AFFAIRE AKıN BİRDAL c. TURQUIE

RESPONDENT

TUR

HOTĂRÂRE

13.12.2007

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Violation de l'art. 6-1;Non-violation de l'art. 7;Violation de l'art. 10

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2007
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

AFFAIRE AKıN BİRDAL c. TURQUIE (CtEDO, 2007)

HUDOC · oficial

SECȚIUNEA 3 CONCLUZIILE AVOCATULUI GENERAL TURCIA (Cercetarea nr. 47520/99) HOTĂRÂREA STRASBURG 13 decembrie 2007 DEFINITIVF 13/03/2008 Această hotărâre va deveni definitivă în condițiile definite la art. 44 alineatul (2) din Convenție. El poate suferi modificări de formă. În cauza Ak′n Birdalc. Turcia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a treia), care se află într-o cameră compusă din domni. B.M. Zupančič, președinte, C. Bîrsan, R. Türmen, E. Fura-Sandström, A. Gyulumyan, E. Myjer, I. Berro-Lefevre, judecători, și domnul S. Naismith, grefier adjunct al secțiunii, După ce a deliberat în camera Consiliului la 22 noiembrie 2007, Rend hotărăște aici, adoptat la această ultimă dată procedura La originea cazului se află o cerere (n 47520/99) îndreptat împotriva Republicii Turcia și al cărui resortisant al acestui stat, dl Ak La 10 noiembrie 2006, Curtea a decis să comunice cererea guvernului. În temeiul articolului 29 alineatul (3) din Convenție, Curtea a decis să examineze în același timp admisibilitatea și fondul cauzei. ÎN FAVOAREA CIRCONSTANȚELOR SPĂLĂȚII Reclamantul s-a născut în 1948 și își are reședința în Ankara. În calitate de președinte al Asociației pentru Drepturile Omului, la 1 septembrie 1996, reclamantul a participat la o demonstrație organizată la Ankara cu ocazia Zilei Mondiale a Păcii și Libertății A ținut un discurs în care a spus acest lucru, printre altele, prietenii mei, pentru a restabili pacea, trebuie să ne unim ideile, cuvintele și forțele... Pacea pretinde beneficii pentru toți, într-un mod egal și liber, ale drepturilor economice, sociale, politice și culturale. Drepturile și libertățile trebuie garantate prin dreptul în vigoare. Pacea este caracteristica unei societăți bazate pe supremația dreptului și care garantează respectarea drepturilor omului (...) Războiul murdar care a avut loc în ultimii 12 ani a dus la moartea a zece mii de oameni între 1984 și 1994 și a zece mii de oameni între 1994 și 1996, ceea ce înseamnă că [întrebarea kurdă] nu mai este doar problema poporului kurd oprimat. Nesoluționarea problemei kurde își găsește originea în nesoluționarea problemelor economice ale Turciei. Partidele politice democrate și socialiste care apărau o rezoluție pașnică [a problemei kurde] au fost dizolvate (...). Ideologia străină numită privatizare este în prezent indisolubil legată de războiul împotriva poporului kurd (...). Tortura este practicată în mod sistematic, dispariții în timpul custodiei, execuții extrajudiciare, prizonierii sunt privați de dreptul lor de a trăi în condiții umane și toate acestea provin din nesoluționarea problemei kurde [sic] (...). Cele trei confederații muncitoare care nu se află astăzi aici trebuie, de asemenea, să înscrie pacea pe ordinea lor de zi, deoarece războiul nu mai este doar problema poporului kurd, ci și a clasei muncitoare a Turciei. Dacă muncitorii nu se consideră implicați în acest război, dacă singura lor problemă este să - și câștige pâinea, în timp ce evită problema fraternității și a libertății popoarelor, ei nu diferă de naționaliști, șovini, rasiști, fasciști... Prietenii mei, liderii PKK au declarat că intenționează să elibereze soldații capturați dacă formați un comitet [de negociere]. Până în prezent, nici un partid politic nu a avut curajul să propună o soluționare pașnică a problemei kurde, bazată pe dialog, în locul unei rezoluții bazate pe război (...) Unul dintre soldați [capturați] a afirmat că nu intenționa să se întoarcă în Turcia pentru a lupta împotriva poporului kurd. După cum știți, ceilalți soldați și - au putut întâlni familiile după 14 luni. Dacă ne-am dus în munți, a fost pentru a deschide calea unei soluții politice a problemei. Plecând pe munți și schimbând săruturi cu ei nu