ÎCCJ, Secția penală

Decizia penală nr. 167/A/2016

Deliberând asupra apelului declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Târgu Mureș împotriva Sentinței penale nr. 16 din 12 iunie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția penală, și pentru cauze cu minori și de familie, privind pe inculpații A. și B. constată următoarele:

I. Prin Sentința penală nr. 16 din 12 iunie 2015, pronunțată în Dosarul nr. x/43/2014, Curtea de Apel Târgu Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, a dispus în baza art. 16 alin. (1) lit. d) C. proc. pen. rap. la art. 21 alin. (1) C. pen. achitarea inculpaților A., studii superioare, avocat în cadrul Baroului Mureș și B. pentru săvârșirea infracțiunii de șantaj prev. de art. 207 alin. (1), (3) C. pen.

De asemenea, în baza art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen. s-a dispus achitarea inculpatului A. pentru săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art. 322 alin. (1) C. pen. și a fost respinsă ca neîntemeiată cererea parchetului de desființare a contractului de asistență juridică încheiat între inculpați.

Pentru a dispune astfel, judecătorul de la fond a reținut că prin rechizitoriul din data de 15 decembrie 2014 Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Târgu Mureș, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului A. pentru comiterea infracțiunilor de șantaj și fals în înscrisuri sub semnătură privată, fapte prev. și ped. de art. 207 alin. (1) și 3 C. pen. și art. 322 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen., și a inculpatei B. pentru săvârșirea infracțiunii de șantaj, faptă prev. și ped. de art. 207 alin. (1) și 3 C. pen.

În motivarea acuzației, se arată că inculpatul, avocat în Baroul Mureș, și inculpata, pretinsa lui clientă, i-au cerut prin constrângere în data de 8 septembrie 2014 persoanei vătămate C., la locuința acesteia, suma de 500 de euro pe loc și suma de 3300 de euro prin virament bancar, cu titlu de pensie de întreținere pentru minora D., fiica inculpatei, trimițându-i anterior persoanei vătămate și o notificare scrisă în același sens. În plus, inculpatul, după demararea anchetei cu privire la această faptă, a încheiat contractul de asistență juridică cu inculpata, antedatat 1 august 2014, pentru a justifica întocmirea notificării din data de 7 august 2014 trimisă persoanei vătămate.

În fața instanței, inculpatul A. a declarat că demersurile efectuate, în scris și oral, pentru clienta sa față de fiul persoanei vătămate, E., s-au circumscris drepturilor sale de avocat, de a încerca o înțelegere amiabilă cu acesta înaintea chemării lui în judecată și nu întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de șantaj. Nu i-a adresat cuvinte de amenințare persoanei vătămate C. În ce privește contractul de asistență juridică, a fost încheiat la data menționată în cuprinsul său. În orice caz, antedatarea lui nu era de natură să producă vreo consecință juridică. Inculpata B. arată că a urmărit ca tatăl fetiței ei, E., să își îndeplinească obligațiile părintești. Nu i-a adresat nici amenințări și nici solicitări de bani persoanei vătămate C. Contractul a fost încheiat la data menționată în cuprinsul său.

Analizând probele dosarului, instanța de fond a reținut următoarea stare de fapt:

Între inculpata C. și numitul E., fiul persoanei vătămate C., a existat o relație de concubinaj. C. are o fetiță, D. Pretinde că tatăl ei este E. Acesta nu și-a recunoscut formal paternitatea, dar după naștere a avut intenția să o facă și apoi a trimis, sporadic, fetiței prin mama ei sume de bani pentru întreținere (potrivit declarațiilor inculpatei, martorului F. și martorului G., martorului F., și persoanei vătămate).

În vara anului 2014, prin intermediul martorei H., inculpata l-a cunoscut pe inculpatul A., avocat în Baroul Mureș (potrivit declarației martorei). Inculpatul i-a acordat consultații juridice inculpatei cu privire la cele două probleme ale ei: recunoașterea paternității și stabilirea unei pensii de întreținere în sarcina numitului E. (potrivit declarației aceleași martore).

În data de 7 august 2015, inculpatul, în calitate de avocat, a redactat în numele inculpatei, în calitate (subînțeleasă) de clientă, notificarea depusă în copie la dosarul de urmărire penală. Notificarea era în mod formal adresată lui E. și spre știință persoanei vătămate C.

În realitate, a fost trimisă în mâinile celei din urmă. În ea, E. era somat să achite o sumă totală de 3.800 de euro cu titlu de pensie de întreținere restantă pentru minora D. și în continuare, cu același titlu, suma de 200 de euro lunar, sub sancțiunea chemării în judecată, a testului de paternitate și, la nevoie, a apelării la sprijinul Interpolului pentru aducerea lui în țară. Se concluziona, în notificare, că orice persoană care nu respectă legea nu scapă de răspundere fiindcă România este membră NATO și UE. În finalul notificării, este exprimată speranța rezolvării pe cale amiabilă a litigiului și sunt indicate contul bancar și numărul de telefon ale avocatului - inculpatul din cauza de față - spre folosul celui astfel somat. În data de 8 septembrie 2014, inculpata a venit în curtea comună a imobilelor din strada Călărașilor, Târgu Mureș, în care locuiau ea și persoana vătămată, însoțită de martora H. și de doi avocați: inculpatul și avocata stagiară I., al cărei avocat îndrumător era inculpatul.

Martora H. i-a spus persoanei vătămate să coboare în curte, fiindcă este așteptată de inculpată cu avocații (potrivit declarației martorului G.). Inculpații i-au prezentat persoanei vătămate somația pe care i-o trimiseseră anterior, și au reiterat susținerile din cuprinsul ei, dintre care persoana vătămată a remarcat-o cu deosebire pe cea referitoare la aducerea lui E. în țară cu Interpolul, potrivit plângerii și declarațiilor depuse în dosarul de urmărire penală. Din suma cu titlu de pensie de întreținere, inculpații au cerut un avans de 500 de euro. Discuțiile au degenerat rapid într-o polemică purtată între două grupuri: cel al inculpaților, însoțitorilor lor și părinților inculpatei, și cel al persoanei vătămate și al nepoților ei, martorii J. și G. În cursul discuțiilor, inculpatul a folosit un ton ridicat și, potrivit unei mărturii, s-a adresat persoanei vătămate cu apelativul "femeie", iar cei doi nepoți i-au replicat că este nesimțit și porc, și i-au adresat cuvinte obscene. După care, inculpatul s-a retras din curte. Martorul G. a chemat Poliția. Polițiștii i-au cerut inculpatului să se întoarcă în curtea comună, ca urmare între el și cei doi nepoți ai persoanei vătămate a reizbucnit un conflict verbal, în care, însă, persoana vătămată nu a fost implicată.

