ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 554/2014

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 554/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Deliberând, în

condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra recursurilor de față, constată

următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul

Tribunalului București, secția a VI-a comercială, sub nr. 23394/3/2008, precizată

și completată la 15 septembrie 2008 și modificată la 13 octombrie 2008,

reclamanta SC E.S. SRL a chemat în judecată pe pârâții I.N.C.D.I., H.J.S., SC

U.P.C.R. SRL și A.N.C., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se

constate nulitatea absolută a operațiunii prin care I.C.D.I. a transferat în

mod abuziv drepturile de folosință asupra unui număr de domenii internet către H.J.S.;

să oblige pe pârâtul I.C.D.I. să anuleze/revoce drepturile de folosință asupra

domeniilor solicitate de SC E.S. SRL; să oblige I.C.D.I. la atribuirea

drepturilor de folosință asupra domeniilor solicitate către SC E.S. SRL

Prin încheierea din

13 octombrie 2008, Tribunalul București, secția a VI-a comercială, a dispus

înaintarea cauzei spre competentă soluționare Secției a IX-a de contencios

administrativ a Tribunalului București, care prin sentința civilă nr. 3625 din

16 decembrie  2008 a admis excepția necompetenței materiale și a declinat

soluționarea cauzei în favoarea Curții de apel București, secția de contencios administrativ

și fiscal.

Prin sentința civilă nr.

803 din 12 februarie 2010, Curtea de Apel București a respins acțiunea ca

neîntemeiată.

Prin Decizia nr. 2658

din 11 mai 2011, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul declarat

de SC E.S. SRL București și, casând sentința recurată, a trimis cauza spre

competentă soluționare Tribunalului București, secția civilă.

La Tribunalului

București, cauza a fost înregistrată pe rolul secției a IV-a civilă, la data de

14 septembrie 2011.

Printr-o precizare

formulată la termenul din 24 ianuarie 2012, reclamanta a arătat că prin cel

de-al treilea capăt de cerere solicită anularea înregistrării dreptului de

folosință asupra domeniilor de internet cerute de reclamantă și acordate de

I.C.I. altor persoane, respectiv paraților H.J.S. și SC U.P.C.R. SRL.

La termenul din 21

februarie 2012, tribunalul, pentru considerentele expuse în încheierea de

ședință de la cea dată, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a

paratei A.N.C.

Prin sentința civilă nr.

1425 din 03 iulie 2012 au fost respinse, ca neîntemeiate, cererile formulate de

reclamantă și de pârâta S.C. U.P.C. S.R.L. privind obligarea reclamantei la

plata cheltuielilor de judecată; a fost obligată reclamanta la plata cheltuielilor

de judecată către pârâtul H.J.S. în cuantum de 4.000 euro plus T.V.A., în lei,

la cursul B.N.R. din ziua plății.

Curtea de Apel

București-Secția a IX a civilă și pentru cauze privind proprietatea

intelectuală, conflicte de muncă și asigurări sociale, învestită cu

soluționarea apelului declarat de reclamantă și a cererii de aderare la apel

formulată de S.C. U.P.C. S.R.L., prin Decizia nr. 105/A din /28 mai 2013 a

respins ambele cereri, ca nefondate, precum și cererea pârâtului H.J.S. de

acordare a cheltuielilor de judecată pentru considerentele ce urmează.

Numele

de domenii internet sunt bunuri incorporale, drepturile asupra lor fiind

incluse în categoria celor de proprietate industrială. Asupra acestui aspect

s-a pronunțat în cauză prin Decizia nr. 2658 din 11 mai 2011 Înalta Curte de

Casație și Justiție, astfel încât, fiind vorba despre o chestiune de drept

dezlegată, ea se impune instanțelor de rejudecare, în virtutea art. 315 alin.

(1) C. proc. civ.

Ca

elemente patrimoniale, asemenea drepturi sunt supuse, în lipsa unor

reglementări speciale derogatorii, normelor generale din materia dreptului

civil în ceea ce privește transmiterea lor între persoane fizice sau juridice,

cu titlu particular sau universal.

În acest

sens, s-a menționat că normele la care face referire reclamanta pentru

susținerea cererii sale, întocmite de către pârâtul I.N.C.D. în Informatică (în

continuare, I.C.I.), vizează „regulile de înregistrare a numelor de domenii și

subdomenii”, iar nu și transmiterea drepturilor asupra acestora, care rămâne

guvernată de normele dreptului civil. Normele menționate au în vedere domenii

neapropriate sau asupra cărora titularii inițiali au pierdut drepturile lor,

însă modalitatea de pierdere a acestor drepturi rămâne guvernată de normele

dreptului civil.

Odată ce

dreptul de proprietate asupra numelui de domeniu internet intră în patrimoniul

persoanei fizice sau juridice cumpărătoare, pierderea și transmiterea sa sunt

guvernate de normele dreptului civil în materia dreptului de proprietate;

principiul fundamental în materia drepturilor reale este, în dreptul civil

român, că modalitățile de dobândire și transmitere a acestora sunt limitativ

prevăzute de lege.

Nu se

putea considera că printr-un regulament emis de I.C.I., act administrativ cu

forță juridică inferioară legii, se poate deroga de la normele generale din

dreptul civil în materia transmiterii sau pierderii drepturilor reale.

