SECȚIUNEA 3 CONCLUZIILE AVOCATULUI GENERAL ÖZ și NAS c. TURCIA Solicitările n 31941/03 și 31944/03) HOTĂRÂREA STRASBURG 13 decembrie 2007 DEFINITIVF 13/03/2008 Această hotărâre va deveni definitivă în condițiile definite la art. 44 alin. (2) din Convenție. El poate fi supus unor modificări de formă. În cauza Öz și Nas c. Turcia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a treia), care se află într-o cameră compusă din domnii B.M. Zupančič, președinte, C. Biersan, R. Türmen, mea E. Fura-Sandström, A. Gyulumyan, E. Myjer, I. Berro-Lefevre, judecători, și al dlui S. Naismith, grefier adjunct al secțiunii După ce a deliberat în camera Consiliului la 22 noiembrie 2007, a adoptat hotărârea pe care aceasta a adoptat-o la această dată de procedură. La originea cauzei se află două cereri (n 31941/03 și 31944/03) îndreptate împotriva Republicii Turcia și dintre care doi resortisanți ai acestui stat, dnii Ali Ekber Öz și Fuat Nas ( Reclamanții sunt reprezentați de domnul N. Calem, avocat la Istanbul. Guvernul turc ( 3 din Convenție, ea a decis să se pronunțe în același timp cu privire la admisibilitate și la fond. DEFINIȚIA CIRCONSTANȚELOR SPĂLĂTORII S-au născut în 1969 și 1962 și locuiesc în Istanbul. În iulie 1992, de către agenți ai Direcției de Securitate de la Istanbul, secțiunea de combatere a terorismului, pentru apartenență la PKK (Partea Muncitorilor din Kurdistan), la 27 octombrie și, respectiv, 3 august 1992, au fost audiați de către judecător aproape de curtea de securitate a statului Istanbul, care a ordonat plasarea lor în detenție provizorie. Printr-un act de acuzare din 10 noiembrie 1992, Parchetul din Istanbul a intentat o acțiune penală împotriva a 26 de persoane, inclusiv a reclamanților, pentru separatism. Prin hotărârea din 11 aprilie 2003, Curtea de Securitate a statului, compusă exclusiv din judecători civili, l-a condamnat pe dl Nas pentru faptele care i-au fost reproșate și a constatat încetarea acțiunii penale diligente împotriva dlui Öz prin efectul prescripției. În lipsa recursului, această hotărâre a devenit definitivă în ceea ce-i privește pe reclamanți. Reclamanții susțin că durata procedurii a încălcat principiul termenului rezonabil, astfel cum se prevede la art. 6 alineatul (1) din convenție, astfel cum este formulat în partea sa relevantă Orice persoană are dreptul ca cauza sa să fie ascultată (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...), care va decide (...) dacă orice acuzație în materie penală îndreptată împotriva sa să fie întemeiată. 11. Guvernul se opune acestei teorii. 12. Perioada care trebuie luată în considerare a început la 12 octombrie 1992 în ceea ce privește dl. și la 18 iulie 1992 pentru dl Nas, datele la care au fost reținuți și s-a încheiat la 11 aprilie 2003, data la care Curtea de Securitate a statului și-a pronunțat hotărârea; prin urmare, a durat zece ani și șase luni pentru domnul Öz și, respectiv, zece ani, opt luni și douăzeci și cinci de zile pentru domnul Nas, pentru o singură instanță judiciară. Curtea constată că acest motiv nu este vădit nefondat în sensul articolului 35 alineatul (3) din Convenție și subliniază că acesta nu se confruntă cu niciun alt motiv de inadmisibilitate și, prin urmare, trebuie declarat admisibil. Curtea amintește că caracterul rezonabil al duratei unei proceduri se apreciază în funcție de circumstanțele cauzei și având în vedere criteriile consacrate de jurisprudența Curții, în special complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și cel al autorităților competente (a se vedea, printre altele, Pelioire și Sassi c. Franța [GC], n 25444/94, § 67, CEDO 1999 II). Curtea a tratat în repetate rânduri cazuri care ridică probleme similare cu cele din cazul de față și a constatat încălcarea articolului 6 alineatul (1) din convenție (ibidem 16. În urma examinării tuturor elementelor care i-au fost prezentate, Curtea consideră că guvernul nu a prezentat niciun fapt sau argument convingător care ar putea conduce la o concluzie diferită în acest caz. Având în vedere jurisprudența sa în această privință, Curtea consideră că, în speță, durata procedurii în litigiu este excesivă și nu îndeplinește cerința termenului rezonabil 17. Prin urmare, s-a încălcat art. 6 alineatul (1) al doilea paragraf privind aplicarea articolului 41 din Convenție 18. În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei Părțile contractante nu permite eliminarea decât impecabilă a consecințelor acestei încălcări, Curtea acordă părții vătămate, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. 