Instanța de fond a apreciat că nu a identificat ca amenințări distincte expresiile citate în rechizitoriu din declarația martorului G. - "va fi vai și amar de voi" și "ai înțeles, femeie?". Martorul amintește, în parte, folosirea acestor expresii, dar din declarația lui reiese că inculpații se refereau la eventualitatea aducerii în țară a numitului E. cu ajutorul Interpol-ului.

Instanța de fond a reținut că deși inculpații neagă invocarea Interpol-ului, este ilogic să fi folosit acest mijloc de presiune în notificarea scrisă, dar să îl fi uitat în cea orală. De asemenea, ei neagă solicitarea vreunei sume de bani, dar, la fel, în acest caz scopul deplasării lor la persoana vătămată lipsește. În realitate, așa cum rezultă din notificarea scrisă, scopul lor era obținerea sumei de bani cu titlu de pensie de întreținere. Martora H. confirmă că părțile au discutat pe marginea notificării. De asemenea, din transcrierea înregistrării apelului martorului G. la Serviciul de Urgență 112 rezultă că s-au purtat discuții pe marginea unei sume de 500 de lei cu titlu de pensie de întreținere.

Din înscrierea calității de avocat a inculpatului în cuprinsul notificării, respectiv a mențiunii că inculpata este reprezentată de avocat, din prezentarea inculpatului ca avocat al inculpatei în cursul discuțiilor cu persoana vătămată, împrejurări coroborate cu declarațiile inculpaților și ale martorilor H., I. și K. rezultă că, anterior datei notificării, 7 august 2015, între cei doi inculpați s-a încheiat un acord verbal de asistență juridică având ca obiect asistarea și reprezentarea inculpatei în acțiunile extrajudiciare de obținere a pensiei de întreținere de la numitul E. și, în caz de insucces, în acțiunile judiciare privind stabilirea paternității și obligarea acestuia la plata pensiei de întreținere. Potrivit martorului K., cei doi inculpați au semnat și un înscris, în data de 1 august 2014, care era asemănător contractului de asistență juridică depus la dosarul de urmărire penală. Totuși, din probele dosarului rezultă că anume contractul de la dosar a fost semnat abia ulterior, și în data de 20 octombrie 2014 sau în perioada imediat anterioară, în orice caz după începerea urmăririi penale împotriva inculpaților pentru șantaj, în baza ordonanței din data de 16 octombrie 2014.

Instanța de fond a avut în vedere, în primul rând, convorbirea telefonică din data de 20 octombrie 2014 dintre inculpată și martora H., în care cele două discută despre o întâlnire recentă dintre inculpați. Inculpata arată că, la acea întâlnire, inculpatul i-a dat o "hârtie". Din mențiunile inculpatei referitoare la conținutul actului și la suma înscrisă în cuprinsul său, 500 de lei, rezultă că este vorba despre exemplarul care revenea inculpatei, în calitate de clientă, de pe contractul de asistență juridică din cauză. Or, din cuprinsul contractului rezultă că un exemplar a fost înmânat clientei cu ocazia întocmirii lui. În același sens, din cuprinsul convorbirii telefonice reiese că actul era necesar pentru a justifica prezența inculpatului în curtea comună în procesul având ca obiect această faptă. Ca urmare, discuția nu se putea referi doar la obținerea de la inculpat a unui exemplar de pe contract, ci la încheierea contractului. Dacă inculpatul ar fi avut deja exemplarele contractului, semnate, asupra sa, discuția ar fi fost fără sens. Din convorbire mai rezultă că această încheiere a contractului a avut în vedere urmărirea penală desfășurată împotriva inculpaților pentru șantaj, ca urmare este ulterioară ordonanței din data de 16 octombrie 2014.

În al doilea rând, instanța de fond a avut în vedere numărul de înregistrare al contractului. Cu ocazia percheziției efectuate la cabinetul inculpatului în data de 6 noiembrie 2014, s-a constatat că acest contract purta cel mai mare număr (adică, era cel mai recent) dintre contractele de asistență juridică încheiate de inculpat. Procurorul care a văzut carnetul de contracte arată, în cuprinsul rechizitoriului, că mai multe contracte de asistență juridică având numere mai mici (adică, anterioare celui din cauză) sunt datate ulterior zilei de 1 august 2014, susținere care nu a fost contrazisă de inculpat.

Ca urmare, instanța de fond a reținut că, la data de 1 august 2014, între părți exista un acord verbal de asistență juridică, dar că înscrisul care materializează acest acord, depus la dosar, a fost întocmit în perioada imediat anterioară datei de 23 octombrie 2014 sau în acea dată, în orice caz nu înainte de data de 16 octombrie 2014. Ca urmare, înscrisul este antedatat, iar mențiunea din cuprinsul său că a fost încheiat în data de 1 august 2014 este nereală.

În drept, instanța de fond a arătat următoarele:

Cu privire la infracțiunea de șantaj: Aparent, acuzația este aberantă. Potrivit doctrinei și jurisprudenței din țara noastră, amenințarea unei persoane cu recurgerea la organele judiciare pentru realizarea unei pretenții nu constituie fapta penală de amenințare. Cu titlu de exemplu, a decis în acest sens Curtea de Apel Iași, într-o cauză în care inculpatul amenințase persoana vătămată, polițist, că îi va face plângere penală și că va fi dată afară din serviciu (Decizia penală nr. 129/2012, rezumată, cu notă favorabilă, în F. V. Cășuneanu, C. Chiriță, Probleme de drept penal rezolvate de Curtea de Apel Iași în semestrul I al anului 2012, în revista "Dreptul", nr. 2/2014, p. 213 - 214). În speță, constrângerea persoanei vătămate s-ar fi realizat potrivit acuzațiilor prin amenințarea cu recurgerea la o acțiune în justiție și apelarea eventuală la Interpol pentru aducerea în țară a fiului acestuia. Cum asemenea căi de constrângere sunt perfect legitime, în mod logic nu poate fi vorba despre o amenințare, prin urmare despre șantaj.