Față de

cele de mai sus, s-a constatat că sunt neîntemeiate susținerile

apelantei-reclamante în sensul că neactualizarea bazei de date a I.C.I.,

înscrierii datelor succesorilor în drepturi ai deținătorului inițial, ar duce,

prin ea însăși, la pierderea de către aceștia a drepturilor dobândite asupra

domeniilor de internet în conformitate cu regulile generale din materia

proprietății.

În ceea

ce privește drepturile asupra domeniilor deținute inițial de SC F.X.I. SA,

acestea s-au transmis în urma divizării persoanei juridice societăților

succesoare, în conformitate cu regulile din materia divizării societăților

comerciale cuprinse în Legea nr. 31/1990, SC C.C.S.C. SRL și SC A.T.SA, fără a

fi necesar să se facă vreo mențiune în actele de fuziune.

La data

fuziunii între SC A.T. SA și pârâta SC U.P.C.R. SRL, patrimoniul primei

societăți s-a transmis către pârâtă în întregime, fără a fi necesară o mențiune

specială cu privire la anumite elemente ale acestuia, precum numele de domenii.

Necomunicarea

noului titular către administratorul bazei de date nu poate determina pierderea

dreptului asupra domeniului de internet.

Faptul că

printr-o adresă pârâtul I.C.I. a învederat societăților în discuție că în

situația necomunicării relațiilor solicitate, „domeniile vor deveni libere” nu

naște, în lipsa unui text de lege, vreun efect juridic, întrucât I.C.I. nu are

atribuții cu privire la tranșarea litigiilor patrimoniale dintre particulari

referitoare la drepturile asupra domeniilor de internet. De asemenea, I.C.I. nu

are, în lipsa unei norme exprese, posibilitatea de a dispune unilateral asupra

pierderii, fără compensație, a unui drept patrimonial legal dobândit de către

un particular, situație ce ar echivala cu o expropriere pentru care nu există

bază legală.

În ceea

ce privește domeniile înregistrate pe numele pârâtului H.J.S., sunt, de

asemenea, aplicabile, mutatis mutandis, considerațiile de mai sus.

Astfel,

pârâtul persoană fizică a prezentat facturi prin care a dovedit plata

drepturilor asupra numelor de domenii internet .ro, plăți realizate în cursul

anilor 1997-1999. În facturi, la rubrica „achteur/buyer”(„cumpărător”)

figurează numele pârâtului, alături de „H.J.S. (inițialele pârâtului).Net”,

denumire despre care apelanta reclamantă nu a susținut și cu atât mai mult nu a

dovedit faptul că ar fi aparține unei entități cu personalitate juridică și

titulară a unui patrimoniu. Dimpotrivă, chiar prin cererea de apel se arată că

o asemenea entitate nu a existat vreodată.

Prin

urmare, având în vedere mențiunea expresă din facturi și principiul

consensualismului consacrat de art. 971 C. civ. în materia actelor translative

de proprietate, în lipsa la momentul întocmirii facturilor a vreunor norme

speciale care să reglementeze forma actului juridic de transmitere a dreptului

de proprietate asupra numelor de domenii internet, cel mai târziu la data

emiterii facturilor și independent de plata prețului consemnat în acestea, se

consideră încheiat actul juridic având ca obiect transmiterea drepturilor de

proprietate asupra domeniilor de internet către cumpărător, în speță, pârâtul H.J.S.,

menționat în mod expres în această calitate.

Facturile

nu constituie, ele însele, înscrisul constatator al actului juridic, dar fac dovada

actului preexistent, inclusiv a părților acestuia, act care putea fi încheiat,

astfel cum s-a arătat mai sus, prin simpla exprimare a consimțământului

părților.

Chiar

dacă s-ar fi dovedit că era vorba despre entități titulare de patrimoniu care

și-au încetat existența, elementele patrimoniului lor s-ar fi transmis conform

regulilor dreptului civil, către asociați sau acționari întrucât în situația

încetării existenței persoanei juridice patrimoniul acesteia se transmite

conform regulilor generale din dreptul civil, iar reclamanta nu a contestat

susținerile pârâtului din cuprinsul întâmpinării în sensul că el însuși era

asociat al unora dintre entitățile menționate de reclamantă.

Dimpotrivă,

din probele administrate a rezultat că pârâtul H.J.S. a dobândit drepturile de

proprietate asupra domeniilor de internet încă din anii 1997-1999 și că aceste

drepturi au rămas în patrimoniul său până în prezent.

Cu

privire la aderarea la apel s-a reținut că soluția primei instanțe cu privire

la cheltuielile de judecată solicitate de pârâta SC U.P.C.R. SRL este legală și

temeinică, astfel că se impune a fi menținută, deoarece nici extrasele de cont

prezentate instanței de apel și nici facturile aflate în dosarul de fond nu

dovedesc faptul că sumele indicate reprezintă contravaloarea unor servicii de

asistență juridică și reprezentare în legătură cu prezentul dosar, astfel încât,

față de susținerile pârâtei înseși, în sensul că în temeiul aceluiași contract

cadru au fost prestate și alte servicii juridice, nu se poate considera probată

cererea referitoare la cheltuielile de judecată.

Împotriva

încheierii de ședință de la 30 aprilie 2013 a declarat recurs pârâta A.N.C.O.M.,

reclamanta declarând recurs împotriva deciziei pronunțate în apel.

