ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2610/2016

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Cluj - Secția contencios administrativ și fiscal la data de 05.12.2012, reclamanta „A” Societatea Cooperativa Meșteșugărească, în contradictoriu cu Statul Român, prin Ministerul Finanțelor, Ministerul Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri, în calitate de Organism  Intermediar pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii, Autoritatea de Management POS CEE, a solicitat instanței ca prin  hotărârea ce o va pronunța să dispună anularea/revocarea Deciziei nr.3/15.06.2012 și a tuturor actelor prin care a fost respinsă în parte acordarea sumelor solicitate prin cererea de rambursare nr.1 la Contractul de finanțare nr.2/122/16.12.2009; obligarea în solidar la plata sumei de 237.383,86 lei cu dobânda legală aferentă sumei începând cu 08.03.2013 până la achitarea efectivă, obligarea pârâților în solidar la plata  sumei de 120.000 lei cu titlu de despăgubiri cu dobânda legală începând cu data introducerii  acțiunii și până la plata efectivă a  sumei, cu cheltuieli de judecată.

Prin precizarea acțiunii depusă la 14 octombrie 2015, reclamanta a procedat la o majorare a pretențiilor solicitând obligarea pârâților, în solidar, la plata către reclamantă a sumei de 919.516,18 RON, cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciile suferite ca urmare a nesoluționării la timp a Cererii de rambursare nr.1/16.06.2011, precum și a dobânzii legale față de această sumă, calculată de la data introducerii acțiunii ( 05.12.2008) și până la data plății efective”.

La aceeași dată a fost invocată excepția privind lipsa calității de reprezentat a Ministerului Finanțelor Publice pentru pârâtul Ministerul Fondurilor Europene.

Prin Sentința civilă nr.74/ 22.12.2015 a Curții de Apel Cluj – Secția a III-a contencios administrativ și fiscal a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice.

S-a dispus admiterea acțiunii formulate de reclamanta „A” Societatea Cooperativa Meșteșugărească în contradictoriu cu Statul Român.

Au fost respinse excepțiile prematurității acțiunii și inadmisibilității pentru lipsa plângerii prealabile invocate prin întâmpinări.

S-a admis în partea acțiunea formulată și precizată de reclamantă în contradictoriu cu Ministerul Fondurilor Europene - Direcția Generală Autoritatea de Management pentru Program Operațional Sectorial „Creșterea Competitivității Economice” (succesor în drepturi și obligați ale Ministerului Economiei  - Autoritatea de Management).

Totodată, a fost dispusă anularea în parte a Deciziei nr.3 din 15.06.2012 cu privire la respingerea în parte a acordării sumelor solicitate prin cererea de rambursare 1 la Contractul de finanțare nr.2/122/ 16.12.2009 și obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 237.783, 86 RON, cu dobânda legală începând cu 8.03.2012 până la plata efectivă.

Au fost respinse celelalte petite privind despăgubirile și obligat pârâtul să plătească reclamantei cheltuieli parțiale de judecată în sumă de 7902,78 lei, reprezentând taxă timbru, onorariu avocați.

În esență, la motivarea soluției, instanța de fond a reținut că Statul Român reprezentat de Ministerul Finanțelor nu este nici emitentul actului și nici nu are atribuții în procedura de rambursare și, de aceea, este întemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive a acestui pârât.

Excepția prematurității și a inadmisibilității pentru lipsa procedurii prealabile a fost respinsă pentru că la dosar este depusă contestația, plângerea prealabilă și decizia dată în soluționarea contestației.

Actele contestate au fost anulate în legătură cu suma de 237.783,86 Ron deoarece s-a considerat că în mod greșit au fost respinse la rambursare celelalte solicitări ale reclamantei.

Pe fondul cauzei, Curtea de Apel  a reținut că în cursul anului 2009 reclamata  a depus la autoritatea competentă o cerere de finanțare a proiectului denumit ,,Cresterea Competitivității  „A” SCM prin achiziția unei  linii de reciclare PET ultima generație’. Acest proiect fiind verificat a fost aprobat și drept urmare la 16.12.2009 a fost semnat  contractul de finanțare nr.2m/122/16.12.2009 pentru finanțarea nerambursabilă în valoare de 1694849,00 lei. În cadrul procedurii de implementare a proiectului aprobat și a  prevederilor contractului art.3 alin.3  reclamanta a înaintat organismului  intermediar o cerere prin care  solicita rambursarea sumei de 443.353,97 lei din care urma a fi dedusă suma de 339.840,62 lei- prefinanțarea acordată.

La data de 29.02.2012 autoritatea de management notifică reclamantei faptul că plata a fost aprobată pentru suma de  26274,72 lei și respinsă pentru suma de 255.676,97 lei.

În argumentarea respingerii autoritatea a arătat că suma de 232.616,11 lei reprezentând contravaloarea împrejmuire este respinsă pentru că nu este neeligibilă conform ordinului nr.184/22.06.2008; suma de 3.047,42  reprezentând valoare întocmire documente administrative este neeligibilă potrivit aceluiași articol, iar suma de 2775,25 lei este respinsă ca urmare a utilizării în documentația  de atribuire a unor factori  restrictivi, ceea ce  constituie criteriu discriminatoriu.

Cele stabilite de autoritate sunt contestate  reclamanta solicitând reanalizarea cererii de rambursare și revenirea asupra celor dispuse prin notificare. În  susținere a arătat că neeligibilitatea  nu a fost identificată în etapele de evaluare și selecție a proiectului respectiv la întocmirea și semnarea contractului de finanțare. La includerea împrejmuirilor în cadru cererii de finanțare s-a ținut seama de proiect, de normele Legii nr.50/1991 ce definesc împrejmuire ca și construcție și de ghidul solicitantului prin care se stipulează la eligibilitatea cheltuielilor - și cele cu construcțiile și modernizarea clădirii, inclusiv  instalații aferente strict legate de procesul de  producție.

Referitor la suma de 3.047,42 lei arată contestatoarea reclamantă că devizul financiar prezentat la finalizarea lucrărilor de servicii  conform contractului cuprinde atât cheltuieli eligibile cât și  cheltuieli neeligibile, iar diferența rezultată ca neeligibilă din aceasta ar fi fost doar de 1.652, 24 lei.

