ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1800/2014

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin acțiunea formulată la 19 octombrie 2011, Z.I. și Z.E. au solicitat instanței - în contradictoriu cu Statul Român prin SC C.N.A.D.N.R. SA - să stabilească cuantumul unor juste despăgubiri pentru imobilul expropriat - teren în suprafață de 24.273 mp - situat în județul Constanta, categoria arabil extravilan, și să anuleze parțial Hotărârea din 2010 cu privire la cuantumul despăgubirilor cuvenite și acordarea de daune echitabile, reprezentând prejudiciu ca urmare a exproprierii efectuate. În motivarea cererii, reclamanții au arătat că prin actul autentic de vânzare-cumpărare din 2008, au dobândit dreptul de proprietate asupra terenului expropriat.

Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 a încheiat procesul verbal și a emis Hotărârea de stabilire a despăgubirilor din 08 noiembrie 2010, prin care s-a dispus exproprierea terenului în suprafață totală de 24.273 mp, stabilindu-se despăgubiri în cuantum de 95.700 lei, cu motivarea că terenul este necesar în vederea executării lucrării de utilitate publică Autostrada București-Constanța, tronsonul 6, Cernavodă - Constanța. Reclamanții au susținut prin acțiune că prețul stabilit cu titlu de despăgubiri, la o valoare de 0,94 euro/mp, este sub cel la care se vând în mod obișnuit terenurile de același fel în zona, respectiv 15 euro /m.p. Mai mult decât atât, se arată, dacă s-ar lua în calcul o perioadă medie de exploatare, s-ar observa că proprietarii sunt prejudiciați, întrucât la stabilirea cuantumului despăgubirilor nu s-a luat în calcul prețul cerealelor la bursele interne și internaționale.

În drept, reclamanții s-au prevalat de dispozițiile art. 21-27 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauze de utilitate publică, și art. 22, 32, 34 din Legea nr. 255/2010. Paratul a formulat întâmpinare, prin intermediul căreia a susținut ca se impune respingerea cererii de chemare în judecata pe considerentul că nu pot fi reținute susținerile reclamanților privind consecințele presupus negative rezultate din exproprierea terenului, câta vreme acestea privesc în principal eventualele oportunități viitoare legate de dezvoltarea comerciala, turistica și a lucrărilor de construcții. S-a învederat instanței ca despăgubirile acordate prin hotărârea contestata sunt în deplina concordanta cu prețul de circulație al imobilelor, aspect ce rezulta din rapoartele de expertiza A.N.E.V.A.R.

De asemenea, pârâtul a invocat excepția tardivității cererii de chemare în judecată, motivându-se că hotărârea atacată de reclamanți a fost emisă pe data de 08 noiembrie 2010 și comunicată pe data de 24 decembrie 2010, iar cererea a fost înregistrată la 19 octombrie 2011. S-a susținut că, raportat la dispozițiile art. 9 din Legea nr. 198/2004, termenul de 30 de zile în care se poate contesta hotărârea de stabilire a cuantumului despăgubirilor s-a împlinit, iar sancțiunea este decăderea reclamanților din dreptul de a formula o astfel de acțiune.

Investit în primă instanță, Tribunalul Constanța, secția I-a civilă, prin sentința nr. 2611 din 22 mai 2013, a respins acțiunea ca nefondată, reținând în esență că prevederile art. 26 al Legii nr. 33/1994 stabilesc că valoarea despăgubirii acordate pentru expropriere se compune din valoarea reală a imobilului, care este valoarea cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea teritorială respectivă, precum și din prejudiciul cauzat proprietarului, luându-se în considerare dovezile prezentate de acesta. Or, raportul de expertiză efectuat în cauză a determinat, în opinie majoritară, prin raportarea la standardele de evaluare internațională, valoarea de piață a metrului pătrat din parcela aflată în litigiu, la suma de 0,90 lei/mp, respectiv prin metoda comparației directe, s-a stabilit valoarea de 21.850 lei.

Din cuprinsul lucrării a rezultat că valoarea a fost determinată ținându-se seama de poziția parcelei de teren, categoria de folosință, categoria localității, facilități de transport etc. Terenul a fost evaluat după metoda comparației cu alte imobile asemănătoare, respectiv imobile expropriate pe același tronson de autostradă. De asemenea, experții - în opinie majoritară - au stabilit valoarea despăgubirii avându-se în vedere stagnarea vânzărilor din ultima perioadă și scăderea bruscă a prețurilor la bunurile imobiliare. În ceea ce privește pretinsul prejudiciu încercat de către reclamanți, prin daunele produse ca urmare a exproprierii, s-a apreciat că în cauză nu s-au produs dovezi sub acest aspect, valoarea acestuia determinată prin expertiza întocmită în cauză, neavând corespondent în realitate.

În aceste condiții, s-a constatat că despăgubirea stabilită de expropriator este conformă cu realitatea, aceasta fiind valoarea reală a terenului la data exproprierii. Or, conchide prima instanță, prejudiciul trebuie sa fie cert sub aspectul producerii lui, condiție neîndeplinită în cauză.

