ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1857/2015

Decizia nr. 1857/2015

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei;

Obiectul acțiunii deduse judecății;

Prin acțiunea înregistrată și precizată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta SC A. SRL în contradictoriu cu pârâtele B. - C. și D. a Județului Timiș, a solicitat constatarea refuzului pârâtei C. de a soluționa contestația sa formulată împotriva Deciziei de impunere nr. F/TM/332 din 21 mai 2012, a Raportului de inspecție fiscală nr. F/TM/283 din 21 mai 2012 și a Dispoziției privind măsurile stabilite de organele de inspecție fiscală nr. 93 din 21 mai 2012, emise de D. Timiș, în termenul legal de 45 de zile prevăzut de art. 70 alin. (1) C. proc. fisc. și, pe cale de consecință, să se dispună:

- anularea actului administrativ-fiscal asimilat reprezentat de refuzul pârâtei C. de a soluționa contestația formulată împotriva Deciziei de impunere nr. F/TM/332 din 21 mai 2012, a Raportului de inspecție fiscală nr. F/TM/283 din 21 mai 2012 și a Dispoziției privind măsurile stabilite de organele de inspecție fiscală nr. 93 din 21 mai 2012, emise de D. Timiș, și;

- anularea parțială a Deciziei de impunere nr. F/TM/332 din 21 mai 2012, emisă de B., D. Timiș, a Raportului de inspecție fiscală nr. F/TM/283 din 21 mai 2012, emis de B. - D. Timiș, în limita sumei de 956.461 lei reprezentând T.V.A. stabilită suplimentar de organele de inspecție fiscală și 195.598 lei accesorii aferente, și - în limita sumei de 383.772 lei cu titlu de impozit pe profit și 913.425 lei accesorii aferente, precum și a Dispoziției privind măsurile stabilite de organele de inspecție fiscală nr. 93 din 21 mai 2012, emisă de B., D. Timiș, în limita sumei de 18.665.329 lei reprezentând cheltuieli considerate nedeductibile la calculul impozitului pe profit de către organele de inspecție fiscală, fapt ce a dus la diminuarea pierderii fiscale pentru anii 2008-2010 și semestrul I, an 2011.

În subsidiar, reclamanta a solicitat obligarea pârâtei C. la soluționarea contestației formulate împotriva Deciziei de impunere nr. F/TM/332 din 21 mai 2012, a Raportului de inspecție fiscală nr. F/TM/283 din 21 mai 2012 și a Dispoziției privind măsurile stabilite de organele de inspecție fiscală nr. 93 din 21 mai 2012, emise de D. Timiș, în termen de 10 zile de la pronunțarea hotărârii.

Totodată, reclamanta a solicitat obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de acest litigiu.

Prin cererea modificatoare a acțiunii, reclamanta a solicitat anularea parțială, în limita sumei de 807.020 lei, reprezentând T.V.A. stabilită suplimentar de organele de inspecție fiscală, și în limita sumei de 378.898 lei cu titlu de impozit pe profit, - a Deciziei nr. 40 din 26 februarie 2013 emisă de B.-C., a Deciziei de impunere nr. F/TM/332 din 21 mai 2012 emisă de D. Timiș și a Raportului de inspecție fiscală nr. F/TM/283 din 21 mai 2012 emis de D. Timiș precum și în limita sumei de 18.654.533 lei reprezentând cheltuieli considerate nedeductibile la calculul impozitului pe profit de către organele de inspecție fiscală, fapt ce a dus la diminuarea pierderii fiscale pentru anii 2008 - 2010 și semestrul I, anul 2011, - a Dispoziției privind măsurile stabilite de organele de inspecție fiscală nr. 93 din 21 mai 2012 emisă de D. Timiș, cu obligarea pârâtelor și la plata cheltuielilor de judecată.

Motivând acțiunea,- reclamanta a susținut că societatea a fost supusă în perioada 30 noiembrie 2011 - 15 mai 2012 verificării fiscale cu privire la modul de constituire și virare a impozitului pe profit precum și verificării cu privire la T.V.A., pentru intervalul 01 ianuarie 2006 - 30 iunie 2011. în urma acestei verificări a fost emis Raportul de inspecție fiscală nr. F/TM/283 din 21 mai 2012, care a stat la baza emiterii Deciziei de impunere nr. F/TM/332 din 21 mai 2012, documente prin care s-au stabilit unele obligații fiscale suplimentare în sarcina acesteia și care au influențat calculul impozitului pe profit, precum T.V.A. suplimentară de plată.

Reclamanta a mai precizat că modul de efectuare a inspecției fiscale nu a fost conformă cu dispozițiile legale aplicabile, ducând la nulitatea acesteia iar contestația formulată împotriva acestor acte s-a realizat dintr-o perspectivă exagerat de formalistă, lipsită de motivarea corespunzătoare și cu greșita aplicare și interpretare din perspectiva dreptului comunitar incident, a Legii nr. 571/2003 privind C. fisc.

Mai arată că nesoluționarea contestației în termenul legal este asimilată unui act administrativ unilateral, conform art. 2 alin. (2) Legea nr. 554/2004, iar prin aceasta societatea este vătămată în drepturile sale patrimoniale.

În drept a invocat dispozițiile art. 70 alin. (1), art. 207 și art. 209 alin. (1) lit. c) C. proc. fisc. coroborat cu art. 11 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004.

Apărările formulate în cauză;

Prin întâmpinarea formulată, pârâta D. Timiș, a solicitat respingerea capetelor 1 și 2 de cerere, ca inadmisibile iar, cu privire la al treilea capăt de cerere, a solicitat respingerea acestuia ca fiind rămas fără obiect. A arătat pârâta că în conformitate cu dispozițiile art. 205 și 218 alin. (2) O.G. nr. 92/2003 coroborate cu art. 8 alin. (1) Legea nr. 554/2004, capetele 1 și 2 de cerere sunt inadmisibile.

Referitor la capătul de cerere privind soluționarea contestației împotriva Deciziei de impunere nr. F/TM/332 din 21 mai 2012, a Raportului de Inspecție Fiscală nr. F/TM/283 din 21 mai 2012 și a dispoziției nr. 93 din 21 mai 2012, a solicitat respingerea acestuia ca fiind rămas fără obiect întrucât în 26 februarie 2013 C. din cadrul B. s-a pronunțat asupra contestației reclamantei prin Decizia nr. 40 din 26 februarie 2013.

