ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 543/2016

Decizia nr. 543/2016

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea adresată Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. Județul Olt, în contradictoriu cu B. - F., a formulat cerere de chemare în judecată și a solicitat anularea Deciziei nr. 193 din 23 septembrie 2013 privind soluționarea contestației formulate de A. Județul Olt împotriva Notei de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare din 16 iulie 2013 și a Notei de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare din 2013.

Prin sentința nr. 1463 din 12 mai 2014 a Curții de Apel București a fost respinsă acțiunea reclamantei ca neîntemeiată și s-a reținut că în mod corect au fost stabilite corecțiile financiare.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta A. Județul Olt, considerând că hotărârea este nelegală, fiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

O primă critică adusă sentinței privește modul în care instanța de fond a apreciat că în cauza dedusă judecății ne aflăm în prezența unei nereguli, astfel cum aceasta este definită la art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011.

Susținerile primei instanțe legate de caracterul prezent al prejudiciului în raport cu orice abatere sunt contrazise de chiar dispozițiile pct. 1.12 din Anexa la O.U.G. nr. 66/2011, cu modificările și completările ulterioare, potrivit cărora pentru aplicarea necorespunzătoare a unor elemente auxiliare procedurii de atribuire, în cazul în care neregula este doar de natură formală, fără un potențial impact financiar, nu se va aplica nicio corecție/reducere financiară, astfel că nu orice abatere de la legislația achizițiilor publice poate prejudicia bugetul autorității financiare.

Cum în cauză nu s-a făcut dovada impactului financiar produs de neregula constatată, în mod nelegal prima instanță a reținut că am fi în prezența unei nereguli de natura celei reținute prin actul administrativ contestat.

S-a apreciat de către recurentă că în cauză au fost aplicate greșit prevederile art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011.

Menționarea condiției existenței unui impact financiar pentru aplicarea reducerii/corecției a fost necesară deoarece era posibil ca unele obligații auxiliare să fie de natură formală, fără un potențial impact financiar, spre deosebire de încălcările reglementate la pct. 1.1-1.11, care se referă la nerespectarea unor dispoziții esențiale pentru derularea procedurilor de achiziție publică privind principiile care stau la baza atribuirii contractului de achiziție publică și elementele de fond ale procedurii.

Din interpretarea dispozițiilor O.U.G. nr. 66/2011 rezultă că, în virtutea principiului proporționalității, orice măsură administrativă trebuie să țină seama de natura și frecvența neregulilor constatate și de impactul financiar al acestora asupra proiectului respectiv.

O a doua critică adusă sentinței recurate privește modul în care prima instanță a interpretat rolul C. și D. în monitorizarea și verificarea procedurilor de atribuire a contractelor de achiziție publică pentru că este în contradicție cu prevederile art. 49 din O.U.G. nr. 34/2006 coroborate cu cele ale art. 293 lit. h) din O.U.G. nr. 34/2006, în forma în vigoare la data derulării procedurii de atribuire, dispoziții potrivit cărora C. are dreptul de a aplica sancțiuni contravenționale autorităților contractante care utilizează criterii de calificare și/ sau selecție nelegale.

O a treia critică adusă sentinței recurate privește modul în care prima instanță a reținut că, în cauză, este îndeplinită și cerința abaterii de la legalitate, regularitate și conformitate în raport cu dispozițiile naționale și/sau europene, pentru a ne afla în prezența unei nereguli, astfel cum este aceasta definită la art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011.

Susținerea instanței de fond potrivit căreia cerința privind prezentarea cazierului fiscal în original ar îngrădi participarea la procedura de atribuire prin restricționarea dreptului posibililor ofertanți de a depune oferte și în cadrul altor proceduri care se desfășoară simultan a fost criticată deoarece:

- restricționarea dreptului posibililor ofertanți de a depune oferte și în cadrul altor proceduri este presupusă pentru că puteau depune o copie legalizată în cadrul acelor proceduri de atribuire;

- au fost ignorate de către instanța de fond disp. art. 182 alin. (1) din O.U.G. nr. 34/2006.

Față de argumentul reținut de instanța de fond pentru a motiva respingerea acțiunii legat de cerința ca societatea să înregistreze profit, recurenta a arătat că soluția instanței de fond a fost dată cu aplicarea eronată a dispozițiilor O.U.G. nr. 34/2006, coroborate cu cele ale H.G. nr. 925/2006 pentru că legislația în domeniul achizițiilor publice permite autorității contractante să solicite operatorilor economici prezentarea bilanțului contabil, fără a fi impuse limite față de rezultatul financiar al societăților.

