ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2573/2014

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 2923 din 29 mai 2012 pronunțată în Dosarul nr. 3496/118/2011, Tribunalul Constanța a respins ca nefondată acțiunea reclamantului A.G., în contradictoriu cu pârâții Statul Român, prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România. În motivarea sentinței, s-a reținut, în esență, că expertiza efectuată în cauză pentru evaluarea terenului supus exproprierii a avut în vedere numai oferte de preț practicate de diverse agenții imobiliare, iar nu tranzacții reale, nefiind identificate în perioada de referință astfel de tranzacții. Experții M.G. și D.G. au avut în vedere doar oferte de prețuri despre care nu se poate confirma concretizarea ca element cert al unui contract de vânzare-cumpărare, fără a se preocupa de verificarea existenței unor asemenea tranzacții pentru cel puțin un alt imobil cu caracteristici similare celui expropriat.

În aceste condiții, expertiza de evaluare efectuată în cauză nu a putut fi valorificată, întrucât a pornit de la premisa pur speculativă cu privire la valoarea de piață a unor terenuri ofertate spre vânzare de agenții imobiliare, ceea ce contravine jurisprudenței în materie, instanța supremă statuând că la stabilirea despăgubirii cuvenite persoanei expropriate se va avea în vedere prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele, consemnat ca atare în contractul de vânzare-cumpărare, iar nu cel oferit de agențiile imobiliare sau prin anunțuri la mica publicitate.

Mai mult, chiar în situația în care nu au fost identificate contracte de vânzare-cumpărare cu privire la terenuri similare cu cel expropriat, opinia majoritară din expertiză nu poate fi însușită de instanța de judecată, întrucât cei doi experți au utilizat o grilă de comparație ce cuprinde trei oferte de preț variind între 5 euro și 10 euro/m.p., două dintre elementele de comparație folosite fiind terenuri ocupate de plantațiile viticole.

Folosirea acestei grile de comparație a fost urmarea includerii terenului expropriat în cadrul centrului viticol M., plaiul viticol Biserica Veche din Podgoria M. și al aprecierii calității experților asupra calităților structurale ale terenului, favorabil, potrivit opiniei experților, pentru cultivarea viței de vie cu sortimentul raionat în podgorie, ori, din actele dosarului rezultă că terenul proprietatea reclamantului supus exproprierii nu are o asemenea amploare și nici nu este ocupat cu plantații de viță de vie, la momentul exproprierii fiind încadrat în categoria teren arabil extravilan.

În ceea ce privește opinia separată a expertului V.I., desemnat de către pârât, instanța a reținut că acesta, la rândul său, s-a raportat la ofertele publicate de agențiile imobiliare, iar comparabila aleasă cu cea mai mică corecție brută l-a constituit un teren agricol din extravilanul orașului Basarabi, evaluat la 1 euro/m.p., valoare ce a fost acordată reclamantului de către expropriator. Referitor la cererea de despăgubiri pentru prejudiciul creat prin expropriere, s-a apreciat că aceasta este nefondată, pe de o parte pentru că reclamantul nu a pretins niciodată despăgubiri pentru cultura de rapiță nerecoltată, iar pe de altă parte, reclamantul a încasat deja suma de 800 RON cu titlu de despăgubiri pentru folosirea de către expropriator a terenului, până la finalizarea procedurii de expropriere.

Prin decizia nr. 10 din 23 ianuarie 2013, Curtea de Apel Constanța, secția I civilă, a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantul A.G. împotriva sentinței menționate. Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut, în esență, că reclamantul a criticat sentința sub aspectul criteriilor de stabilire a valorii de circulație a terenului expropriat. Prin dispozițiile art. 26 alin. (1) și (2) din Legea nr. 33/1994, legiuitorul a statuat că despăgubirea cuvenită persoanelor expropriate este formată din valoarea reală a imobilului și prejudiciul cauzat proprietarului sau unor terți, prin măsura exproprierii. În ceea ce privește prima componentă a despăgubirii - „valoarea reală” a bunului expropriat, aceasta este determinată de prețul cu care se vând imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială la data întocmirii raportului de evaluare, sens în care este și practica Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Procesul de evaluare este un sistem complex ce conține toate cercetările, informațiile, raționamentele, analizele și concluziile necesare pentru a ajunge la valoarea de piață a imobilului, aceasta din urmă fiind definită în standardele internaționale de evaluare IVS, ca fiind suma estimată pentru o proprietate ce va fi schimbată la data evaluării, într-o tranzacție cu preț determinat obiectiv.

