ÎCCJ, decizie (scj.ro #134774)

Intervenirea unei legi penale noi. Decizie a Curții Constituționale

Cuprins pe materii:

Drept procesual penal. Partea specială. Executarea hotărârilor penale

Indice alfabetic:

Drept procesual penal

-

intervenirea unei legi penale noi

-

decizie a Curții Constituționale

C. proc. pen.,

art. 595

Decizia Curții Constituționale nr. 405/2016

După rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, contestația întemeiată pe dispozițiile art. 595 C. proc. pen. constituie un mijloc procesual prin care poate fi invocată dezincriminarea, ca efect al unei decizii a Curții Constituționale de admitere a excepției de neconstituționalitate privind norma de incriminare. În consecință, incidența deciziei Curții Constituționale nr. 405/2016 - în sensul verificării existenței ori a inexistenței încălcării unei legi, ordonanțe sau ordonanțe de urgență - poate fi examinată în procedura reglementată în dispozițiile art. 595 C. proc. pen.

I.C.C.J., Secția penală, decizia nr. 110/A din 4 aprilie 2017

Prin sentința nr. 74 din 27 iunie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, Secția penală și pentru cauze cu minori, printre altele, făcându-se aplicarea art. 5 C. pen., a fost condamnat inculpatul A. pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la evaziune fiscală prevăzută în art. 26 C. pen. anterior raportat la art. 9 alin. (1) lit. g) și alin. (3) din Legea nr. 241/2005 raportat la art. 17 lit. g) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, la pedeapsa de 6 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) C. pen. anterior.

În baza art. 26 C. pen. anterior raportat la art. 13

2

din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248 C. pen. anterior combinat cu art. 248

1

C. pen. anterior, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 6 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) C. pen. anterior, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată.

În baza art. 23 alin. (1) lit. a) și c) din Legea nr. 656/2002 raportat la art. 17 lit. e) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 5 ani închisoare; în baza art. 275 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 31/1990 raportat la art. 17 lit. h) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, la pedeapsa de 6 luni închisoare; în baza art. 8 din Legea nr. 39/2003 raportat la art. 323 C. pen. anterior, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, la pedeapsa de 6 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a C. pen. anterior, iar în baza art. 143 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 85/2006 raportat la art. 17 lit. h) din Legea nr. 78/2000, la pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 alin. (1) lit. b) și art. 35 alin. (3) C. pen. anterior, au fost contopite pedepsele aplicate inculpatului, urmând ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea, de 6 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) C. pen. anterior.

În baza art. 71 alin. (2) C. pen. anterior, au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) C. pen. anterior.

Prin decizia nr. 235/A din 31 mai 2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Secția penală, printre altele, au fost admise apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Suceava, de inculpații A., B., C., D. și E. și de experta F. împotriva sentinței nr. 74 din 27 iunie 2014 a Curții de Apel Suceava, Secția penală și pentru cauze cu minori, a fost desființată, în parte, sentința menționată și, rejudecând, printre altele:

A fost descontopită pedeapsa rezultantă de 6 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) C. pen. anterior aplicată inculpatului A. în pedepsele componente, care au fost repuse în individualitatea lor.

În baza art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., a fost achitat inculpatul A. pentru infracțiunea prevăzută în art. 8 din Legea nr. 39/2003 raportat la art. 323 C. pen. anterior, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior.

În baza art. 386 alin. (1) C. proc. pen., a fost schimbată încadrarea juridică din infracțiunea prevăzută în art. 275 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 31/1990 raportat la art. 17 lit. h) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior în infracțiunea prevăzută în art. 275 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 31/1990, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior.

