ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2095/2015

Decizia nr. 2095/2015

Asupra recursurilor de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la Tribunalul Dolj, reclamantul A., a chemat în judecată pârâții SC B. SA și C., solicitând să se constate simulația operațiunilor de vânzare-cumpărare a pachetului majoritar de acțiunii al societății SC B. SA încheiate de către C. în calitate de cumpărător, în sensul că prețul acțiunilor achiziționate a fost achitat de acesta, prin persoana interpusă C., și obligarea pârâților, în mod solidar, la restituirea către acesta a sumei de 1,25 miliarde ROL actualizată la data executării, sumă avansată în vederea achiziționării de către C. a pachetului majoritar de acțiuni ale SC B. SA Craiova.

Prin încheierea din ședința publică din data de 16 iunie 2004, a fost disjunsă cererea formulată de reclamanta SC D. SRL de cererea formulată de reclamantul A., cerere prin care se solicita în principal obligarea pârâtei SC B. SA la restituirea în natură a celor trei autovehicule proprietatea sa, iar în subsidiar, în solidar cu C. la plata contravalorii acestora la data deposedării, anul 2001, pe care o evaluează la peste 500 milioane ROL, de cererea formulată de reclamantul A. prin care se solicita a se constata simulația operațiunilor de vânzare-cumpărare a pachetului majoritar de acțiuni al SC B. SA și obligarea în mod solitar a pârâților la restituirea către reclamant a sumei de 1.250.000.000 ROL actualizată la data executării.

În această cauză, reclamantul a formulat cerere de strămutare care a fost admisă de către Înalta Curte de Casație și Justiție prin încheierea nr. 1657 din 27 mai 2009, și s-a dispus strămutarea dosarului la Tribunalul Arad, sens în care prin încheierea din 23 iunie 2009, Tribunalul Dolj, a scos cauza de pe rol și a înaintat-o Tribunalului Arad spre soluționare.

Prin sentința comercială nr. 1093 din 17 iunie 2011, Tribunalul Arad a respins excepțiile inadmisibilității acțiunii, prescripției dreptului material la acțiune, lipsei calității de reprezentant și excepția lipsei de interes a reclamantului A., invocate de pârâta SC B. SA și a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a SC B. SA și în consecință a respins pe cale de excepție acțiunea formulată împotriva pârâtei SC B. SA.

De asemenea, tribunalul a admis în parte, acțiunea precizată formulată de reclamantul A. împotriva pârâților C., SC B. SA, E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S. - decedat, moștenitori Ș., T., Ț., U., V., X., Y. - decedat, moștenitor Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH., II., JJ., KK., LL. - decedat, moștenitori legali MM., NN. - fiică, OO. - fiică, PP., QQ., RR., SS., ȘȘ., TT., ȚȚ., UU., VV., W., WW., XX., YY., ZZ., AAA., BBB., CCC., DDD., G., EEE., H., FFF., GGG., HHH., III., JJJ., KKK. - decedat, moștenitori LLL., MMM.; NNN., OOO., PPP., QQQ., RRR., SSS., ȘȘȘ., TTT., ȚȚȚ., JJ., UUU., VVV., WWW. - decedat, moștenitori XXX., YYY., și în consecință:

A constatat simulația operațiunilor de vânzare-cumpărare a pachetului majoritar de acțiuni al SC B. SA, încheiate de către pârâtul C., în calitate de cumpărător, în sensul că prețul acțiunilor achiziționate a fost achitat de reclamantul A. prin persoana interpusă, pârâtul C., fiind obligat pârâtul la restituirea către reclamant a sumei de 1,25 miliarde ROL, sumă ce va fi actualizată la data executării, sumă avansată în vederea achiziționării de către pârâtul C. a pachetului majoritar de acțiuni ale SC B. SA Craiova.

A fost respinsă acțiunea formulată de către reclamantul A., împotriva pârâților, E., F., G., H., J., I., K., L., M., N., O., P., Q., R., S. - decedată, moștenitori Ș., T., Ț., ZZZ., U., V., X., AAAA., Y. - decedat, moștenitor Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH., II., JJ., KK., LL. - decedat, moștenitori legali MM. - soție, NN. - fiică, OO. - fiică, PP., QQ., BBBB., RR., SS., ȘȘ., TT., ȚȚ., UU., VV., W., WW., XX., YY., ZZ., AAA., BBB., CCC., DDD., G., EEE., H., FFF., GGG., HHH., III., JJJ., KKK. - decedat, moștenitori LLL., MMM.; NNN., OOO., PPP., QQQ., RRR., SSS., ȘȘȘ., TTT., ȚȚȚ., JJ., UUU., VVV., WWW. - decedat moștenitori XXX. fiu, YYY. soție, fiind obligat pârâtul C. față de reclamant la 12.634 RON cheltuieli de judecată parțiale.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut, în esență, că firma SC B. SA a fost înființată în anul 1991, având un capital de 277.691.000 ROL reprezentând 277.691 acțiuni, fiecare acțiune în valoare de 1.000 ROL, astfel cum rezultă din contractul de societate.

