ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 992/2012

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 12

decembrie 2007, reclamantul C.I. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul

Statul Român prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din

România, ca, prin sentința ce se va pronunța, să se dispună modificarea

hotărârii de stabilire a despăgubirilor nr. 315 din 16 noiembrie 2007 emisă de

pârât, în sensul stabilirii cuantumului despăgubirilor acordate la

1.069.792.500 lei (echivalentul a 31.755 euro - 15 euro/ m.p.) pentru terenul

în suprafață de 2116,37 m.p., proprietatea sa, situat în comuna Bărcănești, sat

Bărcănești.

În motivarea cererii,

reclamantul a susținut că prin hotărârea nr. 315 din 16 noiembrie 2007 nu s-a

stabilit o justă despăgubire, deoarece terenul expropriat are un preț real mult

mai mare decât cel determinat arbitrar prin expertiza de evaluare, ținându-se

cont de amplasamentul acestuia (se află în prelungirea terenului categoria

curți-construcții) și de pagubele produse, care constau în aceea că pe teren a

plantat livadă, a cultivat legume și cereale.

Pârâtul a formulat

întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii ca neîntemeiată, susținând, în

esență, că despăgubirea acordată a ținut cont de toate criteriile impuse de

lege.

Prin sentința civilă nr.

1546 din 23 noiembrie 2010, Tribunalul Prahova a admis acțiunea, a anulat

hotărârea nr. 315 din 16 noiembrie 2007 emisă de pârât și a constatat dreptul

reclamantului la despăgubiri în cuantum de 167.345 lei pentru terenul

expropriat în suprafață de 2116,37 m.p., situat în comuna Bărcănești, sat

Bărcănești, județul Buzău.

Pentru a se pronunța

astfel, prima instanță a reținut că, prin hotărârea nr. 315 din 16 noiembrie 2007,

a fost expropriat terenul reclamantului în suprafață de 2116,37 m.p., situat în

intravilanul comunei Bărcănești, sat Bărcănești, județul Prahova, tarlaua 37,

parcela 604/89, stabilindu-se o despăgubire de 26.670 lei.

S-a apreciat că, în

raport de caracteristicile concrete ale terenului (stabilite prin raportul de

expertiză efectuat în cauză) și corespunzător criteriilor reglementate de art. 26

din Legea nr. 33/1994 (prețul cu care se vând în mod obișnuit imobilele de

același fel și daunele aduse proprietarului), cuantumul just al despăgubirii

cuvenite reclamantului este de 167.345 lei.

Prin decizia nr. 56

din 7 martie 2011, Curtea de Apel Ploiești a respins ca nefondate apelurile

declarate de părți împotriva susmenționatei hotărâri.

Curtea de apel a

reținut următoarele:

Raportul de expertiză

efectuat la instanța de fond (filele 190-198), întocmit de o comisie de

experți, constituită conform dispozițiilor art. 25 din Legea nr. 33/1994, a

stabilit cuantumul despăgubirilor cuvenite reclamantului prin metoda

comparației directe, care a presupus parcurgerea mai multor etape, ce au

constat în: cercetarea pieței pentru obținerea de informații asupra unor

tranzacții (oferte de proprietăți similare cu cea evaluată, din punct de vedere

al tipului de proprietate, data vânzării/ofertării); compararea proprietăților

similare cu cea evaluată, utilizând elemente de comparație și ajustare adecvată

a prețului de vânzare a fiecărei proprietăți comparabile; analiza rezultatelor

și selectarea unei valori sau a unei marje de valori.

Deși în lucrarea

comună (filele 190-198), fiecare din cei trei experți a stabilit un cuantum al

despăgubirilor care, în opinia lor, se cuvenea reclamantului, în mod legal

prima instanță și-a însușit punctul de vedere exprimat de expertul instanței,

ce a evaluat terenul ținând cont de caracteristicile lui la data emiterii

hotărârii de expropriere, cu respectarea dispozițiilor art. 25 și 26 din Legea nr.

33/1994.

Tot sub aspectul criticilor

vizând legalitatea raportului de expertiză întocmit în cauză, s-a arătat că și

expertul B.N. are specialitatea de evaluator proprietăți imobiliare, astfel cum

reiese din înscrisul depus în fața instanței de apel, respectiv legitimația de

expert (fila 16 dosar apel).