S-a susținut o aplicare greșită a prevederilor art. 7 din H.G. nr. 925/2006 ce se referă la criteriile de calificare și selecție care au ca scop demonstrarea potențialului tehnic, financiar și organizatoric al fiecărui operator economic participant la procedură.

Dacă s-ar fi solicitat numai depunerea ultimului bilanț contabil s-ar fi putut ca cel care urma să fie declarat câștigător să nu aibă o situație economico-financiară necesară realizării contractului, pentru că legislația nu reglementează posibilitatea respingerii unui astfel de ofertant.

Prin invocarea dispozițiilor art. 186 alin. (2) din O.U.G. nr. 34/2006 care reglementează instituția susținerii situației financiare de către o terță persoană, instanța de fond, susține recurenta, a greșit pentru că dacă ar fi fost analizată documentația s-ar fi putut observa că nu a fost încălcat dreptul potențialilor ofertanți și nu se poate vorbi despre o restricționare a participării la procedura de atribuire.

În ceea ce privește aspectele referitoare la cerința de a dispune de un șef de șantier cu o vechime în execuție de minim 5 ani, s-a considerat că în mod eronat instanța de fond a reținut că autoritatea contractantă nu putea impune o asemenea condiție, deși legislația prevede posibilitatea acestea să ceară celor care participă la procedură să facă dovada capacității sale tehnice și/sau profesionale.

Această cerință nu poate fi considerată restrictivă raportat la prevederile art. 7

1

din H.G. nr. 925/2006 care dau posibilitatea de a stabili cerințe minime de calificare și selecție.

Mergând pe aceeași linie ca și în cazul cerinței referitoare la bilanțul contabil cu rezultat financiar pozitiv, prima instanță, susține recurenta, a omis să aibă în vedere și dispozițiile art. 190 alin. (1)

2

din O.U.G. nr. 34/2006, autoritatea contractantă permițând astfel, participarea la procedură inclusiv a ofertanților care nu dispuneau de un șef de șantier cu o vechime minimă de 5 ani, dar care aveau susținere din partea unui terț.

Aceleași critici pot fi reținute și cu privire la soluția instanței de fond ca urmare a analizării cerinței referitoare la prezentarea de contracte însoțite de recomandări din partea beneficiarilor, cu viza E. și procese-verbale de recepție la terminarea lucrărilor în copie legalizată, hotărârea instanței de fond fiind emisă fără a ține cont de prevederile art. 188 alin. (3) lit. a) din O.U.G. nr. 34/2006 care permit autorităților contractante să solicite ofertanților economici, pentru demonstrarea capacității tehnice și profesionale, prezentarea unei liste a lucrărilor executate în ultimii 5 ani, însoțită de certificări de bună execuție pentru cele mai importante lucrări.

Referitor la cele reținute de instanța de fond față de solicitarea de prezentare a „procesului-verbal încheiat la vizita amplasamentului în original” sunt de necontestat dispozițiile art. 176 din O.U.G. nr. 34/2006, iar aceasta a omis a avea în vedere rolul unei astfel de cerințe, respectiv responsabilizarea potențialilor ofertanți, în sensul cunoașterii situației reale din teren prin corelarea cu listele de cantități elaborate de proiectant, în vederea identificării variabilelor de calcul a unei oferte atunci când se evaluează cheltuielile indirecte, precum și efectul produs de această cerință.

O ultimă critică adusă sentinței se referă la modalitatea în care prima instanță a reținut că recurenta nu a stabilit un algoritm de calcul a subfactorului de evaluare „Planul de control al calității, fapt ce a dus la încălcarea principiului transparenței”.

Recurenta a arătat că prin publicarea întregii documentații în Seap toți potențialii ofertanți au luat la cunoștință de factorii de evaluare și astfel nu a fost încălcat principiul transparenței și al tratamentului egal, mai ales că singurii îndrituiți să se considere dezavantajați erau ofertanții și care aveau posibilitatea să formuleze contestații împotriva rezultatului procedurii în termenul legal.

Pentru toate aceste considerente, s-a solicitat să se admită recursul, iar în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, să se caseze sentința, să se rejudece fondul cauzei, cu consecința anulării Deciziei nr. 193 din 23 septembrie 2013 privind soluționarea contestației formulate de A. Județul Olt împotriva Notei de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare din 16 iulie 2013 și a aceleiași note de constatare.

