Decizia nr. 314/2016 — ÎCCJ, Secția I civilă — cale de atac împotriva sentinței nr. 6066/2014 a Tribunalului Dolj

Obiectul cauzei Obiectul prezentului dosar îl reprezintă un litigiu de muncă, respectiv o contestație împotriva deciziei prin care pârâta SC A. SA a dispus sancționarea contestatoarei B. cu reducerea salarului de bază cu un procent de 10% pentru o perioadă de trei luni, în temeiul art. 248 alin. (1) lit. d) C. muncii.

Motărărea pronunțată de tribunal Prin sentința nr. 6066 din 30 octombrie 2014, Tribunalul Dolj, secția civilă, a respins excepția lipsei de interes invocată de pârâtă, a admis acțiunea și a constatat nulă Decizia de sancționare nr. 112 din 27 martie 2012 emisă de pârâta SC A. SA. Împotriva sentinței sus-menționate, pârâta a formulat apel înregistrat pe rolul Curții de Apel Craiova, secția I civilă.

Procedura derulată în apel. În ședința publică din data de 26 martie 2015, în cadrul soluționării cererii de apei, pârâta SC A. SA a formulat cerere de recuzare a completului de judecată, pe motiv că relația de prietenie existentă între judecătorii care compun completul de judecată și pârâta B., naște îndoieli cu privire la imparțialitatea judecătorilor în soluționarea litigiului. A mai arătat că deși membrii completului s-au abținut de la judecata pricinii pentru același motiv, cererea ior a fost respinsă. Prin Încheierea nr. 31 din 30 martie 2015, Curtea de Apel Craiova, secția I civilă, a respins cererea de recuzarea, cu motivarea că nu sunt întrunite cerințele prevăzute de art. 43 alin. (2) cu privire Sa abținerea magistraților, întrucât pretinsa relație de prietenie invocată în cererea de abținere de către cele două judecătoare care compun completul de judecată nu este de natură să afecteze imparțialitatea acestora. 4 .Hotărâreapronunțată de curtea de apel Apelul declarat de pârâta SC A. SA împotriva sentinței nr. 6066 din 30 octombrie 2014, pronunțată de Tribunalul Dolj a fost respins de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă, prin Decizia nr. 2178 din 30 aprilie 2015, cu mențiunea că decizia este definitivă.

Cererea de recurs Împotriva acestei din urmă decizii și a Încheierii nr. 31 din data de 30 martie 2015, ambele pronunțate de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă, pârâta a declarat recurs.

