ÎCCJ, decizie (scj.ro #133984)
ÎCCJ, decizie (scj.ro #133984) (Înalta Curte de Casație și Justiție)
Cariera magistraților. Cerere de transfer în concurs cu o cerere de valorificare a rezultatului la concursul de promovare. Corecta interpretare a dispozițiilor hotărârii Plenului CSM de reglementare a priorității dintre astfel de cereri.
Legea nr. 317/2004, art. 29 alin.(7)
Prin Hotărârea Plenului CSM nr. 298/2007 s-a stabilit că cererile de valorificare formulate de candidații la concursul de promovare au prioritate atunci când vin în concurs cu cereri de transfer ale candidaților care au fost admiși pentru promovarea pe loc la concurs și nu au prioritate atunci când vin în concurs cu alte cereri de transfer, formulate de alți judecători decât aceia care au promovat pe loc în urma concursului.
Prioritatea la care face referire această hotărâre trebuie înțeleasă ca o „prioritate de soluționare a cererilor” și nicidecum nu semnifică admiterea automată a unor astfel de cereri, în lipsa verificării respectării dispozițiilor legale și regulamentare incidente.
Decizia nr. 949 din 25.03.2016
1.Circumstanțele cauzei. Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii (Plenul CSM) supusă examinării
Prin Hotărârea nr. 829 din 24 august 2015, Plenul CSM a respins contestația formulată de dna. A, judecător cu grad profesional de curte de apel la Tribunalul Bihor, împotriva Hotărârii nr.352 din 19.05.2015 a Secției pentru judecători a CSM, prin care a fost respinsă cererea acesteia de transfer de la Tribunalul Bihor la Curtea de Apel Oradea.
Pentru a hotărî astfel, Plenul CSM a constatat că cererea de transfer formulată de doamna judecător A a fost respinsă în ședința Secției pentru judecători din data de 19.05.2015, prin Hotărârea nr. 352, avându-se în vedere motivele invocate de către doamna judecător, situația Tribunalului Bihor, instanță care se confruntă cu dificultăți de ocupare a posturilor de judecător, un număr mare de posturi temporar vacante, precum și situația incertă a acestora, în condițiile în care încărcăturile pe judecător și pe schemă s-au situat în perioada de referință analizată cu mult peste mediile naționale, dar și avizul nefavorabil exprimat de Curtea de Apel Oradea.
Art. 3 din Regulamentul privind transferul și detașarea judecătorilor și procurorilor, delegarea judecătorilor, numirea judecătorilor și procurorilor în alte funcții de conducere, precum și numirea judecătorilor în funcția de procuror și a procurorilor în funcția de judecător, aprobat prin Hotărârea nr. 326/2006 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, cu modificările și completările ulterioare, prevede mai multe criterii ce trebuie avute în vedere, cumulativ, la analizarea cererilor de transfer formulate de judecători și procurori, fără a se stabili o ordine prioritară a acestora.
Plenul a constatat că în hotărârea contestată, Secția pentru judecători a reținut situația posturilor vacante și încărcătura pe schemă și pe judecător înregistrate la Tribunalul Bihor și la Curtea de Apel Oradea, existente la data analizării solicitării de transfer formulată de doamna judecător A, respectiv 19.05.2015.
Astfel, Secția pentru judecători a constatat că la Tribunalul Bihor, instanță de la care se solicită transferul, din cele 38 de posturi de judecător prevăzute în schema de personal erau ocupate 36 de posturi și 2 posturi erau vacante. Totodată, la această instanță erau 3 posturi de judecător temporar vacante. La acest tribunal, în anul 2014, încărcătura medie/judecător a fost de 1078 de cauze, față de media națională de 627 de cauze/judecător, iar încărcătura medie/schemă a fost de 880 de cauze, spre deosebire de media națională de 560 de cauze/schemă.
La Curtea de Apel Oradea, instanța la care se solicită transferul, la aceeași dată, din cele 35 de posturi de judecător prevăzute în schemă erau ocupate 32 de posturi, fiind vacante 3 posturi. Totodată, la această instanță erau 2 posturi de judecător temporar vacante. La această curte de apel, în anul 2014, încărcătura medic/judecător a fost de 346 de cauze, față de media națională de 378 cauze/judecător, iar încărcătura medic/schemă a fost de 316 cauze, spre deosebire de media națională de 353 de cauze/schemă.