Prin urmare, valoarea de piață a imobilului expropriat se impune a fi determinată în raport de toate caracteristicile bunului prin raportare la amplasamentul acestuia - în speță, teren amplasat în extravilanul localității M.; de destinația lui la momentul exproprierii - teren agricol utilizat exclusiv pentru producția agricolă, categoria a III-a de calitate; de inexistența unui plan de dezvoltare sau de schimbare a destinației acestui teren la momentul exproprierii și nu în ultimul rând, de criteriul cerere-ofertă pe piața imobiliară la momentul evaluării, acest ultim criteriu reflectând și efectele crizei economice ce a afectat piața imobiliară din România.

În speță, s-a reținut că prima instanță și-a însușit opinia exprimată de experți, conform căreia la stabilirea valorii reale a terenului s-a acordat eficiență metodei comparațiilor de piață directe cu proprietățile similare având cea mai bună utilizare, respectiv aceea de teren arabil, în detrimentul metodei capitalizării rentei funciare, în cadrul căreia elementele avute în vedere de experți nu au fost fundamentate științific.

Prima instanță a înlăturat, însă, în mod judicios concluziile raportului de expertiză - opinia majoritară - cu privire la cuantumul despăgubirilor propuse, întrucât în cadrul metodei comparației relative, experții nu s-au raportat și nu au valorificat informațiile obținute din tranzacțiile efectuate pe raza localității M. în anul 2011, la data realizării raportului de expertiză, tranzacții înregistrate la Biroul de taxe și impozite al Primăriei Murfatlar, ci au avut în vedere exclusiv oferte de vânzare de la mica publicitate, alegând despăgubirea cea mai mare, fără nicio justificare rezonabilă în raport de elemente de similitudine între terenurile evaluate.

Astfel, s-a reținut că experții în opinia majoritară s-au raportat la terenuri extravilane cultivate cu viță de vie nobilă din podgoria M. (comparabila nr. 3) sau la terenuri situate în alte unități administrativ-teritoriale - Zona Ovidiu-Nazarcea, cu alte caracteristici tehnice și pretabile pentru realizarea unui parc eolian, microferme, depozite, construcții civile (comparabila nr. 2), iar pentru determinarea valorii terenului expropriat, conform metodei comparației directe au pornit de la o premisă speculativă, ipotetică, respectiv aceea a posibilității includerii sale în zona Podgoriei M., fără a avea în vedere împrejurarea că la momentul exproprierii, terenul proprietatea reclamantului era un teren arabil, cultivat cu rapiță, fiind încadrat în categoria a III-a de calitate și fără amenajări viticole.

În raport de această situație de fapt, în mod judicios, Tribunalul Constanța a înlăturat opinia celor doi experți, valorificând în mod corect înscrisurile depuse la dosar, respectiv acte de vânzare-cumpărare cu privire la terenuri agricole situate în extravilanul orașului M. (fost Basarabi) din care rezultă că în perioada 2008-2010 s-au tranzacționat pe piața liberă terenuri extravilane, categoria teren arabil, cu prețuri între 0,30-0,63 RON/mp, prețuri inferioare despăgubirii acordate de expropriator reclamantului și anume 1 euro/m.p. (4,10 RON/mp). S-a constatat că situația reținută de instanța de fond este confirmată de înscrisurile noi depuse în apel, respectiv acte de vânzare-cumpărare și relații de la un notar din localitatea M. Astfel, din adresa din 10 decembrie 2012 emisă de B.N.P.

