ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4701/2011

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4701/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 412/2010 pronunțată la

data de 30 septembrie 2010, Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ

și fiscal, a admis în parte contestația formulată de reclamanta SC T.M.K.A. SA Slatina

în contradictoriu cu pârâta Primăria Slatina, Direcția Generală de Venituri și Cheltuieli

și a anulat în parte actele administrative fiscale contestate, respectiv decizia

de soluționare a contestației din 13 februarie 2009, decizia de impunere privind

obligațiile fiscale suplimentare de plată din 29 decembrie 2008 și raportul de inspecție

fiscală din 29 decembrie 2008, în ceea ce privește suma de 333.160 RON impozit pe

clădiri și accesorii ale acestuia și suma de 24.525 RON impozit pe teren și accesoriile

acestuia.

A fost obligată pârâta

la 276.000 RON cheltuieli de judecată către reclamantă.

Pentru a pronunța această

sentință, prima instanță a reținut că prin raportul de inspecție fiscală din 29

decembrie 2009 și decizia de impunere fiscală cu același număr din 29 decembrie

2008, organul fiscal a stabilit în sarcina reclamantei suma de 140.491 RON impozit

pe clădiri și accesorii aferente acestuia, precum și suma de 141.036 RON impozit

pe teren și accesorii, contestația formulată împotriva acestor acte administrativ-fiscale

fiind respinsă prin decizia din 13 februarie 2009.

Motivul de nulitate absolută

al deciziei de impunere, invocat de reclamantă, deoarece organul fiscal nu a precizat

calitatea persoanelor care au întocmit actul administrativ fiscal, a fost respins

ca neîntemeiat de către instanța de fond, cu motivarea că formularul aprobat prin

Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 972/2006 nu cuprinde mențiuni cu privire

la calitatea persoanelor ce au întocmit decizia de impunere, ci doar cu privire

la numele persoanelor care l-au întocmit, în speță, persoanele care au întocmit

decizia de impunere fiind aceleași cu cele care efectuat inspecția fiscală, fiind

îndeplinite astfel prevederile art. 2 din ordinul amintit.

Nici celelalte aspecte

de nelegalitate ale deciziei de impunere din 29 decembrie 2009, respectiv neredarea

bazei legale pentru sumele menționate în decizia de impunere, inexistența detalierii

pentru sumele menționate de organele fiscale și neprecizarea modului în care s-au

obținut diferențele de impozit pe clădiri și impozit pe teren, nu au fost reținute

de instanța de fond ca și motive care să lipsească de eficiență juridică actul administrativ

fiscal.

Dimpotrivă, instanța de

fond a reținut că atât decizia de impunere cât și raportul de inspecție fiscală

sunt motivate în fapt și în drept, impozitele și diferențele constatate au fost

defalcate pe ani, baza de impozitare fiind diferită de la un an la altul, în plus

contestatoarea nu a dovedit că prin eventualele neregularități invocate i s-ar fi

produs vreo vătămare în drepturile sale, vătămare ce nu poate fi înlăturată decât

prin constatarea nulității actelor administrativ-fiscale.

Cât privește impozitul

pe clădiri, dobânzile și penalitățile aferente, instanța de fond a reținut că organul

fiscal în mod eronat a constatat că societatea contestatoare nu a respectat prevederile

H.G. nr. 403/2000, art. 1 alin. (6) potrivit cărora nu sunt supuse reevaluării imobilizările

corporale care au ieșit din patrimoniul agenților economici după data de 31 decembrie

a anului precedent, precum și cele aflate în conservare și art. 1 alin. (5) din

H.G. nr. 1553/2003 care prevăd că nu sunt supuse reevaluării imobilizările corporale

trecute în conservare, precum și cele care au ieșit din patrimoniul agenților economici

între data de 1 ianuarie 2004 și data aprobării situațiilor financiare ale anului

2003.