În privința sumei de 2775,25 lei se arată că nu poate fi aplicată drept corecție deoarece în anexa la contractul de finanțare se regăsesc normele, regulile aplicabile achizițiilor aferente finanțărilor în cadrul apelului la proiecte și nicidecum pe parcursul acestor norme nu se regăsesc informații privind  criteriile de calificare (f.94-96 dosar nr.1707/33/2012).

Fără a emite o decizie în soluționarea contestației la data de 07.05.2012 autoritatea întocmește un raport de control prin care recomanda îndeplinirea indicatorilor de rezultat al proiectului decontarea; decontarea sumei de 26.274,72 lei și respingerea de la plata a cheltuielilor neeligibile cu împrejmuirea,  pentru întocmirea documentelor (f.97-109 dos.1707/33/2012).

Ulterior reclamata formulează contestație/plângere prealabilă prin care solicită revocarea în parte a raportului  reiterând argumentele aduse prin contestația anterioară cu privire la greșita reținere a neeligibilității cheltuielilor și a corecției (f.111-113)

Prin decizia nr.3 din 15.06.2012 autoritatea respinge contestația arătând că eligibilitatea se verifică atât în procesul de evaluare a cererii de finanțare/proiectului cât și pe baza cererii de rambursare și a documentelor justificative, și se menține poziția conform verificării din punct de vedere administrativ cu privire la respingerea plății, a contravalorii  cheltuielilor neeligibile.

Nemulțumită reclamanta se adresează instanței relevând argumentele mai sus arătate vizând  nelegalitatea actelor, refuzul nejustificat  al autorității în soluționarea cererii de rambursare întrucât autoritatea  nu a procedat la verificarea cererii în termen, greșita reținere a  neeligibilității cheltuielilor deși erau îndeplinite cerințele de eligibilitate , lipsa abaterii pentru aplicarea corecției s.a.

Plecând de la cele susținute trebuie observat că refuzul plății în condițiile contractului de finanțare încheiat a  fost comunicat reclamantului prin notificare ce a evidențiat și o  corecție financiară în condițiile OUG nr.66/2011; că împotriva notificării a fost formulată o contestație la care nu s-a  răspuns; că ulterior a fost emis un raport de control care nu a precizat o cale de atac, o posibilitate de contestare, iar în urma contestării acestuia, a formulării unei plângeri prealabile a fost emisă o decizie fără a se motiva în concret temeiul  de drept, termenul, calea de atac.

Pentru a produce efecte actul/adresa trebuie să cuprindă elemente concrete referitoare la situație/fapt ce se impută, să fie motivată.

Pe de altă parte, s-a arătat că prin actele emise autoritatea a reținut nereguli și aplicat justificând refuzul drept corecție în condițiile OUG nr.66/2011.

Potrivit actului normativ menționat art.20, art.21 activitatea de verificare a neregulilor se desfășoară de structurile de control/echipe de control organizate în acest scop.

Procesul-verbal de constatare a neregulilor si de stabilire a creanțelor bugetare  potrivit normei arătate se aproba de conducerea instituției publice in cadrul căreia funcționează structura de control, respectiv conducerea autorității cu competente in gestionarea fondurilor europene - daca structura de control este organizata in cadrul acesteia.

Reiese din normele enunțate că activitatea de verificare se finalizează prin întocmirea unui act de constatare /proces verbal/notă de constatare ce va constitui titlu de creanță, act ce trebuie să fie aprobat de conducere  și trebuie să conțină elementele expres cerute de norme. Lipsa unor atare elemente atrăgând anularea actului.

În cauză, așa cum se observă din acte, instanța de fond a arătat că nu rezultă că raportul/decizia este semnată, a fost aprobat de conducerea instituției. În plus decizia emisă nu poartă semnătura conducătorului autorității emitente. Prin urmare nefiind întrunite cerințe cerute de art.21(16), lipsind  elementele expres prevăzute de art.21(21) susținerea reclamantei cu privire la existența unui motiv  de nulitate s-a considerat ca fiind fondată și a fost admisă.

Cele oferite ulterior, nefiind  reținute prin notificare, raport  de control și  deci cunoscute anterior deciziei date în soluționarea contestației nu au fost  primite ca argumente în măsură să  complinească cerința ce se cere la emiterea oricărui act de către autoritate.

Cu toate acestea chiar și  înlăturând argumentele aduse cu privire la  premisa nemotivării, lipsa elementelor cerute actelor administrative, instanța de fond a  analizat dacă refuzul plății sumelor aprobate în urma cererii de finanțare este sau nu  unul justificat.

Potrivit ghidului solicitării, cheltuielile efectuate de beneficiar sunt considerate eligibile de la data intrării în vigoare a contractului.

În condițiile în care autoritatea a considerat eligibile cheltuielile, iar acestea au fost cuprinse în cerere/proiect ce constituie parte  a contractului (legea părților) instanța de fond a considerat că nu se poate reține după implementarea proiectului  o neeligibilitate, respectiv că ar fi operat o situație imputabilă reclamantei în sensul evocat de autoritate pârât, iar, raportat la cele asumate prin contract, refuzul plății în considerarea neeligibilității cheltuielile cu împrejmuirile și serviciile este unul nejustificat.

Autoritatea pârâtă susține generic prin notificare/raport că cheltuiala cu împrejmuirea este neeligibilă conform ordinului, iar apoi prin decizie că: terenul din jurul clădirii unde se desfășoară activitatea de producție împrejmuiește gardul și nu spațiul destinat depozitării materiei prime. Din susținerea generică și neclară se observă că autoritatea ar considera că împrejmuirea nu este o construcție, iar apoi că o construcție în sensul ghidului trebuie să fie strict legată de procesul de producție pentru ca cheltuielile cu  acestea să fie considerate eligibile.

Susținerile autorității nu au fost reținute ca motiv în justificarea refuzului deoarece în sensul Legii nr.50/1991 anexa 2 împrejmuirea este „construcția definitivă sau provizorie cu rolul de a delimita suprafețe, arii sau parcele realizate din diferențe materiale: beton, cărămidă, piatră, lemn, metal, inclusiv sârmă ghimpată. Pe de altă parte, potrivit contractului de finanțare, împrejmuirea este unul dintre indicatorii de realizare a proiectului finanțat, fiind strâns legat de activitate.

