ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 314/2016

Decizia nr. 314/2016

Asupra cauzei civile de

față, constată următoarele:

Obiectul prezentului

dosar îl reprezintă un litigiu de muncă, respectiv o contestație împotriva

deciziei prin care pârâta SC A. SA a dispus sancționarea contestatoarei B. cu

reducerea salarului de bază cu un procent de 10% pentru o perioadă de trei

luni, în temeiul art. 248 alin. (1) lit. d) C. muncii.

pronunțată de tribunal

Prin sentința nr.

6066 din 30 octombrie 2014, Tribunalul Dolj, secția civilă, a respins excepția

lipsei de interes invocată de pârâtă, a admis acțiunea și a constatat nulă Decizia

de sancționare nr. 112 din 27 martie 2012 emisă de pârâta SC A. SA.

Împotriva sentinței

sus-menționate, pârâta a formulat apel înregistrat pe rolul Curții de Apel

Craiova, secția I civilă.

derulată în apel.

În ședința

publică din data de 26 martie 2015, în cadrul soluționării cererii de apei,

pârâta SC A. SA a formulat cerere de recuzare a completului de judecată, pe

motiv că relația de prietenie existentă între judecătorii care compun completul

de judecată și pârâta B., naște îndoieli cu privire la imparțialitatea judecătorilor

în soluționarea litigiului. A mai arătat că deși membrii completului s-au

abținut de la judecata pricinii pentru același motiv, cererea ior a fost

respinsă.

Prin Încheierea

nr. 31 din 30 martie 2015, Curtea de Apel Craiova, secția I civilă,

a respins cererea de recuzarea, cu

motivarea că nu sunt întrunite cerințele prevăzute de art. 43 alin. (2) cu

privire Sa abținerea magistraților, întrucât pretinsa relație de prietenie

invocată în cererea de abținere de către cele două judecătoare care compun

completul de judecată nu este de natură să afecteze imparțialitatea acestora.

4 .Hotărâreapronunțată

de curtea de apel

Apelul

declarat de pârâta SC A. SA împotriva sentinței nr. 6066 din 30 octombrie 2014,

pronunțată de Tribunalul Dolj a fost respins de Curtea de Apel Craiova, secția I

civilă, prin Decizia nr. 2178 din 30 aprilie 2015, cu mențiunea că decizia este

definitivă.

recurs

Împotriva

acestei din urmă decizii și a Încheierii nr. 31 din data de 30 martie 2015,

ambele pronunțate de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă, pârâta a declarat

recurs.

derulată

în recurs

După

comunicarea cererii de recurs, prin rezoluția din 19 noiembrie 2015, instanța a

dispus, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., întocmirea raportului

asupra admisibilității în principiu a recursului, prin raport reținându-se că

recursul declarant de pârâta SC A. SA împotriva Încheierii nr. 31 din 30 martie

2015, prin care Curtea de Apel Craiova, secția I civilă, a respins cererea de

recuzare a completului de judecată învestit cu judecarea apelului, este

admisibil în principiu, iar recursul declarat împotriva Deciziei nr. 2178 din

30 aprilie 2015 a aceleiași instanțe, nu este admisibil, fiind promovat

împotriva unei decizii definitive.

Raportul întocmit

în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) C. proc. civ. a fost analizat în

complet de filtru, tlind comunicat părților în conformitate cu dispozițiile art.

493 alin. (4) din același cod,

Părțile nu au

depus puncte de vedere la raport.

Constatându-se

încheiată procedura de filtru, în condițiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ.,

s-a fixat termen pentru soluționarea căii de atac, la data de 5 februarie 2016,

fără citarea părților.

În ceea ce

privește recursul declarat împotriva Încheierii nr. 31 din 30 martie 2015, pronunțata

de Curtea de Apei Craiova, secția I civilă, Înalta Curte constată următoarele:

Prin

criticile formulate recurenta-pârâtă susține că încheiere recurată este

nelegaiă, întrucât instanța nu a motivat soluția de respingere a cererii de

recuzare a membrilor completului de judecată, arătând că simpla mențiune că în

cauză nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 43 alin. (2) C. proc.

civ. nu reprezintă o motivare suficientă în lumina prevederilor Curții Europene

ale Dreptului Omului, ceea ce echivalează practic cu o nemotivare. Susține că

era de datoria completului de judecată să analizeze în ce măsură existența

relației de prietenie, recunoscută de cele două judecătoare din complet prin

formularea cererii de abținere de la judecarea cauzei, ar afecta sau nu

imparțialitatea lor în judecarea cauzei, aducând o ingerință asupra dreptului

la un proces echitabil. In consecință, solicită admiterea recursului, casarea

încheierii recurate și trimiterea cauzei, spre rejudecare, la aceeași instanță.

În drept, au

fost invocate dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Analizând

recursul, Înalta Curte constată că este nefondat, pentru următoarele

considerente:

Fundamentul

instituțiilor prevăzute de dispozițiile art. 41-44 C. proc. civ., respectiv incompatibilitatea,

abținerea și recuzarea, este acela al respectării dreptului la judecata cauzei

de către o instanță independentă și imparțială, pentru a se asigura părților

obiectivitate în soluționarea pricinii.

Potrivit

prevederilor art. 6 pct. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, orice

persoană are dreptul la judecarea cauzei sale, în mod echitabil, public și

într-un termen rezonabil, de către o instanță independentă și imparțială,

instituită de lege, care va hotărî asupra încălcării drepturilor și

obligațiilor sale cu caracter civil.