Aplicabil este Ordinul

ministrului finanțelor publice nr. 94/2001 pentru aprobarea reglementărilor contabile

armonizate cu Directiva a IV-a a Comunităților Economice Europene și cu Standardele

Internaționale de Contabilitate, în baza căruia s-a realizat diminuarea valorii

activului hală S.M.T.I.P. de la 8.633.640 RON la 2.890.000 RON, în lista cuprinzând

agenții economici care aplică prevederile Ordinului ministrului finanțelor

publice nr. 94/2001, la pct. 7 figurând reclamanta SC T.M.K.A. SA Slatina.

Reține instanța de fond

că, în mod corect comisia de inventariere a procedat la inventarierea și reevaluarea

mijloacelor fixe, printre care și clădirea S.M.T.I.P., iar prin procesul parțial

din 26 septembrie 2001 s-a procedat la diminuarea valorii de inventar de la 8.633.640

RON la 2.890.000 RON.

Cum contestatoarea a respectat

prevederile Ordinului ministrului finanțelor publice nr. 92/2001, aceasta fiind

printre persoanele nominalizate expres și limitativ de acest act normativ, instanța

de fond a apreciat, având în vedere și lucrarea de expertiză contabilă efectuată,

că organul fiscal în mod nelegal a stabilit că impozitul suplimentar pe clădiri

în cuantum de 140.491 RON și accesorii în sumă de 192.669 RON (330.160 RON în total)

este datorat de aceasta.

Cât privește impozitul

pe teren, având în vedere raportul de expertiză topografică, instanța de fond a

reținut că suprafața de teren de 21.967,27 mp, iaz decantare, poate fi inclus cel

mult în zona de impozitare D și nu în zona B, cum a stabilit organul fiscal, diferența

de impozit între cele două tipuri de teren fiind de 14.298 RON la care se adaugă

dobânzile și penalitățile aferente în sumă de 10.276 RON, deci în total 24.526 RON.

Instanța de fond a concluzionat

că este întemeiată în parte contestația formulată de reclamantă și a anulat în parte

actele administrativ fiscale contestate și atacate în instanță, pentru suma de 333.160

RON impozit pe clădiri și accesorii ale acestuia și suma de 24.525 RON impozit pe

teren și accesoriile acestuia.

Împotriva sentinței au

declarat recurs ambele părți, reclamanta SC T.M.K.A. SA și pârâta Primăria Municipiului

Slatina, Direcția Generală de venituri și cheltuieli, criticând-o pentru nelegalitate

și netemeinicie.

de recurenta-reclamantă se întemeiază pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,

„hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea

sau aplicarea greșită a legii”. Ele se referă exclusiv la excepția nulității actului

administrativ fiscal, motivată de lipsa semnăturii persoanei împuternicite a organului

fiscal, atât raportul de inspecție fiscală cât și decizia de impunere fiscală fiind

semnate numai de către doi dintre cei trei inspectori care au efectuat controlul,

cât și de neprecizarea, în decizia de impunere din 29 decembrie 2008 a calității

persoanelor care au întocmit actul administrativ fiscal.

Recurenta-reclamantă arată

că în mod nelegal instanța de fond a respins excepția nulității actelor administrativ

fiscale contestate, fiind evidentă încălcarea art. 46 din O.G. nr. 92/2003, C. proc.

fisc., precum și prevederile Ordinului ministrului finanțelor publice nr. 972/2006

privind aprobarea formularului, care în art. 2 prevede că „competența de a emite

decizia de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite

de inspecția fiscală, revine organelor de inspecție fiscală care au efectuat inspecția

fiscală”.

În plus, precizează recurenta-reclamantă,

vătămarea ce i s-a produs prin încheierea unor astfel de acte administrativ fiscale

și care nu au respectat condițiile de formă la întocmirea lor este evidentă vătămarea

ce se prezumă și care nu trebuie dovedită.

Se solicită admiterea

recursului și modificarea sentinței în sensul admiterii contestației și a anulării

în întregime a actelor administrativ fiscale contestate.