Nici susținerea autorității că cheltuielile cu serviciu nu ar fi eligibile conform Ordinului nr.184/2008 nu a fost primită ca motiv al refuzului câtă vreme prin proiect/contract au fost prevăzute și asumate cheltuieli cu serviciile, iar documentele le evidențiază. Consemnarea în document și a altor cheltuieli nu înseamnă că nu au fost efectuate efectiv sau că nu ar fi operat implementarea în sensul  convenit.

A mai susținut autoritatea  că este nerambursabilă suma de 2775,25 lei ca urmare a  utilizării în documentația de atribuire a unor factori restrictivi  și în consecință,  fiind o  abatere, se aplică corecție. Susținerea de asemenea nu a fost reținută în justificarea refuzului întrucât, pe lângă faptul că  nu se arată în ce ar consta restricția, în procedura utilizată s-a recurs la  publicare, fapt ce a dus si la  prezentarea mai multor  operatori. Mai mult, în condițiile publicării, documentația și nici procedura nu a fost contestată de nici un operator și  nici chiar de autoritățile competente.

Prin urmare, nu se poate vorbi de o restricționare a  participării  potențialilor ofertanți și nici de o discriminare câtă vreme  procedura a fost făcută public. Pe de altă parte, nu trebuie omis că aplicarea corecției impune o anumită procedură ce trebuie urmată, corecția neputând fi  aplicată decât în forma cerută de norme și de către autoritatea competentă.

Față de susținerea autorității că nu se  poate autoriza plata fără a se verifica documentele conform clauzelor convenite, instanța de fond a arătat că obligația de plată este  condiționată de  verificarea documentelor însă reclamanta a dovedit cu documente justificative (deviz) că a efectuat cheltuieli, iar o lipsă a documentelor nu a fost evocată prin notificare/raport, după cum nu a fost invocat nici o  neîndeplinire a vreunei obligații de către reclamantă. Or, în condițiile în care nu se relevă o neîndeplinire a vreunei obligații asumate, iar actele atestă efectuarea cheltuielilor eligibile și implicit implementarea proiectului, refuzul este unul nejustificat iar, din această perspectivă, susținerile reclamantei se vădesc fondate și au fost admise.

În privința stabilirii dacă atitudinea autorității a adus o vătămare, respectiv dacă sunt îndeplinite condițiile răspunderii administrativ patrimoniale, s-a subliniat că acest tip de răspundere, în condițiile Legii nr.554/2004,  impune întrunirea cumulativă a anumitor  condiții: culpa, prejudiciu și  raportul de cauzalitate.

Cu alte cuvinte, premisa admisibilității acțiunii în despăgubire o constituie existența prejudiciului generat de actul constatat nelegal sau refuzul  nejustificat, existența raportului de cauzalitate dintre acțiunea/ inacțiunea/ refuzul nejustificat și prejudiciu.

În aceste condiții, actele emise de autorități fiind  anulabile din perspectiva  neîntrunirii cerințelor cerute de  norme  cu privire la  motivare și lipsa  elementelor cerute actului administrative au dus la crearea prejudiciului însumând suma reprezentând cheltuieli eligibile cu împrejmuirile, serviciile, mai exact  cea respinsă prin notificare cât și dobânda legală începând cu data  punerii în întârziere prin contestația/plângerea prealabilă din 08.03.2013.

Susținerea reclamatei că prejudiciul  nu îl constituie doar suma ce nu a fost rambursată în considerarea neeligibilității și dobânzile aferente ci și suma de 1.025371,70 lei asumată prin credite bancare ca o consecință a întârzierii soluționării cererii  de rambursare  nu a fost reținută întrucât actele nu au  evidențiat ca împrumutul  s-a  asumat pentru  proiect,  ci constituie o linie de credit pentru activității desfășurate.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta „A” SCM și pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, în numele și pentru Autoritatea e Management pentru Programul Operațional Sectorial Creșterea Competitivității Economice și Ministerul Fondurilor Europene.

I. În recursul declarat de reclamanta „A” SCM s-a solicitat admiterea recursului, casarea în parte a hotărârii recurate, iar în rejudecarea litigiului pe fond:

- respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive invocată de intimatul-pârât Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice;

- admiterea excepției lipsei calității Ministerului Finanțelor Publice de reprezentant al Ministerului Fondurilor Europene, astfel cum aceasta a fost invocată și motivată în fața instanței de fond;

- admiterea capătului din cererea de chemare în judecată, astfel cum aceasta a fost precizată și prin care s-a solicitat obligarea intimaților-pârâți, în solidar, la plata sumei de 1.025.371,70 RON, cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciile suferite ca urmare a nesoluționării/respingerii cererii de rambursare nr.1/16.06.2011, precum și a dobânzii legale față de această sumă, calculată de la data introducerii acțiunii introductive (05.12.2012) și până la data plății efective;

- obligarea intimaților-pârâți la plata, în solidar, a cheltuielilor de judecată ocazionate cu soluționarea litigiului.

În motivarea recursului s-a apreciat că hotărârea recurată este netemeinică și nelegală doar în ceea ce privește următoarele aspecte:

- soluția de admitere a excepției lipsei calității procesuale-pasive invocată de intimatul-pârât Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice;

- lipsa unei soluții cu privire la excepția lipsei calității de reprezentant a Ministerului Finanțelor Publice pentru Ministerul Fondurilor Europene;

- soluția de respingere, cu o motivare succintă, a cererii de acordare a sumelor solicitate cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciile suferite ca urmare a actelor administrative nelegale și a refuzului nejustificat de soluționare a cererii de rambursare, evaluate potrivit actelor de la dosar la 1.025.371,70 RON;

- cenzurarea nemotivată a cheltuielilor de judecată acordate reclamantei.

a)

Greșita interpretare și aplicare a legii de către instanța de fond în privința modalității de soluționare a excepției lipsei calității procesuale pasive a Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice

În vederea determinării legitimării procesuale pasive a Statului Român în prezenta cauză sunt relevante dispozițiile art.224 alin.1 Cod civil care fundamentează răspunderea subsidiară a statului pentru obligațiile organelor, autorităților și instituțiilor publice care sunt persoane juridice.

