ÎCCJ, decizie (scj.ro #136828)

Contestație la executare. Suspendarea executării pedepsei sub supraveghere. Obligații

Cuprins pe materii:

Drept procesual penal. Partea specială. Executarea hotărârilor penale

Indice alfabetic:

Drept procesual penal

-

contestație la executare

-

suspendarea executării pedepsei sub supraveghere

C. pen.,

art. 93

C. proc. pen.,

art. 598

Obligația de a frecventa unul sau mai multe programe de reintegrare socială prevăzută în art. 93 alin. (2) lit. b) C. pen. și obligația de a presta o muncă neremunerată în folosul comunității prevăzută în art. 93 alin. (3) C. pen., dispuse în cadrul suspendării executării pedepsei sub supraveghere, pot fi executate până la expirarea termenului de supraveghere și, în consecință, starea de sănătate a persoanei condamnate, care nu îi permite executarea obligațiilor la un anumit moment pe parcursul termenului de supraveghere, dar care este supusă unei noi evaluări în interiorul termenului de supraveghere, nu determină existența unei împiedicări la executare în sensul dispozițiilor art. 598 alin. (1) lit. c) teza a II-a C. proc. pen.

I.C.C.J., Secția penală, decizia nr. 482 din 5 mai 2017

Prin sentința nr. 159/PI din 24 februarie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, Secția penală, în baza art. 597 C. proc. pen. raportat la art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., a fost respinsă contestația la executare formulată de contestatorul A. împotriva sentinței penale nr. 97/PI din 13 aprilie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, modificată prin decizia penală nr. 412/A din 25 octombrie 2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Pentru a hotărî astfel, Curtea de Apel Timișoara a avut în vedere că, prin contestația la executare adresată instanței, contestatorul A. a solicitat admiterea în parte a contestației doar cu privire la prestarea muncii neremunerate în folosul comunității, constatând că în cauză s-a ivit o împiedicare la executarea hotărârilor, constând în înrăutățirea stării sănătății sale, fapt care nu îi permite să presteze o muncă în folosul comunității, respectiv exonerarea sa de această obligație.

S-a reținut că, în motivarea contestației, s-a arătat că a fost obligat ca pe parcursul termenului de supraveghere să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 60 zile în cadrul Primăriei B. sau C., însă starea sănătății sale este precară, suferind de hipertensiune, angină pectorală, insuficiență cardiacă, insuficiență circulatorie, fibroză pulmonară, litiază biliară, recomandându-se un regim alimentar și efort fizic în limita toleranței.

La termenul de judecată din 23 februarie 2017, contestatorul A. a depus o precizare a contestației la executare, solicitând exonerarea sa și de obligația de a frecventa unul sau mai multe programe de reintegrare derulate de către serviciul de probațiune sau organizate în colaborare cu instituții din comunitate, susținând aceleași motive de sănătate și a arătat că a solicitat pensionarea sa pe caz de boală, cererea sa făcând obiectul unui dosar la Casa Teritorială de Pensii D. - Cabinet de expertiză medicală a capacității de muncă E., care urmează să se pronunțe asupra gradului său de incapacitate de muncă.

Astfel, asupra contestației la executare de față, prima instanță a reținut că, prin sentința penală nr. 97/PI din 13 aprilie 2016 a Curții de Apel Timișoara, inculpatul A. a fost condamnat la o pedeapsă rezultantă de 1 an și 10 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe prevăzută în art. 336 alin. (1) C. pen., de punere în circulație sau conducere a unui vehicul neînmatriculat prevăzută în art. 334 alin. (1) C. pen. și de conducere a unui vehicul fără permis de conducere prevăzută în art. 335 alin. (2) C. pen., dispunându-se suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, stabilindu-se un termen de supraveghere de 2 ani.

Inculpatul a fost obligat pe durata termenului de supraveghere să respecte măsurile de supraveghere prevăzute în art. 93 alin. (1) C. pen. obligatorii, iar pe lângă acestea, să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare derulate de către serviciul de probațiune sau organizate în colaborare cu instituții din comunitate, respectiv să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității la Consiliul local al comunei B. pe o perioadă de 60 zile lucrătoare.

Această sentință a fost modificată prin decizia penală nr. 412/A din 25 octombrie 2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în sensul că s-a stabilit un termen de supraveghere de 3 ani, inculpatul a fost obligat să presteze munca în folosul comunității în cadrul Primăriei B. sau C., menținându-se celelalte dispoziții ale hotărârii penale apelate.

