ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1213/2016

Decizia nr. 1213/2016

Asupra cauzei penale de față,

În baza actelor și lucrărilor de la dosarul cauzei, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 295/PI din data de 06 septembrie 2016, Curtea de Apel Timișoara, secția penală, în baza art. 103 alin. (6) din Legea nr. 302/2004 modificată și completată, a admis sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara.

A dispus executarea mandatului european de arestare emis de Procuratura Hanovra - Germania la data de 16 august 2016 în Dosar nr. x/AR/285/16, pe numele persoanei solicitate A. și a dispus predarea acestuia către organele judiciare din Germania.

A constatat că persoana solicitată nu a consimțit la predarea sa organelor judiciare din Germania și nu a renunțat la beneficiul regulii specialității.

În baza art. 103 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 modificată, a dispus arestarea persoanei solicitate A., pe o durată de 29 (douăzeci și nouă) zile, începând cu data de 06 septembrie 2016, până la data de 04 octombrie 2016 inclusiv, în vederea predării către autoritățile judiciare din Germania.

Pentru a se pronunța în acest sens, Curtea de Apel Timișoara a reținut următoarele:

Cu privire la persoana solicitată A., mandatul european de arestare emis de autoritățile judiciare din Germania se bazează pe mandatul de arestare emis de Judecătoria Hanovra la data de 01 iunie 2016 în Dosarul nr. x/Ls/6031/Js/16565/16, referindu-se la săvârșirea de către persoana solicitată a infracțiunii de trafic ilicit de droguri și substanțe psihotrope.

S-a reținut în fapt că persoana solicitată A. ar fi participat la săvârșirea infracțiunii menționate, pentru care durata maximă a pedepsei care se poate aplica pentru această infracțiune este până la 11 ani și 3 luni ani închisoare potrivit C. pen. german.

În fapt, s-a reținut în sarcina persoanei solicitate că la începutul lunii septembrie 2014, în Hanovra - Germania, persoanele separat urmărite, B. și C. au declarat față de învinuit că ar fi interesate într-o livrare de amfetamine de 10 kilograme, la prețul per kilogram de 1.300 euro (în total 13.000 euro).

Învinuitul A., care nu deținea o astfel de cantitate, a intermediat afacerea mai departe cu persoana urmărită separat, D.

Trei sau patru zile mai târziu, acesta din urmă le-a promis lui B. și C. că le vinde o cantitate totală de 10 kilograme, repartizată în două livrări parțiale de câte 5 kilograme amfetamine.

Prin intermedierea lui A., părțile implicate au convenit ca prima cantitate parțială să fie livrată pe bază de comision, iar cea de-a doua să se facă doar după plata primei livrări.

În restaurantul grecesc din Dohrbuch 20, Hanovra, numitul D. a predat încă în aceeași zi, persoanei urmărite separat C., prima cantitate parțială de 3.853 g amfetamine (396 g bază amfetamina) într-o pungă de nailon, pe care acesta dorea să o vândă în scopul de a obține profit.

În ședința publică din 06 septembrie 2016, persoanei solicitate i s-a adus la cunoștință conținutul mandatului european de arestare, iar din declarația dată în fața instanței s-a reținut că persoana solicitată a arătat că nu dorește să fie predată autorităților judiciare germane și că nu renunță la beneficiul regulii specialității.

Instanța, verificând admisibilitatea cererii de executare a mandatului european de arestare, a constatat că nu există nici un motiv de refuz al executării acestuia, faptele pentru care este solicitată persoana urmărită sunt pedepsite și de legea penală română, fiind îndeplinită condiția dublei incriminări, iar termenul de prescripție a răspunderii penale nu este împlinit.

Cu privire la motivele pentru care persoana urmărită internațional nu a fost de acord cu predarea sa autorităților judiciare din Germania, respectiv întrucât are probleme de familie, că avocatul din Germania al acesteia a formulat o contestație împotriva mandatului de arestare intern, pe care se bazează mandatul european de arestare, și faptul că nu a primit nicio citație la domiciliul său din Priștina, Muntenegru, din partea autorităților germane, nu reprezintă motive de refuz al autorităților judiciare din România pentru a da curs executării mandatului european de arestare emis de autoritățile judiciare din Germania, acestea nu se încadrează la nici unul din motivele de refuz al executării obligatorii sau facultative prev. de art. 98 din Legea nr. 302/2004, motiv pentru care instanța a apreciat ca nefondate motivațiile oferite de persoana solicitată.

Totodată a reținut că nu s-a făcut dovada că ar fi incidente disp. art. 112 alin. (1) rap. la art. 58 alin. (1) din Legea nr. 302/2004.

În ceea ce privește propunerea de arestare formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, aceasta este admisibilă raportat la mandatul european de arestare emis de autoritățile judiciare din Germania prin care se solicită arestarea și predarea persoanei solicitate, necesitatea executării acestui mandat european de arestare, dar și în ceea ce privește efectuarea predării persoanei solicitate către autoritățile judiciare din Germania, motiv pentru care instanța de fond a dispus arestarea acesteia pentru o perioadă de 29 zile.