Câtă vreme la dosar

nu există o dovadă în sensul că reclamantul ar fi încasat suma consemnată la

C.E.C. pe numele său, cu titlu de despăgubire, aceasta nu poate fi scăzută din

valoarea stabilită cu același titlu, în cadrul expertizei judiciare. De altfel,

cu privire la acest aspect s-a reținut că urmează a fi rezolvat în faza de

executare silită, în funcție de împrejurarea dacă până la acel moment

reclamantul va încasa sau nu acea sumă.

Împotriva

susmenționatei hotărâri, au declarat recurs reclamantul C.I. și pârâtul Statul

Român reprezentat prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale

din România, criticând-o pentru nelegalitate.

susținut, în dezvoltarea recursului său încadrat în prevederile art. 304 pct. 9

C. proc. civ., că hotărârea curții de apel a fost dată cu aplicarea greșită a

legii, respectiv a art. 25 - 26 din Legea nr. 33/1994.

A învederat că la

stabilirea cuantumului despăgubirii, instanța ar fi trebuit să țină seama de

amplasamentul terenului în litigiu (aflat în vecinătatea casei sale, în

prelungirea terenului pe care se află curtea casei), pagubele produse (pe teren

fiind plantată o livadă, cultivate legume și cereale), dar și împrejurarea că

prin exproprierea unei părți din terenul respectiv, scade considerabil valoarea

terenului rămas în proprietatea sa, ca și a posibilității de a-l mai valorifica

ulterior.

Despăgubirile

acordate au fost stabilite diferențiat și în lipsa unor criterii, ajungându-se

la situația de a fi acordate unor vecini aflați la mare distanță de

proprietatea sa, despăgubire de 4 ori mai mare decât cea cu privire la care s-a

reținut că i se cuvine prin hotărârea expropriatorului.

Deși instanța a

omologat raportul de expertiză efectuat în cauză, prin care s-a stabilit un

cuantum al despăgubirii de 22,4 euro/ m.p., în dispozitivul hotărârii s-a

consemnat acordarea unei despăgubiri în cuantum de 19,4 euro/ m.p.

Instanța ar fi

reținut, eronat, că reclamantul ar fi încasat suma consemnată la CEC la

dispoziția sa, care a fost dedusă din totalul sumei reținute cu titlul de

despăgubiri, probele relevând că suma nu a putut fi încasată dat fiind refuzul

expropriatorului de a elibera recipisa de consemnare.

A solicitat admiterea

recursului, modificarea în parte a deciziei curții de apel, iar pe fond,

admiterea contestației și modificarea hotărârii de stabilire a despăgubirilor nr.

315 din 16 noiembrie 2007 în sensul că despăgubirea urmează să fie stabilită în

cuantumul precizat de expert Băniță Nicolae, iar în subsidiar, omologarea

raportului de expertiză C.M., care a stabilit un cuantum al despăgubirii de

22,4 euro/ m.p., sumă în care urmează să fie inclusă și despăgubirea consemnată

și neîncasată de expropriat.

Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România a susținut,

în dezvoltarea motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,

că instanța de apel, cât și instanța de fond, a încălcat dispozițiile art. 25 și

26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 conform cărora „la calcularea despăgubirilor

experții, precum și instanța vor ținea seama de prețul cu care se vând în mod

obișnuit imobile de același fel în unitatea administrativ-teritorială”,

respectiv în localitatea Bărcănești.

În conformitate cu

aceste dispoziții legale era obligatoriu ca în cauză să se efectueze o

expertiză specialitatea evaluare proprietăți imobiliare întocmită de o comisie

compusă din trei experți de specialitate, atestați ANEVAR.

Expertul B.N. nu a

avut și nu are o astfel de specializare și nu este nici atestat în această

materie, ci doar în specializările topografie, cadastru și geodezie.

În mod greșit s-a

apreciat că cei doi experți - C.M. și B.N. - au respectat criteriile legale de

determinare a despăgubirilor, deși au avut în vedere „prețul de ofertare”

apărute pe internet și în presa prahoveană, cu ignorarea dispozițiilor art. 26 alin.

(2) din Legea nr. 33/1994. Potrivit acestei norme legale „prețul cu care se

vând în mod obișnuit imobilele” se referă la „prețul de tranzacționare” al

imobilelor supuse (exproprierii), criteriu la care s-a raportat expert M.I.,

care a stabilit un cuantum al despăgubirii de 12 lei/ m.p., evaluare ignorată

de instanță.

A solicitat admiterea

recursului și, în urma rejudecării cauzei, respingerea acțiunii cu consecința

menținerii hotărârii de stabilire a despăgubirilor nr. 316 din 17 decembrie 2007

supusă prezentei proceduri.