Întrucât aceste acțiuni nu puteau fi vândute decât către acționarii societății, reclamantul a arătat că i-a dat suma de 1,25 miliarde ROL pârâtului pentru a cumpăra acțiunile societății, urmând ca ulterior după modificarea statului să i le cesioneze.

Referitor la chitanța de la dosar, care transpune înscrisul sub semnătură privată de la dosar, instanța a reținut că banii cu care s-a cumpărat pachetul majoritar de acțiuni ai pârâtei au fost ai reclamantului astfel cum rezultă din documentele bancare existente la dosarul cauzei, înscrisuri care se coroborează și cu unele din depozițiile martorilor audiați în special cu depozițiile martorului XXX., care a fost de față și l-a însoțit pe reclamant la bancă când prima dată s-a ridicat 800.000.000 ROL, iar în a doua tranșă s-a mai ridicat 450.000.000 ROL care au fost predați pârâtului, martor care a afirmat cu certitudine că bani nu au aparținut pârâtului.

S-a constatat că prin sentința penală nr. 850 din 01 octombrie 2003, pronunțată de Judecătoria Miercurea Ciuc în Dosarul nr. x/2003, definitivă, prin respingerea recursului s-a confirmat, cu putere de lucru judecat, concluzia că banii pentru achiziționarea de către pârât a acțiunilor pârâtei au fost plătiți de reclamant și din aceste motive, înscrisul intitulat „chitanță”, face dovada deplină a celor consemnate în acesta.

Faptul că pârâtul nu a recunoscut semnătura de pe acest act, nu a adus instanța în situația de a înlătura acestui act, ci coroborând acest înscris cu restul probelor testimoniale, cu sentința penală sus menționată intrată în puterea de lucru judecat, a rezultat că pârâtul a acționat în calitate de interpus în relația cu A., iar prețul acțiunilor a fost achitat de A.

S-a apreciat că, înscrisul intitulat „chitanță” de la dosar, este pe deplin valabil în temeiul art. 1175 C. civ., având caracterul unui contraînscris întrucât este un act secret și contemporan cu actul public, actele publice fiind contractele de vânzare-cumpărare de acțiuni autentificate de către pârâtul C., apreciindu-se că există simulație prin interpunere de persoane și așa cum s-a evidențiat, a existat o înțelegere evidențiată în actul secret prin care după cumpărarea acțiunilor de către pârâtul C. cu bani proveniți de la A., pârâtul să-i cedeze acțiunile.

Cu privire la actul aparent, în speță părțile actului aparent respectiv contractele de vânzare-cumpărare de acțiuni autentificare urmăresc în mod conștient, astfel cum rezultă din poziția acestora exprimată în fața instanței, ca efectele să se producă față de o altă persoană care să i se asigure anonimatul, reclamantul, care nefiind acționar al pârâtei nu îi era permis să cumpere acțiuni.

Întrucât actul secret are ca părți doar pârâtul și defunctul WWW. și prin care a recunoscut faptul că reclamantul A. a dat pârâtului suma de 1.250.000.000 ROL, potrivit art. 1175 C. civ., actul secret nu poate avea nici un efect în contra terțelor persoane complet străine de contract, totuși terților în speță, acționarii care și-au vândut acțiunile, le va putea fi opusă numai situația juridică născută din actul aparent sau public deși nu corespunde realității.

S-a reținut că inopozabilitatea actului secret față de terți rezultă din interpretarea art. 1175 C. civ., unde se prevede expres că actul secret nu poate avea nici un efect în contra altor persoane, dar, tot din același text se poate deduce implicit că actul secret poate produce efecte favorabile terților și în această din urmă situație, terții au dreptul să invoce în beneficiul lor și împotriva părților efectele actului secret.

Față de aceste considerente prezentate, instanța a respins excepțiile inadmisibilității acțiunii, prescripției dreptului material la acțiune, lipsei calității de reprezentant și excepția lipsei de interes a reclamantului A. invocate de pârâta SC B. SA, pentru motivele care au fost arătate în considerentele acestei hotărâri, iar în condițiile în care a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei SC B. SA, s-a respins pe cale de excepție acțiunea formulată împotriva pârâtei SC B. SA.

Văzând prevederile art. 1175 C. civ. și art. 969 C. civ., instanța a admis în parte acțiunea exercitată de reclamant și a constatat simulația operațiunilor de vânzare cumpărare a pachetului majoritar de acțiuni al societății SC B. SA încheiate de către C. în calitate de cumpărător în sensul că prețul acțiunilor achiziționate a fost achitat de reclamant prin persoana interpusă C.

Pe cale de consecință, a obligat pârâtul la restituirea către reclamant a sumei de 1,25 miliarde ROL, sumă ce va fi actualizată la data executării, sumă avansată în vederea achiziționării de către pârâtul C. a pachetului majoritar de acțiuni ale SC B. SA Craiova.