Împotriva acestei sentințe penale a formulat contestație persoana solicită A.,

solicitând în esență, casarea hotărârii atacate și, pe cale de consecință, respingerea sesizării Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara.

Examinând contestația formulată de persoana solicitată, Înalta Curte constată că aceasta este nefondată, având în vedere considerentele ce vor fi expuse:

Potrivit art. 84 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, mandatul european de arestare este o decizie judiciară prin care o autoritate judiciară competentă a unui stat membru al UE solicită arestarea și predarea de către un alt stat membru a unei persoane, în scopul efectuării urmăririi penale, a judecății sau executării unei pedepse ori a unei măsuri de siguranță privative de libertate.

Potrivit art. 84 alin. (2) din aceeași lege, mandatul european de arestare se execută pe baza principiului recunoașterii și încrederii reciproce, în conformitate cu dispozițiile Deciziei - cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI din 13 iunie 2002, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene nr. Legea nr. 190/1 din 18 iulie 2002.

În cauză, predarea și arestarea persoanei solicitate se întemeiază pe existența unui mandat european de arestare emis de Procuratura Hanovra, Germania la data de 16 august 2016 în Dosar nr. x/AR/285/2016, pe numele persoanei solicitate și care se bazează pe mandatul de arestare emis de Judecătoria Hanovra la data de 01 iunie 2016 în Dosarul nr. x/LS/6031/Js/16565/16, referindu-se la săvârșirea de către persoana solicitată a infracțiunii de trafic ilicit de droguri și substanțe psihotrope.

Din verificarea mandatului european de arestare depus la dosarul cauzei se constată că, faptele pentru care se solicită predarea, constituie infracțiuni și potrivit legii române, fiind îndeplinită condiția dublei incriminări, prevăzută de dispozițiile art. 96 din Legea nr. 302/2004, republicată.

Prin urmare, cunoscând o dublă incriminare, faptele persoanei solicitate dau drept la predare, iar pe fondul ei, cererea este întemeiată.

Potrivit art. 98 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, republicată, autoritatea judiciară română de executare refuză executarea mandatului european de arestare, în următoarele cazuri:

a)

când, din informațiile de care dispune, reiese că persoana urmărită a fost judecată definitiv pentru aceleași fapte de către un stat membru, altul decât statul emitent, cu condiția ca, în cazul condamnării, sancțiunea să fi fost executată ori să fie în acel moment în curs de executare sau executarea să fie prescrisă, pedeapsa să fi fost grațiată ori infracțiunea să fi fost amnistiată sau să fi intervenit o altă cauză care împiedică executarea, potrivit legii statului de condamnare;

b)

când infracțiunea pe care se bazează mandatul european de arestare este acoperită de amnistie în România, dacă autoritățile române au, potrivit legii române, competența de a urmări acea infracțiune;

c)

când persoana care este supusă mandatului european de arestare nu răspunde penal, datorită vârstei sale, pentru faptele pe care se bazează mandatul de arestare, în conformitate cu legea română.

Analizând dispozițiile legale sus menționate, Înalta Curte constată că nu există niciunul dintre cazurile de refuz al predării persoanei solicitate și a apreciat că nu sunt întrunite nici cerințele de refuz facultativ al predării, potrivit

art. 98 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004, republicată, și anume atunci când mandatul european de arestare a fost emis în scopul executării unei pedepse cu închisoarea sau a unei măsuri de siguranță privative de libertate, dacă persoana solicitată este cetățean român și aceasta declară că refuză să execute pedeapsa ori măsura de siguranță în statul membru emitent.

De asemenea, Înalta Curte constată că în mod corect s-a dispus luarea măsurii arestării provizorii atât în scopul asigurării executării mandatului european de arestare, emis de autoritățile judiciare germane, cât și pentru a se preveni un eventual risc al sustragerii persoanei solicitate de la procedurile judiciare care o vizează, Curtea de Apel Timișoara apreciind în mod corect faptul că în cauză nu există garanții suficiente pentru a lua față de persoana solicitată una din măsurile preventive neprivative de libertate, prevăzute de art. 202 alin. (4) lit. b), c) C. proc. pen., dată fiind natura infracțiunii pentru care s-a emis mandatul european de arestare, dar și față de circumstanțele acestei cauze.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca nefondată, contestația formulată de persoana solicitată A. împotriva sentinței penale nr. 295/PI din 06 septembrie 2016 a Curții de Apel Timișoara, secția penală.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga contestatorul persoană solicitată la plata sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestația formulată de persoana solicitată A. împotriva sentinței penale nr. 295/PI din 06 septembrie 2016 a Curții de Apel Timișoara, secția penală.

Obligă contestatorul persoană solicitată la plata sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 400 lei, rămâne în sarcina statului.

Onorariul cuvenit interpretului de limba germană rămâne în sarcina statului și se suportă din fondul înaltei Curți de Casație și Justiție.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 23 septembrie 2016.