ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1800/2014

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1800/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată la 19 octombrie 2011,

Z.I. și Z.E. au solicitat instanței - în contradictoriu cu Statul Român prin SC

C.N.A.D.N.R. SA - să stabilească cuantumul unor juste despăgubiri pentru

imobilul expropriat - teren în suprafață de 24.273 mp - situat în județul

Constanta, categoria arabil extravilan, și să anuleze parțial Hotărârea din 2010

cu privire la cuantumul despăgubirilor cuvenite și acordarea de daune

echitabile, reprezentând prejudiciu ca urmare a exproprierii efectuate.

În motivarea cererii,

reclamanții au arătat că prin actul autentic de vânzare-cumpărare din 2008, au

dobândit dreptul de proprietate asupra terenului expropriat.

Comisia pentru

aplicarea Legii nr. 198/2004 a încheiat procesul verbal și a emis Hotărârea de

stabilire a despăgubirilor din 08 noiembrie 2010, prin care s-a dispus exproprierea

terenului în suprafață totală de 24.273 mp, stabilindu-se despăgubiri în

cuantum de 95.700 lei, cu motivarea că terenul este necesar în vederea

executării lucrării de utilitate publică Autostrada București-Constanța,

tronsonul 6, Cernavodă - Constanța.

Reclamanții au

susținut prin acțiune că prețul stabilit cu titlu de despăgubiri, la o valoare

de 0,94 euro/mp, este sub cel la care se vând în mod obișnuit terenurile de

același fel în zona, respectiv 15 euro /m.p. Mai mult decât atât, se arată, dacă

s-ar lua în calcul o perioadă medie de exploatare, s-ar observa că proprietarii

sunt prejudiciați, întrucât la stabilirea cuantumului despăgubirilor nu s-a

luat în calcul prețul cerealelor la bursele interne și internaționale.

În drept, reclamanții

s-au prevalat de dispozițiile art. 21-27 din Legea nr. 33/1994 privind

exproprierea pentru cauze de utilitate publică, și art. 22, 32, 34 din Legea nr.

255/2010.

Paratul a formulat

întâmpinare, prin intermediul căreia a susținut ca se impune respingerea cererii

de chemare în judecata pe considerentul că nu pot fi reținute susținerile

reclamanților privind consecințele presupus negative rezultate din exproprierea

terenului, câta vreme acestea privesc în principal eventualele oportunități

viitoare legate de dezvoltarea comerciala, turistica și a lucrărilor de

construcții. S-a învederat instanței ca despăgubirile acordate prin hotărârea

contestata sunt în deplina concordanta cu prețul de circulație al imobilelor,

aspect ce rezulta din rapoartele de expertiza A.N.E.V.A.R.

De asemenea, pârâtul

a invocat excepția tardivității cererii de chemare în judecată, motivându-se că

hotărârea atacată de reclamanți a fost emisă pe data de 08 noiembrie 2010 și

comunicată pe data de 24 decembrie 2010, iar cererea a fost înregistrată la 19

octombrie 2011. S-a susținut că, raportat la dispozițiile art. 9 din Legea nr. 198/2004,

termenul de 30 de zile în care se poate contesta hotărârea de stabilire a

cuantumului despăgubirilor s-a împlinit, iar sancțiunea este decăderea

reclamanților din dreptul de a formula o astfel de acțiune.

Investit în primă

instanță, Tribunalul Constanța, secția I-a civilă, prin sentința nr. 2611 din

22 mai 2013, a respins acțiunea ca nefondată, reținând în esență că prevederile

art. 26 al Legii nr. 33/1994 stabilesc că valoarea despăgubirii acordate pentru

expropriere se compune din valoarea reală a imobilului, care este valoarea cu

care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea teritorială

respectivă, precum și din prejudiciul cauzat proprietarului, luându-se în

considerare dovezile prezentate de acesta.