Intimata-pârâtă Primăria

Municipiului Slatina, județul Olt, Direcția Venituri și Cheltuieli, prin Primar,

a depus întâmpinare, solicitând respingerea recursului declarat de reclamantă ca

nefondat.

Recursul este nefondat

și urmează a fi respins potrivit considerentelor ce se vor arăta în continuare.

Potrivit art. 43

alin. (2) din O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc., republicată, cu modificările

și completările ulterioare, „Actul administrativ fiscal cuprinde următoarele elemente:

a) denumirea organului fiscal emitent; g) numele și semnătura persoanelor împuternicite

ale organului fiscal, potrivit legii”, iar art. 46 din aceeași ordonanță, prevede

că „lipsa unuia dintre elementele actului administrativ fiscal referitoare la numele,

prenumele și calitatea persoanei împuternicite a organului fiscal, numele și prenumele

ori denumirea contribuabilului, a obiectului actului administrativ fiscal sau a

persoanei împuternicite a organului fiscal, atrage nulitatea acestuia”.

Raportat la motivele de

nulitate invocate de recurenta-reclamantă în continuare prin criticile formulate,

se constată, astfel cum corect a reținut și instanța de fond, că actele administrativ

fiscale contestate, inclusiv decizia de impunere, cuprind toate elementele prevăzute

de lege, inclusiv cele referitoare la calitatea persoanelor care au întocmit actul

și semnătura persoanei împuternicite a organului fiscal.

Aceste dispoziții ale

codului de procedură fiscală, astfel cum reține corect și instanța de fond, se completează

cu cele ale Ordinului ministrului finanțelor publice nr. 972/2006, în considerarea

art. 228 alin. (3) C. proc. fisc. referitoare la acte normative de aplicare, conform

căruia „formularele necesare și instrucțiunile de utilizare a acestora, pentru administrarea

impozitelor și taxelor locale, se aprobă prin ordin comun al Ministrului Internelor

și Reformei Administrative și Ministrului Economiei și Finanțelor”, prin Ordinul

ministrului finanțelor publice nr. 972/2006 fiind aprobat formulatul „Decizie de

impunere privind obligațiile suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală”.

Astfel, cum în mod just

a reținut prima instanță, instrucțiunile prevăzute în Ordinul ministrului

finanțelor publice nr. 972/2003 nu prevăd obligația completării în formular a calității

membrilor echipei de inspecție fiscală, ci doar numele persoanelor care l-au întocmit,

acesta fiind avizat de șeful de serviciu și aprobat de conducătorul activității

de inspecție fiscală, aspecte ce au fost avute în vedere la completarea deciziei

de impunere emisă în urma inspecției fiscale.

Cât privește susținerea

recurentei în sensul că vătămarea ce i s-a produs ce prezumă și nu trebuie dovedită,

trebuie arătat că nu este întemeiată.

Sancțiunea nulității unui

act administrativ fiscal este o sancțiune procedurală extremă și ea intervine numai

atunci când vătămarea produsă nu poate fi înlăturată decât prin anularea actului.

În speță, însă, recurenta-reclamantă

nu a dovedit că prin eventualele neregularități invocate i s-a produs o vătămare

ce nu poate fi înlăturată decât prin anularea actului.

Dar înainte de toate,

trebuie amintit că, astfel cum s-a analizat mai sus, criticile vizând nulitatea

actului pentru vicii de formă sunt neîntemeiate, așa încât, în mod corect instanța

a respins susținerile reclamantei în acest sens.

Ca atare, recursul declarat

de reclamantă se privește ca nefondat și urmează a fi respins în baza art. 312 C.

proc. civ.

pârâta Primăria Municipiului Slatina, județul Olt, Direcția Generală de Venituri

și Cheltuieli, este întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și

art. 304

1

C. proc. civ., criticile formulate referindu-se la faptul că:

- în mod greșit a reținut

instanța de fond că în mod nelegal au fost calculate diferențe de impozit pe clădiri

și accesorii aferente, motivat de faptul că societatea a procedat în mod corect

la diminuarea valorii de inventar a imobilului-hală S.M.T.I.P., în conformitate

cu Ordinul ministrului fiananțelor publice nr. 94/2001 pentru aprobarea reglementărilor

contabile armonizate cu Directiva a IV-a a Comunităților Europene și cu Standardele

Internaționale de Contabilitate.

