150/1 și 151/1, transformate în parte în pc.3308, în prezent divizată în pc. 3308/1 și 3308/2, înscrisă în C.F.

9876, proprietatea tabulară a pârâtei SC D. SRL) de la SC E. SRL, conform contractului de vânzare-cumpărare, autentificat din 28 decembrie 2005 încheiat între SC E. SRL, în calitate de vânzător și SC D. SA Suceava, în calitate de cumpărător, care la rândul ei l-a dobândit de la SC F. SA, potrivit contractului de vânzare-cumpărare, autentificat din 18 aprilie 2003 încheiat între SC F. SA, în calitate de vânzător și SC E. SRL, în calitate de cumpărător, în ceea ce privește suprafața de 132 mp, parcelă clădire, situată în intravilanul municipiul Suceava, identică cu parcele funciare nr. 3308/2 înscrisă în cartea funciară nr. 9876 a com. cad. Suceava și suprafața de 4.368 mp, ce face parte din parcela de clădire în suprafață de 4642 mp (fila 78). SC F. SA a primit în proprietate terenul revendicat prin Certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor, emis de Consiliul Județean Suceava la data de 15 iunie 1993, în baza Legii nr. 15/1990 și a H.G.

nr. 834/1991. Instanța a avut în vedere răspunsurile expertului judiciar care a arătat că Statul Român nu a fost intabulat cu terenul din litigiu, nu a fost proprietar tabular anterior obținerii certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului în favoarea SC F. SA. Terenul în litigiu a fost folosit din anul 1972 de fostul Exploatarea de Gospodărie Locativă și Comunală Suceava (înființat prin Decizia nr. 205 din 28 decembrie 1972), apoi de Întreprinderea de Gospodărie Orășenească Suceava, de RAUCL Suceava și din anul 1991 de SC F. SA Suceava, ultima societate preluându-l conform protocolului din 3 aprilie 1991, acest act referindu-se la întreg inventarul și mijloacele fixe preluate de ea, pârâta, fiind cuprinse atât construcțiile existente (birouri, magazii, ateliere, etc.),cât și terenul aferent, întreg imobilul fiind bine determinat prin gard de terenurile din jur.

Referitor la titlul pârâților A. și G. asupra suprafeței de 1.343 mp, id. în parte din pf.

147/1, 148, 150/1 și 151/1, acest teren a intrat în folosința Companiei de Pompieri Suceava în baza unor înțelegeri materializate în înscrisuri sub semnătură privată, denumite "minute", încheiate anual de J. și I., proprietarii terenului, pe de o parte, și Compania de Pompieri Suceava, pe de altă parte, în perioada anilor 1981 - 1987 (fila 38). În acest sens, a fost încheiat și procesul verbal din data de 4 februarie 1981 prin care s-a dat în folosința G. pentru gospodăria anexă, o suprafață de 2.000 mp învecinată cu terenul folosit de J., pârâul cetății (cacaină), depozitul Exploatării de Gospodărie Comunală și Locativă și împrejmuirea din gard de beton armat al Punctului de Stingerea Incendiilor, teren ce anterior fusese folosit de proprietarul J. S-a reținut că pârâta A. Suceava nu este intabulată cu terenul din litigiu și că aceasta a intrat în posesia terenului în anul 1984, când G. a realizat pentru unitățile subordonate investiția Spații zootehnice în gospodăriile agricole ajutătoare aprobată prin Decretul Consiliului de Stat nr. 105 din 27 martie 1984, a G., așa cum a rezultat din adresa din 10 aprilie 1984 a G. trimisă către Inspectoratul Județean Suceava al G. privitoare la investiția sub numele de Adăpost de animale.

S-a avut în vedere că, pârâta nu deține act de transmitere a dreptului de administrare a terenului care trebuia să fie emis de fostul Consiliu Popular al mun. Suceava și nici autorizații de construire. De asemenea, s-a avut în vedere că terenul era proprietate Cooperativei Agricole de Producție și nu există acte de schimb între Cooperativa Agricolă de Producție și persoanele care administrau terenul, pârâta deținând doar Acordul unic nr. 205 din 9 iulie 1984 al Consiliului Popular al jud. Suceava privind investiția Grajd pentru 8 locuri bovine în incinta existentă a Companiei Punctului de Stingerea Incendiilor Suceava, cu planul de situație aferent. Expertul a menționat că pe acest teren au fost amplasate construcțiile grajd pentru vite, padoc porci, fânar, magazie furaje, rampă auto și un bazin, construcții dezafectate începând cu anul 2004, spațiul fiind folosit pentru adăpostul și dresajul câinilor.

În raportul de expertiză se menționează că există suprapunere între terenul revendicat, proprietatea reclamanților și al autorilor acestora, respectiv vânzătorii și autorii vânzătorilor și terenul deținut de pârâte. Referitor la susținerea pârâtei în legătură cu existența unui schimb de teren între antecesoarea pârâtei A. Suceava, numita Grupul de Pompieri Bucovina al județului Suceava, și Municipiul Suceava, schimb ce ar fi avut loc prin Hotărârea Consiliului Local Suceava nr. 50/2000, potrivit raportului de expertiză, s-a avut în vedere că întinderea suprafeței schimbate nu apare evidențiată pe niciun plan de situație anexa la documentația hotărârii, a Hotărârii Consiliului Local Suceava nr. 50/2000.