Ca urmare, notificarea adresată persoanei vătămate nu întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de șantaj, în accepțiunea pe care această infracțiune o are până în acest moment în dreptul român. Cum discuțiile din data de 8 septembrie 2014 au presupus reiterarea somației de plată a unei sume de bani, sub sancțiunea arătată și în cuprinsul notificării scrise, rezultă că nici cele spuse atunci de inculpați nu întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii - din nou, cu precizarea că aici instanța are în vedere înțelesul dat în mod obișnuit acestei infracțiuni, în doctrină și în practica judiciară. Totuși, în sine doctrina și practica judiciară nu constituie izvor de drept. Or, textual, art. 207 C. pen. se referă la constrângerea unei persoane, fără a limita modul, legal sau nu, în care ea se realizează. De fapt, persoana vătămată declară că, din punctul său de vedere, distincția este puțin relevantă.

Persoana vătămată exprimă, în declarațiile ei, o imagine anume a funcționării statului de drept. Când inculpata o amenință că îi rezolvă pe toți cu legea, persoana vătămată înțelege că prin relațiile pe care inculpata le are cu avocatul A. și cu alte persoane importante poate să facă ceea ce își dorește (citare aproximativă din declarația persoanei vătămate de la dosarul de urmărire penală). În concepția persoanei vătămate, aparent împărtășită în cauză de parchet, legea nu este expresia voinței tuturor, prin definiție justă, ci încrengătura relațiilor obscure și forța oarbă a instituțiilor de forță sau percepute ca atare, în speță instanța de judecată și Interpolul.

În afară de elementul constrângerii, art. 207 C. pen. se mai referă la scopul acestei constrângerii, și anume scopul dobândirii în mod injust al unui folos patrimonial. Din punctul de vedere al pârâtului orice pretenție a reclamantului pe care nu o recunoaște poate fi considerată, desigur, injustă. Parchetul nu susține, totuși, că pe fond obligarea numitului E. la plata unei pensii de întreținere este injustă.

Parchetul susține altceva: că modul în care s-a urmărit obținerea acestui folos patrimonial, și anume solicitarea lui pe cale extrajudiciară, înainte de pronunțarea unei hotărâri judecătorești care să sancționeze obligația de întreținere și prin amenințarea cu recurgerea la forța organelor judiciare, este injust. Din nou, aceasta este o interpretare pe care textul art. 207 C. pen. o poate suferi. Nu pentru că nimeni nu ar putea solicita în țara noastră o sumă de bani decât în instanță - nici restul de la vânzătoarea din magazin, nici onorariul de la client, nici restanțele salariale de la angajator. Ci pentru că, în măsura în care aceste pretențiile sunt injuste, obținerea unei sume de bani în baza lor poate fi considerată un mod injust de îmbogățire. Iar cât timp, prin ipoteză, organele judiciare nu sancționează justețea acestor pretenții (din motivul că na se pot pronunța înainte de a fi sesizate), partea adversă celei reclamante, și în urma ei parchetul, le pot considera cu impunitate injuste.

Textul art. 207 C. pen., așadar, nu împiedică prin niciun element din cuprinsul său interpretarea dată de parchet, că amenințarea cu recurgerea la organele judiciare pentru obținerea recunoașterii paternității și obligarea numitului E. la plata pensiei de întreținere constituie o amenințare de natură să o constrângă pe mama acestuia, C., să facă ceva în urma căruia inculpații ar fi obținut de la fiul ei plata unei sume de bani. Cu alte cuvinte, constituie o constrângere în scopul de a dobândi în mod injust un folos. Iată că, astfel, acuzația de șantaj din cauză, aparent aberantă, se vădește acoperită de textul art. 207 C. pen. în baza acestui raționament, amenințarea unui pârât cu formularea unei acțiuni civile, a unui făptuitor cu depunerea unei plângeri penale, a unui inculpat cu întocmirea rechizitoriului, a unei părți din proces cu recurgerea la asistența judiciară internațională, toate aceste fapte pot fi considerate, în optica aparent îmbrățișată de persoana vătămată și de parchet, fapte de șantaj.

Dar tot Codul penal oferă și ieșirea din această situație absurdă. Potrivit art. 21 alin. (1) C. pen., este justificată fapta prevăzută de legea penală constând în exercitarea unui drept recunoscut de lege, cu respectarea condițiilor și limitelor prevăzute de aceasta. Or, constituie un drept al persoanei care are o pretenție invocarea recurgerii la organele judiciare în notificarea adresată pârâtului anterior formulării unei acțiuni civile, sau în discuțiile cu făptuitorul înaintea formulării unei plângeri prealabile. Dreptul rezultă, spre exemplu, din sensul dispozițiilor art. 1522 C. civ. Acestea prevăd textual calea notificării scrise fără a reglementa detaliat conținutul acesteia, dar faptul că ea implică prezentarea alternativei de a recurge la organele judiciare reiese din titlul capitolului în care este inserat acest text, Executarea silită a obligațiilor. Același drept, de a prezenta părții adverse propunerea de înțelegere sub sancțiunea recurgerii la forța publică, reiese și din art. 296 alin. (1) C. proc. pen., care prevede un termen de 3 luni pentru introducerea plângerii prealabile. Una din rațiunile acestui text legal este aceea de a permite persoanei care se consideră vătămată o înțelegere extrajudiciară cu făptuitorul, sub sancțiunea depunerii plângerii înainte de împlinirea termenului limită. În același spirit este formulat art. 30 alin. (1) C proc. civ. Acesta prevede că oricine are o pretenție împotriva unei persoane are dreptul să facă o cerere în fața instanței. Rezultă că are alternativa de a încerca o înțelegere amiabilă cu debitorul pretinsei obligații, care poate accepta înțelegerea sub sancțiunea, în caz de refuz, de a se vedea chemat în judecată.

În esență, în această paradigmă au acționat inculpații: au solicitat satisfacerea unei pretenții, e drept încă nerecunoscută de o instanță, pe cale amiabilă și au prezentat persoanei vătămate alternativa apelării la organele judiciare. Nici în scris, nici în discuțiile verbale nu au depășit această paradigmă. Tonul ridicat cu care au vorbit nu a avut, e drept, nimic amiabil în el. Dar, în înțelesul juridic al noțiunii, ei au acționat în fapt pentru satisfacerea pe o cale permisă de lege, cea a unei înțelegeri extrajudiciare, a pretențiilor inculpatei asistată de inculpat. Ca urmare, pentru infracțiunea de șantaj prevăzută de art. 207 alin. (1), (3) C. pen. se impune achitarea lor în baza art. 16 alin. (1) lit. d) C. proc. pen. rap. la art. 21 alin. (1) C. pen.

