ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4701/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 412/2010 pronunțată la data de 30 septembrie 2010, Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, a admis în parte contestația formulată de reclamanta SC T.M.K.A. SA Slatina în contradictoriu cu pârâta Primăria Slatina, Direcția Generală de Venituri și Cheltuieli și a anulat în parte actele administrative fiscale contestate, respectiv decizia de soluționare a contestației din 13 februarie 2009, decizia de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată din 29 decembrie 2008 și raportul de inspecție fiscală din 29 decembrie 2008, în ceea ce privește suma de 333.160 RON impozit pe clădiri și accesorii ale acestuia și suma de 24.525 RON impozit pe teren și accesoriile acestuia.

A fost obligată pârâta la 276.000 RON cheltuieli de judecată către reclamantă.

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că prin raportul de inspecție fiscală din 29 decembrie 2009 și decizia de impunere fiscală cu același număr din 29 decembrie 2008, organul fiscal a stabilit în sarcina reclamantei suma de 140.491 RON impozit pe clădiri și accesorii aferente acestuia, precum și suma de 141.036 RON impozit pe teren și accesorii, contestația formulată împotriva acestor acte administrativ-fiscale fiind respinsă prin decizia din 13 februarie 2009. Motivul de nulitate absolută al deciziei de impunere, invocat de reclamantă, deoarece organul fiscal nu a precizat calitatea persoanelor care au întocmit actul administrativ fiscal, a fost respins ca neîntemeiat de către instanța de fond, cu motivarea că formularul aprobat prin Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 972/2006 nu cuprinde mențiuni cu privire la calitatea persoanelor ce au întocmit decizia de impunere, ci doar cu privire la numele persoanelor care l-au întocmit, în speță, persoanele care au întocmit decizia de impunere fiind aceleași cu cele care efectuat inspecția fiscală, fiind îndeplinite astfel prevederile art. 2 din ordinul amintit.

Nici celelalte aspecte de nelegalitate ale deciziei de impunere din 29 decembrie 2009, respectiv neredarea bazei legale pentru sumele menționate în decizia de impunere, inexistența detalierii pentru sumele menționate de organele fiscale și neprecizarea modului în care s-au obținut diferențele de impozit pe clădiri și impozit pe teren, nu au fost reținute de instanța de fond ca și motive care să lipsească de eficiență juridică actul administrativ fiscal. Dimpotrivă, instanța de fond a reținut că atât decizia de impunere cât și raportul de inspecție fiscală sunt motivate în fapt și în drept, impozitele și diferențele constatate au fost defalcate pe ani, baza de impozitare fiind diferită de la un an la altul, în plus contestatoarea nu a dovedit că prin eventualele neregularități invocate i s-ar fi produs vreo vătămare în drepturile sale, vătămare ce nu poate fi înlăturată decât prin constatarea nulității actelor administrativ-fiscale.

Cât privește impozitul pe clădiri, dobânzile și penalitățile aferente, instanța de fond a reținut că organul fiscal în mod eronat a constatat că societatea contestatoare nu a respectat prevederile H.G. nr. 403/2000, art. 1 alin. (6) potrivit cărora nu sunt supuse reevaluării imobilizările corporale care au ieșit din patrimoniul agenților economici după data de 31 decembrie a anului precedent, precum și cele aflate în conservare și art. 1 alin. (5) din H.G.

nr. 1553/2003 care prevăd că nu sunt supuse reevaluării imobilizările corporale trecute în conservare, precum și cele care au ieșit din patrimoniul agenților economici între data de 1 ianuarie 2004 și data aprobării situațiilor financiare ale anului 2003. Aplicabil este Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 94/2001 pentru aprobarea reglementărilor contabile armonizate cu Directiva a IV-a a Comunităților Economice Europene și cu Standardele Internaționale de Contabilitate, în baza căruia s-a realizat diminuarea valorii activului hală S.M.T.I.P. de la 8.633.640 RON la 2.890.000 RON, în lista cuprinzând agenții economici care aplică prevederile Ordinului ministrului finanțelor publice nr. 94/2001, la pct. 7 figurând reclamanta SC T.M.K.A.

SA Slatina. Reține instanța de fond că, în mod corect comisia de inventariere a procedat la inventarierea și reevaluarea mijloacelor fixe, printre care și clădirea S.M.T.I.P., iar prin procesul parțial din 26 septembrie 2001 s-a procedat la diminuarea valorii de inventar de la 8.633.640 RON la 2.890.000 RON. Cum contestatoarea a respectat prevederile Ordinului ministrului finanțelor publice nr. 92/2001, aceasta fiind printre persoanele nominalizate expres și limitativ de acest act normativ, instanța de fond a apreciat, având în vedere și lucrarea de expertiză contabilă efectuată, că organul fiscal în mod nelegal a stabilit că impozitul suplimentar pe clădiri în cuantum de 140.491 RON și accesorii în sumă de 192.669 RON (330.160 RON în total) este datorat de aceasta.