Totodată, Plenul a constatat că Secția pentru judecători a avut în vedere, alături de motivele invocate de către doamna judecător, și avizul nefavorabil exprimat de Curtea de Apel Oradea.
Plenul a apreciat că normele care reglementează instituția transferului au caracter supletiv și conferă doar o vocație în sensul arătat, fără a crea în mod automat un drept al solicitantului.
Plenul Consiliului Superior al Magistraturii observă că, astfel cum rezultă din hotărârea atacată, Secția pentru judecători a analizat situația concretă a doamnei judecător, în acord cu reglementările în vigoare din Hotărârea nr. 193/2006 a Consiliului Superior al Magistraturii, avându-se în vedere și considerentele de ordin personal ale doamnei judecător, și s-a procedat la analiza criteriilor prevăzute de art. 3 din Regulament, referitoare la volumul de activitate al instanței de la care s-a solicitat transferul și al instanței la care s-a solicitat transferul, numărul posturilor vacante și al posturilor temporar vacante la instanțele implicate, precum și avizele exprimate de către instanțele implicate.
Plenul a apreciat că la soluționarea unei cereri de transfer nu poate fi analizată exclusiv situația deosebită a unui magistrat, cu ignorarea criteriilor regulamentare.
Astfel, se remarcă că Plenul Consiliului Superior al Magistraturii nu poate acorda prioritate doar acestui criteriu regulamentar, cu ignorarea celorlalte, deoarece acestea trebuie avute în vedere simultan, nefiind prestabilită o ordine.
Secția pentru judecători a analizat în mod efectiv criteriile subiective reglementate de art. 3 din Regulament, care au fost coroborate cu datele obiective privind situația posturilor de judecător de la instanțele implicate în procedura transferului si necesitatea asigurării bunei funcționări a acestor instanțe.
În consecință, Plenul a constatat că Secția pentru judecători a reținut în special situația deosebită a Tribunalului Bihor, instanță la care există de mai mulți ani dificultăți grave de ocupare a posturilor de judecător vacante și temporar vacante, precum și faptul că încărcătura pe judecător și pe schemă s-au situat cu mult peste mediile naționale, și față de acest considerent a reținut că Hotărârea nr. 352/19.05.2015 a Secției pentru judecători este temeinică și legală, și a respins contestația formulată de doamna A, judecător cu grad profesional de curte de apel la Tribunalul Bihor.
2.Recursul formulat împotriva Hotărârii Plenului Consiliului Superior al Magistraturii și calificarea juridică a căii de atac exercitate de către Înalta Curte
La data de 12.10.2015, dna. A a înregistrat pe rolul ÎCCJ – SCAF „recursul” declarat împotriva Hotărârii nr. 829/24.08.2015 a Plenului CSM, indicând ca temei de drept al căii de atac exercitate prevederile art. 488 pct.8 Cod procedură civilă.
La termenul de judecată acordat în ședință publică, Înalta Curte, a pus în discuția părților prezente calificarea căii de atac promovate de contestatoare, raportat la dispozițiile art. 29 alin.(7) din Legea nr. 317/2004, republicată, cu modificările ulterioare.
Potrivit acestui text de lege, hotărârile Plenului CSM privind cariera și drepturile judecătorilor și procurorilor pot fi atacate cu
contestație
la Înalta Curte de Casație și Justiție-Secția contencios administrativ și fiscal, în termen de 15 zile de la comunicare sau publicare.
Întrucât hotărârea atacată, prin care a fost soluționată o cerere de transfer este o hotărâre privind cariera și drepturile judecătorilor și procurorilor, în sensul dispozițiilor legale sus-arătate, demersul procesual al contestatoarei a fost calificat ca având natura juridică a unei „contestații”, sens în care au pus concluzii și părțile din cauză.