Pârâta,

prin recursul declarat împotriva încheierii de ședință de la 30 aprilie 2013

prin care solicitarea sa de a se rectifica citativul în sensul eliminării sale din

citativ a fost respinsă, recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 6 C.

proc. civ. solicită, în esență, „scoaterea instituției din prezenta cauză”.

În

motivarea recursului se arată că prin încheierea de ședință de la 21 februarie 2012,

Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a admis excepția lipsei calității

procesuale pasive a A.N.C.O.M., așa încât menținerea recurentei în proces cu

motivarea dată prin încheierea de ședință de la 30 aprilie 2013, în sensul că

A.N.C.O.M. „este inclusă în dispozitivul sentinței”, precum și că „în

posibilitatea în care s-ar dispune o rejudecare a cauzei, ar necesita

pronunțarea unei soluții în contradictoriu și cu această parte” este nelegală

întrucât motivele de apel nu privesc și calitatea procesuală pasivă a

A.N.C.O.M.

Reclamanta,

prin recursul întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ.

solicită admiterea recursului și modificarea deciziei recurate cu consecința

admiterii apelului și schimbarea sentinței, în sensul admiterii cererii de

chemare în judecată astfel cum a fost formulată și precizată.

Prin

dezvoltarea motivelor de recurs este criticată hotărârea instanței superioare

de fond pentru cele ce urmează.

În mod

greșit instanța de apel a apreciat că prin înregistrarea unui nume de domeniu

se dobândește un drept de proprietate. În realitate, dreptul transmis prin

efectul înregistrării numelui de domeniu, conform procedurilor de înregistrare

stabilite de I.C.I. și contractului (înțelegerii) pentru înregistrarea de

domenii.ro, este un drept de folosință specială, transmis în limitele și condițiile

arătate în respectivele reguli, agreate de către deținător, prin acordul de

voință manifestat în momentul acceptării serviciului de înregistrare a

domeniului în zona.ro. gestionată de către R.O.T.L.D.

Față de

greșita calificare a actului

juridic

dedus judecății - ca act translativ de proprietate, în mod greșit instanța de

apel i-a aplicat acestuia dispozițiile generale din materie civilă relative la

transferul dreptului de proprietate.

În

aceste condiții, precum și în condițiile în care din probele administrate în

fazele procesuale anterioare rezultă că numele de domeniu revendicate erau

disponibile la data de 20 noiembrie  2007, întrucât figurau înregistrate pe

numele unor societăți, persoane juridice, inexistente or desființate care nu

mai erau în măsură să le utilizeze.

Aprecierea

de către instanța de apel a regulamentului I.C.I. drept „act administrativ de

forță juridică inferioară legii”, este contrară înțelesului clar și explicit al

contractului de înregistrare de domenii, care nu este un act administrativ în

sensul Legii nr. 554/2004, interpretarea dată de instanță acestuia fiind

greșită, cu consecința greșitei excluderi de la aplicare a tuturor

regulamentelor, normelor și formularului de contract solicitat de pârâtă a fi agreat

la momentul înregistrării unui nume de domeniu în zona.ro. norme de utilizare

stabilite prin acordul de voință al părților.

Instanța

apelului a interpretat și aplicat greșit prevederile art. 969 C.civ atunci când

a apreciat că regulile de înregistrare a numelor de domeniu și contractul de

înregistrare stabilesc reguli ce se aplică exclusiv înregistrării numelor de

domeniu, nu și transferului și că pierderea numelor de domeniu se face potrivit

normelor de drept comun.

Din

conținutul acestor reguli rezultă că acestea privesc modul de înregistrare,

transfer și pierdere a numelor de domeniu, iar nu numai înregistrarea cum

greșit a reținut instanța de apel. De asemenea, aceste norme privesc și modul

de soluționare a disputelor.

Instanța

reține ca chestiune de drept dezlegată prin considerentele Deciziei 2658 din 11

mai 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, faptul că drepturile asupra

numelor de domenii internet sunt incluse în categoria drepturilor de proprietate

industrială, reținere apreciată de recurentă ca fiind corectă.

Tot în

aceeași decizie a Înaltei Curți de Casație și Justiție se reține că „regimul

juridic al numelor de domeniu nu este reglementat prin acte normative", de

unde rezultă posibilitatea reglementării condițiilor de transfer, înregistrare,

dobândire a dreptului utilizării acestora prin convenția părților. Regulamentul

elaborat de I.C.I., în calitate de prestator de servicii și acceptat de

utilizatorul mediului de internet ce dorește înregistrarea domeniului, prin

confirmarea acestuia și încheierea contractului de înregistrare, reprezintă de

fapt o astfel de convenție a părților, un contract civil, supus regulilor

prevăzute de art. 969 C. civ., adică obligatoriu pentru părțile contractante,

aspect de care instanța de apel nu a ținut cont.

Este

adevărat că în Regulamentul de organizare și funcționare a I.N.C.D.I. - I.C.I

București, adoptat prin H.G. nr. 1.621 din 23 decembrie 2003, I.C.I. are

printre atribuții organizarea, administrarea și gestionarea T.L.D. (top level

domain) ".ro", îndeplinind funcția de registru pentru numele de

domenii "ro" (art. 2 lit. o). Însă, în îndeplinirea acestei atribuții

I.C.I. a stabilit o serie de reguli pe baza cărora prestează, pe bază de

contract, serviciul de înregistrare a domeniilor din zona.ro și organizarea și

administrarea bazelor de date a înregistrărilor efectuate în zona.ro. De

reținut caracterul contractual al serviciului prestat ceea ce implică existența

unui acord de voință, în sensul prestării serviciului de înregistrare,

administrare și acces la utilizarea domeniului condiționat de îndeplinirea de

către solicitant a unor obligații, nu doar de achiziționare prin plată,

obligații printre care se numără și aceea de furnizare de date reale la înregistrare,

de anunțare a oricăror modificări intervenite, de respectare a unor proceduri

de transfer etc.