B.M.L. rezultă că în perioada anului 2010 - data exproprierii terenului reclamantului și a realizării raportului de evaluare s-au înregistrat la acest birou notarial două tranzacții cu privire la terenuri agricole extravilane situate pe raza localității M. și anume pentru parcela A 48/22 în suprafață de 4 ha și pentru parcela A 206/24 în suprafață de 1,5 ha, prețul de vânzare al terenurilor fiind de 26.000 RON și respectiv 10.000 RON. Rezultă din analiza acestor prețuri că valoarea de circulație a unui mp de teren este de 0,60-0,65 RON, preț inferior celui stabilit de expropriator prin hotărârea de stabilire a despăgubirilor (4,1 RON/m.p.) (echivalent 1 euro/m.p.). Din analiza contractelor de vânzare-cumpărare din 11 decembrie 2009 și din 27 septembrie 2009 autentificate de B.N.P.

Ț.V.R.M. și a contractului de vânzare-cumpărare autentificat din 12 octombrie 2012 de B.N.P. S.M. rezultă că atât în perioada octombrie-decembrie 2009 - dată apropiată de momentul exproprierii terenului reclamantului, cât și în anul 2011 la data efectuării raportului de expertiză judiciară de evaluare a terenului prețul de tranzacționare pe piața liberă pentru terenuri cu caracteristici similare cu cele ale terenului proprietatea reclamantului - și anume teren arabil din extravilanul localității M., a fost de 0,30–0,90 RON/m.p., valoare inferioară despăgubirii acordate reclamantului. Au fost înlăturate susținerile apelantului reclamant în sensul că valoarea stabilită de expropriator și însușită de instanța de fond nu este justă și proporțională cu prejudiciul suferit de reclamant prin expropriere, întrucât nu a avut în vedere cea mai bună utilizare a terenului - exploatație viticolă în zona Podgoriei M. sau realizarea unui parc eolian.

Instanța de apel a constatat că s-a dovedit faptul că la momentul exproprierii terenul în litigiu era folosit pentru cultura de cereale (rapiță) și nu cuprindea nicio investiție de plantație viticolă, iar reclamantul nu a făcut dovada că anterior exproprierii a primit vreo ofertă din partea unor societăți comerciale pentru includerea terenului său într-un parc eolian, astfel de oferte vizând terenuri din alte unități administrativ-teritoriale - Zona Ovidiu-Nazarcea, astfel cum rezultă din raportul de expertiză - opinia majoritară - comparabila nr. 2. În ceea ce privește susținerea apelantului reclamant în sensul că expropriatorul nu a avut în vedere la data stabilirii despăgubirii contestate în prezenta cauză nota de fundamentare a H.G.

nr. 415/2010 în care s-a consemnat că pentru plata despăgubirilor pentru terenurile situate pe „Coridorul de expropriere” pentru realizarea lucrării de utilitate publică „Autostrada București-Constanța, tronsonul 6 Cernavodă-Constanța, Guvernul României a alocat o sumă de 87.098 mii RON pentru o suprafață totală de teren de 3.967.408 m.p., ceea ce reprezintă o despăgubire de 22 RON/mp teren expropriat, instanța de apel a constatat, de asemenea, că este nefondată, în raport de criteriile de cuantificare a despăgubirii desprinse din dispozițiile art. 26 din Legea nr. 33/1994, respectiv prețul cu care se vând imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială la data întocmirii raportului de evaluare, sens în care este și jurisprudența în materia exproprierii.

A fost respinsă ca nefondată și susținerea conform căreia evaluarea terenului expropriat trebuia să se realizeze după metodologia ce vizează evaluarea ariilor protejate din România, cât timp nu s-a dovedit că terenul expropriat este inclus într-o arie protejată prin legislația internă sau internațională, iar experții în unanimitate au concluzionat că terenul expropriat are o destinație exclusiv agricolă nefiind inclus în perimetrul unui obiectiv natural protejat sau al unui habitat de interes comunitar. În raport de considerentele expuse, instanța de apel a constatat că în mod judicios prima instanță a avut în vedere pentru stabilirea valorii despăgubirii cuvenite reclamantului pentru terenul expropriat metoda comparației relative, metodă în care cele trei comparabile au fost reprezentate de terenurile agricole înstrăinate în luna iulie 2011 și înregistrate la Biroul de taxe și impozite al Primăriei Murfatlar, prețul de vânzare variind între 0,1–0,15 euro/m.p.