Este lipsit de relevanță, susține recurenta, faptul că Ministerul Finanțelor Publice nu este emitentul actului sau refuzului și că nu are atribuții în procedura de rambursare, întrucât legitimarea procesual-pasivă a acestuia este dată de calitatea acestuia de reprezentant al Statului Român, titular al unei răspunderi subsidiare.

Existența legitimării procesual-pasive a Ministerului Finanțelor Publice, în calitate de reprezentant al Statului Român, se impune și prin raportare la dispozițiile art.3 alin.1 pct.55 din HG nr.34/2009, care instituie rolul acestui minister de a monitoriza întreaga activitate de finanțare din fonduri nerambursabile, desfășurată de către autoritățile de management.

b)

Nesoluționarea de către instanța de fond a excepției lipsei calității de reprezentant a Ministerului Finanțelor Publice pentru Ministerul Fondurilor Europene, invocată de reclamantă

Recurenta consideră că admiterea lipsei calității procesuale pasive a Statului Român pentru Ministerul Finanțelor Publice este o chestiuni distinctă de cea a existenței/nonexistenței calității de reprezentant al Ministerului Finanțelor Publice pentru Ministerul Fondurilor Europene.

Dispozițiile art.II alin.4 din OUG nr.6/2013 invocată de Ministerul Finanțelor Publice în argumentarea calității sale de reprezentant al Ministerul Fondurilor Europene nu sunt incidente în cauză, susține recurenta.

Aceeași concluzie se impune și prin raportare la expunerea de motive a Legii nr.70/2014 privind aprobarea OUG nr.107/2013, care a modificat OUG nr.6/2013, în sensul introducerii art.II alin.4 în acest act normativ.

Față de aceste prevederi, litigiul dedus judecății care are ca obiect activitatea preluată de către Ministerul Fondurilor Europene de la Ministerul Economiei, iar nu cea preluată de la Ministerul Finanțelor Publice, astfel că, arată recurenta, Ministerul Finanțelor Publice nu are calitate de reprezentant al Ministerului Fondurilor Europene, dispozițiile art.II alin.4 din OUG nr.6/2013 nefiind incidente.

c)

Greșita interpretare și aplicare a legii de către instanța de fond în raport de soluția pronunțată cu privire la cererea de acordare a despăgubirilor cuvenite pentru repararea integrală a prejudiciului suferit datorită actelor administrative nelegale și/ sau refuzului nejustificat de soluționare a cererii de rambursare

În fața instanței de fond, în urma precizării acțiunii, reclamanta a solicitat cu titlu de despăgubiri suma de 1.025.371,70 lei, iar instanța de fond avea obligația de a verifica, distinct, îndeplinirea condițiilor legale pentru a reține răspunderea organului administrativ pentru fapta proprie, respectiv de a verifica existența unei fapte ilicite, a vinovăției, a unui prejudiciu suferit de societate, precum și a legăturii de cauzalitate între fapta ilicită și respectivul prejudiciu. Cu toate acestea, instanța de fond a tratat în mod eronat această problemă a prejudiciului.

În ceea ce privește celelalte sume solicitate cu titlu de prejudiciu, s-a considerat că hotărârea primei instanțe este netemeinică, fiind pronunțată cu greșita interpretare și aplicare a legii, dar și a probelor administrate în cauză.

Practic, motivarea primei instanțe cu privire la soluția de respingere a cererii de acordare a despăgubirilor echivalează cu lipsa unei motivări și, în consecință, cu lipsa unei analize corecte a problemei prejudiciului și a componentelor acestuia.

În ceea ce privește prejudiciul reclamat, din considerentele hotărârii rezultă că prima instanță nu a realizat decât o analiză superficială a componentei

damnum emergens

, dar a ignorat componenta

lucrum cessans

.

Deși instanța de fond a validat concluziile raportului de expertiză contabilă, acestea fiind în sensul existenței unui prejudiciu ulterior, în mod eronat, a subliniat recurenta, reține că nu ar fi fost probat vreun prejudiciu și nici legătura de cauzalitate dintre actele administrative nelegale și pierderile efective suferite de reclamantă.

Criticile vizează tocmai eroarea judecătorului în aplicarea legăturii de cauzalitate și s-a arătat că datorită modalității defectuoase în care AMPOS CCE a gestionat proiectul reclamantei, respectiv prin întârzierea nepermisă a soluționării cererii de rambursare și prin respingerea acesteia în mod nejustificat s-a ajuns ca activitatea societății să fie transformată dintr-una cu activitate relativ profitabilă, într-o activitate de subzistență.

În ceea ce privește probarea legăturii de cauzalitate, s-a invocat faptul că prelungirea liniei de credit sau contractarea unui nou credit au fost realizate tocmai ca o expresie a necesității de acoperire a cheltuielilor suplimentare generate de lipsa finanțării.

d)

Greșita soluționare de către instanța de fond a capătului de cerere privind acordarea cheltuielilor de judecată

Din dispozitivul sentinței rezultă că prima instanță a acordat doar parțial cheltuielile de judecată solicitate, respectiv suma de 7.902,78 RON reprezentând taxa de timbru și onorariul avocațial, dar nu a acordat sumele reprezentând onorariul de expert achitat de reclamantă, ceea ce reprezintă o cenzurare nejustificată a cheltuielilor de judecată.

Raportat la soluția pronunțată, recurenta a arătat că, cel puțin, valoarea onorariului expertului în construcții, în condițiile în care aceasta a fost considerată utilă, pertinentă și concludentă soluționării cauzei, concluziile ei au fost utilizate în motivarea soluției.

În ceea ce privește cheltuielile judiciare ocazionate de efectuarea expertizei contabile, instanța nu a motivat în niciun mod care este considerentul pentru care ignoră această cheltuială efectiv realizată.

II. În recursul declarat de Ministerul Finanțelor Publice, în numele și pentru Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Sectorial Creșterea Competitivității Economice și Ministerul Fondurilor Europene

a fost criticată hotărârea pentru că a fost pronunțată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material (art.488 pct.8 Cod procedură civilă).

a)

o primă critică a sentinței atacate s-a referit la eludarea prevederilor art.1 din OUG nr.9/2014

Au fost invocate prevederile art.1 și 3 din OUG nr.9/2014 și s-a considerat că, deși Autoritatea de management pentru programul operațional sectorial „Creșterea Competitivității Economice” este o structură fără personalitate juridică în cadrul Ministerului Fondurilor Europene, instanța de fond cu nerespectarea dispozițiilor legale incidente în cauză a dispus obligarea sa la plata sumei de 340.260,99 lei reprezentând cheltuieli eligibile.

b)

o altă critică a vizat aplicarea greșită a dispozițiilor OUG nr.66/2011 și a dispozițiilor art.139/1 din Legea nr.571/2003.