Intimatul B. a formulat întâmpinare și a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Recurenta A. Județul Olt a depus la dosar răspunsul la întâmpinare.

Prin Încheierea din 30 septembrie 2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost admis în principiu recursul declarat și a fost fixat termen de judecată cu citarea părților, în ședință publică.

După examinarea motivelor de recurs, a dispozițiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte va respinge recursul declarat pentru următoarele considerente:

Instanța de fond a fost investită cu soluționarea acțiunii în anulare a Deciziei nr. 193/2013 și a Notei de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare din 16 iulie 2013, ambele emise de B.

Prin Nota de constatare din 16 iulie 2013 referitoare la contractul de finanțare din 27 noiembrie 2009 - „Modernizare Centru de Îngrijire și Asistență Slatina”, a fost aplicată în baza pct. 2.3. din Anexa la O.U.G. nr. 66/2011 - „Aplicarea unor criterii de calificare și selecție sau a unor criterii de atribuire nelegale”; o corecție financiară de 5% din valoarea contractului verificat, respectiv 52.145,14 lei, inclusiv T.V.A.

S-a considerat că neregula a fost săvârșită prin solicitarea cazierului fiscal în original, a unei recomandări din parte beneficiarului, cu viza E. și proces-verbal la terminarea lucrărilor în copie legalizată și a unor documente pe care ofertanții nu erau obligați să le pună la dispoziție, respectiv procesul-verbal încheiat la vizita amplasamentului în original, cât și folosirea unui factor de evaluare nelegal.

Contestația formulată împotriva notei de constatare a fost respinsă prin Decizia nr. 193 din 23 septembrie 2013 emisă de B.

Instanța de fond a respins acțiunea reclamantei și a considerat că argumentele invocate de aceasta pentru anularea actelor sunt neîntemeiate.

Prima critică adusă sentinței privește modul în care instanța de fond a apreciat că în cauză a fost săvârșită o neregulă este nefondată.

Instanța de fond nu a făcut o aplicare greșită și interpretare a prevederilor comunitare și naționale referitoare la stabilirea „neregulii” și sancționarea ei, așa cum susține recurenta și că nu ar exista nici un prejudiciu, nefiind necesară aplicarea corecției financiare.

Într-adevăr, „neregularitatea” este definită în art. 2 pct. 7 din Regulamentul Comisiei Europene nr. 1083/2006 ca fiind orice încălcare a unei dispoziții a dreptului comunitar care rezultă dintr-un act sau într-o omisiune a unui operator economic care are sau ar putea avea ca efect un prejudiciu la adresa bugetului general al Uniunii Europene prin imputarea unei cheltuieli necorespunzătoare bugetului general.

Art. 1 alin. (2) din Regulamentul Comisiei Europene nr. 2988/95 privind protecția intereselor financiare ale Comunității Europene prevede: „Constituie abatere orice încălcare a unei dispoziții de drept comunitar, ca urmare a unei acțiuni sau omisiuni a unui agent economic, care poate sau ar putea prejudicia bugetul general al comunităților sau bugetele gestionate de acestea, fie prin eliminarea sau pierderea veniturilor acumulate din resurse proprii, colectate direct în numele Comunităților, fie prin cheltuieli nejustificate”.

Ca o reflectare a acestei definiții, în legislația națională, respectiv în art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea și sancționarea neregulilor apărute în obținerea și utilizarea fondurilor europene și/ sau a fondurilor publice naționale aferente acestora „neregula” este considerată „orice abatere de la legalitate, regularitate ori conformitate în raport cu dispozițiile naționale și/ sau europene, precum și cu prevederile contractelor ori a altor angajamente legal încheiate în baza acestor dispoziții ce rezultă dintr-o acțiune sau inacțiune a beneficiarului ori a autorității cu competențe în gestionarea fondurilor europene, care a prejudiciat sau care poate prejudicia bugetul Uniunii Europene, bugetele donatorilor publici internaționali și/sau fondurile publice naționale aferente acesteia, printr-o sumă plătită necuvenit”.

Toate acestea dovedesc faptul că, în cazul săvârșirii unei abateri, se impune aplicarea unei sancțiuni nu numai în cazul în care s-a creat un prejudiciu ci și în cazul în care un prejudiciu s-ar putea produce, adică obligația de recuperare a fondurilor europene există în toate cazurile de constatare a unor fraude sau nereguli, fără a fi necesară probarea existenței vreunui prejudiciu.