Expertul a mai arătat că pârâta ar fi dat la schimb doar suprafața de 686 mp, motiv pentru care schimbul ar trebui să rămână numai pentru o suprafața de teren echivalentă ca întindere, respectiv pentru suprafața de 686 mp. În cazul în care în cadrul acțiunii în revendicare întemeiată pe dispozițiile art. 480 C. civ. ambele părți invocă titluri de proprietate, instanța urmează a compara titlurile, dându-se efecte titlului mai bine caracterizat. Comparând cele trei titluri, prima instanță a constatat că trebuie să se dea preferință titlurilor mai bine caracterizate, acestea fiind titlurile pârâților, deoarece reclamanții au dobândit bunul de la un neproprietar care nu putea transmite un drept ce nu exista în patrimoniul său, în temeiul principiului nemo plus juris ad alium transfere potest quam ipse habet.

În același sens, tribunalul a reținut că, deși din probatoriul administrat a rezultat că și titlurile pârâților sunt viciate prin lipsa calității de proprietar a statului în cazul pârâtului SC D. SA Suceava, respectiv lipsa formei autentice a actului de înstrăinare și a intabulării, în cazul pârâților A. și G., acestea sunt preferabile titlului reclamanților, deoarece pârâții exercită posesia asupra imobilelor în litigiu, posesia fiind un element apt să confere o mai bună caracterizare, dat fiind faptul că toate titlurile sunt afectate de anumite vicii. Referitor la excepția inadmisibilității invocată de către pârâtul G., calificată de către instanță ca apărare de fond, s-a reținut că în cauză reclamanții nu tind la valorificarea unui drept pe calea dreptului comun și care ar fi trebuit valorificat în condițiile legii speciale de reparație.

În acest sens, s-a constatat că autoarea reclamanților a urmat procedura specială de reparație obținând un titlu, care a stat la baza constituirii ulterioare a titlului invocat de către reclamanți în condițiile dreptului comun. Prin urmare, nu a fost în ipoteza concursului între legea specială și dreptul comun. De asemenea, tribunalul a apreciat a fi neîntemeiată cererea de constatare a nulității absolute parțiale a contractului de vânzare-cumpărare, autentificat din 18 aprilie 2003 încheiat între SC F. SA, în calitate de vânzător și SC E. SRL, în calitate de cumpărător, pentru suprafața de 132 mp, parcelă clădire, situată în intravilanul municipiul Suceava, str. x, identică cu parcele funciare nr. 3308/2 înscrisă în cartea funciară nr. 9876 a com.

cad. Suceava și suprafața de 4.368 mp, ce face parte din parcela de clădire în suprafață de 4.642 mp, pentru motivul de nulitate prevăzut de art. 948 pct. 4 C. civ. și a contractului de vânzare-cumpărare, autentificat din 28 decembrie 2005 încheiat între SC E. SRL în calitate de vânzător și SC D. SA Suceava, în calitate de cumpărător, pentru suprafața de teren indicată la pct. 1 din petitul acțiunii. Din considerentele cererii introductive s-a reținut că temeiul nulității îl reprezintă cauza ilicită întemeiată pe presupusa conivență a pârâților în vânzarea cumpărarea unui bun al altuia, respectiv presupusa intenție a vânzătorului de a-și micșora patrimoniul în dauna creditorilor.

Analizând primul motiv de nulitate, instanța a reținut că imobilul tranzacționat era deținut de către pârâta SC F. SA în baza Certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor, emis de Consiliul Județean Suceava la data de 15 iunie 1993, în baza Legii nr. 15/1990 și a H.G. nr. 834/1991, înscris în C.F. nr. 9876 a comunei cadastrale Suceava. Imobilul a fost vândut succesiv pârâților SC E. SRL și SC F. SA prin acte autentice evidențiate în registrul de publicitate imobiliară. Nulitatea absolută a vânzării lucrului altuia are ca punct de plecare împrejurarea că părțile au încheiat contractul în cunoștință de cauză, știind că lucrul vândut este proprietatea altei persoane.

Sintagma "în cunoștință de cauză" relevă, semantic, înțelesul că părțile contractului au știut bine că bunul individual determinat nu este proprietatea vânzătorului și că aparține altuia. În acest caz, contractul încheiat ascunzând intenția de a aduce altuia o pagubă, este un act juridic intențional, fondat pe o cauză ilicită sau fraudă, ambele având ca numitor comun reaua-credință a părților. Nu mai puțin, sub incidența art. 1080 C. civ. are importanță juridică "minima negligentia" cumpărătorului, care, încălcând obligația de a se convinge că a contractat cu un "verus dominus", răspunde pentru culpa dată. Față de modalitatea de transmitere a dreptului de proprietate și față de împrejurarea că pârâții SC F. SA și SC E. SRL dețineau titluri de proprietate evidențiate în cartea funciară, a apreciat că nu s-a dovedit reaua credință a pârâților și intenția de a vinde un bun despre care știau că este al altuia.

În același sens pledează și considerentele expuse mai sus privind lipsa unui titlu valabil al reclamanților. În ceea ce privește a doua cauză de nulitate invocată, privitoare la intenția vânzătorului de a-și micșora patrimoniul în dauna creditorilor, tribunalul a reținut că fapta de a micșora patrimoniul în dauna creditorilor nu este sancționată cu nulitatea actelor de înstrăinare, sancțiunea specifică fiind inopozabilitatea acestora raportat la titularii acțiunii, nu și cu privire la alți terți interesați. Împotriva acestei sentințe au formulat apel reclamanții B. și C., criticând hotărârea atacată pentru motive de nelegalitate și netemeinicie.