Instanța a respins acțiunea față de pârâții care și-au vândut acțiunile potrivit cu contractele de vânzare-cumpărare autentificate, efectele actului secret, nerăsfrângându-se asupra acestora, litigiul purtând doar între reclamant și pârâtul C.

În baza art. 274 C. proc. civ., instanța a obligat pârâtul C. față de reclamant la 12.634 RON cheltuieli de judecată parțiale.

Prin decizia civilă nr. 30 din 30 ianuarie 2012 pronunțată în Dosar nr. x/63/2007, Curtea de Apel Timișoara, secția a ll-a civilă, a respins apelurile formulate de reclamantul A. și pârâtul C. împotriva sentinței comerciale nr. 1093 din 17 iunie 2011 pronunțată de Tribunalul Arad în Dosar nr. x/63/2007.

Prin decizia civilă nr. 1452 din 04 aprilie 2013 pronunțată în Dosar nr. x/63/2007, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursurile declarate de reclamantul A. și pârâtul C. împotriva deciziei civile nr. 30 din 30 ianuarie 2012, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția a ll-a civilă, pe care a casat-o și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

În rejudecare, Curtea de Apel Timișoara, secția comercială, prin decizia nr. 461 din 25 iunie 2014 a respins excepția de nulitate a apelului reclamantului A., a respins ca nefondate apelurile declarate de reclamantul A. și pârâtul C. împotriva sentinței comerciale nr. 1093 din 17 iunie 2011 pronunțată de Tribunalul Arad, secția comercială. Au fost respinse cererile formulate de reclamantul A. și pârâtul C. privind acordarea cheltuielilor de judecată în apel.

În argumentarea acestei decizii, instanța de apel a reținut, în ce privește excepția nulității apelului reclamantului invocată de pârâții C. și SC B. SA că circumstanțele cauzei justifică prezumția rezonabilă că reclamantul A. a declarat, în termen legal, apel împotriva sentinței comerciale nr. 1093 din 17 iunie 2011, pronunțată de Tribunalul Arad, secția comercială, având în vedere că apelul reclamantului A. a fost expediat în data de 15 iulie 2011.

În ceea ce privește fondul apelului declarat de reclamantul A., instanța de apel a reținut, în esență, că acesta este neîntemeiat, întrucât între reclamant și pârâta SC B. SA nu există nici un raport juridic de natură contractuală sau delictuală care să justifice o eventuală obligare a societății pârâte la plata sumelor pretinse de reclamant.

S-a reținut că raportul juridic stabilit între reclamant și pârâtul C., nu a avut în vedere calitatea acestuia din urmă de administrator al societății SC B. SA (calitate pe care, de altfel, nici nu o deținea la acel moment), ci calitate sa de acționar al pârâtei - având aptitudinea (în condițiile restrictive prevăzute de actele constitutive ale societății) de a achiziționa acțiuni de la ceilalți acționari.

Instanța de apel a constatat că din conținutul raportului juridic sus-menționat nu rezultă asumarea niciunei obligații de către societate și nici nu s-a dovedit în cauză săvârșirea unei fapte delictuale de natură să antreneze răspunderea societății.

Totodată, s-a apreciat că în mod corect prima instanță a reținut că în speță vânzarea-cumpărarea de acțiuni constituie un fapt personal al pârâtului C., față de care SC B. SA este un terț desăvârșit.

Referitor la apelul declarat de pârâtul C., instanța de apel a considerat necesar să clarifice acțiunea formulată de reclamantul A. împotriva acestui pârât, reținând, în esență, că raportul juridic ce stă la baza promovării acțiunii reclamantului - prin care acesta urmărește obligarea pârâtului la acoperirea prejudiciului cauzat prin neîndeplinirea obligațiilor asumate contractual - îmbracă forma juridică a unui mandat fără reprezentare, ceea ce determină concluzia că acțiunea este una în neexecutarea mandatului, nicidecum o acțiune în simulație, așa cum în mod eronat a fost intitulată de reclamant.

S-a apreciat că această concluzie rezultă din împrejurarea că reclamantul A. nu s-a înțeles cu cei 72 de acționari să cumpere direct pe numele său acțiunile deținute la SC B. SA și să-l treacă pe pârâtul C. doar ca fiind un cumpărător fictiv al acestora, ci înțelegea reclamantului cu C. a fost în sensul că l-a mandatat pe acesta să achiziționeze pachetul majoritar de acțiuni la SC B. SA, să modifice actele constitutive ale societății și numai după ce o atare operațiunea va deveni posibilă, să procedeze la transferul acțiunilor în patrimoniul său.

