ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1781/2016

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1781/2016 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2016)

Decizia nr.

1781/2016

Prin acțiunea înregistrată

la data de 13 august 2012, reclamanta SC A. SA a chemat în judecată pârâta

SC B. SA solicitând obligarea acestei la plata sumei de 590.565,95 lei

despăgubiri derivând din contractul de asigurare încheiat la data de 5

august 2011, arătând în motivare, în esență, că, la data de

6 februarie 2012 s-a produs riscul asigurat și că pârâta refuză

acordarea despăgubirilor pe motiv că pagubele s-au produs ca urmare a

nerespectării condițiilor pe baza cărora au fost acordate

autorizațiile legale de funcționare, respectiv a normelor PSI.

Prin

Sentința civilă nr. 1260 din 13 martie 2015 pronunțată de

Tribunalul București, secția a VI-a civilă, s-a admis

excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei cu

privire la despăgubirile solicitate în baza poliței IBC nr. xxx

și în consecință, s-a respins cererea de despăgubiri

constând în contravaloarea părților componente ale sistemului Winder,

respectiv contravaloarea mijloacelor fixe, ca fiind formulată de o

persoană fără calitate procesuală activă.

Totodată, s-a respins excepția lipsei calității procesuale

active a reclamantei pentru despăgubirile solicitate în baza poliței

IBC nr. xxx și s-a admis în parte cererea precizată formulată de

reclamanta SC A. SA, pârâta SC B. SA fiind obligată la plata sumei de

127.054,98 lei cheltuieli reconstrucție hală, 14.816,80 lei

contravaloare sistem stingere incendii, 173.446,37 lei contravaloare stoc

rășină, 1.034,61 lei pichet de incendiu și 375.186,33 lei

contravaloare pierdere profit brut nerealizat. Au fost compensate cheltuielile

de judecată, iar pârâta a fost obligată la plata sumei de 33.749 lei

cheltuieli de judecată.

Pentru a

pronunța această soluție, prima instanță a

reținut următoarele:

Cu privire la

polița de asigurare IBC nr. xxx, în mod expres reclamanta a indicat ca

beneficiar al acesteia o terță persoană - C. Buzău, fiind

incidentă instituția stipulației pentru altul, astfel că

drepturile decurgând din polița invocată, în cazul producerii

riscului asigurat aparțin terțului, iar nu recurentei în calitate de

asigurat.

Reclamanta

justifică însă, calitatea procesuală pentru cea de a doua

poliță.

Pe fond, în

acord cu probele administrate s-a reținut că sunt îndeplinite

condițiile contractuale pentru plata despăgubirilor solicitate de

reclamantă, conform art. 969 C. civ.

Instanța

a reținut în motivarea soluției concluziile primului raport de

expertiză în domeniul electrotehnicii și proceselor pirogene cu

privire la cauza producerii incendiului și a înlăturat

apărările pârâtei care a invocat cauzele de excludere prevăzute

la art. 3.15 și 3.21 din Condițiile generale de asigurare, în

justificarea refuzului său de plată.

Prin Decizia

civilă nr. 185/A din 1 februarie 2016 pronunțată de Curtea de

Apel București, secția a VI-a civilă, s-a admis apelul declarat

de pârâta SC B. SA împotriva sentinței tribunalului, care a fost

schimbată în parte, în sensul respingerii cererii precizate cu privire la

despăgubirile solicitate în baza poliței IBC nr. xxx și

obligării recurentei la plata sumei de 45.888 lei cheltuieli de

judecată. Au fost menținute restul dispozițiilor sentinței,

iar intimata-reclamantă a fost obligată să-i plătească

apelantei-pârâte suma de 5.508,2 lei cheltuieli de judecată în apel.

În

considerentele deciziei, instanța de apel a reținut că, refuzul

pârâtei la plată respectă prevederile contractului încheiat între

părți.