A fost criticată soluția instanței de fond pentru că a reținut că cerința motivării în fapt și în drept nu este întocmită și că în cauză sunt incidente prevederile art.20 și 21 din OUG nr.66/2011.

Recurenta a apreciat că sunt aplicabile prevederile art.6 și 9 din OUG nr.66/2011 și din interpretarea acestora rezultă că procedura de constatare a neregulii nu se aplică în cazul cheltuielilor incluse în solicitările/ cererile de plată ale beneficiarilor identificate de autorități înainte de efectuarea plății, care în această fază au obligația de a aplica reduceri procentuale, în situația constatării unei abateri prevăzută în anexa ordonanței de urgență.

Reducerea procentuală de 5% nu a fost aplicată de pârâtă în baza art.27 coroborat cu art.20 și art.21 alin.2 din OUG nr.66/2011, ci în baza art.6 și 9 din acest act normativ, coroborat cu art.7 alin.2.

Chiar dacă instanța de fond a reținut că nota de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor constituie titlu de creanță, în conformitate cu art.2 alin.6 din OUG nr.66/2011, dar, în speță, fiind în procedura anterioară efectuării plății, autoritatea nu putea emite un titlu de creanță în sarcina reclamantei pentru că raportat la împrejurarea că beneficiarul nu încasase aceste sume, obligația restituirii lor nu se putea naște în sarcina sa.

Pentru că autoritatea de management a comunicat decizia de aplicare a reducerilor financiare, chiar dacă nu a emis un act administrativ, intimata avea posibilitatea să conteste măsura administrativă, astfel cum s-a și întâmplat.

c)

a fost criticată sentința atacată sub aspectul încălcării prevederilor Ordinului nr.184/2008

Potrivit dispozițiilor din Anexa 1 la Ordinul nr.184/2008, care conține lista cheltuielilor eligibile, pot fi asemenea cheltuieli, conform art.2.2, construcție și modernizare clădiri, inclusiv instalații aferente construcțiilor, fiind excluse împrejurimile – gradul aferent  unui imobil (teren).

A fost invocată definiția instalațiilor construcțiilor, astfel cum aceasta este enunțată în Anexa 2 din Legea nr.50/1990.

Instanța de fond a reținut în mod corect că autoritatea nu a precizat care sunt dispozițiile legale ce se încalcă în condițiile în care, așa cum rezultă din lista de verificare a cererii de rambursare nr.1627/ 24.02.2012, la pct.2.3.2 – cheltuielile aferente pregătirii proiectului – elaborarea planului de afaceri, au fost efectuate în perioada iunie 2009, anterior încheierii contractului de finanțare nr.2/122/ 16.12.2009, astfel că aceste cheltuieli nu pot fi calificate ca fiind eligibile.

Față de cele reținute de instanța de fond cu privire la aplicarea unei reduceri procentuale de 5% (suma de 2.775,25 lei) pentru inserarea în documentația de atribuire a unor factori restrictivi, recurenta a invocat prevederile art.2, 8 și 9 din HG nr.925/2006 și cele ale art.6 alin.1 și 3 din OUG nr.66/2011.

d)

soluția instanței de fond a fost criticată și sub aspectul cuantumului de 7.902,78 lei, reprezentând taxă de timbru și onorariul avocatului deoarece instanța de fond nu le-a cenzurat în raport de volumul și complexitatea lucrărilor de specialitate.

Recurenta-reclamantă a formulat întâmpinare la recursul declarat de recurentul-pârât MFP, în numele și pentru Ministerul Fondurilor Europene și AMPOS CEE și a solicitat:

- în principal, anularea recursului ca fiind formulat de o persoană lipsită de calitatea de reprezentant al unei părți în prezenta cauză;

- în subsidiar, în ipoteza în care se va aprecia că Ministerul Finanțelor Publice are calitatea de reprezentant, să se respingă recursul ca nefondat;

- obligarea recurentului Ministerul Finanțelor Publice la plata cheltuielilor de judecată.

După examinarea motivelor de recurs, a dispozițiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte va admite recursul declarat de pârâții Ministerul Finanțelor Publice, în numele și pentru Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Sectorial Creșterea Competitivității Economice și Ministerul Fondurilor Europene și va respinge recursul declarat de reclamanta S.C. „A” Societatea Cooperativa Meșteșugărească pentru următoarele considerente.

Instanța de fond a fost învestită cu soluționarea acțiunii formulate de reclamantă prin care a solicitat anularea/ revocarea actelor prin care i-a fost respinsă suma de 237.383,86 lei aferentă cererii de rambursare nr.1 la contractul de finanțare nr.2/122/16.12.2009, obligarea la plata acestei sume cu dobânda legală aferentă începând cu 8.02.2013 până la admiterea efectivă și, ulterior, ca urmare a precizării acțiunii, a solicitat obligarea pârâților la plata sumei de 919.516,18 lei, cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciile suferite ca urmare a nesoluționării cererii de rambursare nr.1/ 16.06.2011, precum și a dobânzii legale față de această sumă, calculată de la data introducerii acțiunii – 05.12.2008 și până la data plății efective.

Prin sentința atacată s-a admis în parte cererea reclamantei, în sensul că a fost respinsă acordarea despăgubirilor, dar a fost obligat Ministerul Fondurilor Europene – DGAMPOS – Creșterea competitivității economice la plata sumei de 237.783,86 lei cu dobânda legală, începând cu 8.03.2012 până la plata efectivă.

Înainte de analiza propriu-zisă a motivelor de recurs invocate de către Ministerul Finanțelor Publice se impune a fi analizată

excepția lipsei calității de reprezentant a Ministerului Finanțelor Publice

, excepție invocată de recurenta-reclamantă S.C. „A” Societatea Cooperativa Meșteșugărească.