Reținerea

instanței potrivit cu care dreptul asupra unui nume de domeniu este un drept de

proprietate, intră în contradicție cu considerentele deciziei de casare a Înaltei

Curți de Casație și Justiție, la care face trimitere instanța de apel, deoarece

înregistrarea unui nume de domeniu dă naștere exclusiv unui drept de folosință.

Prin urmare, argumentele instanței de apel cu privire la natura dreptului sunt

străine de pricină.

În mod

greșit reține instanța de apel ca fiind aplicabile speței prevederile art. 240

din Legea nr. 31/1990, fără a observa că societățile beneficiare ale divizării,

pe toată perioada existenței acesteia nu au ajuns la un acord în ceea ce

privește utilizarea ulterioară, exclusivă a drepturilor anterior deținute de SC

I. SRL, iar SC U.P.C.R. SRL este continuatoarea în drepturi, doar a uneia

dintre cele două entități juridice, SC F.I. SRL, deci nu poate pretinde

dobândirea prin efectul fuziunii a unor drepturi care nu s-au materializat în

integralitatea lor în patrimoniul antecesoarei sale.

Dreptul

de utilizare al numelui de domeniu apare ca un drept ce-și menține

valabilitatea pe durata de existență a persoanei (fizice sau juridice) deci este

limitat în timp.

Acest

aspect rezultă din răspunsul la întrebarea „ce se întâmplă dacă cineva dorește

înregistrarea unui nume de domeniu.ro al cărui deținător nu mai exista",

conform celor afișate pe site-ul rotld.ro.,coroborat cu răspunsul la întrebarea

„un nume de domeniu poate fi deținut de către două persoane"- răspuns în

care se arată că un nume de domeniu.ro poate fi deținut doar de o singură persoană

fizică sau juridică. Rezultă în mod evident că prin regulile R.O.T.L.D. se

derogă de la regula generală a transmiterii universale a proprietății

drepturilor reale, iar efect al divizării SC F.I. SRL, drepturile deținute de

această entitate juridică nu se puteau transmite valabil celor două entități

nou înființate, ci doar uneia din acestea.

Și în situația

în care ar fi fost aplicabile speței regulile transmiterii universale la

care face trimitere instanța de apel, SC U.P.C.R. SRL nu poate face dovada că

este singura continuatoare în drepturi și obligații a SC F.I. SRL, ca urmare

nici din această perspectivă, aplicarea prevederilor art. 240 din Legea nr. 31/1990

nu este corectă, în condițiile în care aceeași transmitere universală a

patrimoniului a operat și în persoana SC C.C.S.C. SRL, și apoi către

continuatorii în drepturi ai acestei entități juridice care nu au legătură cu

SC U.P.C.R. SRL.

Atât SC C.C.S.C.

SRL, cât și SC A.T. SA al cărui succesor în drepturi este U.P.C. România, aveau

termen pentru a ajunge la un acord în ceea ce

privește

transmiterea drepturilor de utilizare a domeniilor anterior deținute de F.X. Internet

până la 31 decembrie 2006, dată la care SC C.C.S.C. SRL era în ființă,

însă nu a comunicat către I.C.I. niciun răspuns.

Ca

urmare, SC A.T. SA.nu avea cum să transmită mai departe, către SC U.P.C.R. SA un

drept valabil cu privire la respectivele nume.

Instanța

apelului a interpretat greșit prevederile art. 14 din Reguli - relative la

regula primul venit primul servit și art. 22 privind transferul numelor de

domeniu în ceea ce privește numele de domeniu deținute de SC F.X.I. SRL - motiv

prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., deoarece

d

in documentele aflate

la dosar rezultă că începând cu 01 ianuarie 2007 cele 23 de nume de domeniu ce

au aparținut SC F.X.I.

SRL

au devenit

disponibile. Fiind disponibile acestea puteau fi înregistrate pe numele primei

persoane (fizice sau juridice) care solicita înregistrarea acestora potrivit art.

14 din Regulile de înregistrare, respectiv pe numele recurentei care a

solicitat prima înregistrare.

De

asemenea, greșit pune instanța de apel problema „pierderii

fără compensație a unui drept patrimonial legal

dobândit de către un particular"

în

condițiile în care, particularul care a făcut înregistrarea a fost

conștient în momentul înregistrării că această înregistrare este valabilă pe

durata existenței sale ca entitate juridică.

De

asemenea,

continuatorii săi în drepturi - societățile în care s-a

divizat - aveau această posibilitate, de care nu au înțeles să uzeze pe durata

lor de existență și nici nu au răspuns solicitărilor Rotdl de a preciza care

dintre ele este entitatea ce dorește continuarea utilizării drepturilor

respective.

