ÎCCJ, decizie (scj.ro #144247)

Contestație la executare. Suspendarea executării pedepsei sub supraveghere

Cuprins pe materii:

Drept procesual penal. Partea specială. Executarea hotărârilor penale

Indice alfabetic:

Drept procesual penal

-

contestație la executare

-

suspendarea executării pedepsei sub supraveghere

C. pen.,

art. 93

C. proc. pen.,

art. 598

În cazul în care instanța a indicat o singură entitate pentru executarea obligației de a presta o muncă neremunerată în folosul comunității, ca unică entitate existentă în comunitatea de domiciliu a persoanei condamnate și a stabilit numărul minim de ore de muncă neremunerată în folosul comunității pe zi, iar persoana condamnată a început fără impedimente executarea obligației de a presta o muncă neremunerată în folosul comunității în cadrul entității indicate, pentru un număr zilnic de ore mai mare decât numărul minim menționat de instanță, contestația la executare formulată de procuror în baza art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. împotriva hotărârii prin care instanța a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere este inadmisibilă, întrucât nu se justifică interesul în declararea acesteia.

I.C.C.J., Secția penală, decizia nr. 45/A din 28 februarie 2018

Prin sentința nr. 134/P din 3 octombrie 2016, Curtea de Apel Constanța, Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, printre altele, în temeiul art. 290 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen., a dispus condamnarea inculpatului A. la pedeapsa de 3 ani închisoare.

În temeiul prevederilor art. 67 alin. (1) cu referire la art. 68 alin. (1) lit. b) C. pen., s-a aplicat inculpatului A. pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute în art. 66 alin. (1) lit. a) și lit. b) C. pen. pe o perioadă de 2 ani, începând cu data rămânerii definitive a hotărârii prezente de condamnare.

În temeiul art. 65 alin. (1) C. pen., s-a aplicat inculpatului A. pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute în art. 66 alin. (1) lit. a) și lit. b) C. pen. începând cu data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare și până când pedeapsa principală a fost executată sau considerată ca executată.

În temeiul art. 91 alin. (1) C. pen., s-a suspendat sub supraveghere executarea pedepsei de 3 ani închisoare aplicată inculpatului A., pe un termen de supraveghere de 3 ani, calculat începând cu data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare, conform prevederilor art. 92 alin. (1) și (2) C. pen.

În temeiul art. 93 alin. (1) C. pen., pe durata termenului de supraveghere, condamnatul A. a fost obligat să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune Tulcea, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență, iar în temeiul art. 93 alin. (2) C. pen., să execute obligațiile de la lit. b) din textul legal menționat, respectiv să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către Serviciul de Probațiune Tulcea sau organizate în colaborare cu instituții din comunitate și de la lit. d) din același text legal, respectiv să nu părăsească teritoriul României fără acordul instanței.

În temeiul art. 93 alin. (3) C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, condamnatul A. a fost obligat să presteze timp de 60 de zile o muncă neremunerată în folosul comunității în cadrul Primăriei orașului B. la Direcția de Administrație Publică - Serviciul de Utilități Publice, întreținere, într-un interval orar de minimum 6 ore/zi.

În temeiul art. 94 alin. (1) C. pen., s-a dispus ca datele prevăzute în art. 93 alin. (1) lit. c)-e) C. pen. să fie comunicate Serviciului de Probațiune Tulcea.

S-a atras atenția condamnatului A. asupra prevederilor art. 96 C. pen.

S-a arătat că pedeapsa accesorie aplicată inculpatului A. nu se execută pe perioada suspendării sub supraveghere a executării pedepsei principale de 3 ani închisoare.

În temeiul art. 290 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul C. la pedeapsa de 3 ani închisoare.

În temeiul art. 67 alin. (1) cu referire la art. 68 alin. (1) lit. b) C. pen., s-a aplicat inculpatului C. pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute în art. 66 alin. (1) lit. a) și lit. b) C. pen. pe o perioadă de 2 ani, începând cu data rămânerii definitive a hotărârii prezente de condamnare.

În temeiul art. 65 alin. (1) C. pen., s-a aplicat inculpatului C. pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute în art. 66 alin. (1) lit. a) și lit. b) C. pen. începând cu data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare și până când pedeapsa principală a fost executată sau considerată ca executată.

