ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție

Sursă originală

ÎCCJ 03.11.2016

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1828/2016

HOTĂRÂRE

03.11.2016

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2016
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1828/2016 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2016)

Decizia nr. 1828/2016

Ședința publică de la

3 noiembrie 2016

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 13 iunie 2016 la Curtea de Apel Târgu-Mureș în Dosar nr. x/96/2012, recurenta SC A. SRL a invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 287

din O.U.G. nr. 34/2006, art. 3 lit. z) din O.U.G. nr. 34/2006, art. 101 alin. (5) C. proc. civ. și art. 104 C. proc. civ., în raport cu dispozițiile art. 21 din Constituția României.

Curtea de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin încheierea din data de 16 septembrie 2016 a a

dmis în parte cererea formulată de recurenta SC A. SRL, privind sesizarea Curții Constituționale și, în consecință a sesizat Curtea Constituțională cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 104 C. proc. civ și a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale cu privire la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 287 ind. 16 din O.U.G. nr. 34/2006, art. 3 lit. z) din O.U.G. nr. 34/2006 și art. 101 alin. 5 C. proc. civ.

În argumentarea acestei hotărâri, Curtea de Apel Târgu Mureș a reținut, în esență, că r

ecurenta, ca parte litigantă în prezentul dosar, a invocat neconstituționalitatea unor dispoziții legale conținute într-o ordonanță de urgență, respectiv în C. proc. civ., acte normative care sunt „în vigoare” în sensul art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, câtă vreme este vorba despre dispoziții din actele normative amintite ale căror efecte juridice se produc în prezentul dosar, cu toate că la acest moment ele sunt abrogate (O.U.G. nr. 34/2006 a fost abrogată prin Legea nr. 98/2006, iar C. proc. civ. de la 1864 a fost abrogat prin Legea nr. 134/2010), în acest sens instanța amintind

Decizia nr. 766/2011

a Curții Constituționale.

Cu privire la textele legale a căror neconstituționalitate s-a invocat, instanța a reținut că, Curtea Constituțională nu s-a pronunțat anterior în sensul admiterii unei astfel de excepții, fiind așadar îndeplinite, aceste două condiții de admisibilitate a cererii de sesizare a Curții Constituționale.

În ceea ce privește condiția legăturii cu soluționarea cauzei, a textelor legale a căror neconstituționalitate s-a invocat, s-a reținut, în esență, că petenta nu a arătat, în concret, care ar fi motivele pentru care art. 287

din O.U.G. nr. 34/2006, ar fi neconform cu Constituția, iar, în cauză, argumentele petentei vizează termenul de „eveniment” la care face referire art. 3 lit. z) din O.U.G. nr. 34/2006, respectiv aspectul privind momentul până la care trebuie depus recursul la instanța de judecată, respectiv la oficiul poștal.

În atare situație, instanța apreciază că nu poate fi reținută, condiția „legăturii cu soluționarea cauzei” a art. 287

din O.U.G. nr. 34/2006, câtă vreme acest text legal nu cuprinde dispoziții care să aibă legătură directă cu argumentele invocate de petentă în susținerea excepției invocate.

S-a reținut că în susținerea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 3 alin. (1) lit. z) din O.U.G. nr. 34/2006, s-a invocat, pe de-o parte, faptul că legiuitorul nu a definit termenul de „eveniment” și că practic, această critică de neconstituționalitate vizează aplicarea textului legal de către Curtea de Apel Târgu Mureș, invocându-se o pretinsă omisiune legislativă. Însă, reține instanța, aceasta nu intră în sfera de analiză a instanței de contencios constituțional, fiind cunoscut faptul că Curtea Constituțională, analizând conformitatea unei dispoziții legale cu legea fundamentală, nu poate modifica sau completa prevederile

supuse controlului

, astfel cum statuează art.