În aceste coordonate se reține așadar că, prin contestația formulată, contestatoarea a criticat hotărârea prin care i-a fost respinsă cererea de transfer de la Tribunalul Bihor la Curtea de Apel Oradea, susținând, în esență, următoarele aspecte de nelegalitate ale actului atacat:
•a doua zi după respingerea cererii sale de transfer, printr-o altă hotărâre (nr.491/20.05.2015) Plenul CSM a hotărât promovarea la Curtea de Apel Oradea a dnei. judecător B ca urmare a valorificării rezultatului obținut la un concurs de promovare, deși tot Plenul CSM a hotărât, cu valoare de principiu, că cererile de promovare nu au prioritate atunci când vin în concurs cu cereri de transfer formulate de alți judecători;
•contestația sa și motivele invocate au fost analizate pur formal, nefiind justificată susținerea în sensul creării unui dezechilibru semnificativ în activitatea tribunalului, în ipoteza admiterii transferului, cu atât mai mult cu cât în cazul celorlalte persoane promovate nu s-a mai pus problema unui atare dezechilibru;
•avizul negativ al Curții de Apel Oradea nu poate constitui o justificare, întrucât are caracter consultativ, selecția în mod clar s-a făcut subiectiv, aceasta fiind de altfel a 7-a cerere a sa de transfer, respinsă.
Contestatoarea a invocat, cu titlu de precedent judiciar relevant în cauză, Decizia ÎCCJ nr.2532/16.06.2015 prin care au fost soluționate cereri similare de transfer ale altor judecători.
3.Apărările intimatului
Prin întâmpinarea depusă la dosar, Consiliul Superior al Magistraturii a solicitat respingerea contestației ca neîntemeiată, răspunzând punctual susținerilor contestatoarei.
În esență, intimatul Consiliul Superior al Magistraturii a arătat că în speță, contestatoarea nu a criticat nerespectarea dispozițiilor legale și regulamentare incidente, unicul motiv fiind cel referitor la încălcarea Hotărârii Plenului CSM nr. 298/2007, vizând reglementarea condițiilor în care operează prioritatea acordată cererilor de valorificare formulate de candidații la concursul de promovare.
4.Considerentele Înaltei Curți asupra contestației
Examinând și evaluând legalitatea hotărârii Plenului CSM prin prisma susținerilor contestatoarei ca și față de normele juridice aplicabile cauzei, Înalta Curte constată că nu este întemeiată contestația de față.
Raportat la conținutul actului atacat, Înalta Curte reține că dispozițiile legale și regulamentare incidente în cauză sunt cele cuprinse în art. 60 din Legea nr. 303/2004, privind statutul judecătorilor și procurorilor, precum și în Regulamentul privind transferul și detașarea judecătorilor și procurorilor, aprobat prin Hotărârea Plenului CSM nr.193/2006.
Astfel, conform cu dispozițiilor art. 60 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare,
„transferul judecătorilor și procurorilor de la o instanță la altă instanță sau de la un parchet la alt parchet ori la o instituite publică
se
aprobă, la cererea celor în cauză, de
Consiliul Superior
al Magistraturii".
Potrivit prevederilor art. 3 din Regulamentul privind transferul și detașarea judecătorilor și procurorilor, delegarea judecătorilor, numirea judecătorilor și procurorilor în alte funcții de conducere, precum și numirea judecătorilor în funcția de procuror și a procurorilor în funcția de judecător, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 193/2006, cu modificările și completările ulterioare,
„La soluționarea cererilor de transfer ale judecătorilor și procurorilor la alte instanțe sau parchete vor fi avute în vedere următoarele criterii:
-
volumul de activitate al instanței sau parchetului de la care se solicită transferul și la care se solicită transferul, numărul posturilor vacante și al posturilor temporar vacante la instanțele ori parchetele implicate și dificultățile de ocupare a acestora;
-
vechimea efectivă in funcția de judecător sau procuror;
-
vechimea la instanța sau parchetul de la care se solicită transferul;
-
vechimea in gradul aferent instanței, respectiv parchetului la care se solicită transferul;
specializarea judecătorului/procurorului, specializările complementare, vechimea în cadrul secției/completului corespunzător specializării, precum și disponibilitatea de a activa in alte secții/complete decât cele corespunzătoare specializării ale instanței/parchetului la care solicită transferul, în raport cu cerințele acesteia;
-
domiciliul solicitantului:
-
locul de muncă al soțului sau soției;
-
distanta dintre domiciliul și sediul instanței sau parchetului la care funcționează judecătorul ori procurorul și posibilitățile reale de navetă, inclusiv timpul afectat acesteia;
-
starea de sănătate și situația familială
".