Cum expropriatorul a oferit reclamantului pentru terenul expropriat o despăgubire de 1 euro/m.p., valoare superioară celei menționate în actele de vânzare-cumpărare mai sus amintite, s-a conchis că, în mod corect, tribunalul a făcut în speță aplicarea art. 27 din Legea nr. 33/1994, statuând că instanța nu poate acorda reclamantului o despăgubire mai mică decât cea oferită de expropriator. Împotriva deciziei menționate a declarat recurs, în termen legal, reclamantul A.G., criticând-o pentru nelegalitate în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

în ceea ce privește legalitatea modului de stabilire a despăgubirilor pentru terenul expropriat, susținând, în esență, următoarele: Despăgubirea cuvenită pentru un teren expropriat trebuie să fie nu numai prealabilă exproprierii, ci și justă, în conformitate cu art. 44 alin. (3) din Constituție, cerință ce trebuie respectată și la momentul stabilirii cuantumului despăgubirii prin hotărâre judecătorească, pe baza dispozițiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, potrivit cărora evaluarea imobilului supus exproprierii se face în raport de prețurile de tranzacționare ale unor imobile similare, de la data efectuării raportului de expertiză, adică de la o dată cât mai apropiată de momentul pronunțării hotărârii prin care se stabilește cuantumul despăgubirii.

În aplicarea acestei norme, instanța de apel, ca, de altfel, și prima instanță, care a respins cererea de chemare în judecată, în mod greșit a acordat o valoare mai mare unei simple evaluări făcute de către pârâtă în mod evident părtinitor, în defavoarea și chiar cu ignorarea unui raport de expertiză, care este o probă documentată științific și în care și-au exprimat opinia un număr de trei experți specialiști în domeniu. Astfel, în mod greșit a înlăturat concluziile raportului de expertiză întocmit în cauză, concluzionând, peste opinia expusă de cei trei experți, că prețul rezultat din raportul de expertiză este unul prea mare. În acest fel, instanța s-a substituit experților și a dat o soluție tehnică în locul lor.

Pe de altă parte, prețul rezultat din contractele depuse de la birourile notariale din M. nu reprezintă o probă absolută. Acest preț este doar rezultatul negocierilor dintre acele părți, fiecare urmărind anumite interese. Instanța de fond nu a avut în vedere înscrisurile depuse de reclamant (antecontracte de vânzare-cumpărare autentificate) și nu a luat în considerare, ca fiind cea mai bună utilizare, investiția pentru construcția de turbine eoliene, cu toate că, potrivit art. 1 din Legea nr. 255/2010 modificată la data de 7 noiembrie 2011, „lucrările de interes național pentru realizarea, dezvoltarea și producerea de energie electrică” se încadrează tot în dispozițiile legale privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică.

De asemenea, nu s-a luat în considerare faptul că terenul este situat într-o zonă viticolă recunoscută național și internațional, pe raza administrativ-teritorială a aceleiași localități (M.) existând o societate de interes național și internațional (SC M. SA) care a vândut terenuri la valoarea de 15 euro/m.p. Prin ignorarea tuturor înscrisurilor depuse de către reclamant, instanța nu a observat că s-au vândut terenuri agricole în aceeași zonă administrativ teritorială cu prețuri cuprinse între 6,42 euro/m.p. și 15 euro/m.p. Totodată, instanța a ignorat dispozițiile art. 27 din Legea nr. 33/1994, din cuprinsul cărora se deduce că dreptul persoanelor expropriate de a solicita despăgubiri nu poate fi îngrădit de instanța de judecată, care are numai atribuția de a compara oferta și cererea.

Recurentul - reclamant a mai susținut că, deși nici comisia de experți nu a apreciat corect valoarea terenului din zona M, totuși a acordat o valoare mai mare decât cea stabilită discreționar de către pârâtă, astfel încât a solicitat a fi valorificată de către instanța de recurs la stabilirea despăgubirilor. În motivarea recursului, s-a făcut referire și la art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în aplicarea căruia în jurisprudența contenciosului european s-a statuat că o măsură privativă de proprietate trebuie să păstreze un echilibru just între exigențele interesului general al comunității și imperativele apărării drepturilor fundamentale ale individului, cu alte cuvinte ea trebuie să fie în același timp convenabilă pentru realizarea țelului ei legitim și nedisproporționată față de acesta.

