ÎCCJ, decizie (scj.ro #134012)

Contract de asigurare. Menționarea lipsei avizului PSI, la momentul încheierii contractului. Producerea riscului de incendiu. Efecte în privința obligației asiguratorului de plată a despăgubirilor

Cuprins pe materii : Drept comercial. Contracte

Index alfabetic : acțiune în pretenții

contract de asigurare

C. civ. din 1864, art. 977, art. 978, art. 982

Legea nr. 136/1995, art. 13

În cazul în care la data încheierii contractului de asigurare, asigurătorul a fost informat de asigurat în legătură cu lipsa autorizației PSI, de care a ținut seama la evaluarea riscului asigurat și la stabilirea primelor de asigurare, inserarea în condițiile generale a lipsei autorizațiilor legale de funcționare și prevalarea asigurătorului de această clauză pentru exonerarea sa de la plata indemnizației de asigurare reprezintă nu doar o încălcare a practicii oneste și a bunei-credințe de care societatea de asigurări trebuie să dea dovadă în raporturile cu asigurații, ci chiar o încălcare a caracterului sinalagmatic a contractului de asigurare.

Aceasta pentru că, în fapt, riscul de incendiu nu era acoperit de polița de asigurare prin existența acestei clauze, în condițiile în care, concomitent cu inserarea acesteia, tot în contract s-a menționat că autorizația nu există, astfel încât, pentru acest risc, încă de la momentul încheierii contractului, asigurătorul nu și-a asumat nicio obligație, cunoscând împrejurarea că, în caz de incendiu, se va prevala de lipsa autorizației PSI.

Prin urmare, pornindu-se de la premisa că orice clauză contractuală este înscrisă pentru a produce un efect, conform art. 978 C. civ., concluzia care se desprinde este aceea că enumerarea cauzelor de exonerare a asigurătorului de la plata indemnizației de asigurare nu include lipsa avizului/autorizației PSI, despre a cărui inexistență asiguratorul a fost informat odată cu încheierea contractului.

Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1781 din 31 octombrie 2016

Notă

: Legea nr. 136/1995 privind asigurările și reasigurările în România a fost abrogată de O.U.G. nr. 54/2016 la data de 19 decembrie 2016.

Prin acțiunea înregistrată la data de 13 august 2012, reclamanta SC A. SA a chemat în judecată pârâta SC B. SA, solicitând obligarea acestei la plata sumei de 590.565,95 lei, despăgubiri derivând din contractul de asigurare încheiat la data de 5 august 2011, arătând în motivare, în esență, că la data de 6 februarie 2012 s-a produs riscul asigurat și că pârâta refuză acordarea despăgubirilor pe motiv că pagubele s-au produs ca urmare a nerespectării condițiilor pe baza cărora au fost acordate autorizațiile legale de funcționare, respectiv a normelor PSI.

Prin sentința civilă nr. 1260 din 13 martie 2015 pronunțată de Tribunalul București, Secția a VI-a civilă s-a admis excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei cu privire la despăgubirile solicitate în baza poliței IBC nr. 0146361 și, în consecință, s-a respins cererea de despăgubiri constând în contravaloarea părților componente ale sistemului X, respectiv contravaloarea mijloacelor fixe, ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă. Totodată, s-a respins excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei pentru despăgubirile solicitate în baza poliței IBC 0141982 și s-a admis în parte cererea precizată formulată de reclamanta SC A. SA, pârâta SC B. SA fiind obligată la plata sumei de 127.054,98 lei cheltuieli reconstrucție hală, 14.816,80 lei contravaloare sistem stingere incendii, 173.446,37 lei contravaloare stoc rășină, 1.034,61 lei pichet de incendiu și 375.186,33 lei contravaloare pierdere profit brut nerealizat. Au fost compensate cheltuielile de judecată, iar pârâta a fost obligată la plata sumei de 33.749 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut următoarele:

Cu privire la polița de asigurare IBC nr. 0146361, în mod expres reclamanta a indicat ca beneficiar al acesteia o terță persoană - Banca C. Buzău, fiind incidentă instituția stipulației pentru altul, astfel că drepturile decurgând din polița invocată, în cazul producerii riscului asigurat, aparțin terțului, iar nu recurentei în calitate de asigurat.