Astfel fiind, instanța de apel raportându-se la prevederile art. 84 C. proc. civ. și față de împrejurarea că prin cererea introductivă reclamantul tinde la recuperarea prejudiciului cauzat de pârât ca urmare a nerespectării obligațiilor asumate, ținând seama și de motivele de fapt invocate în susținerea acțiunii, a apreciat că din punct de vedere juridic, acțiunea reclamantului nu este o acțiune în declararea simulației ci o acțiune în răspundere contractuală, respectiv acțiunea mandantului împotriva mandatarului care nu și-a respectat obligațiile asumate prin contractul de mandat, reglementată de dispozițiile art. 1532 și urm. C. civ.

Referitor la prescripția dreptului material la acțiune al reclamantului A., s-a constatat că termenul de prescripție a început să curgă doar la data la care pârâtul C. a refuzat executarea obligațiilor contractuale, refuz ce a fost stabilit doar la data la care pârâtul C. a înstrăinat acțiunile societății la terțe persoane, respectiv la data de 17 martie 2000.

În ceea ce privește fondul apelului declarat de pârâtul C., instanța de apel, în consens cu cele statuate prin sentința Tribunalului Arad, a reținut că pârâtul C. nu și-a îndeplinit obligațiile asumate față de reclamantul A., astfel că, în temeiul dispozițiilor art. 1073 și art. 1532 și urm. C. civ. este ținut să răspundă pentru prejudiciul suferit de mandant, ca urmare a neexecutării mandatului.

Instanța de apel, din probatoriul administrat în cauză, a constatat că sumele de bani cu care pârâtul C. a cumpărat pachetul majoritar de acțiuni al SC B. SA au fost ai reclamantului A., iar această împrejurare rezultă atât din documentele bancare existente la dosarul cauzei, cât și din depozițiile martorilor audiați, în special din depoziția martorului XXX. - care a fost de față la înțelegerea dintre părți și care l-a însoțit pe reclamant la bancă atât prima dată, când s-au ridicat 800.000.000 ROL, cât și a doua oară, când s-au mai ridicat 450.000.000 ROL - bani care au fost predați pârâtului în scopul achiziționării acțiunilor.

Totodată, s-a reținut că nu s-a dovedit că pârâtul C. - care la nivelul anului 1998 beneficia de un salariu de gestionar - ar fi deținut astfel de sume de bani, care să îi permită achiziționarea pachetului majoritar la SC B. SA.

Împotriva acestei decizii atât reclamantul A., cât și pârâtul C. au declarat recurs.

Recursul declarat de reclamantul A. a fost întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ., în susținerea cărora recurentul a arătat, în esență, că în mod greșit instanța de apel a menținut admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtei SC B. SA nefiind analizate niciunul dintre aspectele arătate prin motivele de apel.

În continuarea motivării, recurentul după o prezentare a situației de fapt și critici privind sentința instanței de fond, consideră că instanța de apel trebuia să aibă în vedere faptul că esențial la încheierea actului intitulat „chitanță”, cât și a actelor aparente C. a avut calitatea de acționar și membru al Consiliului de administrație la SC B. SA. Sumele de bani avansate, susține recurentul, au fost strict pentru cumpărarea de acțiuni la SC B. SA și cum acțiunile sunt bunuri mobile incorporate care poartă asupra patrimoniului, legătura dintre încheierea convențiilor și patrimoniul societății este indisolubilă. Astfel încât, consideră recurentul, SC B. SA și C. trebuie obligați, în solidar, la plata sumei de 1025 miliarde ROL actualizat la data plății efective.

Recurentul apreciază că instanța de fond și de apel trebuia să soluționeze acțiunea prin prisma cadrului procesual stabilit în mod irevocabil de instanța penală (sentința nr. 854/2003 a Judecătoriei Miercurea Ciuc) și să rețină calitatea de parte responsabilă civilmente a SC B. SA.

Recurentul susține că deși în sprijinul aceluiași argument a invocat art. 353 alin. (3) C. proc. pen., în considerentele deciziei recurate nu se regăsește înlăturarea argumentelor invocate.

Prin admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a SC B. SA, susține recurentul, instanțele nu au ținut cont de înscrisurile depuse la dosar și, enumerând înscrisurile și prezentând acțiunile înfăptuite în beneficiul societății, recurentul consideră că instanța de apel a reținut greșit că între reclamantul A. și pârâta SC B. SA nu există nici un raport juridic de natură contractuală sau delictuală care să justifice eventuală obligație a societății pârâte la plata sumelor pretinse de către reclamant.

Totodată, recurentul consideră că instanța de apel nu a analizat motivele de apel formulate de reclamant deoarece în considerentele deciziei recurate nu se regăsesc argumentele pentru care toate apărările reclamantului au fost înlăturate.

Pentru aceste motive recurentul a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei recurate în sensul admiterii apelului formulat de reclamantul A. și pe fond respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive a SC B. SA.

Recursul declarat de pârâtul C. a fost întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ.