Prin Decizia nr. 70 din 2 martie 2016, Curtea de Apel Suceava, secția a II-a civilă, a respins, ca nefondată, excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților și a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanții B. și C., împotriva sentinței nr. 59 din 28 septembrie 2015 pronunțată de Tribunalul Suceava, secția civilă, apelanții fiind obligați să plătească intimaților suma de 4.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată din apel.

În pronunțarea soluției, instanța de apel a reținut următoarele: Relativ la excepția lipsei calității procesuale active, curtea de apel a apreciat excepția ca fiind neîntemeiată întrucât reclamanții au solicitat prin acțiunea formulată a se constata nulitatea absolută parțială a contractelor de vânzare cumpărare încheiate între pârâte autentificate din 18 aprilie 2003, respectiv din 28 decembrie 2005 prin care s-a înstrăinat succesiv între acestea suprafața de 4.500 mp teren, radierea din cartea funciară a parcelelor de teren de pe numele pârâtelor, obligarea pârâtei SC D. SA să îi lase în deplină proprietate și posesie suprafața de teren arătată și obligarea pârâtelor să își ridice pe cheltuiala lor construcțiile edificate pe terenul în litigiu.

Au arătat că prin contractul de vânzare cumpărare din 31 martie 1992 încheiat cu numita I. au dobândit dreptul de proprietate asupra terenului în litigiu, aceasta la rândul ei fiind intabulată în cartea funciară cu acest teren conform sentinței civile nr. 6230 din 17 decembrie 1991 a Judecătoriei Suceava. Cum reclamanții se pretind titularii dreptului de proprietate asupra terenului în litigiu în temeiul actelor arătate, aceștia justifică legitimarea procesuală activă în acțiunea în revendicare a terenului litigios. Totodată întrucât reclamanții se prevalează de o cauză de nulitate absolută, ce poate fi invocată de către orice persoană interesată, justifică legitimare procesuală activă și cât privește petitele având ca obiect constatarea nulității absolute parțiale a contractelor de vânzare cumpărare.

Pe fondul apelului, Curtea de Apel a avut în vedere faptul că, o primă critică vizează respingerea de către instanța de fond a cererii de constatare a nulității parțiale a contractelor de vânzare cumpărare încheiate între pârâte, contrar probatoriului administrat în cauză din care rezultă că actele juridice de vânzare - cumpărare a căror nulitate s-a solicitat sunt fondate pe o cauză ilicită, încheiate în frauda legii. Reclamanții au arătat prin cererea de chemare în judecată că actele de vânzare cumpărare sunt lovite de nulitate absolută pentru cauză ilicită întemeiată, pe de o parte, pe presupusa conivență a pârâtelor care au cunoscut că tranzacționează cu privire la un bun al altuia, iar, pe de altă parte, pe intenția vădită a vânzătoarei de a-și micșora patrimoniul în dauna creditorilor.

Vânzarea cumpărarea lucrului altuia în cunoștință de cauză, reprezintă o operațiune speculativă și are o cauză ilicită fiind lovită de nulitate absolută. Prin urmare, pentru ca actul să fie nul absolut trebuie ca ambele părți să fi cunoscut că bunul nu este proprietatea vânzătorului. Or, din înscrisurile aflate la filele 130, 131 în dosarul Tribunalului Suceava - volumul I rezultă că vânzătoarea SC F. SA deținea pentru terenul vândut, la momentul încheierii contractului de vânzare cumpărare cu SC E. SRL, certificatul de atestare a dreptului de proprietate din 15 iunie 1993 emis de Consiliul Județean Suceava în baza Legii nr. 15/1990 și H.G. nr. 834/1991, înscris în cartea funciară a com. cadastrale Suceava.

Cumpărătoarea SC E. SRL, la rândul său, a înscris în cartea funciară dreptul dobândit, iar, apoi, a vândut imobilul către SC D. SA Suceava. Așadar, față de împrejurarea că vânzătoarele SC F. SA și SC E. SRL dețineau titluri de proprietate evidențiate în cartea funciară nu se poate reține reaua credință a acestora și intenția de a vinde un bun despre care știau că aparține unei alte persoane și, prin urmare, corect a reținut instanța de fond că nu este incidentă această cauză de nulitate absolută a actelor de vânzare cumpărare. Cât privește cea de a doua cauză de nulitate invocată, dată de intenția vânzătorului de a-și micșora patrimoniul în dauna creditorilor se reține că sancțiunea specifică nu este nulitatea actelor de înstrăinare, ci inopozabilitatea acestora raportat la titularii acțiunii - creditori - nu și la orice alți terți interesați astfel că, toate argumentele și susținerile apelanților ce se subsumează acestui motiv de apel nu vor fi reținute.

Referitor la criticile ce vizează soluția dată capătului de cerere privind revendicarea, Curtea de Apel reține mai întâi că aplicabilitate în cauză au dispozițiile art. 480 C. civ. În speță, ambele părți invocă titluri scrise privind dreptul de proprietate asupra terenului în litigiu, fiecare provenind de la un alt autor, așa după cum corect a reținut și instanța de fond. Prin urmare instanța are a compara titlurile de proprietate, dând în final preferință părții a cărui titlu este mai bine caracterizat, aplicație a principiului nemo plus iuris ad alium transfere potest quam ipse habet. Regula înscrisă la art. 1169 C. civ.

potrivit cu care cel care face o propunere înaintea judecății este ținut să o dovedească este aplicabilă și în materia dovedirii dreptului de proprietate în cadrul unei acțiuni în revendicare astfel că reclamantul este cel care trebuie să facă dovada pozitivă, în sensul că deține un titlu de proprietate valabil, pârâtul având o poziție pur pasivă, de așteptare, în favoarea lui operând o prezumție de proprietate dedusă din simplul fapt al posesiei. Terenul în litigiu se compune din suprafața de 1.343 mp, id. în parte din pf. 147/1, 148, 150/1 și 151/1 ce este deținută de pârâtul A., neintabulată, și suprafața de 4.404 mp, id. cu parte din pf. 147/1, 150/1 și 151/1, transformate, în parte, în pc.3308, în prezent divizată în pc.