În temeiul art. 91 alin. (1) C. pen., s-a suspendat sub supraveghere executarea pedepsei de 3 ani închisoare aplicată inculpatului C., pe un termen de supraveghere de 3 ani, calculat începând cu data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare, conform prevederilor art. 92 alin. (1) și (2) C. pen.

În temeiul prevederilor art. 93 alin. (1) C. pen., pe durata termenului de supraveghere, condamnatul C. a fost obligat să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune Tulcea, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență, iar în temeiul prevederilor art. 93 alin. (2) C. pen., să execute obligația de la lit. d) din textul legal menționat, respectiv să nu părăsească teritoriul României fără acordul instanței.

Totodată, a fost obligat condamnatul C., în temeiul art. 93 alin. (3) C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, să presteze timp de 60 de zile o muncă neremunerată în folosul comunității în cadrul Primăriei orașului B. la Direcția de Administrație Publică - Serviciul de Utilități Publice, întreținere, într-un interval orar de minimum 6 ore/zi.

În temeiul art. 94 alin. (1) C. pen., s-a dispus ca datele prevăzute în art. 93 alin. (1) lit. c)-e) C. pen. să fie comunicate Serviciului de Probațiune Tulcea.

S-a atras atenția condamnatului C. asupra prevederilor art. 96 C. pen.

S-a arătat că pedeapsa accesorie aplicată inculpatului C. nu se execută pe perioada suspendării sub supraveghere a executării pedepsei principale de 3 ani închisoare.

În temeiul art. 48 raportat la art. 290 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul D. la pedeapsa de 3 ani închisoare.

În temeiul art. 67 alin. (1) cu referire la art. 68 alin. (1) lit. b) C. pen., s-a aplicat inculpatului D. pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute în art. 66 alin. (1) lit. a) și lit. b) C. pen. pe o perioadă de 2 ani, începând cu data rămânerii definitive a hotărârii prezente de condamnare.

În temeiul art. 65 alin. (1) C. pen., s-a aplicat inculpatului D. pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute în art. 66 alin. (1) lit. a) și lit. b) C. pen. începând cu data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare și până când pedeapsa principală a fost executată sau considerată ca executată.

În temeiul art. 91 alin. (1) C. pen., s-a suspendat sub supraveghere executarea pedepsei de 3 ani închisoare aplicată inculpatului D., pe un termen de supraveghere de 3 ani, calculat începând cu data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare, conform prevederilor art. 92 alin. (1) și (2) C. pen.

S-a dispus ca, în temeiul art. 93 alin. (1) C. pen., pe durata termenului de supraveghere, condamnatul D. să fie obligat să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune Tulcea, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență, iar în temeiul prevederilor art. 93 alin. (2) C. pen., să execute obligația de la lit. d) din textul legal menționat, respectiv să nu părăsească teritoriul României fără acordul instanței.

De asemenea, în temeiul prevederilor art. 93 alin. (3) C. pen., s-a dispus ca, pe parcursul termenului de supraveghere, condamnatul D. să fie obligat să presteze timp de 60 de zile o muncă neremunerată în folosul comunității în cadrul Primăriei orașului B. la Direcția de Administrație Publică - Serviciul de Utilități Publice, întreținere, într-un interval orar de minimum 6 ore/zi.

În temeiul prevederilor art. 94 alin. (1) C. pen., s-a dispus ca datele prevăzute în art. 93 alin. (1) lit. c)-e) C. pen. să fie comunicate Serviciului de Probațiune Tulcea.

S-a atras atenția condamnatului D. asupra prevederilor art. 96 C. pen.

S-a stabilit ca pedeapsa accesorie aplicată inculpatului D. să nu se execute pe perioada suspendării sub supraveghere a executării pedepsei principale de 3 ani închisoare.

În temeiul prevederilor art. 290 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul E. la pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare.

În temeiul prevederilor art. 67 alin. (1) cu referire la art. 68 alin. (1) lit. b) C. pen., s-a aplicat inculpatului E. pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute în art. 66 alin. (1) lit. a), lit. b) și lit. i) C. pen. pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei principale a închisorii, după grațierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripție a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiționate, conform prevederilor art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen.