Ministerul Finanțelor Publice a formulat recurs împotriva sentinței pronunțată de instanța de fond în numele și pentru Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Sectorial Creșterea Competitivității Economice și al Ministerului Fondurilor Europene, iar recurenta-reclamantă a considerat că aceasta nu poate avea calitatea de reprezentant al celor două instituții publice în numele cărora a formulat recursul, dar aceste susțineri sunt nefondate.

În susținerea acestei excepții au fost invocate de către recurenta-reclamantă dispozițiile art.II alin.1 din OUG nr.6/2013, care se referă la Autoritatea de Management Ex-ISPA și Oficiul de Plăți și Contractare PHARE și că posibilitatea reprezentării în instanță a Ministerului Fondurilor Europene de către Ministerul Finanțelor Publice a fost instituită doar pentru aceste litigii.

Aceste susțineri nu țin seama de modificările aduse legislației în privința reprezentării Ministerului Fondurilor Europene în litigiile izvorâte din contractele de finanțare.

Într-adevăr, potrivit art.II alin.1 din OUG nr.6/2013 (publicată în M.Of. nr.98/ 19.02.2013): „(1) La data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, Ministerul Fondurilor Europene preia de la Ministerul Finanțelor Publice Autoritatea de management Ex-ISPA și Oficiul de Plăți si Contractare PHARE, structuri fără personalitate juridică, respectiv atribuțiile acestora, personalul și posturile aferente, precum și activitatea constând în derularea și gestionarea proiectelor de înfrățire instituțională finanțate de Uniunea Europeana în care Romania va avea rol de donator de asistenta tehnică”.

Prin legea de aprobare a acestei ordonanțe, Legea nr.195/2013 (publicată în M.Of. nr.395/ 01.07.2013) a fost modificat art.II din OUG nr.6/2013 și au fost introduse, după alin.3, încă trei alineate:

„(4) Prin excepție de la prevederile alin. (3), în litigiile aflate pe rolul instanțelor judecătorești în care Ministerul Finanțelor Publice a asigurat reprezentarea, în legătură cu activitățile aferente structurilor prevăzute la alin. (3), până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, apărarea va fi continuată de către Ministerul Finanțelor Publice până la finalizarea definitivă a cauzelor respective;

(5) Drepturile și obligațiile rezultate din hotărârile judecătorești pronunțate în litigiile prevăzute la alin.(4) urmează a fi aduse la îndeplinire de către Ministerul Fondurilor Europene;

(6) Personalul care asigură reprezentarea în litigiile prevăzute la alin.(4) beneficiază de drepturile care se acordă personalului de specialitate în temeiul legislației privind stimularea financiară a personalului care gestionează fonduri comunitare”.

Recurenta-reclamantă, în susținerile sale, nu a avut în vedere prevederile art.V și VI din OUG nr.107/2013 pentru stabilirea unor măsuri bugetare (publicată în M.Of. nr.782/ 13.12.2013), potrivit cărora:

„Alin.(4) al articolului II din OUG nr. 6/2013 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 96/2012 privind stabilirea unor măsuri de reorganizare în cadrul administrației publice centrale și pentru modificarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 98 din 19 februarie 2013, aprobată cu completări prin Legea nr. 195/2013, se modifică și va avea următorul cuprins: (4) Reprezentarea Ministerului Fondurilor Europene în litigiile de pe rolul instanțelor judecătorești sau arbitrale din România, care au ca obiect sume reprezentând finanțarea nerambursabilă din partea Uniunii Europene ori din partea altor donatori internaționali și în care Ministerul Fondurilor Europene are calitatea de parte, reprezentarea Ministerului Fondurilor Europene se realizează prin intermediul Ministerului Finanțelor Publice, cu excepția situațiilor în care reprezentarea se asigură prin servicii de specialitate contractate de Ministerul Fondurilor Europene și decontate din fonduri europene nerambursabile, în condițiile legii”;

„Art. VI - Dosarele cu obiectul prevăzut la art.II alin.(4) din OUG nr.6/2013 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 96/2012 privind stabilirea unor măsuri de reorganizare în cadrul administrației publice centrale și pentru modificarea unor acte normative, aprobată cu completări prin Legea nr.195/2013, aflate în instrumentarea Ministerului Fondurilor Europene la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, se predau Ministerului Finanțelor Publice pe bază de protocol până cel târziu la data de 15 ianuarie 2014”.

Art.V din OUG nr.107/2013 a fost aprobată fără modificări prin Legea nr.70/2014.

Toate acestea dovedesc că, încă din momentul intrării în vigoare a OUG nr.107/2013, reprezentarea Ministerului Fondurilor Europene de către Ministerul Finanțelor Publice se face în litigiile aflate pe rolul instanțelor judecătorești sau arbitrale din România, care aveau ca obiect sume reprezentând finanțarea rambursabilă din partea UE, precum și din partea altor donatori internaționali și în care Ministerul Fondurilor Europene avea calitatea de parte.

De aceea, nu se poate susține că această reprezentare ar fi limitată numai la litigiile referitoare la programele de finanțare ISPA sau PHARE, în condițiile în care texul art.II alin.4 din OUG nr.65/2013, modificat prin OUG nr.107/2013, se referă  la litigii referitoare la sume reprezentând finanțare nerambursabilă din partea UE sau din partea altor donatori internaționali și, de aceea, excepția invocată va fi respinsă.

I. Pe fondul cererii de recurs formulate de Ministerul Finanțelor Publice, în numele și pentru AMPOS CEE și Ministerului Fondurilor Europene

Reclamanta este nemulțumită de notificarea nr.226577/29.02.2012, prin care autoritatea de management a respins cererea de rambursare în sumă de 255.676,97 lei, din care 232.616,11 lei reprezintă c/valoarea împrejmuirii, cheltuială considerată neeligibilă conform Ordinului nr.184/ 22.06.2008, 3.047,42 lei reprezentând c/valoarea întocmirii unor documente administrative, iar suma de 2.775,25 lei a fost respinsă pentru că în documentația de atribuire au fost folosiți factori restrictivi.

Față de criticile formulate de recurentă se constată că acestea sunt, în parte, fondate, penru următoarele considerente.

Critica referitoare la eludarea prevederilor art.1 din OUG nr.9/2014, este nefondată.