Reclamanta justifică, însă, calitatea procesuală pentru cea de a doua poliță.

Pe fond, în acord cu probele administrate s-a reținut că sunt îndeplinite condițiile contractuale pentru plata despăgubirilor solicitate de reclamantă, conform art. 969 C. civ.

Instanța a reținut în motivarea soluției concluziile primului raport de expertiză în domeniul electrotehnicii și proceselor pirogene cu privire la cauza producerii incendiului și a înlăturat apărările pârâtei care a invocat cauzele de excludere prevăzute la art. 3.15 și 3.21 din Condițiile generale de asigurare, în justificarea refuzului său de plată.

Prin decizia civilă nr. 185/A din 1 februarie 2016 pronunțată de Curtea de Apel București, Secția a VI-a civilă s-a admis apelul declarat de pârâta SC B. SA împotriva sentinței tribunalului, care a fost schimbată în parte, în sensul respingerii cererii precizate cu privire la despăgubirile solicitate în baza poliței IBC 0141982 și obligării recurentei la plata sumei de 45.888 lei cheltuieli de judecată. Au fost menținute restul dispozițiilor sentinței, iar intimata-reclamantă a fost obligată să-i plătească apelantei-pârâte suma de 5.508,2 lei cheltuieli de judecată în apel.

În considerentele deciziei, instanța de apel a reținut că refuzul pârâtei la plată respectă prevederile contractului încheiat între părți.

Astfel, potrivit art. 3.15 din Condițiile generale ale contractului de asigurare IBC nr. 0141982 însușite de reclamantă sunt indicate ca excluderi „daune produse bunurilor asigurate în cazul în care se constată că nu există autorizațiile legale de construcție și funcționare emise de organele în drept sau daune produse/agravate (pentru partea din daună care s-a mărit) prin nerespectarea de către asigurat a condițiilor pe baza cărora au fost acordate acestea (normativele în vigoare privind siguranța în construcții), inclusiv a normelor PSI și ISCIR”.

S-a reținut, în sensul acestei clauze contractuale că, lipsa autorizației legale reprezintă ea însăși un motiv de excludere, independent și diferit de motivul constând în nerespectarea normelor pentru care autorizația a fost acordată. Or, la data producerii incendiului, reclamanta nu deținea autorizația PSI, aceasta fiind emisă abia în anul 2013, pe temeiul avizului pentru construcția refăcută și vizând această din urmă construcție, nu pe cea inițială.

Totodată, existența documentelor prealabile autorizației de securitate la incendiu invocate de reclamantă nu echivalează cu existența acesteia și nu atestă, prin ele însele, respectarea normelor PSI. Față de aceste argumente, s-a apreciat de către instanța de apel că nu mai este necesară analiza argumentelor legate de constatările experților cu privire la cauzele incendiului.

În ceea ce privește încheierea de către pârâtă a contractului de asigurare în lipsa autorizației, precum și încasarea primelor, instanța a reținut că acestea sunt discuții legate de validitatea contractului aleatoriu, prin raportare la existența unui risc pentru ambele părți, precum și față de intenția asigurătorului de a se obliga, însă aceste aspecte nu au fost puse în discuție în cauză și, oricum, nu ar crea un temei pentru plata despăgubirii, ci ar putea pune într-o eventuală discuție primele de asigurare plătite.

Totodată, neîndeplinirea de către asigurător a propriei obligații contractuale de a efectua inspecția de risc nu constituie un temei pentru înlăturarea efectului unei clauze contractuale exprese, deoarece sancțiunea neîndeplinirii unei obligații contractuale nu poate fi obligarea la executare în alte situații decât cele determinate de clauzele contractuale clare și neechivoce.

Împotriva acestei decizii reclamanta a declarat recurs prin care a solicitat modificarea deciziei, în sensul respingerii apelului pârâtei ca nefondat și menținerii sentinței tribunalului, cu obligarea intimatei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea recursului se aduc următoarele critici:

1.Hotărârea atacată este consecința interpretării greșite, respectiv a schimbării naturii/înțelesului contractului de asigurare.