Instanța

apelului reține greșit că din actele dosarului ar reieși că litigiul dintre

succesorii SC F.X.I. SRL asupra numelor de domeniu ce au aparținut acestei

societăți ar fi fost soluționat pe cale amiabilă. Considerentul instanței este

străin de pricină (art. 304 pct. 7 C. proc. civ.). La dosar nu există nici un

înscris care să dovedească că litigiul asupra numelor de domeniu deținut de SC

F.X.I. SRL ar fi fost soluționat pe cale amiabilă de societățile absorbante,

toate documentele aflate la dosar dovedind contrariul.

Toate

documentele de la dosar dovedesc faptul că transferul celor 23 de nume de

domeniu s-a realizat către SC U.P.C.R. SRL după formularea cererii de

înregistrare de către reclamantă și după ce I.C.I. le-a declarat disponibile

începând cu data de 01 ianuarie 2007.

În mod

greșit apreciază instanța de apel adresa I.C.I. - prin care se comunica

persoanelor juridice înființate în urma divizării SC .F.X.I. SRL, că în

situația necomunicarii relațiilor solicitate „domeniile vor devenii

libere" - în sensul că aceasta nu naște în lipsa unui text de lege vreun

efect juridic. (art. 304 pct. 8 C. proc. civ.)

Abordarea

instanței este total greșită, susținerea că I.C.I. nu ar putea dispune

unilateral asupra pierderii fără compensație, a unui drept patrimonial dobândit

de către un particular, face practic inaplicabile toate prevederile din contractul

de înregistrare a numelui de domeniu și din celelalte dispoziții din regulile Rotld

care dau posibilitatea acestuia să refuze înregistrarea, anularea sau

suspendarea unei înregistrări, ori să sancționeze nerespectarea clauzelor, fapt

ce ar lăsa practic fără reglementare înregistrarea numelor de domeniu în zona

.ro. I.C.I. avea obligația respectării propriilor reguli, agreata contractual

cu deținătorii numelor de domenii în zona .ro. instanța de judecată fiind

obligată să le ia în considerare de vreme ce niciuna dintre ele nu sunt

contrare legii.

Cu

privire la numele de domenii deținute de H.J.S. se arată că sunt incidente

motivele de recurs prevăzute de pct. 8 și 9 ale art. 304 C. proc. civ. întrucât

i

nstanța

apelului face aplicare la speță a principiului consensualismului. Aplicarea

acestui principiu este străină de pricină, deoarece nu are loc un transfer al

dreptului de proprietate, titularul dobândind numai un drept de folosință

asupra numelor de domeniu.

Instanța

a apreciat

greșit,

ca efect al plății efectuate de H.J.S. acesta a dobândit un drept personal cu

privire la numele de domenii în cauză, deși regulile R.O.T.L.D. dau

posibilitatea înregistrării unui nume de domeniu pe numele unei persoane

juridice, chiar dacă plata este efectuată de o persoană fizică.

Instanța

de apel, și în legătura cu aceste nume de domeniu, ignoră prevederile contractului

de înregistrare și regulile R.O.T.L.D., reguli care stabilesc în acest caz

însăși modalitatea de înregistrare.

Instanța

a aplicat greșit la speță dispozițiile relative la anularea numelor de domeniu

înregistrate pe numele unor persoane care nu mai există, deoarece e

ste dovedit în speță,

că la momentul formulării de către reclamantă a cererii de înregistrare (20

noiembrie 2007) unui număr de 41 de nume de domeniu (transferate ulterior

acestei date către intimatul pârât H.J.S.) figurau în baza “whois” ca fiind

deținute de 5 societăți comerciale care fie nu mai existau, fie nu au existat

niciodată.

Art. 34

din Regulile adoptate de I.C.I. pentru înregistrarea numelor de domeniu prevede

că Registrul R.O.T.L.D. poate anula un nume de domeniu dacă datele pe baza

cărora s-a înregistrat domeniul s-au schimbat, iar cu titlu de exemplu se

prevede situația în care titularul nu mai există.

Încălcându-și

propriile reguli, I.C.I. a transferat numele de domeniu către o persoană fizică,

sub cuvânt că acea persoană ar fi achiziționat drepturile asupra acestor nume

de domeniu, invocând o serie de facturi emise pe numele pârâtului H.J.S.. Faptul

că facturile emise în anii 1997-1998 pentru respectivele nume de domeniu au

fost eliberate pe numele pârâtului H.J.S., care a și făcut plata acestor

facturi, nu înseamnă că acesta era deținătorul numelor de domeniu, atâta timp

cât I.C.I. a menționat ca titular al dreptului de folosință 5 persoane

juridice. Dovada că așa stau lucrurile reiese din corespondența noastră cu I.C.I.

și din datele existente pe site-ul Rotld, în care se prevede că deținătorii

dreptului de folosință sunt 5 persoane juridice.

Nerespectarea

propriilor reguli de înregistrare

constituie un criteriu discriminator de

apreciere a utilizatorilor din zona. ro, discriminare sancționată de legislația

europeană direct aplicabilă statelor membre U.E.

De

asemenea, toate înregistrările din baza „whois" indiferent de momentul la

care s-a făcut înregistrarea unui nume de domeniu trebuiau să corespundă

regulilor de înregistrare afișate pe site-ul Rotld Ro și

condițiilor contractuale pentru înregistrarea de domenii.ro.

Ori,

câtă vreme nu s-a notificat renunțarea la domeniu, sunt aplicabile speței

condițiile contractuale și regulile de modificare, înscriere, actualizare a

bazei de date publicate pe site-ul R.O.T.L.D.ro la

momentul efectuării cererii, deci cele depuse la dosarul cauzei.