În temeiul prevederilor art. 65 alin. (1) C. pen., s-a aplicat inculpatului E. pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute în art. 66 alin. (1) lit. a), lit. b) și lit. i) C. pen., începând cu data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare și până la data când pedeapsa principală a închisorii a fost executată sau considerată ca executată.

De asemenea, în temeiul prevederilor art. 89 alin. (1) cu referire la art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., s-a anulat amânarea aplicării pedepsei de 1 an închisoare, dispusă prin sentința penală nr. 78 din 4 noiembrie 2014 a Judecătoriei Măcin, definitivă la 25 noiembrie 2014 și s-a contopit pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare aplicată în cauză cu pedeapsa de 1 an închisoare în pedeapsa cea mai grea de 3 ani și 6 luni închisoare, la care s-a adăugat un spor de 4 luni închisoare, pentru ca, în final, condamnatul E. să execute pedeapsa rezultantă de 3 ani și 10 luni închisoare.

S-a stabilit ca, în temeiul prevederilor art. 60 C. pen., pedeapsa rezultantă de 3 ani și 10 luni închisoare aplicată inculpatului E. să se execute în regim privativ de libertate.

Prin decizia nr. 387/A din 8 noiembrie 2017 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția penală, printre altele, s-au admis apelurile declarate de inculpații A., C., D. și E. împotriva sentinței nr. 134/P din 3 octombrie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

S-a desființat, în parte, sentința penală menționată și, rejudecând:

În temeiul prevederilor art. 290 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen., au fost condamnați inculpații A. și C. la pedeapsa principală de 1 an și 4 luni închisoare.

S-au menținut modalitatea de executare, termenul de supraveghere, măsurile de supraveghere și obligațiile stabilite în sarcina acestora, precum și pedepsele accesorii și complementare.

În temeiul prevederilor art. 48 raportat la art. 290 alin. (1) C. pen. și art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul D. la pedeapsa principală de 1 an și 4 luni închisoare.

S-au menținut modalitatea de executare, termenul de supraveghere, măsurile de supraveghere și obligațiile stabilite în sarcina acestuia, precum și pedepsele accesorii și complementare.

În temeiul prevederilor art. 290 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul E. la pedeapsa principală de 1 an și 4 luni închisoare.

S-a anulat amânarea aplicării pedepsei de 1 an închisoare, dispusă prin sentința penală nr. 78 din 4 noiembrie 2014 a Judecătoriei Măcin, definitivă la 25 noiembrie 2014, s-a contopit pedeapsa de 1 an și 4 luni închisoare cu pedeapsa de 1 an închisoare și s-a aplicat inculpatului E. pedeapsa principală cea mai grea de 1 an și 4 luni închisoare, la care s-a adăugat un spor de o treime din pedeapsa de 1 an închisoare, urmând ca inculpatul E. să execute pedeapsa rezultantă de 1 an și 8 luni închisoare.

În temeiul art. 91 alin. (1) C. pen., s-a suspendat sub supraveghere executarea pedepsei de 1 an și 8 luni închisoare aplicată inculpatului E., pe un termen de supraveghere de 3 ani și 6 luni, calculat începând cu data prezentei decizii, conform prevederilor art. 92 alin. (1) și (2) C. pen.

În temeiul art. 93 alin. (1) C. pen., pe durata termenului de supraveghere, s-a impus condamnatului E. să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune Tulcea, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În temeiul art. 93 alin. (2) lit. d) C. pen., s-a impus inculpatului E. obligația de a nu părăsi teritoriul României fără acordul instanței.

În temeiul art. 93 alin. (3) C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, s-a dispus în sarcina condamnatului E. obligația de a presta timp de 60 de zile o muncă neremunerată în folosul comunității în cadrul Primăriei comunei F. la Direcția de Administrație Publică - Serviciul de Utilități Publice, întreținere, într-un interval orar de minimum 6 ore/zi.

În temeiul prevederilor art. 94 alin. (1) C. pen., s-a dispus comunicarea datelor prevăzute în art. 93 alin. (1) lit. c)-e) C. pen. către Serviciul de Probațiune Tulcea.

S-a atras atenția inculpatului E. asupra prevederilor art. 96 C. pen.