Cu privire la infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată: Potrivit art. 322 alin. (1) C. pen., falsificarea unui înscris sub semnătură privată constituie infracțiune dacă făptuitorul folosește sau încredințează spre folosire înscrisul, în vederea producerii unei consecințe juridice.

În speță, inculpații nu au folosit înscrisul. S-ar putea, totuși, susține că inculpatul l-a încredințat inculpatei spre folosire. În acest caz, potrivit acuzațiilor, consecința juridică pe care a urmărit-o încredințarea de către inculpat a înscrisului a fost apărarea sa în fața infracțiunii de șantaj. Cum anume urmărea să se apere, rezultă implicit din rechizitoriu: contractul de asistență judiciară justifica notificarea scrisă trimisă persoanei vătămate și somațiile verbale din data de 8 septembrie 2014. Dar, în primul rând, notificarea scrisă și somațiile verbale au reprezentat acte legitime, care nu aveau nevoie de justificare. S-ar putea susține, totuși, că de vreme ce parchetul se arăta dispus să le considere astfel numai în cazul existenței unui contract de asistență juridică încheiat între inculpați, folosirea lui ar fi produs consecințe juridice asupra cursului urmăririi penale. Aici, instanța observă mai întâi că producerea unei consecințe juridice nu trebuie să depindă de opțiunea arbitrară a unui organ judiciar, ci de dreptul obiectiv. Or, de drept, soluția dată urmăririi penale pentru infracțiunea de șantaj trebuia să fie aceeași, indiferent de existența sau nu a contractului de asistență juridică, și ea derivă din caracterul justificat al constrângerii exercitate asupra persoanei vătămate constând în indicarea recurgerii la organele judiciare pentru satisfacerea pretențiilor.

În cazul în care acest argument ar fi considerat insuficient, instanța observă că soluționarea cauzei ar depinde de natura juridică a formei scrise cerută pentru contractul de asistență juridică - ad probationem sau ad validitatem. În speță, contractul, ca acord de voință sau negotium, a existat în mod evident la momentul notificării și la data somațiilor verbale adresate persoanei vătămate. Din niciun element al dosarului nu rezultă altceva decât că inculpatul a acționat în calitate de avocat al inculpatei, că a făcut-o în baza înțelegeri reale dintre cei doi și că s-a prezentat astfel în mod public. La datele notificării scrise și somării verbale a persoanei vătămate lipsea, totuși, înscrisul care consemna acordul de voință, contractul ca instrumentum.

Art. 29 alin. (1) din Legea nr. 51/1995 prevede că avocatul înscris în tabloul baroului are dreptul să asiste și să reprezinte orice persoană fizică sau juridică, în temeiul unui contract încheiat în formă scrisă, care dobândește dată certă prin înregistrarea în registrul oficial de evidență. Aparent, aceasta ar însemna că forma scrisă a contractului este cerută pentru validitatea lui. Totuși, în art. 26 alin. (2) din aceeași lege se arată că actele specifice profesiei de avocat, efectuate în mod public de o persoană care nu a dobândit calitatea de avocat în condițiile prezentei legi, sunt nule dacă s-a produs o vătămare ce nu poate fi remediată în alt mod, în afară de cazul în care modul de îndeplinire a acestora a fost de natură să producă o eroare comună cu privire la calitatea celui care le-a săvârșit. De aici rezultă principiul că, chiar în lipsa formalităților legale, actele avocatului pot fi valide. În condițiile în care în cuprinsul notificării adresate persoanei vătămate cei doi inculpați asumă calitatea de avocat a inculpatului, în care în aceeași calitate s-a prezentat și cu ocazia discuțiilor verbale avute cu persoana vătămată, și în care actul îndeplinit, notificarea prealabilă recurgerii la organele judiciare, nu era de natură să producă vreo vătămare persoanei vătămate, instanța reține că notificarea este validă indiferent de inexistența, la momentul ei, a contractului scris de asistență juridică. De aceeași validitate se bucură somațiile verbale adresate persoanei vătămate, în măsura în care asemenea acte, ținând de o dispută având ca obiect înțelegerea extrajudiciară dintre părți, au nevoie de validare. De altfel, la punctul 4.2 din contractul din cauză este inserată clauza potrivit căreia forma sa scrisă este cerută pentru probarea lui, cu alte cuvinte nu ad validitatem. În concluzie, contractul de asistență juridică, privit ca negotium, era valid în data de 1 august 2008 și, în condițiile din prezenta cauză, antedatarea înscrisului care îl consemna nu a fost de natură să producă vreo consecință juridică.

II. Împotriva acestei sentințe a declarat apel Ministerul Public și a criticat-o sub aspectul temeiniciei și legalității, în esență argumentele fiind următoarele:

Cu privire la infracțiunea de șantaj procurorul susține că, de fapt, s-a dat o cu totul altă interpretare celor reținute în actul de sesizare. Astfel, deși instanța a arătat că amenințarea unei persoane cu recurgea la organele judiciare pentru realizarea unei pretenții nu constituie faptă penală, totuși nicăieri în rechizitoriul nu s-a reținut că acțiunea celor doi inculpați ar fi fost prin amenințarea cu recurgerea la o acțiune în justiție.

Astfel, procurorul a reținut că notificarea nu reprezintă prin ea însăși un șantaj, ci este un element mijloc la acțiunea de șantaj care a avut loc la locuința persoanei vătămate în data de 08 septembrie 2014. De aceea se susține că instanța de fond, fără a face o analiză atentă și amănunțită a tuturor probelor administrate la urmărire penală, ba mai mult, renunțarea la administrarea celor mai importante probe, respectiv audierea persoanei vătămate și a martorilor prezenți la eveniment a ajuns la o concluzie greșită, deoarece instanța, nu avea cum să identifice aceste expresii, respectiv acele constrângeri, în condițiile în care nu a procedat la audierea persoanei vătămate și a tuturor martorilor prezenți la acel conflict.

Se mai arată că la termenul din 8 mai 2015 (primul termen cu procedura legală îndeplinită) deși inculpata B. a învederat instanței că persoana vătămată este plecată din localitate (posibil în Suedia, unde locuiește de mai mulți ani - conform procesului-verbal aflat la dosar), instanța de fond s-a mulțumit să constate că la urmărire penală persoana vătămată nu s-a constituit parte civilă și a dispus citirea actului de sesizare .