Cât privește impozitul pe teren, având în vedere raportul de expertiză topografică, instanța de fond a reținut că suprafața de teren de 21.967,27 mp, iaz decantare, poate fi inclus cel mult în zona de impozitare D și nu în zona B, cum a stabilit organul fiscal, diferența de impozit între cele două tipuri de teren fiind de 14.298 RON la care se adaugă dobânzile și penalitățile aferente în sumă de 10.276 RON, deci în total 24.526 RON. Instanța de fond a concluzionat că este întemeiată în parte contestația formulată de reclamantă și a anulat în parte actele administrativ fiscale contestate și atacate în instanță, pentru suma de 333.160 RON impozit pe clădiri și accesorii ale acestuia și suma de 24.525 RON impozit pe teren și accesoriile acestuia.

Împotriva sentinței au declarat recurs ambele părți, reclamanta SC T.M.K.A. SA și pârâta Primăria Municipiului Slatina, Direcția Generală de venituri și cheltuieli, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. 1. Criticile formulate de recurenta-reclamantă se întemeiază pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., „hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii”. Ele se referă exclusiv la excepția nulității actului administrativ fiscal, motivată de lipsa semnăturii persoanei împuternicite a organului fiscal, atât raportul de inspecție fiscală cât și decizia de impunere fiscală fiind semnate numai de către doi dintre cei trei inspectori care au efectuat controlul, cât și de neprecizarea, în decizia de impunere din 29 decembrie 2008 a calității persoanelor care au întocmit actul administrativ fiscal.

Recurenta-reclamantă arată că în mod nelegal instanța de fond a respins excepția nulității actelor administrativ fiscale contestate, fiind evidentă încălcarea art. 46 din O.G. nr. 92/2003, C. proc. fisc., precum și prevederile Ordinului ministrului finanțelor publice nr. 972/2006 privind aprobarea formularului, care în art. 2 prevede că „competența de a emite decizia de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală, revine organelor de inspecție fiscală care au efectuat inspecția fiscală”. În plus, precizează recurenta-reclamantă, vătămarea ce i s-a produs prin încheierea unor astfel de acte administrativ fiscale și care nu au respectat condițiile de formă la întocmirea lor este evidentă vătămarea ce se prezumă și care nu trebuie dovedită.

Se solicită admiterea recursului și modificarea sentinței în sensul admiterii contestației și a anulării în întregime a actelor administrativ fiscale contestate. Intimata-pârâtă Primăria Municipiului Slatina, județul Olt, Direcția Venituri și Cheltuieli, prin Primar, a depus întâmpinare, solicitând respingerea recursului declarat de reclamantă ca nefondat. Recursul este nefondat și urmează a fi respins potrivit considerentelor ce se vor arăta în continuare. Potrivit art. 43 alin. (2) din O.G. nr. 92/2003 privind C. proc.

fisc., republicată, cu modificările și completările ulterioare, „Actul administrativ fiscal cuprinde următoarele elemente: a) denumirea organului fiscal emitent; g) numele și semnătura persoanelor împuternicite ale organului fiscal, potrivit legii”, iar art. 46 din aceeași ordonanță, prevede că „lipsa unuia dintre elementele actului administrativ fiscal referitoare la numele, prenumele și calitatea persoanei împuternicite a organului fiscal, numele și prenumele ori denumirea contribuabilului, a obiectului actului administrativ fiscal sau a persoanei împuternicite a organului fiscal, atrage nulitatea acestuia”.

Raportat la motivele de nulitate invocate de recurenta-reclamantă în continuare prin criticile formulate, se constată, astfel cum corect a reținut și instanța de fond, că actele administrativ fiscale contestate, inclusiv decizia de impunere, cuprind toate elementele prevăzute de lege, inclusiv cele referitoare la calitatea persoanelor care au întocmit actul și semnătura persoanei împuternicite a organului fiscal. Aceste dispoziții ale codului de procedură fiscală, astfel cum reține corect și instanța de fond, se completează cu cele ale Ordinului ministrului finanțelor publice nr. 972/2006, în considerarea art. 228 alin. (3) C. proc. fisc.

referitoare la acte normative de aplicare, conform căruia „formularele necesare și instrucțiunile de utilizare a acestora, pentru administrarea impozitelor și taxelor locale, se aprobă prin ordin comun al Ministrului Internelor și Reformei Administrative și Ministrului Economiei și Finanțelor”, prin Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 972/2006 fiind aprobat formulatul „Decizie de impunere privind obligațiile suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală”. Astfel, cum în mod just a reținut prima instanță, instrucțiunile prevăzute în Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 972/2003 nu prevăd obligația completării în formular a calității membrilor echipei de inspecție fiscală, ci doar numele persoanelor care l-au întocmit, acesta fiind avizat de șeful de serviciu și aprobat de conducătorul activității de inspecție fiscală, aspecte ce au fost avute în vedere la completarea deciziei de impunere emisă în urma inspecției fiscale.