S-au menținut pedepsele complementare și accesorii aplicate pe lângă pedepsele principală și rezultantă.

S-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate ce nu contravin deciziei pronunțate.

Împotriva acestei decizii penale, la data de 10 ianuarie 2018, a formulat contestație la executare Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Secția Judiciară Penală.

Prin motivele formulate în scris, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție a solicitat, în conformitate cu dispozițiile art. 597 C. proc. pen., admiterea contestației la executare și, pe fond, potrivit art. 404 alin. (2) C. proc. pen., menționarea pentru inculpații E., A., C. și D. a „două entități din comunitate” unde urmează a-și executa obligația de a presta o muncă neremunerată în folosul comunității și înlăturarea numărului zilnic de ore pe care inculpatul E. îl are de realizat la nivelul Primăriei comunei F. în cadrul Direcției de Administrație Publică - Serviciul de Utilități Publice, întreținere, respectiv, „într-un interval orar de minimum 6 ore/zi”, atribuție exclusivă a serviciului de probațiune, conform alin. (4) din art. 93 C. pen.

Procurorul a apreciat că soluția pronunțată de instanța de apel este nelegală, deoarece există o împiedicare la executare, în raport cu art. 404 alin. (2) C. proc. pen., teza privind obligația instanței de a menționa „două entități din comunitate.”

Astfel, prin motivele de contestație, procurorul a considerat că instanța de apel a stabilit în mod nelegal pentru inculpatul E. doar o singură entitate unde urmează a se executa obligația de a presta o muncă neremunerată în folosul comunității prevăzută în art. 93 alin. (3) C. pen., respectiv în cadrul Primăriei comunei F. la Direcția de Administrație Publică - Serviciul de Utilități Publice, întreținere, și a menținut aceeași dispoziție stabilită de instanța de fond și pentru inculpații A., C. și D.

De asemenea, un alt aspect de nelegalitate, în opinia procurorului, l-a constituit încălcarea tezei finale a art. 93 alin. (3) și (4) C. pen., deoarece instanța de apel s-a subrogat în atribuțiile consilierului de probațiune, în sensul că a menționat în cuprinsul dispozitivului numărul zilnic de ore pe care inculpatul E. urmează să le realizeze la nivelul Primăriei comunei F. la Direcția de Administrație Publică - Serviciul de Utilități Publice, întreținere, respectiv „într-un interval orar de minimum 6 ore/zi.”

Procedând în această manieră, în opinia procurorului, instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 404 alin. (2) C. proc. pen., teza privind obligația instanței de a menționa „două entități din comunitate”, dar și dispozițiile art. 93 alin. (3) și (4) C. pen., fapt ce determină o împiedicare la executare, în conformitate cu art. 598 alin. (1) lit. c) teza finală C. proc. pen.

Examinând contestația la executare formulată de procuror, prin prisma actelor și lucrărilor dosarului și a motivelor invocate, Înalta Curte de Casație și Justiție constată următoarele:

Se reține că, prin sentința penală nr. 134/P din 3 octombrie 2016, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, s-a dispus condamnarea inculpaților A., C. și D. la pedeapsa de 3 ani închisoare a cărei executare s-a suspendat sub supraveghere pe un termen de supraveghere de 3 ani și obligația, printre altele, de a presta timp de 60 de zile o muncă neremunerată în folosul comunității în cadrul Primăriei orașului B. la Direcția de Administrație Publică - Serviciul de Utilități Publice, întreținere, într-un interval orar de minimum 6 ore/zi, precum și condamnarea inculpatului E. la pedeapsa de 3 ani și 10 luni închisoare cu executare, iar prin decizia nr. 387/A din 8 noiembrie 2017 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția penală, s-a dispus condamnarea inculpaților A., C. și D. la pedeapsa principală de 1 an și 4 luni închisoare, cu menținerea celorlalte dispoziții, iar în privința inculpatului E. s-a dispus condamnarea la pedeapsa rezultantă de 1 an și 8 luni închisoare, a cărei executare a fost suspendată sub supraveghere și impunerea respectării mai multor măsuri, printre altele, obligația de a presta timp de 60 de zile o muncă neremunerată în folosul comunității în cadrul Primăriei comunei F. la Direcția de Administrație Publică - Serviciul de Utilități Publice, întreținere, într-un interval orar de minimum 6 ore/zi.

