ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2658/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1.Hotărârea atacată cu recurs Prin sentința civilă nr. 803 din 12 februarie 2010, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea formulată de reclamanta SC E.S. SRL în contradictoriu cu pârâții Institutul Național de Cercetare Dezvoltare în Informatică, SC U. SRL România, Autoritatea Națională pentru Comunicații și H.J.S..

Pentru a se pronunța astfel, Curtea de apel a reținut, în esență, următoarele: Prin cererea ce face obiectul cauzei de față, așa cum a fost modificată și precizată pe parcursul judecății, reclamanta a solicitat să se constate nulitatea absolută a operațiunii prin care Institutul de Cercetare Dezvoltare în Informatică a transferat în mod abuziv drepturile de folosință asupra unui număr de domenii internet către H.J.S., să se constate nulitatea absolută a operațiunii prin care Institutul de Cercetare Dezvoltare în Informatică a transferat în mod abuziv drepturile de folosință asupra domeniilor de internet menționate către SC U. SRL România, obligarea pârâtului Institutul Național de Cercetare Dezvoltare în Informatică să anuleze/revoce drepturile de folosință asupra domeniilor solicitate de reclamantă și obligarea pârâtului Institutul de Cercetare Dezvoltare în Informatică la atribuirea drepturilor de folosință asupra domeniilor solicitate de SC E.S.

SRL. Reclamanta se consideră vătămată în drepturile sale legate de cererea formulată la data de 20 noiembrie 2007, prin care a solicitat Institutului Național de Cercetare Dezvoltare în Informatică - Registrul ROTLD să i atribuie drepturi de folosință asupra unui număr de 78 de domenii internet cu extensia. ro., care erau deja înregistrate pe numele altor deținători persoane juridice care nu mai există sau care datele pe care acestea le-au furnizat la înregistrare sunt false sau incomplete, I.C.I. nerespectându-și obligația, prevăzută la secțiunile Reguli de Înregistrare și Contract pentru Înregistrare existente la adresa www.rotld.ro , de a anula drepturile de folosință și de a le transfera către reclamantă, în virtutea principiului adoptat de I.C.I., și anume primul venit primul servit.

Curtea de apel a constatat că prin adresa din data de 05 decembrie 2007 pârâta I.C.I. a răspuns la cererea formulată în data de 20 noiembrie 2007, informând reclamanta că în urma notificărilor transmise potrivit procedurii, că pentru domeniile deținute de firmele N.O., F.X.I. SA, D.N.T.

Timișoara, ROTLD nu poate suspenda dreptul de folosință, pentru motivele arătate, iar pentru celelalte domenii menționate, ROTLD va începe demersurile de notificare ale deținătorilor de domenii, invitând reclamanta să urmărească starea acestor nume de domenii interogând baza de date WHOIS, și să solicite informații suplimentare despre situația acestor nume, după data de 15 ianuarie 2008. Reține instanța de fond că dreptul de folosință al unor domenii de internet, deținute de o persoană juridică la un moment dat pot fi transmise, urmare a reorganizării societății prin divizare sau absorbție, unei alte societăți comerciale, care devine succesorul în drepturi cu privire la acest drept, sau urmare a dizolvării societății prin transmiterea lor către acționarii care au adus ca aport sau le-au transmis societății spre folosință, pe durata funcționării acesteia sau pentru un anumit termen.