Chiar instanța comunitară a Curții de Justiție a Uniunii Europene a statuat în jurisprudența sa că „inclusiv abaterile care nu au un impact financiar precis pot afecta interesele financiare ale Uniunii (C-465/10, pct. 47; C-199/03 pct. 31), „regula generală fiind că orice abatere trebuie să ducă la retragerea avantajului obținut în mod fraudulos” (C-199/03, pct. 15).

Nu pot fi reținute nici susținerile legate de abaterile prevăzute în Anexa 1 pct. 1-11 deoarece, în speță, corecțiile financiare au fost aplicate în baza pct. 2.3. din Anexa la O.U.G. nr. 66/2011 - „Aplicarea unor criterii de calificare și selecție sau a unor criterii de atribuire nelegale”.

A doua critică privește modul în care prima instanță a interpretat rolul C. și D. în monitorizarea și verificarea procedurilor de atribuire a contractului de achiziție publică, dar și această critică este nefondată.

Așa cum a reținut și instanța de fond, controlul C., astfel cum prevăd dispozițiile art. 24 și 25 din H.G. nr. 925/2006 și cel al D. efectuat conform O.U.G. nr. 30/2006, vizează doar aspecte formale/procedurale.

Indiferent de controlul efectuat de cele două autorități, art. 32

4

alin. (1) și (2) din H.G. nr. 457/2008 privind cadrul instituțional de coordonare și gestionare a instanțelor structurale prevede : „(1) În cazul în care autoritatea de management consideră că au existat încălcări ale legislației comunitare sau naționale privind achizițiile publice, aceasta stabilește și aplică corecții financiare, în condițiile O.U.G. nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea și sancționarea neregulilor apărute în obținerea și utilizarea fondurilor europene și/sau a fondurilor publice naționale aferente acestora. (2) În exercitarea atribuției prevăzute la alin. (1), autoritatea de management nu este condiționată în luarea deciziilor de activitățile desfășurate de C. și D. potrivit dispozițiilor art. 32

2

și 32

3

”.

Deși aceste prevederi au fost invocate de instanța de fond, nu au fost aduse argumente de către recurentă în combaterea lor.

În raport de aceste dispoziții exprese, nu prezintă relevanță nici prevederile art. 49 din O.U.G. nr. 34/2006 care ar reglementa dreptul C. de a verifica documentația de atribuire în vederea publicării în Seap și a refuza publicarea anunțului de participare dacă acesta ar conține cerințe neconforme cu realitatea și care conduc la încălcări ale legislației în domeniul achizițiilor publice.

A treia critică vizează modul în care prima instanță a reținut îndeplinirea cerinței abaterii de la legalitate, regularitate și conformitate, critică ce este nefondată.

În cadrul acestei critici recurenta s-a referit la modul în care au fost analizate abaterile reținute în actele contestate.

Cu privire la cerința prezentării cazierului fiscal în original;

Instanța de fond a reținut, în mod corect, că prin această cerință se îngrădește participarea la procedură pentru că a fost restricționat dreptul posibililor ofertanți de a depune oferte și în cadrul altor proceduri de atribuire care se desfășoară simultan.

Deși se susține că nu a fost restricționat accesul deoarece aveau posibilitatea de a depune o copie legalizată după certificatul de cazier fiscal în cadrul altor proceduri, aceste critici nu pot fi reținute pentru că cerința este restrictivă în raport de prevederile art. 182 alin. (1) și (2) din O.U.G. nr. 34/2006.

Conform art. 182 alin. (1): „Autoritatea contractantă are obligația de a accepta ca fiind suficient și relevant pentru demonstrarea faptului că ofertantul/candidatul nu se încadrează în una dintre situațiile prevăzute la art. 180 și 181 orice document considerat edificator, din acest punct de vedere, în țara de origine sau în țara în care ofertantul/candidatul este stabilit, cum ar fi certificate, caziere judiciare sau alte documente echivalente emise de autorități competente din țara respectivă”, iar alin. (2) prevede că: „În cazul în care există incertitudini în ceea ce privește situația personală a respectivilor candidați/ofertanți, autoritatea contractantă are dreptul de a solicita în mod direct informații de la autoritățile competente care emit documente de natura celor prevăzute la alin. (1). În ceea ce privește cazurile menționate la art. 180, în conformitate cu legislația internă a statului în care sunt stabiliți candidații sau ofertanții, aceste solicitări se referă la persoane fizice și persoane juridice, inclusiv, după caz, la directori de companii sau la orice persoană cu putere de reprezentare, de decizie ori de control în ceea ce privește candidatul sau ofertantul”.