În apărările formulate, pârâta B., a solicitat de asemenea respingerea ca fiind rămas fără obiect a capătului de cerere prin care se solicită anularea Deciziei de impunere F/TM/332 din 21 mai 2012, a Raportului de Inspecție Fiscală nr. F/TM/283 din 21 mai 2012 și a dispoziției nr. 93 din 21 mai 2012, față de emiterea Deciziei nr. 4/2013. Cu privire la capătul de cerere referitor la anularea parțială a deciziei de impunere și a raportului de inspecție fiscală pârâta B. a solicitat respingerea acestuia, ca inadmisibil.

Hotărârea instanței de fond;

Prin sentința nr. 3420 din 6 noiembrie 2013, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins excepția inadmisibilității invocată de pârât, și, în consecință, a admis acțiunea astfel cum a fost precizată, formulată de reclamanta SC A. SRL prin administrator judiciar SC E. SPRL, în contradictoriu cu pârâții B. - C. și D. a Județului Timiș, și, în consecință, a dispus anularea parțială a Deciziei nr. 40 din 26 februarie 2013 emisă de pârâtul B.-C. privind soluționarea contestației formulate de reclamantă; Decizia de impunere nr. F/TM/332 din 21 mai 2012 emisă de pârâtul D. Timiș, Raportul de inspecție fiscală nr. F/TM/283 din 21 mai 2012, în limita sumei de 807.020 lei, reprezentând T.V.A. stabilită suplimentar și în limita sumei de 378 898 lei cu titlu de impozit pe profit precum și anularea parțială a Dispoziției privind măsurile stabilite de B.-D. Timiș nr. 93 din 21 mai 2012, în limita sumei de 18.654.533 lei reprezentând cheltuieli considerate nedeductibile la calculul impozitului pe profit pentru anii 2008-2010 și semestrul I an 2011.

Pentru a se pronunța astfel, instanța a constatat, în esență, așa cum reiese din considerentele sentinței că SC A. SRL are ca principală activitate, morăritul, producând făină din grâul produs din producția proprie, sau achiziționat de la alte societăți, precum și activitatea de producție agricolă.

În urma verificării efectuate, organele de inspecție fiscală au constatat că în perioada supusă inspecției, societatea a desfășurat în principal activitatea de fabricare a produselor de morărit, respectiv procesarea grâului, conform obiectului de activitate, precum și comercializarea produselor astfel obținute și a produselor secundare (tip gris, tărâțe) pe piața internă în regim en-gross și cu amănuntul printr-un magazin de fabrică existent în incinta SC A. SRL până în luna mai 2010, iar în perioadele următoare au mai funcționat un număr de două magazine în județul Arad, unul în județul Caras Severin și alte trei magazine în județul Timiș, puncte de lucru declarate la Registrul Comerțului Timiș.

Referitor la excepția inadmisibilității acțiunii invocată de pârâtă instanța a constatat că susținerea pârâtei D. Timiș în senul că se poate ataca în contencios doar Decizia nr. 332/21 mai 2012 dar nu și actele-administrativ fiscale care au stat la baza emiterii este total neîntemeiată, având în vedere că dacă s-ar anula doar Decizia nr. 332, atunci celelalte acte administrative ar rămâne în vigoare și și-ar produce efectele, cu consecința ca cenzura instanței de contencios-administrativ să fie golită practic de conținut.

Or, potrivit dispozițiilor art. 18 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, instanța este competentă să se pronunțe, în afara situațiilor prevăzute la art. 1 alin. (6) din aceea și lege, și asupra legalității operațiunilor administrative care au stat la baza emiterii actului supus judecății.

Pe fondul cauzei instanța a reținut că, în considerarea prevederilor art. 19 alin. (1) din C. fisc. rezultă că profitul impozabil se calculează ca diferență între veniturile realizate din orice sursă și cheltuielile efectuate în scopul realizării de venituri, dintr-un an fiscal, din care se scad veniturile neimpozabile și la care se adaugă cheltuielile nedeductibile.

Mai mult, art. 21 alin. (1) din C. fisc. prevede că pentru determinarea profitului impozabil sunt considerate cheltuieli deductibile cheltuielile efectuate în scopul realizării de venituri impozabile.

Arată instanța că, în cauza de față, analiza dreptului de deducere a cheltuielilor aferente operațiunilor reclamantei efectuată de echipa de inspecție fiscală, iar ulterior, de organul de soluționare a contestației este incompletă întrucât nu s-a luat în calcul existența unor venituri impozabile înregistrate ca urmare a achiziționării unor produse și prestării de servicii, pe baza de analiză documentară.

Echipa de inspecție fiscală, precum și organul de soluționare a contestației s-au limitat la verificarea existentei unor documente prevăzute de disciplina financiar-contabilă cu ignorarea altor documente prezentate de societatea reclamantă.

De asemenea, echipa de inspecție fiscală a reținut că „în fișele tehnologice se menționează precum că s-au efectuat și alte cheltuieli fără a se justifica prin situații de lucrări sau în fișa tehnologică, care sunt aceste alte cheltuieli efectuate în plus și tariful aferent pe fiecare cheltuială in parte, utilajele și perioada în care s-a efectuat, în conformitate cu prevederile art. 21 alin. (4) lit. m) din Legea nr. 571/2003 privind C. fisc.: modificat, precum si pct. 48, Titlu II din H.G. nr. 44/2004 în vigoare Ia data emiterii facturilor".

S-a reținut și că „societatea nu justifică prestările de servicii în suma de 306.406 lei cuprinse in fisele tehnologice la cultura de sorg si soia pentru anul agricol 2007 - 2008, ce fac obiectul facturii din 22 august 2008, emisa de SC F. SRL".

În ceea ce privește achizițiile efectuate de SC F. SRL, echipa de inspecție fiscală a tratat cheltuielile efectuate ca nedeductibile la calculul impozitului pe profit, concluzie preluată de organul de soluționare a contestației societății, respectiv C., arătând că, în ceea ce privește contractul dintre părți, acesta nu conține termene de execuție, nu precizează serviciile prestate și tarifele percepute și nici valoarea totală a contractului.

Cu privire la documentele justificative, echipa de inspecție fiscală a consemnat că documentele care însoțesc facturile emise de SC F. SRL prezentate de Societate, nu îndeplinesc condițiile contractuale sau nu sunt justificate sumele înscrise la „alte cheltuieli" din anexa la facturi, (constatările 6, 8 și 9 aferente analizei anului 2008 si constatarea nr. 7 aferentă anului 2009 din Raportul de Inspecție Fiscală).