2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992. Singura instanță care poate

asigura interpretarea și aplicarea unitară a legii de către celelalte instanțe judecătorești este Înalta Curte de Casație, potrivit art. 126 alin. (3) din Constituția României. În atare situație, „strânsa legătură cu soluționarea cauzei”, astfel cum aceasta a fost analizată în paragrafele anteriore, nu poate fi reținută.

Instanța de apel a apreciat că argumentarea recurentei în susținerea neconstituționalității tezei a II-a din art. 3 lit. z) din O.U.G. nr. 34/2006, în sensul că acesta se interpretează în sensul obligativității depunerii recursului la instanța de judecată până la ora de închidere a serviciului registratură sau la oficiul poștal până la ora de închidere a serviciului poștal, nu susține o eventuală neconstituționalitate a menționatelor dispoziții, fiind evident că, în situația în care instanța de recurs nu va primi apărarea recurentei-petente cu privire la termenul de „eveniment” (în sensul că ziua comunicării hotărârii ar reprezenta un eveniment) și va aprecia că ultima zi a termenului de recurs este ziua de duminică (17 aprilie 2016), acesta se prorogă până la expirarea ultimei ore a următoarei zile lucrătoare - ziua de luni, 18 aprilie 2016. Ca o consecință, nici cu privire la excepția de neconstituționalitate a acestei prevederi legale nu se poate reține legătura cu soluționarea cauzei.

S-a reținut că aceeași concluzie se impune și cu privire la excepția invocată referitor la art. 101 alin. (5) C. proc. civ., text legal care prevede că „termenul care se sfârșește într-o zi de sărbătoare legală, sau când serviciul este suspendat, se va prelungi până la sfârșitul primei zile de lucru următoare”. Pe de-o parte, instanța nu a contestat în cauză prorogarea termenului de recurs în situația în care acesta s-ar împlini în ziua de duminică. Pe de altă parte, susținerea recurentei-petente în sensul că textul ar fi neconstituțional în măsura în care depunerea recursului la instanța de judecată trebuie să aibă loc până la ora de închidere a „serviciului” Compartimentul Arhivă-Registratură sau la oficiul poștal până la ora de închidere a serviciului poștal nu poate reprezenta un argument pertinent în sprijinul opiniei petentei câtă vreme acest text legal nu cuprinde dispoziții care să facă posibilă o atare interpretare.

Curtea de Apel a reținut că excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 104 C. proc. civ. care statuează că „actele de procedură trimise prin poștă instanțelor judecătorești se socotesc îndeplinite în termen dacă au fost predate recomandat la oficiul poștal înainte de împlinirea lui”, are legătură cu soluționarea cauzei. Aceasta deoarece, punându-se în discuție excepția tardivității recursului formulat de recurenta-petentă, aceasta a arătat că, dat fiind faptul că atât programul oficiului poștal, cât și programul registraturii instanței, s-a încheiat anterior orei 24.00 a zilei de luni (18 aprilie 2016), aceasta a fost privată de posibilitatea de a depune recursul în intervalul de timp scurs între momentul închiderii programului celor două instituții și ora 24.00 a zilei.

Reținând așadar, că sunt îndeplinite condițiile de sesizare a Curții Constituționale cu privire la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 104 C. proc. civ., instanța s-a conformat dispozițiilor art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, exprimându-și opinia în sensul că aceste dispoziții legale sunt constituționale.

Față de opinia recurentei-petente, potrivit căreia prevederile legale criticate contravin dispozițiilor

art. 21

din Constituția României privind accesul liber la justiție, text constituțional potrivit căruia orice persoană se poate adresa justiției pentru apărarea drepturilor sale legitime, instanța a reținut că, potrivit art. 126 alin. (2) din legea fundamentală, „competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege”. Așadar, Constituția nu interzice stabilirea prin lege a anumitor condiții sau reguli de procedură în privința exercitării drepturilor procesuale. Din contră, legiuitorului îi revine competența exclusivă de a stabili reguli privind desfășurarea proceselor.