La termenul de judecată din 12 iunie 2015, contrar prev. art. 383 alin. (1) C. proc. pen., conform cărora "procurorul, persoana vătămată și părțile pot renunța la probele pe care le-au propus", instanța a constatat că aspectele esențiale au fost punctate prin probatoriul administrat, "toate fațetele acestei stări de fapt, relativ complexă " și a pus în discuția părților, care, nu au opinat pentru aplicarea dispozițiilor legale menționate, renunțarea la probele neadministrate, apreciind că s-au administrat suficiente probe pentru soluționarea cauzei, noul C. proc. pen. dă posibilitatea expresă doar, procurorului, persoanei vătămate și părților de a renunța la probele pe care le-au propus . Instanța are posibilitatea doar după ce ascultă părțile și procurorul să dispună ca unele probe să nu fie administrate considerându-le inutile cauzei. în cazul de fată, în situația unei infracțiuni, cum este cea de șantaj, procurorul a considerat că este greu a se considera cum administrarea unor astfel de probe, precum audierea persoanei vătămate și martorilor prezenți la eveniment, pot fi înlăturate ca inutile.

Contrar opiniei instanței de fond, procurorul consideră că așa cum se arată și în literatura de specialitate, infracțiunea de șantaj există în condițiile în care actul de constrângere îi creează persoanei vătămate o stare de temere, chiar și dacă aceasta nu a remis banii solicitați de către inculpați. În cursul urmăririi penale, inculpatul A. a declarat ferm faptul că scopul său, anterior deplasării la locuința persoanei vătămate, a fost acela de a-i crea o stare de temere, care are drept scop obținerea unei sume de bani "acea notificare poate cuprinde unele expresii mai incisive, însă am făcut-o pentru clienta mea B., gândindu-mă că poate așa E. se va speria și îi va da niște bani pentru minora D." și că " (...) i-am spus lui B. că i-am trimis acea notificare lui C., însă nu am primit niciun răspuns, nici măcar un telefon ".

Tot în cursul urmăririi penale, inculpatul A. a declarat că a întocmit notificarea la îndemnul coinculpatei B., că "(...) niciodată nu am crezut că E. o să dea curs acestei notificări" și că "nu trebuia să cedez insistențelor clientei mele B. (...) am fost indus în eroare de clienta mea B., când am înțeles să fac această notificare, deoarece mi-a spus că C. este o femeie sensibilă, cu credință în Dumnezeu, și cu siguranță dacă va primi această notificare din partea unui avocat, o să-l convingă pe fiul său E. să-i trimită niște bani minorei D., care urma să înceapă școala."

Anterior deplasării la locuința persoanei vătămate, inculpatul A. a recunoscut că a avut o întâlnire cu inculpata B. de față fiind și martorele I. și H., întâlnire la care i-ar fi spus coinculpatei că nu a primit niciun răspuns la notificare și că (...) "aceasta deși era credincioasă nu s-a speriat confirmându-se că demersul meu nu a avut niciun efect". În fața instanței de fond, inculpatul A. și-a nuanțat poziția, declarând că a trimis notificarea prin poștă și că nu a cerut nimic persoanei vătămate C. și fiului ei, E. Cu privire la vizita efectuată la locuința persoanei vătămate, în fața instanței inculpatul a declarat că i-ar fi spus persoanei vătămate că dacă nu rezolvă totul pe cale amiabilă "(...) atunci îl aducem în țară, într-o Europă unită, nu are unde să fugă de răspundere civilă sau penală și îl chem în judecată, să dea socoteală în fața instanței". În cele din urmă, inculpatul a negat categoric că ar fi cerut bani persoanei vătămate C., arătând de această dată că este o femeie săracă.

A mai arătat procurorul că martora H., prietena inculpatei B. și clienta inculpatului A. a declarat în faza de urmărire penală că în data de 08 septembrie 2014, după ce a chemat-o în curte pe persoana vătămată avocatul i s-a prezentat și i-a spus că a venit "să se înțeleagă asupra unei sume de bani". În fața instanței, cu privire la acest aspect, martora a revenit în parte asupra declarației, declarând că fie nu mai știe limba română, fie că este amnezică, pentru ca în final să arate că "inculpatul aproape că nu a apucat să se prezinte". Chiar dacă la urmărire penală, inculpata B. a negat că împreună cu coinculpatul A. i-ar fi cerut persoanei vătămate C. suma de 500 de euro, cu aceeași ocazie a confirmat cele arătate de martorul J., cum că acesta le-ar fi reproșat celor doi inculpați "(...) vreți bani cu japca?". De asemenea, inculpata B. a mai declarat că "(...) nu vreau să-l dau în judecată pe E., pentru că știam că nu are acte să vină în țară și vroiam să fac rău (...) eram convinsă că nu o să obțin niciun ban de la E., dar cu toate acestea am insistat pe lângă d-l avocat să-mi facă acea scrisoare pe care să o trimită lui C.". Astfel, deși inculpata B. știa că nu era îndreptățită să obțină acea sumă de bani, deși nu intenționa să-l acționeze în judecată pe prezumtivul tată E., totuși a hotărât împreună cu avocatul A. să ceară o sumă de bani de la persoana vătămată C., sens în care s-au deplasat la locuința acesteia la data de 08 septembrie 2014.

Cu privire la șantaj, procurorul a arătat că practica judiciară a stabilit că prin constrângerea victimei trebuie să i se prilejuiască acesteia o stare de alarmare, ceea ce ar determina-o să acționeze în alt mod decât acela pe care și-l dorește. În acest sens, literatura de specialitate a statuat că nu este necesar ca victima să se alarmeze efectiv, fiind suficient ca ținând seama de elemente precum vârsta persoanei vătămate, capacitatea sa intelectuală, starea precară de sănătate, în speța de față, se poate vorbi despre o persoană cu o educație precară care în general îi asimilează pe avocați cu autoritățile publice, deși persoana vătămată nu avea de unde să știe că avocatul - inculpat nu avea competența să declanșeze procedurile privind aducerea în țară cu Interpol-ul a fiului său, astfel că poziția inculpaților i-au creat acesteia starea de temere ce trebuie apreciată în acest context. Inculpatul A., în acest sens, a și sperat că victima "să se sperie" și să le dea suma pretinsă.