În argumentarea motivelor invocate, recurentul a susținut, în esență, că instanța de apel prin modificarea temeiului acțiunii promovate de reclamant, din acțiune în constatarea simulatiei în acțiunea unui mandat fără reprezentare, a nesocotit limitele investirii făcute de reclamant, întrucât odată ce partea a înțeles să se prevaleze de instituția simulatiei, implicit instanța nu era investită cu calificarea acțiunii, iar soluția instanței de apel apare și ca o nerespectare a cadrului procesual, așa cum inclusiv Înalta Curte de Casație și Justiție îl stabilise prin decizia de casare care a accentuat necesitatea verificării condițiilor simulatiei.

Recurentul consideră că instanța de apel, nu s-a conformat dispozițiilor art. 315 alin. (1) C. proc. civ. întrucât instanța de apel trebuia să se raporteze doar la necesitatea verificării condițiilor simulatiei, iar nicidecum să dea o calificare proprie, peste voința părților și a instanței, anume a unui mandat fără reprezentare, iar această încălcare a deciziei de casare trebuie analizată și din perspectiva probelor administrate.

Mai mult, susține recurentul, procedând în acest mod instanța de apel a interpretat greșit actul dedus judecății, în sensul că respectiva „chitanță”, care nu a fost niciodată semnată de reclamant, nu conține elementele unui mandat prin interpunere de persoane, iar interpretarea oferită de instanța de apel nu are nicio legătură cu instituția mandatului fără reprezentare.

Totodată, susține recurentul, instanța de apel trebuia să se pronunțe cu privire la existența înscrisului denumit „chitanță” din 16 iulie 1998, însă din analizarea considerentelor se observă că instanța de fond nu a făcut aprecieri cui privire la acest aspect în sensul de a pune sub semnul întrebării această „chitanță” și care sunt elementele care ar conduce către concluzia că aceasta există.

În opinia recurentului, hotărârea recurată este contradictorie din perspectiva analizării existenței înscrisului, având în vedere că pe de o parte instanța reține cu fermitate realitatea unui mandat fără reprezentare dar fără a da indicii de unde rezultă, iar, pe de altă parte, recurentul apreciază că tocmai această fermitate a considerentelor constituie de fapt convingerea instanței că această chitanță a existat, deși sub acest ultim aspect nu se face nicio analiză a acesteia.

În ce privește prescripția dreptului material la acțiune, recurentul apreciază că, instanța de apel în mod greșit a respins această excepție, reținând că termenul curge de la data la care C. a înstrăinat, acțiunile B., respectiv 17 martie 2000, întrucât art. 7 alin. (2) din Decretul nr. 167/1958 stabilește că pentru obligațiile care urmează să se execute la cererea creditorului, precum și în acel al căror termen de executare nu este stabilit, prescripția începe să curgă de la nașterea raportului de drept.

Așadar, susține recurentul, textul se referă la nașterea raportului de drept invocat, adică cel simulat și în nici un caz al raportului avut în vedere de instanță, anume cel de cesiune a respectivelor acțiuni.

Recurentul consideră că motivarea instanței este greșită întrucât instanța în stabilirea prescripției trebuia să se raporteze nu la data la care nu mai era posibilă cesionarea (adică atunci când le vânduse în 2000), ci trebuia să se raporteze la momentul la care s-a născut posibilitatea intimatului-reclamant de a cere cesionarea.

Referitor la întreruperea termenului de prescripție urmare a nesoluționării laturilor civile din plângerile penale, recurentul apreciază că acesta nu este un caz de întrerupere conform art. 16 din Decretul nr. 167/1958, întrucât pe de o parte, stricto sensu, privește numai cereri de chemare în judecată și care totodată să fie admise, iar pe de altă parte, plângerile respective privesc cu totul alte fapte și nu are nicio legătură cu nesoluționarea laturii civile din acele dosare penale.

Referitor la fondul cauzei, recurentul susține că instanța de apel nu a analizat, așa cum rezultă prin raportare la probe, dacă banii ce rezultă din depozițiile martorului XXX. (800 milioane ROL și 450 milioane ROL) i-au fost predați, iar pe de altă parte instanța nu a răspuns la una din apărările sale esențiale, respectiv obligarea la 1,25 miliarde ROL în condițiile în care valoarea acțiunilor cumpărate a fost de doar 134 milioane ROL.

Pentru aceste motive recurentul a solicitat, în principal, admiterea recursului, desființarea hotărârii recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare, iar, în subsidiar, admiterea recursului, modificarea hotărârilor pronunțate în cauză și pe fond respingerea acțiunii.

Prin întâmpinarea depusă la dosar recurentul reclamant A. a solicitat respingerea recursului pârâtului C. ca fiind nefondat.

Intimata pârâtă SC B. SA, prin întâmpinarea depusă la dosar, a solicitat respingerea recursului reclamantului A. ca nefondat.

Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 137 C. proc. civ., a luat în examinare excepția invocată de pârâtul C. privind nulitatea recursului declarat de reclamantul A. și a constatat că excepția invocată este nefondată având în vedere că din argumentele prezentate în susținerea cererii de recurs, se desprind aspecte de nelegalitate, ce pot fi examinate din perspectiva dispozițiilor art. 304 C. proc. civ.