Din acest punct de vedere, se apreciază că, faptul că la Oficiul Registrului Comerțului o firmă figurează ca dizolvată, nu înseamnă că ROTLD trebuie automat să procedeze la anularea acestor domenii și atribuirea lor, potrivit regulii „ primul venit primul servit”, ci trebuie să efectueze verificări pentru a stabili dacă nu afectează drepturi dobândite de alte persoane fizice sau juridice, cu privire la aceste domenii, acesta fiind sensul procedurii de notificare și verificare, cu finalitatea ce constă în actualizarea datelor existente în baza de date WHOIS, disponibilă. Totodată, se mai reține că I.C.I.

nu are obligația de plano să anuleze un drept de folosință cu privire la un domeniu, doar dacă constată potrivit evidențelor de la Oficiul Registrului Comerțului că firma a fost reorganizată sau a fost dizolvată, ci are posibilitatea efectuării de verificări, prin notificarea deținătorului, suspendarea dreptului de folosință pe o perioadă de 3 luni și apoi poate dispune anulare, dacă nici o persoană nu revendică acest drept de folosință și nu justifică dobândirea acestui drept.

În speță, consideră instanța de fond că nu se poate reține un refuz nejustificat al pârâtei de a atribui dreptul de folosință asupra domeniilor solicitate reclamantei, în condițiile în care, așa cum s-a arătat mai sus, a efectuat toate verificările necesare, primind confirmări pentru majoritatea domeniilor de la deținătorii acestora, care au justificat existența dreptului de folosință sau transmiterea legală către aceștia și invitând reclamanta pentru a depune cerere de înregistrare pentru 10 domenii, pentru care, în urma procedurii nu a confirmat nimeni un drept de folosință cu privire la acestea. Însă ceea ce privește faptul că în baza de date de pe site-ul I.C.I. deținător la momentul actual nu mai este nici una din firmele menționate, respectiv I.S.

SA România, R.N., R.N.R.S., A. ci o persoană fizică, H.J.S., Curtea de apel a constatat că potrivit actelor de la dosarul cauzei, confirmate de I.C.I., această persoană a deținut integral aceste domenii, încă din anul 2007, plătind integral dreptul de folosință asupra acestora, astfel încât, urmare a notificărilor întreprinse de I.C.I., urmare a răspunsului din data de 10 ianuarie 2008 a pârâtului H.J.S. și a verificărilor întreprinse s-a constatat că această persoană deține un drept de folosință anterior cu privire la aceste domenii, făcându-se mențiunile corespunzătoare în evidența electronică.

Prin urmare consideră instanța de fond că nu există nici un temei pentru a dispune anularea operațiunii prin care Institutul de Cercetare Dezvoltare în Informatică a transferat drepturile de folosință asupra unui număr de domenii internet către H.J.S., în cauză nefiind vorba despre un transfer, ci de o actualizare a bazei de date, urmare a procedurii declanșate ca urmare a demersului efectuat de reclamantă. În ceea ce privește capătul patru de cerere prin care reclamanta a solicitat să se constate nulitatea absolută a operațiunii prin care Institutul de Cercetare Dezvoltare în Informatică a transferat drepturile de folosință asupra domeniilor de internet menționate către SC U. SRL România, instanța de fond, l-a apreciat ca fiind neîntemeiat, în condițiile în care pentru domeniile înregistrate de către firma F.X.I.

SA, a rezultat că întrucât această firmă a fost dizolvată prin divizare totală între două companii, C.C. SRL și SC U. SRL România, potrivit procedurii ROTLD a făcut toate demersurile necesare către firmele absorbante, ICI primind răspuns din partea SC U. SRL România, în data de 10 iunie 2008 prin care a fost informat că domeniile în discuție sunt folosite de către această societate și se solicită efectuarea modificărilor aferente în baza de date. 2.Recursul declarat în cauză Împotriva sentinței nr. 803 din 12 februarie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamanta SC E.S. SRL invocând dispozițiile art. 304 pct. 3, pct. 7, pct. 9 și art. 304 1 C. proc.

civ., în raport de care a susținut, în esență următoarele: Printr-un prim motiv de recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 3 C. proc. civ., recurenta susține că hotărârea recurată s-a dat cu încălcarea competenței altei instanțe, în condițiile în care competența de soluționare a litigiilor relative la atribuirea numelor de domeniu revine jurisdicției civile și de proprietate intelectuală, respectiv completelor specializate în soluționarea litigiilor privind proprietatea intelectuală, înființate potrivit Legii 304/2004. În acest sens susține recurenta că raportul juridic dedus judecății s-a născut din și în legătură cu respectarea normelor relative la înregistrarea numelor, iar litigiile relative la înregistrarea numelor de domenii, cât și protecția acestora este guvernată de jurisdicția civilă.

Mai arată, recurenta că numele de domeniu reprezintă o serie de caracteristici asemănătoare până la identitate cu cele ale drepturilor de proprietate intelectuală, cum ar fi înregistrarea numelui de domeniu la registru competent pentru domeniul respectiv, activitatea de creație în alegerea numelui de domeniu, utilizarea numelui de domeniu, în principal, de cei care desfășoară activități economice deoarece el facilitează interacțiunea dintre comerciant și consumator, caracterul exclusiv de utilizare al dreptul obținut prin înregistrarea unui număr de domeniu e etc. Totodată, susține recurenta că numele de domeniu reprezintă drept anterior în înțelesul Legii nr. 84/1998 privind mărcile și indicațiile geografice iar numele de domenii, alcătuite din caractere alfanumerice pot fi considerate semne în sensul definiției date mărcii de Legea nr. 84/1998 și Directivei Comunitare nr. 89/104 din 21 decembrie 1998. Totodată, în opinia recurentei, un alt argument rezidă din obiectul de activitate al pârâtului, care îndeplinește funcția de registru pentru numele de domenii ro, atribuție simulară Oficiului de Stat pentru Invenții și Mărci în ceea ce privește mărcile, acordă asistență deplină activității de producție și servicii în vederea susținerii cercetării și dezvoltării, activități de editare și tipărire publicații, activitate de comerț și de import-export.

Printr-un alt set de critici, întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susține recurenta că soluția instanței de fond este dată în urma unei aprecieri eronate a ansamblului probator și a argumentelor de fapt și de drept invocate prin cererea de chemare în judecată, ceea ce a condus la aplicarea greșită a prevederilor legale în materie. Astfel, susține recurenta că instanța d fond nu a analizat comprehensiv argumentele aduse în susținerea cererii de chemare în judecată, ci s-a mărginit la a reține, de o manieră eliptică și lacunară, că nu există temei deoarece intimatul H.J.S. este titularul drepturilor de folosință fiind cel care a achitat contravaloarea înregistrării acestor domenii.

Susține recurentul că instanța de fond a apreciat în mod vădit eronat că în prezenta speță prin raportare la H.J.S. cât și la SC U. SRL România, nu ar fi vorba de un transfer ci mai degrabă de o actualizare a bazei de date, dat fiind că din punct de vedere terminologic actualizarea presupune o modificare a atributelor de identificare ale unui deținător în timp ce transferul presupune substituirea deținătorului inițial cu un alt subiect distinct de drept, despre acest lucru fiind vorba în speță.

Consideră recurenta că, instanța de judecată cu aplicarea greșită a dispozițiilor legale la o situație de fapt stabilită greșit, fără a analiza susținerile ambelor părți și materialul probator administrat în cauză a ajuns la această soluție deoarece deținători ai domeniilor vizate erau persoane juridice radiate sau care prezentau date false sau incomplete; motivația internă pentru care H.J.S., deși a plătit pentru domeniile internet, a înregistrat/ a permis să fie înregistrați ca deținători persoane juridice, subiecte distincte de drept, exced cadrului procesual și nu prezintă relevanță; nu există și nu poate exista identitate pe plan juridic între deținătorul unui nume de domeniu și un reprezentant al acestuia sau orice altă persoană ce ar achita contravaloarea taxelor de înregistrare; stabilind cu certitudine că domeniile reclamate erau deținute de persoane juridice la 20 noiembrie 2007, indiferent că ele erau plătite de o persoană fizică, faptul că deținătorii au fost modificați, nu poate echivala decât cu un transfer abuziv de folosință, fondat pe o cauză ilicită, restabilirea legalității neputând opera decât prin reformarea sentinței recurate; În ceea ce privește domeniile deținute de F.X.I.

SA și transferate către SC U. SRL România, arată recurenta că, contrar celor reținute de instanța de fond în considerente, străine de altfel de natura și obiectul pricinii, în această situație în care nu există consens cu privire la modalitatea de distribuire a domeniilor deținute, fiecare dintre cele două societăți absorbante solicitând toate domeniile, și neexistând un alt text de lege care să reglementeze această situație particulară, pârâta trebuia să urmeze procedura de notificare stabilită, ceea ce ar fi îndreptățit-o să primească domeniile solicitate.

3.Hotărârea instanței de recurs Analizând actele și lucrările dosarului, în raport de motivele invocate și de prevederile art. 304 și art. 304 1 C. proc.civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat, urmând a fi admis ca atare, pentru următoarele considerente: Prin cererea de chemare în judecată recurenta a criticat modul în care pârâtul a înțeles să-și îndeplinească atribuțiile relative la înregistrarea și atribuirea dreptului de folosință asupra unui număr de nume de domeniu ro, solicitând în esență anularea transferului abuziv al dreptului de folosință asupra unui număr de domenii internet către H.J.S.

și SC U. SRL România și atribuirea numelui de domeniu ro pe care le-a solicitat prin cererea din 20 noiembrie 2007. Așadar, Înalta Curte, în raport de conținutul cererii de chemare în judecată cu care a fost investită instanța de fond, constată că raportul juridic litigios dedus judecății s-a născut din și în legătură cu respectarea normelor relative la înregistrarea numelor de domeniu ro. Totodată, Înalta Curte constată că regimul juridic al numelor de domeniu nu este reglementat prin acte normative ceea ce face necesară stabilirea acestuia în raport cu caracteristicile numelor de domenii prin raportare la domeniul proprietății industriale.

Astfel, Înalta Curte, analizând caracteristicile numelor de domenii referitoare la nașterea dreptului privitor la numele de domeniu, înregistrarea și utilizarea numelui de domeniu, activitatea de creație în alegerea unui nume de domeniu, exclusivitatea, efectele și protecția dreptului de utilizare obținut prin înregistrarea unui nume de domeniu, și văzând și dispozițiile H.G. nr. 1621/2003, constată că numele de domenii, alcătuite din caractere alfanumerice, sunt bunuri incorporale a căror existență depinde de activitatea și puterea creatoare a omului, fie dintr-o activitate în curs, fie dintr-o activitate trecută și materializată în creații spirituale, ceea ce conduce la includerea lor, fără echivoc, în categoria drepturilor de proprietate industrială.

Totodată, văzând dispozițiile art. 2 pct. 1 lit. e) C. proc. civ., precum și art. 36 alin. (3) din Legea nr. 304/2004, Înalta Curte constată că în procesele și cererile din domeniul proprietății intelectuale, competența de judecată, în primă instanță, revine completelor specializate din cadrul secțiilor civile ale tribunalelor. Pentru considerentele expuse, Înalta Curte constată ca fiind întemeiat primul motiv de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 3 C. proc. civ., așa încât nu va mai proceda la analiza celorlalte critici circumscrise motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.. În consecință, baza dispozițiilor art. 312 alin. (1) și (2) și 5 C. proc. civ. și art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va admite recursul, va casa hotărârea recurată și va trimite cauza spre soluționare la Tribunalul București, secția civilă, pentru soluționarea litigiului în primă instanță de completele specializate în proprietate intelectuală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de SC E.S. SRL București , împotriva sentinței civile nr. 803 din 12 februarie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Casează sentința recurată și trimite cauza spre competentă soluționare la Tribunalul București, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 mai 2011.