Cu privire la aplicarea art. 21 alin. (1) C. pen. procurorul a apreciat că s-a dat o interpretare total eronată dispozițiilor legale sus menționate. Astfel, potrivit legii "este justificată fapta prevăzută de legea penală constând în exercitarea unui drept recunoscut de lege sau în îndeplinirea unei obligații impuse de lege, cu respectarea condițiilor și limitelor prevăzute de aceasta". Nu se poate admite ca justificată acțiunea celor doi inculpați constând în exercitarea unui drept recunoscut de lege sau în îndeplinirea unei obligații impuse de lege câtă vreme persoana vătămată C. sau fiul său E. nu au fost obligați printr-o hotărâre judecătorească la plata unei pensii de întreținere, iar în inculpata B. nu avea intenția de a-l acționa în judecată pe presupusul tată.

În timp, practica judiciară a mai statuat că în situația în care, deși inculpatul ar fi îndreptățit la un folos, dar că în activitatea sa se folosește de constrângerea victimei, într-o manieră injustă, suntem în prezența infracțiunii de șantaj. În speța de față chiar dacă ar fi existat o hotărârea judecătorească de stabilire a paternității sau de obligare a numitului E. și nicidecum a persoanei vătămate C., la o pensie alimentară în favoarea minorei - fiica inculpatei B., modul în care au acționat cei doi inculpați în scopul obținerii sumei de 3.800 de euro de la victimă, este unul injust.

Faptul că cei doi inculpați au urmărit obținerea în mod injust a unei sume de bani de la persoana vătămată C. reiese și din discuția telefonică purtată între cei doi la data de 27 octombrie 2014, dată la care inculpatul A. i-a relatat coinculpatei că se bucură, întrucât are martori buni, în cadrul aceleiași discuții sugerându-i acesteia să o abordeze pe persoana vătămată și să o determine să facă o revenire asupra declarației "(...) și ea ar putea să facă o revenire (...) bătrâna, (...) să se arate (...) ar putea să arate (...) adică, chiar să vă împăcați. Să se arate că (...) la nervi o făcut reclamația". La data de 28 octombrie 2014, inculpata B. l-a contactat pe inculpatul A. și i-a adus la cunoștință că și părinții săi au fost chemați pentru a fi audiați în calitate de martori. În cadrul aceleiași discuții, inculpatul A. i-a sugerat coinculpatei ce anume să declare cei doi martori "(...) păi, să meargă (...) să spună că eu (...) practic nici nu am apucat să vorbesc (...) eu am fost om de treabă și am vrut să vorbesc și au sărit ăia pe capul meu (...) nici nu am reușit să vorbesc mare lucru. Nu? " Faptul că inculpatul A. a încercat să o influențeze pe martora I. reiese din discuția telefonică purtată de cei doi în data de 28 octombrie 2014, când inculpatul i-a comunicat că "(...) când am încercat să zic ceva, au sărit țiganii pe mine ".

Cu privire la infracțiuni de fals în înscrisuri sub semnătură privată, procurorul a apreciat că nu este clară opinia instanței de fond, în sensul că fie contractul de asistență juridică era valid la data de 01 august 2014, fie acesta a fost antedatat fără să producă vreo consecință juridică, totuși probele administrate dovedesc existența acestei infracțiuni.

A apreciat că infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată a fost dovedită, inculpatul A. a încheiat contractul de asistență juridică cu inculpata B. ulterior declanșării anchetei în scopul de a i-l înmâna inculpatei B. pentru ca aceasta la rândul său să-l depună la parchet și în scopul de a-și justifica prezența sa în calitate de avocat la data de 08 septembrie 2014 în curtea persoanei vătămate C., întocmind, deci, acest contract pentru a da o aparență de legalitate, fapt dovedit de discuția telefonică purtată între inculpata B. și martora H. la data de 20 octombrie 2014 "(...) numai așa formal mi-a dat săracul hârtie, ca să vadă procurorii și ăia de la tribunal că l-am angajat (...) că dacă nu-mi dădea hârtia asta, atunci el n-ar fi avut dreptul să vină la mine în curte."

III. În faza apelului, în fața Înaltei Curți, cauza a avut următoarele termene:

Înalta Curte reiterează faptul că în faza apelului au fost readministrate probele testimoniale solicitate de către procuror și a fost audiată partea vătămată, au fost administrate probele cu înscrisuri solicitate de inculpa ni, care au depus la dosar concluzii scrise.

Cu privire la cauza pendinte, prealabil, Înalta Curte reamintește că în vechea reglementare infracțiunea de șantaj - art. 194 C. pen. anterior - era definită ca fiind constrângerea unei persoane, prin violență sau amenințare, să dea, să facă, să nu facă sau să sufere ceva, dacă fapta este comisă spre a dobândi în mod injust un folos, pentru sine sau pentru altul.

Prin noua reglementare șantajul - art. 207 C. pen. - este definit ca fiind constrângerea unei persoane să dea, să facă, să nu facă sau să sufere ceva, în scopul de a dobândi în mod injust un folos nepatrimonial, pentru sine ori pentru altul.

Se poate observa așadar că legiuitorul a exclus referirile redundante și de altfel inutile din cuprinsul definiției acestei infracțiuni, respectiv cele ce se raportau la violență sau amenințare, aspecte ce sunt nimic altceva decât elementele definitorii ale constrângerii, care poate fi fizică ori morală.

Prin raportarea acestor chestiuni de drept la acuzațiile formulate împotriva inculpatului A., Înalta Curte constată că deși a reținut în principiu o corectă stare de fapt, reconfirmată urmare a probatoriului readministrat, instanța de fond a ignorat caracterul ilicit penal și practica judiciară în materia șantajului și astfel a dispus în mod greșit o soluției de achitare în ceea ce-l privește pe acest inculpat.

Cu privire la situația de fapt, martorul G. a arătat, printre altele: "La data incidentului (nu îmi aduc aminte cu exactitate care) la adresa din mun. Târgu Mureș (o casă cu curte comună) și la care locuiam atunci împreună cu mama, bunicul și 2 surori, numitul J. (acesta locuind fără forme legale), nefiind prezenți decât bunicul nedeplasabil și ultimul J., numita C., mătușa mea, venită în vizită în România din Suedia, unde locuiește, s-au prezentat un bărbat și două femei pe care nu i-am cunoscut anterior, bărbatul recunoscându-l în persoana avocatului, inculpatul numit A., care și-a prezentat legitimația de apărător, fără ca să-și decline calitățile și celelalte două femei.