În baza art. 396 alin. (6) raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., s-a dispus încetarea procesului penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute în art. 275 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 31/1990, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 alin. (1) lit. b) și art. 35 alin. (3) C. pen. anterior, au fost contopite pedepsele de:

- 6 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) C. pen. anterior, pentru infracțiunea prevăzută în art. 26 C. pen. anterior raportat la art. 9 alin. (1) lit. g) și alin. (3) din Legea nr. 241/2005 raportat la art. 17 lit. g) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior;

- 6 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) C. pen. anterior, pentru infracțiunea prevăzută în art. 26 C. pen. anterior raportat la art. 13

2

din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248 C. pen. anterior combinat cu art. 248

1

C. pen. anterior, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior;

- 5 ani închisoare pentru infracțiunea prevăzută în art. 23 alin. (1) lit. a) și c) din Legea nr. 656/2002 raportat la art. 17 lit. e) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior;

- 2 ani și 6 luni închisoare pentru infracțiunea prevăzută în art. 143 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 85/2006 raportat la art. 17 lit. h) din Legea nr. 78/2000, aplicate inculpatului și s-a dispus ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea, de 6 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) C. pen. anterior.

În baza art. 71 alin. (2) C. pen. anterior, au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) C. pen. anterior.

Împotriva deciziei nr. 235/A din 31 mai 2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Secția penală, a formulat contestație la executare A.

În motivarea căii de atac, în esență, contestatorul A. a susținut că, așa cum reiese din motivarea deciziei nr. 235/A a Înaltei Curți de Casație și Justiție, a fost condamnat contrar prevederilor deciziei Curții Constituționale nr. 405 din 15 iunie 2016, pentru o faptă parțial dezincriminată.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 595, art. 597 și art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.

Prin încheierea din data de 7 martie 2017, Înalta Curte de Casație și Justiție, din oficiu, a pus în vedere contestatorului să precizeze care este obiectul cauzei, respectiv textul de lege pe care își întemeiază contestația formulată, având în vedere că de indicarea temeiului legal depinde atât stabilirea competenței materiale a instanței, cât și modalitatea de desemnare a completului de judecată, putând fi vorba, după caz, despre o cauză care se soluționează de curtea de apel sau de Înalta Curte de Casație și Justiție, respectiv o cauză ce se repartizează aleatoriu sau revine spre soluționare, în mod direct, completului care a pronunțat anterior decizia contestată, potrivit dispozițiilor Regulamentului de ordine interioară al instanțelor judecătorești. Prin urmare, s-a pus în vedere contestatorului A. să indice, în mod expres, dacă cererea formulată are în vedere dispozițiile art. 598 C. proc. pen. sau art. 595 C. proc. pen.

Prin notele de ședință înregistrate la data de 24 martie 2017, contestatorul a precizat că temeiul de drept al cererii este reprezentat de dispozițiile art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.

Ulterior, prin concluziile scrise înregistrate la data de 30 martie 2017, contestatorul a solicitat să se aibă în vedere decizia Curții Constituționale nr. 405 din 15 iunie 2016, care constată că dispozițiile legale cu privire la reglementarea abuzului în serviciu din Codul penal anterior sunt constituționale în măsura în care prin sintagma „îndeplinește în mod defectuos” se înțelege „îndeplinește prin încălcarea legii.” Așadar, în evaluarea aplicării sau menținerii unei sentințe penale deja pronunțate, instanța trebuie să analizeze existența faptei de abuz în serviciu, raportându-se exclusiv la considerentele enunțate în decizia Curții Constituționale nr. 405/2016. Altfel spus, constatarea că o faptă intră în sfera abuzului în serviciu trebuie să se realizeze numai în situațiile în care fapta este comisă prin încălcarea unei legi, a unei ordonanțe sau a unei ordonanțe de urgență.

A menționat contestatorul că, în motivarea deciziei penale nr. 235/A din 31 mai 2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, nu se reține încălcarea niciunei legi, întrucât nu se poate considera că prin semnarea unor bilete la ordin, chiar și în situația lipsei de disponibil bănesc, ar fi săvârșit infracțiunea de complicitate la abuz în serviciu, din moment ce legislația în vigoare, care reglementează circuitul instrumentelor bancare de tip bilet la ordin, prevede această situație, pe care nu o asimilează legii penale.