Se constată că în cauză, în calea de atac a apelului declarată numai de inculpați, instanța de apel a modificat numai cuantumul pedepsei principale, menținând modalitatea de executare, conținutul și limitele măsurilor de supraveghere și obligațiilor impuse de prima instanță pentru inculpații A., C. și D. Instanța de apel a precizat

expressis verbis

că a menținut modalitatea de executare, termenul de supraveghere, măsurile de supraveghere și obligațiile impuse. De altfel, acestea nu puteau face obiectul cenzurii în propria cale de atac a inculpaților.

În ceea ce-l privește pe inculpatul E., instanța de apel a redus cuantumul pedepsei la nivelul stabilit pentru coinculpați și, ca o consecință firească a situațiilor echivalente, a modificat modalitatea de executare, stabilind, ca și în cazul coinculpaților menționați, suspendarea sub supraveghere în același conținutul și limite ale măsurilor de supraveghere și obligațiilor impuse.

Procurorul nu a evaluat individualizarea pedepselor ori a modalității de executare stabilite de prima instanță ca fiind nelegale, motiv pentru care nu a declarat apel.

Cu toate acestea, a promovat contestație la executare pe motiv că, în mod nelegal, instanța de apel a stabilit pentru inculpatul E. o singură entitate unde urmează a se executa munca neremunerată în folosul comunității și intervalul orar și a menținut aceeași dispoziție stabilită de instanța de fond și pentru inculpații A., C. și D., apreciind că astfel s-a generat o împiedicare la executarea acestei obligații, invocând dispozițiile art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.

În realitate, procurorul a evaluat nelegalitatea individualizării judiciare a pedepsei și a modalității de executare la un moment procesual ulterior rămânerii definitive a hotărârii de condamnare, omițând exercițiul căii de atac admisibile pe acest aspect, apelul.

În afara acestui impediment, în lipsa apelului Ministerului Public pe aspectul individualizării judiciare, instanța era obligată a respecta principiul

non reformatio in pejus

ce oprea stabilirea sau generarea, în propria cale de atac a inculpaților, a unei situații mai severe, cum ar fi fost cea referitoare la schimbarea modalității de executare, a termenului de supraveghere, a măsurilor de supraveghere ori a obligațiile impuse.

Pe de altă parte, procurorul a invocat omisiunea instanței de apel de a determina „două entități din comunitate” unde urma a fi executată muncă neremunerată în folosul comunității, fără a indica cea de-a doua entitatea în cerere ori oral în ședința de judecată, fără a face un minim de verificări pentru a stabili realitatea faptică a existenței acesteia.

Procurorul a susținut, în contestația formulată, că stabilirea numărului zilnic de ore pe care inculpatul E. îl are de realizat („într-un interval orar de minimum 6 ore/zi”) este o atribuție exclusivă a serviciului de probațiune, conform alin. (4) din art. 93 C. pen., instanța depășindu-și astfel competența funcțională, procurorul omițând însă faptul că această măsură fusese deja dispusă, pentru coinculpați, de instanța de fond, măsură pe care nu o criticase ca nelegală prin declararea căii de atac ordinare a apelului, măsură care a obligat și orientat și tratamentul sancționator al participantului.

În ultimul rând, orice cerere formulată și adresată instanței trebuie să justifice un interes real, iar nu ipotetic ori teoretic, însă în cauză procurorul a invocat un impediment la executare în condițiile în care executarea începuse.

Dispoziții legale aplicabile:

- art. 598 alin. (1) C. proc. pen.: „Contestația împotriva executării hotărârii penale se poate face în următoarele cazuri: a) când s-a pus în executare o hotărâre care nu era definitivă; b) când executarea este îndreptată împotriva altei persoane decât cea prevăzută în hotărârea de condamnare; c) când se ivește vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare; d) când se invocă amnistia, prescripția, grațierea sau orice altă cauză de stingere ori de micșorare a pedepsei”;

