ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2551/2015

Decizia nr. 2551/2015

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.1. Acțiunea formulată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, anularea Ordinului nr. 1485 din 4 septembrie 2013 și a Adresei nr. 475159 din 10 septembrie 2013 prin care s-a dispus restituirea cererii de acord pentru finanțare și suspendarea executării acestui ordin, până la soluționarea definitivă a cauzei.

1.2. Soluția instanței de fond

Curtea de Apel Alba București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin Sentința nr. 668 din 26 februarie 2014, a admis excepția lipsei de interes și, în consecință, a respins acțiunea formulată de reclamantă, ca lipsită de interes.

2.1. Recursul

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta A. SRL, invocând motivele prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., republicat.

În motivarea căii de atac, recurenta-reclamantă a arătat că hotărârea primei instanțe a fost dată cu încălcarea normelor de drept material, respectiv art. 33 din noul C. proc. civ. coroborat cu art. 1 alin. (1) și art. 2 din Legea nr. 554/2004, solicitând admiterea recursului, casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe pentru judecarea pe fond a cauzei.

În esență, recurenta a susținut că în mod greșit a fost admisă excepția lipsei de interes întrucât Ordinul nr. 1485/2013 a produs și continuă să producă efecte vătămătoare în ceea ce o privește, fiindu-i afectate drepturile și interesele legitime prin anularea procedurii de minimis și lipsirea sa de o sumă însemnată aferentă realizării proiectului pentru care a depus cererea de ajutor de stat.

Calitatea de beneficiar al ajutorului de minimis justifică interesul legitim și actual de a formula acțiunea.

Modificarea cadrului legislativ nu poate avea drept consecință imposibilitatea instanței de a se pronunța.

2.2. Procedura de examinare a recursului în completul de filtru

Raportul întocmit potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul de filtru și comunicat părților în baza Încheierii de ședință din data de 2 martie 2015, potrivit art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Totodată, completul de filtru a apreciat incidența în cauză a prevederilor art. 493 alin. (7) C. proc. civ., sens în care a fost pronunțată Încheierea de ședință din 1 aprilie 2015.

Înalta Curte, analizând recursul în raport cu motivul de casare/nelegalitate invocat, prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., conform căruia „hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material”, reține că acesta este nefondat, astfel că recursul va fi respins pentru considerentele ce vor fi prezentate în continuare.

Pentru început, se impune a se stabili natura juridică a Ordinului nr. 1485 din 4 septembrie 2013, a cărui anulare s-a solicitat în cauză.

Ordinul menționat vizează punctual procedura de înregistrare on-line a cererilor de acord pentru finanțare și lista cererilor de acord pentru finanțare înregistrate on-line.

Se constată că acesta nu cuprinde norme cu caracter general și abstract, care se adresează unui număr nedeterminat de persoane, ci vizează doar persoanele care au înregistrat cereri de acord pentru finanțare on-line în cadrul procedurii în discuție.

Astfel, destinatarii acestui act administrativ sunt persoane determinate ceea ce face încadrarea Ordinului nr. 1485 din 4 septembrie 2013 în categoria actelor administrative individuale.

Nu au fost încălcate disp.art. 78 din Constituție și art. 11 din Legea nr. 24/2000 întrucât ordinul contestat, având această calificare, nu trebuia publicat în M. Of., iar sancțiunea inexistenței și a inopozabilității susținute de recurenta-reclamantă în privința acestuia nu are suport legal.

De asemenea, referirile recurentei la jurisprudența Înaltei Curți sunt fără relevanță, acestea vizând o altă ipoteză decât cea din cauza de față.

În continuare, se reține că prin Sentința nr. 668/2014, recurată în cauză, a fost respinsă acțiunea formulată de reclamantă ca lipsită de interes.

Reclamanta, prin acțiune, a solicitat anularea Ordinului nr. 1485 din 4 septembrie 2013 emis de pârât prin care s-a anulat procedura de înregistrare on-line a cererilor de acord pentru finanțare derulată pe pagina de WEB a pârâtului în 28 august 2013 și lista cererilor de acord înregistrate.

Prin ordin s-a stabilit că procedura va fi reluata la o data ulterioara cu respectarea dispozițiilor legale.

La art. 3 al aceluiași ordin s-a dispus restituirea cererilor însoțite de documentele justificative transmise la registratura generală a MFP.