Astfel,

potrivit art. 3.15 din Condițiile generale ale contractului de asigurare

IBC nr. xxx însușite de reclamantă sunt indicate ca excluderi

"daune produse bunurilor asigurate în cazul în care se constată

că nu există autorizațiile legale de construcție și

funcționare emise de organele în drept sau daune produse/agravate (pentru

partea din daună care s-a mărit) prin nerespectarea de către

asigurat a condițiilor pe baza cărora au fost acordate acestea

(normativele în vigoare privind siguranța în construcții), inclusiv a

normelor PSI și ISCIR".

S-a reținut,

în sensul acestei clauze contractuale, că, lipsa autorizației legale

reprezintă ea însăși un motiv de excludere, independent și

diferit de motivul constând în nerespectarea normelor pentru care

autorizația a fost acordată. Or, la data producerii incendiului,

reclamanta nu deținea autorizația PSI, aceasta fiind emisă abia

în anul 2013, pe temeiul avizului pentru construcția refăcută

și vizând această din urmă construcție, nu pe cea

inițială.

Totodată,

existența documentelor prealabile autorizației de securitate la

incendiu, invocate de reclamantă nu echivalează cu existența

acesteia și nu atestă, prin ele însele, respectarea normelor PSI.

Față de aceste argumente, s-a apreciat de către instanța de

apel că nu mai este necesară analiza argumentelor legate de

constatările experților cu privire la cauzele incendiului.

În ceea ce

privește încheierea de către pârâtă a contractului de asigurare

în lipsa autorizației, precum și încasarea primelor, instanța a

reținut că acestea sunt discuții legate de validitatea contractului

aleatoriu, prin raportare la existența unui risc pentru ambele

părți, precum și față de intenția

asigurătorului de a se obliga, însă aceste aspecte nu au fost puse în

discuție în cauză și oricum, nu ar crea un temei pentru plata

despăgubirii ci, ar putea pune într-o eventuală discuție primele

de asigurare plătite.

Totodată,

neîndeplinirea de către asigurător a propriei obligații

contractuale de a efectua inspecția de risc, nu constituie un temei pentru

înlăturarea efectului unei clauze contractuale exprese, deoarece

sancțiunea neîndeplinirii unei obligații contractuale nu poate fi

obligarea la executare în alte situații decât cele determinate de clauzele

contractuale clare și neechivoce.

Împotriva

acestei decizii reclamanta a declarat recurs prin care a solicitat modificarea

deciziei, în sensul respingerii apelului pârâtei ca nefondat și

menținerii sentinței tribunalului, cu obligarea intimatei-pârâte la

plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea

recursului se aduc următoarele critici:

atacată este consecința interpretării greșite, respectiv a

schimbării naturii/înțelesului contractului de asigurare.

Sub acest

motiv de recurs, recurenta invocă prevederile contractului de asigurare

conform cărora acesta s-a încheiat, printre altele, pe baza cererii -

chestionar completată și semnată de asigurat, precum și a

raportului de risc efectuat de asigurător și care fac parte

integrantă din contractul de asigurare, astfel că înțelesul art.

3.15 invocat de asigurător drept clauză de exonerare de la plata

despăgubirilor pentru intervenirea riscului asigurat, a fost greșit

interpretat de instanța de apel.

Contractul

sinalagmatic de asigurare produce efecte față de ambele

părți și nu poate fi interpretat în sensul în care ar produce

efecte doar față de unul dintre semnatari.

Astfel,

aprecierile instanței de apel potrivit cărora "în discuție

ar fi chestiuni legate de validitatea contractului aleatoriu, prin raportare la

existența unui risc pentru ambele părți, precum și

față de intenția asigurătorului de a se obliga",

respectiv "din neîndeplinirea, de către asigurător, a propriei

obligații contractuale de a efectua inspecția de risc nu se poate

deduce un temei pentru înlăturarea efectului unei cauze contractuale exprese"

relevă ignorarea cuprinsului și înțelesului clauzelor

contractuale, conducând la o interpretare potrivit căreia

asigurătorul nu ar avea nicio obligație.

Recurenta

arată că, într-o astfel de interpretare a prevederilor contractului,

încheierea acestuia nu ar fi fost posibilă.