Din

probatoriul administrat în cauză, necontestat de către părți, rezultă cu

evidență că la momentul efectuării de către reclamantă a cererii de atribuire a

celor 41 de nume de domenii în discuție, pretins deținute de H.J.S. în baza de

date whois, la rubrica deținător figurau, așa cum am arătat mai sus, fie numele

unei societăți radiate, fie numele unor societăți inexistente.

În

situația în care la momentul înregistrării nu ar fi avut cunoștință de faptul

că datele din formularul de înregistrare sunt false și induc în eroare

utilizatorul de internet în legătură cu deținătorul domeniului, ca urmare a

cererii formulate de reclamantă și a raportului privind situația fiecărui

domeniu în parte, s-a luat cunoștință de acest fapt și de existența

în baza de date „whois” a unor date ce nu corespund realității, Registrul

R.O.T.L.D. nu a procedat la anularea sau la

suspendarea numelui de domenii în cauză și

a modificat baza de date

ignorând, practic, cererea reclamantei.

Datele

eronate au fost furnizate cu rea credință de vreme ce s-au indicat la rubrica

deținător numele unor societăți comerciale inexistente, iar în cazul SC I.S.R.

SA  este evident că s-a dorit înregistrarea calității de deținător al

domeniilor de către o societate comercială, iar nu de o persoană fizică de

vreme ce, pe o serie de site-uri al cărui deținător figura SC I.S.R. SA., în

baza de date whois la momentul cererii subscrisei și în prezent figurează

mențiunea: copyright@lnternet Service România.

În ceea

ce privește modificarea - atâta timp cât elementul modificat este deținătorul

numelui - în răspunsul la întrebări se arată clar „Deținătorul unui nume de

domeniu se modifică în urma unui transfer, conform pașilor menționați la .www.rotldsecțiunea Domenii.ro - transfer

drept de folosință”.

De vreme

ce pretinde că înregistrarea numelui de domeniu s-a dorit a se efectua pe

numele unei persoane fizice, deși în baza whois, pe care deținătorul pretins

persoană fizică, avea obligația de a o verifica periodic, timp de ani de zile

a figurat numele unor

societăți comerciale, este evident că respectivele înregistrări eronate s-au

efectuat de la început cu rea credință și în scopul disimulării deținătorului

real, nefiind plauzibil a se afirma că o persoană fizică, ce acum se pretinde

deținător al domeniilor în nume propriu și care, în mod evident este

familiarizat cu utilizarea domeniilor în zona .ro și cu înregistrarea acestora,

deținând în nume propriu, pe lângă domeniile în cauză, un număr impresionant de

domenii la momentul înregistrării nu a știut cum se numește și nu a fost în

măsură să completeze în cererea de înregistrare date reale și complete în

legătură cu deținătorul domeniului, deci cu privire la persoana sa.

Pârâții S.H.J.

și SC U.P.C.R. SRL, prin întâmpinările formulate în condițiile art. 308 alin.

(2) C. proc. civ. solicită respingerea recursurilor.

Curte, analizând excepția lipsei de interes a pârâtei A.N.C.O.M. de a formula

recurs în cauză, reține caracterul fondat al acesteia, pentru considerentele ce

succed.

Orice

demers în justiție, indiferent de forma pe care acesta o îmbracă sau de partea

procesuală de la care el provine, trebuie să fie util, să urmărească așadar un

„profit”, material sau moral. Cu alte cuvinte, el trebuie să se sprijine pe un

interes ce trebuie să existe pe tot parcursul procesului civil aflat în

derulare.

Din

expunerea cursului procesului rezultă că în sarcina recurentei nu s-a stabilit

vreo obligație către celelalte părți angrenate în proces, urmare a faptului că

s-a reținut lipsa calității sale procesuale pasive, soluție ce nu a fost

contestată în apel.

Cu alte

cuvinte solicitarea recurentei de a fi eliminată din citativ, în condițiile

reținerii lipsei calității sale procesuale pasive, este lipsită de orice

finalitate juridică.

Curte de Casație și Justiție, stabilind competența materială de soluționare a

cauzei în primă instanță în favoarea Tribunalului București, secția civilă, a

constatat că numele de domenii, alcătuite din caractere alfanumerice, sunt bunuri

incorporale a căror existență depinde de activitatea și puterea creatoare a

omului, fie dintr-o activitate în curs, fie dintr-o activitate trecută și

materializată în creații spirituale, ceea ce conduce la includerea lor, fără

echivoc, în categoria drepturilor de proprietate industrială.

Pornind

de la statuările irevocabile ale instanței de recurs cu privire strict la

competența materială de soluționare a cauzei, instanța de apel, reconfirmând

soluția primei instanțe de fond a făcut aplicarea în cauză a normelor generale

din materia dreptului civil în ceea ce privește transmiterea drepturilor între

persoane fizice sau juridice, cu titlu particular sau universal.

Reclamanta

contestă calificarea juridică dată de instanța superioară de fond, afirmând că

numele de domeniu internet se include în categoria drepturilor de proprietate

intelectuală și acordă titularului acestuia doar un drept de folosință.