În Decizia nr. 40/2013 s-a reținut că pentru facturile din 16 iunie 2008 și din 22 august 2008 s-au prezentat fișe tehnologice, iar „în ceea ce privește «alte cheltuieli» aici este inclusă cota de cheltuieli indirecte, cheltuieli care sunt inerente unei activități productive".

Această mențiune este contrazisă de cele reținute două paragrafe mai jos, în sensul că organul de soluționare reține că „acele «alte cheltuieli » nu sunt justificate".

Ori, echipa de inspecție a ignorat faptul că Facturile din 16 iunie 2008 și din 22 august 2008 sunt însoțite de fișe tehnologice pentru fiecare cultură în parte (soia, sorg, grâu), semnate și ștampilate atât de beneficiar, cât și de prestator, în care sunt specificate lucrările efectuate si modul de tarifare. In ceea ce privește „alte cheltuieli" aici este inclusă cota de cheltuieli indirecte, cheltuieli care sunt inerente unei activități productive.

De asemenea, Factura din 28 iulie 2008 este însoțită de fișe tehnologice pentru fiecare cultură în parte (soia, grâu si sorg), semnate și stampilate, atât de beneficiar, cât si de prestator, în care sunt specificate lucrările efectuate și modul de tarifare. In ceea ce privește „alte cheltuieli" aici fiind inclusă cota de cheltuieli indirecte, cheltuieli care sunt inerente unei activități productive.

În ceea ce privește factura din 30 iunie 2006, echipa de inspecție fiscală, precum și organul de soluționare a Contestației, au reținut că s-a prezentat „un Deviz de cheltuieli - cultură soia, unde se descrie natura serviciilor prestate si modul in care a fost stabilita contravaloarea serviciilor"

Retine instanța că organul de soluționare a contestației a reținut în mod eronat pe baza concluziilor echipei de inspecție fiscală că: „Devizul de cheltuieli la cultura de soia este întocmit pentru suprafața de 13.957,49 hectare, iar la sfârșitul devizului se trece 1.784,42 ha pentru SC A. SRL, deviz întocmit de SC F. SRL, fără a se justifica prin situații de lucrări, rapoarte de activitate sau procese verbale de recepție a lucrărilor care sunt prestările efectuate separat pentru SC A. SRL, nerezultând care au fost prestațiile efectuate pentru cele 1.784,42 de ha, invocate la subsolul devizului prezentat. Se menționează lucrări mecanice de semănat, de discuit, de fertilizat, erbicidat, tratamente foliare pentru suprafața totală cumulată de 20.9-3,6,24 fără a se cunoaște care au fost lucrările efectuate pentru SC A. SRL."

Aceeași situație a fost și în cazul culturii de sorg, respectiv și în fișa tehnologică a culturii sorg a fost evidențiat un consum suplimentar de erbicid, consum care, în această situație identică, a fost considerat deductibil la calculul impozitului pe profit de către echipa de inspecție fiscală.

În ceea ce privește Factura din 31 iulie 2009. organul de soluționare a Contestației a reținut că societatea a prezentat „3 anexe intitulate situații de lucrări pentru cultura de grâu si porumb, semnate de prestator si beneficiar", fără însă a menționa că aceste anexe descriu natura serviciilor prestate și modul în care a fost stabilită contravaloarea serviciilor, în ciuda celor reținute de echipa de inspecție fiscală.

În ceea ce privește prestațiile efectuate de SC G. SRL, în perioada supusă controlului, societatea reclamantă a înregistrat cheltuieli în valoare de 329.766 lei aferente serviciilor de pază prestate de către H., I., J., K. și L.

Organul de control a tratat aceste cheltuieli ca nedeductibile la calculul impozitului pe profit, motivându-și poziția prin faptul că Societatea nu a prezentat documente justificative (situație de lucrări) din care să rezulte realitatea prestării de servicii, precum și natura prestărilor. Aceeași concluzie a fost preluată și de organul de soluționare în Decizia nr. 40/2013.

În realitate, cheltuielile efectuate de reclamantă cu serviciile pază prestate de societățile comerciale menționate mai sus sunt cheltuieli care cad sub incidența art. 21 alin. (1) C. fisc., fiind antamate de societate în scopul protejării culturilor sale.

Prin raportare la argumentele expuse mai sus, instanța a reținut că, condiția necesității serviciilor este îndeplinită și trebuie interpretată cu observarea principiului libertății de gestiune a agentului economic, o abordare contrară din partea autorităților fiscale constituind o interpretare excesivă față de scopul legii, fiind nepermisă în contextul cauzei.

În perioada supusă controlului fiscal, SC A. SRL a înregistrat cheltuieli în valoare de 217.556 lei aferente serviciilor juridice prestate de către S.C.P., M. și Cabinet Individual de Avocatura N.

Tratând aceste cheltuieli ca nedeductibile la calculul impozitului pe profit, motivându-și poziția prin faptul că societatea nu a prezentat documente justificative (rapoarte de activitate) din care să rezulte realitatea prestării de servicii, precum și natura prestărilor. Aceeași concluzie a fost preluată de organul de soluționare a contestației.

Arată instanța că societatea a prezentat contractele de prestări servicii încheiate cu societățile respective, aspect neconsemnat de organele de control.

În cuprinsul acestor contracte se regăsește descrierea serviciilor realizate de societățile de avocați în folosul societății reclamante.

În perioada supusă controlului fiscal, SC A. SRL a înregistrat cheltuieli in valoare de 6.300 lei aferenta serviciilor de sonorizare prestate de SC O. SRL.

În anul 2009 SC A. SRL a obținut o producție brută de grâu de 9.552.860 kg căreia i-a corespuns o producție neta de 8.730.357 kg.

Diferența între brut și net este rezultatul procesului de condiționare, proces care constă în curățarea și selectarea grâului odată cu trecerea în silozul de cereale, în vederea păstrării în siloz la o calitate optimă.

Societatea reclamantă a pus la dispoziția echipei de inspecție fiscala toate documentele privind producția de grâu din recolta anului 2009 în vederea justificării modului de înregistrare si valorificare a acesteia, respectiv: - note de predare-recepție in care se precizează calitatea grâului recoltat, precum si cantitatea de grâu recoltata; - anexe la notele de predare-recepție in care se precizează fiecare transport din câmp si cantitatea transportata, precum si calitatea grâului la fiecare transport; - procesele-verbale de condiționare din care rezulta umiditatea si corpurile străine cu care se diminuează cantitatea de grâu adusa direct din câmp, in vederea determinării cantității de grâu ce urmează a fi valorificat; - factura de vânzare către SC P. SRL; - notele contabile si fisa de magazie.