este mai rău decât acest război murdar (...). Prietenii mei, astăzi, curajul nu este în război, ci în pace (...) printr-un act de acuzare din 27 septembrie 1996, procurorul Republicii ( În apropierea tribunalului de securitate din statul Ankara, în conformitate cu art. 312 alineatul (2) din Codul penal, a solicitat condamnarea reclamantului și a altor șapte persoane care au avut loc în timpul demonstrației în cauză. instigarea poporului la ură și ostilitate pe baza unei distincții bazate pe apartenența la o clasă socială, la o rasă și la o regiune În actul său de acuzare, procurorul se rezumă la următoarele pasaje ale discursului ținut de reclamant [ Întrebarea kurdă] nu mai este doar problema poporului kurd asuprit (...). Tortura este practicată sistematic, (...) execuții extrajudiciare (...) și toate acestea provin din nesoluționarea problemei kurde (...) În fața Curții de Securitate a statului, reclamantul a contestat acuzațiile aduse împotriva sa, susținând doar că și-a exprimat opiniile cu privire la efectele economice, sociale și politice ale problemei kurde asupra societății turce. 10. La 21 octombrie 1997, Curtea de Securitate a statului, compusă din trei judecători, dintre care unul se afla sub jurisdicția militară, a declarat reclamantul vinovat de incitarea poporului la ură și ostilitate pe baza unei distincții bazate pe apartenența la o clasă socială, la o rasă și la o regiune în sensul articolului 312 alineatul (2) din Codul penal, și l-a condamnat la o pedeapsă cu închisoarea de un an, precum și la o amendă de 420 000 de lire turcești. 11. La 11 februarie 1998, Curtea de Casație a pronunțat hotărârea Curții de Securitate a statului din 21 octombrie 1997 pe motiv că elementele dosarului nu permiteau să se stabilească că infracțiunea reprovocată reclamantului era constituită. 12. La 28 iulie 1998, Curtea de Securitate a statului, care se pronunță asupra trimiterii, își va reiniția hotărârea inițială. 13. La 4 august 1998, invocând dreptul său la libertatea de exprimare, reclamantul s-a ocupat din nou de casare. 14. La 27 octombrie 1998, Curtea de Casație, acționând într-o cameră infracțională reunită, a respins recursul și a confirmat astfel hotărârea atacată. 15. La 28 octombrie 1998, Curtea de Securitate a statului, întrucât reclamantul se pregătea să plece în străinătate, i s-a interzis să părăsească teritoriul național. 16. La 12 noiembrie 1998, reclamantul a opus această decizie invocând în special starea sa de sănătate. La 13 noiembrie 1998, această acțiune a fost respinsă de Curtea de Securitate a statului care se află într-o compoziție diferită. 17. La data de 25 septembrie 1999, în conformitate cu art. 399 alineatul (2) din Codul de procedură penală, procurorul, după ce a luat cunoștință de raportul institutului medico-legal din 24 septembrie 1999, a decis să suspende executarea pedepsei reclamantului pe o perioadă de șase luni, din cauza stării sale de sănătate. La sfârșitul acestui termen, reclamantul a solicitat din nou o suspendare a executării pedepsei. 20. Procurorul a solicitat Institutului Medical să examineze reclamantul și să emită un aviz medical. 21. La 28 martie 2000, în conformitate cu raportul Institutului Medical din 24 martie 2000, procurorul a respins cererea de suspendare a reclamantului. 22. La 23 mai 2002, în urma modificării articolului 312 alineatul (2) din Codul penal, reclamantul a solicitat Curții de Securitate a statului să fie rejudecat. 24. Prin hotărâri de confirmare din 30 mai și 13 iunie 2002, reclamantul a fost demis din cererea sa. II. DREPTUL INTERN PERTINENT 25. Dispozițiile relevante din Codul penal în vigoare la momentul faptelor se citeau astfel Art. 312 (...) Se pedepsește cu una până la trei ani de închisoare și cu o amendă de nouă mii până la treizeci și șase de mii de lire turcești pe baza unei distincții bazate pe apartenența la o clasă socială, la o rasă, la o religie, la o sectă sau la o regiune, motivează poporul să urască și să se opună ostilității. Dacă un astfel de stimulent pune în pericol securitatea publică, pedeapsa se majorează cu o porțiune de la o treime la jumătate din pedeapsa de bază. (...) 