Totodată, avocatul A. era însoțit și de o a treia femeie, care locuia cu noi la aceeași adresă, numita B., mamă a doi copii, dintre care o fată în vârstă de circa 12 ani.

Sus-numitul avocat a chestionat cine este persoana numită C., aceasta răspunzând ca atare, eu deducând că numita B. îi arătase mai înainte de ajungerea la casa noastră că acolo este prezentă și prima deja numită C. În acel moment avocatul A., care a arătat că a venit pentru o înțelege amiabilă, a scos o hârtie pe care eu nu am putut să o citesc, întrucât nu știu carte, arătându-i aceleiași numite C. să-i facă plata, pe loc, a sumei de 500 euro, iar ulterior să transfere la un cont cu numărul indicat în acea hârtie a diferenței în sumă de 3.300 euro; ambele sume cu titlu de plată pensie de întreținere pentru minora în vârstă de 12 ani a cărei mamă era B. La cererea aceluiași avocat C. i-a replicat că nu îi dă niciun ban (de altfel, știam că ea nu poseda la acel moment suma cerută, de 500 de euro), iar eu am intervenit întrebându-l pe avocat dacă hârtia în discuție emană de la vreo instanță judecătorească, fără a primi însă vreun răspuns.

În momentul următor avocatul i-a spus numitei C. că dacă nu va plăti sumele cerute îl va aduce pe feciorul ei, E. cu Interpolul (despre care cunoșteam că locuiește împreună cu mama sa și cu un alt frate, în aceeași casă din orașul Helsingor, din Suedia). Atunci C. s-a speriat, iar eu am intervenit din nou, cerându-i avocatului să iasă afară din curte (fără să-l injuriez, să-l insult și fără să ne îmbrâncim cu acesta). Într-adevăr a existat o ceartă în care au intervenit și celelalte două femei (numita B. și cealaltă femeie, care am aflat că era tot avocat), solicitându-ne mie și numitului J. să nu ne băgăm în acel conflict, fiind amplificată cearta între mine și J. și B., precum și tatăl ei (care a fost prezent pe toată durata evenimentelor descrise, întrucât locuiește și el la aceeași adresă cu persoanele pe care deja le-am numit ca locuind la aceeași adresă).

Doar cu B. și cu tatăl acesteia, ne-am înjurat reciproc, eu și numitul J., fără să ne îmbrâncim, după care eu am apelat organele de poliție locale, care s-au deplasat la fața locului, iar până la momentul ajungerii lucrătorilor de poliție, avocatul A., însoțit de femeia care era avocat, au părăsit acel loc.

Î: Credeți că avocatul A. a venit însoțit de cealaltă avocată pentru a o speria pe C. ca să dea sumele de bani pe care ați arătat că le-a cerut acesteia, sau au venit spre a discuta civilizat despre cererea acelorași sume?

R: Cred că cei doi avocați au venit îndemnați de B., care a informat că este prezentă în țară C., și pentru a o speria pe aceasta să facă plata sumelor pe care deja le-am menționat, în condițiile în care precizez că și C. este analfabetă și ușor de impresionat.

Întrebări formulate de apărarea inculpatului A.:

Î: Când a primit C. hârtia de la avocat și dacă mai primise anterior vreun alt document pe cale poștală de la același avocat?

R: Într-adevăr C. a primit documentul de la avocatul A., pe care a reținut-o și pe care ulterior am prezentat-o la unitatea de parchet, fără a-i spune că nu știe să citească și menționez că anterior datei incidentului nu a primit niciun înscris de la vreunul dintre avocați.

Î: Cunoșteați că minora în vârstă de 12 ani este rezultată din conviețuirea lui B. cu numitul E., fiul lui C.?

R: Da, cunoșteam acest aspect, întrucât E. este verișorul meu.

I: Cunoașteți că E. i-ar mai fi trimis din Suedia sume de bani și cadouri copilului?

R: Da, E. a trimis chiar prin intermediul subsemnatului, care plecam în vizită, o dată pe an, la familia E. în Suedia (în ultimii 5 - 6 ani), sume de circa 1.000 - 2.000 coroane suedeze, și îi mai trimitea pachete cu dulciuri. La ultima mea sosire, în urmă cu circa 2 ani, a trimis pachet, prin intermediul mamei mele, un laptop și un telefon mobil.

I: Cunoașteți dacă E. aprecia că trebuie să mai facă și alte plăți subsumat obligației de întreținere în calitatea sa de tată natural al minorei?

R: Din discuțiile cu ocazia vizitelor mele în Suedia cu numitul E. știu că acesta aprecia ca fiind suficiente sumele de bani trimise minorei prin intermediul subsemnatului, și respectiv contravaloarea darurilor trimise la pachet, însă în cazul în care legea română stabilea obligația de întreținere ca fiind mai mare decât acele sume, susțin că E. era în imposibilitate de a și le achita, întrucât el nu era angajat în muncă în Suedia.

I: Ce termeni a folosit avocatul A. pentru a o timora pe numita C. în cursul incidentului descris?

R: Reiau cele relatate anterior în depoziția de față în sensul că primul a speriat-o pe secunda susținând că-i va aduce feciorul acasă cu Interpolul din Suedia, iar eu am sesizat că numita C., în vârstă de 54 de ani, și care suferă de osteoporoză și în consecință este sperioasă ca fire, a fost timorată de susținerea domnului avocat A.

Î: Aveți știință ca numitul E. să aibă în antecedență o condamnare penală și pentru acest motiv susținerea avocatului A. că îl va aduce cu Interpolul din Suedia să o fi speriat și mai mult pe mama sa, C.?

R: Da, cunosc că E. a fost condamnat în urmă cu circa 10 ani, în minorat, pentru săvârșirea unei tâlhării la o pedeapsă privativă și a executat o durată de 6 luni în detenție în România (eu personal am însoțit-o pe mama sa, numita C., la o vizită la unitatea de poliție cu referire la acea faptă imputată) și, într-adevăr, pentru acest motiv cred că mama sa a fost cu atât mai mult speriată de ceea ce a susținut avocatul A.

Întrebări formulate de apărătorul intimatei B.:

Î: A amenințat-o în vreun fel inculpata B. pe C. la data și locul incidentului descris?