Ca o consecință, stabilirea condițiilor pentru sesizarea instanțelor de judecată, inclusiv sub aspectul termenelor procedurale și a modalității de calcul a acestora, nu reprezintă o îngrădire a accesului la justiție, câtă vreme aceste limitări nu aduc atingere dreptului amintit în substanța sa. Din contră, prin instituirea termenelor procedurale și a modalității de calcul a acestora legiuitorul a urmărit respectarea principiului securității și stabilitatea raporturilor juridice.

S-a reținut că, înregistrarea actului de procedură (a recursului, în cauză) la instanță prin depunerea acestuia în mod nemijlocit la registratura instanței sau prin depunerea la oficiul poștal, nu reprezintă singurele modalități de comunicare, de către părți, a actelor de sesizare a instanței. În acest sens, instanța a amintit că dispozițiile art. 94 și 132 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești aprobat prin Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1375/2015 (în vigoare la momentul sesizării instanței de recurs) cuprind și modalități alternative de depunere a căii de atac la instanță (ex. fax, poștă electronică), dispoziții asemănătoare fiind cuprinse și în vechiul Regulament de ordine interioară al instanțelor judecătorești aprobat prin Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 387/2005 (art. 93 și art. 114

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs SC A. SRL întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 1 și 9 C. proc. civ.

În susținerea motivelor de recurs invocate, recurenta-reclamantă a arătat, în esență, că „așa cum se reține la pag. 3 alin. ultim din încheierea recurată”, în fața instanței de recurs a invocat necompetența funcțională a soluționării cererii de sesizare a Curții Constituționale, derivată din necompetența funcțională a soluționării recursului raportat la petitele acțiunii în sensul că, în cauză nefiind aplicabile dispozițiile O.U.G. nr. 34/2006 modificată, calea de atac este apelul și nu recursul; apelul trebuia judecat de un complet format din 2 judecători, iar calea de atac promovată de reclamantă, nu intră în competența unui complet specializat în achiziții publice de contencios administrativ.

În continuarea motivării recurenta-reclamantă a prezentat argumentele invocate în sprijinul neincluderii acestui litigiu în sfera de aplicare a prevederilor O.U.G. nr. 34/2006 modificată.

Recurenta susține că instanța de recurs a apreciat că sunt îndeplinite două condiții de admisibilitate a sesizării instanței de contencios constituțional, existența unor texte legale în vigoare în sensul art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 și nepronunțarea unei hotărâri anterioare de admitere a unei cereri similare de neconstituționalitate.

În privința celei de a treia condiție de admisibilitate a cererii de sesizare a Curții Constituționale, susține recurenta, instanța de recurs a apreciat că doar textul art. 104 alin. (1) C. proc. civ. are legătură cu soluționarea cauzei - excepția de tardivitate a recursului, iar în privința celorlalte texte legale aceeași instanță a reținut că nu au legătură cu soluționarea cauzei, adică a excepției de tardivitate a recursului.

În ce privește excepția de neconstituționalitate a art. 287

din O.U.G. nr. 34/2006, art. 3 lit. z) din O.U.G. nr. 34/2006 modificată., art. 101 alin. (5) și art. 104 C. proc. civ., recurenta susține că, a arătat că lipsa de precizie și previzibilitate a noțiunii de „eveniment” generată de omisiunea legiuitorului de a defini această noțiune se răsfrânge în mod direct și asupra celorlalte texte legale, inclusiv asupra art. 287

din O.U.G. nr. 34/2006, care la rândul lor devin lipsite de precizie și previzibilitate, pentru simplul fapt că el nu conține elemente referitoare la momentul începerii și cel al împlinirii termenului de recurs.