26. Prin legile nr. 4744 din 6 februarie 2002 și nr. 5237 din 26 septembrie 2004, art. 312 din vechiul cod penal a fost modificat. 27. În ceea ce privește cursurile de securitate ale statului, dispozițiile în vigoare la momentul faptelor sunt rezumate în Hotărârea de principiu Incal c. Turcia din 9 iunie 1998 (Recuperarea hotărârilor și a deciziilor 1998-IV, pp. 1557-1561, §§ 26-29). 1999 judecătorii militari au fost excluși din colegiile instanțelor în cauză, care au fost în cele din urmă abolite prin Legea nr. 5190 din 16 iunie 2004. Cererea se referă la libertatea de exprimare a reclamantului și la dreptul său la un proces echitabil. Reclamantul denunță o încălcare a articolelor 6 alineatul (1), 7, 9, 10, 11 și 14 din Convenție și a articolului 2 din Protocolul nr. 29. Guvernul contestă aceste teze. 30. Curtea consideră, având în vedere dosarul, că aceste obiecțiuni trebuie examinate din perspectiva articolelor 6 alineatul (1), 7, 10 și 2 din Protocolul nr. 31. Aceste dispoziții se citesc în părțile lor relevante după cum urmează: art. 6 alineatul (1) Orice persoană are dreptul ca cauza sa să fie ascultată în mod echitabil (...) de o instanță (...) care va decide (...) dacă orice acuzație în materie penală îndreptată împotriva ei. art. 7 Nimeni nu poate fi condamnat pentru o acțiune sau o omisiune care, în momentul în care a fost comisă, nu constituie o infracțiune în conformitate cu dreptul național sau internațional (...) art. 10 Orice persoană are dreptul la libertatea de exprimare. Acest drept include libertatea de opinie și libertatea de a primi sau de a comunica informații sau idei fără ca autoritățile publice să poată interveni și fără a ține cont de frontiere.... Exercitarea acestor libertăți cu obligații și responsabilități poate fi supusă anumitor formalități, condiții, restricții sau sancțiuni prevăzute de lege, care constituie măsurile necesare, într-o societate democratică, securității naționale, integrității teritoriale sau securității publice, apărării ordinii și prevenirii infracțiunii (...) art. 2 din Protocolul n Oricine se află în mod regulat pe teritoriul unui stat are dreptul de a circula liber și de a alege în mod liber reședința sa. Oricine este liber să părăsească orice țară, inclusiv țara sa. Exercitarea acestor drepturi nu poate face obiectul altor restricții decât cele care, prevăzute de lege, constituie măsuri necesare, într-o societate democratică, securității naționale, securității publice, menținerii ordinii publice, prevenirii infracțiunilor, protecției sănătății sau a moralității sau protecției drepturilor și libertăților altora. II. PE RECEVABILITA 32. Guvernul excită în ceea ce privește obiecțiunile întemeiate pe articolele 6 și 10 din Convenția privind neobosirea căilor de atac interne, susținând că reclamantul nu a solicitat rejudecarea cauzei după modificarea articolului 312 alineatul (2) din Codul penal. În plus, guvernul susține că reclamantul nu a ridicat restul obiecțiilor în fața instanțelor naționale. 33. Recurentul își reiterează afirmațiile. 34. Curtea amintește că un solicitant trebuie să fi utilizat în mod normal căile de atac interne probabil eficiente și suficiente. În cazul în care a fost utilizată o cale de atac, utilizarea unei căi de atac alternative, al cărei scop este practic același, nu este necesară ( Real Alves c. Portugalia (dec.), n 19485/02, 9 noiembrie 2004). În speță, Curtea constată că reclamantul a solicitat să fie rejudecat, dar a fost decăzut de Curtea de Securitate a statului (punctele 23 și 24 de mai sus). În plus, spre deosebire de guvern, Curtea consideră că reclamantul a invocat în fața instanțelor interne, cel puțin în esență, obiecțiunile pe care le prezintă în fața Curții (punctele 9 și 13 de mai sus). 35. Având în vedere cele de mai sus, Curtea respinge excepția guvernului întemeiat pe neobosirea căilor de atac interne. 36. Cu toate acestea, aceasta arată că Turcia nu a ratificat Protocolul nr. 4 la convenție. Prin urmare, acest motiv este incompatibil cu dispozițiile Convenției în sensul articolului 35 alineatul (1) și al articolului 4 din convenție. 