- art. 404 alin. (2) C. proc. pen.: „Când instanța dispune condamnarea, în dispozitiv se menționează pedeapsa principală aplicată. În cazul în care dispune suspendarea executării acesteia, în dispozitiv se menționează și măsurile de supraveghere și obligațiile, prevăzute la art. 93 alin. (1) - (3) din Codul penal, pe care trebuie să le respecte condamnatul, se pun în vedere acestuia consecințele nerespectării lor și ale săvârșirii de noi infracțiuni și se indică două entități din comunitate unde urmează a se executa obligația de a presta o muncă neremunerată în folosul comunității, prevăzută la art. 93 alin. (3) din Codul penal, după consultarea listei privind posibilitățile concrete de executare existente la nivelul fiecărui serviciu de probațiune. Consilierul de probațiune, pe baza evaluării inițiale, va decide în care din cele două instituții din comunitate menționate în hotărârea judecătorească urmează a se executa obligația și tipul de activitate. Când instanța dispune măsura educativă a supravegherii, în dispozitiv se menționează persoana care realizează supravegherea și îndrumarea minorului”;

- art. 93 alin. (3) și (4) C. pen.: „Pe parcursul termenului de supraveghere, condamnatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă cuprinsă între 60 și 120 de zile, în condițiile stabilite de instanță, afară de cazul în care, din cauza stării de sănătate, nu poate presta această muncă. Numărul zilnic de ore se stabilește prin legea de executare a pedepselor.

Pentru stabilirea conținutului obligației prevăzute la alin. (3), instanța va consulta informațiile puse la dispoziție periodic de către serviciul de probațiune cu privire la posibilitățile concrete de executare existente la nivelul serviciului de probațiune și la nivelul instituțiilor din comunitate”;

- Legea nr. 252/2013 privind organizarea și funcționarea sistemului de probațiune și Legea nr. 253/2013 privind executarea pedepselor, a măsurilor educative și a altor măsuri neprivative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal.

Pornind de la aceste considerații teoretice, se observă că, după rămânerea definitivă a hotărârii, în scopul rezolvării situațiilor relative la executarea hotărârii, poate fi promovată contestația la executare.

Aplicând prevederile legale anterior enunțate speței de față, se constată voința legiuitorului de a institui în sarcina instanțelor de judecată, în cazul în care se dispune efectuarea unei munci neremunerate în folosul comunității de către inculpați, pe baza listelor privind posibilitățile concrete de executare existente la nivelul fiecărui serviciu de probațiune și în care sunt cuprinse instituțiile din comunitate în cadrul cărora poate fi prestată muncă neremunerată în folosul comunității și tipurile de activități care pot face obiectul acesteia, desemnarea a două instituții din comunitatea unde aceștia domiciliază, urmând a fi evaluate de consilierul de probațiune din cadrul serviciului de probațiune în a cărui circumscripție locuiesc inculpații pentru a fi puse în executare.

Astfel cum și legiuitorul a prevăzut în mod expres, obligațiile prevăzute în art. 93 alin. (1) - (3) C. pen. pe care condamnatul trebuie să le respecte revin exclusiv în sarcina sau evaluarea instanței și nu a consilierului de probațiune, cum a invocat procurorul, acesta având doar atribuții în punerea în executare a dispozițiilor instanței legate de supravegherea condamnatului conform programului stabilit prin planificarea programului de lucru, repartizarea persoanelor și comunicarea locului prestării activității neremunerate, evidențierea zilnică, într-un registru special, a prezenței, a numărului de ore efectiv lucrate în conformitate cu hotărârea emisă de instanța de judecată, în esență, supravegherea efectivă a modului de executare a activității.

În plus, munca neremunerată în folosul comunității constituie o „pedeapsă penală” pentru persoana care a săvârșit o infracțiune, aspect ce justifică pe deplin faptul că este individualizată/stabilită de instanța de judecată care va determina sfera obligațiilor inculpatului pe perioada suspendării sub supraveghere, urmând ca punerea în executare și urmărirea executării să se realizeze de către serviciul de probațiune din raza de domiciliu a inculpatului.

În ceea ce privește interesul în formularea unei cereri adresate instanței, este adevărat că nici Constituția și nici Codul de procedură penală nu definesc „interesul” și nici „interesul legitim”, însă doctrina a arătat că prin interes se înțelege folosul practic pe care-l are o parte pentru a justifica punerea în mișcare a procedurilor judiciare.