Recurenta consideră că pentru îndeplinirea acestei condiții de admisibilitate a cererii de sesizare a Curții Constituționale legiuitorul nu a impus acea „legătură directă” invocată de către instanța de recurs, ci doar existența unei „legături cu soluționarea cauzei” - art. 29 din Legea nr. 47/1992 modificată.

Recurenta susține că nu a făcut nici o trimitere la teza a II-a a art. 3 lit. z) din O.U.G. nr. 34/2006 în susținerea cererii de sesizare a instanței de contencios constituțional și la pct. 2 al cererii a privit cele 4 texte legale invocate ca un tot legislativ, deci, nu a avut în vedere exclusiv articolul anterior menționat, iar instanța de recurs nu a înțeles interpretarea dată termenului de „eveniment”, deoarece a reținut doar prima semnificație a acestei noțiuni „comunicarea hotărârii” - nu și ce-a de-a doua semnificație - ziua depunerii recursului.

Recurenta consideră că art. 101 alin. (5) C. proc. civ. nu are legătură cu soluționarea cauzei, întrucât, pe de o parte „instanța nu a contestat în cauză prorogarea termenului de recurs în situația în care acesta s-ar împlini în ziua de duminică”, iar, pe de altă parte, întrucât acest text „nu cuprinde dispoziții care să facă posibilă o atare interpretare”, adică cea referitoare la necesitatea depunerii recursului înainte de terminarea programului de lucru la instanțe, respectiv la oficiul poștal.

Punând o întrebare retorică respectiv „unde se poate depune recursul după închiderea programului de lucru la instanțe și la oficiul poștal?”, recurenta susține că „această fațetă a excepției de neconstituționalitate este similară cu cea referitoare la neconstituționalitatea art. 104 C. proc. civ., astfel că instanța de recurs nu avea nici un motiv să dea soluții diferite celor 2 ipoteze: depunerea recursului la registratura instanței, respectiv predarea recursului la oficiul poștal”.

Pentru aceste motive recurenta a solicitat admiterea recursului, în principal, casarea încheierii recurate și trimiterea cauzei Curții de Apel Tg. Mureș în vederea rejudecării cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepțiile de neconstituționalitate, în subsidiar, modificarea încheierii recurate în sensul admiterii cererii de sesizare a Curții Constituționale și în ce privește excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 287

din O.U.G. nr. 34/2006, art. 3 lit. z) din O.U.G. nr. 34/2006 modificat, art. 101 alin. (5) C. proc. civ.

Înalta Curte, examinând încheierea recurată prin prisma criticilor formulate, constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:

Întreaga alegație a recurentei privind necompetența instanței de recurs în soluționarea cererii de sesizare a Curții Constituționale derivată din necompetența funcțională a soluționării recursului, va fi înlăturată.

Potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicata, "Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia.”

Prin aceste dispoziții legale se atribuie instanței, în fața căreia a fost ridicată o excepție de neconstituționalitate, o competență specială, limitată la verificarea îndeplinirii condițiilor de admisibilitate stabilite în alin. (1), (2) și (3) ale art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, respectiv dacă legea sau ordonanța a cărei neconstituționalitate se cere a fi constatată este in vigoare, dacă aceasta are legătură cu soluționarea cauzei și dacă nu s-a constatat anterior neconstituționalitatea sa.

Cât privește argumentarea excepției necompetenței materiale în soluționarea recursului de către Curtea de Apel Tg. Mureș sunt aspecte ce exced obiectului analizei în această etapă procesuală, având în vedere că Înalta Curte a fost investită cu analiza respingerii cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate.

Din sinteza motivelor de recurs se constată că recurenta își exprimă nemulțumirea privind respingerea cererii de sesizare a Curții Constituționale cu privire la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 287 ind.16 din O.U.G. nr. 34/2006, art. 3 lit. z) din O.U.G. nr. 34/2006 și art. 101 alin. (5) C. proc. civ., susținând, în esență, că prin nedefinirea noțiunii juridice de „eveniment”, utilizată de legiuitor în alcătuirea normei de la art. 3 lit. z) din O.U.G. nr. 34/2006 modificată, textele legale ale căror neconstituționalitate a invocat-o devin neclare și imprevizibile.