Analizând decizia recurată în raport de criticile formulate și temeiurile de drept invocate, Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate urmând a fi respinse ca atare, în considerarea argumentelor ce succed.

Recursul declarat de reclamantul A.

Motivul prevăzut de art. 304 alin. (7) C. proc. civ. poate fi invocat atunci când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii.

Din perspectiva acestui motiv recurentul a susținut că instanța de apel nu a analizat motivele de apel formulate de reclamant deoarece în considerentele deciziei recurate nu se regăsesc argumentele pentru care toate apărările reclamantului au fost înlăturate.

Contrar susținerilor recurentului, se constată că hotărârea curții de apel cuprinde motivele pe care se sprijină și care au format convingerea instanței, instanța nefiind ținută (obligată) să răspundă fiecărui argument invocat de părți, putând să sistematizeze susținerile părților și chiar să procedeze într-o altă ordine, decât cea prezentată de părți, la examinarea acestora, atât timp cât motivarea unei soluții clare și convingătoare impune acest lucru și cât nu sunt încălcate exigențele dispozițiilor art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., ceea ce în speță nu se regăsește.

Nu există nici un motiv care să ducă la concluzia că îndatorirea de a stărui prin mijloace legale, pentru aplicarea corectă a legii a fost încălcată de judecătorii fondului sau de judecătorii apelului.

Astfel se constată că nici o ipoteză a pct. 7 al art. 304 C. proc. civ. nu poate fi reținută întrucât s-a răspuns în fapt și în drept la criticile aduse deciziei, iar concluziile instanței conduc logic și convingător la soluția din dispozitiv.

Motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. potrivit căruia se poate cere modificarea soluției recurate atunci când instanța a interpretat greșit actul dedus judecății sau a schimbat natura și înțelesul acestuia, nu a fost argumentat în fapt și în drept în mod distinct.

Argumentarea motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. este o cerință impusă de faptul că, procedural, fiecare motiv vizează o anumită nelegalitate. Prin urmare, Înalta Curte nu poate păși la o analiză a nelegalității imaginând posibile argumente și dispoziții legale pe care să le examineze din perspectiva acestui motiv.

Din același punct de vedere, al nemotivării, se observă că recurentul a relatat opinii proprii despre dezlegările date împrejurărilor de fapt analizate de instanța de apel ceea ce vizează în realitate netemeinicia deciziei, el nu a arătat în mod concret criticile care pot fi încadrate în motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ.

În cazul de față, motivul de nelegalitate a fost invocat cu scopul de a repune în discuție probele și de a solicita instanței de recurs să reconsidere concludenta lor, ceea ce nu este permis în această etapă procesuală.

Motivul prevăzut de art. 304 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ. vizează lipsa temeiului legal al hotărârii criticate sau aplicarea greșită a legii.

Din perspectiva motivului de recurs indicat, recurentul a criticat decizia recurata prin prisma admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtei SC B. SA și că instanța de apel trebuia să soluționeze acțiunea prin prisma cadrului procesual stabilit în mod irevocabil de instanța penală (sentința nr. 854/2003 a Judecătoriei Miercurea Ciuc) și să rețină calitatea de parte responsabilă civilmente a SC B. SA.

Întreaga construcție juridică a recurentului prin care a încercat să demonstreze calitatea de parte a pârâtei SC B. SA și obligarea acesteia la plata în solidar a sumelor pretinse, va fi înlăturată.

În speță, cumpărarea unui număr de acțiuni ale pârâtei SC B. SA de către pârâtul C., constituie un fapt personal care nu are legătură cu atribuțiile de serviciu pe care le avea la societatea pârâtă, faptele pârâtului nefiind săvârșite cu concursul societății.

Astfel încât, instanța de apel în mod corect a statuat că, între reclamantul A. și pârâta SC B. SA nu a existat nici un raport juridic de natură contractuală sau delictuală care să justifice o eventuală obligare a societății pârâte la plata sumelor pretinse de reclamant.

Totodată, din conținutul raportului juridic stabilit între reclamantul A. și pârâtul C., așa cum de altfel în mod corect s-a constatat, nu rezultă asumarea nici unei obligații de către societate și nici nu s-a dovedit în cauză săvârșirea unei fapte delictuale de natură să antreneze răspunderea societății.

Este adevărat că reclamantul a chemat în judecată și pârâta SC B. SA, însă instanța în stabilirea raporturilor juridice dintre părți și în urma analizării situației de fapt, a stabilit în mod corect că vânzarea-cumpărarea de acțiuni de la salariați, prin interpunerea pârâtului C., este un raport strict personal al pârâtului, iar SC B. SA nu a avut nici o legătură cu tranzacțiile respective.