Cu adresa nr. 475159 din 10 septembrie 2013 a fost returnată reclamantei cererea de acord pentru finanțare însoțită de documentele justificative.

Rezultă din actele dosarului că pârâtul a publicat lista înscrierilor și obținerea unui număr de ordine pentru cererea care viza ajutorul de stat (minimis), fiind menționată ca admisă o astfel de înscriere în ceea ce o privește pe reclamantă.

Sesiunea de înregistrare a cererilor on-line a fost stabilită în perioada 16 august 2013 - 31 octombrie 2013.

Necontestat este faptul că anularea procedurii a avut loc ca urmare a unor disfuncționalități apărute în modul de derulare a procedurii de înregistrare on-line din data de 28 august 2013, care au determinat imposibilitatea accesului egal al tuturor întreprinderilor interesate la operațiunea de înscriere și a eliminării șanselor egale de participare la selecție.

Această situație menționată și în expunerea de motive a Ordinului nr. 1485/2013 a determinat adoptarea măsurii prin care a fost anulată procedura de înregistrare on-line a cererilor de acord pentru finanțare derulată pe pagina web a pârâtului și lista cererilor de acord pentru finanțare înregistrate, printre acestea numărându-se și cererea reclamantei formulată în temeiul H.G. nr. 274/2013.

Ulterior, prin H.G. nr. 848 publicată în M. Of. la 11 noiembrie 2013, a fost modificată și completată prin H.G. nr. 274/2013, fiind prevăzut în cuprinsul dispozițiilor art. 2 că ajutorul de minimis se acorda IMM-urilor cu respectarea prevederilor prezentei hotărâri și a Regulamentului, prin alocări de la bugetul de stat din bugetul Ministerului Economiei prin Departamentul pentru IMMMAT sub forma de sume nerambursabile, în procent de 90% din valoarea totala a cheltuielilor eligibile aprobate spre finanțare pe o perioada de 2 ani fiscali consecutive, în limita creditelor bugetare aprobate în limita echivalentului în lei a valorii maxime de 100.000 euro.

Reclamanta a precizat că nu a depus cerere în actualul context legislativ, întrucât nu se mai încadra cerințelor impuse prin art. 2 din H.G. nr. 274/2013, astfel cum a fost modificată și completată prin H.G. nr. 848/2013.

Acțiunea reclamantei a fost formulată la 13 noiembrie 2013.

În mod corect instanța de fond a admis excepția lipsei de interes și în consecință a respins acțiunea, reținând ca temei legal dispozițiile art. 32 alin. (1) lit. d)), art. 33 și 248 C. proc. civ.

Legiuitorul, prin art. 32 alin. (1) C. proc. civ., a stabilit că oricare cerere poate fi formulată și susținută numai dacă autorul acesteia îndeplinește cumulativ patru condiții: a) are capacitate procesuală, în condițiile legii; b) are calitate procesuală; c) formulează o pretenție; d) justifică un interes.

Aceste dispoziții se aplică, în mod corespunzător și în cazul apărărilor.

Dispozițiile art. 33 C. proc. civ. - „Interesul de a acționa” - prevăd că: „interesul trebuie să fie determinat, legitim, personal, născut și actual. Cu toate acestea, chiar dacă interesul nu este născut și actual, se poate formula o cerere cu scopul de a preveni încălcarea unui drept subiectiv amenințat sau pentru a preîntâmpina producerea unei pagube iminente care nu s-ar putea repara”.

Interesul este o condiție de exercitare a acțiunii civile și reprezintă folosul practic pe care o parte îl urmărește prin punerea în mișcare a unui mijloc procesual ce intră în conținutul acțiunii.

Altfel spus, procedura judiciară nu trebuie să fie pusă în mișcare dacă nu aduce părții niciun avantaj legal.

Este real că H.G. nr. 274/2013 a produs efecte juridice, fiind declanșată procedura de înregistrare on-line a cererilor de acord de finanțare și întocmirea listelor cu societățile ce au depus aceste cereri, fiind înscrisă în dreptul societății reclamante mențiunea „admis”.

Însă, în speță, este evident că reclamanta, prin acțiunea promovată, nu a justificat/ dovedit interesul de a acționa conform disp. art. 33 C. proc. civ. și implicit, vătămarea sa.

În cauză, nu s-a dovedit că interesul este determinat și legitim.