Sub acest motiv de recurs, recurenta invocă prevederile contractului de asigurare conform cărora acesta s-a încheiat, printre altele, pe baza cererii - chestionar completată și semnată de asigurat, precum și a raportului de risc efectuat de asigurător și care fac parte integrantă din contractul de asigurare, astfel că înțelesul art. 3.15, invocat de asigurător drept clauză de exonerare de la plata despăgubirilor pentru intervenirea riscului asigurat, a fost greșit interpretat de instanța de apel.

Contractul sinalagmatic de asigurare produce efecte față de ambele părți și nu poate fi interpretat în sensul în care ar produce efecte doar față de unul dintre semnatari.

Astfel, aprecierile instanței de apel potrivit cărora „în discuție ar fi chestiuni legate de validitatea contractului aleatoriu, prin raportare la existența unui risc pentru ambele părți, precum și față de intenția asiguratorului de a se obliga”, respectiv „din neîndeplinirea, de către asigurător, a propriei obligații contractuale de a efectua inspecția de risc nu se poate deduce un temei pentru înlăturarea efectului unei clauze contractuale exprese”, relevă ignorarea cuprinsului și înțelesului clauzelor contractuale, conducând la o interpretare potrivit căreia asigurătorul nu ar avea nicio obligație.

Recurenta arată că, într-o astfel de interpretare a prevederilor contractului, încheierea acestuia nu ar fi fost posibilă.

Se mai susține că argumentul instanței potrivit căruia „din neîndeplinirea de către asigurător a propriei obligații contractuale de a efectua inspecția de risc nu se poate deduce un temei pentru înlăturarea efectului unei cauze contractuale exprese” contravine atât prevederilor contractuale conform cărora raportul privind inspecția de risc face parte integrantă a contractului, cât și situației de fapt, deoarece în cauză nu s-a susținut că pârâta nu ar fi realizat inspecția de risc.

Recurenta susține, în altă ordine de idei, că decizia a fost pronunțată ca urmare a greșitei interpretări a documentației tehnice întocmită în vederea obținerii autorizației, concluzionându-se eronat în sensul că reclamanta nu ar fi îndeplinit cerințele pentru emiterea autorizației PSI.

2.O altă critică, subsumată motivului de recurs prevăzut la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., vizează încălcarea și aplicarea greșită a legii, respectiv a art. 969 C. civ. care consacră principiul

pacta sunt servanda

, a forței obligatorii a convențiilor legal făcute și a art. 1073 C. civ. privind dreptul creditorului de a dobândi îndeplinirea exactă a obligației.

Astfel, se arată că în materia asigurărilor obligația principală este prevăzută de Legea nr. 136/1995, care la art. 9 prevede că, în schimbul primei de asigurare, asigurătorul se obligă să plătească despăgubirea sau suma asigurată, la producerea riscului asigurat, în limitele și la termenele convenite.

În speță, recurenta arată că, deși ea și-a îndeplinit obligațiile contractuale și a răspuns exact și corect la întrebările din cererea - chestionar, iar asigurătorul a încheiat în acele condiții polița de asigurare, potrivit raționamentului instanței de apel nu poate beneficia de despăgubiri.

În fine, recurenta invocă și greșita interpretare a prevederilor legale incidente în materia apărării împotriva incendiilor, prin aceea că instanța de apel a apreciat că documentele prezentate de reclamantă demonstrează doar existența unor măsuri stabilite scriptic, deși, în fapt, aceste documente tehnice au stat la baza emiterii ulterioare a autorizației de securitate la incendiu, ceea ce reflectă împrejurarea că reclamanta a îndeplinit măsurile necesare pentru implementarea și respectarea normei PSI și a respectat categoria de pericol de incendiu C (BE2) stabilită de către experții tehnici atestați MLPAT.

Prin întâmpinarea înregistrată la 24 iunie 2016 intimata-pârâtă a solicitat respingerea ca nefondat a recursului.

În apărare susține că instanța de apel a realizat o interpretare corectă a clauzei de exonerare de la plata despăgubirilor care este clară și precisă, în acord cu dispozițiile art. 969 și art. 977 și urm. C. civ.

Se arată, totodată, că modul de informare a lipsei avizului PSI din cererea-chestionar s-a realizat de către recurentă, astfel încât asigurătorul, în mod rezonabil, nu putea înțelege altceva decât faptul că asiguratul urmează să obțină acest aviz în termen foarte scurt.