Despăgubirile pentru aceste exproprieri trebuiau plătite din fondurile nerambursabile obținute încă din anul 2006 de la Uniunea Europeană prin diverse programe pentru realizarea infrastructurii de transport rutier, dar banii nerambursabili au fost deturnați cu acordul instituțiilor statului ca un jaf național în detrimentul cetățenilor proprietari privați de terenuri. Aceste abuzuri s-au făcut în cadru legislativ, respectiv, hotărârile de guvern care au diminuat excesiv sumele de bani alocate pentru exproprieri. Privarea de proprietate poate conduce la stabilirea în sarcina statului a unei obligații de reparațiune a prejudiciului material și moral pe care l-a suferit reclamantul, fiind o compensație acordată pe terenul satisfacției echitabile prevăzut de art. 41 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Examinând decizia recurată prin prisma criticilor formulate și a actelor dosarului, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat, pentru următoarele considerente: Prin motivele de recurs formulate, reclamantul a criticat aplicarea greșită, de către instanța de apel, a dispozițiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994 privind modul de stabilire a despăgubirilor cuvenite pentru terenul expropriat de 3215 m.p. situat în localitatea M. (parcela A2341/12/1/2), prin înlăturarea raportului de expertiză întocmit în cauză în conformitate cu art. 25 din Legea nr. 33/1994 și ignorarea criteriului celei mai bune utilizări a terenului în determinarea categoriei de folosință luate în considerare la cuantificarea despăgubirilor.

În acest context, se constată că nu au temei susținerile recurentului - reclamant privind greșita menținere a sentinței, în condițiile în care ar fi fost înlăturate concluziile celor trei experți desemnați de către prima instanță în conformitate cu art. 25 din Legea nr. 33/1994. Tribunalul a dat eficiență punctului de vedere al unuia dintre experții numiți în condițiile art. 25 din Legea nr. 33/1994, anume de către expertul desemnat de către expropriator, care a elaborat, în cadrul unei opinii separate, o lucrare distinctă de cea întocmită de către ceilalți doi experți.

Instanța de apel a confirmat legalitatea argumentelor expuse în sentință prin prisma criteriilor de stabilire a despăgubirilor prevăzute expres sau deduse din art. 26 din Legea nr. 33/1994, iar această concluzie este corectă, atât în ceea ce privește valorificarea opiniei doar unuia dintre experți, cât și categoria de folosință a terenului expropriat, avută în vedere de către instanță la calcularea despăgubirilor, aspect criticat prin motivele de recurs. După cum s-a arătat chiar în motivarea căii extraordinare de atac, potrivit art. 26 din Legea nr. 33/1994, valoarea terenului expropriat pe baza căreia se stabilește cuantumul despăgubirilor trebuie să reflecte p rețul de vânzare practicat în mod obișnuit pentru imobile „de același fel” în unitatea administrativ - teritorială în care se află imobilul expropriat.

Sintagma la imobile „de același fel” semnifică raportarea la categoria de folosință a terenului de la momentul exproprierii și la amplasarea în intravilan sau extravilan la aceeași dată, neavând vreo relevanță potențialul de dezvoltare al zonei. Legiuitorul a intenționat dezdăunarea persoanei expropriate prin raportare la prejudiciul cert suferit prin privarea de proprietate, a cărui evaluare se bazează pe caracteristicile terenului de la data exproprierii, și nu pe eventualele modificări ce ar putea interveni în viitor în această privință. După momentul transferului dreptului de proprietate în favoarea statului asupra terenului expropriat - ce a operat, necontestat, în cauză, fostul titular nu mai poate interveni în sensul modificării categoriei de folosință a terenului, motiv pentru care cuantumul despăgubirilor pentru expropriere nu poate avea în vedere o altă situație a imobilului decât cea de la data exproprierii.