De aceea, dacă legea nu solicită ca prezentarea acestor înscrisuri să se facă în original, nici în documentația de atribuire nu se poate impune o asemenea cerință pentru că, în caz de suspiciune, se pot cere relații organelor emitente.

Cu privire la cerința situației economico-financiare a participanților la procedura de achiziție;

În motivele de recurs s-a arătat că instanța de fond ar fi precizat că „situația economico-financiară a participanților la procedura de achiziție rezultă cu prisosință din prezentarea bilanțurilor contabile, neavând relevanță că bilanțul contabil într-un singur an are o anumită valoare” și că „potențialii ofertanți trebuie doar să-și demonstreze solvabilitatea la momentul prezentării ofertei, în baza indicatorilor prezentați în cadrul bilanțului”.

După cum se poate observa și din prezentarea motivelor de recurs, recurenta, prin criticile aduse, face referiri la o cerință de prezentare a bilanțurilor contabile pentru ca demonstra că au înregistrat profit.

Deși sunt ample criticile recurentei referitoare la această cerință se constată că instanța de fond nu a reținut cele invocate de recurentă pentru simplul motiv că aceasta nu a fost sancționată pentru o asemenea cerință referitoare la situația economico-financiară.

În actele contestate s-au aplicat corecții financiare pentru cerința depunerii cazierului fiscal în original, pentru cerința dovedirii experienței similare, respectiv recomandare din partea beneficiarului cu viza E. și procesul-verbal de recepție la terminarea lucrărilor în copie legalizată, pentru cerința privind prezentarea procesului-verbal încheiat la vizita amplasamentului în original și pentru că algoritmul de punctare al subfactorului de evaluare „Planul de control al calității” nu a fost detaliat cu claritate.

Aceste nereguli au fost contestate în fața instanței de fond și asupra criticilor reclamantei s-a pronunțat sentința atacată dar nu s-a analizat, în lipsă de învestire, nicio cerință referitoare la depunerea ultimului bilanț cu rezultat financiar pozitiv, astfel că se constată că aceste critici sunt străine de natura pricinii și nu pot fi analizate.

Tot străine de natura pricinii sunt și criticile legate de invocarea de către instanța de fond a dispozițiilor art. 186 alin. (2) din O.U.G. nr. 34/2006 care reglementează instituția susținerii situației economico-financiare de către o terță persoană și cele referitoare la cerința de a dispune de un șef de șantier cu vechime în execuție de minim 5 ani, pentru că recurenta nu a fost sancționată pentru asemenea nereguli.

Cu privire la cerința referitoare la prezentarea de contracte însoțite de recomandări ale beneficiarilor cu viza E. și procese-verbale de recepție la terminarea lucrărilor în copie legalizată, criticile sunt nefondate.

În mod corect, instanța de fond a considerat că această cerință este restrictivă în raport de dispozițiile art. 178 alin. (2) și art. 179 din O.U.G. nr. 34/2006.

Mai mult, potrivit art. 188 alin. (3) din O.U.G. nr. 34/2006: „În cazul

aplicării unei proceduri pentru atribuirea unui contract de lucrări, în scopul verificării capacității tehnice și/sau profesionale a ofertanților/candidaților, autoritatea contractantă are dreptul de a le solicita acestora, în funcție de specificul, de volumul și de complexitatea lucrărilor ce urmează să fie executate și numai în măsura în care aceste informații sunt relevante pentru îndeplinirea contractului, următoarele:

a) o listă a lucrărilor executate în ultimii 5 ani, însoțită de certificări de bună execuție pentru cele mai importante lucrări. Respectivele certificări indică beneficiarii, indiferent dacă aceștia sunt autorități contractante sau clienți privați, valoarea, perioada și locul execuției lucrărilor și precizează dacă au fost efectuate în conformitate cu normele profesionale din domeniu și dacă au fost duse la bun sfârșit”.

Recurenta susține că a introdus această cerință pentru că E. exercită controlul de stat privind aplicarea unitară a prevederilor legale, dar prin introducerea acestei cerințe nu s-au avut în vedere dispozițiile art. 11 lit. f) și g) din art. 8 din Regulamentul privind controlul de stat al calității în construcții aprobat prin H.G. nr. 272/1994.