Or, raportul de

expertiză efectuat în cauză a determinat, în opinie majoritară, prin raportarea

la standardele de evaluare internațională, valoarea de piață a metrului pătrat

din parcela aflată în litigiu, la suma de 0,90 lei/mp, respectiv prin metoda

comparației directe, s-a stabilit valoarea de 21.850 lei.

Din cuprinsul

lucrării a rezultat că valoarea a fost determinată ținându-se seama de poziția

parcelei de teren, categoria de folosință, categoria localității, facilități de

transport etc. Terenul a fost evaluat după metoda comparației cu alte imobile

asemănătoare, respectiv imobile expropriate pe același tronson de autostradă.

De asemenea, experții - în opinie majoritară - au stabilit valoarea

despăgubirii avându-se în vedere stagnarea vânzărilor din ultima perioadă și

scăderea bruscă a prețurilor la bunurile imobiliare.

În ceea ce privește

pretinsul prejudiciu încercat de către reclamanți, prin daunele produse ca

urmare a exproprierii, s-a apreciat că în cauză nu s-au produs dovezi sub acest

aspect, valoarea acestuia determinată prin expertiza întocmită în cauză,

neavând corespondent în realitate.

În aceste condiții,

s-a constatat că despăgubirea stabilită de expropriator este conformă cu realitatea,

aceasta fiind valoarea reală a terenului la data exproprierii.

Or, conchide prima

instanță, prejudiciul trebuie sa fie cert sub aspectul producerii lui, condiție

neîndeplinită în cauză.

Soluția a fost

menținută de Curtea de Apel Constanța, secția I civilă, care, prin Decizia nr. 100/C

din 2 decembrie 2013, a respins ca nefondat apelul reclamanților reținând în

esență că valoarea de circulație a terenului expropriat trebuie să corespundă

valorii apreciate ca reale la momentul exproprierii și să se stabilească în

raport de criteriile obișnuite de pe piața imobiliară, în cazul unui transfer

al dreptului de proprietate, respectiv amplasamentul și destinația bunului

imobil de la acel moment, utilitățile și sarcinile care îl grevează,

posibilitățile de acces la calea publică etc.

Cât privește

prejudiciul cauzat celui în cauză, se mai arată, trebuie să se țină seama de

consecințele generate prin expropriere asupra beneficiilor certe, prezente,

actuale sau viitoare, de care titularul dreptului nu se mai poate bucura.

Or, în speță, luând

în considerare și opinia separată a expertului M.G., prima instanță a apreciat

corect că valoarea prejudiciului determinată prin expertiză, nu are

corespondent în realitate, în cauză nefiind produse dovezi sub acest aspect.

Tot astfel, luându-se

în considerare metodele comparației relative și a capitalizării rentei

funciare, instanța de control judiciar a constatat - având în vedere și

dispozițiile art. 26 al Legii nr. 33/1994 - că despăgubirea stabilită de

expropriator este mai mare decât cea calculată prin expertiza judiciară.

În consecință, s-a

făcut aplicațiunea art. 27 alin. (2) al Legii nr. 33/1994, apreciindu-se că

acțiunea a fost corect respinsă.

În cauză, au declarat

recurs în termen legal reclamanții Z.I. și Z.E. care, făcând trimitere la

temeiurile prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ. de la 1865, cu

modificările ulterioare, în vigoare la data inițierii demersului judiciar,

critică hotărârea dată în apel, după cum urmează:

- greșit s-a apreciat

că tribunalul a respectat întocmai dispozițiile legale incidente în materie de

expropriere.

Astfel, se arată, art.

26 - 27 ale Legii nr. 33/1994 au fost interpretate „bizar” făcându-se

abstracție de dovezile prezentate de reclamanți care, au depus mai multe

contracte de vânzare-cumpărare din care rezultă că prețul unor terenuri

similare din zonă era de 40-42 lei/m.p.

- instanța de control

judiciar, trebuia să analizeze apelul, numai în limitele cererii de apel și a

criticilor formulate, fără a-și „exprima părerea” cu privire la cenzurarea ori

necenzurarea de către instanța de fond a expertizei judiciare efectuată în

cauză.