3308/1 și 3308/2, înscrisă în C.F. 9876 deținută de SC D. SRL. Așa după cum rezultă din actele și lucrările dosarului precum și din concluziile raportului de expertiză topo, necontestat de apelanți, proprietarii tabulari ai terenului în litigiu, anterior cooperativizării au fost numiții K. și L. care l-au lăsat moștenire nepotului său J. și soției acestuia I. I. și J. s-a înscris în Gospodăria Agricolă Cooperatistă la 6 martie 1962 (fila 133 dosarul Tribunalului Suceava vol. I), figurând în rolul agricol, în perioada 1959-1962, cu suprafața de 9.200 mp, unica suprafață de teren pe care a avut-o în proprietate, singura moștenitoare a acestuia fiind soția sa I. și J. La cererea numitei I. formulată după decesul soțului său, prin sentința civilă nr. 6230 din 17 decembrie 1991dată de Judecătoria Suceava, s-a dispus intabularea pe numele acesteia a mai multor parcele funciare de teren, între care și cele din litigiu.

Prin contractul de vânzare cumpărare autentificat din 31 martie 1992 la Notariatul de Stat al jud. Suceava, încheiat cu numita I., reclamanții au cumpărat un teren în suprafață de 10.660 mp situat în Suceava, care forma un singur trup, fără a exista însă acte care să arate întinderea acestui teren. În temeiul acestui act reclamanții s-au intabulat la cartea funciară. Parte din acest teren era ocupat la momentul pronunțării sentinței civile nr. 6230/1991, cât și la momentul încheierii contractului de vânzare cumpărare cu reclamanții, de construcțiile A. și ale unității de pompieri.

În paralel cu încheierea contractului, I. și J. a solicitat, conform Legii nr. 18/1991, reconstituirea dreptului de proprietate pentru 9.200 mp, singura suprafață pe care a moștenit-o de la soțul său și cu care acesta se înscrisese în Gospodăria Agricolă Cooperatistă obținând Hotărârea nr. 20998 din 18 octombrie 1992 a Comisiei județene Suceava pentru Legea nr. 18/1991 și, ulterior, titlul de proprietate din 11 octombrie 1999 pentru suprafața de 9.357 mp. La data pronunțării sentinței civile nr. 6230/1991 a Judecătoriei Suceava, era în vigoare Legea nr. 18/1991 a fondului funciar și prin urmare reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului se putea face numai în baza acestei legi, terenul nemaifiind în proprietatea tabulară continuă a vânzătoarei I., moștenit la bunicii soțului său.

Legea nr. 18/1991 de reconstituire și constituire a dreptului de proprietate are caracter special față de dispozițiile Decretului-Lege nr. 115/1938 care au stat la baza intabulării numitei I. și J. și cum în procesul cooperativizării, translația proprietății a operat în puterea legii, proprietatea tabulară a fost întreruptă, iar extrasul de carte funciară invocat pentru un teren ce a fost cooperativizat nu constituie titlu de proprietate valabil, ci unul aparent.

Susținerile apelantei în sensul că terenul în litigiu nu a fost predat la Cooperativa Agricolă de Producție, ci la Gospodăria Agricolă Cooperatistă nu au nici o relevanță și nu pot conduce la concluzia că terenul nu ar fi făcut obiectul Legii nr. 18/1991, mai întâi pentru că Gospodăria Agricolă Cooperatistă a fost prima formă de organizare a acestor asociații, care apoi s-a transformat în Cooperativa Agricolă de Producție, iar mai apoi pentru că deși apelanții susțin că terenul nu a fost cooperativizat și Legea nr. 18/1991 nu-și are aplicarea, nu au contestat nici un act eliberat conform acestei legi.

Devenind proprietara terenului conform Legii nr. 18/1991 contractul de vânzare-cumpărare din 1992 s-a consolidat doar în ce privește două din terenurile vândute reclamanților, cel din str. x, de 2.019 mp, și 2.000 mp pe str. x. Suprafața de 5.238 mp din x reconstituită prin titlul de proprietate din 1999 nu a făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare din 1992 ci, la data de 27 noiembrie 2000, printr-un act privat I. și J. l-a vândut reclamanților. Prin același act s-a confirmat totodată, că din suprafața de 10.660 mp, 5.238 mp este ocupată de unitatea de pompieri și de construcțiile fostei A., recunoscând că, la solicitarea ei, a primit în schimbul terenului ocupat, parcela din „Dealul x” pe care o vinde reclamanților.

Reclamanții, de asemeni, au semnat actul privat și au solicitat prin instanță autentificarea cumpărării, acțiune admisă prin Decizia civilă nr. 1189/A din 19 mai 2004 a Curții de Apel Cluj (Dosar nr x/2004) irevocabilă prin Decizia civilă nr. 2451/R din 7 noiembrie 2005 a Curții de Apel Cluj (Dosar nr. x/2005), intabulându-se în C.F. a com cad. Suceava. În concluzie, vânzătoarea I. și J. neavând în proprietate două suprafețe de teren, una vândută în anul 1992 și una obținută ulterior la Legea nr. 18/1991 nu putea transmite reclamanților mai mult teren decât avea, în virtutea principiului nemo plus iuris ad alium transfere potest quam ipse habet.