R: Eu am sesizat că numai a înjurat-o și a aruncat o brichetă spre aceasta, fără să o amenințe verbal în vreun fel.

Î: Pentru care motive ați dedus și ați susținut în cuprinsul depoziției de față că avocatul A. însoțit de o altă avocată s-a deplasat la acea adresă ca să o sperie pe C. și să facă plata sumelor cerute?

R: Am arătat că la originea incidentului, când s-a prezentat și legitimat avocatul A., acesta a spus că a venit amiabil, iar deducția mea în sensul întrebării de față a rezultat din aspectul că ulterior consumării aceluiași incident și părăsirii locului de către cei doi avocați, din lectura documentului reținut de C., făcută de sora mea, care știe carte și este absolventă a 12 clase, am reținut că documentul în discuție fusese redactat personal de către avocatul A. și că prin el erau invitați E. și C. să facă plata sumei totale de 3.800 de euro, cu titlu de pensie alimentară pentru minoră, fiind inclus și aspectul că în situația contrară neplății acelei sume va fi adus din Suedia, cu sprijinul Interpolului, numitul E.

I: La data și locul incidentului inculpata B. a pretins plata vreunei sume de bani de către C.?

R: Nu. O atare pretindere, așa cum am arătat în detaliu mai înainte, a fost solicitată exclusiv de către avocatul A.

Martorul J. a relatat: Avocatul A. a venit ușor băut, cu niște acte în mână fluturând un document și i-a cerut verbal sumele de 500 de euro și 3800 de euro ca pensie de întreținere datorată pentru minora a cărei mamă era B., iar tatăl minorei era E., care locuiește în Suedia. Tonul și limbajul au fost mai dure și avocatul A. a zbierat la pe C.: "Nu vezi că copila asta seamănă cu tine?". La zbieratul avocatului, C., care are și niște probleme medicale s-a speriat și la acel moment am intervenit împreună cu G. și i-am cerut avocatului să plece. Acesta ne-a numit "țigani", iar noi în replică i-am spus "Porcule!", fără a-l înjura. Apoi au fost alertate organele de ordine, iar până la sosirea lucrătorilor de poliție avocatul A. însoțit de o femeie, despre care am auzit atunci că este și ea avocat, au părăsit locul. Menționez că la momentul la care au venit lucrătorii de poliție mama mea m-a îndemnat să intru în casă, indicând că este mai util pentru mine (precizez că eu nu am cazier judiciar și nu am fost condamnat anterior).

Î: Ați fost prezent și l-ați auzit pe avocatul A. spunându-i lui C. că dacă nu va plăti sumele de bani cerute îl va aduce în țară cu Interpolul pe fiul său E.?

R: Da, am asistat personal la această susținere făcută de avocatul A.

Întrebări formulate de apărarea inculpatei B.:

Din durata de timp cât ați fost prezent personal la locul incidentului ați asistat ca B. să ceară lui C. vreo sumă de bani și dacă da, cu ce titlu, iar pe de altă parte dacă a amenințat-o în vreun fel pe aceasta?

R: În niciun moment B. nu a cerut vreo sumă de bani lui C., însă a înjurat-o și a aruncat cu o brichetă mare înspre aceasta, fără a o lovi.

Martora I. a relatat: Arăt că la data faptelor imputate, cu începere de la 3 ianuarie 2013 funcționam ca avocat stagiar la cabinetul av. A., iar în luna decembrie 2014 am promovat examenul de definitivat pentru exercitarea profesiei de avocat.

Susțin cu fermitate că nici avocatul A. și nici numita B., mama unei fetițe în vârstă de 11 ani, nu au șantajat, amenințat sau violentat nici verbal nici fizic pe numita C. sau vreo altă persoană în incidentul consumat la data de 8 septembrie 2014, la o adresă a unei case, unde am fost prezentă personal, însoțindu-l pe primul nominalizat, avocatul A. În cursul zilei de 8 septembrie 2014, la o cafenea din centru orașului, l-am întâlnit pe avocatul A., însoțit de 2 femei (inculpata B. și H.) pe care mi le-a prezentat ca fiind clientele sale și a precizat că urmează să facem (eu semnificând că vom redacta și introduce pe rolul instanței competente) o acțiune judiciară cu obiect stabilirea paternității fiicei minore a primei (nu îmi aduc aminte dacă a indicat și numelui tatălui pârât).

Deși activitățile planificare în cursul acelei zile erau altele, la insistențele coinculpatei B. și motivat de aspectul că strada era pe traseul pentru deplasarea la sediul profesional al cabinetului avocațial, avocatul A. a acceptat să ne deplasăm toți și să ne oprim la adresa unde domicilia B. împreună cu părinții ei, pentru a ridica de la aceasta înscrisurile necesare pentru redactarea acelei acțiuni, respectiv certificatul de naștere al minorei și orice alte acte utile. Precizez că acesta a fost scopul principal al deplasării noastre la acea adresă, iar nu altul, era acela de a putea afla alte informații relevante despre adresa unde putea fi citat în viitoare acțiune judiciară tatăl minorei. Menționez că ne-am deplasat cu 2 autoturisme conduse de avocatul A. și de mine, iar sus-numitele au fost în vehiculul condus de mine.

Menționez că mai trecusem anterior pe acea stradă dar nu am intrat în curtea casei unde domicilia B. Rețin că acea curte era lungă, pe o parte cu zidul din spate al casei învecinate, iar pe cealaltă parte imobilul în discuție tot de formă lungă, împărțit în mai multe locuințe fiecare cu intrare separată (B. locuia la locuința din fundul acelei curți comune).

Am intrat în curte unde se aflau părinții numitei B. pe care i-am salutat, asistând la discuție, iar B. s-a dus în locuința sa pentru a aduce documentele utile și pentru a o aduce pe minoră pentru a o prezenta nouă avocaților. Nu îmi aduc aminte cu precizie în care moment al discuției dintre B. și avocatul A. a rezultat că tatăl minorei nu locuiește în România ci în Suedia.

Mai menționez că atunci când am preluat discuția avocatului A. cu B., fără a-mi aduce aminte cu exactitate momentul dacă la cafenea sau ulterior, mi s-a spus de către avocatul A. că, dacă la locul unde ne vom deplasa se află C., mama lui E., s-o întrebăm cum am putea să îl contactăm, întrucât urma să îl cităm și să îl chemăm în judecată ca pârât. Arăt că în prezența mea nu s-a discutat de către avocatul A. și numita B. ca C. să fi