Instanța a solicitat relații serviciului de probațiune în legătură cu stadiul executării obligației de a presta munca neremunerată în folosul comunității de către condamnatul A., iar în răspunsul formulat s-a arătat că nu a fost emisă decizia pentru executarea obligației de a presta munca neremunerată în folosul comunității; prin urmare, acesta nu a început să execute orele de muncă din cauza problemelor de sănătate cu care se confruntă, urmând a fi monitorizată în continuare starea de sănătate a acestuia.

Cu privire la executarea obligației de către condamnat de a frecventa unul sau mai multe programe de reintegrare derulate de serviciul de probațiune, respectiv de a presta o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 60 zile în cadrul Primăriei B. sau C., instanța a constatat că sunt incidente dispozițiile Legii nr. 253/2013, în speță art. 51 alin. (6), care prevede că, „în cazul în care persoana supravegheată a devenit inaptă pentru prestarea unor activități dintre cele stabilite de consilierul de probațiune ori prezintă risc pentru sănătatea altor persoane, aceasta prezintă un certificat medical eliberat potrivit dispozițiilor legale care confirmă faptul că persoana nu mai este aptă.” Alin. (7) prevede că, „în cazul constatării incapacității de a presta muncă neremunerată în folosul comunității, zilele de muncă neremunerată în folosul comunității rămase neexecutate nu se mai execută, cu excepția situației în care, pe durata termenului de supraveghere, starea de incapacitate temporară de muncă încetează. Dispozițiile alin. (5) și (6) se aplică în mod corespunzător.” Alin. (8) prevede că „persoana supravegheată care, în timpul prestării muncii neremunerate în folosul comunității, a devenit incapabilă de muncă în urma unui accident sau a unei boli profesionale beneficiază de pensie de invaliditate, în condițiile legii.”

Aceeași lege prevede în art. 52 alin. (1) că „munca neremunerată în folosul comunității se execută într-un interval de cel mult 6 luni de la data începerii prestării muncii, cu excepția situațiilor în care persoana nu mai este aptă pentru prestarea unei sau unor activități dintre cele stabilite de consilierul de probațiune ori starea de incapacitate temporară de muncă a încetat, situații în care munca neremunerată în folosul comunității poate fi prestată până la expirarea termenului de supraveghere.”

Astfel, s-a apreciat că din aceste dispoziții legale rezultă fără dubiu, raportat la speța de față, că petentul A. are posibilitatea să execute obligațiile de a efectua muncă în folosul comunității, respectiv de a frecventa programe de reintegrare derulate de serviciul de probațiune până la expirarea termenului de supraveghere, în cazul în care situația acestuia din punct de vedere medical nu se schimbă și această schimbare să poată fi dovedită cu înscrisuri medicale.

S-a menționat că din înscrisurile depuse la dosarul cauzei rezultă că petentul A. suferă de mai multe afecțiuni medicale (diabet, hipertensiune arterială, cardiopatie mixtă, angină pectorală, insuficiență cardiacă, angioscleroză retiniană, etilism cronic, tabagism cronic, dislipidemie, insuficiență circulatorie, tulburare organică a personalității, depresie secundară, litiază biliară, fibroză pulmonară, steatoză hepatică), depunând și certificate de concediu medical, bilet de ieșire din spital, însă aceste înscrisuri nu sunt de natură să conducă la înlăturarea obligațiilor impuse de instanță, pe calea contestației la executare, neputându-se aprecia că motivele medicale invocate ar putea fi încadrate la cazul de contestație la executare prevăzut în art. 598 alin. (1) lit. c) teza a II-a C. proc. pen. care se referă la „împiedicare” la executare.

Conform textelor legale mai sus citate din Legea nr. 253/2013, rezultă că aceste obligații pot fi executate până la epuizarea duratei termenului de supraveghere, motiv pentru care în mod corect serviciul de probațiune a menționat faptul că va monitoriza situația sănătății petentului în vederea stabilirii momentului în care se va trece la executarea obligațiilor sau, în caz contrar, se va constata imposibilitatea executării acestora în funcție de evoluția stării de sănătate a petentului.

