Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 25.10.2016
inadmisibil

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2024/2016

HOTĂRÂRE
25.10.2016
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2024/2016 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2016)

Decizia nr. 2024/2016 Asupra cauzei de față, constată următoarele; Prin contestația în anulare înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 26 august 2016, contestatorii municipiul Drobeta-Turnu Severin și Instituția primarului municipiului Drobeta-Turnu Severin au solicitat anularea Deciziei nr. 1418 din data de 17 iunie 2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, în temeiul dispozițiilor art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ. Decizia nr. 1418 din data de 17 iunie 2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, a cărei anulare se solicită, a fost pronunțată în soluționarea unui recurs în condițiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ.

Prin decizia contestată, Înalta Curte de Casație și Justiție a anulat ca netimbrat recursul formulat de recurenții-pârâți municipiul Drobeta-Turnu Severin și Instituția primarului municipiului Drobeta-Turnu Severin împotriva Deciziei nr. 5843 din 25 noiembrie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Craiova și a respins ca inadmisibil recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva aceleiași decizii. Analizând cu prioritate admisibilitatea căii de atac formulate împotriva Deciziei nr. 1418 pronunțată în data de 17 iunie 2016 raportat la dispozițiile coroborate art. 503 cu art. 457 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge contestația în anulare formulată împotriva acestei decizii, ca inadmisibilă, în considerarea următoarelor argumente: Contestația în anulare este formulată împotriva Deciziei nr. 1418 pronunțată în data de 17 iunie 2016 de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, în cadrul procedurii reglementate de art. 493 alin. (5) C. proc.

civ. Dispozițiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ. prevăd următoarele: "în cazul în care completul este în unanimitate de acord că recursul nu îndeplinește cerințele de formă, că motivele de casare invocate și dezvoltarea lor nu se încadrează în cele prevăzute ta art. 488 sau că recursul este vădit nefondat, anulează sau, după caz, respinge recursul printr-o decizie motivată, pronunțată, fără citarea părților, care nu este supusă niciunei căi de atac. Decizia se comunică părților." Dispozițiile art. 503 din C. proc.

civ., care reglementează calea extraordinară de atac a contestației în anulare, prevăd că aceasta poate fi exercitată fie împotriva hotărârilor definitive, atunci când contestatorul nu a fost legal citat și nici nu a fost prezent la termenul când a avut loc judecata, fie împotriva hotărârilor instanțelor de recurs atunci când hotărârea dată în recurs a fost pronunțată de o instanță necompetentă absolut sau cu încălcarea normelor referitoare la alcătuirea instanței și, deși se invocase excepția corespunzătoare, instanța de recurs a omis să se pronunțe asupra acesteia; dezlegarea data recursului este rezultatul unei erori materiale; instanța de recurs, respingând recursul sau admițându-l în parte, a omis să cerceteze vreunul dintre motivele de casare invocate de recurent.

în termen: instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra unuia dintre recursurile declarate în cauză. Instanța va reține prevederile art. 129 din Constituția României potrivit cărora împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii. Totodată, dispozițiile art. 457 C. proc. civ. prevăd că hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei. Instanța reține că textele legale mai sus citate afirmă principiul legalității caii de atac, principiu potrivit căruia părțile pot să exercite doar acele căi de atac prevăzute de lege împotriva hotărârii judecătorești pronunțate într-un anume litigiu.

În speță, instanța constată că prin hotărârea ce face obiectul contestației în anulare a fost anulat un recurs și un altul a fost respins ca inadmisibil în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., hotărârea astfel pronunțată nefiind supusă niciunei căi de atac. Prin urmare, instanța va reține că prezenta contestație în anulare formulată împotriva unei hotărâri care, potrivit dispozițiilor legale, nu are deschisă nicio cale de atac este inadmisibilă.

D E C I D E Respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatorii Instituția primarului municipiului Drobeta-Turnu Severin și Unitatea Administrativ-Teritorială a municipiului Drobeta-Turnu Severin împotriva Deciziei nr. 1418 din dala de 17 iunie 2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, pronunțată în Dosarul nr. x/101/2014. Fără cale de atac. Pronunțată în ședință publică astăzi, 25 octombrie 2016. Procesat de GGC - GV

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2016-06-17
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1418/2016
rârea judecătorească este supusă numai căilor de alac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei și, că mențiunea inexactă din cuprinsul hotărârii cu privire la calea de
ÎCCJ 2017-06-27
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2431/2017
Asupra admisibilității în principiu a recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Hotărârea recurată Prin decizia nr. 1166 pronunțată în data de 17 martie 2015, Curtea de Apel C
ÎCCJ 2014-02-26
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 657/2014
Învestit prin declinare de competență pronunțată de către Judecătoria Drobeta-Turnu Severin, Tribunalul Mehedinți, secția I civilă, prin Decizia civilă nr. 1 din 18 februarie 2013 a respins, ca tardivă, cererea de revizuire formulată de rev
ÎCCJ 2019-10-31
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5214/2019
Ședința publică din data de 31 octombrie 2019 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Hotărârea primei instanțe Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administr
ÎCCJ 2025-09-25
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1613/2025
art. 489 alin. (3) din același act normativ. Întrucât recursul este o cale extraordinară de atac, de reformare, prin care se supune cenzurii judiciare a instanței competente controlul conformității hotărârii atacate cu regulile de drept, cr
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă