ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4780/2011

Asupra contestației

în anulare de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

contestației în anulare

Prin decizia civilă

nr. 2242 din 14 aprilie 2009, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios

administrativ și fiscal, a respins ca nefondate excepțiile de tardivitate, de

inadmisibilitate și a lipsei de interes în ceea ce privește acțiunea

recurentei-reclamante, invocate de intimata SC V.C. SRL și a admis recursul

declarat de CN C.F.C.F.R. SA, Sucursala Regională C.F.R. G. împotriva sentinței

civile nr. 123 din 16 iunie 2004 a Curții de Apel Galați, secția de contencios

administrativ și fiscal.

Instanța de control

judiciar a dispus modificarea sentinței atacate în sensul că a admis acțiunea

precizată a reclamantei CN C.F.C.F.R. SA, Sucursala Regională C.F.R. G., a

anulat în parte certificatul de atestare a dreptului de proprietate din 8 mai

1997 emis de Ministerul Agriculturii, Alimentației și Pădurilor în favoarea SC

G. SA Galați, respectiv numai pentru suprafața de 325,64 mp teren aferentă

segmentului de cale ferată din zona punctului de lucru Strada P., Galați, în

lungime de 75,25 m și a respins ca neîntemeiate cererile de intervenție

formulate de Asociația Victimelor Sistemului Comunist-Bolșevic și a Sechelelor

Sale, Asociația Anticorupție din România, Asociația Victimelor Magistraților

din România, Comunitatea Moștenitorilor și Proprietarilor Legitimi din România

și Asociația Inginerilor Partidului Național Țăranesc Creștin Democrat, în

interesul intimaților-pârâți.

Pentru a pronunța

această soluție, Înalta Curte a apreciat, soluționând cu prioritate excepțiile

invocate, că în speță a fost îndeplinită cerința legală a parcurgerii

procedurii prealabile, în condițiile prevăzute de art. 5 din Legea nr. 29/1990,

că introducerea acțiunii la data de 25 februarie 2002, chiar anterior

intabulării contractului de vânzare-cumpărare prin încheierea din 29 iunie

2002, apare ca fiind realizată în intervalul de 1 an, calculat de la data

luării la cunoștință despre existența și conținutul actului administrativ atacat,

iar excepția lipsei de interes a recurentei-reclamante este, de asemenea,

nefondată, câtă vreme, prin chiar promovarea acțiunii de față și raportat la

toate susținerile făcute rezultă cu prisosință interesul acesteia în obținerea

anulării parțiale a certificatului de atestare a dreptului de proprietate.

Analizând fondul cererii

de recurs, Înalta Curte a apreciat, în esență, că atât expertizele efectuate în

cauză cât și hotărârile judecătorești pronunțate ulterior judecății în fond confirmă

faptul că la emiterea certificatului de atestare al dreptului de proprietate din

8 mai 1997, au fost încălcate, parțial, prevederile art. 3 din H.G. nr. 834/1991,

în sensul că a fost atestată ca fiind proprietatea intimatei SC G. SA și devenită

ulterior proprietatea SC V.C. SRL o suprafață de teren proprietatea statului român,

aflat în administrarea SN C.F.R.

de atac exercitată

Împotriva acestei decizii

a formulat contestație în anulare intimata SC V.C. SRL, pentru motive încadrate

în dispozițiile art. 318 teza I C. proc. civ., solicitând anularea deciziei contestate,

rejudecarea recursului formulat de către CN C.F.C.F.R. SA, Sucursala Regională C.F.R.

Galați împotriva sentinței civile nr. 123 din 16 iunie 2004 a Curții de Apel Galați,

secția de contencios administrativ și fiscal și respingerea acestuia.

În motivarea cererii,

contestatoarea a criticat modul de soluționare, de către instanța de recurs, a excepțiilor

tardivității, inadmisibilității recursului și lipsei de interes a recurentei, formulate

de către intimata contestatoare.

A invocat eroarea materială

comisă de către Curte apreciind că segmentul de cale ferată în discuție nu ar figura

în inventarul de mijloace fixe ale SC G. SA și că nu ar fi vorba de o linie de cale

ferată uzinală.

La termenul din 26 ianuarie

2010, contestatoarea a invocat excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. 104 pct. (7) din Regulamentul de ordine interioară a instanțelor judecătorești

și a solicitat sesizarea Curții Constituționale în vederea soluționării acestei

excepții, cerere respinsă ca inadmisibilă de către Înalta Curte de Casație și Justiție

la termenul din 23 martie 2010.

Recursul formulat de către

contestatoare împotriva acestei încheieri a fost respins ca tardiv de către Înalta

Curte de Casație și Justiție, completul de 9 judecători prin decizia nr. 247 din

28 martie 2011.

II. Considerentele Înaltei

Curți asupra contestației formulate

Examinând actele și înscrisurile

dosarului prin prisma criticilor contestatoarei și a dispozițiilor legale incidente,

Înalta Curte constată că aceasta este inadmisibilă și o va respinge ca atare, pentru

următoarele considerente:

de drept relevante

Contestația în anulare

reprezintă o cale extraordinară de atac, ce poate fi limitativ exercitată numai

în condițiile și pentru motivele prevăzute de lege.

Potrivit dispozițiilor

art. 318 C. proc. civ., hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație

când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând

recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul

dintre motivele de modificare sau de casare.

Aceste dispoziții

au în vedere greșeli materiale cu caracter procedural care au dus la pronunțarea

unei soluții eronate, greșeli comise prin omiterea sau confundarea unor elemente

esențiale sau date materiale.

Or, în speță,

analizând argumentele contestatoarei, se constată că aceasta critică interpretarea

dată, de către instanța de recurs, ansamblului probator depus în cauză și modul

în care aceasta a înțeles să aplice dispozițiile legale incidente în soluționarea

excepțiilor invocate.

Aceste argumente

poartă, astfel, către netemeinicia deciziei contestate, aspect ce nu poate face

obiectul unei contestații în anulare, vizându-se, practic, prin reaprecierea probelor

și reexaminarea fondului, transformarea acesteia într-un recurs la recurs, ceea

ce este inadmisibil.

dată contestației în anulare

Pentru aceste considerente,

în temeiul dispozițiilor art. 320 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge prezenta

contestație în anulare ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația în

anulare formulată de către SC V.C. SRL împotriva deciziei civile nr. 2242 din 14

aprilie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ

și fiscal, ca inadmisibilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 18 octombrie 2011.