Este de necontestat că prin sentința penală nr. 854 din 01 octombrie 2003 a Judecătoriei Miercurea Ciuc, rămasă definitivă prin decizia nr. 42/R din 23 martie 2004 a Tribunalului Harghita, s-a dispus instituirea sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile și imobile ale inculpatului C. și ale părții responsabile civilmente SC B. SA până la concurența sumei de 5.000.000.000 ROL în vederea recuperării sumei de bani avansate pentru cumpărarea a 142.000 acțiuni, însă măsura instituirii sechestrului asupra imobilelor vizează indisponibilizarea unui bun care nu poate fi confundată cu acțiunea civilă în cadrul procesului civil sau penal, măsura asiguratorie fiind o măsură de protecție în situația în care acțiunea civilă va fi admisă.

Nu este lipsit de relevanță de a sublinia faptul că prin sentința penală nr. 854 din 01 octombrie 2003 s-a lăsat nesoluționată acțiunea civilă formulată de A. având ca obiect recuperarea sumei de bani avansată pentru cumpărarea a 142.000 acțiuni ceea ce înseamnă că recurentul nu se poate prevala de instituția autorității de lucru judecat privind cadrul procesual, respectiv calitatea procesuală pasivă a SC B. SA.

Fată de cele arătate, Înalta Curte va înlătura critica recurentului referitoare la soluționarea acțiunii prin prisma cadrului procesual stabilit în mod irevocabil prin sentința penală nr. 854/2003 a Judecătoriei Miercurea Ciuc.

Referitor la criticile recurentului privind înscrisurile depuse la dosar și acțiunile înfăptuite în beneficiul societății, Înalta Curte reține că susținerile prezentate nu pot face obiectul controlului judiciar în calea de atac a recursului întrucât reprezintă aspecte de netemeinicie ale hotărârii atacate și exced cazurilor de nelegalitate înscrise strict și limitativ în art. 304 C. proc. civ., apărările astfel invocate situându-se în afara competențelor instanței de recurs atâta timp cât se raportează în mod explicit la modul de interpretare și evaluare a probelor administrate.

Recursul declarat de pârâtul C.

Motivul prevăzut de art. 304 alin. (7) C. proc. civ. poate fi invocat atunci când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii.

Din perspectiva acestui motiv recurentul a susținut că hotărârea recurată este contradictorie față de analiza existenței înscrisului, având în vedere că pe de o parte instanța reține cu fermitate realitatea unui mandat fără reprezentare dar fără a da indicii de unde rezultă, iar, pe de altă parte, tocmai această fermitate a considerentelor constituie de fapt convingerea instanței că această chitanță a existat, fără a se face o analiză a acesteia.

Doctrina a statuat că ipotezele în care se poate ajunge la o contrarietate în sensul dispozițiilor art. 304 pct. 7 C. proc. civ. pot fi existența unei contrarietăți între considerentele hotărârii, în sensul că din unele rezultă netemeinicia acțiunii, iar din altele faptul că acțiunea este fondată; contrarietatea flagrantă dintre dispozitiv și considerente, cum este cazul admiterii acțiunii prin dispozitiv și justificarea în considerente a soluției de respingere a cererii de chemare în judecată; nemotivarea soluției din dispozitiv sau motivarea insuficientă a acesteia ori prezentarea în exclusivitate a unor considerente străine de natura pricinii.

Faptul că instanța de apel pentru o stabilire corectă a situației de fapt a făcut o analiză detaliată a înscrisurilor de la dosar nu poate conduce la concluzia că ar exista contradictorialitate între considerentele expuse, astfel încât, se constată că între considerentele deciziei recurate nu există contradicții ce ar putea fi încadrate în motivul de recurs invocat, astfel încât motivul de recurs invocat va fi înlăturat.

Motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. potrivit căruia se poate cere modificarea soluției recurate atunci când instanța a interpretat greșit actul dedus judecății sau a schimbat natura și înțelesul acestuia, nu a fost argumentat în fapt și în drept în mod distinct.

Deși motivul de nelegalitate așa cum este prevăzut procedural vizează actul dedus judecății, recurentul prin argumentele aduse în sprijinul acestuia se referă la probele administrate, la modul în care instanța de apel a stabilit situația de fapt prin raportare la înscrisul numit „chitanță”, aspecte ce vizează netemeinicia deciziei recurate, iar motivul de nelegalitate a fost invocat cu scopul de a repune în discuție situația de fapt prin raportare la probele administrate și de a solicita instanței să reconsidere concludenta lor ceea ce nu este permis în această etapă procesuală ce nu intră în sfera de analiză a motivului prevăzut de art. 304 pct. 8 care a fost invocat.

Interpretarea actului dedus judecății și a probelor aparține instanțelor devolutive și numai în măsura în care s-ar încălca norme care au dus la schimbarea înțelesului actului care era vădit neîndoielnic s-ar putea reține încălcarea legii. Or, argumentele recurentului nu conduc la o astfel de concluzie ci, dimpotrivă, se constată că s-au evocat ipoteze și susțineri nefondate.

