ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4780/2011

Asupra contestației în anulare de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Hotărârea supusă contestației în anulare Prin decizia civilă nr. 2242 din 14 aprilie 2009, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a respins ca nefondate excepțiile de tardivitate, de inadmisibilitate și a lipsei de interes în ceea ce privește acțiunea recurentei-reclamante, invocate de intimata SC V.C. SRL și a admis recursul declarat de CN C.F.C.F.R. SA, Sucursala Regională C.F.R. G. împotriva sentinței civile nr. 123 din 16 iunie 2004 a Curții de Apel Galați, secția de contencios administrativ și fiscal. Instanța de control judiciar a dispus modificarea sentinței atacate în sensul că a admis acțiunea precizată a reclamantei CN C.F.C.F.R.

SA, Sucursala Regională C.F.R. G., a anulat în parte certificatul de atestare a dreptului de proprietate din 8 mai 1997 emis de Ministerul Agriculturii, Alimentației și Pădurilor în favoarea SC G. SA Galați, respectiv numai pentru suprafața de 325,64 mp teren aferentă segmentului de cale ferată din zona punctului de lucru Strada P., Galați, în lungime de 75,25 m și a respins ca neîntemeiate cererile de intervenție formulate de Asociația Victimelor Sistemului Comunist-Bolșevic și a Sechelelor Sale, Asociația Anticorupție din România, Asociația Victimelor Magistraților din România, Comunitatea Moștenitorilor și Proprietarilor Legitimi din România și Asociația Inginerilor Partidului Național Țăranesc Creștin Democrat, în interesul intimaților-pârâți.

Pentru a pronunța această soluție, Înalta Curte a apreciat, soluționând cu prioritate excepțiile invocate, că în speță a fost îndeplinită cerința legală a parcurgerii procedurii prealabile, în condițiile prevăzute de art. 5 din Legea nr. 29/1990, că introducerea acțiunii la data de 25 februarie 2002, chiar anterior intabulării contractului de vânzare-cumpărare prin încheierea din 29 iunie 2002, apare ca fiind realizată în intervalul de 1 an, calculat de la data luării la cunoștință despre existența și conținutul actului administrativ atacat, iar excepția lipsei de interes a recurentei-reclamante este, de asemenea, nefondată, câtă vreme, prin chiar promovarea acțiunii de față și raportat la toate susținerile făcute rezultă cu prisosință interesul acesteia în obținerea anulării parțiale a certificatului de atestare a dreptului de proprietate.

Analizând fondul cererii de recurs, Înalta Curte a apreciat, în esență, că atât expertizele efectuate în cauză cât și hotărârile judecătorești pronunțate ulterior judecății în fond confirmă faptul că la emiterea certificatului de atestare al dreptului de proprietate din 8 mai 1997, au fost încălcate, parțial, prevederile art. 3 din H.G. nr. 834/1991, în sensul că a fost atestată ca fiind proprietatea intimatei SC G. SA și devenită ulterior proprietatea SC V.C. SRL o suprafață de teren proprietatea statului român, aflat în administrarea SN C.F.R. 2. Calea extraordinară de atac exercitată Împotriva acestei decizii a formulat contestație în anulare intimata SC V.C. SRL, pentru motive încadrate în dispozițiile art. 318 teza I C. proc.

civ., solicitând anularea deciziei contestate, rejudecarea recursului formulat de către CN C.F.C.F.R. SA, Sucursala Regională C.F.R. Galați împotriva sentinței civile nr. 123 din 16 iunie 2004 a Curții de Apel Galați, secția de contencios administrativ și fiscal și respingerea acestuia. În motivarea cererii, contestatoarea a criticat modul de soluționare, de către instanța de recurs, a excepțiilor tardivității, inadmisibilității recursului și lipsei de interes a recurentei, formulate de către intimata contestatoare. A invocat eroarea materială comisă de către Curte apreciind că segmentul de cale ferată în discuție nu ar figura în inventarul de mijloace fixe ale SC G. SA și că nu ar fi vorba de o linie de cale ferată uzinală.

La termenul din 26 ianuarie 2010, contestatoarea a invocat excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 104 pct. (7) din Regulamentul de ordine interioară a instanțelor judecătorești și a solicitat sesizarea Curții Constituționale în vederea soluționării acestei excepții, cerere respinsă ca inadmisibilă de către Înalta Curte de Casație și Justiție la termenul din 23 martie 2010. Recursul formulat de către contestatoare împotriva acestei încheieri a fost respins ca tardiv de către Înalta Curte de Casație și Justiție, completul de 9 judecători prin decizia nr. 247 din 28 martie 2011. II.

Considerentele Înaltei Curți asupra contestației formulate Examinând actele și înscrisurile dosarului prin prisma criticilor contestatoarei și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată că aceasta este inadmisibilă și o va respinge ca atare, pentru următoarele considerente: 1. Argumente de fapt și de drept relevante Contestația în anulare reprezintă o cale extraordinară de atac, ce poate fi limitativ exercitată numai în condițiile și pentru motivele prevăzute de lege. Potrivit dispozițiilor art. 318 C. proc. civ., hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare.

Aceste dispoziții au în vedere greșeli materiale cu caracter procedural care au dus la pronunțarea unei soluții eronate, greșeli comise prin omiterea sau confundarea unor elemente esențiale sau date materiale. Or, în speță, analizând argumentele contestatoarei, se constată că aceasta critică interpretarea dată, de către instanța de recurs, ansamblului probator depus în cauză și modul în care aceasta a înțeles să aplice dispozițiile legale incidente în soluționarea excepțiilor invocate. Aceste argumente poartă, astfel, către netemeinicia deciziei contestate, aspect ce nu poate face obiectul unei contestații în anulare, vizându-se, practic, prin reaprecierea probelor și reexaminarea fondului, transformarea acesteia într-un recurs la recurs, ceea ce este inadmisibil.

2. Soluția dată contestației în anulare Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 320 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge prezenta contestație în anulare ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge contestația în anulare formulată de către SC V.C. SRL împotriva deciziei civile nr. 2242 din 14 aprilie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, ca inadmisibilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 octombrie 2011.