Potrivit art. 11 din acest Regulament, E. are următoarele atribuții:

e) inspectează pe șantiere dacă se respectă în execuție prevederile din autorizațiile de construire, din proiecte și din caietele de sarcini și reglementările tehnice, precum și modul în care se asigură și se atestă calitatea lucrărilor și a producției industriale secundare de construcții (betoane, elemente prefabricate etc.) în bazele proprii ale agenților economici cu activitate în construcții;

f) inspectează, pe parcursul execuției obiectivelor de investiții în fazele determinante, dacă sunt îndeplinite, de către factorii implicați, condițiile tehnice din proiecte și reglementările tehnice și autorizează continuarea lor numai dacă sunt îndeplinite aceste condiții.

Chiar dacă, în principiu, E. are prerogativa controlului de stat în privința aplicării prevederilor legale ce vizează calitatea în construcții, în raport de atribuțiile sale, expres prevăzute de lege, nu poate aviza toate procesele-verbale de recepție a terminării lucrărilor, astfel că numai beneficiarul poate să aprecieze calitatea lucrărilor ce i-au fost executate.

Cu privire la solicitarea de prezentare a „Procesului-verbal încheiat la vizita amplasamentului în original”.

Potrivit art. 176 din O.U.G. nr. 34/2006: „Autoritatea contractantă are dreptul de a aplica criterii de calificare și selecție referitoare numai la:

a) situația personală a candidatului sau ofertantului;

b) capacitatea de exercitare a activității profesionale;

c) situația economică și financiară;

d) capacitatea tehnică și/sau profesională;

e) standarde de asigurare a calității;

f) standarde de protecție a mediului, în cazurile prevăzute la art. 188 alin. (2) lit. f) și alin. (3) lit. e)”.

Aceste criterii are rolul de a demonstra potențialul tehnic financiar și organizatoric al fiecărui operator economic participant la procedură și acestea, conform art. 179 din același act normativ trebuie să „aibă o legătură concretă cu obiectul contractului care urmează a fi atribuit și trebuie să se limiteze numai la cele strict necesare pentru a se asigura îndeplinirea în condiții optime a contractului respectiv, luând în considerare exigențele specifice impuse de valoarea, natura și complexitatea acesteia”.

Mai întâi, recurenta a impus îndeplinirea unui criteriu ce nu era expres prevăzut de lege și, în al doilea rând, nu s-a dovedit că aceasta ar avea o legătură concretă cu obiectul contractului care urmează a fi atribuit, astfel că s-a restricționat participarea la procedura de achiziție publică.

Cu privire la nestabilirea unui algoritm de calcul a subfactorului de evaluare „Planul de control al calității”, criticile recurentei nu sunt fondate.

În privința acestei nereguli recurenta s-a limitat, în cadrul motivelor de recurs, să precizeze numai faptul că întreaga documentație a fost publicată în Seap și toți potențialii ofertanți au luat la cunoștință de factorii de evaluare și că dacă aceștia ar fi avut nelămuriri ar fi formulat contestații.

Față de aceste susțineri, trebuie precizat că aplicarea corecțiilor financiare conform O.U.G. nr. 66/2011 se face și în situația în care nu au fost înregistrate contestații pe durata procedurii de achiziție publică, în raport de definiția neregulii cuprinsă în art. 2 alin. (1) lit. a) din acest act normativ.

În condițiile în care, potrivit art. 199 alin. (3) din O.U.G. nr. 34/2006: „Autoritatea contractantă are obligația de a preciza, în mod clar, în invitația/ anunțul de participare, precum și în documentația de atribuire, factorii de evaluare a ofertei cu ponderile relative ale acestora”, se constată că, într-adevăr, în cadrul factorului de evaluare „Programul calității” au fost indicați subfactori de evaluare, între care „Planul de control al calității”, factor de subevaluare notat cu 7,5 puncte, dar nu s-a precizat în mod clar cum vor fi acordate aceste puncte.

Nu pot fi reținute nici susținerile recurentei cum că ar fi vorba de o abatere fără impact financiar, deoarece chiar în Anexa 1 la O.U.G. nr. 66/2011 s-a precizat, la pct. 2.3, a cărui încălcare a fost constatată, că pentru această abatere se impune aplicarea unei corecții de 10%, cotă ce poate fi redusă la 5% în funcție de gravitate.

Apreciind că soluția instanței de fond este legală, fiind dată cu aplicarea legii, în baza art. 496 C. proc. civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004, va fi respins recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta A. Județul Olt împotriva sentinței civile nr. 1463 din 12 mai 2014 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 februarie 2016.