În concluzie, s-a constatat că în acest moment procesual nu sunt incidente dispozițiile art. 598 alin. (1) lit. c) teza a II-a C. proc. pen., în sensul că nu există niciun motiv definitiv de împiedicare a executării celor două obligații impuse de instanță petentului, urmând a fi monitorizată situația petentului de către serviciul de probațiune, competent în a efectua o astfel de monitorizare pe baza înscrisurilor depuse de petent și de a hotărî dacă există condițiile de punere în aplicare a celor două obligații impuse de instanță, iar în caz contrar, imposibilitatea executării acestora.

Motivul pentru care instanța nu poate înlătura efectuarea celor două obligații impuse de către instanța de fond este acela că momentul până la care obligațiile pot fi executate este finalul duratei termenului de supraveghere, astfel că în acest moment procesual situația medicală a petentului nu poate constitui o împiedicare până la finalul termenului de supraveghere a executării obligațiilor, întrucât instanța nu poate prevedea evoluția medicală a petentului, cu atât mai mult că acesta a arătat că există în lucru un dosar la Casa Teritorială de Pensii D. în legătură cu pensionarea sa pe motiv de boală.

În consecință, Curtea de Apel Timișoara a respins contestația la executare formulată de contestatorul A. împotriva sentinței penale nr. 97/PI din 13 aprilie 2016, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, modificată prin decizia penală nr. 412/A din 25 octombrie 2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Împotriva acestei sentințe contestatorul A. a formulat contestație, cauza fiind înaintată Înaltei Curți de Casație și Justiție și înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 27 martie 2017.

Examinând contestația formulată în cauză, Înalta Curte de Casație și Justiție o apreciază ca fiind nefondată, pentru următoarele considerente:

În speță, contestatorul condamnat A. a fost condamnat definitiv la o pedeapsă rezultantă de 1 an și 10 luni închisoare prin sentința penală nr. 97/PI din 13 aprilie 2016 a Curții de Apel Timișoara, a cărei executare a fost suspendată sub supraveghere pe un termen de supraveghere de 2 ani, modificată prin decizia penală nr. 412/A din 25 octombrie 2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în sensul că s-a stabilit un termen de supraveghere de 3 ani și, în cadrul măsurilor de supraveghere dispuse de instanța de fond, instanța de apel a decis obligarea inculpatului să presteze munca în folosul comunității în cadrul Primăriei B. sau C.

Ceea ce se contestă prin actualul demers juridic introdus de contestatorul condamnat A. vizează cele două obligații suplimentare stabilite de instanțe, pe lângă măsurile de supraveghere prevăzute în art. 93 alin. (1) C. pen., respectiv obligația de a frecventa unul sau mai multe programe de reintegrare derulate de către serviciul de probațiune sau organizate în colaborare cu instituții din comunitate și obligația de a presta o muncă neremunerată în folosul comunității în cadrul Primăriei B. sau C., invocându-se starea de sănătate care nu îi permite condamnatului să desfășoare aceste obligații.

Astfel, în opinia contestatorului condamnat, imposibilitatea medicală de a executa cele două obligații este dovedită cu acte medicale și cu decizia medicală asupra capacității de muncă emisă la data de 7 aprilie 2017 de Casa Națională de Pensii Publice, Casa Teritorială de Pensii D., Cabinetul de expertiză medicală a capacității de muncă E., depusă în cursul judecării contestației, ceea ce constituie un motiv suficient care justifică existența unei împiedicări la executare, fiind incident, așadar, cazul de contestație la executare prevăzut în art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.

Din conținutul deciziei medicale anterior menționate, depusă în cursul judecării contestației, rezultă că A. și-a pierdut în totalitate capacitatea de muncă. Totodată, s-a stabilit ca termen pentru revizuire data de 1 aprilie 2019.

Înalta Curte de Casație și Justiție are în vedere că, potrivit art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., contestația împotriva executării hotărârii penale se poate face în cazul când se ivește vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare.

Așa cum s-a reținut, contestatorul condamnat A. a fost obligat pe durata termenului de supraveghere de 3 ani să respecte măsurile de supraveghere obligatorii prevăzute în art. 93 alin. (1) C. pen., iar pe lângă acestea, să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare derulate de către serviciul de probațiune sau organizate în colaborare cu instituții din comunitate, prevăzute în art. 93 alin. (2) lit. b) C. pen., precum și să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 60 zile lucrătoare, prevăzută în art. 93 alin. (3) C. pen.