Soluția a fost menținută de Curtea de Apel Constanța, secția I civilă, care, prin Decizia nr. 100/C din 2 decembrie 2013, a respins ca nefondat apelul reclamanților reținând în esență că valoarea de circulație a terenului expropriat trebuie să corespundă valorii apreciate ca reale la momentul exproprierii și să se stabilească în raport de criteriile obișnuite de pe piața imobiliară, în cazul unui transfer al dreptului de proprietate, respectiv amplasamentul și destinația bunului imobil de la acel moment, utilitățile și sarcinile care îl grevează, posibilitățile de acces la calea publică etc. Cât privește prejudiciul cauzat celui în cauză, se mai arată, trebuie să se țină seama de consecințele generate prin expropriere asupra beneficiilor certe, prezente, actuale sau viitoare, de care titularul dreptului nu se mai poate bucura.

Or, în speță, luând în considerare și opinia separată a expertului M.G., prima instanță a apreciat corect că valoarea prejudiciului determinată prin expertiză, nu are corespondent în realitate, în cauză nefiind produse dovezi sub acest aspect. Tot astfel, luându-se în considerare metodele comparației relative și a capitalizării rentei funciare, instanța de control judiciar a constatat - având în vedere și dispozițiile art. 26 al Legii nr. 33/1994 - că despăgubirea stabilită de expropriator este mai mare decât cea calculată prin expertiza judiciară. În consecință, s-a făcut aplicațiunea art. 27 alin. (2) al Legii nr. 33/1994, apreciindu-se că acțiunea a fost corect respinsă. În cauză, au declarat recurs în termen legal reclamanții Z.I.

și Z.E. care, făcând trimitere la temeiurile prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ. de la 1865, cu modificările ulterioare, în vigoare la data inițierii demersului judiciar, critică hotărârea dată în apel, după cum urmează: - greșit s-a apreciat că tribunalul a respectat întocmai dispozițiile legale incidente în materie de expropriere. Astfel, se arată, art. 26 - 27 ale Legii nr. 33/1994 au fost interpretate „bizar” făcându-se abstracție de dovezile prezentate de reclamanți care, au depus mai multe contracte de vânzare-cumpărare din care rezultă că prețul unor terenuri similare din zonă era de 40-42 lei/m.p. - instanța de control judiciar, trebuia să analizeze apelul, numai în limitele cererii de apel și a criticilor formulate, fără a-și „exprima părerea” cu privire la cenzurarea ori necenzurarea de către instanța de fond a expertizei judiciare efectuată în cauză.

- efectul translativ de drept real al hotărârii de expropriere este afectat de o condiție suspensivă, respectiv aceea ca expropriatorul să fi consemnat la dispoziția expropriatului, sumele aferente despăgubirii. Or, această condiție nu a fost îndeplinită, aspect neavut în vedere de instanțe, situație în care este afectată însăși existența actului civil al exproprierii. Cum, intimata nu a făcut dovada consemnării acestei sume, nu se poate susține că a operat transferul dreptului de proprietate. - au fost greșit interpretate dispozițiile art. 27 din Legea nr. 33/1994, deși reclamanții au făcut dovada că valoarea terenului în litigiu este mult superioară celei stabilite prin hotărâre, avându-se în vedere și evoluția pieței imobiliare și împrejurarea neconsemnării despăgubirilor de către intimată.

- se impunea, efectuarea unei expertize care să respecte criteriile internaționale de evaluare a proprietăților imobiliare și să țină cont și de prejudiciul creat reclamanților ca efect al exproprierii. Recursul se privește ca nefondat, urmând a fi respins în considerarea argumentelor ce succed. Este de necontestat că terenul proprietatea reclamanților - 24.273 mp, categoria arabil extravilan - este situat pe amplasamentul lucrării de utilitate publică „Autostrada București-Constanța, tronsonul 6 Cernavodă-Constanța”, prin H.G. nr. 415/2010, fiind declanșate procedurile de expropriere a imobilelor proprietate privată situate pe acest coridor.

Prin hotărârea din 8 noiembrie 2010, expropriatorul a stabilit în favoarea reclamanților, în raport de suprafața și categoria de folosință a terenului, o despăgubire în cuantum de 95.700 lei, în legătură cu care, în art. 2, s-a menționat că urmează a fi consemnată la C.E.C.-Constanța, pe numele persoanelor menționate la art. 1 (reclamanții) în termen de cel mult 90 de zile de la data emiterii hotărârii. Prin art. 7 alin. (3) al respectivei hotărâri, s-a menționat, în mod expres că, eventualele litigii dintre părți, amână eliberarea despăgubirilor, dar nu suspendă transferul dreptului de proprietate, către expropriator.

