ÎCCJ, decizie (scj.ro #132470)

Excepția necompetenței teritoriale. Autoritate de lucru judecat.

Cuprins pe materii

: Drept procesual civil. Hotărâre judecătorească.

Index alfabetic

: conflict de competență

-autoritate de lucru judecat

-declinare

NCPC, art. 118, art. 133, art. 135, art. 430, art. 431

Conform art. 431 alin. (2) C.proc.civ. hotărârea judecătorească ce statuează asupra unei excepții procesuale ori asupra oricărui alt incident are autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranșată, autoritate ce privește atât dispozitivul cât și considerentele pe care acesta se sprijină.

În acest caz, nu este necesar să existe tripla identitate de părți, obiect și cauză, ci este suficient ca în judecata ulterioară să fie adusă în discuție o chestiune litigioasă care să aibă legătură cu ceea ce s-a soluționat anterior, așa încât aceasta să nu mai poată fi contrazisă, indiferent dacă această rezolvare a fost dată prin dispozitiv sau numai în considerente, date fiind dispozițiile art. 430 alin. (2) C.proc.civ.

Prin urmare, efectul pozitiv al autorității lucrului judecat împiedică nu numai judecarea din nou a unui proces terminat, ci și contrazicerile dintre două hotărâri judecătorești, în sensul că dacă s-a stabilit definitiv competența teritorială exclusivă a unei instanțe, aceeași chestiune litigioasă ce a primit o dezlegare nu mai poate primi, într-un litigiu ulterior, o altă soluție.

Secția I civilă, decizia nr. 927 din  15 aprilie 2016

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Piatra Neamț la data de 27.03.2014, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâții  B., C., D., E., F., G., H., J., K., L., M., N., solicitând partajul averii succesorale privind suprafața totală de teren de 8 ha și 8.400 mp, situată în comuna Zvoriște, cu obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.

În motivare, a menționat reclamanta că defuncta Q. a decedat la 04.03.1984, iar părțile au vocație la succesiune.

A susținut că la decesul defunctei Q., au rămas, conform titlului de proprietate nr. x9/1997, suprafața de 8 ha și 8.400 mp teren.

În drept, s-au invocat dispozițiile art. 2633, 963 C.civ.

Pârâții F., P. și R. au formulat întâmpinare și cerere reconvențională la 17.11.2014 prin care au solicitat constatarea nulității parțiale absolute a certificatului de moștenitor nr. x/1984 în ceea ce privește stabilirea calității de moștenitor după defuncta Q., constatarea lipsei calității procesuale pasive a pârâților L., M. și N., partajarea averii succesorale rămase de pe urma defunctei S., cu cheltuieli de judecată.

În motivare, au arătat că prin certificatul de moștenitor nr. x0/1984 s-a constatat în mod eronat că numiții B., T., V., J., E. și A. sunt străini de succesiunea defunctei lor mame, iar fiica S. este pur si simplu omisă. Au precizat că au acceptat succesiunea tacit, prin preluarea de bunuri din moștenire, iar, prin efectul Legii nr. 18/1991 au fost repuși în termenul de acceptare a moștenirii.

În drept, s-au invocat prevederile art. 6 C.civ., 728 C.civ. și art. 979 C.proc.civ.

Prin sentința civilă nr. 3212 din 15.10.2015, pronunțată de Judecătoria Piatra Neamț a fost admisă excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu de instanță, cauza fiind trimisă spre competentă soluționare Judecătoriei Suceava.

Instanța a reținut că, potrivit art. 118  C.proc.civ., în materie  de moștenire până la ieșirea din indiviziune sunt de competența exclusivă a instanței celui din urmă domiciliu al defunctului cererile privitoare la moștenire, precum și cele privitoare la pretențiile pe care moștenitorii le-ar avea unul împotriva  altuia.