Instanța de fond a apreciat

greșit că nu sunt aplicabile dispozițiile H.G. nr. 403/2000 și H.G. nr. 1553/2003,

acte normative care interzic efectuarea reevaluării imobilelor aflate în conservare,

imobilul-hală S.M.T.I.P. fiind dat în conservare începând cu 1 ianuarie 2001 și

până în luna octombrie a anului 2005.

Mai mult, susține recurenta-pârâtă,

deprecierea acestui imobil este reversibilă ca urmare a modernizării și punerii

în funcțiune a lui, astfel că elementul activ trebuia menținut în contabilitate

la valoarea de intrare, respectiv 8.633.640 RON, conform pct. 5.13 lit. c) și nu

trebuia efectuată reevaluarea, aspecte de care în mod greșit instanța de fond nu

a ținut cont.

- în mod greșit instanța

de fond nu a făcut aplicarea art. 274 alin. (3) C. proc. civ. privind reducerea

cheltuielilor de judecată, acestea fiind nepotrivit de mari în raport de tarifele

unice minimale, față de dificultatea, complexitatea și noutatea litigiului ori de

munca depusă în dosar.

Se solicită admiterea

recursului și modificarea sentinței în sensul respingerii cererii reclamantei, iar

în subsidiar, în baza art. 274 alin. (3) C. proc. civ., să se dispună micșorarea

onorariului de avocat.

Reclamanta a depus întâmpinare

la motivele de recurs formulate de pârâtă și a solicitat respingerea recursului

ca nefondat.

Analizând recursul formulat

în raport de actele și lucrările dosarului, precum și de legislația incidentă în

cauză, Înalta Curte constată că este nefondat potrivit considerentelor ce se vor

arăta în continuare.

Primul motiv de recurs

referitor la diferențele de impozit clădiri și accesoriile aferente, recurenta-reclamantă

criticând sentința în sensul că în mod eronat instanța de fond a considerat că nu

se datorează de către societatea reclamantă impozit suplimentar de 140.491 RON și

accesorii aferente de 192.669 RON pentru imobilul-hală S.M.T.I.P., este neîntemeiat.

În cauză s-a dispus efectuarea

unui raport de expertiză contabilă, lucrare ce a fost făcută de expert contabil

P.C. și care a avut ca obiectiv și verificarea corectitudinii obligațiilor fiscale

stabilite conform raportului de inspecție fiscală din 29 decembrie 2009: 140.491

RON, impozit pe clădiri cu accesoriile aferente-dobânzi și penalități în sumă de

129.669 RON, concluzia expertului fiind aceea că inspecția fiscală a stabilit în

mod incorect obligația de plată a acestor sume.

În urma verificărilor

efectuate, expertul contabil a stabilit că imobilul în cauză, clădirea-hală S.M.T.I.P.,

proprietate a SC T.M.K.A. SA Slatina, pusă în funcțiune la 31 martie 1988, cu valoare

de inventar 11.999 RON, a fost reevaluat de mai multe ori, prin procesul-verbal

din 26 septembrie 2001 comisia de inventar procedând la inventarierea și reevaluarea

mijloacelor fixe, printre care și acest imobil a cărei valoare a fost diminuată

de la 8.633.640 RON la 2.890.000 RON, aplicându-se în mod corect Ordinul

ministrului finanțelor publice nr. 94/2001, fiind aplicabile dispozițiile acestui

act normativ întrucât societatea a fost nominalizată în anexa nr. I la ordin.

