ÎCCJ, decizie (scj.ro #126141)

Art. 6 din Legea nr. 241/2005. Decizia Curții Constituționale nr. 363 din 7 mai 2015. Dezincriminare. Achitare

Cuprins pe materii:

Drept penal. Partea

generală

.

Legea penală și limitele ei de aplicare

Indice alfabetic:

Drept penal

-

dezincriminare

Legea nr. 241/2005,

art. 6

Decizia Curții Constituționale nr. 363 din 7 mai 2015

C. proc. pen.,

art. 16 alin. (1) lit. b) teza I, art. 396 alin. (5)

Constatarea neconstituționalității normei de incriminare prevăzute în art. 6 din Legea nr. 241/2005, prin Decizia Curții Constituționale nr. 363 din 7 mai 2015, publicată în M. Of. nr. 495 din 6 iulie 2015, are ca efect dezincriminarea faptei prevăzute în art. 6 din Legea nr. 241/2005, cu consecința pronunțării soluției de achitare, conform art. 16 alin. (1) lit. b) teza I și art. 396 alin. (5) C. proc. pen.

I.C.C.J., Secția penală, decizia nr. 330/A din 29 septembrie 2015

Prin sentința nr. 52/F din 20 martie 2015 a Curții de Apel București, Secția a II-a penală, în baza art. 6 din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, art. 396 alin. (10) C. proc. pen. și art. 74 alin. (1) lit. a) și b) raportat la art. 76 alin. (1) lit. e) C. pen. anterior, a fost condamnată inculpata N.V. la pedeapsa amenzii penale în cuantum de 30.000 lei, pentru săvârșirea infracțiunii de reținere și nevărsare, cu intenție, în cel mult 30 de zile de la scadență, a sumelor reprezentând impozite sau contribuții cu reținere Ia sursă, în formă continuată, iar în baza art. 81 și art. 82 alin. (2) C. pen. anterior, a fost suspendată condiționat executarea pedepsei pe o durată de 1 an, ce reprezintă termen de încercare, atrăgându-se atenția inculpatei asupra dispozițiilor art. 83 și art. 84 C. pen. anterior, privind revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei.

În baza art. 19 raportat la art. 397 C. proc. pen., s-a admis în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă Agenția Națională de Administrare Fiscală și a fost obligată inculpata N.V. la plata obligațiilor fiscale accesorii aferente debitului principal de 2.734.700 lei, calculate de la data scadenței până la data plății efective.

Analizând probatoriul administrat în cauză, în procedura simplificată prevăzută în art. 375 C. proc. pen., curtea de apel a reținut că acuzarea a făcut dovada situației de fapt expuse în actul de sesizare, din probe rezultând indubitabil că, în perioada februarie 2007 - martie 2013, cu ocazia autentificării actelor de înstrăinare a imobilelor, notarul public N.V. a încasat și nu a vărsat la bugetul statului, în termen de 30 de zile de la scadență, suma totală de 2.734.700 lei, reprezentând impozit pe veniturile realizate din transferul proprietăților imobiliare din patrimoniul personal, această faptă constituind infracțiunea prevăzută în art. 6 din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior.

Referitor la incidența dispozițiilor art. 5 C. pen., privind aplicarea legii penale mai favorabile, a apreciat că dispozițiile prevăzute în Codul penal anterior referitoare la tratamentul sancționator, în ansamblu, sunt mai favorabile.

Sub aspectul laturii civile, a reținut că partea civilă Agenția Națională de Administrare Fiscală a solicitat obligarea inculpatei la plata sumei de 2.734.700 lei, reprezentând prejudiciul cauzat bugetului de stat, la care se adaugă obligațiile fiscale accesorii aferente acestei sume, calculate de la data scadenței până la data plății efective.

Având în vedere concluziile raportului de constatare tehnico-științifică întocmit de specialiștii antifraudă din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, din care rezultă că debitul principal, în cuantum de 2.734.700 lei, a fost deja achitat de inculpată, capătul de cerere vizând această sumă solicitată de către partea civilă este neîntemeiat.

Cu toate acestea, s-a constatat faptul că inculpata nu a făcut dovada achitării obligațiilor fiscale accesorii aferente debitului principal de 2.734.700 lei, sume pe care partea civilă este îndreptățită să le obțină în virtutea principiului reparării integrale a prejudiciului.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat apel procurorul, criticând hotărârea atacată sub aspectul greșitei aplicări a circumstanțelor atenuante judiciare.

La judecarea apelului, procurorul a precizat că nu mai susține motivele scrise și că, față de Decizia Curții Constituționale nr. 363 din 7 mai 2015, publicată în M. Of. nr. 495 din 6 iulie 2015, care a declarat neconstituțional art. 6 din Legea nr. 241/2005, solicită achitarea inculpatei pentru fapta pentru care s-a dispus trimiterea în judecată.

Examinând apelul declarat de procuror prin prisma motivelor susținute în ședința din data de 29 septembrie 2015, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că acesta este fondat, pentru următoarele considerente:

Prin Decizia Curții Constituționale nr. 363 din 7 mai 2015, publicată în M. Of. nr. 495 din 6 iulie 2015, s-a constatat că dispozițiile art. 6 din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale sunt neconstituționale, apreciindu-se că nu i se poate pretinde unui subiect de drept să respecte o lege care nu este clară, precisă, previzibilă și accesibilă, întrucât acesta nu își poate adapta conduita în funcție de ipoteza normativă a legii.

Cum, în conformitate cu dispozițiile art. 31 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare constatate ca fiind neconstituționale își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale, dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că prin declararea ca neconstituționale a dispozițiilor art. 6 din Legea nr. 241/2005 a operat o dezincriminare a acestei fapte.

Totodată, constată că solicitarea procurorului din cuprinsul motivelor scrise ale apelului, de a se reține că fapta săvârșită de inculpată întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de abuz în serviciu, nesusținută de către procurorul de ședință, este neîntemeiată.

De asemenea, din examinarea legislației penale în vigoare, Înalta Curte de Casație și Justiție nu a identificat vreo normă în care să fie posibilă încadrarea juridică a faptei concret săvârșite de către inculpata N.V.

Față de aceste considerente, în baza dispozițiilor art. 421 pct. 2 lit. a) raportat la art. 396 alin. (5) raportat la art. 17 alin. (2) C. proc. pen. cu referire la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen. și la Decizia nr. 363 din 7 mai 2015 a Curții Constituționale a României, Înalta Curte de Casație și Justiție o va achita pe inculpata N.V. pentru infracțiunea prevăzută în art. 6 din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior și art. 5 C. pen., iar în baza art. 25 alin. (5) C. proc. pen., va lăsa nesoluționată latura civilă.

În consecință, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis apelul declarat de procuror împotriva sentinței nr. 52/F din 20 martie 2015 a Curții de Apel București, Secția a II-a penală, a desființat în tot sentința penală atacată și rejudecând:

În baza art. 396 alin. (5) raportat la art. 17 alin. (2) C. proc. pen. cu referire la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen. și la Decizia nr. 363 din 7 mai 2015 a Curții Constituționale a României, a achitat pe inculpata N.V. pentru infracțiunea prevăzută în art. 6 din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior și art. 5 C. pen.

În baza art. 25 alin. (5) C. proc. pen., a lăsat nesoluționată latura civilă.