Legitimitatea interesului presupune ca acesta să fie personal, actual și real, adică să profite petentului, să-i producă un beneficiu în planul situației sale juridice, iar nu în considerarea unor considerații doctrinare, teoretice.

În analiza interesului contestatoarei de a promova contestația la executare pe motiv că instanța de apel nu a indicat pentru inculpatul E. două entități din comunitatea unde domiciliază, unde urmează să execute obligația de a presta o muncă neremunerată în folosul comunității prevăzută în art. 93 alin. (3) C. pen., se observă că instanța de apel, după consultarea bazei instituțiilor din comunitate constituită în conformitate cu prevederile Legii nr. 252/2013 și ale Legii nr. 253/2013 privind posibilitățile concrete de executare a obligației stabilite în sarcina condamnatului E., în mod corect a constatat că există o singură instituție la care inculpatul poate presta munca neremunerată la domiciliul acestuia, și anume în cadrul Primăriei comunei F. la Direcția de Administrație Publică - Serviciul de Utilități Publice, întreținere.

În raport cu informațiile puse la dispoziție periodic de către serviciul de probațiune cu privire la posibilitățile concrete de executare existente la nivelul Serviciului de Probațiune Tulcea și la nivelul instituțiilor din comunitatea unde domiciliază condamnații, dar și cu concluziile exprimate oral de către procuror în sensul că nu există o altă instituție pe raza de domiciliu a condamnatului, dar și din cele relatate de apărătorul intimatului E. în sensul că măsura a fost pusă deja în executare prin stabilirea de către consilierul de probațiune din cadrul Serviciului de Probațiune Tulcea a programului de desfășurare a muncii neremunerate în cadrul Primăriei comunei F., nu a fost identificat astfel vreun impediment la punerea în executare a dispozițiilor instanței de judecată.

Prin urmare, Înalta Curte de Casație și Justiție va aprecia că nu există vreo împiedicare la punerea în executare a dispozitivului deciziei nr. 387/A din 8 noiembrie 2017 privind prestarea de către condamnat a muncii neremunerate prin indicarea unei singure entități, astfel cum a invocat procurorul, câtă vreme în lista cu instituțiile din județ unde măsura dispusă poate fi pusă în executare nu mai figurează o altă instituție disponibilă pe raza domiciliară a inculpatului, iar procurorul a indicat formal solicitarea de a fi desemnată o a doua instituție aflată pe raza de domiciliu a inculpatului E., fără a dovedi, în concret, că există această posibilitate.

Pe de altă parte, se constată lipsa interesului în invocarea de către parchet a motivului privind nelegala stabilire de către instanța de apel în sarcina inculpatului E. a programului orar în care acesta urmează să presteze munca neremunerată în folosul comunității, respectiv minim 6 ore/zi, fiind avută în vedere împrejurarea că serviciul de probațiune, cu acceptul inculpatului, a stabilit, la data de 13 februarie 2018, ca acesta să presteze munca pe o perioadă de două săptămâni a câte 8 ore/zi începând cu data de 13 aprilie 2018.

În acest context, nu se poate susține că procurorul a justificat vreun interes legitim în declararea contestației la executare, având în vedere că, împotriva hotărârilor definitive, se poate formula contestație dacă hotărârea nu poate fi pusă în executare; or, în cazul inculpaților executarea a început fără impedimente.

Înalta Curte de Casație și Justiție consideră că nu se justifică interesul procurorului în promovarea contestației la executare nici cu privire la inculpații A., C. și D., în sarcina cărora prima instanță stabilise deja, printre altele, obligația de a presta o muncă neremunerată în folosul comunității în cadrul Primăriei orașului B. la Direcția de Administrație Publică - Serviciul de Utilități Publice, întreținere, iar procurorul nu a atacat cu apel această sentință.

Pentru aceste considerente, apreciindu-se că nu se justifică vreun interes în promovarea cererii de către procuror, Înalta Curte de Casație și Justiție a respins, ca inadmisibilă, contestația la executare declarată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție împotriva deciziei nr. 387/A din 8 noiembrie 2017 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția penală, privind pe inculpații E., A., C. și D.