Recursurile sunt

fondate, pentru considerentele ce succed:

Potrivit art. 26 alin.

(1) din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate

publică „despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului și din

prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite”.

Iar alin. (2) al

aceluiași text dispune că „la calcularea cuantumului despăgubirilor, experții,

precum și instanța vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit,

imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la data

întocmirii raportului de expertiză, precum și de daunele aduse proprietarului

sau, după caz, altor persoane îndreptățite, luând în considerare și dovezile

prezentate de aceștia”.

Legea stabilește

astfel un criteriu legal de determinare a despăgubirii, constând în „prețul cu

care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea

administrativ - teritorială”, căruia i se poate adăuga (în măsura în care se

solicită), pentru „calcularea cuantumului despăgubirilor” și „daunele aduse

proprietarului, […], luând în considerare dovezile prezentate de acesta”.

Modalitatea de

determinare a despăgubirii astfel cum este individualizată de alin. (2) al

normei legale citate, constituie transpunerea/indicarea elementelor de

stabilire a despăgubirii acordate în această materie care, potrivit alin. (1)

al aceluiași text „se compune din valoarea reală a imobilului și din

prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite”.

Or, în cauză, în

această operațiune, legală, de determinare a despăgubirii, instanțele fondului

s-au raportat la alte elemente decât cele legale în determinarea cuantumului

despăgubirii, ceea ce atrage incidența motivului de recurs prevăzut de art. 304

pct. 9 C. proc. civ., invocat de recurenți în susținerea căii de atac deduse

judecății.

Pe de o parte,

instanța de fond, ale cărei dispoziții au fost confirmate întocmai de instanța

de apel, a reținut valoarea despăgubirii din expertiza B.N., care s-a raportat

însă la alte criterii decât cele stipulate de norma evocată (obținerea de

informații asupra unor prețuri de tranzacționare, compararea proprietăților

similare cu cea evaluată, etc.), iar pe de altă parte, nu a administrat

probațiunea necesară în scopul determinării echivalentului

prejudiciului/daunelor produse proprietarului, consecință a exproprierii.

Cu referire la acest

aspect, încă în fața primei instanțe, reclamantul a pretins plata unor daune

constând în pagubele produse urmare a exproprierii terenului proprietatea sa,

aflat în continuarea gospodăriei sale, care presupune verificarea și a altor

elemente, constând în amplasamentul acestui teren, aflat în prelungirea gospodăriei

sale, contravaloarea culturilor (inclusiv pomi fructiferi) aflate pe acest

teren, ca și a veniturilor de care a fost lipsit prin exproprierea bunului,

precum și celelalte pierderi indicate de parte, consecință directă a

exproprierii bunului.

Aceasta presupune ca,

alăturat constatărilor unor experți, care să determine concret consecințele

exproprierii bunului produse în patrimoniul persoanei deposedate, probațiunea

să implice și administrarea altor probe, utile și pertinente, în scopul

determinării prejudiciului produs proprietarului, cu indicarea sa concretă în

stabilirea cuantumului total al despăgubirii.

Totodată, la

determinarea despăgubirilor trebuie să se țină seama de criteriul legal enunțat

– „prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel”, ceea ce

presupune stabilirea despăgubirii prin raportare la prețurile de tranzacționare

(indicat în actele de transmisiune), iar nu a celor de ofertare (de pe internet

ori presa locală).

Simpla preluare a conținutului

normei ce reglementează „despăgubirea” în materia exproprierii și a modalității

sale de determinare, astfel cum este prevăzut de art. 26 alin. (2) din Legea nr.

33/1994 nu este de natură să suplinească și, mai mult, să fundamenteze

soluțiile adoptate/pronunțate de cele două instanțe.

Ca urmare, față de

cele ce preced, constatând incidența motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct.

9 C. proc. civ., în temeiul art. 312 alin. (5) C. proc. civ., cu referire la art.

314 C. proc. civ., recursurile deduse judecății vor fi admise cu consecința

casării deciziei curții de apel și trimiterii cauzei spre rejudecare la aceeași

instanță în scopul refacerii și suplimentării probațiunii potrivit celor

expuse.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile

declarate de reclamantul C.I. și de pârâtul Statul Român prin Compania

Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA împotriva deciziei nr.

56 din 07 martie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția civilă și pentru

cauze cu minori și de familie, pe care o casează și trimite cauza spre

rejudecare la aceeași curte de apel.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 15 februarie 2012.