Prin procesul verbal din 8 noiembrie 2010, Comisia de verificare a dreptului de proprietate sau a altui drept real de la nivelul localității Ciocârlia, județul Constanța (fila 11 - dosar fond) a analizat cererea reclamanților vizând plata despăgubirilor pentru exproprierea imobilului și a luat act că aceștia nu sunt de acord cu cuantumul despăgubirii stabilit pe baza raportului de evaluare. Tot astfel, s-a luat act de acordul expropriaților cu privire la începerea lucrărilor, înainte de plata efectivă a despăgubirilor.

În soluționarea cererii formulată de reclamanți vizând anularea parțială a Hotărârii din 8 noiembrie 2010, acordarea unor juste despăgubiri pentru terenul expropriat și pentru prejudiciul creat, instanțele s-au raportat corect la prevederile art. 4 alin. (2) al Legii nr. 198/2004, precum și la cele ale art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 conform cărora, în stabilirea valorii reale a imobilului trebuie avut în vedere prețul cu care se vând în mod obișnuit, imobile de același fel din unitatea administrativ - teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză. Or, așa cum rezultă din actele cauzei, expertiza încuviințată și administrată ca probă, la cererea reclamanților, a stabilit o valoare a despăgubirilor pentru imobilul expropriat, mult inferioară celei stabilită de expropriator:21.850 lei, față de 95.700 lei, cât fusese calculată inițial.

În analizarea acestei expertize, tribunalul a avut în vedere atât opinia majoritară, cât și opinia separată a expertului G.M., apreciind în mod corect că rapoartele de evaluare au fost întocmite conform standardelor internaționale, fiind utilizate ca metode de calcul, metoda comparației relative și cea a capitalizării rentei funciare. Nu se poate susține că prima instanță a încălcat prevederile art. 27 din Legea nr. 33/1994 (potrivit căruia, primind rezultatul expertizei, instanța îl va compensa cu oferta și cu pretențiile formulate de părți și va hotărî, despăgubirea acordată neputând fi mai mică decât cea oferită de expropriator (…) în condițiile în care, tocmai în considerarea acestui text de lege, acțiunea a fost respinsă.

În mod corect s-au pronunțat instanțele și în legătură cu capătul de cerere vizând obligarea pârâtului la plata unor despăgubiri reprezentând prejudiciul creat reclamanților, ca efect al măsurii exproprierii terenului aflat în proprietatea acestora, în condițiile în care în cauză nu s-a dovedit existența unui prejudiciu cert, ci doar s-a invocat existența unui prejudiciu eventual, nefiind îndeplinite cerințele art. 26 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 33/1994. Astfel, regula potrivit căreia reclamantul trebuie să-și dovedească pretențiile (actor incumbit probatio) este pe deplin aplicabilă și ipotezei din speță, reclamanții trebuind să dovedească împrejurarea că despăgubirile acordate de către expropriator, nu acoperă integral prejudiciul suferit.

Or, reclamanții nu au administrat niciun fel de probe din care să rezulte că ar fi cultivat terenul supus exproprierii - sau un alt teren învecinat - și că ar fi obținut vreun câștig anume, astfel încât în mod corect au fost înlăturate, sub acest aspect, concluziile expertizei efectuată la fond, pe considerentul că nu are corespondent în realitate. Chiar în practica C.E.D.O., s-a stabilit că prejudiciul ce trebuie acoperit în cazul unei exproprieri, se referă la pierderea unor beneficii economice certe de care expropriatul nu se mai poate bucura, care au caracter previzibil și pot fi dovedite prin evidențe contabile/fiscale, anterioare. (a se vedea cauza Lallement contra Franței) Tot astfel, jurisprudența C.E.D.O.

a subliniat că este important a se aprecia ca sarcina plății unor despăgubiri acordate urmare exproprierii, să nu devină excesivă prin ruperea echilibrului între interesul general al comunității și interesul privat al proprietarului deposedat. Or, în speță, pretinsul prejudiciu a fost calculat fără nicio legătură cu vreun beneficiu actual, instanța europeană statuând în mod constant că, pretențiile de această natură, privite ca pierderi viitoare, îmbracă un caracter „speculativ și incert”. Cât privește aspectul referitor la neconsemnarea sumei stabilită de expropriator ca despăgubire și la efectele pe care nerespectarea acestei obligații le-ar avea asupra operațiunii juridice în sine, se observă că această împrejurare - ce se constituie într-o critică de sine stătătoare - nu a fost supusă atenției instanței de apel, fiind formulată omisso medio, direct în recurs.

Tot astfel, se constată că instanțele s-au pronunțat în limitele investirii, în condițiile în care cererea introductivă a vizat, în concret, stabilirea unui alt cuantum al despăgubirilor decât cel calculat de expropriator, prin raportul de evaluare și respectiv recunoașterea prejudiciului produs reclamanților, prin efectul includerii terenului aflat în proprietatea acestora, în „Coridorul de expropriere” stabilit prin H.G. nr. 415/2010. Așa fiind, față de cele ce preced, recursul urmează a se respinge.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanții Z.I. și Z.E. împotriva Deciziei nr. 100/C din 2 decembrie 2013 a Curții de Apel Constanța, secția I civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 iunie 2014.