Se mai susține

că, argumentul instanței potrivit căruia "din

neîndeplinirea de către asigurător, a propriei obligații

contractuale de a efectua inspecția de risc nu se poate deduce un temei

pentru înlăturarea efectului unei cauze contractuale exprese"

contravine atât prevederilor contractuale conform cărora raportul privind

inspecția de risc face parte integrantă a contractului, cât și

situației de fapt, deoarece în cauză nu s-a susținut că

pârâta nu ar fi realizat inspecția de risc.

Recurenta

susține, în altă ordine de idei, că decizia a fost

pronunțată ca urmare a greșitei interpretări a

documentației tehnice întocmită în vederea obținerii

autorizației, concluzionându-se eronat în sensul că reclamanta nu ar

fi îndeplinit cerințele pentru emiterea autorizației PSI.

altă critică, subsumată motivului de recurs prevăzut la

art. 304 pct. 9 C. proc. civ., vizează încălcarea și aplicarea

greșită a legii, respectiv a art. 969 C. civ. care consacră

principiul pacta sunt servanda, a forței obligatorii a convențiilor

legal făcute și a art. 1073 C. civ. privind dreptul creditorului de a

dobândi îndeplinirea exactă a obligației.

Astfel, se

arată că, în materia asigurărilor obligația principală

este prevăzută de Legea nr. 136/1995, care la art. 9 prevede că,

în schimbul primei de asigurare, asigurătorul se obligă să

plătească despăgubirea sau suma asigurată, la producerea

riscului asigurat, în limitele și la termenele convenite.

În

speță, recurenta arată că, deși ea și-a

îndeplinit obligațiile contractuale și a răspuns exact și

corect la întrebările din cererea - chestionar, iar asigurătorul a

încheiat în acele condiții polița de asigurare, potrivit

raționamentului instanței de apel, nu poate beneficia de

despăgubiri.

În fine,

recurenta invocă și greșita interpretare a prevederilor legale

incidente în materia apărării împotriva incendiilor, prin aceea

că, instanța de apel a apreciat că documentele prezentate de

reclamantă demonstrează doar existența unor măsuri

stabilite scriptic, deși, în fapt, aceste documente tehnice au stat la

baza emiterii ulterioare a autorizației de securitate la incendiu, ceea ce

reflectă împrejurarea că reclamanta a îndeplinit măsurile

necesare pentru implementarea și respectarea normei PSI și a

respectat categoria de pericol de incendiu C (BE2) stabilită de către

experții tehnici atestați MLPAT.

Prin

întâmpinarea înregistrată la 24 iunie 2016 intimata-pârâtă a

solicitat respingerea ca nefondat a recursului.

În

apărare susține că instanța de apel a realizat o

interpretare corectă a clauzei de exonerare de la plata

despăgubirilor care este clară și precisă, în acord cu

dispozițiile art. 969 și art. 977 și urm. C. civ.

Se

arată, totodată că, modul de informare al lipsei avizului PSI

din cererea-chestionar s-a realizat de către recurentă astfel încât

asigurătorul, în mod rezonabil, nu putea înțelege altceva decât

faptul că asiguratul urmează să obțină acest aviz în

termen foarte scurt.

În

continuare, intimata formulează apărări în legătură cu

cea de a doua situație de exonerare la plata despăgubirilor

prevăzută de art. 3.15, prin referiri la probele administrate și

care, în opinia sa conduc la concluzia unor neglijențe grave manifestate

de recurentă și care au avut drept efect producerea cazului asigurat.

Analizând

recursul prin prisma motivelor invocate se vor reține următoarele:

Asigurarea

are rolul de a acoperi consecințele financiare ale unor evenimente

nedorite. În schimbul primelor alocate fondurilor pentru compensarea

financiară a asiguratului, asigurătorul acceptă riscul unor

despăgubiri semnificativ de mari, astfel că, asigurarea

reprezintă o metodă de transfer al riscului, reducând temerile

asiguratului, oferindu-i securitate. Aceasta oferă încredere și

eliberează pe deținătorul poliței de o potențială

dificultate financiară.

