ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 09.03.2016

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2030/2016

HOTĂRÂRE
09.03.2016
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2030/2016 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2016)

Decizia nr. 2030/2016

Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj, secția de contencios administrativ și fiscal, la data de 14 aprilie 2015, reclamantul A. a solicitat, pe de o parte, în contradictoriu cu Casa Județeană de Pensii Gorj și Casa Națională de Pensii Publice, să fie obligate să depună analiza și modul de calcul al drepturilor de pensie, precum și documentele care au stat la baza întocmirii calculelor și, pe de altă parte, în contradictoriu cu Ministerul Finanțelor Publice, obligarea acestuia la plata unor daune morale în cuantum de 500.000 lei.

Ulterior, din precizările făcute de reclamant în fața instanței de fond a reieșit că acesta a urmărit să învestească instanța cu o cerere având ca obiect angajarea răspunderii statului pentru prejudicii cauzate prin erori judiciare.

Prin Sentința nr. 344 pronunțată în data de 5 noiembrie 2015, Tribunalul Gorj, secția I civilă, a respins cererea de disjungere formulată de reclamant, precum și excepția inadmisibilității invocată de pârâta Casa Județeană de Pensii Gorj și a respins acțiunea ca neîntemeiată.

Apelul formulat de reclamant împotriva acestei sentințe a fost respins de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă, prin Decizia nr. 1581 pronunțată în data de 9 martie 2016, decizie definitivă.

Împotriva acestei decizii, a formulat recurs reclamantul. Recursul a fost înaintat Înaltei Curți de Casație și Justiție spre soluționare.

Înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, recursul a urmat procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ.

Prin rezoluția din 16 mai 2016, Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului și, ulterior, la data de 14 septembrie 2016, constatând întrunite condițiile prevăzute de art. 493 alin. (3) C. proc. civ., a dispus comunicarea raportului către părți în vederea depunerii punctelor de vedere asupra acestuia astfel cum prevede art. 493 alin. (4) C. proc. civ.,

Comunicarea raportului a fost îndeplinită așa cum reiese din dovezile atașate la dosarul cauzei, iar recurentul a formulat punct de vedere la raport. în esență, prin punctul de vedere la raport, recurentul susține admiterea recursului făcând trimitere la o serie de texte legale a căror nesocotire cere să fie reparată în prezentul litigiu.

Analizând recursul în condițiile dispozițiilor art. 493 alin. (5) coroborate cu dispozițiile art. 499 teză finală C. proc. civ. potrivit cărora în cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluției fără a se evoca și analiza motivele de casare, Înalta Curte constată următoarele:

Mai întâi, instanța va reține că litigiul inițiat de reclamant are ea obiect angajarea răspunderii statului pentru erori judiciare, așa cum reiese din precizările reclamantului făcute în fața instanței de fond atât prin răspunsul la întâmpinare, cât și prin declarațiile consemnate în încheierea de ședință din data de 10 septembrie 2015,

Instanța constată că recursul este îndreptat împotriva Deciziei nr. 1581 pronunțată în data de 9 martie 2016 de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă, în soluționarea apelului formulat de reclamant împotriva Sentinței civile nr. 344 pronunțată în data de 5 noiembrie 2015, Tribunalul Gorj, secția I civilă.

Plecând de la aceste premise, instanța constată că, în speță, se ridică problema admisibilității în principiu a căii de atac a recursului prin raportare la dispozițiile coroborate ale art. 457, art. 483 alin. (1) C. proc. civ. și art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă.

Se va reține, așadar, că, potrivit dispozițiilor cu valoare de principiu ale art. 457 C. proc. civ., hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei.

Dispozițiile ari. 483 alin. (1) C. proc. civ. statuează că sunt supuse recursului hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum și alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege,

Situațiile de excepție prin care se derogă de la dispozițiile art. 483 C. proc. civ. sunt reglementate de ari. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 care prevede că nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a) - i) din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, în cele privind navigația civilă și activitatea în porturi, conflictele de muncă și asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 lei inclusiv.

În consecință, instanța reține că, deși hotărârea recurată este o hotărâre pronunțată în soluționarea unui apel, aceasta face parte din categoria hotărârilor excluse din domeniul de aplicare a căii extraordinare de atac a recursului.

Astfel, așa cum reiese din dispozițiile anterior citate, natura litigiului, anume aceea calificată prin scopul său de reparare a erorilor judiciare, determină încadrarea Deciziei nr. 1581 pronunțată în data de 9 martie 2016 de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă, în categoria situațiilor de excepție reglementate de art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, fiind o hotărâre definitivă, nesusceptibilă de a forma obiectul recursului.

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamantul A. împotriva Deciziei civile nr. 1581 din data de 9 martie 2016 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă, pronunțată în Dosarul nr. x/95/2015**.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 25 octombrie 2016.

Procesat de GGC - GV

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2016-11-15
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2203/2016
Decizia nr. 2203/2016 Constată următoarele: Prin sentința nr. 446 din 12 februarie 2016 pronunțată în Dosarul nr. x/95/2015, Tribunalul Gorj a admis cererea formulată de reclamantul A., a anulat decizia nr. 94195 din 30.09.2015 emisă de Cas
ÎCCJ 2018-05-03
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1599/2018
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Târgu Jiu, secția civilă, la data de 3 februarie 2017, sub nr. x/2017, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâtele Administrația Județeană a Fi
ÎCCJ 2015-11-23
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2381/2018
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei Prin decizia nr. 2774 din 29 septembrie 2016 pronunțată în dosarul nr. x/2015, Curtea de Apel Craiova a constatat perimat recursu
ÎCCJ 2019-10-03
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1618/2019
Asupra cererii de recurs de față Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Tribunalul Gorj, prin Sentința civilă nr. 501 de la 26 aprilie 2018 a admis cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Casa Ju
ÎCCJ 2018-05-31
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4019/2018
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin Sentința civilă nr. 2100 din 13 decembrie 2016, pronunțată de Tribunalul Gorj, a fost admisă excepția inadmisibilității acțiunii, invocată de pârâtă. A fost respinsă acțiunea form
Sursă