În contabilitatea societății, s-a înregistrat cantitatea neta de grâu din producția anului 2009, respectiv 8.730.357 kg, notele de predare-recepție, anexele la acestea si procesele-verbale de condiționare servind ca documente justificative pentru aceasta Înregistrare.

Constată instanța de fond că în timpul inspecției fiscale nu s-au regăsit în arhiva societății facturile întocmite pe calculator, din anul 2009, cu nr. 4, 5, 6, 7, 8, 9, 14, 19, 20, 21, 22, 23, 24, 25, 26, 27, 28, 29, 30, 31, 32, 33, 34 și 37, astfel că echipa de inspecție fiscală a procedat la estimarea bazei de impunere pentru facturile lipsă, folosind aceeași bază care a fost luată în considerare la stabilirea taxei pe valoarea adăugată colectată de către organele de inspecție fiscală din cadrul R. prin Raportul de inspecție fiscală nr. 45679 din 29 iulie 2011 la care au estimat suplimentar veniturile pentru factura lipsă din luna iunie 2009.

În conformitate cu prevederile legale (Ordinul ministrului Finanțelor Publice nr. 2.226/2006 privind utilizarea unor formulare financiar-contabile de către persoanele prevăzute la art. 1 din Legea contabilității nr. 82/1991, republicată), societatea reclamantă a întocmit Decizia nr. 3 din 12 ianuarie 2009, prin care a alocat și o plajă de 100 de numere, de la 1 până la 100 pentru anul 2009.

Dintr-o eroare a programului informatic de gestiune, facturile nu s-au emis secvențial, situație care a generat omisiunea anumitor numere din plaja alocată pentru anul 2009.

Mai mult, organele de inspecție fiscală au menționat si prevederile pct. 65.1. din Normele metodologice de aplicare a C. proc. fisc.: „estimarea bazei de impunere va avea Ioc in situații precum cele când au dispărut evidentele contabile si fiscale sau actele justificative privind operațiunile producătoare de venituri si contribuabilul nu si-a îndeplinit obligația de refacere a acestora."

Cu toate că în cadrul Notei explicative prezentate echipei de inspecție fiscală, reclamanta a declarat ca „din analiza arhivei electronice nu reiese ca s-ar fi emis alte facturi decât cele prezentate", echipa de inspecție fiscala a concluzionat în mod neîntemeiat că Societatea ar fi emis și alte facturi și nu deține al doilea exemplar al facturilor emise de aceasta,, prezumând că acesta ar fi „pierdut" și că Societatea avea obligația refacerii acestor documente.

În perioada controlată reclamanta a achiziționat grâu de consum de la persoane fizice în vederea măcinării și obținerii de făină, tărâțe etc, în scopul obținerii de venituri impozabile.

Organul de soluționare a contestației societății a reținut că: „achiziția de cereale de la persoane fizice s-a efectuat fără borderou de achiziție ca document justificativ cu regim special, cerința minimală prevăzută la art. 3 din O.U.G. nr. 12/2006 pentru stabilirea unor măsuri de reglementare a pieței pe filiera cerealelor și a produselor procesate din cereale și O.U.G. nr. 1027/2006 privind aplicarea prevederilor art. 3 alin. (3) din O.U.G. nr. 12/2006 pentru stabilirea unor măsuri de reglementare a pieței pe filiera cerealelor și a produselor procesate din cereale" și ca „simpla înregistrare în contabilitate a unor borderouri de achiziție, nu este suficientă pentru ca aceste cheltuieli să fie deductibile, legea fiscală prevăzând faptul că pentru înscrisurile care nu îndeplinesc calitatea de document justificativ nu se admite deducerea cheltuielilor care concură direct la calculul impozitului pe profit".

Având în vedere faptul că în urma procesării grâului achiziționat de la persoane fizice se obțin produse finite, realizându-se venituri impozabile, instanța a reținut că sunt satisfăcute condițiile de fond pentru deducerea cheltuielilor aferente și că, în baza art. 11, alin. (1) din C. fisc. care instituie principiul prevalentei substanței economice a tranzacțiilor asupra formei acestora, cheltuielile în cauza trebuie tratate ca deductibile la calculul impozitului pe profit, fiind respectate și prevederile art. 21 alin. (i) din C. fisc.

Achiziția de grâu de la SC S. SRL s-a efectuat în baza contractelor din 18 februarie 2011 și din 24 februarie 2011.

Arată instanța că facturile de achiziție sunt însoțite de avize de însoțire a mărfii (pe care este menționat corect codul de identificare fiscala al societății) și note de cântărire pentru fiecare aviz, documente pe care sunt înscrise mijloacele de transport aferente.

În baza acestor documente Societatea a întocmit nota de intrare-recepție și a încărcat în gestiune cantitățile respective, urmând ca pe măsura desfășurării procesului de măcinare sa se efectueze descărcarea din gestiune pe baza bonului de consum.

Având în vedere cele prezentate reiese faptul că achiziția de cereale a avut efectiv loc și a contribuit la obținerea de produse finite, deci la realizarea de venituri impozabile.

Art. 11 alin. (1) din C. fisc. consacră la nivel de lege principiul prevalentei economicului asupra juridicului, al realității economice, în baza căruia autoritățile fiscale au obligația să analizeze orice operațiune (tranzacție) din punct de vedere al scopului economic urmărit de contribuabil, indiferent de forma juridică.

În plus, facturile emise de SC S. SRL pentru achiziția de grâu a societății reclamante au fost prezentate, acestea fiind întocmite cu respectarea condițiilor prevăzute la art. 155 alin. (5) din C. fisc.

Echipa de inspecție fiscala nu a admis deducerea unei taxe pe valoarea adăugata în sumă de 77,007 lei pentru factura din 25 iunie 2009 emisa de SC P. SRL, întrucât reclamanta nu poate prezenta un contract în care să se specifice bunurile sau prestările de efectuat, precum și avansul de achitat, pentru a se justifica că operațiunea respectivă este aferentă activității desfășurate în folosul operațiunilor sale taxabile. Temeiul legal invocat de echipa de inspecție fiscală a fost: art. 145 alin. (i) lit. a) din C. fisc.

Mai retine instanța că organul de soluționare a Contestației a preluat argumentele echipei de inspecție fiscală și cu toate că în cazul facturii din 31 iulie 2009 emisa de SC F. SRL s-a reținut că „pentru neacordarea dreptului de deducere nu este suficientă simpla constatare a faptului că societatea nu a prezentat un contract de prestări servicii", a aplicat acest raționament în cazul facturii emise de SC P. SRL.