Contractul de

asigurare este contractul în temeiul căruia asiguratul se obligă

să plătească o sumă de bani, denumită primă de

asigurare, unui asigurător, cu obligația acestuia ca, la producerea

riscului asigurat, să acorde asiguratului, beneficiarului asigurării

sau terțului păgubit despăgubirea sau suma asigurată,

denumită indemnizație de asigurare, în limitele și la termenele

convenite.

Valabilitatea

sa nu presupune exprimarea consimțământului într-o anumită

formă, fiind deci, consensual, iar existența și întinderea

obligației asigurătorului nu este cunoscută la momentul

contractării, ci depinde de un element viitor și incert, așadar

contractul are caracter aleatoriu. În același timp el este oneros - pentru

că ambele părți urmăresc o contraprestație -

sinalagmatic și cu executare succesivă.

Caracterul

succesiv al contractului de asigurare este dat, în principal, de obligația

permanentă de garantare a protecției din partea asigurătorului,

pentru plata despăgubirii în caz de producere a evenimentului asigurat,

dar este generat, mai ales în cazul asigurărilor de bunuri, și de

obligația asiguratului de a întreține bunul asigurat în condiții

corespunzătoare, în scopul prevenirii producerii riscului asigurat.

Fiind un

contract sinalagmatic, contractul de asigurare creează obligații în

sarcina ambelor părți.

Astfel,

obligațiile asiguratului vizează comunicarea împrejurărilor

esențiale și a informațiilor referitoare la bunurile sau

valorile ce se asigură, plata primelor de asigurare și

încunoștințarea asigurătorului în legătură cu

producerea cazului asigurat, iar principala obligație pe care

reglementările din domeniul asigurărilor o legiferează în

sarcina asigurătorului este aceea de a plăti indemnizația de

asigurare la producerea cazului asigurat.

Referitor la

obligația de informare, asiguratul este obligat să răspundă

în scris la întrebările formulate de asigurător, precum și

să declare, la data încheierii contractului, orice informații sau

împrejurări pe care le cunoaște și care, de asemenea, sunt

esențiale pentru evaluarea riscului, (art. 13 din Legea nr. 136/1995)

inclusiv împrejurări care, dacă ar fi cunoscute de asigurător

l-ar putea determina pe acesta să nu-și dea consimțământul

la încheierea contractului.

Riscul

asigurat este un eveniment viitor, posibil dar incert la care sunt expuse bunurile,

patrimoniul, viața ori sănătatea unei persoane, iar asigurarea

se face tocmai împotriva urmărilor acestor pericole.

Spre

deosebire de risc care este un eveniment ce se poate ivi, cazul asigurat este

un eveniment care s-a produs.

Survenirea

acestui moment declanșează obligația asigurătorului de

plată a indemnizației de asigurare.

În

speță, a rămas în discuție contractul de asigurare încheiat

la 5 august 2011 între reclamanta SC A. SA în calitate de persoană

asigurată și pârâta SC B. S.A în calitate de asigurător.

Contractul de

asigurare s-a încheiat în baza poliței de asigurare nr. IBC nr. xxx din 4

august 2011, a înscrisului intitulat "cerere-chestionar" și a

condițiilor generale care, la art. 8 pct. 8.11 prevăd că toate

acestea, alături de inspecția de risc, fac parte integrantă din

contractul de asigurare.

Asigurătorul,

fiind gestionarul acceptării mutuale a riscurilor, are dreptul de a refuza

anumite riscuri și aceasta, fără a explica motivele refuzului

său.

Odată

acceptat și inclus în polița de asigurare, riscul asigurabil devine

risc asigurat.

Contractul în

litigiu menționează bunurile asigurate, iar riscul asigurat este

determinat, în sensul acoperirii tuturor evenimentelor posibile.

De asemenea,

persoana asigurată și-a îndeplinit obligația de a răspunde

în scris tuturor întrebărilor formulate de asigurător, prin

"cererea-chestionar" în scopul evaluării riscului pe care acesta

și-l asumă, declarând informațiile și împrejurările

legate de inexistența avizului PSI și a demersurilor în curs pentru obținerea

acestuia.

Prin urmare,

la data încheierii contractului de asigurare, asigurătorul era informat în

legătură cu lipsa autorizației PSI, de care a ținut seama

la evaluarea riscului asigurat și la stabilirea primelor de asigurare.