În continuare, intimata formulează apărări în legătură cu cea de a doua situație de exonerare la plata despăgubirilor prevăzută de art. 3.15, prin referiri la probele administrate și care, în opinia sa, conduc la concluzia unor neglijențe grave manifestate de recurentă și care au avut drept efect producerea cazului asigurat.

Analizând recursul prin prisma motivelor invocate se vor reține următoarele:

Asigurarea are rolul de a acoperi consecințele financiare ale unor evenimente nedorite. În schimbul primelor alocate fondurilor pentru compensarea financiară a asiguratului, asigurătorul acceptă riscul unor despăgubiri semnificativ de mari, astfel că asigurarea reprezintă o metodă de transfer al riscului, reducând temerile asiguratului, oferindu-i securitate. Aceasta oferă încredere și eliberează pe deținătorul poliței de o potențială dificultate financiară.

Contractul de asigurare este contractul în temeiul căruia asiguratul se obligă să plătească o sumă de bani, denumită primă de asigurare, unui asigurător, cu obligația acestuia ca, la producerea riscului asigurat, să acorde asiguratului, beneficiarului asigurării sau terțului păgubit, despăgubirea sau suma asigurată, denumită indemnizație de asigurare, în limitele și la termenele convenite.

Valabilitatea sa nu presupune exprimarea consimțământului într-o anumită formă, fiind, deci, consensual, iar existența și întinderea obligației asigurătorului nu este cunoscută la momentul contractării, ci depinde de un element viitor și incert, așadar contractul are caracter aleatoriu. În același timp el este oneros - pentru că ambele părți urmăresc o contraprestație -, sinalagmatic și cu executare succesivă.

Caracterul succesiv al contractului de asigurare este dat, în principal, de obligația permanentă de garantare a protecției din partea asigurătorului pentru plata despăgubirii în caz de producere a evenimentului asigurat, dar este generat, mai ales în cazul asigurărilor de bunuri, și de obligația asiguratului de a întreține bunul asigurat în condiții corespunzătoare, în scopul prevenirii producerii riscului asigurat.

Fiind un contract sinalagmatic, contractul de asigurare creează obligații în sarcina ambelor părți.

Astfel, obligațiile asiguratului vizează comunicarea împrejurărilor esențiale și a informațiilor referitoare la bunurile sau valorile ce se asigură, plata primelor de asigurare și încunoștiințarea asigurătorului în legătură cu producerea cazului asigurat, iar principala obligație pe care reglementările din domeniul asigurărilor o legiferează în sarcina asigurătorului este aceea de a plăti indemnizația de asigurare la producerea cazului asigurat.

Referitor la obligația de informare, asiguratul este obligat să răspundă în scris la întrebările formulate de asigurător, precum și să declare, la data încheierii contractului, orice informații sau împrejurări pe care le cunoaște și care, de asemenea, sunt esențiale pentru evaluarea riscului, (art. 13 din Legea nr. 136/1995) inclusiv împrejurări care, dacă ar fi cunoscute de asigurător l-ar putea determina pe acesta să nu-și dea consimțământul la încheierea contractului.

Riscul asigurat este un eveniment viitor, posibil, dar incert la care sunt expuse bunurile, patrimoniul, viața ori sănătatea unei persoane, iar asigurarea se face tocmai împotriva urmărilor acestor pericole.

Spre deosebire de risc care este un eveniment ce se poate ivi, cazul asigurat este un eveniment care s-a produs.

Survenirea acestui moment declanșează obligația asigurătorului de plată a indemnizației de asigurare.

În speță, a rămas în discuție contractul de asigurare încheiat la 5 august 2011 între reclamanta SC A. SA în calitate de persoană asigurată și pârâta SC B. SA în calitate de asigurător.

Contractul de asigurare s-a încheiat în baza poliței de asigurare nr. IBC 0141982 din 4 august 2011, a înscrisului intitulat „cerere-chestionar” și a condițiilor generale care, la art. 8 pct. 8.11 prevăd că toate acestea, alături de inspecția de risc, fac parte integrantă din contractul de asigurare.