În acest sens, o ajustare a T.V.A. se impune în situația în care ar fi intervenit unul din evenimentele prevăzute la art. 138 din C. fisc. coroborat cu art. 159 din C. fisc.

Așadar, C. fisc. prevede posibilitatea regularizării T.V.A. dedusă, însă doar în cazul în care intervine unul din evenimentele prevăzute la art. 138 din C. fisc., iar furnizorii emit facturile cu semnul minus pe care le transmit beneficiarilor.

Or, atâta timp cât nu a intervenit nici unul dintre evenimentele care ar fi putut să genereze ajustarea bazei de impozitare pentru scopuri de T.V.A., instanța a constat că nu există bază legala pentru regularizarea T.V.A. aferenta avansurilor în cazul societății reclamante.

În lunile februarie si martie 2011, societatea reclamantă a achiziționat grâu de la SC S. SRL în valoare de 1.017.940 lei, la care se adaugă taxa pe valoarea adăugată în suma de 244.306 lei.

Echipa de inspecție a refuzat dreptul de deducere a acestui T.V.A. considerând ca nu sunt îndeplinite prevederile art. 146, alin. (1), lit. a), art. 155 alin. (5), lit. b) și f), interpretate prin Decizia nr. 5 din 15 ianuarie 2007 a înaltei Curți de Casație și Justiție.

În fine, instanța arată că, achiziția de grâu de la SC S. SRL s-a efectuat în baza Contractelor din 18 februarie 2011 și din 24 februarie 2011. Facturile de achiziție sunt însoțite de avize de însoțire a mărfii (pe care este menționat corect codul de identificare fiscala al societății) și note de cântărire pentru fiecare aviz, documente pe care sunt înscrise mijloacele de transport aferente.

Având in vedere cele prezentate reiese că achiziția de cereale a avut efectiv loc și a contribuit la obținerea de produse finite, deci la realizarea de venituri impozabile. Ca atare, instanța va reține ca cheltuielile aferente achiziției de grâu respecta prevederile art. 21 alin. (i) din C. fisc.

Potrivit prevederilor art. 145 alin. (2) lit. a) din C. fisc. "orice persoană impozabilă are dreptul să deducă taxa aferentă achizițiilor, dacă acestea sunt destinate utilizării în folosul operațiunilor taxabile".

În continuare, în baza art. 146 alin. (1) lit. a) și b din C. fisc., „pentru exercitarea dreptului de deducere a taxei datorate sau achitate, aferentă bunurilor care i-au fost ori urmează să îi fie livrate sau serviciilor care i-au fost ori urmează să îi fie prestate în beneficiul său, persoana impozabilă trebuie să dețină o factură emisă în conformitate cu prevederile art. 155".

Directiva nr. 112/2006/CE acordă statelor membre dreptul de a determina regulile de examinare a modului in care este dedusa T.V.A., bazându-se pe prevederile articolului 22, alin. (8) al Directivei a VI-a (devenita Directiva nr. 112/2006/CE).

Pct. 30 și în decizia Curții Europene de Justiție: „Art. 18 alin. (1) lit. a) și art. 22 alin. (3) ale Directivei a VI-a permit statelor membre sa considere drept document justificativ nu numai originalul facturii, ci orice alt document care tine loc de factura și îndeplinește criteriile stabilite de statul în cauza;

De asemenea, aceste texte conferă statelor membre prerogative de a solicita prezentarea facturii originale pentru a se stabili taxa deductibila, precum si posibilitatea, atunci când o persoana impozabila nu mai deține factura originala, de a admite alte mijloace de proba care să indice faptul că tranzacția pentru care se solicita deducerea a avut loc.

În concluzie, rezulta ca exercitarea dreptului de deducere se realizează pe baza unei facturi primita pentru achizițiile respective, prezentata in original (Directiva nr. 112/2006/CE permite statelor membre sa instituie aceasta obligație - regăsita la pct. 46 alin (1) din Normele metodologice de aplicare a C. fisc.) și doar in situația in care persoana impozabila nu mai deține factura originala, să solicite prezentarea altor mijloace de probe doveditoare ca tranzacția pentru care se solicita deducere a avut efectiv loc.

Echipa de inspecție fiscala estimează o taxa pe valoarea adăugata colectata in suma de 365.375 lei pentru factura din plaja anului 2009 care nu a putut fi prezentată, identificată și regăsită anulata in arhiva Societății. Temei legal invocat de echipa de inspecție fiscală a fost: art. 134/Ai, alin. (4) în vigoare la acea data, în prezent alin. (7), coroborate cu art. 21, alin. (4) lit. m) din Legea nr. 571/2003 și pct. 48. Titlul II din H.G. nr. 44/2004.

În conformitate cu prevederile legale (Ordinul ministrului Finanțelor Publice nr. 2.226/2006), societatea a întocmit Decizia nr. 3 din 12 ianuarie 2009, prin care a alocat și o plaja de 100 de numere, de la 1 până Ia 100 pentru anul 2009. Dintr-o eroare a programului informatic de gestiune, facturile nu s-au emis secvențial, situație care a generat omisiunea anumitor numere din plaja alocata pentru anul 2009.

Este neîntemeiată și nelegală măsura prin care echipa de inspecție fiscală a procedat la stabilirea T.V.A. colectata în sarcina Societății prezumând existenta unor operațiuni nedeclarate ca urmare a omisiunii unor numere din plaja de numere alocate, fără întreprinderea altor investigații în gestiunea Societății care să susțină existenta reală a acestor operațiuni și care să susțină aceasta măsura.

Mai mult, se menționează și prevederile pct. 65.1. din Normele metodologice de aplicare a C. proc. fisc., „estimarea bazei de impunere va avea loc în situații precum cele când au dispărut evidentele contabile și fiscale sau actele justificative privind operațiunile producătoare de venituri și contribuabilul nu si-a îndeplinit obligația de refacere a acestora."

Deși, în cadrul Notei explicative prezentate echipei de inspecție fiscală, reclamanta a declarat ca „din analiza arhivei electronice nu reiese ca s-ar fi emis alte facturi decât cele prezentate", echipa de inspecție fiscală a concluzionat în mod neîntemeiat ca Societatea ar fi emis și factura și nu deține și un al doilea exemplar al acesteia.