Reclamanții au primit în schimbul terenului ocupat de pârâte suprafața de 5.238 mp la locul numit „Deal Tătărași”, deținând întreaga suprafață de teren pe care au cumpărat-o de la I. Prin urmare, concluzia care se conturează și care, de altfel, a fost reținută și de către instanța de fond este aceea că terenul în litigiu a aparținut autorilor vânzătoarei I., dar nu s-a mai regăsit și în patrimoniul acesteia, în titlul de proprietate eliberat în temeiul Legii nr. 18/1991 regăsindu-se o altă suprafață situată la locul numit Deal Tătărași, primită în schimbul celei ocupate, astfel că titlul pe care îl invocă apelanții nu este unul valabil, ci unul aparent. Cât privește titlurile pârâților, instanța de apel a reținut, din înscrisurile depuse la dosar, cât și din concluziile raportului de expertiză, că nici acestea nu sunt ferite de orice vicii.

Astfel, pârâta SC F. SA Suceava deține certificat de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor, însă Statul Român nu a fost niciodată proprietar tabular anterior emiterii certificatului, iar pârâta A. nu este intabulată cu terenul în litigiu, intrând în posesia acestuia în anul 1984 când G. a realizat pentru unitățile subordonate investiția Spații zootehnice în gospodăriile agricole ajutătoare, anterior terenul fiind folosit de Compania de Pompieri, respectiv în perioada 1981-1987, în baza unor înțelegeri materializate sub forma unor „minute” încheiate cu J. și I. Însă, așa cum s-a reținut, câtă vreme reclamanții nu au dovedit că sunt în posesia unui titlu valabil asupra terenului în litigiu, pârâtul nu poate fi obligat să-și dovedească titlul său de proprietate, deoarece legea ocrotește posesia, independent de vreo dovadă a dreptului ce se pretinde a se manifesta prin ea, astfel că, în mod corect, acțiunea în revendicare a fost respinsă.

Apreciind criticile din apel ca neîntemeiate, în temeiul art. 297 C. proc. civ. Curtea de Apel a constatat legală și temeinică hotărârea instanței de fond și a respins, ca nefondat, apelul reclamanților pe care i-a obligat, ca părți căzute în pretenții, la plata sumei de 4.000 lei cheltuieli de judecată din apel către intimați. Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanții B. și C., solicitând admiterea recursului, casarea deciziei recurate și admiterea cererii de chemare în judecată. Invocând motivul de recurs înscris în art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., reclamanții au susținut nelegalitatea deciziei recurate și, implicit, a hotărârii primei instanțe formulând, în esență, următoarele critici: I.) - În mod greșit, instanța de apel a respins critica prin care au susținut nelegalitatea și netemeinicia soluției instanței de fond de respingere a cererii de constatare a nulității absolute parțiale a contractului de vânzare-cumpărare autentificat din 18 aprilie 2003 încheiat între SC F. SA, în calitate de vânzător și SC E. SRL, în calitate de cumpărător, respectiv vânzător și SC D. SA Suceava, în calitate de cumpărător pentru motivul că aceste acte juridice sunt fondate pe o cauză ilicită, deoarece aceste acte juridice au fost încheiate de pârâtele intimate cu rea credință și în cunoștință de cauză.

Consideră că ambele instanțe au stabilit greșit că, în speță, motivul de nulitate invocat nu este incident, întrucât nu se poate reține reaua credință a părților contractante și, deci, intenția de a vinde un bun despre care știau că aparține unei alte persoane. Susțin recurenții că în urma analizării situației juridice a imobilului litigios se poate observa că acesta a fost vândut de 3 ori, în mod succesiv. Astfel, în anul 2003, a fost vândut de către pârâta intimată SC F. SA Suceava, pârâtei intimate SC E. SA Suceava. În anul 2005, a fost vândut de către pârâta intimată SC E. SA Suceava, pârâtei intimate SC F. SA Suceava (doar la o zi de la sechestrarea imobilului pentru datorii fiscale către stat), iar în anul 2006 a fost vândut de către pârâta intimată SC D. SA Suceava, paratei intimate SC D. SA Suceava.

Toate aceste vânzări au fost perfectate prin acte autentice și ulterior evidențiate în registrul de publicitate imobiliară. Consideră că instanța de apel a nesocotit faptul că printr-o minimă diligență ce putea fi exprimată printr-o verificare sumară la Registrul de publicitate imobiliară Suceava, toate părțile contractante, se puteau informa în legătură cu situația tabulară a imobilului, respectiv în legătură cu ultimii proprietari tabulari ai terenului tranzacționat.

Arată că în actele tabulare care au stat la baza emiterii Certificatului de atestare drept proprietate în favoarea primei vânzătoare SC F. SA Suceava, respectiv în planurile cadastrale, figurează reclamanții, ca proprietari tabulari, începând cu anul 1992, în baza contractului lor de vânzare cumpărare din 1992, prima vânzare fiind făcută de prim pârâtă după 10 ani, respectiv în anul 2003. Recurenții subliniază faptul că perfectarea primului contract de vânzare-cumpărare s-a realizat întrucât pârâta SC F. SA Suceava avea de plătit datorii bugetare și Administrația Finanțelor Publice Suceava începuse executarea silită împotriva acesteia în Dosarul de executare silită nr. x/2003, organul fiscal, emițând în acest sens la data de 7 aprilie 2003 procesul verbal de sechestru imobiliar.