Motivul prevăzut de art. 304 alin. (9) C. proc. civ. vizează lipsa temeiului legal al hotărârii criticate sau aplicarea greșită a legii.

Critica recurentului potrivit căreia instanța de apel prin modificarea temeiului acțiunii promovate de reclamant, din acțiune în constatarea simulației în acțiunea unui mandat fără reprezentare, a nesocotit limitele investirii făcute de reclamant, va fi înlăturată.

Este adevărat că reclamantul este cel ce stabilește cadrul procesual al cauzei, însă față de dispozițiile art. 84 C. proc. civ., care permit calificarea corectă a actului procedural (în speță, cererea de chemare în judecată), atunci când poartă o denumire greșită, instanța de apel, făcând o analiză a elementelor indicate în cuprinsul cererii de chemare în judecată și a probelor din dosar, a dat o calificare corectă a cererii deduse judecății în funcție de conținutul său și nu de denumirea dată de parte.

Față de modul în care a fost formulată această critică, Înalta Curte reține că în rejudecare, față de îndrumările instanței supreme din decizia de casare privind verificarea condițiilor simulației, s-a impus a fi stabilită natura juridică a acțiunii, iar instanța de apel dând eficiență juridică dispozițiilor imperative cuprinse în art. 315 alin. (1) C. proc. civ., a stabilit în mod corect că acțiunea reclamantului nu este o acțiune în declararea simulației ci o acțiune în răspundere contractuală, respectiv acțiunea mandantului împotriva mandatarului care nu și-a respectat obligațiile asumate prin contractul de mandat.

Referitor la respingerea excepției prescripției dreptului material la acțiune, nu poate fi reținută argumentarea recurentului potrivit căreia momentul de la care începe să curgă termenul de prescripție ar fi momentul la care s-a născut posibilitatea reclamantului de a cere cesionarea, întrucât termenul de prescripție extinctivă nu curge de la data nașterii raportului juridic ca dată formală trecută pe un înscris.

Potrivit art. 7 din Decretul nr. 167/1958, prescripția dreptului la acțiune în repararea pagubei pricinuite, începe să curgă de la data când se naște dreptul la acțiune sau dreptul de a cere executarea silită.

În speță, data nașterii raportului de drept este data la care pârâtul C. în calitate de debitor al obligației de a transmite reclamantului dreptul de proprietate asupra acțiunilor, și-a afirmat în mod neechivoc voința juridică de a nu respecta obligația sa față de reclamant.

Or, în raport de menționatele dispoziții instanța de apel, a stabilit în mod corect că momentul de la care începe să curgă termenul de prescripție este data de 17 martie 2000, dată la care pârâtul C. a refuzat executarea obligațiilor contractuale și a înstrăinat acțiunile societății la terțe persoane.

Totodată, contrar susținerilor recurentului, se constată că instanța de apel prin raportare la dispozițiile art. 16 din Decretul nr. 167/1958, a reținut în mod legal relevanța aspectelor de fapt ce au condus la întreruperea cursului prescripției.

Este corect faptul că acțiunea a fost formulată la data de 22 aprilie 2004, însă, cursul prescripției a fost întrerupt prin recunoașterea de către pârât a obligațiilor asumate față de reclamant și prin plângerile penale făcute de către reclamant împotriva pârâtului C., astfel că intenția reclamantului de a acționa în termenul de prescripție de trei ani prevăzut de lege, a existat în mod evident.

În condițiile în care modul de calcul explicit arătat de către instanța de apel în expunerea de motive a hotărârii pronunțate nu poate fi contestat sub aspectul acurateței sale, nu poate fi reținută nici o critică de nelegalitate sub aspectul aplicării greșite în cauză a instituției prescripției extinctive.

Celelalte critici ale recurentului referitoare la analiza probatoriului administrat, a stabilirii situației de fapt privind predarea banilor ce rezultă din depozițiile martorului XXX., vor fi înlăturate întrucât repunerea în discuție a probelor administrate, precum și a modului în care s-a apreciat concludenta lor, în absența unei argumentații în drept care să permită încadrarea în sfera motivelor prevăzute de art. 304 C. proc. civ., nu poate fi analizată în cadrul controlului de legalitate pe calea extraordinară a recursului.

Nu va fi reținută nici pretinsa neanaliză a uneia dintre apărările pârâtului, întrucât instanța de apel nu este obligată să răspundă fiecărui argument folosit în dezvoltarea apelului atunci când au un element comun determinat, fiind autorizată să le grupeze și să le analizeze împreună.

Având în vedere aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursurile declarate de reclamantul A. și pârâtul C. ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția invocată de recurentul pârât C. vizând nulitatea cererii de recurs a recurentului reclamant A.

Respinge ca nefondate recursurile declarate de reclamantul A. și pârâtul C. împotriva deciziei civile nr. 461 din 25 iunie 2014 a Curții de Apel Timișoara, secția comercială.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 octombrie 2015.