Potrivit art. 94 alin. (2) C. pen., supravegherea executării obligațiilor prevăzute în art. 93 alin. (2) lit. a) și lit. b), alin. (3) și alin. (5) se face de serviciul de probațiune.

Alin. (3) al aceluiași articol prevede că serviciul de probațiune va lua măsurile necesare pentru a asigura executarea obligațiilor prevăzute în art. 93 alin. (2) lit. a) și lit. b), precum și alin. (3) într-un termen cât mai scurt de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare, iar alin. (4) lit. a) stipulează că, pe durata termenului de supraveghere, serviciul de probațiune are obligația să sesizeze instanța, dacă au intervenit motive care justifică fie modificarea obligațiilor impuse de instanță, fie încetarea executării unora dintre acestea.

Având în vedere dispozițiile legale precitate, precum și prevederile art. 48 alin. (1), art. 51 și art. 57 din Legea nr. 253/2013 privind executarea pedepselor, a măsurilor educative și a altor măsuri neprivative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că, pe de o parte, obligațiile stabilite în sarcina condamnatului pot fi executate până la finalul duratei termenului de supraveghere stabilit în cauză, iar pe de altă parte, organul desemnat cu supravegherea condamnatului, respectiv serviciul de probațiune, este cel care monitorizează situația petentului și stabilește dacă există condițiile de punere în aplicare a celor două obligații impuse de instanță ori, în caz contrar, că a intervenit un motiv care face imposibilă executarea acestora.

Din conținutul actelor dosarului rezultă că, în conformitate cu dispozițiile art. 552 alin. (1) C. proc. pen., hotărârea ce se execută de către condamnat a rămas definitivă la 25 octombrie 2016, data pronunțării deciziei nr. 412/A de către instanța de apel, așa încât termenul de supraveghere care a început să curgă de la acea dată se împlinește la 24 octombrie 2019.

Prin urmare, nu s-a epuizat durata termenului de supraveghere înăuntrul căruia condamnatul poate executa obligațiile impuse prin hotărârea de condamnare, iar actul nou depus în cursul judecării contestației relevă că, în interiorul termenului de supraveghere, respectiv la 1 aprilie 2019, se va realiza o nouă evaluare a capacității sale de muncă.

Totodată, afecțiunile medicale de care suferă condamnatul nu pot constitui un motiv de împiedicare privind executarea obligației de a frecventa unul sau mai multe programe de reintegrare, câtă vreme serviciul de probațiune, în cursul termenului de supraveghere, poate individualiza executarea obligației ținând seama de aceste afecțiuni, precum și de dificultățile de deplasare ale contestatorului.

În concluzie, instanța de control judiciar constată că, în mod corect, Curtea de Apel Timișoara a apreciat că nu s-a epuizat durata termenului de supraveghere înăuntrul căruia condamnatul poate executa obligațiile în discuție și că nici nu s-a făcut dovada că până la finalul termenului de supraveghere există o împiedicare a executării obligațiilor de către condamnat și, în consecință, a respins în mod justificat contestația la executare.

Față de cele reținute, în acord cu judecătorul primei instanțe, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că la acest moment procesual nu sunt incidente dispozițiile art. 598 alin. (1) lit. c) teza a II-a C. proc. pen., care vizează existența unei împiedicări la executare în sensul solicitat de condamnatul A. de a fi exonerat de executarea obligației de a presta o muncă neremunerată în folosul comunității și a obligației de a frecventa unul sau mai multe programe de reintegrare, ca urmare a înrăutățirii stării sale de sănătate, întrucât, așa cum s-a arătat, durata termenului de supraveghere nu s-a epuizat și nu există niciun motiv definitiv de împiedicare a executării celor două obligații impuse de instanță petentului, evoluția stării de sănătate a petentului urmând a fi monitorizată pe mai departe de serviciul de probațiune competent, care până la expirarea termenului de supraveghere va constata, după caz, condițiile de punere în aplicare a celor două obligații impuse de instanță sau imposibilitatea executării lor, în funcție de situația condamnatului și actele medicale prezentate.

Pentru motivele expuse, constatând ca fiind legală și temeinică hotărârea penală atacată, Înalta Curte de Casație și Justiție a respins, ca nefondată, contestația formulată de contestatorul A. împotriva sentinței nr. 159/PI din 24 februarie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, Secția penală.