Or, astfel cum corect

susține intimata-reclamantă, potrivit art. 2 alin. (1) din Ordinul ministrului

finanțelor publice nr. 94/2001, reglementările prevăzute la art. 1 se aplică începând

cu situațiile financiare ale anului 2000 de societățile comerciale cotate la Bursa

de Valori București, unele regii autonome, companii și societăți naționale, alte

întreprinderi de interes național, precum și de unele categorii specifice de societăți

ce operează pe piața de capital, conform listei anexate care face parte integrantă

din acest ordin.

Deci, așa cum reține și

expertul contabil, societatea reclamantă avea obligația, în conformitate cu

art. 3 alin. (2) din Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 94/2001, de a retrata

situațiile financiare ale anului 2000, retratare care s-a făcut cu respectarea tuturor

procedurilor cu privire la retratarea situațiilor financiare, aceste situații urmând

a fi depuse la unitățile teritoriale ale Ministerului Finanțelor Publice până la

data de 30 septembrie ale anului următor celui de raportare.

Ca atare, în mod corect

a reținut și instanța de fond că contestatoarea, respectiv intimata-reclamantă a

procedat la reevaluarea activului și implicit diminuarea valorii în raport de starea

acestuia, în baza dispozițiilor Ordinului ministrului finanțelor publice nr. 92/2001,

cât timp aceasta a fost nominalizată expres și limitativ în anexa la Ordinul

nr. 94/2001.

Așadar, organul fiscal

a stabilit nelegal, aplicând eronat dispozițiile H.G. nr. 403/2001 și ale H.G.

nr. 1553/2003, că societatea datorează obligații fiscale suplimentare în sumă de

140.491 RON și accesorii de 192.669 RON pentru imobilul-hală S.M.T.I.P.

Nu-i mai puțin adevărat

că, așa cum precizează intimata-reclamantă, prin actele administrativ fiscale încheiate

anterior, respectiv raportul de inspecție fiscală și decizia de impunere din 5

iunie 2006 (anexate la acțiunea introductivă) în urma inspecției fiscale nu au fost

stabilite diferențe la impozitul pe profit generate de amortizarea calculată pentru

imobilul „Clădire-hală S.M.T.I.P.”, imobil care așa cum s-a precizat mai sus a fost

de mai multe ori supus reevaluării.

Cât privește cel de-al

doilea motiv de recurs referitor la exonerarea sau în subsidiar, diminuarea cheltuielilor

de judecată, respectiv a onorariului de avocat în sumă de 26.398 RON suportate de

către societate, instanța de control judiciar consideră că și acesta este nefondat.

Potrivit art. 274

alin. (3) C. proc. civ., „judecătorii au dreptul să mărească sau să micșoreze onorariile

avocaților, potrivit cu cele prevăzute în tabloul onorariilor minimale, ori de câte

ori vor constata motivat că sunt nepotrivit de mici sau de mari, față de valoarea

pricinii sau munca îndeplinită de avocat”.

În raport de complexitatea

litigiului, valoarea acestuia fiind de peste 500.000 RON, probele administrate pe

parcursul acestuia, inclusiv cele două expertize, topografică și contabilă, ce s-au

efectuat în cauză, părțile formulând și obiecțiuni, faptul că litigiul s-a derulat

pe o perioadă de aproximativ de 2 ani, concluzia ce se desprinde este că munca îndeplinită

de avocat nu îndreptățește instanța, astfel cum de altfel s-a procedat la fond,

să constate că onorariul de avocat este mult prea mare în raport cu munca depusă

de avocat.

Așadar, nu se impune reducerea

onorariului de avocat, deci nu este aplicabil art. 274 alin. (3) C. proc. civ.,

cum de altfel a apreciat în mod corect și instanța de fond.

Pentru toate considerentele

expuse, recursul declarat de pârâta Primăria Municipiului Slatina, județul Olt,

prin Primar, este nefondat și urmează a fi respins în baza art. 312 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate

de reclamanta SC T.M.K.A. SA Olt și de pârâta Primăria Municipiului Slatina, Direcția

Venituri împotriva sentinței nr. 412 din 30 septembrie 2010 a Curții de Apel Craiova,

secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 12 octombrie 2011.