37. Comisia constată că restul cererii nu este în mod evident întemeiat greșit în sensul articolului 35 alineatul (3) din convenție și că aceasta nu se confruntă cu niciun alt motiv de inadmisibilitate și, prin urmare, trebuie să se declare restul cererii admisibile. Recurentul se plânge că condamnarea sa la pedeapsă i-a încălcat dreptul la libertatea de exprimare și susține că a fost revocat din funcție în cadrul Asociației Drepturilor Omului din cauza acestei condamnări. 39. Curtea consideră că acest din urmă motiv este absorbit de primul, în măsura în care revocarea reclamantului din funcție este o consecință a condamnării sale. 40. Aceasta constată că nu este controversat între părți că condamnarea în litigiu constituia o interferență în dreptul reclamantului la libertatea de exprimare, protejat de art. 10 alineatul (1) 41. Aceasta consideră că intervenția era prevăzută de lege și avea un scop legitim, și anume protecția securității naționale și apărarea ordinii, în sensul articolului 10 alineatul (2). În acest caz, întrebarea este dacă intervenția era necesară într-o societate democratică 42. În alte cauze care ridicau probleme similare celor din speță, Curtea a ajuns deja la concluzia încălcării articolului 10 din convenție [a se vedea, printre altele, Ceylan c. Turcia [GC], n 23556/94, § 38, CEDH 1999 IV, Öztürk c. Turcia [GC], n 22479/93, § 74, CEDH 1999 VI, 27528/95, § 43, 2 octombrie 2003). 43. Examinând prezenta cauză în lumina jurisprudenței sale, Curtea consideră că guvernul nu a prezentat niciun fapt sau argument care ar putea conduce la o concluzie diferită în speță. Curtea a acordat o atenție deosebită termenilor utilizați în discurs și contextului în care acesta a fost pronunțat. În această privință, Comisia a ținut seama de circumstanțele care înconjoară cazul supus examinării sale, în special de dificultățile legate de lupta împotriva terorismului (a se vedea considerentul 60 de mai sus, punctul 1568, punctul 58). 44. Potrivit Curții, discursul în litigiu consta în principal într-o critică a politicii desfășurate în sud-estul Turciei. Pentru curtea de securitate a statului, acesta conținea termeni care vizau ruperea integrității teritoriale a statului turc și instigarea poporului la ură și ostilitate. 45. Curtea a examinat motivele care figurează în hotărârile instanțelor interne, care nu pot fi considerate suficiente pentru a justifica interferența în dreptul reclamantului la libertatea de exprimare (a se vedea mutatis mutandis Sürek c. Turcia (n [GC], n 24762/94, § 58, 8 iulie 1999 și Üstün c. Turcia, 37685/02, § 34-35, 10 mai 2007). Ea observă că cuvintele persoanei în cauză trebuie apreciate în lumina întregului text, care nu constă într-un apel la violență, la rezistență armată sau la revoltă, și că nu este vorba de o cuvântare de ură, ceea ce, în opinia Curții, reprezintă elementul esențial care trebuie luat în considerare (a se vedea, a contrario Sürek c. Turcia [GC], nr. 26682/95, § 62, CEDH 1999 IV, Gerger c. Turcia [GC], nr. 24919/94, § 50, 8 iulie 1999). 46. Având în vedere cele de mai sus, Curtea consideră că condamnarea reclamantului era disproporționată în raport cu scopurile vizate și, prin urmare, nu este necesară într-o societate democratică. Cu privire la violarea articolului 6 alineatul (1) din CONVENȚIA 47, reclamantul susține că instanța de securitate a statului care l-a judecat și condamnat nu constituie o instanță independentă și imparțială care i-ar putea garanta un proces echitabil, din cauza prezenței unui judecător militar în cadrul său. 48. În alte cauze care ridicau probleme similare celor din speță, Curtea a ajuns deja la concluzia încălcării articolului 1 din Convenție (Özel c. Turcia, nr. 4339/98, 7 noiembrie 2002 și Özdemir Turcia 59659/00, 6 februarie 2003). 