Asigurătorul, fiind gestionarul acceptării mutuale a riscurilor, are dreptul de a refuza anumite riscuri și aceasta fără a explica motivele refuzului său.

Odată acceptat și inclus în polița de asigurare, riscul asigurabil devine risc asigurat.

Contractul în litigiu menționează bunurile asigurate, iar riscul asigurat este determinat, în sensul acoperirii tuturor evenimentelor posibile.

De asemenea, persoana asigurată și-a îndeplinit obligația de a răspunde în scris tuturor întrebărilor formulate de asigurător prin „cererea-chestionar” în scopul evaluării riscului pe care acesta și-l asumă, declarând informațiile și împrejurările legate de inexistența avizului PSI și a demersurilor în curs pentru obținerea acestuia.

Prin urmare, la data încheierii contractului de asigurare, asigurătorul era informat în legătură cu lipsa autorizației PSI, de care a ținut seama la evaluarea riscului asigurat și la stabilirea primelor de asigurare.

Declarația de asigurare are un conținut special, în sensul că ea cuprinde răspunsurile candidatului asigurării la întrebările clare, precise, neechivoce ale asigurătorului cu privire la elementele care îl ajută să aprecieze statistic riscul.

La data de 6 februarie 2012 s-a produs unul dintre cazurile asigurate, în sensul că bunurile asigurate au fost incendiate, însă asigurătorul a refuzat plata indemnizației de asigurare prevalându-se de unul din cazurile de excludere de la plata despăgubirii reglementate în condițiile generale de asigurare.

Prin adresa nr. 2059 din 6 aprilie 2012, asigurătorul a înștiințat persoana asigurată în legătură cu neplata despăgubirilor pe motiv că pagubele s-au produs ca urmare a nerespectării de către asigurat a condițiilor pe baza cărora au fost acordate autorizațiile legale de funcționare, respectiv a normelor PSI prevăzute în art. 81 din Ordinul nr. 163/2007 pentru aprobarea Normelor generale de apărare împotriva incendiilor, fiind invocate prevederile art. 3.15 din condițiile de asigurare.

Potrivit art. 3.15 din condițiile generale de asigurare, asigurătorul nu acordă despăgubiri pentru „daune produse bunurilor asigurate în cazul în care se constată că nu există autorizațiile legale de construcție și funcționare emise de organele în drept sau daune produse/agravate (pentru partea din daună care s-a mărit) prin nerespectarea de către asigurat a condițiilor pe baza cărora au fost acordate acestea (normativele în vigoare privind siguranța în construcții), inclusiv a normelor P.S.I. și I.S.C.I.R.”.

Această dispoziție contractuală prevede două situații distincte, două cazuri de excludere de la plata despăgubirilor de către asigurător, și anume: situația în care nu există autorizațiile legale de construcție și funcționare emise de organele în drept și situația în care aceste autorizații există, însă dauna s-a produs ca urmare a nerespectării de către asigurat a condițiilor pe baza cărora au fost acordate.

Se observă că, inițial, prin adresa nr. 2059 din 6 aprilie 2012 pârâta a invocat cea de a doua situație de excludere.

De asemenea, prin întâmpinarea depusă la prima instanță, apărările pârâtei s-au circumscris aceleiași teze, susținându-se că din actele dosarului reiese că evenimentul cercetat a avut drept cauză suprasolicitarea motorului electric aferent instalației de recirculare a rășinii, încălcându-se astfel normele de siguranță în domeniu, prevăzute de art. 81 din Ordinul nr. 163/2007, activându-se astfel clauzele contractuale cu privire la situațiile de excludere de la plata indemnizației, prin „nerespectarea de către asigurat a condițiilor pe baza cărora au fost acordate acestea (normative în vigoare pentru siguranța în construcții) inclusiv a normelor P.S.I. și I.S.C.I.R”.

Totodată, asigurătorul a susținut că este aplicabilă și excluderea prevăzută în art. 3.21 din aceleași condiții generale care se referă la daunele produse/agravate din neglijența gravă a asiguratului sau a unui membru din conducerea acestuia.

Ulterior, apărările pârâtei în calitate de asigurător s-au raportat la ambele situații de excludere prevăzute la art. 3.15 din condițiile generale de asigurare, din care instanța de apel a reținut-o pe prima, în temeiul căreia și-a fundamentat soluția pronunțată, excluzând de la analiză cea de a doua situație.