Înscrierea reclamantei în procedura anterioară și publicarea listei prin care i-a fost admisă/ confirmată înregistrarea nu i-a garantat acesteia un eventual ajutor de minimis, drept de care ar fi beneficiat doar în ipoteza în care, urmare a analizei documentației, aceasta s-ar fi calificat pentru o astfel de recunoaștere.

Deci, față de etapa în care se află procedura administrativă, respectiv înregistrarea cererilor, anulată prin actul administrativ contestat în cauză, reclamantei nu i-a fost recunoscut nici un drept cu privire la ajutorul de minimis și nici nu poate fi vorba de drepturi câștigate, cum eronat a susținut recurenta-reclamantă.

În acest context, folosul practic, concret, de ordin patrimonial - o sumă de bani - nu a fost dovedit în cauză.

De altfel, ordinul contestat a vizat exclusiv etapa inițierii procedurii de înscriere și nu rezultatul acesteia, nefiind născut vreun drept al reclamantei la momentul emiterii acestuia, cum greșit susține aceasta.

Pe de altă parte, în mod corect instanța de fond a reținut că, după adoptarea H.G. nr. 848/2013, reclamanta nu mai justifică niciun interes legitim și nici unul actual, inclusiv în ipoteza prevăzută de teza a II-a a art. 33 C. proc. civ.

Aceasta cu atât mai mult cu cât recurenta-reclamantă a precizat că nu a mai participat la procedura prevăzută de H.G. nr. 848/2013, iar la momentul promovării acțiunii - 13 noiembrie 2013, această hotărâre fusese publicată în M.Of.

Susținerile legate de faptul că H.G. nr. 848/2013 trebuia să cuprindă dispoziții potrivit cărora să fie reluată procedura cu păstrarea cererilor înregistrate anterior, conform H.G. nr. 274/2013, exced cauzei deduse judecății, întrucât aceasta nu vizează legalitatea acestei hotărâri a Guvernului.

Mai mult, judecătorul cauzei este ținut de respectarea principiului separației puterilor în stat și nu putea suplini/completa decizia legiuitorului, în sensul dorit/urmărit de recurenta-reclamantă.

Prin urmare, față de toate aceste considerente, acțiunea promovată de reclamantă nu aduce acesteia nici un avantaj legal, fiind în mod corect respinsă ca lipsită de interes.

De altfel, dincolo de aceste aspecte, nici din perspectiva dispozițiilor art. 1 alin. (1), art. 8 și 18 din Legea nr. 554/2004, reclamanta nu ar fi putut obține o soluție favorabilă, întrucât temeiurile acțiunii în contencios administrativ sunt legate de vătămarea unui drept al persoanei, respectiv a unui interes legitim privat.

De fapt, în cauză, este vorba de afirmarea vătămării unui drept subiectiv sau a unui interes legitim în momentul înaintării acțiunii în contencios administrativ și de dovedirea vătămării, pe parcursul procesului.

Deci, interesul legitim privat este în strânsă legătură cu dovedirea unei vătămări a reclamantei în cauză.

Or, recurenta-reclamantă nici cu ocazia judecării pe fond a cauzei, nici în recurs, nu a indicat/ numit/ dovedit existența unei astfel de vătămări.

Mai mult, în lipsa dovedirii existenței vătămării nu poate fi aplicată sancțiunea anulării actului administrativ.

Astfel cum s-a reținut și anterior, simpla mențiune că a fost admisă înregistrarea cererii reclamantei pentru analiză nu conduce în mod automat la emiterea acordului de principiu pentru finanțare, nefiind vorba despre câștigarea dreptului de acordare a ajutorului de minimis în conformitate cu dispozițiile H.G. nr. 274/2013, cum eronat a susținut recurenta-reclamanta.

Față de toate aceste considerente, se reține că este nefondată solicitarea recurentei-reclamante de a se dispune casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.

În concluzie, Înalta Curte apreciază ca fiind corectă soluția de respingere a acțiunii formulată de reclamantă, urmând ca, în temeiul art. 496 C. proc. civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, recursul să fie respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A. SRL împotriva Sentinței nr. 668 din 26 februarie 2014 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Cu opinia separată a domnului judecător B., în sensul casării sentinței atacate și trimiterii cauzei pentru rejudecare la aceeași instanță.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 iunie 2015.