De asemenea, în ceea ce privește dreptul la valorificare, este de arătat că, potrivit art. 30 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea și desfășurarea concursului de promovare
a judecătorilor și procurorilor, aprobat prin Hotărârea nr. 621 din 21 septembrie 2006 a Consiliului Superior al Magistraturii, cu modificările și completările ulterioare, „Judecătorii și procurorii care îndeplinesc condițiile prevăzute la art. 27, dar care nu au
fost promovați ca urmare a lipsei posturilor vacante pot fi promovați în posturile ce se vacantează la instanțele și parchetele pentru care au optat la înscriere, în termen de 3 luni de la data validării concursului".
În acord cu cele sesizate și de către intimatul CSM , Înalta Curte reține că motivul principal de nelegalitate susținut de contestatoare a vizat încălcarea de către CSM a hotărârii nr. 298/2007, referitoare la modalitățile distincte în care se acordă prioritate cererilor de valorificare formulate de candidații la concursul de promovare, apreciind însă că, în cauză, în contextul factual existent, atare critici nu sunt întemeiate.
Prin Hotărârea Plenului CSM nr. 298/2007 s-a reținut că cererile de valorificare formulate de candidații la concursul de promovare au prioritate atunci când vin în concurs cu cereri de transfer ale candidaților care au fost admiși pentru promovarea pe loc la concurs și nu au prioritate atunci când vin în concurs cu alte cereri de transfer, formulate de alți judecători decât aceia care au promovat pe loc în urma concursului.
Ipoteza avută în vedere de Plen la emiterea hotărârii de principiu se referă la cazul în care pentru același post vacant se formulează atât cereri de transfer, cât și cereri de valorificare. Potrivit acestei hotărâri, se analizează cu prioritate cererile de transfer, urmând ca în funcție de soluțiile date, să fie analizate cererile de valorificare.
Interpretarea contestatoarei este eronată, aceasta înțelegând că prioritatea analizării cererilor de transfer este sinonimă cu admiterea acestora, iar cererile de valorificare trebuie respinse
de plano
.
O atare susținere nu poate fi împărtășită întrucât contravine, pe de o parte, spiritului și sensului reglementării sus-evocate, iar pe de altă parte, întrucât acreditează ideea soluționării, în lipsa exercitării controlului îndeplinirii tuturor cerințelor legale, a „cererilor de transfer”, prioritare.
Prioritatea menționată și vizată de textul arătat se referă la „prioritatea de soluționare a cererilor” și nicidecum nu semnifică admiterea automată a unor atare cereri, în lipsa verificării respectării dispozițiilor legale și regulamentare incidente.
Or, din această perspectivă, este de arătat că cererea de transfer a contestatoarei a fost, în adevăr, examinată cu prioritate, însă a fost respinsă urmare analizei întreprinse cu privire la îndeplinirea criteriilor legale prevăzute de regulament.
Prin urmare, dispozițiile Hotărârii Plenului CSM nr. 298/2007 au fost respectate întocmai, criticile referitoare la acest aspect neputând fi primite, întrucât nu sunt întemeiate.
Neîntemeiate sunt în opinia Înaltei Curși și celelalte critici ale contestatoarei vizând analiza întreprinsă de Plenul CSM cu privire la îndeplinirea în cauză a criteriilor prevăzute de art. 3 din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului CSM nr.193/2006, cu modificările ulterioare.
Prealabil înfățișării, în concret, a argumentelor de fapt și de drept pe care Înalta Curte își întemeiază concluzia în sensul netemeiniciei criticilor contestatoarei, Înalta Curte reamintește, astfel cum statuat deja în jurisprudența sa, că, în exercitarea atribuțiilor lor, Consiliul Superior al Magistraturii sa de altfel și entitățile administrative în general, dispun de o marjă de apreciere, astfel că, în situația în care nu pot fi identificate motive de nelegalitate formală ori elemente din care să rezulte că emitentul actului administrativ, prin conduita lui, s-a îndepărtat de la scopul legii ori a încălcat principiul proporționalității între interesul public și cel privat, o evaluare a substanței măsurilor dispuse, făcută de instanța de contencios administrativ însăși, ar constitui o ingerință nepermisă în atribuțiile administrației publice.
Analizând conținutul actului administrativ atacat în cadrul coordonatelor astfel configurate, Înalta Curte constată că hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii respectă limitele și scopul prevederilor legale în executarea cărora a fost adoptată, iar măsura adoptată a fost amplu și adecvat motivată, neexistând elemente pe baza cărora să poată fi decelată o exercitare abuzivă a dreptului de apreciere, în sensul art.2 alin.(1) lit.n) din Legea nr.554/2004.