- efectul translativ

de drept real al hotărârii de expropriere este afectat de o condiție

suspensivă, respectiv aceea ca expropriatorul să fi consemnat la dispoziția

expropriatului, sumele aferente despăgubirii.

Or, această condiție

nu a fost îndeplinită, aspect neavut în vedere de instanțe, situație în care

este afectată însăși existența actului civil al exproprierii.

Cum, intimata nu a

făcut dovada consemnării acestei sume, nu se poate susține că a operat

transferul dreptului de proprietate.

- au fost greșit

interpretate dispozițiile art. 27 din Legea nr. 33/1994, deși reclamanții au

făcut dovada că valoarea terenului în litigiu este mult superioară celei

stabilite prin hotărâre, avându-se în vedere și evoluția pieței imobiliare și

împrejurarea neconsemnării despăgubirilor de către intimată.

- se impunea,

efectuarea unei expertize care să respecte criteriile internaționale de

evaluare a proprietăților imobiliare și să țină cont și de prejudiciul creat

reclamanților ca efect al exproprierii.

Recursul se privește

ca nefondat, urmând a fi respins în considerarea argumentelor ce succed.

Este de necontestat

că terenul proprietatea reclamanților - 24.273 mp, categoria arabil extravilan -

este situat pe amplasamentul lucrării de utilitate publică „Autostrada

București-Constanța, tronsonul 6 Cernavodă-Constanța”, prin H.G. nr. 415/2010,

fiind declanșate procedurile de expropriere a imobilelor proprietate privată

situate pe acest coridor.

Prin hotărârea din 8

noiembrie 2010, expropriatorul a stabilit în favoarea reclamanților, în raport

de suprafața și categoria de folosință a terenului, o despăgubire în cuantum de

95.700 lei, în legătură cu care, în art. 2, s-a menționat că urmează a fi

consemnată la C.E.C.-Constanța, pe numele persoanelor menționate la art. 1

(reclamanții) în termen de cel mult 90 de zile de la data emiterii hotărârii.

Prin art. 7 alin. (3)

al respectivei hotărâri, s-a menționat, în mod expres că, eventualele litigii

dintre părți, amână eliberarea despăgubirilor, dar nu suspendă transferul

dreptului de proprietate, către expropriator.

Prin procesul verbal din

8 noiembrie 2010, Comisia de verificare a dreptului de proprietate sau a altui

drept real de la nivelul localității Ciocârlia, județul Constanța (fila 11 -

dosar fond) a analizat cererea reclamanților vizând plata despăgubirilor pentru

exproprierea imobilului și a luat act că aceștia nu sunt de acord cu cuantumul

despăgubirii stabilit pe baza raportului de evaluare.

Tot astfel, s-a luat

act de acordul expropriaților cu privire la începerea lucrărilor, înainte de

plata efectivă a despăgubirilor.

În soluționarea

cererii formulată de reclamanți vizând anularea parțială a Hotărârii din 8

noiembrie 2010, acordarea unor juste despăgubiri pentru terenul expropriat și

pentru prejudiciul creat, instanțele s-au raportat corect la prevederile art.

4 alin. (2) al Legii nr. 198/2004, precum și la cele ale art. 26 alin. (2) din

Legea nr. 33/1994 conform cărora, în stabilirea valorii reale a imobilului

trebuie avut în vedere prețul cu care se vând în mod obișnuit, imobile de

același fel din unitatea administrativ - teritorială, la data întocmirii

raportului de expertiză.

Or, așa cum rezultă

din actele cauzei, expertiza încuviințată și administrată ca probă, la cererea

reclamanților, a stabilit o valoare a despăgubirilor pentru imobilul

expropriat, mult inferioară celei stabilită de expropriator:21.850 lei, față de

95.700 lei, cât fusese calculată inițial.