Declarația

de asigurare are un conținut special, în sensul că ea cuprinde

răspunsurile candidatului asigurării la întrebările clare,

precise, neechivoce ale asigurătorului cu privire la elementele care îl

ajută să aprecieze statistic riscul.

La data de 6

februarie 2012 s-a produs unul dintre cazurile asigurate, în sensul că

bunurile asigurate au fost incendiate, însă asigurătorul a refuzat

plata indemnizației de asigurare prevalându-se de unul din cazurile de

excludere de la plata despăgubirii reglementate în condițiile generale

de asigurare.

Prin adresa

din 6 aprilie 2012, asigurătorul a înștiințat persoana

asigurată în legătură cu neplata despăgubirilor pe motiv

că pagubele s-au produs ca urmare a nerespectării de către

asigurat a condițiilor pe baza cărora au fost acordate autorizațiile

legale de funcționare, respectiv a normelor PSI prevăzute în art. 81

din Ordinul nr. 163/2007 pentru aprobarea Normelor generale de apărare

împotriva incendiilor, fiind invocate prevederile art. 3.15 din condițiile

de asigurare.

Potrivit art.

3.15 din condițiile generale de asigurare, asigurătorul nu

acordă despăgubiri pentru "daune produse bunurilor asigurate în

cazul în care se constată că nu există autorizațiile legale

de construcție și funcționare emise de organele în drept sau

daune produse/agravate (pentru partea din daună care s-a mărit) prin

nerespectarea de către asigurat a condițiilor pe baza cărora au

fost acordate acestea (normativele în vigoare privind siguranța în

construcții), inclusiv a normelor P.S.I. și I.S.C.I.R.".

Această

dispoziție contractuală prevede două situații distincte,

două cazuri de excludere de la plata despăgubirilor de către

asigurător, și anume: situația în care nu există

autorizațiile legale de construcție și funcționare emise de

organele în drept și situația în care aceste autorizații

există, însă dauna s-a produs ca urmare a nerespectării de

către asigurat a condițiilor pe baza cărora au fost acordate.

Se

observă că inițial, prin adresa din 6 aprilie 2012 pârâta a

invocat cea de a doua situație de excludere.

De asemenea,

prin întâmpinarea depusă la prima instanță, apărările

pârâtei s-au circumscris aceleiași teze, susținându-se că, din

actele dosarului reiese că evenimentul cercetat a avut drept cauză

suprasolicitarea motorului electric aferent instalației de recirculare a

rășinii, încălcându-se astfel normele de siguranță în

domeniu, prevăzute de art. 81 din Ordinul nr. 163/2007, activându-se

astfel clauzele contractuale cu privire la situațiile de excludere de la

plata indemnizației, prin "nerespectarea de către asigurat a

condițiilor pe baza cărora au fost acordate acestea (normative în

vigoare pentru siguranța în construcții) inclusiv a normelor P.S.I.

și I.S.C.I.R".

Totodată,

asigurătorul a susținut că este aplicabilă și

excluderea prevăzută în art. 3.21 din aceleași condiții

generale care se referă la daunele produse/agravate din neglijența

gravă a asiguratului sau a unui membru din conducerea acestuia.

Ulterior,

apărările pârâtei în calitate de asigurător s-au raportat la

ambele situații de excludere prevăzute la art. 3.15 din

condițiile generale de asigurare, din care instanța de apel a

reținut-o pe prima, în temeiul căreia și-a fundamentat

soluția pronunțată, excluzând de la analiză cea de a doua

situație.

Chiar și

așa, față de specificitatea contractului de asigurare și

prin raportare la contractul dedus judecății, pentru a stabili care

sunt riscurile excluse de la acoperire se impune realizarea unei

interpretări a contractului, prin care să se determine înțelesul

exact al clauzelor sale, prin cercetarea manifestării de voință

a părților, în strânsă corelație cu voința lor

internă.

Această

interpretare a contractului este necesară pentru determinarea corectă

a forței sale obligatorii întrucât, în speță, se relevă

existența unei contradicții între manifestarea expresă de

voință și voința internă a părților.