Fiind un incident apărut în cadrul unui litigiu, invocarea unei excepții de neconstituționalitate impune justificarea unui interes de către autorul cererii.

Stabilirea acestui interes se face de către instanță, pe calea verificării pertinenței excepției, în raport cu procesul în care a intervenit și a efectului pe care decizia Curții Constituționale o produce în soluționarea procesului principal, respectiv asupra conținutului hotărârii ce se va pronunța în cauză.

Dacă cerința relevanței este expresia utilității pe care soluționarea excepției invocate o are în cadrul rezolvării acestui litigiu, pe cale de consecință, este irelevantă situația în care o excepție de neconstituționalitate nu are legătură cu cauza în care a fost invocată.

Totodată, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, modificată și republicată, Curtea Constituțională se pronunță numai asupra constituționalității actelor normative cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului.

Din interpretarea sistematică a dispozițiilor legale anterior menționate, rezultă că sesizarea Curții Constituționale este admisibilă numai în măsura în care, prin excepția invocată, se solicită constatarea neconstituționalității unei prevederi dintr-o lege, iar nu și atunci când se tinde la modificarea și completarea acesteia, aspect care este de competența exclusivă a Parlamentului, ca unică autoritate legiuitoare, potrivit art. 61 alin. (1) din Constituția României.

Or, în speță, prin excepția ridicată de petent se tinde la completarea O.U.G. nr. 34/2006 în sensul ca art. art. 3 lit. z) din O.U.G. nr. 34/2006 să definească noțiunea de „eveniment” întrucât norma dă posibilitatea unor interpretări diferite, aspect ce excede competenței funcționale a Curții Constituționale, astfel cum este prevăzută în art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 și cum în mod corect s-a constatat de către instanță în soluționarea cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate.

În speță, trimiterea la menționatele dispoziții se face dorindu-se în realitate o repunere în termenul de declarare a recursului. Prin urmare, Curtea Constituțională nu se poate transforma într-un legislator pozitiv, drept ce nu îi este conferit nici de Constituție și nici de legea organică de organizare și funcționare constatându-se că aspectul invocat prin excepția de neconstituționalitate ține, în realitate, de aplicarea legii - atribut ce revine instanței de judecată, iar nu Curții Constituționale.

În ce privește critica privind legătura dintre norma legală atacată pentru neconstituționalitate și soluționarea cauzei, se constată că se pune în discuție relevanța și pertinența normei legale ce face obiectul excepției de neconstituționalitate în raport cu procesul în care a fost ridicată. Aceasta deoarece, o eventuală decizie a Curții Constituționale în soluționarea excepției trebuie să fie de natură a produce un efect concret asupra conținutului hotărârii din procesul principal, o atare cerință fiind expresia utilității pe care soluționarea excepției invocate o are în cadrul rezolvării litigiului în care a fost invocată.

Or, în speță, în mod corect curtea de apel a constatat

că nu poate fi reținută, condiția „legăturii cu soluționarea cauzei” a art. 287

din O.U.G. nr. 34/2006, câtă vreme acest text legal nu cuprinde dispoziții care să aibă legătură directă cu argumentele invocate de petentă în susținerea excepției invocate.

Considerațiile recurentei referitoare la momentul până la care trebuie depus recursul la serviciul de compartiment/registratură/arhivă sau oficiul poștal, respectiv până la ora de închidere a „serviciului”, vor fi înlăturate având în vedere că, așa cum corect a apreciat și curtea de apel, nu pot reprezenta argumente pertinente în sprijinul opiniei petentei câtă vreme textul legal nu cuprinde dispoziții care să facă posibilă o atare interpretare.

Având în vedere considerentele sus-menționate, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.