Numele de domeniu

este definit ca parte a unui locator uniform de resurse (acronim U.R.L.) care

reprezintă adresa unui site sau unui domeniu de pe Internet. Un nume de domeniu

reprezintă o înșiruire unică de caractere, atribuită unei adrese I.P. a unui

server care este permanent conectat de Internet. Numele de domeniu este unic.

Adică nu pot exista două nume de domenii la fel.

Dacă sau în ce măsură

un domeniu de internet este, întotdeauna, un drept de proprietate industrială

nu prezintă relevanță întrucât obiectul contestărilor se referă la drepturile

conferite titularului domeniului de internet ca urmare a încheierii

contractului de înregistrare.

Prin încheierea contractului

de înregistrare a numelor de domenii între registrator și registrant, acesta

din urmă dobândește un drept de folosință asupra domeniilor, cu

respectarea principiului primul venit, primul servit.

Cu alte cuvinte,

dobândește un drept patrimonial susceptibil de transmisiune universală sau cu

titlu universal.

În cauză, dată fiind

natura lui de drept patrimonial și în lipsa unor dispoziții speciale,

derogatorii de la dreptul comun cu privire la drepturile asupra domeniilor de

internet, dreptul de folosință putea face obiectul transmisiunii universale

către SC A.T. SA, ca urmare a divizării societății SC F.X.I. SRL și apoi către

SC U.R.S. SRL ca urmare a fuziunii A.T. cu SC U.P.C. SRL.

Așadar, contrar

opiniei recurentei, în cauză își găsesc aplicabilitatea dispozițiile art. 240

din Legea nr. 31/1999 privind societățile comerciale, în forma în vigoare la

data divizării, aprilie 2005.

Potrivit acestui text

de lege fuziunea sau divizarea are ca efect dizolvarea, fără lichidare, a

societății care își încetează existența și transmiterea universală a

patrimoniului său către societatea sau societățile beneficiare.

Recurenta susține

inaplicabilitatea textului întrucât societățile beneficiare divizării nu au ajuns

la un acord precum și faptul că SC U.P.C. SRL este continuatoare în drepturi

doar a SC A.T. SA.

Este vădit că

susținerea este nefondată câtă vreme transmisiunea universală a drepturilor

patrimoniale ale societății divizate operează în temeiul legii, fără cerința

unui acord din partea societăților beneficiare, pe de o parte, iar pe de altă

parte între C.C.S. Comunicații, despre care se pretinde că este coutilizator al

domeniilor de internet și SC U.P.C. SRL nu a existat nici un litigiu în sensul

menționat de recurentă.

Aspectele de

probațiune invocate de recurentă cu privire la faptul că de la 01 iulie 2007

cele 23 nume de internet au devenit disponibile, la soluționarea litigiului pe

cale amiabilă, transferul numelor de domeniu realizat după formularea cererii

de înregistrare de către reclamantă, cu referire la răspunsurile date la

interogatoriu reprezintă aspecte ce țin de temeinicia hotărârii.

Recurenta ignoră

aspectul esențial că stabilirea situației de fapt este în căderea instanțelor fondului,

cele în fața cărora se administrează probatoriul, în timp ce instanța de recurs

exercită doar un control de legalitate, respectiv de corectă aplicare a legii

asupra situației de fapt determinate de instanțele de fond.

Or, sub acest aspect

al elementelor de fond ale pricinii, instanțele anterioare au stabilit,

evaluând probatoriul administrat, că în cauză a operat o reactualizare în baza

de date a I.C.I. urmare a operațiunii de divizare a SC F.X.I. SA și nu un

transfer al dreptului de folosință asupra numelor de domenii de internet pentru

ca instanța, în situația acestei din urmă ipoteze, să verifice respectarea de

către I.C.I. a regulilor privind transferul.

Recurenta, invocând

nerespectarea de către I.C.I. a dispozițiilor regulamentare cu referire la

cererile depuse părți, la cronologia acestora, a adreselor emise I.C.I. către

societățile rezultate urmare a divizării și, ulterior, a absorbției, a faptului

radierii CCS Comunicații S.R.L. ulterior divizării, a răspunsurilor date de SC

U.P.C.R. SRL și de S.H.J., a semnificației facturilor depuse de persoana

fizică, solicită de fapt reevaluarea probatoriului administrat, cerere ce nu

poate fi primită față de dispozițiile art. 304 alin. (1) C. proc. civ.

Recurenta, cu

referire la dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., pretinde că instanța a

interpretat greșit actul juridic dedus judecății, schimbându-i înțelesul

lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia, atunci când a apreciat că prin

înregistrarea unui nume de domeniu se dobândește un drept de proprietate precum

și calificarea contractului de înregistrare ca fiind translativ de proprietate,

ceea ce a condus la aplicarea greșită a Codului civil în loc să aplice Regulile

pentru înregistrarea numelor de domenii și subdomenii.

Se mai afirmă și

încălcarea dispozițiilor art. 969 C. civ. atunci când s-a stabilit că Regulile

și contractul se aplică exclusiv înregistrării numelor de domeniu, nu și

transferului și că pierderea numelor de domeniu se face potrivit normelor de

drept comun.

Totodată este

apreciată ca fiind nelegală calificarea Regulamentului elaborat de I.C.I. drept

act administrativ, când în realitate este o convenție a părților, un contract

civil.

Așa cum deja s-a

arătat, dreptul patrimonial dobândit de SC .F.X.I. SRL era susceptibil de

transmisiune de drept, către SC A.T. SA, ca urmare a divizării societății SC F.X.I.