Cât privește susținerea recurentei în sensul că vătămarea ce i s-a produs ce prezumă și nu trebuie dovedită, trebuie arătat că nu este întemeiată. Sancțiunea nulității unui act administrativ fiscal este o sancțiune procedurală extremă și ea intervine numai atunci când vătămarea produsă nu poate fi înlăturată decât prin anularea actului. În speță, însă, recurenta-reclamantă nu a dovedit că prin eventualele neregularități invocate i s-a produs o vătămare ce nu poate fi înlăturată decât prin anularea actului. Dar înainte de toate, trebuie amintit că, astfel cum s-a analizat mai sus, criticile vizând nulitatea actului pentru vicii de formă sunt neîntemeiate, așa încât, în mod corect instanța a respins susținerile reclamantei în acest sens.

Ca atare, recursul declarat de reclamantă se privește ca nefondat și urmează a fi respins în baza art. 312 C. proc. civ. 2. Recursul declarat de pârâta Primăria Municipiului Slatina, județul Olt, Direcția Generală de Venituri și Cheltuieli, este întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și art. 304 1 C. proc. civ., criticile formulate referindu-se la faptul că: - în mod greșit a reținut instanța de fond că în mod nelegal au fost calculate diferențe de impozit pe clădiri și accesorii aferente, motivat de faptul că societatea a procedat în mod corect la diminuarea valorii de inventar a imobilului-hală S.M.T.I.P., în conformitate cu Ordinul ministrului fiananțelor publice nr. 94/2001 pentru aprobarea reglementărilor contabile armonizate cu Directiva a IV-a a Comunităților Europene și cu Standardele Internaționale de Contabilitate.

Instanța de fond a apreciat greșit că nu sunt aplicabile dispozițiile H.G. nr. 403/2000 și H.G. nr. 1553/2003, acte normative care interzic efectuarea reevaluării imobilelor aflate în conservare, imobilul-hală S.M.T.I.P. fiind dat în conservare începând cu 1 ianuarie 2001 și până în luna octombrie a anului 2005. Mai mult, susține recurenta-pârâtă, deprecierea acestui imobil este reversibilă ca urmare a modernizării și punerii în funcțiune a lui, astfel că elementul activ trebuia menținut în contabilitate la valoarea de intrare, respectiv 8.633.640 RON, conform pct. 5.13 lit. c) și nu trebuia efectuată reevaluarea, aspecte de care în mod greșit instanța de fond nu a ținut cont. - în mod greșit instanța de fond nu a făcut aplicarea art. 274 alin. (3) C. proc.

civ. privind reducerea cheltuielilor de judecată, acestea fiind nepotrivit de mari în raport de tarifele unice minimale, față de dificultatea, complexitatea și noutatea litigiului ori de munca depusă în dosar. Se solicită admiterea recursului și modificarea sentinței în sensul respingerii cererii reclamantei, iar în subsidiar, în baza art. 274 alin. (3) C. proc. civ., să se dispună micșorarea onorariului de avocat. Reclamanta a depus întâmpinare la motivele de recurs formulate de pârâtă și a solicitat respingerea recursului ca nefondat. Analizând recursul formulat în raport de actele și lucrările dosarului, precum și de legislația incidentă în cauză, Înalta Curte constată că este nefondat potrivit considerentelor ce se vor arăta în continuare.

Primul motiv de recurs referitor la diferențele de impozit clădiri și accesoriile aferente, recurenta-reclamantă criticând sentința în sensul că în mod eronat instanța de fond a considerat că nu se datorează de către societatea reclamantă impozit suplimentar de 140.491 RON și accesorii aferente de 192.669 RON pentru imobilul-hală S.M.T.I.P., este neîntemeiat. În cauză s-a dispus efectuarea unui raport de expertiză contabilă, lucrare ce a fost făcută de expert contabil P.C. și care a avut ca obiectiv și verificarea corectitudinii obligațiilor fiscale stabilite conform raportului de inspecție fiscală din 29 decembrie 2009: 140.491 RON, impozit pe clădiri cu accesoriile aferente-dobânzi și penalități în sumă de 129.669 RON, concluzia expertului fiind aceea că inspecția fiscală a stabilit în mod incorect obligația de plată a acestor sume.