Cu toate acestea, la data de 18 aprilie 2003 pârâta a vândut imobilul sechestrat copârâtei SC E. SA Suceava, evident cu scopul de a se sustrage de la plata datoriilor fiscale, prin punerea în vânzare a acestui bun. Cum cererea de notare a sechestrului, depusă de Administrația Finanțelor Publice Suceava, la biroul de carte funciară, a fost respinsă cu motivarea că debitoarea, în persoana pârâtei SC F. SA Suceava, nu este proprietara tabulară a imobilului sechestrat, este indubitabil că aceasta fost sesizată și informată de oficiul de cadastru în legătura cu adevărații proprietari tabulari ai imobilului. Apreciază recurenții că nu poate fi reținută în cauză împrejurarea potrivit căreia vânzătoarea nu cunoștea situația tabulară a terenului întrucât cu prilejul obținerii certificatului ei de atestare a dreptului de proprietate și în vedere intabulării, la cererea sa s-au efectuat nelegal mai multe operații cadastrale.

Opiniază, astfel, că vânzarea terenului din litigiu este fondată pe rea credință și pentru motivul că parcele funciare proprietatea reclamanților nr. 147/1, 148, 150/1, 151/1 înscrise în C.F. nr. 704, a com. cad Suceava au fost divizate, în anul 1995 în mod nelegal, prin fraudarea legii și cu concursul unor funcționari de la Oficiul pentru Cadastru și Publicitate Imobiliară Suceava, la cererea pârâtei, divizare din care s-a format parcela nr. 3308, ce a fost transcrisă din C.F. a com. cadastrale Suceava, fără a exista un act autentic de comasare și dezmembrare, conform Legii nr. 7/1996, în baza căruia să fie întocmit planul de amplasament și delimitarea a parcelelor și care să fie recepționat de către Oficiul pentru Cadastru și Publicitate Imobiliară Suceava.

Consideră că în atare condiții toate părțile contractante au încheiat contractul în mod fraudulos și în cunoștință de cauză cu privire la situația sa tabulară. Reaua credință și frauda la lege este dată și în ceea ce privește concursul pârâtei cumpărătoare SC E. SA Suceava, la încheierea contractului de vânzare cumpărare, care la rândul ei putea să se informeze despre situația tabulară a acestui imobil înscris în cartea funciară. Recurenții arată că, în practica juridică în materie, se consideră că vânzarea-cumpărarea lucrului altuia în cunoștință de cauză, reprezenta o operațiune speculativă, are o cauză ilicită și deci este nulă absolut, în baza art. 948 punct 4 și urm C. civ., dispoziții legale interpretate și aplicate greșit în prezenta cauză.

Consideră că, în speță, actul juridic dedus judecății s-a încheiat de către vânzător "în frauda dreptului proprietarului, cu complicitatea și pe riscul cumpărătorului, aceasta constituind caz tipic de nulitate absolută în virtutea cunoscutului adagiu clasic frauda corupe totul" (fraus omnia corrumpit), sens în care recurenții fac trimitere la Decizia nr. 1374/2000 a Curții Supreme de Justiție, secția civilă, și Decizia civilă nr. 1490/1999 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă, în cuprinsul cărora instanțele au reținut în esență următoarele: contractul de vânzare-cumpărare încheiat de vânzător, în frauda dreptului proprietarului, cu complicitatea cumpărătorului, care a cumpărat, pe riscul său, un bun al altuia este lovit de nulitate absolută, conform art. 948 C. civ.

Cat privește cererea de declarare nulitate absolută a contractului de vânzare cumpărare succesiv, consideră cererea întemeiată întrucât nulitatea absolută a primului contract determină nulitatea celui din urmă, conform principiului resolutio jure dantis, rezolvitur jus accipientis, actele subsecvente urmând soarta juridică a actelor principale, fiind deci și acesta lovit de nulitate absolută. II.) Printr-un alt motiv de recurs, reclamanții susțin nelegalitatea și netemeinicia deciziei recurate motivat de faptul că instanța de apel a înlăturat greșit susținerile prin care au formulat critici relativ la soluția instanței de fond de respingere, ca neîntemeiată, a cererii de revendicare imobiliară și ridicare construcții, formulate în contradictoriu cu paratele intimate.

Consideră că hotărârea atacată este nelegala întrucât instanțele au făcut o interpretare și aplicare greșită a normelor care reglementează materia revendicării imobiliare și a dreptului real de proprietate, respectiv art. 480 C. civ., cât și a dispozițiilor înscrise în art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție. În dezvoltarea acestui motiv de recurs au arătat că instanțele au făcut o incorecta comparare a titlurilor de proprietate ale părților, dând eficiență titlurilor de posesie ale pârâtelor, considerând ca acestea sunt mai bine caracterizate decât titlul reclamanților care ar fi viciat și aparent, așa cum, de altfel, s-a reținut și în privința titlurilor paraților.

Cu privire la titlul deținut de paratul intimat A. Suceava, instanțele rețin ca terenul deținut de acesta, nu a fost expropriat prin Decretul Prezidențial nr. 142/1974, întrucât suprafața de 1.343 mp nu figurează în planul anexa la acest decret, iar în tabelul expropriaților nu figurează vechiul proprietar, I., vânzătoarea reclamanților. De asemenea, arată că instanța de apel mai reține din probele administrate că nu rezultă existența unui schimb de teren, aprobat prin Hotărârea Consiliului Local Suceava nr. 50/2000, întrucât în documentația anexa la aceasta hotărâre nu există niciun plan de situație din care să rezulte întinderea suprafeței schimbate, așa cum rezultă din raportul de expertiza necontestat de parat.