OPINIA SEPARATĂ

Contrar punctului de vedere al majorității completului, care și-a găsit expresia în Decizia nr. 2551 din 18 iunie 2015, considerăm că pentru argumentele ce vor fi prezentate în continuare, în mod succint, soluția legală și temeinică este aceea de admitere a recursului și de casare a soluției pronunțate, cu trimiterea cauzei pentru judecare pe fond, aceleiași instanțe.

Așa cum s-a menționat la pct. 1.2. al considerentelor Deciziei nr. 2551/2015, instanța de fond a admis excepția lipsei de interes și a respins acțiunea ca atare, reținând, în esență, că, în raport cu prevederile art. 33 alin. (1) Cod procedura civilă, „după adoptarea H.G. nr. 848/2013 […], reclamanta nu mai justifică nici un interes legitim și niciunul actual”, soluție și argumentare care a fost însușită prin Decizia nr. 2551/2015.

Într-adevăr, potrivit art. 32 alin. (1) lit. d) C. proc. civ. - referitor la condițiile de exercitare a acțiunii civile „orice cerere poate fi formulată și susținută numai dacă autorul acesteia: d) justifică un interes”.

Art. 33 Cod procedura civilă - intitulat „interesul de a acționa” nu definește noțiunea/conceptul de „interes de a acționa”, ci enumeră doar condițiile pe care acesta urmează să le îndeplinească: „interesul trebuie să fie determinat, legitim personal, născut și actual”.

În cauză, este necontestat că obiectul acțiunii formulată de S.C. A. SRL îl formează cererea prin care a solicitat anularea Ordinului nr. 1485 din 4 august 22013 emis de ministrul Finanțelor Publice și respectiv, suspendarea executării acestuia, formulată în temeiul art. 1, 8 și 14 din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.

De asemenea, este necontestat că din preambulul său, rezultă că Ordinul nr. 1485 a fost emis în temeiul dispozițiilor H.G. nr. 274/2013 privind acordarea ajutoarelor de minimis pentru investițiile realizate de întreprinderile mici și mijlocii.

Totodată, din actele și lucrările dosarului rezultă că recurenta-reclamantă a parcurs și a îndeplinit condițiile cerute de H.G. nr. 274/2013, cererea sa fiind admisă pentru aprobarea acordării ajutorului de minimis.

Însă, prin Ordinul nr. 1485 emis ca urmare a modificării și completării H.G. nr. 274/2013, prin H.G. nr. 848/2013: „procedura de înregistrare on-line a Cererilor de acord pentru finanțare derulată pe pagina web a Ministerului Finanțelor Publice în data de 28 august 2013 și Lista de acord pentru finanțare înregistrată on-line se anulează”.

De asemenea, prin același ordin s-a dispus ca cererile de acord pentru finanțare admise și documentele anexate acestora să fie returnate, urmând ca o nouă procedură să fie anunțată ulterior.

De menționat, așa cum s-a susținut și în acțiune, Ordinul nr. 1485 a fost emis în temeiul H.G. nr. 274/2013, cu modificările și completările ulterioare, deci cele aduse/făcute prin H.G. nr. 848/2013, însă aceste acte normative nu au conferit Ministerului Finanțelor competențe/prerogative să anuleze procedura care se afla deja în derulare la data adaptării H.G. nr. 848/2013.

Deci, cu alte cuvinte, prin anularea Ordinului nr. 1485 recurenta-reclamantă ar fi obținut un folos concret și anume anularea măsurilor dispuse prin acel ordin, inclusiv anularea procedurii prin care cererea/dosarul recurentei-reclamante fusese admisă.

Astfel fiind, este de domeniul evidenței că reclamanta, la data introducerii acțiunii, dar și pe parcursul judecării acesteia, până la anularea Ordinului nr. 1485 a justificat pe deplin un interes concret/determinat, legitim, personal, născut și actual, potrivit condițiilor cerute la art. 33 din Noul Cod procedura civilă.

De altfel, în alte două dosare (Dosarul nr. x/2/2013 și Dosarul nr. y/2/2013), Curtea de Apel București a soluționat cauzele pe fond, respingând excepția lipsei de interes invocată de ministerul pârât (Decizia nr. 341/2014), ambele fiind în recurs la Secția contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți, în procedura prealabilă judecății.

În concluzie, soluția instanței de fond este netemeinică și nelegală, constituind totodată, o încălcare evidentă a liberului acces la justiție.

Procesat de GGC - LM