În analizarea acestei

expertize, tribunalul a avut în vedere atât opinia majoritară, cât și opinia

separată a expertului G.M., apreciind în mod corect că rapoartele de evaluare

au fost întocmite conform standardelor internaționale, fiind utilizate ca

metode de calcul, metoda comparației relative și cea a capitalizării rentei

funciare.

Nu se poate susține

că prima instanță a încălcat prevederile art. 27 din Legea nr. 33/1994

(potrivit căruia, primind rezultatul expertizei, instanța îl va compensa cu

oferta și cu pretențiile formulate de părți și va hotărî, despăgubirea acordată

neputând fi mai mică decât cea oferită de expropriator (…) în condițiile în

care, tocmai în considerarea acestui text de lege, acțiunea a fost respinsă.

În mod corect s-au pronunțat

instanțele și în legătură cu capătul de cerere vizând obligarea pârâtului la

plata unor despăgubiri reprezentând prejudiciul creat reclamanților, ca efect

al măsurii exproprierii terenului aflat în proprietatea acestora, în condițiile

în care în cauză nu s-a dovedit existența unui prejudiciu cert, ci doar s-a

invocat existența unui prejudiciu eventual, nefiind îndeplinite cerințele art. 26

alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 33/1994.

Astfel, regula

potrivit căreia reclamantul trebuie să-și dovedească pretențiile (actor

incumbit probatio) este pe deplin aplicabilă și ipotezei din speță, reclamanții

trebuind să dovedească împrejurarea că despăgubirile acordate de către

expropriator, nu acoperă integral prejudiciul suferit.

Or, reclamanții nu au

administrat niciun fel de probe din care să rezulte că ar fi cultivat terenul

supus exproprierii - sau un alt teren învecinat - și că ar fi obținut vreun

câștig anume, astfel încât în mod corect au fost înlăturate, sub acest aspect,

concluziile expertizei efectuată la fond, pe considerentul că nu are

corespondent în realitate.

Chiar în practica C.E.D.O.,

s-a stabilit că prejudiciul ce trebuie acoperit în cazul unei exproprieri, se

referă la pierderea unor beneficii economice certe de care expropriatul nu se

mai poate bucura, care au caracter previzibil și pot fi dovedite prin evidențe

contabile/fiscale, anterioare. (a se vedea cauza Lallement contra Franței)

Tot astfel,

jurisprudența C.E.D.O. a subliniat că este important a se aprecia ca sarcina

plății unor despăgubiri acordate urmare exproprierii, să nu devină excesivă

prin ruperea echilibrului între interesul general al comunității și interesul

privat al proprietarului deposedat.

Or, în speță,

pretinsul prejudiciu a fost calculat fără nicio legătură cu vreun beneficiu

actual, instanța europeană statuând în mod constant că, pretențiile de această

natură, privite ca pierderi viitoare, îmbracă un caracter „speculativ și

incert”.

Cât privește aspectul

referitor la neconsemnarea sumei stabilită de expropriator ca despăgubire și la

efectele pe care nerespectarea acestei obligații le-ar avea asupra operațiunii

juridice în sine, se observă că această împrejurare - ce se constituie într-o

critică de sine stătătoare - nu a fost supusă atenției instanței de apel, fiind

formulată omisso medio, direct în recurs.

Tot astfel, se

constată că instanțele s-au pronunțat în limitele investirii, în condițiile în

care cererea introductivă a vizat, în concret, stabilirea unui alt cuantum al

despăgubirilor decât cel calculat de expropriator, prin raportul de evaluare și

respectiv recunoașterea prejudiciului produs reclamanților, prin efectul

includerii terenului aflat în proprietatea acestora, în „Coridorul de

expropriere” stabilit prin H.G. nr. 415/2010.

Așa fiind, față de

cele ce preced, recursul urmează a se respinge.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat

recursul declarat de reclamanții Z.I. și Z.E. împotriva Deciziei nr. 100/C din

2 decembrie 2013 a Curții de Apel Constanța, secția I civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 10 iunie 2014.