Instanța a avut în vedere că acțiunea principală formulată are ca obiect ieșirea din indiviziune a părților cu privire la bunurile rămase de pe urma defunctei Q., decedată la 04.03.1984. Din copia certificatului de deces reiese că ultimul domiciliu al defunctei a fost în comuna Zvoriștea, aceeași împrejurare fiind relevată și prin certificatul de moștenitor nr. x din 19.11.1984 eliberat de Notariatul de Stat Suceava.

Astfel, față de dispozițiile mai sus-menționate, precum și aplicând dispozițiile art. 123 C.proc.civ. în ceea ce privește cererea reconvențională formulată, față de actele dosarului, constatând că excepția de necompetență teritorială exclusivă este întemeiată, Judecătoria Piatra Neamț a admis excepția și a declinat competența de judecată a cauzei în favoarea Judecătoriei Suceava, trimițând dosarul cauzei acestei instanțe în vederea soluționării atât a cererii principale, cât și a cererii incidentale formulate.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Suceava în data de 08.12.2015.

Prin sentința civilă nr. 691 din 18.02.2016, Judecătoria Suceava a admis excepția

necompetenței teritoriale și a declinat competența soluționării cauzei în favoarea Judecătoriei Piatra Neamț; în baza art. 133 pct. 2 C.proc.civ. a constatat intervenit conflictul negativ de competență și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru pronunțarea regulatorului de competență.

Pentru a pronunța această hotărâre, s-a reținut, în esență, că, aspectul litigios al competenței teritoriale privind dezbaterea succesiunii după defuncții E. și Q. a fost soluționat definitiv prin sentința civilă nr. 2125 din 27.03.2013 a Judecătoriei Suceava, prin care a fost atribuită competența în favoarea Judecătoriei Piatra Neamț, astfel că, sub acest aspect nu se poate stabili în contră, prin altă sentință judecătorească sau prin încheiere interlocutorie de verificare a competenței prevăzută de art. 131 C.proc.civ.

Analizând conflictul negativ de competență în condițiile art. 135 alin. (1) și (4) C.proc.civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Piatra Neamț, având în vedere următoarele considerente:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Piatra Neamț la data de 27.03.2014, reclamanta A. a solicitat partajarea averii succesorale de pe urma defunctei Q.

Pârâții F., P. și R. au formulat cerere reconvențională la 17.11.2014 prin care au solicitat constatarea nulității parțiale absolute a certificatului de moștenitor nr. x/1984 și partajarea averii succesorale rămase de pe urma defunctei S.

Anterior, prin acțiunea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 17.07.2012 sub nr. x/314/2012 din aceeași dată reclamantul U. a solicitat în contradictoriu cu pârâții J., A., K., B., C., D., L. și M., partajarea bunurilor imobile rămase în urma defuncților W., decedat în anul 1948, Q. decedată la data de 5.03.1984, bunuri imobile ce constau în suprafața de 8,8400 ha teren intravilan și extravilan comunei Zvoriștea, înscris în titlul de proprietate nr. x eliberat la data de 11.06.1997, precum și suprafața de 3,56 ha teren pădure situată în județul Suceava, în cotele prevăzute de lege avându-se în vedere faptul că o parte din moștenitori nu sunt înscriși în titlul de proprietate indicat mai sus, iar alții și-au primit partea de teren în timpul vieții lui Q. câte 1,89 ha și ieșirea din indiviziune cu privire  la  teren.

Prin sentința civilă nr. 2125/2013 pronunțată de Judecătoria Suceava a fost admisă excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Suceava invocată de pârâtele A. și B., (care au susținut că ultimul domiciliu al defuncților W. și Q. a fost la Piatra Neamț și că Q. a decedat la Piatra Neamț), fiind declinată competența  de soluționare  a cauzei în favoarea Judecătoriei Piatra Neamț.