Echipa de inspecție fiscala a colectat o taxa pe valoarea adăugată în suma de 120.332 lei pentru diferența valorica de grâu în minus în suma de 633.327 lei, în baza art. 128, alin. (4), lit. d) din C. fisc., considerând ca societatea nu poate justifica cu documente diferența de 822.503 kg grâu si ca aceasta reprezintă lipsa din gestiune.

Reclamanta a pus la dispoziția echipei de inspecție fiscală toate documentele privind producția de grâu din recolta anului 2009 (Anexa 16 la acțiune, Anexa 14 la Contestație), in vederea justificării modului de înregistrare și valorificare a acesteia, respectiv: note de predare-recepție în care se precizează calitatea grâului recoltat, precum și cantitatea de grâu recoltata; anexe la notele de predare-recepție în care se precizează fiecare transport din câmp si cantitatea transportata, precum si calitatea grâului la fiecare transport; procesele-verbale de condiționare din care rezulta umiditatea și corpurile străine cu care se diminuează cantitatea de grâu adusa direct din câmp, în vederea determinări cantității de grâu ce urmează a fi valorificat; factura de vânzare către SC P. SRL; notele contabile și fisa de magazie.

Mai mult, în contabilitate s-a înregistrat cantitatea netă de grâu din producția anului 2009, respectiv 8.730.357 kg, notele de predare-recepție, anexele la acestea si procesele-verbale de condiționare servind ca documente justificative pentru aceasta înregistrare.

Calea de atac exercitată

Împotriva sentinței civile nr. 3420 din 6 noiembrie 2013 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, au declarat recurs B. și T. Timișoara invocând motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.

Cererile de recurs vizează aceleași probleme juridice și sunt aduse aceleași argumente astfel că în analiza celor ce urmează a fi făcută se vor avea în vedere argumentele susținute în cele două cererii de recurs.

Se susține în cererile de recurs că instanța de fond la soluționarea cauzei a luat în considerare doar susținerile reclamantei și nu a avut în vedere actele normative aplicabile cauzei, înscrisurile depuse în probațiune, ignorând apărările formulate în cauză interpretând vădit abuziv actele deduse judecății.

Din considerentele hotărârii rezultă că instanța de fond a preluat adliteram apărările intimatei-reclamante, a fost analizată doar excepția inadmisibilității acțiunii vizând anularea raportului de inspecție fiscală făcând abstracție totală de apărările de fond și dosarele administrative.

Instanța de fond a încălcat în mod vădit normele legale fiscale aplicabile actelor juridice deduse judecății, operațiunilor și serviciilor derulate de reclamantă considerând ca fiind suficiente facturile în condițiile în care nu au fost prezentate situații de lucrării și servicii, considerând în mod eronat că pentru anumite culturi T.V.A. este deductibil iar în cazul altor culturi nu este aplicabil și/sau se încalcă dreptul agentului economic de a analiza și aprecia dacă există cheltuieli indirecte pentru acordarea dreptului de deducere sfidând normele aplicabile, considerând că este necesar pentru dovedirea anumitor prestări de servicii doar contractul și factura fără situații de lucrări care să dovedească lucrarea necesar a fi efectuată. Apreciază că există contracte și facturi pentru serviciile prestate pe bază de abonamente și că nu era necesară dovedirea activităților prestate, că cheltuielile cu publicitatea sunt deductibile. Considerând că nu se poate impune în sarcina reclamantei plata T.V.A. sau a impozitului pe profit cu privire la procesul de condiționare a cerealelor și la scăzămintele de grâu efectuate de reclamantă, stabilește că în mod nelegal că facturile neemise sunt rezultatele softului contabil, iar lipsa facturilor nu este relevantă, că sunt suficiente documentele prezentate pentru dovedirea achiziționării de grâu de la persoane fizice iar cheltuielile respective apreciază că trebuiau considerate deductibile.

Mai apreciază că cifrul greșit de pe facturi nu este relevant iar cu privire la T.V.A. aferentă facturii emisă de SC P. SRL consideră că a prezentat factura în original și invocă jurisprudență Curții Europene a Drepturilor Omului care nu constituie temei de drept în cauză.

În continuare sunt prezentate obligațiile fiscale stabilite de organele fiscale în actele administrativ fiscale contestate și se aduc argumente în susținerea legalității lor fiind criticate interpretările instanței de fond.

În privința cheltuielilor în sumă de 5.248.320 lei aferente serviciilor prestate de diverși prestatori respectiv SC F. SRL, SC U. SRL, SC I. SRL, SC J. SRL, SC K. SRL, SC L. SRL, S.C.P., M., Cabinet Individual de Avocatură N., și SC O. SRL, pentru care au fost emise mai multe facturi, se arată că în mod corect organele de inspecție fiscală au apreciat că aceste cheltuieli nu sunt deductibile la calculul profitului impozabil în condițiile în care reclamanta nu justifică efectuarea acestora cu documente întocmite conform prevederilor legale.

Nu au fost prezentate rapoarte de activitate, situații de lucrări pentru prestațiile efectuate sau alte documente justificative pentru efectuarea prestației în conformitate cu prevederile art. 21 alin. (4) lit. n) din Legea nr. 571/2003 privind C. fisc. și pct. 48 Titlul II din H.G. nr. 44/2004 în vigoare la data emiterii facturilor.

În continuare se face o analiză a documentelor prezentate de societate organelor fiscale în justificarea acestor servicii și sunt prezentate argumente pentru care aceste documente nu pot fi calificate ca acte justificative.

Referitor la cheltuielile în sumă de 633.327 lei și T.V.A. aferentă în sumă de 120.332 lei reprezentând recalcularea costului de producție la nivelul cantității totale de grâu recoltate.

Se arată că SC A. SRL înregistrează la data de 12 iulie 2009 cantitatea de 8.730.357 kg la valoarea de cost producție de 7.333.499 lei si vinde aceasta cantitate, în aceeași zi, către SC P. SRL cu factura fiscala din 12 iulie 2009 in valoare totala de 3.055.625 lei fără T.V.A.

Întrucât, societatea nu a putut prezenta contractul de prestări servicii in care se prevăd condițiile și termenele de depozitare, valoarea inițială a semințelor de consum depozitate, tarifele de depozitare și de prestări de servicii, cantitatea și calitatea produselor depozitate, drepturile și obligațiile părților, în conformitate cu prevederile art. 44 alin. (3) din H.G. nr. 82/2003. în vigoare la data efectuării operațiunilor, pentru diferența de 822.503 kg, organele de inspecție fiscala au constatat ca nu rezulta înregistrarea in gestiunea societății a produselor reziduale pana la data de 12 iulie 2009 când cantitățile de grâu au fost livrate, fapt pentru care nu se justifica diferența cantitativa si costurile aferente acesteia.