Examinând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte de Casație și Justiție constată următoarele:

Prima problemă de drept este aceea a identificării naturii solicitării formulate de petent, în raport de conținutul cererii, în care se invocă lipsa prevederii faptei în legea penală, în urma declarării ca neconstituțional a unui text de lege. Această problemă este dezlegată de hotărârea prealabilă nr. 6/2017 a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală al Înaltei Curți de Casație și Justiție, în care s-a arătat că efectele unei decizii a Curții Constituționale sunt echivalente abrogării textului de incriminare, inclusiv dezincriminării. Totodată, decizia menționată arată că, atunci când fapta anterioară a fost dezincriminată, trăsătura tipicității nu este întrunită indiferent dacă dezincriminarea a operat ca efect al abrogării normei sau ca efect al admiterii excepției de neconstituționalitate și al constatării neconstituționalității normei (în același sens este și decizia nr. 18/2016 a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală al Înaltei Curți de Casație și Justiție).

Constatarea neconstituționalității unei norme de incriminare, având ca efect dezincriminarea, precizează decizia nr. 6/2017 a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală al Înaltei Curți de Casație și Justiție, „poate privi norma în integralitatea sa ori numai anumite variante de incriminare (prin constatarea neconstituționalității unor teze ale normei de incriminare sau a unor sintagme din norma de incriminare care determină existența unor variante de incriminare). În această ipoteză, constatarea neconstituționalității are ca efect dezincriminarea acelei variante vizate de decizia instanței de contencios constituțional, iar nu a tuturor variantelor prevăzute în norma de incriminare.”

În consecință, cererea formulată de petent urmează a fi examinată în raport cu dubla sa semnificație, pe de o parte, invocarea dezincriminării, iar pe de altă parte, sursa acestei dezincriminări, astfel cum este invocată de petent, respectiv o decizie a Curții Constituționale, care nu a fost urmată de o intervenție a legiuitorului în sensul celor dispuse de Curtea Constituțională.

Considerentele ce preced, având în vedere natura hotărârilor din care provin, respectiv două decizii ale Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală al Înaltei Curți de Casație și Justiție, date în unificarea practicii judiciare, nu mai impun examinarea deciziei de speță depusă ca jurisprudență de reprezentantul Ministerului Public.

În cele ce urmează, însă, instanța va examina mijloacele procesuale prin care o parte poate invoca situația dezincriminării ca urmare a declarării neconstituționalității unui text de lege. Examenul are în vedere strict aptitudinea procesuală a căii de atac de a permite examinarea unei asemenea cereri.

A doua problemă de drept pusă în discuție de cererea formulată în prezenta cauză are în vedere procedura aplicabilă atunci când se invocă dezincriminarea unei fapte ca efect al declarării neconstituționale a unui text de incriminare. Procedura aplicabilă influențează decisiv competența de soluționare în primă instanță a respectivei cereri.

Codul de procedură penală prevede mai multe situații juridice care decurg din lipsa prevederii unei fapte ca infracțiune.

Astfel, o primă procedură incidentă în cauză este aceea prevăzută în cadrul recursului în casație, când poate fi invocat motivul prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. (inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală).

O a doua procedură, prevăzută de Codul procedură penală, este aceea descrisă în art. 595 alin. (1), intervenirea unei legi penale noi, care are următorul cuprins: „Când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare sau a hotărârii prin care s-a aplicat o măsură educativă intervine o lege ce nu mai prevede ca infracțiune fapta pentru care s-a pronunțat condamnarea ori o lege care prevede o pedeapsă sau o măsură educativă mai ușoară decât cea care se execută ori urmează a se executa, instanța ia măsuri pentru aducerea la îndeplinire, după caz, a dispozițiilor art. 4 și 6 din Codul penal.”

Au existat și ipoteze în care au fost invocate prevederile art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., „când se ivește vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare.”

Cu privire la aspectul particular al declarării ca neconstituțional a unui text de lege, procedura penală reglementează și o cale de atac distinctă, aceea a revizuirii, prevăzută în art. 453 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. („hotărârea s-a întemeiat pe o prevedere legală care, după ce hotărârea a devenit definitivă, a fost declarată neconstituțională ca urmare a admiterii unei excepții de neconstituționalitate ridicate în acea cauză, în situația în care consecințele încălcării dispoziției constituționale continuă să se producă și nu pot fi remediate decât prin revizuirea hotărârii pronunțate”).