Astfel, este de remarcat că, în cauză, întreaga procedură s-a desfășurat cu respectarea prevederilor art. 60 din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările ulterioare, referitoare la transferul judecătorilor și procurorilor, a prevederilor Legii nr. 317/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, referitoare la atribuțiile Consiliului și a prevederilor regulamentare sus-menționate.
Raportat la rațiunile și necesitățile sistemului judiciar, analiza cererilor de transfer s-a făcut prin prisma acestor criterii, tocmai pentru a asigura luarea unei decizii obiective, în condiții de legalitate și oportunitate și în raport de circumstanțele concrete ale fiecărei solicitări, cu menținerea unui echilibru între interesul public pe care Consiliul Superior al Magistraturii are obligația să-l ocrotească în exercitarea rolului său de garant al independenței justiției și interesul legitim privat.
Din modalitatea de reglementare a articolului 3 din Regulament, rezultă că primul și cel mai important criteriu avut în vedere este cel care vizează asigurarea desfășurării activității la instanțele și parchetele implicate în această procedură.
Secția pentru judecători a reținut astfel, în mod corect, că situația Tribunalului Bihor era una foarte dificilă la momentul analizării cererii de transfer. Astfel, la data de 30 aprilie 2015, la Tribunalul Bihor erau 2 posturi vacante și 3 posturi de judecător temporar vacante, iar în anul 2014 încărcătura medie /judecător a fost de 1078 de cauze, față de media națională de 627de cauze/judecător, încărcătura medie/schemă fiind de 880/cauze, spre deosebire de media națională de 560 de cauze/schemă.
La Curtea de Apel Oradea, în anul 2014, încărcătura medie/judecător a fost de 346 de cauze, față de media națională de 378 cauze/judecător, iar încărcătura medie/schemă a fost de 316 cauze, spre deosebire de media națională de 353 de cauze/schemă.
În acest context, Înalta Curte reține așadar ca fiind deplin pertinentă explicația oferită de intimat în sensul că admiterea cererii contestatoarei (chiar dacă au mai existat alte 7 cereri similare, pe care le-a formulat anterior) ar fi îngreunat în mod efectiv situația de la Tribunalul Bihor, sens în care, în respectiva sesiune de transfer au fost respinse toate cererile formulate de judecători de la Tribunalul Bihor.
Justificată apare ca fiind și explicația, respectiv răspunsul intimatului cu referire la admiterea cererilor de valorificare formulate de judecători de la Tribunalul Bihor, în cazul cărora CSM este obligat de a dispune promovarea, cu condiția existenței posturilor valorificabile și a notelor care să asigure preeminența candidaților, nefiind efectuată astfel o analiză profundă, de oportunitate.
Înalta Curte reține, totodată, contrar susținerilor contestatoarei, că în motivarea actului atacat s-au făcut referiri și la celelalte criterii prevăzute în art. 3 din regulamentul cu privire la cererile de transfer.
În fine, Înalta Curte arată că nu poate primi nici susținerile contestatoarei referitoare la relevanța deciziei ÎCCJ nr.2623/16.06.2015, privind situația unei alte judecătoare ce a formulat mai multe cereri de transfer, întrucât, oricâte posibile similitudini ar fi identificate, în mod evident elementele de fapt concrete sunt diferite și au generat, în consecință, evaluări distincte.
În acest sens, în cauza de față prezintă relevanță și în opinia Înaltei Curți împrejurarea că, Curtea de Apel Oradea a transmis avizul negativ cu privire la cererea de transfer a contestatoarei, iar Tribunalul Bihor a comunicat avizul favorabil, însă condiționat de admiterea concomitentă a unei alte cereri de transfer la Tribunalul Bihor.
Concluzionând, în considerarea aspectelor evocate, Înalta Curte constată că nu subzistă motive de nelegalitate ale Hotărârii Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 829/2015, respectiv ale Hotărârii Secției pentru judecători nr. 352/2015 invocate, actele administrative atacate fiind emise în limitele competențelor prevăzute de lege (art. 40 lit. i) din Legea nr. 317/2004, privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, cu modificările ulterioare), cu respectarea dispozițiilor legale și regulamentare incidente, motiv pentru care a fost respinsă ca neîntemeiată contestația formulată de doamna judecător A, în temeiul art. 29 alin.(7) din Legea nr.317/2004, republicată.