Referitor la documentele justificative se face trimitere la prevederile art. 6 din Legea contabilității nr. 82/1991 republicată cu modificările și completările ulterioare. Pentru calculul impozitului pe profit se invocă prevederile art. 11 alin. (1) din Legea nr. 571/2003 privind C. fisc. dispoziții ce permit autorităților fiscale să nu ia în considerare o tranzacție care nu are scop economic sau pot reîncadra forma unei tranzacții pentru a reflecta conținutul economic al tranzacției precum și dispozițiile art. 19 alin. (1) din același cod, dispoziții ce reglementează calculul profitului impozabil.

Referitor la T.V.A. calculată se face trimitere la art. 128 alin. (4) lit. d), alin. (8) lit. a)-c) al aceluiași articol din Legea nr. 571/2003 privind C. fisc., potrivit cu care bunurile constatate lipsă în gestiune cu excepțiile prevăzute în mod expres de lege respectiv bunurile distruse ca urmare a unor calamități naturale sau a unor cauze de forță majoră, bunurile pierdute ori furate dovedite legal, bunurilor de natură stocurilor degradate calitativ care nu mai pot fi valorificate, activele corporale fixe casate precum și perisabilitățile în limitele stipulate prin lege sunt asimilate livrărilor de bunuri efectuate cu plată.

Din documentele existente la dosarul cauzei rezultă că SC A. SRL a înregistrat in contabilitatea societății producția de grâu aferenta anului 2009, conform notelor de predare - recepție cantitative si calitative din data de 29 iunie 2009, 30 iunie 2009 si 01 iulie 2009, pentru cantitatea totala de 9.552.860 kg. Acestea se regăsesc la dosarul cauzei, semnate de gestionarul si laborantul societății si au anexate notele de cântar cu cantitățile de grâu obținute in urma recoltării de pe câmp, pe fiecare mijloc de transport auto in parte, document stampilat de societate.

Organele de inspecție fiscala au constatat din contabilitatea societății ca in data de 12 iulie 2009, se înregistrează in gestiunea contului produse finite cont 345 (produse finite), respectiv recolta de grâu aferenta anului 2009 în cantitate de 8.730.357 kg la valoarea de cost de producție de 7.333.499 lei. Aceste operațiuni au fost consemnate în contabilitatea societății prin Nota contabilă din 12 iulie 2009 si fisa prin cont (produse finite grâu) si in fisa de magazie întocmita manual. În aceeași data de 12 iulie 2009 întreaga cantitate de 8.730.357 kg se vinde către SC P. SRL, pentru care s-a întocmit factura fiscală din 12 iulie 2009 în valoare totala de 3.055.625 lei fără T.V.A., aflată în copie la dosarul cauzei.

O data cu ieșirea din gestiune se înregistrează ca și cheltuiala, costul de producție al cerealelor vândute în suma de 7.333.499 lei, reprezentând cantitatea de 8.730.357 kg, prin contul 711 (variația stocurilor) = 345 (produse finite).

Pentru diferența de 822.503 kg, societatea prezintă doua procese verbale de condiționare, procesul verbal întocmite în data de 20 iulie 2009, or la data întocmirii procesului verbal, în gestiunea societății nu mai existau cantitățile de cereale, acestea fiind livrate către SC P. SRL in data de 12 iulie 2009.

Organele de inspecție fiscala au constatat ca societatea a înregistrat in fisa contului 346 (produse reziduale) operațiuni efectuate in contabilitate în luna decembrie 2009, fiind evidențiate numerele de referința din 18 iulie 2009 cu explicația spărturi grâu in cantitate de 7.800 și din 23 iulie 2009 cu explicația spărturi grâu in cantitate de 5.280 kg, operațiuni întocmite după data livrării cantităților de cereale către SC P. SRL fără a se face referire la procesele verbale întocmite în data de 20 iulie 2009.

În nota explicativa data de reprezentantul societății se menționează: "Cantitatea 8.730.357 kg este cantitatea rezultata in urma condiționării cantității brute recoltate de 9.552.860 kg. Condiționarea este procesul de curățare selectare a grâului, proces ce are loc odată cu trecerea in silozul de cereale, adică păstrarea lor in siloz pentru menținerea unei calități corespunzătoare".

Conform H.G. nr. 684/2003 pentru modificarea și completarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor O.U.G. nr. 141/2002 privind reglementarea depozitării semințelor de consum, regimul certificatelor de depozit pentru acestea și constituirea Fondului de garantare pentru certificatele de depozit și pentru stabilirea contravențiilor și a modului de sancționare a acestora, aprobate prin H.G. nr. 82/2003, se stabilesc Normele Tehnice privind determinarea și aplicarea scăzămintelor și perisabilităților pentru semințele de consum depozitați, respectiv: "1.2. în sensul prezentelor norme tehnice, termenii și expresiile menționate mai jos sunt definite astfel:

c) condiționare - totalitatea operațiunilor tehnologice ce se execută în vederea aducerii semințelor de consum la calitatea corespunzătoare scopului destinat: 1.3. Perioada de gestiune se încheie exclusiv prin cântărire efectivă și emiterea unui act de justificare a gestiunii prin care se acordă scăderile1. în greutate, conform prezentelor norme tehnice, ajustându-se corespunzător stocul scriptic

1.4.1. Cauzele care produc scăderile în greutate la semințele de consum se împart, după modul de determinare, în scăzăminte și perisabilități.

1,4.1.1. Scăzămintele se referă la cantitățile de semințe de consum care au înregistrat îmbunătățiri de calitate, prin reducerea umidității și a conținutului de impurități și/sau corpuri străine în perioada de gestiune și se determină prin calcul, aplicându-se formula de calcul specifică. Scăzămintele se calculează în baza documentelor care atestă oficial atât " umiditatea și conținutul de Impurități și/sau corpuri străine la intrarea și la Ieșirea semințelor de consum în/din gestiune, cât și cantitatea șl componența gozurilor rezultate în urma condiționărilor efectuate în perioada de gestiune."