Chiar și așa, față de specificitatea contractului de asigurare și prin raportare la contractul dedus judecății, pentru a stabili care sunt riscurile excluse de la acoperire se impune realizarea unei interpretări a contractului, prin care să se determine înțelesul exact al clauzelor sale, prin cercetarea manifestării de voință a părților, în strânsă corelație cu voința lor internă.

Această interpretare a contractului este necesară pentru determinarea corectă a forței sale obligatorii întrucât, în speță, se relevă existența unei contradicții între manifestarea expresă de voință și voința internă a părților.

Pentru a ajunge la această concluzie s-a avut în vedere că, în practica asigurărilor, riscurile subscrise de asigurători sunt circumstanțiate la acoperire, în sensul că se indemnizează, doar dacă se produc în condițiile stabilite prin contractul de asigurare.

Prin urmare, riscul se despăgubește, în speță incendiul, numai dacă producerea lui nu a avut loc în circumstanțele care îl fac neasigurabil potrivit clauzelor contractului de asigurare.

Întrucât asiguratul SC A. SA a menționat exact, prin cererea-chestionar care face parte integrantă din contractul de asigurare, că nu deține avizul PSI, inserarea în condițiile generale a lipsei autorizațiilor legale de funcționare și prevalarea asigurătorului de această clauză pentru exonerarea sa de la plata indemnizației de asigurare reprezintă nu doar o încălcare a practicii oneste și a bunei-credințe de care societatea de asigurări trebuie să dea dovadă în raporturile cu asigurații, ci chiar o încălcare a caracterului sinalagmatic a contractului de asigurare.

Și aceasta pentru că, încă de la încheierea sa, în fapt, riscul de incendiu nu era acoperit de polița de asigurare, prin existența clauzei prevăzute la art. 3.15 teza I din contract, în condițiile în care, concomitent cu inserarea acesteia, tot în contract s-a menționat că autorizația nu există.

În consecință, pentru acest risc, încă de la momentul încheierii contractului, asigurătorul nu și-a asumat nicio obligație, cunoscând împrejurarea că, în caz de incendiu se va prevala de lipsa autorizației PSI, conform art. 3.15 din contract.

Această clauză este necesar a fi interpretată, așa cum am menționat, în mod coordonat prin raportare la întregul contract.

Clauzele contractului, ca întreg, nu pot fi desprinse de contextul în care se încadrează, în acord cu prevederile art. 982 C. civ. care dispun că „toate clauzele convențiilor se interpretează unele prin altele, dându-se fiecăreia înțelesul ce rezultă din actul întreg”.

Totodată, potrivit regulii generale de interpretare prevăzute de art. 977 C. civ., se va da prioritate voinței reale a părților, în acord cu voința juridică.

Or, părțile au înțeles să asigure bunurile reclamantei pentru „toate riscurile”, calcularea și încasarea primelor de asigurare de către asigurător realizându-se în mod corespunzător.

În plus, pornindu-se de la premisa că orice clauză contractuală este înscrisă pentru a produce un efect, conform art. 978 C. civ., concluzia care se desprinde din toate aceste considerente mai sus expuse este că, în speță, enumerarea cauzelor de exonerare a asigurătorului de la plata indemnizației de asigurare, cuprinsă în teza I a art. 3.15 nu include lipsa avizului/autorizației PSI, despre a cărui inexistență pârâta a fost informată odată cu încheierea contractului.

În raport de aceste dezlegări date în interpretarea contractului de asigurare încheiat între părți și față de soluția adoptată de instanța de apel, care a reținut, așa cum s-a menționat anterior, faptul că lipsa autorizației legale reprezintă ea însăși un motiv de excludere, independent și lipsit de motivul constând în nerespectarea normelor pentru care autorizația a fost acordată, în temeiul art. 312 alin. (1) și (5) C. proc. civ. se impune admiterea recursului și casarea deciziei pronunțate în apel, pentru analizarea celorlalte situații de exonerare de la plata despăgubirilor invocate de asigurător, prin administrarea tuturor probelor necesare și utile, în vederea stabilirii temeiniciei și legalității pretențiilor reclamantei.