Pentru a

ajunge la această concluzie s-a avut în vedere că, în practica

asigurărilor, riscurile subscrise de asigurători sunt

circumstanțiate la acoperire, în sensul că se indemnizează, doar

dacă se produc în condițiile stabilite prin contractul de asigurare.

Prin urmare,

riscul se despăgubește, în speță incendiul, numai dacă

producerea lui nu a avut loc în circumstanțele care îl fac neasigurabil

potrivit clauzelor contractului de asigurare.

Întrucât

asiguratul SC A. SA a menționat exact, prin cererea-chestionar care face

parte integrantă din contractul de asigurare, că nu deține

avizul PSI, inserarea în condițiile generale a lipsei autorizațiilor

legale de funcționare și prevalarea asigurătorului de

această clauză pentru exonerarea sa de la plata indemnizației de

asigurare reprezintă nu doar o încălcare a practicii oneste și a

bunei-credințe de care societatea de asigurări trebuie să dea

dovadă în raporturile cu asigurații, ci chiar o încălcare a

caracterului sinalagmatic a contractului de asigurare.

Și

aceasta pentru că, încă de la încheierea sa, în fapt, riscul de

incendiu nu era acoperit de polița de asigurare, prin existența

clauzei prevăzute la art. 3.15 teza I din contract, în condițiile în

care, concomitent cu inserarea acesteia, tot în contract s-a menționat

că autorizația nu există.

În

consecință, pentru acest risc, încă de la momentul încheierii

contractului, asigurătorul nu și-a asumat nicio obligație,

cunoscând împrejurarea că, în caz de incendiu se va prevala de lipsa

autorizației PSI, conform art. 3.15 din contract.

Această

clauză este necesar a fi interpretată, așa cum am

menționat, în mod coordonat prin raportare la întregul contract.

Clauzele

contractului, ca întreg, nu pot fi desprinse de contextul în care se

încadrează, în acord cu prevederile art. 982 C. civ. care dispun că

"toate clauzele convențiilor se interpretează unele prin altele,

dându-se fiecărei înțelesul ce rezultă din actul întreg".

Totodată,

potrivit regulii generale de interpretare prevăzute de art. 977 C. civ.,

se va da prioritate voinței reale a părților, în acord cu

voința juridică.

Or,

părțile au înțeles să asigure bunurile reclamantei pentru

"toate riscurile", calcularea și încasarea primelor de asigurare

de către asigurător realizându-se în mod corespunzător.

În plus,

pornindu-se de la premisa că orice clauză contractuală este

înscrisă pentru a produce un efect, conform art. 978 C. civ., concluzia

care se desprinde din toate aceste considerente mai sus expuse este că, în

speță, enumerarea cauzelor de exonerare a asigurătorului de la

plata indemnizației de asigurare, cuprinsă în teza I a art. 3.15 nu

include lipsa avizului/autorizației PSI, despre a cărui

inexistență pârâta a fost informată odată cu încheierea

contractului.

În raport de

aceste dezlegări date în interpretarea contractului de asigurare încheiat

între părți și față de soluția adoptată de

instanța de apel, care a reținut, așa cum s-a menționat

anterior, faptul că lipsa autorizației legale reprezintă ea

însăși un motiv de excludere, independent și lipsit de motivul

constând în nerespectarea normelor pentru care autorizația a fost

acordată, în temeiul art. 312 alin. (1) și (5) C. proc. civ. se

impune admiterea recursului și casarea deciziei pronunțate în apel,

pentru analizarea celorlalte situații de exonerare de la plata

despăgubirilor invocate de asigurător, prin administrarea tuturor

probelor necesare și utile, în vederea stabilirii temeiniciei și

legalității pretențiilor reclamantei.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE

LEGII

D E C I D E

Admite

recursul declarat de reclamanta SC A. SA împotriva Deciziei civile nr. 185/A

din 1 februarie 2016 pronunțată de Curtea de Apel București,

secția a VI-a civilă, pe care o casează și trimite cauza

spre rejudecare aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședința publică, astăzi 31 octombrie 2016.

Procesat

de GGC - NN