Sub același număr cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Piatra Neamț, unde, la al treilea termen de judecată, prin sentința nr. 4623/2013 acțiunea a fost anulată ca insuficient timbrată, fără a se declanșa conflict negativ de competență, hotărârea fiind definitivă prin neexercitarea căii de atac.

Ca atare, chestiunea competenței teritoriale privind dezbaterea succesiunii de pe urma defunctei Q. a fost soluționată definitiv prin sentința civilă nr. 2125/2013 a Judecătoriei Suceava, astfel cum în mod corect a reținut această instanță.

Conform art. 431 al. (2) C.proc.civ. hotărârea judecătorească ce statuează asupra unei excepții procesuale ori asupra oricărui alt incident are autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranșată, autoritate de lucru judecat ce privește atât dispozitivul, precum și considerentele pe care acesta se sprijină.

Astfel că autoritatea lucrului judecat are la bază regula că o acțiune nu poate fi judecată decât o singură dată, dar și că o constatare făcută prin hotărâre judecătorească definitivă nu trebuie să fie contrazisă de o altă hotărâre, tocmai în scopul de a se realiza o administrare uniformă a justiției.

În acest caz, nu este necesar să existe tripla identitate de părți, obiect și cauză, ci este suficient ca în judecata ulterioară să fie adusă în discuție o chestiune litigioasă care să aibă legătură cu ceea ce s-a soluționat anterior, așa încât aceasta să nu mai poată fi contrazisă, indiferent dacă această rezolvare

a fost dată prin dispozitiv sau numai în considerente, date fiind dispozițiile art. 430 alin. (2) C.proc.civ.

Prin urmare, efectul pozitiv al autorității lucrului judecat împiedică nu numai judecarea din nou a unui proces terminat, ci și contrazicerile dintre două hotărâri judecătorești, în sensul că dacă s-a stabilit definitiv competența teritorială exclusivă a unei instanțe, în speță a Judecătoriei Piatra Neamț, aceeași chestiune litigioasă ce a primit o dezlegare nu mai poate primi, într-un litigiu ulterior, o altă soluție.

În ceea ce privește cererea reconvențională ce vizează dezbaterea succesiunii de pe urma defunctei Q., verificarea competenței instanței sesizate de către reclamantă, în aplicarea

art. 131

C.proc.civ., poate viza doar cererea principală, nu și cererile accesorii și incidentale, în privința cărora este aplicabil art. 123

alin. (1)

din același cod.

Or, cererea reconvențională reprezintă, potrivit art. 30

alin. (6)

C.proc.civ., o cerere incidentală.

Prin urmare, caracterul său de cerere incidentală atrage aplicabilitatea art. 123

alin. (1)

C.proc.civ., în sensul că se judecă de către instanța competentă pentru cererea principală, chiar dacă cererea reconvențională ar fi fost de competența materială sau teritorială a altei instanțe judecătorești (ceea ce nu este cazul în speță, defuncta S. având ultimul domiciliu în raza teritorială a Judecătoriei Piatra Neamț) în ipoteza în care ar fi fost promovată pe calea unui proces separat ca cerere principală.

Prorogarea legală de competență produce efecte pe tot parcursul procesului, indiferent dacă cererea principală și cererea reconvențională se soluționează concomitent, precum în speță, ori se procedează la disjungerea cererii reconvenționale și formarea unui nou dosar, ca urmare a faptului că cererea principală este în stare de judecată, în aplicarea art. 230 alin. (2) din cod.

Pentru aceste considerente, reținând în concluzie faptul că, în ceea ce privește succesiunea după defuncta Q. competența teritorială a fost stabilită prin sentința civilă nr. 2125/2013 pronunțată de Judecătoria Suceava, devenită definitivă, iar, față de existența cererii reconvenționale privind dezbaterea succesiunii defunctei S. sunt aplicabile prevederile art. 123 alin. (1) C.proc.civ., Înalta Curte, în temeiul art. 135 C.proc.civ., a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Piatra Neamț.