În acest raport se arată că pârâtul nu deține act de transmitere a dreptului de administrare a terenului, nu deține autorizații de construire și nici nu este intabulat în cartea funciara cu terenul deținut. Susțin, astfel, recurenții că acest parat nu deține niciun titlu scris cu privire la terenul în suprafață de 1.343 mp care să se suprapună cu terenul ce face obiectul contractului lor de vânzare cumpărare. Solicită a se observa că nu se identifică ipoteza în care cele două părți să fi prezentat titluri scrise de proprietate, situația în care instanța de judecată ar avea sarcina de a le compara, dând eficiență titlului mai bine caracterizat.

Recurenții pretind că în prezenta acțiune în revendicare doar ei dețin un titlu de proprietate scris, nedesființat până în prezent, respectiv un contract autentic de vânzare cumpărare, în baza căruia și-au înscris dreptul în cartea funciară, așa cum și autoarea acestora avea un titlu declarativ scris, respectiv hotărârea judecătoreasca de prestația tabulară ce a fost înscrisă în cartea funciară. Susțin că au făcut dovada pozitivă a dreptului lor de proprietate asupra bunului revendicat în sensul că sunt adevărații titulari ai acestuia, drept necombătut de pârâtul posesor prin probe pertinente, situație în care consideră că instanțele au apreciat greșit că niciuna dintre părți nu are titlu, dând astfel efect posesiei exercitate de pârât cu rea credință și în lipsa oricărui titlu ceea ce face ca aceasta să fie una abuzivă și necaracterizată juridic și ineficientă pentru a crea o prezumție de proprietate.

Apreciază recurenții că susținerea potrivit căreia pentru terenul ocupat de pârât, vânzătoarea acestora a primit teren în compensație, prin titlul său de proprietate eliberat conform Legii nr. 18/1991, pe un alt amplasament, într-o zonă de valoare mult inferioară, este făcută de pârâți cu rea-credință, deoarece legislația de fond funciar nu prevede un asemenea caz de compensare, fiind un abuz din partea comisiei de fond funciar ca prin această metoda nelegală de compensație să-i lase unei persoane favorizate, un teren al unui vechi proprietar, îmbogățind-o clar pe aceasta atât în dauna vechiului proprietar și mai ales în dauna patrimoniului orașului, pe care îl micșorează cu bună știință, ceea ce intra în sfera penalului.

Or, în cadrul comparării titlurilor pârtilor pentru revendicarea suprafeței de 1.343 mp de la pârâta A. Suceava recurenții solicită a se observa că dețin un titlu care provine de la adevăratul proprietar, că vechiul proprietar și, ulterior, autoarea lor s-au înscris cei dintâi titlul în cartea funciară, ceea ce înseamnă că sunt primii în drept pentru a beneficia de principiul forței probante a înscrierii dobândirii unui drept real imobiliar în favoarea lor, acest titlu devenind astfel opozabil erga omnes, datorită caracterului de opozabilitate generală absoluta a dreptului de proprietate. De asemenea, recurenții formulează critici și în legătură cu modul greșit în care a fost soluționată cererea de revendicare a suprafeței de 4.404 mp și ridicare construcții formulată în contradictoriu cu pârâtul SC D. SA Suceava prin reținerea greșită a faptului că titlul reclamanților este aparent și mai puțin caracterizat față de titlul acestei pârâte.

Apreciază că, în această situație, deși ambele părți au titluri de proprietate asupra bunului revendicat, titluri care provin de la autori diferiți, în mod incorect, instanțele au stabilit că titlul reclamanților nu este preferabil și a dat preferință posesorului, chiar dacă a reținut că titlul pârâtei este viciat, dat fiind calitatea de neproprietar al autorului său. Susțin că au făcut dovada pozitivă a dreptului de proprietate asupra bunului revendicat, drept necombătut de pârâta posesoare prin probe pertinente, situație în care se reține greșit că titlul reclamanților nu este pe deplin valabil și nu emană de la adevăratul proprietar, care la rândul său, a dobândit bunul de la adevăratul proprietar mergând pe scara tuturor transmițătorilor succesivi.

De asemenea, instanțele au nesocotit modul de dobândire a dreptului de proprietate asupra terenului din litigiu de către vânzătoarea reclamanților, respectiv prin uzucapiune și prestație tabulară, în baza sentinței civile nr. 6230 din 17 decembrie 1991 a Judecătoriei Suceava pronunțată în Dosarul nr. x/1991, acesta fiind un mod originar de dobândire a proprietății, hotărâre în baza căreia vânzătoarea a fost intabulată cu dreptul său de proprietate în cartea funciară. Consideră, astfel, că s-a reținut incorect că hotărârea judecătorească de dobândire a dreptului de proprietate prin uzucapiune nu reprezintă un titlu valabil de proprietate, în lipsa unui alt mod de dobândire, respectiv a unui titlu de proprietate dobândit în baza legii nr. 18/1991.

În mod nelegal instanțele au nesocotit efectul pozitiv al lucrului judecat de care se bucură aceasta hotărâre judecătorească, care nu se confunda cu opozabilitatea hotărârii în raporturile dintre părți, soluția dată prin care se recunoaște dreptul de proprietate al vânzătoarei reclamanților, impunându-se în prezenta cauza ca o dezlegare obligatorie, acest lucru neputând face obiectul reexaminării în acest litigiu. Mai mult, este de observat ca soțul vânzătoarei, J., a dobândit acest drept prin succesiune de la bunicul sau K. și L., care la rândul lor l-au cumpărat prin act autentic de vânzare cumpărare, intabulându-se conform Legii nr. 115/1938, intabularea având efect constitutiv de proprietate.