Procedura derulată în recurs După comunicarea cererii de recurs, prin rezoluția din 19 noiembrie 2015, instanța a dispus, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, prin raport reținându-se că recursul declarant de pârâta SC A. SA împotriva Încheierii nr. 31 din 30 martie 2015, prin care Curtea de Apel Craiova, secția I civilă, a respins cererea de recuzare a completului de judecată învestit cu judecarea apelului, este admisibil în principiu, iar recursul declarat împotriva Deciziei nr. 2178 din 30 aprilie 2015 a aceleiași instanțe, nu este admisibil, fiind promovat împotriva unei decizii definitive. Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) C. proc. civ. a fost analizat în complet de filtru, tlind comunicat părților în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) din același cod, Părțile nu au depus puncte de vedere la raport. Constatându-se încheiată procedura de filtru, în condițiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., s-a fixat termen pentru soluționarea căii de atac, la data de 5 februarie 2016, fără citarea părților. În ceea ce privește recursul declarat împotriva Încheierii nr. 31 din 30 martie 2015, pronunțata de Curtea de Apei Craiova, secția I civilă, Înalta Curte constată următoarele: Prin criticile formulate recurenta-pârâtă susține că încheiere recurată este nelegaiă, întrucât instanța nu a motivat soluția de respingere a cererii de recuzare a membrilor completului de judecată, arătând că simpla mențiune că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 43 alin. (2) C. proc. civ. nu reprezintă o motivare suficientă în lumina prevederilor Curții Europene ale Dreptului Omului, ceea ce echivalează practic cu o nemotivare. Susține că era de datoria completului de judecată să analizeze în ce măsură existența relației de prietenie, recunoscută de cele două judecătoare din complet prin formularea cererii de abținere de la judecarea cauzei, ar afecta sau nu imparțialitatea lor în judecarea cauzei, aducând o ingerință asupra dreptului la un proces echitabil. In consecință, solicită admiterea recursului, casarea încheierii recurate și trimiterea cauzei, spre rejudecare, la aceeași instanță. În drept, au fost invocate dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. Analizând recursul, Înalta Curte constată că este nefondat, pentru următoarele considerente: Fundamentul instituțiilor prevăzute de dispozițiile art. 41-44 C. proc. civ., respectiv incompatibilitatea, abținerea și recuzarea, este acela al respectării dreptului la judecata cauzei de către o instanță independentă și imparțială, pentru a se asigura părților obiectivitate în soluționarea pricinii. Potrivit prevederilor art. 6 pct. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, orice persoană are dreptul la judecarea cauzei sale, în mod echitabil, public și într-un termen rezonabil, de către o instanță independentă și imparțială, instituită de lege, care va hotărî asupra încălcării drepturilor și obligațiilor sale cu caracter civil. Analizată în contextul dreptului la un proces echitabil, așa cum este reglementat de dispozițiile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, imparțialitatea are, pe de o parte, o conotațîe subiectivă, ce semnifică încercarea de a determina convingerea personală a unui judecător într-o anumită împrejurare, iar pe de altă parte, implică un demers obiectiv ee urmărește a determina dacă judecătorul oferă toate garanțiile suficiente spre a exclude, în persoana lui, orice bănuială legitimă. Imparțialitatea implică aparența de corectitudine a instanței, incluzând aici și percepția subiectivă a părților cu privire la atitudinea magistraților, astfel încât pentru a asigura toate garanțiile procesuale privind dreptul la un proces echitabil, se impune neparticiparea judecătorului la soluționarea cauzei deduse judecății. În speță, prin criticiie formulate recurenta-pârâtă invocă drept motiv de neiegaîîtate a încheierii recurate dispozițiile 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., susținând că instanța nu a motivat soluția de respingere a cererii de recuzare, prin neanalizarea în ce măsură existența relației de prietenie, recunoscută de cele două judecătoare prin formularea cererii de abținere, ar afecta sau nu imparțialitatea lor în judecarea cauzei. Din analiza încheierii recurate, se constată eă instanța, având în vedere că prin cererea de recuzare se invocă același motiv de incompatibilitate a completului care a fost invocat și de judecători în cererea de abținere, a respins cererea de recuzare formulată de pârâta SC A. SA, cu motivarea că nu sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art. 43 alin. (2) C. proc. civ., cu privire Sa abținerea magistraților întrucât pretinsa relație de prietenie invocată în cererea de abținere.de către judecătorii care compun completul de judecată învestit cu soluționarea cauzei, nu este de natură să afecteze imparțialitatea acestora. Chiar dacă cele două incidente procedurale care au vizat incompatibilitatea judecătorilor au fost respinse cu aceeași motivare și, deși nu există putere de lucru judecat deoarece în cazul abținerii se analizează imparțialitatea subiectivă, iar în cel al recuzării se analizează imparțialitatea obiectivă, totuși diferențele dintre cele două tipuri de imparțialitate au fost analizate, judecătorul apreciind, în raport de actele și lucrările dosarului că pretinsa relație de prietenie indicată de cei doi magistrați în cererea de abținere nu este de natură să afecteze imparțialitatea acestora. Având în vedere că argumentarea relației de prietenie invocată de membrii completului nu a fost detaliată, judecătorul cererii de recuzare nu putea motiva mai mult decât a facut-o, aprecierilor de ordin subiectiv ale titularilor cererilor de abținere răspunzându-le tot printr-o apreciere de ordin subiectiv care nu poate fi cenzurată în recurs în raport de alte elemente pertinente și concludente, de vreme ce acestea nu au fost invocate. Ca atare, în raport de considerentele reținute, Înalta Curte constată că motivul de recurs invocat de recurenta pârâtă este nefondat și, în consecință, va respinge recursul ca atare. În ceea ce privește recursul declarai de pârâtă împotriva Deciziei nr. 2178 din 30 aprilie 2015, Înalta Carte constată că este inadmisibil pentru următoarele considerente: Potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 din C. proc. civ., sunt hotărâri definitive, hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum și cele neatacate cu recurs. Potrivit art. 18 alin. (2) din Legea nr. 2/2013 - privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 - privind C. proc. civ., hotărârile pronunțate în cererile privitoare la conflictele de muncă și de asigurări sociale, nu sunt supuse recursului. Obiectul prezentului dosar îi reprezintă un litigiu de muncă, respectiv o contestație împotriva deciziei prin care pârâta a dispus sancționarea contestatoarei cu reducerea salarului de bază cu un procent de 10% pentru o perioadă de trei luni. Față de obiectul cauzei și dispozițiile lege sus-menționate, Decizia nr. 2178 din 30 aprilie 2015 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă, atacată cu recurs în prezenta cauză, nu este supusă recursului, fiind pronunțată de curtea de apel în cadrul soluționării unui apel declarat împotriva unei hotărâri supuse numai apelului. Potrivit dispozițiilor art. 457 alin. (1) C. proc. civ., hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta. Din interpretarea acestui text legal rezultă ca o hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzuse de lege sau, cu alte cuvinte, căile de atac a hotărârilor judecătorești nu pot exista în afara legii, regula având valoare de principiu constituțional în raport de prevederile art. 129 din Constituție. În consecință, pentru considerentele prezentate, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtă împotriva Încheierii nr. 31 din 30 martie 2015 și, ca inadmisibil, recursul declarat împotriva Deciziei nr. 2178 din 30 aprilie 2015, ambele pronunțate de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă.