ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1830/2016

Decizia nr. 1830/2016

Ședința publică de la

3 noiembrie 2016

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea

înregistrată pe rolul Tribunalului Olt, reclamanta SC A. SRL, a solicitat în contradictoriu cu pârâta SC B. SRL Craiova să dispună rezoluțiunea Acordului de Cultivare nr. 2/160/2012, repunerea în situația anterioară prin obligarea pârâtei la restituirea sumei de 5.499.295 lei, actualizată cu dobânda legală, plus cheltuieli de judecată.

La data de 04 decembrie 2013, reclamanta SC B. SRL Craiova a formulat cerere de chemare în judecată a pârâtei SC A. SRL în Dosarul cu nr. x/63/2013 aflat pe rolul Tribunalului Dolj, solicitând instanței să dispună rezilierea acordului de cultivare din data de 16 ianuarie 2012, pentru neexecutarea culpabilă a obligațiilor de către pârâtă, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința nr. 170 din 03 iunie 2014, Tribunalul Dolj, secția a II-a civilă, a admis excepția necompetenței teritoriale a instanței, declinându-și competența de soluționare în favoarea Tribunalului Olt considerând că-n speță sunt incidente prevederile art. 107 C. proc. civ.

La termenul din 14 octombrie 2014, Tribunalul Olt, secția a II-a civilă și de contencios administrativ, a luat act de faptul că la dosarul cauzei a fost conexată Încheierea nr. 33 din 07 octombrie 2014 pronunțată de Tribunalului Olt în Dosarul nr. x/104/2014, având ca obiect cererea de reziliere a acordului de cultivare formulată de SC B. SRL în contradictoriu cu SC A. SRL, declinată la Tribunalul Olt prin sentința nr. 170 din 03 iunie 2014 pronunțată în Dosarul nr. x/63/2013 al Tribunalului Dolj.

În drept, acțiunea reclamantei

SC A. SRL a fost întemeiată pe dispozițiile art. 194 C. proc. civ., art. 1851-1872 C. civ., iar în subsidiar pe dispozițiile art. 1345 și următoarele C. civ.

Cererea reclamantei SC B. SRL a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1549-1554 C. civ.

Prin sentința nr. 673/2014 din 09 decembrie 2014, Tribunalul Olt, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins atât cererea formulată de SC A. SRL București, cât și cererea formulată de SC B. SRL.

Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă, prin Decizia nr. 919/2015 din 25 noiembrie 2015 a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta

SC A. SRL.

Împotriva Deciziei nr. 919/2015 din 25 noiembrie 2015 a Curții de Apel Craiova, secția a II-a civilă, SC A. SRL a declarat recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ.

În susținerea motivelor de recurs invocate, recurenta a arătat, în esență, că instanța de apel a motivat insuficient petitele cu care a fost investită, ceea ce echivalează, în fapt, cu o lipsă a motivării.

În concret, susține recurenta, instanța a omis a analiza în mod efectiv întrunirea condițiilor atragerii sancțiunii rezoluțiunii contractului încheiat între părți, cu toate că instanța de apel avea obligația de a analiza în mod corespunzător în ce măsură această neîndeplinire a obligațiilor părților le era imputabilă acestora, pe baza probatoriului administrat, urmând a stabili în concret sancțiunea ce ar putea interveni.

În opinia recurentei, considerentele hotărârii atacate au caracter contradictoriu, în sensul că deși instanța a apreciat că părțile au încheiat un contract cu executare succesivă, indicând expres că sancțiunea care intervine în cazul unui astfel de contract este rezilierea, cu toate acestea, a afirmat că, în speță, ar fi intervenit sancțiunea rezoluțiunii, dacă ar fi fost îndeplinite condițiile prevăzute de lege.

În aceste condiții, deși instanța de apel trebuia să analizeze în mod concret dacă în cauză sunt îndeplinite condițiile privind rezoluțiunea contractului, susține recurenta, aceasta s-a rezumat la a respinge toate criticile pe care SC A. SRL le-a adus sentinței atacate, afirmând doar că celelalte aspecte învederate, respectiv celelalte cauze generatoare ale rezoluțiunii, mențiunile privind încetarea Acordului la termen sau recunoașterea pretențiilor de către Renci, nu prezintă relevanță pentru cauză.

Recurenta menționează că instanța de apel a motivat superficial respingerea capătului de cerere cu privire la restituirea prestațiilor, respectiv a sumei de 5.499.295 lei achitate de către SC A. SRL, doar prin indicarea faptului că pentru recuperarea acestei sume, SC A. SRL”are la dispoziție alte modalități legale”.

Recurenta susține că instanța de apel a interpretat greșit normele de drept material incidente în cauză, reținând în mod eronat că între părți a fost încheiat un contract cu executare succesivă, aspect față de care a apreciat că nu poate dispune rezoluțiunea, ci rezilierea, care însă produce efecte numai pentru viitor și, ca atare, nu se poate pune problema restituirii prestațiilor.

Prezentând aspecte teoretice privind contractul de antrepriză și contractul cu executare succesivă, recurenta apreciază că, în cauză, suntem în prezența unui contract de antrepriză de lucrări, cu executare ino ictu, iar sancțiunea aplicabilă pentru neîndeplinirea obligațiilor asumate de părți este rezoluțiunea și nu rezilierea contractului.

Recurenta apreciază că instanța de apel a aplicat în mod eronat și dispozițiile legale cu privire la condițiile în care se poate pronunța rezoluțiunea, prevăzute în art. 1549-1554 C. civ., recurenta considerând că în speță este deplin aplicabilă instituția punerii în întârziere de drept, sub forma prevăzută de dispozițiile art. 1523 alin. (2 )lit. a) teza I și c) teza I C. civ., drept pentru care, sub aspect probator, SC A. SRL nu trebuie să producă nicio dovadă în acest sens.

Prezentând conținutul dispozițiilor art. 1872 C. civ., recurenta consideră că făcând aplicarea acestor dispoziții și prin raportare la neexecutarea culpabilă a obligațiilor Acordului de către Renci, rezultă că în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru a solicita rezoluțiunea contractului, aspecte ignorate în totalitate de instanța de apel.

Pentru aceste motive recurenta a solicitat admiterea recursului casarea în totalitate a deciziei recurate și trimiterea cauzei spre o nouă judecată instanței de apel, precum și obligarea intimatei la plata tuturor cheltuielilor avansate în vederea soluționării recursului.

Prin întâmpinarea depusă la dosar intimata-pârâtă SC B. SRL a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii recurate ca temeinică și legală.

Răspunzând întâmpinării depuse de intimata-pârâtă SC B. SRL, recurenta-reclamantă a solicitat admiterea recursului casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, întocmit în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., prin raport constatându-se că recursul este admisibil în principiu.

Prin încheierea din camera de consiliu din data de 02 iunie 2016, în unanimitate, potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ., s-a dispus comunicarea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului.

Potrivit dovezilor de comunicare raportul asupra admisibilității în principiu a recursului a fost comunicat părților la data de 02 iunie 2016.

În urma comunicării raportului nu au fost depuse puncte de vedere.

Prin încheierea din data de 15 septembrie 2016 a fost admis în principiu recursul declarat de recurenta-reclamantă SC A. SRL împotriva Deciziei nr. 919/2015 din 25 noiembrie 2015 a Curții de Apel Craiova, secția a II-a civilă, și s-a stabilit termen la data de 03 noiembrie 2016.

Înalta Curte, analizând decizia recurată

,

prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale aplicabile cauzei, reține că recursul este fondat

pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 488 alin. (1) pct. 6 din N.C.P.C., casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea nu cuprinde motivele pentru care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Doctrina a statuat că toate cele trei ipoteze menționate în art. 488 alin. (1) pct. 6 din N.C.P.C. se referă la nemotivarea hotărârii.

Conform art. 425 alin. (1) lit. b) din N.C.P.C., în considerentele hotărârii judecătorul trebuie să arate motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și motivele pentru care s-au respins cererile părților.

Motivarea este de esența hotărârilor și constituie pentru părți o garanție puternică împotriva arbitrariului judecătorilor, iar pentru instanțele superioare un element necesar în declanșarea controlului judiciar prin căile de atac prevăzute de lege.

Din această perspectivă Înalta Curte reține că decizia civilă nr. 919 pronunțată la 25 noiembrie 2015 nu îndeplinește condițiile impuse de art. 425 alin. (1) lit. b) din N.C.P.C.

Din considerentele deciziei recurate rezultă că instanța de apel nu a analizat în mod efectiv întrunirea în cauză a condițiilor care atrag sancțiunea rezoluțiunii contractului încheiat între părțile litigante, rezumându-se la a menționa că „din probele administrate, printre care și expertiza tehnică în specialitatea agricolă, dispusă de Curtea de Apel Craiova, a rezultat că ambele părți nu și-au îndeplinit obligațiile asumate și, ceea ce este neîndoielnic, este faptul că apelanta a virat în contul SC B. SRL suma de 1.280.000 euro (5.499.000 lei), aspect necontestat de intimată”.

Mai mult decât atât, considerentele deciziei recurate sunt și contradictorii.

Astfel, instanța de apel a reținut pe de o parte în considerente că „(…) din modul de redactare a Acordului de Cultivare din 16 ianuarie 2012 a reieșit că părțile au înțeles să încheie un contract cu executare succesivă în sensul că, majoritatea operațiunilor specifice înființării culturilor presupune derularea unor anumite perioade de timp, iar consecința neîndeplinirii obligațiilor contractuale o reprezintă rezilierea contractului și nicidecum rezoluțiunea” (pag. 6 alin. 7), iar pe de altă parte a reținut că „totuși, atâta timp cât nu sunt întrunite cerințele rezoluțiunii contractului de antrepriză de lucrări încheiat între părți la 16 ianuarie 2012, Curtea consideră că soluția instanței de fond este temeinică și legală, iar în ceea ce privește recuperarea sumei virată de către apelantă, aceasta are la dispoziție alte modalități legale” (pag. 6 alin. (9)).

Așadar, rezultă fără echivoc că decizia instanței de apel nu este motivată.

Având în vedere art. 497 coroborat cu art. 488 pct. 6 din N.C.P.C. va admite recursul, va c

asa decizia recurată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Cu ocazia rejudecării instanța de apel urmează să stabilească situația de fapt a cauzei din perspectiva îndeplinirii cerințelor rezoluțiunii contractului/acordului încheiat la 16 ianuarie 2012, să răspundă criticilor formulate de părți în susținerea pretențiilor și apărărilor lor într-o formă clară și concisă.

Potrivit art. 501 alin. (3)

din N.C.P.C., după casare instanța de fond va judeca din nou, în limitele casării și ținând seama de toate motivele invocate înaintea instanței a cărei hotărâre a fost casată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta-reclamantă SC A. SRL împotriva Deciziei nr. 919/2015 din 25 noiembrie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă.

Casează decizia recurată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 noiembrie 2016.