În caz contrar, despăgubirile nu ar reflecta prejudiciul cert suferit de către proprietar, ci unul eventual, decurgând din posibilele multiple modificări ale situației terenului, incerte la data exproprierii și fără legătură cu exercițiul dreptului de proprietate de către persoana expropriată, ca atare, neputând fi luat în considerare la stabilirea despăgubirilor. Exigența constituțională a justei despăgubiri este întrunită prin interpretarea dispozițiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994 în sensul că despăgubirile se calculează pe baza categoriei de folosință a terenului și a amplasării acestuia în intravilan sau extravilan la momentul exproprierii, pentru asigurarea reparării prejudiciului cert suferit prin expropriere în raport de criteriul legal al prețului obișnuit de vânzare al terenurilor de natura celui expropriat.

Așadar, în cauză, în mod corect instanța de apel a confirmat aprecierea primei instanțe privind calcularea despăgubirilor pe baza destinației de teren agricol de la data exproprierii (când terenul era folosit pentru cultura de cereale și de rapiță), în absența vreunei dovezi din partea reclamantului în sensul că terenul ar fi fost ocupat, la acel moment, de o plantație viticolă sau urma să fie inclus într-un parc eolian, pentru a se justifica luarea în considerare a înscrisurilor relevând tranzacții pentru terenuri cu o asemenea destinație. Pe de altă parte, după cum reiese în mod explicit din art. 26 din Legea nr. 33/1994, sarcina stabilirii prețului „obișnuit” de vânzare revine instanței de judecată, obligație ce rezultă și din dispozițiile art. 27 alin. (1) din Legea nr. 33/1994, potrivit cărora „ Primind rezultatul expertizei, instanța îl va compara cu oferta și cu pretențiile formulate de părți și va hotărî”.

Aceasta înseamnă că, în aprecierea coroborată a probelor, instanța de judecată poate da eficiență doar acelor dovezi care conturează o anumită situație de fapt și să le înlăture pe cele contrare.

Din această perspectivă, instanța de apel a considerat în mod corect că tribunalul s-a raportat în stabilirea despăgubirilor doar la opinia acelui expert care a avut în vedere categoria de folosință corespunzătoare (spre deosebire de ceilalți doi experți, care s-au raportat la destinația de teren ocupat de o plantație viticolă, motiv pentru care opinia lor a fost înlăturată de către prima instanță), atât timp cât a apreciat că lucrarea de specialitate astfel întocmită în cursul judecății se coroborează cu situația de fapt rezultată din înscrisurile noi depuse în faza apelului, respectiv contracte de vânzare - cumpărare și relații comunicate de către un birou notarial din localitatea M. Reaprecierea acestor mijloace de probă, astfel cum preconizează recurentul prin reiterarea susținerilor privind relevanța acestora în ansamblul probator, excede atribuțiilor acestei instanțe de control judiciar, circumscrise strict verificării legalității deciziei recurate, prin prisma cazurilor de recurs expres și limitativ reglementate de art. 304 C. proc.

civ., iar nu și temeiniciei deciziei, în raport de probele administrate. Din cele menționate anterior, rezultă, totodată, că sunt nefondate și susținerile recurentului în sensul că, în mod greșit, ar fi fost luate în considerare doar actele de vânzare - cumpărare pe baza cărora biroul notarial din M. a comunicat relațiile solicitate de către instanța de apel (ca probe „absolute”), în condițiile în care aceste susțineri pornesc de la premisa eronată că instanța de apel ar fi înlăturat în totalitate concluziile celor trei experți desemnați în conformitate cu art. 25 din Legea nr. 33/1994 și s-ar fi raportat exclusiv la înscrisurile de la dosar.

În ceea ce privește art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, susținerile recurentului nu relevă critici concrete la adresa considerentelor instanței de apel, cuprinzând trimiteri generice la jurisprudența în materie a Curții Europene a Drepturilor Omului iar, pe de altă parte, făcând referire la cadrul legislativ în materia exproprierii, și nu la modul de stabilire a cuantumului despăgubirilor de către instanța de judecată în prezenta cauză. Față de considerentele expuse, rezultă că recursul reclamantului nu este fondat și urmează a fi respins ca atare, în aplicarea art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul A.G. împotriva deciziei nr. 10/C din 23 ianuarie 2013 a Curții de Apel Constanța, secția I civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică astăzi, 3 octombrie 2014.