49. Examinând prezenta cauză în lumina jurisprudenței sale, Curtea consideră că guvernul nu a prezentat niciun fapt sau argument care să conducă la o concluzie diferită în speță. Este de înțeles în opinia Curții că reclamantul, care răspundea în fața unei instanțe de securitate a statului de încălcare a dreptului comunitar privind securitatea națională De aceea, el se putea teme în mod legitim ca curtea de securitate a statului să se lase îndrumată în mod nejustificat de considerente străine naturii cauzei sale. 50. Prin urmare, Curtea consideră că îndoielile exprimate de solicitant cu privire la independența și imparțialitatea acestei instanțe au fost justificate în mod obiectiv (inclal, citată anterior, § 72 in fine 51. Prin urmare, Curtea concluzionează că, atunci când l-a judecat și l-a condamnat pe solicitant, instanța de securitate a statului nu era o instanță independentă și imparțială în sensul articolului 6 alineatul (1). PRIVIND VIOLAȚIA ALEGUTĂ A ARTICOLULUI 7 DIN CONVENȚIA 52. În ceea ce privește motivul articolului 7 din Convenție întemeiat pe ambiguitatea articolului 312 din Codul penal, Curtea amintește jurisprudența sa cu privire la această chestiune (Erdo PRIVIND APLICAREA ARTICOLULUIUI 41 DIN CONVENȚIA 53. În conformitate cu art. 41 din convenție, în cazul în care Curtea declară că a existat o încălcare a Convenției sau a Protocoalelor sale și în cazul în care dreptul intern al Înaltei părți contractante permite să se șteargă numai în mod impecabil consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții vătămate, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. Reclamantul solicită repararea unei daune morale pe care o evaluează la 100 000 de dolari americani. 55. Guvernul contestă această pretenție, o estimează excesiv. 56. Curtea consideră că persoana în cauză poate trece pentru a fi încercat o anumită dezorientare de circumstanțele speței. Statuind în echitate, după cum dorește art. 41 din Convenție, Curtea atribuie recurentului 5 000 EUR pentru repararea prejudiciului moral. Costuri și cheltuieli de judecată 57. Reclamantul solicită, de asemenea, 1 000 de cărți turcești noi (YTL) pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată și 5 500 YTL pentru onorariile de avocatură. Acesta oferă un tabel cu onorariile de referință ale avocaților din Baroul Ankara. 58. Potrivit guvernului, nu este necesar să se acorde despăgubiri. 59. Potrivit jurisprudenței Curții, un solicitant nu poate obține rambursarea cheltuielilor și cheltuielilor sale decât în măsura în care se stabilesc realitatea, necesitatea și caracterul rezonabil al ratei lor. În cazul de față, Curtea constată că persoana interesată nu și-a ventilat pretențiile din moment ce nu a furnizat nici un număr de cont pentru activitatea efectuată de avocatul său și nici nu a justificat presupusele cheltuieli angajate. În consecință, Curtea consideră că nu este necesar să i se aloce o sumă pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată. Curtea consideră adecvată stabilirea ratei dobânzii moratorii pe baza ratei dobânzii la facilitatea de creditare marginală a Băncii Centrale Europene majorată cu trei puncte procentuale. PE CES MOTIVE, CURȚA, Declară, în unanimitate, cererea inadmisibilă cu privire la motivul întemeiat pe art. 2 din Protocolul nr. 4 și admisibilă pentru surplusul menționat , în unanimitate, că a existat o încălcare a articolului 10 din Convenție ; A spus , în unanimitate, că a existat o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din convenție ; A spus , în unanimitate, că nu a existat nici o încălcare a articolului 7 din convenție spus cu cinci voturi față de doi, că statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data la care hotărârea va deveni definitivă în conformitate cu art. 44 alineatul (2) din convenție, următoarele sume care urmează să fie convertite în noi cărți turcești la rata aplicabilă la data Regulamentului (CE) nr. 5 000 EUR pentru daune morale, ii. plus orice sume care pot fi datorate ca impozite că, de la expirarea termenului respectiv și până la plata acestuia, aceste sume vor fi majorate de la o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, majorată cu trei puncte procentuale Respinge, în unanimitate, cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. Întocmit în limba franceză și comunicat în scris la 13 decembrie 2007, în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură. Stanley Naismith Boštjan M. Zupančič Grefier adjunct președinte