SRL și apoi către SC U.P.C.R. SRL ca urmare a fuziunii SC A.T. SRL cu SC

U.P.C.R. SRL

Pe de altă parte,

chiar dacă prevederile Regulamentelor I.C.I. ar avea natură convențională, cum

pretinde recurenta, și, drept urmare, poate fi dedusă regula că drepturile

asupra domeniilor de internet se sting în momentul încetării existenței

titlului, ele neputând fi transmise, astfel de prevederi, derogatorii de la trunchiul

comun al dreptului civil, ar trebui expres prevăzute în contract, clauze care

însă nu se regăsesc în contractul de înregistrare.

Oricum, încălcarea

clauzelor contractuale ce ar fi condus, eventual, la rezilierea contratului,

putea fi invocată doar de contractanți și nu de către terți, SC E.S. SRL

Indiferent de

calificarea dată Regulilor de înregistrare, act administrativ/contract cadru,

pentru a deveni viabile aserțiunile recurentei, era necesară existența unor

dispoziții clare, exprese cu privire la regimul juridic al numelor de domeniu

de internet.

Or, așa cum s-a

arătat și de Înalta Curte de Casație și Justiție în decizia de casare, regimul

juridic al numelor de domeniu nu este reglementat prin acte normative

specifice. Astfel, în mod corect instanța superioară de fond, în absența unui

cadru legal, a aplicat dispozițiile C. civ. și a Legii nr. 31/1990.

Cât privește

criticile referitoare la pârâtul S.H.J. se constată că, așa cum deja s-a

arătat, de fapt se solicită reevaluarea probelor administrate la instanțele de

fond, respectiv a facturilor emise de S.H.J., începând cu anul 1997,

reprezentând plată pentru înregistrarea unor domenii de internet, cu încălcarea

prevederilor art. 304 alin. (1) C. proc. civ.

De amintit că în

perioada 1997-1998 în care acest pârât a solicitat să i se atribuie domeniile

la care face referire reclamanta, administrarea numelor de domenii în România

era la început.

Inițial, datele de

domenii au fost înregistrate informativ în baza de R.I.P.E. Datenbank

Amsterdam, ulterior fiind transferate la I.C.I.-Research Institute for

Informatics, apoi transferate Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare în

informatică, prin Serviciul de Administrare Domeniu.ro, prin Registrul

R.O.T.L.D. (Romanian Top Level Domain).

Nu în ultimul rând,

legat de critica referitoare la încălcarea de către I.C.I. a propriilor reguli

referitoare la înregistrare, trebuie precizat că potrivit Regulilor de

înregistrare când un nume de domeniu a fost înregistrat sau este în curs de

înregistrare de o altă persoană juridică sau fizică, este responsabilitatea

celui care ar dori să înregistreze acest nume de domeniu (altul decât

deținătorul momentan al acestuia) să cerceteze datele existente și să inițieze

procedura legală împotriva deținătorului existent, dacă crede că acesta nu este

în drept să folosească numele de domeniu respectiv. Părțile implicate recunosc

și sunt de acord că R.O.T.L.D. nu poate arbitra disputele referitoare la

înregistrarea și utilizarea numelor de domenii. Înregistrarea unei cereri în

așteptare pentru un nume de domeniu va fi suspendată de către R.O.T.L.D., în

cazul unui conflict cu altă cerere în așteptare sau cu un nume de domeniu deja

înregistrat (activ sau inactiv), până când părțile conflictuale prezintă un

document (hotărâre judecătorească sau alt document al unui organism autorizat)

ce rezolvă disputa în favoarea unei părți sau a alteia.

Cu alte cuvinte, nu I.C.I.

în calitate de registru de domenii.ro este obligat să întreprindă demersuri

pentru stabilirea faptului că deținătorul unui domeniu există sau nu, astfel

cum pretinde recurenta.

Revenind la pârâtul

persoană fizică instanța, evaluând probatoriul a reținut corect că în cauză nu

este vorba despre efectuarea unui transfer de deținător al domeniului de

Internet, ci despre o corectare a informațiilor cuprinse în baza de date, referitoare

la deținătorul domeniilor în discuție. De precizat că Regulile pentru

înregistrarea numelor de domenii și subdomenii sunt oricum emise ulterior datei

la care S.H.J. a achitat sumele pretinse de registrator pentru înregistrarea

unor domenii de Internet, astfel încât dispozițiile Regulamentului emis de

I.C.I. nu puteau fi aplicate situației de fapt născute anterior emiterii acestuia.

Înalta Curte, pentru

cele ce preced, reținând că în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 304 pct.

7, 8 și 9 C. proc. civ. va respinge recursul ca nefondat.

Dat fiind calitatea

de parte câștigătoare în proces a SC U.P.C.R. SRL, va fi obligată recurenta la

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de reclamanta SC E.S. SRL împotriva Deciziei nr. 105/A

din 28 mai 2013 a Curții de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru

cauze privind proprietatea intelectuală, conflicte de muncă și asigurări

sociale.

Respinge, ca lipsit

de interes, recursul declarat de pârâta A.N.C.O.M. împotriva aceleiași decizii.

Obligă pe

recurenta-reclamantă SC E.S. SRL la plata, către intimata-pârâtă SC U.P.C.R.

SRL București, a sumei de 6.200 lei cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 18 februarie 2014.