Chiar dacă, potrivit art.1 din OUG nr.9/2014, începând cu 1.03.2014, Ministerul Fondurilor Europene a preluat activitatea și structurile cu rol de AMPOS CCE de la Ministerul Economiei, aceasta nu înseamnă că respectiva structură nu există în cadrul Ministerului Fondurilor Europene.

Instanța de fond a admis acțiunea reclamantei în contradictoriu cu Ministerul Fondurilor Europene – Direcția Generală AMPOS CCE, astfel că nu se poate susține că au fost încălcate prevederile art.1 din OUG nr.9/2014 și chiar a precizat că acesta este succesor în drepturi și obligații al Ministerului Economiei-  Autoritatea de Management.

Critica privind aplicarea greșită a dispozițiilor OUG nr.66/2011 privind prevenirea, constatarea și sancționarea neregulilor apărute în obținerea și utilizarea fondurilor europene și/ sau a fondurilor publice naționale aferente acestora, este fondată.

Instanța de fond a admis acțiunea reclamantei apreciind că autoritatea pârâtă nu a respectat prevederile art.21 din OUG nr.66/2011 referitoare la activitatea de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare și că actul contestat (notificarea) nu a fost motivat.

Însă, prin aceste susțineri, instanța de fond a ignorat și nu a respectat prevederile art.6 și 9 din OUG nr.66/2011.

Conform art.6 din OUG nr.66/2011: „(1)

Autoritățile cu competențe în gestionarea fondurilor europene au obligația de a exclude integral sau parțial de la rambursarea/ plata cheltuielilor efectuate și declarate de beneficiari acele cheltuieli care nu respectă condițiile de legalitate, regularitate ori conformitate stabilite prin prevederile legislației naționale și comunitare în vigoare, în situația în care - în procesul de verificare a solicitărilor de plată - acestea determină existența unor astfel de cheltuieli.

(2) Excluderea integrală sau parțială de la plată, în situația prevăzută la alin. (1), se aplică în mod corespunzător și în cazul cererilor de plată a drepturilor beneficiarilor instrumentelor de finanțare a politicii agricole comune și a politicii comune pentru pescuit.

(3) În aplicarea prevederilor alin. (1), autoritățile cu competențe în gestionarea fondurilor europene au obligația aplicării de reduceri procentuale din sumele solicitate la plată de către beneficiari, în conformitate cu prevederile anexei care face parte integrată din prezenta ordonanță de urgență, în situația în care constată abateri de la aplicarea prevederilor reglementărilor naționale în vigoare în domeniul achizițiilor publice.

(4) În aplicarea prevederilor alin.(1), autoritățile cu competențe în gestionarea fondurilor europene au obligația de a face reduceri din sumele solicitate la rambursare/ plata reprezentând cheltuieli efectuate și declarate de beneficiari, în situația în care constată neîndeplinirea sau îndeplinirea parțială a indicatorilor de rezultat/obiectivelor proiectelor finanțate din fonduri europene și/sau fonduri publice naționale aferente acestora, pentru care beneficiarii și-au angajat răspunderea realizării prin contracte/ acorduri/ decizii/ordine de finanțare nerambursabilă ori prin alte tipuri de contracte multianuale, cu excepția cazurilor în care regulile stabilite de donatorul public internațional prevăd altfel.

(5) Reducerile prevăzute la alin.(4) se efectuează în funcție de gradul de realizare a indicatorilor de rezultat/obiectivelor, în conformitate cu procedurile specifice stabilite de fiecare autoritate cu competențe în gestionarea fondurilor europene”.

Potrivit art.9 din același act normativ: „

Pentru cheltuielile incluse în solicitările/ cererile de plată ale beneficiarilor care nu respectă condițiile de legalitate, regularitate sau conformitate stabilite prin prevederile legislației naționale și comunitare, identificate de autoritățile cu competențe în gestionarea fondurilor europene înainte de efectuarea plății, nu se aplică: a) procedura de constatare a neregulii prevăzută la art. 21

; b) procedura de raportare a neregulilor prevăzută la art. 58 și 59, cu excepția cazurilor menționate la art.8, pentru care DLAF comunică autorității cu competențe în gestionarea fondurilor europene că a sesizat parchetul competent să efectueze cercetarea penală”.

Textele mai sus indicate confirmă inaplicabilitatea procedurii de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare în cazul  aplicării reducerilor procentuale la solicitările/ cererile de plată ale beneficiarilor când se constată de către autoritățile de management încălcări ale legislației privind achizițiile publice sau orice abateri de la legalitate, conformitate sau regularitate cu legislația națională sau comunitară.

Prin urmare, OUG nr.66/2011 a instituit două modalități prin care beneficiarilor li se pot aplica „măsuri administrative” pentru nerespectarea legii:

- aplicarea de reduceri procentuale în cazul cererilor de plată efectuate de beneficiari, deci anterior plății;

- aplicarea de corecții financiare pentru nerespectarea prevederilor legale în cazul în care au fost efectuate plățile din fondurile UE, dar procedura aplicării acestora este diferită, iar în cazul „reducerilor procentuale” nu se întocmește procesul-verbal de constatare.

De altfel, chiar în art.7 alin.2 din OUG nr.66/2011 se precizează că: „Verificările efectuate de structurile de control prevăzute la art. 20 alin.(1), alin. (2) lit. a) și b) și alin. (4) în vederea constatării caracterului eligibil al unor cheltuieli solicitate de un beneficiar înainte de rambursarea/ plata lor de către autoritățile cu competențe în gestionarea fondurilor europene se organizează și se desfășoară după proceduri proprii și reprezintă o activitate distinctă de activitatea organizată și desfășurată în aplicarea prevederilor art. 21 alin. (1)-(16)”.

Tocmai de aceea, actul administrativ prin care se aplică reducerile procentuale conform art.6 și 9 din OUG nr.66/2011 este anterior efectuării plăților și au ca efect refuzul de decontare al cheltuielilor făcute, iar nota de constatare și aplicare a corecțiilor financiare întocmită conform prevederilor art.21 din același act normativ este titlul de creanță și pentru că este întocmit ulterior efectuării plăților,  se poate recupera suma plătită.

În raport de aceste acte normative nu pot fi reținute nici susținerile instanței de fond ce vizează nemotivarea actelor contestate, având în vedere și faptul că reclamanta a putut contesta notificarea și raportul de control, iar prin Decizia nr.3/ 15.06.2012 a fost respinsă contestația și a formulat acțiune în anulare în fața instanței.