Mai mult, determinarea scăderilor în greutate ce se produc în timpul păstrării semințelor de consum se calculează ca urmare a reducerii conținutului de impurități și/sau corpuri străine, reducerii umidității și determinări de perisabilități, in baza formulelor de calcul stabilite in prevederea legala mai sus enunțata. Astfel, aceste procese verbale de condiționare nu prezintă informații care sa precizeze care au fost prestările efectuate pentru condiționare si locația unde s-a efectuat, trecându-se mențiunea laborant si o semnătura in dreptul mențiunii, nefiind semnate de gestionar, având imprimata stampila societății fără semnătura.

Din Nota explicativa și din procesele verbale, nu rezulta daca operațiunea de condiționare s-a efectuat pana la data de 12 iulie 2009, când cantitățile de cereale erau în proprietatea societății, nu rezulta care au fost operațiunile de condiționare care s-au efectuat pana la data livrării, nu rezulta înregistrarea în gestiunea societății a produselor reziduale in cantitate de 822.503 kg până la data de 12 iulie 2009 când cantitățile de grâu au fost livrate, fapt pentru care nu se justifica diferența cantitativa si costurile aferente acesteia.

Totodată, în timpul controlului nu a fost prezentat contractul de prestări de servicii în care se prevăd condițiile și termenele de depozitare, valoarea inițială a semințelor de consum depozitate, tarifele de depozitare și de prestări de servicii, cantitatea și calitatea produselor depozitate, drepturile și obligațiile părților, in conformitate cu prevederile art. 44 alin. (3) din H.G. nr. 82/2003, pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor O.U.G. nr. 141/2002 privind reglementarea depozitării semințelor de consum, regimul certificatelor de depozit pentru acestea și constituirea Fondului de garantare pentru certificatele de depozit și pentru stabilirea contravențiilor și a modului de sancționare a acestora, în vigoare la data efectuării operațiunilor " Contractul de prestări de servicii conține condițiile și termenele de depozitare, valoarea inițială a semințelor de consum depozitate, tarifele de depozitare și de prestări de servicii, cantitatea și calitatea produselor depozitate, drepturile și obligațiile părților." De asemenea, nu s-a făcut dovada printr-un certificat de depozit care este cantitatea și calitatea (greutatea și gradul) determinata de către agenții gradatori autorizați conform legislației în vigoare, numele depozitului, numele deponentului, stampila și semnătura autorizata, potrivit art. 43 alin. d) cu referire la Anexa 2a) din norme metodologice, aprobate prin H.G. nr. 82/2003. Mai mult, societatea nu a prezentat documente prin care sa se dovedească degradarea calitativa a stocurilor urmare a unor calamități sau alte cauze de forța majora în conformitate cu prevederile art. 21 alin. (4) lit. c) în vigoare la data emiterii facturilor din Legea nr. 571/2003 privind C. fisc. cu modificările și completările ulterioare, și cu prevederile pct. 42 Titlu II din H.G. nr. 44/2004.

Prin urmare, întrucât pe parcursul căii administrative de atac reclamanta nu a adus în susținere documente prin care să combată constatările organelor de inspecție fiscală referitoare la cheltuielile în sumă de 633.327 lei din anul 2009, pentru care s-a stabilit pierdere fiscala, si T.V.A. în suma de 120.332 lei, documente care nu au fost prezentate nici în fața instanței consideră că în mod corect organul de soluționare a contestațiilor a decis respingerea ca neîntemeiată a contestației pentru acest capăt de cerere, soluție ce se impune a fi menținută și de către instanța de fond.

Referitor la veniturile estimate în sumă de 13.239.569 lei și T.V.A. colectată estimată în sumă de 365.375 lei și respectiv referitor la veniturile estimate și T.V.A. colectată aferentă veniturilor estimate în condițiile în care societatea nu prezintă documentele constatate lipsă sau reconstituite și nici alte documente de natură să combată constatările organelor de inspecție fiscală. În fapt, s-a constatat că societatea a întocmit Decizia nr. 3 din 12 ianuarie 2009 prin care a alocat serii și numere interne pentru facturile ce urmau a fi emise in cursul anului 2009, specificând la art. 2. „Facturile emise vor avea și pentru anul 2009 se aloca o plaja de 100 numere, de la 1 pana la 100, numerotarea făcându-se cronologic începând cu nr. 1 din plaja anului 2009 pana la epuizare".

Din verificări a rezultat că pe perioada ianuarie - iunie 2009 nu au fost prezentate, identificate si nici nu se regăsesc anulate in arhiva societății facturile emise cu numerele 4-9,14,19-34 și 37.

Pentru clarificare a fost solicitata administratorului societății, Nota explicativa, în care se precizează „nemaifiind angajați din perioada respectiva nu se poate răspunde ia aceasta întrebare" îi „din analiza arhivei electronice nu reiese ca s-ar fi emis si alte facturi, decât cele prezentate inspecției fiscale".

Pentru documentele justificative privind operațiunile producătoare de venituri care nu au fost identificate la societatea reclamanta si pentru, care contribuabilul nu si-a îndeplinit obligația de refacere a acestora, organele fiscale au procedat in mod întemeiat la estimare conform art. 67 alin. (1) din O.G. nr. 92/2003 și pct. 65.1 lit. d) din H.G. nr. 1050/2004, respectiv la stabilirea valorii medii a veniturilor evidențiate in contabilitatea societății pe baza facturilor fiscale emise la intern aferente perioadei ianuarie 2009 - iunie 2009, respectiv pe trim. l și II, în care nu s-au putut identifica facturi fiscale, astfel că pentru facturile neprezentate si neidentificate cu numerele 4, 5, 6, 7, 8, 9, 14, s-a procedat pe cale de consecința la calcularea unor venituri suplimentare in suma de 6.491.982 lei (927.426* 7), iar pentru perioada aprilie - iunie 2009 in suma de 6.747.587 lei (301.535* 16) + (1.923.027*1), pentru facturile neprezentate si neidentificate cu numerele 19, 20, 21, 22, 23, 24, 25, 26, 27, 28, 29, 30, 31, 32, 33, 34 si 37.

In același sens s-a procedat și pentru factura neprezentata si neidentificata cu numărul 37, respectiv s-a procedat la calcularea T.V.A. colectata prin estimare în suma de 365.375 lei (1.923.027*19%), luându-se ca bază impozabilă media veniturilor pe luna iunie 2009 (pentru celelalte facturi T.V.A.-ui a fost calculat conform Raportului de inspecție fiscală nr. 45679 din 29 iulie 2011 încheiat de R. - Activitatea de inspecție fiscală). Vânzările efectuate cu aceste facturi trebuiau să se regăsească obligatoriu în Declarația 394, fapt pentru care se considera profund încălcate prevederile art. 9 din O.G. nr. 9