În schimb, terenul în suprafață de 5.238 mp, situat la locul numit „x", din titlul de proprietate al vânzătoarei reclamanților este dobândit de către aceștia prin altă convenție de vânzare cumpărare, convenție validată de instanță prin sentința judecătoreasca depusa la dosar. Consideră eronată susținerea instanței potrivit căreia reclamanții au un titlu de proprietate aparent întrucât au dobândit bunul de la un neproprietar, că vânzătoarea acestora nu deține un titlu de proprietate emis în baza Legii nr. 18/1991 pentru terenul litigios și că titlul de proprietate prezentat din 1999 nu include și terenul din litigiu. Recurenții susțin că terenul din litigiu nu face obiectul legislației de fond funciar, acesta aflându-se în timpul Cooperativei Agricole de Producție în posesia și exploatarea altor entități, astfel cum susțin și pârâtele și cum rezultă din raportul de expertiză.

În lipsă de probe, s-a reținut ca soțul vânzătoarei reclamanților, J., a predat acest teren la Cooperativa Agricolă de Producție, prin cererea formulată la data de 6 martie 1962, cerere cu care acesta se înscrie în Gospodăria agricola de producție cu 0,90 ha, înființată prin Decretul Marii Adunări Naționale a Republicii Populare Române nr. 319/1949 și abrogat prin Decretul nr. 3/1958, entitate total diferita de Cooperativa Agricolă de Producție. În lipsa de probe, consideră greșită susținerea instanțelor ca terenul din litigiu a fost predat la Cooperativa Agricolă de Producție prin cererea din 6 martie 1962, iar susținerea expertului de predare a terenului la Cooperativa Agricolă de Producție, nu se bazează pe nici o dovada, așa încât nu poate avea o valoare probatorie, în prezenta cauză.

Terenul din litigiu nu s-a aflat în patrimoniul și deținerea Cooperativei Agricole de Producție la data de 1 ianuarie 1990, condiție esențială pentru a putea fi restituit potrivit art. 8 alin. (1) și art. 11 alin. (3) din Legea nr. 18/1991. De asemenea, din minutele încheiate de soțul vânzătoarei J., cu autorul paratului A., din procesul verbal de predare în folosință a terenului de 2.000 mp încheiat între Consiliul Popular al municipiului Suceava OCOT și Exploatarea de Gospodărie Comunală și Locativă, la data de 4 februarie 1981 în timpul Cooperativei Agricole de Producție, rezulta că soțul vânzătoarei reclamanților deținea posesia terenului administrat și nu Cooperativei Agricole de Producție, deci nu putea fi restituit conform Legii nr. 18/1991.

Este un fapt dovedit și necontestat ca terenul în litigiu în timpul Cooperativei Agricole de Producție a fost stăpânit, exploatat și construit de alte persoane și nu de Cooperativa Agricolă de Producție, din anul 1972 intrând în posesia fostului Exploatarea de Gospodărie Locativă și Comunală Suceava (înființat prin Decizia nr. 205 din 28 decembrie 1972), de la care a trecut în posesia A. Suceava, apoi a trecut în stăpânirea RAUCL Suceava, iar în anul 1991 a fost preluat de parata vânzătoare SC F. SA Suceava situație reținută și în raportul de expertiză. În consecință, reclamanții solicită în baza art. 312 și art. 304 pct. 9 C. proc. civ. admiterea recursului formulat, modificarea hotărârilor recurate în sensul admiterii acțiunii formulate.

Pârâții-intimați A. al Județului Suceava, SC F. SA Suceava, SC D. SA Suceava și SC E. SRL Suceava au depus întâmpinări la recursul reclamanților solicitând respingerea acestuia ca neîntemeiat. Cu titlu preliminar, Înalta Curte are în vedere faptul că susținerile recurenților referitoare la reevaluarea situației de fapt reținută în cauză prin efectuarea unui examen propriu de către instanța de recurs a probatoriului administrat ori expunerea acestora referitoare la considerentele de ordin probator în legătură cu aspectele care ar contura reaua-credință a pârâților și cauză ilicită bazată pe frauda la lege constând în presupusa conivență frauduloasă a pârâților la perfectarea contractelor de vânzare cumpărare a căror nulitate se solicită, constituie argumente care nu fac posibilă încadrarea acestora în vreunul din cazurile prevăzute de art. 304 pct. 1-9 C. proc.

civ. și, astfel, nu pot face obiect de analiză, întrucât vizează aspecte de netemeinicie și nu de nelegalitate, astfel cum impune actuala reglementate a instituției recursului. Instanța de recurs nu poate face o reanalizare și o reinterpretare a probelor administrate în cauză, care să determine stabilirea unei noi situații factuale, astfel cum, în mod implicit, pretind recurenții, de vreme ce critica privind greșita stabilire a situației de fapt, ca urmare a interpretării eronate a probatoriului administrat, nu mai poate fi valorificată pe calea recursului, contextul procesual actual oferind posibilitatea cenzurării doar a modului în care au fost aplicate dispozițiile legale de drept material și procesual a căror încălcare nu se configurează în cauză.

Prin urmare, examinând legalitatea deciziei recurate în raport de criticile formulate, susceptibile de încadrare în motivul de recurs înscris în art. 30