Critica ce vizează încălcarea prevederilor Ordinului nr.184/2008 este nefondată.

Instanța de fond a anulat actele contestate cu privire la suma de 232.616,11 lei reprezentând cheltuielile cu împrejmuirea pentru că „împrejmuirea” este o construcție în sensul Legii nr.50/1991, Anexa 2, iar prin contract/ proiect au fost prevăzute și asumate cheltuieli cu serviciile.

Recurenta a criticat soluția instanței de fond numai din perspectiva nerespectării  prevederilor Ordinului nr.184/2008 de către reclamantă, fără să facă vreo referire la prevederile Legii nr.50/1991.

Conform pct.2.2 din Anexa 1 la Ordinul nr.184/2008, constituie cheltuială eligibilă: „cheltuielile cu construcție și modernizare clădiri, inclusiv instalațiile aferente construcțiilor”.

Pentru a justifica neeligibilitatea cheltuielilor cu împrejmuirea, recurenta a redat definiția pe care Anexa 2 din Legea nr.50/1990 o dă: „Instalațiilor aferente construcțiilor”, definiție în care nu poate fi inclusă „împrejmuirea terenului”.

Pentru a stabili ce reprezintă împrejmuirea se impune a se preciza că, potrivit Anexei nr.2 la Legea nr.50/1991 privind autorizarea lucrărilor de construcții și unele măsuri pentru realizarea locuințelor, „împrejmuirile” reprezintă „construcțiile definitive sau provizorii, cu rolul de a delimita suprafețe, arii sau parcele asupra cărora există forma de proprietate, executate pentru protecția împotriva intruziunilor, realizate din diferite materiale – beton, cărămidă, piatră, lemn, metal, inclusiv sârmă ghimpată întinsă pe bulumaci, ori prin plantații specifice”.

Cum chiar legea consideră că împrejmuirea este o construcție, nu se poate considera că ar fi neeligibile cheltuielile efectuate cu aceasta pentru că nu ar fi respectate prevederile pct.2.2. din Anexa 1 la Ordinul nr.184/2008.

Mai mult, așa cum a reținut și instanța de fond, dar recurenta nu a criticat aceste susțineri, potrivit contractului de finanțare „împrejmuirea” a reprezentat unul dintre indicatorii de realizare a proiectului finanțat, fiind strâns legat de activitatea reclamantei  (art.5 alin.13 din contractul de finanțare).

De aceea, se poate considera că cheltuielile în sumă de 232.616,11 lei reprezentând contravaloarea împrejmuirii este o cheltuială eligibilă și, în mod corect, instanța de fond a anulat actele contestate în privința acestei sume.

Referitor la suma de 3.047,42 lei, cheltuielile neeligibile reprezentând întocmirea de documente administrative

.

Instanța de fond a anulat contestate cu privire la această sumă, iar recurentul a criticat soluția pentru că ele au fost efectuate în perioada iunie 2009, anterior încheierii contractului de finanțare la 16.12.2009.

În privința acestei sume, chiar în acțiunea adresată instanței de fond reclamanta a susținut că valoarea totală a serviciilor de consultanță prestate a fost de 86.473,44 RON, din care cheltuielile eligibile ar fi în sumă de 82.113,76 lei. Pentru că aceasta a obținut decontarea sumei de 83.766 RON, ar putea fi considerate cheltuieli neeligibile suma de 1.892,50 lei și nu suma de 3.047, 42 lei, mai ales că reclamanta a solicitat inițial obligarea pârâtelor la plata sumei de 237.783,86 lei (compusă din următoarele sume: 232.616,11 lei, 1.892,50 lei și 2.775,25 lei) cu dobânda legală aferentă.

În condițiile în care chiar reclamanta a recunoscut că cel puțin, o parte din sumă nu are caracter eligibil, se poate considera că soluția instanței de fond este greșită în privința anulării acestei sume stabilită în actele contestate.

Pe de altă parte, caracterul neeligibil al sumei a fost stabilit și pentru că reclamanta nu a prezentat documente justificative pentru serviciile de consultanță în suma solicitată la restituire, iar în fața instanței de recurs nu s-au prezentat asemenea documente pentru a putea fi menținută soluția instanței de fond în ceea ce privește această sumă.

În privința eligibilității sumei de 2.775,25 lei, sumă refuzată la restituire pentru utilizarea în documentația de atribuire a unor factori restrictivi

.

Instanța de fond a anulat actele contestate cu motivarea că nu s-a arătat în ce a constat restricția, la procedură s-au prezentat mai mulți operatori, iar procedura nu a fost contestată de niciun operator sau autorități competente.

Motivul pentru care a fost considerată neeligibilă suma de 2.775,25 lei de către autoritatea de control a fost acela că unul dintre criteriile de calificare folosite, acela ca ofertanții să fi avut finanțări aranjate cu valori în suma de 1.000.000 euro, avea caracter restrictiv.

Motivarea instanței de fond nu poate fi menținută deoarece nu sunt nelegale actele contestate în privința acestei sume numai pentru că procedura de achiziție publică nu a fost contestată de niciun operator sau de autoritățile competente și că nu se poate vorbi de restricționarea participării în aceste condiții.

Potrivit art.8 din HG nr.925/2006 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractelor de achiziție publica din OUG nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziție publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice și a contractelor de concesiune de servicii: „(1)Autoritatea contractantă nu are dreptul de a restricționa participarea la procedura de atribuire a contractului de achiziție publică prin introducerea unor cerințe minime de calificare, care:

a) nu prezinta relevanță în raport cu natura și complexitatea contractului de achiziție publică ce urmează să fie atribuit;

b) sunt disproporționate în raport cu natura si complexitatea contractului de achiziție publică ce urmează să fie atribuit.

(2) Atunci când impune cerințe minime de calificare referitoare la situația economică și financiară ori la capacitatea tehnică și/ sau profesionala, astfel cum este prevăzut la art. 178 alin. (1) din ordonanță de urgenta, autoritatea contractanta trebuie sa fie în măsură sa motiveze aceste cerințe, elaborând în acest sens o notă justificativă care se atașează la dosarul achiziției”.

Față de aceste dispoziții se constată că reclamanta a utilizat în documentația de atribuire factori restrictivi și ac