În urma verificărilor efectuate, expertul contabil a stabilit că imobilul în cauză, clădirea-hală S.M.T.I.P., proprietate a SC T.M.K.A. SA Slatina, pusă în funcțiune la 31 martie 1988, cu valoare de inventar 11.999 RON, a fost reevaluat de mai multe ori, prin procesul-verbal din 26 septembrie 2001 comisia de inventar procedând la inventarierea și reevaluarea mijloacelor fixe, printre care și acest imobil a cărei valoare a fost diminuată de la 8.633.640 RON la 2.890.000 RON, aplicându-se în mod corect Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 94/2001, fiind aplicabile dispozițiile acestui act normativ întrucât societatea a fost nominalizată în anexa nr. I la ordin.

Or, astfel cum corect susține intimata-reclamantă, potrivit art. 2 alin. (1) din Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 94/2001, reglementările prevăzute la art. 1 se aplică începând cu situațiile financiare ale anului 2000 de societățile comerciale cotate la Bursa de Valori București, unele regii autonome, companii și societăți naționale, alte întreprinderi de interes național, precum și de unele categorii specifice de societăți ce operează pe piața de capital, conform listei anexate care face parte integrantă din acest ordin.

Deci, așa cum reține și expertul contabil, societatea reclamantă avea obligația, în conformitate cu art. 3 alin. (2) din Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 94/2001, de a retrata situațiile financiare ale anului 2000, retratare care s-a făcut cu respectarea tuturor procedurilor cu privire la retratarea situațiilor financiare, aceste situații urmând a fi depuse la unitățile teritoriale ale Ministerului Finanțelor Publice până la data de 30 septembrie ale anului următor celui de raportare. Ca atare, în mod corect a reținut și instanța de fond că contestatoarea, respectiv intimata-reclamantă a procedat la reevaluarea activului și implicit diminuarea valorii în raport de starea acestuia, în baza dispozițiilor Ordinului ministrului finanțelor publice nr. 92/2001, cât timp aceasta a fost nominalizată expres și limitativ în anexa la Ordinul nr. 94/2001.

Așadar, organul fiscal a stabilit nelegal, aplicând eronat dispozițiile H.G. nr. 403/2001 și ale H.G. nr. 1553/2003, că societatea datorează obligații fiscale suplimentare în sumă de 140.491 RON și accesorii de 192.669 RON pentru imobilul-hală S.M.T.I.P. Nu-i mai puțin adevărat că, așa cum precizează intimata-reclamantă, prin actele administrativ fiscale încheiate anterior, respectiv raportul de inspecție fiscală și decizia de impunere din 5 iunie 2006 (anexate la acțiunea introductivă) în urma inspecției fiscale nu au fost stabilite diferențe la impozitul pe profit generate de amortizarea calculată pentru imobilul „Clădire-hală S.M.T.I.P.”, imobil care așa cum s-a precizat mai sus a fost de mai multe ori supus reevaluării.

Cât privește cel de-al doilea motiv de recurs referitor la exonerarea sau în subsidiar, diminuarea cheltuielilor de judecată, respectiv a onorariului de avocat în sumă de 26.398 RON suportate de către societate, instanța de control judiciar consideră că și acesta este nefondat. Potrivit art. 274 alin. (3) C. proc. civ., „judecătorii au dreptul să mărească sau să micșoreze onorariile avocaților, potrivit cu cele prevăzute în tabloul onorariilor minimale, ori de câte ori vor constata motivat că sunt nepotrivit de mici sau de mari, față de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat”.

În raport de complexitatea litigiului, valoarea acestuia fiind de peste 500.000 RON, probele administrate pe parcursul acestuia, inclusiv cele două expertize, topografică și contabilă, ce s-au efectuat în cauză, părțile formulând și obiecțiuni, faptul că litigiul s-a derulat pe o perioadă de aproximativ de 2 ani, concluzia ce se desprinde este că munca îndeplinită de avocat nu îndreptățește instanța, astfel cum de altfel s-a procedat la fond, să constate că onorariul de avocat este mult prea mare în raport cu munca depusă de avocat. Așadar, nu se impune reducerea onorariului de avocat, deci nu este aplicabil art. 274 alin. (3) C. proc. civ., cum de altfel a apreciat în mod corect și instanța de fond.

Pentru toate considerentele expuse, recursul declarat de pârâta Primăria Municipiului Slatina, județul Olt, prin Primar, este nefondat și urmează a fi respins în baza art. 312 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursurile declarate de reclamanta SC T.M.K.A. SA Olt și de pârâta Primăria Municipiului Slatina, Direcția Venituri împotriva sentinței nr. 412 din 30 septembrie 2010 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondate. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 octombrie 2011.