Fiecare dintre ipotezele descrise anterior presupune însă condiții distincte în care cererile pot fi formulate, astfel încât, pe de o parte, căile extraordinare de atac să nu se suprapună între ele sau cu mijloacele de contestare a punerii în executare a unei decizii definitive, iar pe de altă parte, pentru a se asigura aplicarea efectelor legii de dezincriminare, indiferent de momentul la care aceasta intervine în raport cu data rămânerii definitive a unei hotărâri de condamnare și indiferent de persoana care o solicită.

Astfel, în ceea ce privește recursul în casație, pe de o parte, există condiționarea termenului în care acesta se formulează, iar pe de altă parte, prin comparație cu prevederile art. 595 C. proc. pen., apare că momentul la care intervine legea de dezincriminare este situat fie înainte de pronunțarea hotărârii definitive, fie cel târziu până la expirarea termenului de declarare a acestei căi de atac.

În consecință, în această primă ipoteză, pot fi valorificate doar acele legi de dezincriminare (

mutatis mutandis

și cazul unei decizii a Curții Constituționale prin care norma de incriminare este declarată neconstituțională) care intră în vigoare cel târziu până la expirarea termenului de declarare a recursului în casație.

În ceea ce privește revizuirea prevăzută în art. 453 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., motivul prevăzut de lege este legat de admiterea unei excepții de neconstituționalitate în respectiva cauză, atunci când consecințele încălcării dispozițiilor constituționale continuă să se producă și nu pot fi remediate decât prin revizuirea hotărârii pronunțate.

Contestația prevăzută în art. 595 C. proc. pen. extinde posibilitatea de a beneficia de efectele unei legi de dezincriminare dincolo de termenul în care aceasta ar fi putut fi invocată în cadrul unui recurs în casație și de persoanele care ar fi putut formula un recurs în casație sau persoanele care au invocat excepția de neconstituționalitate, sursă a dezincriminării, având în vedere că, în cadrul acestei proceduri, invocarea legii de dezincriminare se poate face din oficiu.

Examinând normele ce preced, instanța constată că persoana condamnată în prezenta cauză a solicitat aplicarea dispozițiilor art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., dar că, în realitate, nelămurirea invocată de aceasta reprezintă o problemă de drept, reglementată în mod special în Codul de procedură penală, în art. 595, text care derogă de la dispozițiile generale. O contestație la executare ce vizează nelămuriri cu privire la hotărârea ce se execută nu poate fi formulată în situația în care Codul procedură penală prevede o reglementare distinctă a respectivei probleme de drept, astfel cum este cazul în speță.

Mai mult, prin contestația la executare prevăzută în art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. nu se poate modifica o hotărâre, aducându-se atingere autorității de lucru judecat ce ține de incriminare. Pe această cale, se pot invoca numai aspecte ce privesc exclusiv executarea hotărârilor, nu se pot pune în discuție legalitatea și temeinicia hotărârilor în baza cărora se face executarea și nu se poate ajunge la modificarea hotărârilor rămase definitive. Referitor la cazul prevăzut în art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., împiedicările la executare trebuie să se datoreze unor cauze legale prin care nu se poate pune în executare hotărârea sau nu poate continua executarea acesteia.

Drept urmare, având în vedere critica invocată (în sensul că a fost condamnat contrar prevederilor deciziei Curții Constituționale nr. 405 din 15 iunie 2016, pentru o faptă parțial dezincriminată), Înalta Curte de Casație și Justiție urmează să califice cererea formulată de contestatorul A. ca fiind o contestație întemeiată pe dispozițiile art. 595 C. proc. pen. și să trimită cauza spre competentă soluționare Curții de Apel Iași, aceasta fiind instanța corespunzătoare în grad în a cărei circumscripție se află locul de deținere, conform dispozițiilor art. 595 alin. (2) C. proc. pen.

În consecință, Înalta Curte de Casație și Justiție a calificat cererea formulată de contestatorul A. ca fiind o contestație întemeiată pe dispozițiile art. 595 C. proc. pen. și a trimis cauza, spre competentă soluționare, Curții de Apel Iași.