Analizată

în contextul dreptului la un proces echitabil, așa cum este reglementat de

dispozițiile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului,

imparțialitatea are, pe de o parte, o conotațîe subiectivă, ce semnifică

încercarea de a determina convingerea personală a unui judecător într-o anumită

împrejurare, iar pe de altă parte, implică un demers obiectiv ee urmărește a

determina dacă judecătorul oferă toate garanțiile suficiente spre a exclude, în

persoana lui, orice bănuială legitimă.

Imparțialitatea

implică aparența de corectitudine a instanței, incluzând aici și percepția

subiectivă a părților cu privire la atitudinea magistraților, astfel încât

pentru a asigura toate garanțiile procesuale privind dreptul la un proces

echitabil, se impune neparticiparea judecătorului la soluționarea cauzei deduse

judecății.

În speță,

prin criticiie formulate recurenta-pârâtă invocă drept motiv de neiegaîîtate a

încheierii recurate dispozițiile 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., susținând

că instanța nu a motivat soluția de respingere a cererii de recuzare, prin

neanalizarea în ce măsură existența relației de  prietenie, recunoscută de cele

două judecătoare prin formularea cererii de abținere, ar afecta sau nu

imparțialitatea lor în judecarea cauzei.

Din analiza

încheierii recurate, se constată eă instanța, având în vedere că prin cererea

de recuzare se invocă același motiv de incompatibilitate a completului care a

fost invocat și de judecători în cererea de abținere, a respins cererea de

recuzare formulată de pârâta SC A. SA, cu motivarea că nu sunt îndeplinite

cerințele prevăzute de art. 43 alin. (2) C. proc. civ., cu privire Sa abținerea

magistraților întrucât pretinsa relație de prietenie invocată în cererea de

abținere.de către judecătorii care compun completul de judecată învestit cu

soluționarea cauzei, nu este de natură să afecteze imparțialitatea acestora.

Chiar dacă

cele două incidente procedurale care au vizat incompatibilitatea judecătorilor

au fost respinse cu aceeași motivare și, deși nu există putere de lucru judecat

deoarece în cazul abținerii se analizează imparțialitatea subiectivă, iar în

cel al recuzării se analizează imparțialitatea obiectivă, totuși diferențele

dintre cele două tipuri de imparțialitate au fost analizate, judecătorul

apreciind, în raport de actele și lucrările dosarului că pretinsa relație de

prietenie indicată de cei doi magistrați în cererea de abținere nu este de

natură să afecteze imparțialitatea acestora.

Având în

vedere că argumentarea relației de prietenie invocată de membrii completului nu

a fost detaliată, judecătorul cererii de recuzare nu putea motiva mai mult

decât a facut-o, aprecierilor de ordin subiectiv ale titularilor cererilor de

abținere răspunzându-le tot printr-o apreciere de ordin subiectiv care nu poate

fi cenzurată în recurs în raport de alte elemente pertinente și concludente, de

vreme ce acestea nu au fost invocate.

Ca atare, în

raport de considerentele reținute, Înalta Curte constată că motivul de recurs

invocat de recurenta pârâtă este nefondat și, în consecință, va respinge

recursul ca atare.

În ceea ce

privește recursul declarai de pârâtă împotriva Deciziei nr. 2178 din 30 aprilie

2015, Înalta Carte constată că este inadmisibil pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 634

alin. (1) pct. 4 din C. proc. civ., sunt hotărâri definitive, hotărârile date

în apel, fără drept de recurs, precum și cele neatacate cu recurs.

Potrivit art.

18 alin. (2) din Legea nr. 2/2013 - privind unele măsuri pentru degrevarea

instanțelor judecătorești precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a

Legii nr. 134/2010 - privind C. proc. civ., hotărârile pronunțate în cererile

privitoare la conflictele de muncă și de asigurări sociale, nu sunt supuse

recursului.

Obiectul

prezentului dosar îi reprezintă un litigiu de muncă, respectiv o contestație

împotriva deciziei prin care pârâta a dispus sancționarea contestatoarei cu

reducerea salarului de bază cu un procent de 10% pentru o perioadă de trei

luni.

Față de

obiectul cauzei și dispozițiile lege sus-menționate, Decizia nr. 2178 din 30

aprilie 2015 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă, atacată cu recurs în

prezenta cauză, nu este supusă recursului, fiind pronunțată de curtea de apel

în cadrul soluționării unui apel declarat împotriva unei hotărâri supuse numai

apelului.

Potrivit

dispozițiilor art. 457 alin. (1) C. proc. civ., hotărârea judecătorească este

supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele

stabilite de aceasta.

Din

interpretarea acestui text legal rezultă ca o hotărâre judecătorească nu poate

fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzuse de lege sau, cu alte

cuvinte, căile de atac a hotărârilor judecătorești nu pot exista în afara

legii, regula având valoare de principiu constituțional în raport de

prevederile art. 129 din Constituție.

În

consecință, pentru considerentele prezentate, Înalta Curte va respinge, ca

nefondat, recursul declarat de pârâtă împotriva Încheierii nr. 31 din 30 martie

2015 și, ca inadmisibil, recursul declarat împotriva Deciziei nr. 2178 din 30

aprilie 2015, ambele pronunțate de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE

LEGII

D E C I D E

Respinge

ca nefondat recursul declarat de pârâta SC A. SA împotriva Încheierii nr. 31 din

30 martie 2015 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă.

Respinge

ca inadmisibil recursul declarat de pârâta SC A. SA împotriva Deciziei nr. 2178

din 30 aprilie 2015 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă.

Fără

cale de atac.

Pronunțată

în ședință publică astăzi, 5 februarie 2016.