378 EUR (EUR) ] pentru prejudiciile materiale pe care le-ar fi suferit; de asemenea, ei pretind că trebuie să fie despăgubiți pentru un prejudiciu moral pe care îl estimează fiecare la 50 000 USD. 20. Guvernul contestă aceste pretenții. 21. Curtea nu percepe o legătură de cauzalitate între încălcarea constatată și prejudiciul material pretins și respinge această cerere. În schimb, Curtea consideră că reclamanții au suferit un prejudiciu moral cert ca urmare a duratei procedurii pe care nu o compensează suficient constatarea încălcării (a se vedea în special Kudła c. Polonia [GC], n 30210/96, CEDO 2000 Acunbay c. Turcia, 61442/00 și 61445/00, punctul 70, 31 mai 2005). Statuând în mod echitabil, Comisia consideră că ar trebui să se acorde fiecăruia dintre cei interesați 8 400 EUR pentru daune morale. Costuri și cheltuieli de judecată 22. Solicită împreună 30 000 USD [aproximativ 21 227] EUR] pentru cheltuielile și cheltuielile de judecată suportate în fața Curții; acestea furnizează o recipisă de 150 de noi cărți turcești [aproximativ 87 EUR] care acoperă costurile de traducere, precum și un tabel care indică costurile minime ale avocaților angajați în fața instanțelor interne și a Curții, întocmit de baroul din Istanbul. 23. Guvernul contestă aceste pretenții. 24. Potrivit jurisprudenței Curții, un reclamant nu poate obține rambursarea cheltuielilor și cheltuielilor sale decât în măsura în care se stabilesc realitatea lor, necesitatea lor și caracterul rezonabil al ratei lor (latridis c. Grecia (satisfacție echitabilă) [GC], n 31107/96, § 54, CEDO 2000 XI. În cazul de față și ținând seama de elementele aflate în posesia sa și de criteriile menționate anterior, Curtea consideră rezonabilă suma de 100 EUR pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată pentru procedura în fața Curții și o acordă reclamanților în comun. Interese moratoriu 25. Curtea consideră că este oportun să se bazeze rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii la facilitatea de creditare marginală a Băncii Centrale Europene majorată cu trei puncte procentuale. PE CES MOTIVE, CURȚIA, LA UNANIMITATE, Declară restul cererilor admisibile A declarat că a existat o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din Convenție afirmă că Statul pârât trebuie să plătească, în termen de trei luni de la data la care hotărârea a devenit definitivă în conformitate cu art. 44 alineatul (2) din convenție, următoarele sume care urmează să fie convertite în cărți turce noi la rata aplicabilă la data regulamentului 400 EUR (88 de mii patru sute de euro) pentru daune morale fiecărui reclamant ii. 100 EUR (cent EUR) pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată ale reclamanților în comun iii. orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit pe aceste sume de la expirarea termenului respectiv și până la plata acestuia, aceste sume vor fi majorate de la o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, plus trei puncte procentuale Respinge cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. Întocmit în limba franceză și comunicat în scris la 13 decembrie 2007 în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură. Stanley Naismith Boštjan M. Zupančič Grefier adjunct
TROISIÈME SECTION
ÖZ et NAS c. TURQUIE
(
Requêtes n
os
31941/03 et 31944/03)
ARRÊT
13 décembre 2007
13/03/2008
Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l'article
44 §
2 de la Convention. Il peut subir des retouches de forme.
En l'affaire Öz et Nas c. Turquie,
La Cour européenne des Droits de l'Homme (troisième section), siégeant en une chambre composée de
:
MM.
B.M. Zupančič,
président,
M
mes
E. Fura-Sandström,
M.
M
me
juges,
et de M. S.
Naismith,
greffier adjoint de section
,
Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 22 novembre 2007,
Rend l'arrêt que voici, adopté à cette date
:
1.
A l'origine de l'affaire se trouvent deux requêtes (n
os
31941/03 et
31944/03) dirigées contre la République de Turquie et dont deux ressortissants de cet État, MM. Ali Ekber Öz et Fuat Nas («
les requérants
»), ont saisi la Cour le 20 août 2003 en vertu de l'article 34 de la Convention de sauvegarde des Droits de l'Homme et des Libertés fondamentales («
la Convention
»).
2.
Les requérants sont représentés par M
e
le Gouvernement
») n'a pas désigné d'agent aux fins de la procédure devant la Cour.
3.
Le 20 juin 2006, la Cour a décidé de joindre les requêtes, de les déclarer partiellement irrecevables et de communiquer le grief tiré de la durée de la procédure pénale au Gouvernement. Se prévalant de l'article
29 §
3 de la Convention, elle a décidé qu'elle se prononcerait en même temps sur la recevabilité et le fond.
LES CIRCONSTANCES DE L'ESPÈCE
4.
Les requérants sont nés respectivement en 1969 et 1962 et résident à Istanbul.
5.
Les requérants furent arrêtés, respectivement les 12 octobre et 18
juillet 1992, par des agents de la direction de la sûreté d'Istanbul, section de la lutte contre le terrorisme, pour appartenance au PKK (Parti des Travailleurs du Kurdistan).
6.
Les 27 octobre et 3 août 1992 respectivement, ils furent entendus par le juge près la cour de sûreté de l'État d'Istanbul qui ordonna leur placement en détention provisoire.
7.
Par un acte d'accusation du 10 novembre 1992, le parquet d'Istanbul intenta une action pénale contre vingt-six personnes, dont les requérants, pour séparatisme.
8.
Les requérants affirment avoir été mis en liberté provisoire quatre mois après avoir été placés en détention.
9.
Par un arrêt du 11 avril 2003, la cour de sûreté de l'État, composée exclusivement de juges civils, acquitta M. Nas des faits qui lui étaient reprochés et constata l'extinction de l'action pénale diligentée contre M.
Öz par l'effet de la prescription. Faute de pourvoi, cet arrêt devint définitif à l'égard des requérants.
I.
SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DE L'ARTICLE 6 § 1 DE LA CONVENTION
10.
Les requérants allèguent que la durée de la procédure a méconnu le principe du «
délai raisonnable
» tel que prévu par l'article 6 § 1 de la Convention, ainsi libellé en sa partie pertinente
:
«
Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue (...) dans un délai raisonnable, par un tribunal (...), qui décidera (...) du bien-fondé de toute accusation en matière pénale dirigée contre elle.
»
11.
Le Gouvernement s'oppose à cette thèse.
12.
La période à considérer a débuté le 12 octobre 1992
s'agissant de M.
Öz
et le 18 juillet 1992 pour M. Nas, dates auxquelles ils ont été respectivement placés en garde à vue, et s'est terminée le 11 avril 2003, date à laquelle la cour de sûreté de l'État a rendu son arrêt. Elle a donc duré dix ans et six mois pour M. Öz, et dix ans, huit mois et vingt-cinq jours pour M.
Nas, pour une seule instance judiciaire.
A.
Sur la recevabilité
13.
La Cour constate que ce grief n'est pas manifestement mal fondé au sens de l'article 35 § 3 de la Convention. Elle relève en outre qu'il ne se heurte à aucun autre motif d'irrecevabilité. Il convient donc de le déclarer recevable.
B.
Sur le fond
14.
La Cour rappelle que le caractère raisonnable de la durée d'une procédure s'apprécie suivant les circonstances de la cause et eu égard aux critères consacrés par la jurisprudence de la Cour, en particulier la complexité de l'affaire, le comportement du requérant et celui des autorités compétentes (voir, parmi d'autres,
Pélissier et Sassi c. France
[GC], n
o
‑
II).
15.
La Cour a traité à maintes reprises d'affaires soulevant des questions semblables à celle du cas d'espèce et a constaté la violation de l'article 6 §
1 de la Convention (
ibidem
).
16.
Après avoir examiné tous les éléments qui lui ont été soumis, la Cour considère que le Gouvernement n'a exposé aucun fait ni argument convaincant pouvant mener à une conclusion différente dans le cas présent. Compte tenu de sa jurisprudence en la matière, elle estime qu'en l'espèce la durée de la procédure litigieuse est excessive et ne répond pas à l'exigence du «
délai raisonnable
».
17.
Partant, il y a eu violation de l'article 6 § 1.
II.
SUR L'APPLICATION DE L'ARTICLE 41 DE LA CONVENTION
18.
Aux termes de l
'
article 41 de la Convention,
«
Si la Cour déclare qu'il y a eu violation de la Convention ou de ses Protocoles, et si le droit interne de la Haute Partie contractante ne permet d'effacer qu'imparfaitement les conséquences de cette violation, la Cour accorde à la partie lésée, s'il y a lieu, une satisfaction équitable.
»
A.
Dommage
19.
Les requérants réclament chacun 50
000 dollars américains (USD) [environ 35
378 euros (EUR)] au titre du préjudice matériel qu'ils auraient subi. De même, ils prétendent devoir être dédommagés pour un préjudice moral qu'ils estiment également chacun à 50
20.
Le Gouvernement conteste ces prétentions.
21.
La Cour n'aperçoit pas de lien de causalité entre la violation constatée et le dommage matériel allégué, et rejette cette demande. En revanche, elle estime que les requérants ont subi un tort moral certain du fait de la longueur de la procédure que ne compense pas suffisamment le constat de violation (voir, notamment,
Kudła c. Pologne
[GC], n
o
‑
XI
;
Acunbay c. Turquie
, n
os
61442/00 et 61445/00, § 70, 31
mai 2005). Statuant en équité, elle considère qu'il y a lieu d'octroyer à chacun des intéressés 8
400 EUR pour dommage moral.
B.
Frais et dépens
22.
Les requérants demandent conjointement 30
000 USD [environ 21
227
EUR] pour les frais et dépens encourus devant la Cour. Ils fournissent un récépissé d'un montant de 150 nouvelles livres turques [environ 87 EUR] couvrant les frais de traduction ainsi qu'un tableau indiquant les frais minimum d'avocat engagés devant les juridictions internes ainsi que la Cour, établi par le barreau d'Istanbul.
23.
Le Gouvernement conteste ces prétentions.
24.
Selon la jurisprudence de la Cour, un requérant ne peut obtenir le remboursement de ses frais et dépens que dans la mesure où se trouvent établis leur réalité, leur nécessité et le caractère raisonnable de leur taux (
Iatridis c. Grèce
(satisfaction équitable) [GC], n
o
‑
XI). En l'espèce et compte tenu des éléments en sa possession et des critères susmentionnés, la Cour estime raisonnable la somme de 100
EUR au titre des frais et dépens pour la procédure devant la Cour et l'accorde aux requérants conjointement.
C.
Intérêts moratoires
25.
La Cour juge approprié de baser le taux des intérêts moratoires sur le taux d'intérêt de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne majoré de trois points de pourcentage.
PAR CES MOTIFS, LA COUR, À L'UNANIMITÉ,
1.
Déclare
le restant des requêtes recevable
;
2.
Dit
qu'il y a eu violation de l'article 6 § 1 de la Convention
;
3.
Dit
a)
que l
'
État défendeur doit verser, dans les trois mois à compter du jour où l'arrêt sera devenu définitif conformément à l'article 44 § 2 de la Convention, les sommes suivantes à convertir en nouvelles livres turques au taux applicable à la date du règlement
;
i.
8
400 EUR (huit mille quatre cents euros) pour dommage moral à chacun des requérants
;
ii.
100 EUR (cent euros) pour frais et dépens aux requérants conjointement
;
iii.
tout montant pouvant être dû à titre d'impôt sur lesdites sommes
;
b)
qu'à compter de l'expiration dudit délai et jusqu'au versement, ces montants seront à majorer d'un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne applicable pendant cette période, augmenté de trois points de pourcentage
;
4.
Rejette
la demande de satisfaction équitable pour le surplus.
Fait en français, puis communiqué par écrit le 13 décembre 2007 en application de l'article 77 §§ 2 et 3 du règlement.
Stanley
Naismith
Boštjan M.
Zupančič
Greffier adjoint
Président