ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2435/2015

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2435/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Decizia nr. 2435/2015

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 49 din 21 octombrie

2014 a Tribunalului Cluj a fost admisă în parte cererea de chemare în judecată

formulată de reclamanții A. și B., în contradictoriu cu pârâții Statul Român

prin C. și Consiliul local al com. Mihai Viteazu și, în consecință s-a

constatat exproprierea terenului în suprafață de 2.476 mp ce face parte din

parcela, din tarla, înscrisă în titlul de proprietate din 13 februarie 2006,

eliberat în favoarea antecesorului reclamanților, D., suprafața expropriată

fiind compusă, astfel cum rezultă din completarea la raportul de expertiză

întocmit de expert E., din 1.372 mp, parte din parcela cu nr. cadastral și din

1.104 mp, parte din parcela cu nr. cadastral. A fost obligat pârâtul Statul

Român prin C. să plătească reclamanților despăgubiri în sumă de 50.683,72 lei.

A fost obligat pârâtul Statul Român prin C. să plătească reclamanților suma de

975,42 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată parțiale. De asemenea a fost

admisă în parte cererea de chemare în garanție formulată de C., împotriva

chematei în garanție F., care a fost obligată la restituirea către C. a sumei

de 28.084,84 lei. A fost respinsă ca nefondată cererea de chemare în garanție

formulată de C., împotriva chemaților în garanție G. și H., precum și împotriva

chematului în garanție I., decedat la 14 noiembrie 2004, ca urmare a admiterii

excepției lipsei capacității procesuale de folosință.

A fost obligată

pârâta C., să plătească chemaților în garanție G. și H. cheltuieli de judecată

în sumă de 3.772,60 lei.

Pentru a pronunța

această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:

Prin cererea de

chemare în judecată înregistrată la 3 septembrie 2009, reclamanții A. și B. au

solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâții SC C. SA și Consiliul Local

al com. Mihai Viteazu a se constata exproprierea „de facto” a terenului

proprietatea extratabulară a reclamanților, amplasat în com. Mihai Viteazu,

tarla 43, parcela nr. 278, teren arabil, înscris în Titlul de proprietate emis

la 13 iunie 2006 de către pârâtul de rang 2; a fi obligată pârâta la efectuarea

tuturor demersurilor potrivit Legii nr. 198/2004, în vederea efectuării

exproprierii în conformitate cu dispozițiile legale; a se stabili cuantumul

despăgubirii cu obligarea pârâtei de rang 1 la plata despăgubirilor.

În susținerea acțiunii,

reclamanții au arătat că sunt succesorii numitului D., calitate constatată prin

sentința civilă nr. 7186/2006, pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca, în Dosar nr.

x/211/2006. Antecesorul lor a depus cerere de retrocedare a terenului în litigiu,

în baza Legii nr. 18/1991, astfel că încă din 29 august 1991 s-a stabilit acestuia

dreptul de proprietate asupra terenului prin Hotărârea Consiliului Județean

din 1991. În anul 2002, s-a procedat la punerea în posesie a antecesorului lor prin

adeverința din 28 februarie 2002, emisă de Consiliul Local al com. Mihai

Viteazu. La 13 februarie 2006 Comisia județeană pentru stabilirea dreptului de

proprietate a emis pe numele antecesorului lor titlul de proprietate.

Ulterior, la 16 mai 2006,

antecesorul reclamanților a decedat.

S-a arătat că în

cursul anului 2004, pârâta de rang 1 a demarat procedurile de expropriere în

comună și că, pârâta de rang 2 a întocmit și predat documentațiile cadastrale

și o schiță a terenurilor afectate, schiță în care sunt înscriși proprietarii

și detentorii cu orice titlu ai terenurilor afectate exproprierii. Pe această

schiță apare și terenul reclamanților, amplasat între parcelele 279 -

proprietar J. și proprietar K., așa cum este identificat și în titlul de

proprietate emis pe numele antecesorului reclamanților. Se susține că deși terenul

apare în schița respectivă, nici antecesorul lor și nici reclamanții nu au fost

notificați vreodată cu privire la efectuarea demersurilor de expropriere.

Mai arată reclamanții

că, la 15 martie 2007, pârâta de rang 2, printr-o comisie formată de 3 membri,

s-a deplasat la fața locului unde a remăsurat terenul, reafirmând dreptul de

proprietate al antecesorului lor, conform procesului verbal din 2007 și că, în

anul 2008 terenul a fost preluat efectiv, începând edificarea autostrăzii pe

teren. Reclamanții au învederat că adeverința din 06 octombrie 1992 a Comisiei

comunale Mihai Viteazu atestă proprietatea lui D. asupra terenului și implicit

existența unei cereri de revendicare depusă de acesta în vederea reconstituirii

dreptului de proprietate.

Reclamanții au mai

arătat că notificarea trimisă pârâtei de rang 1 la 03 decembrie 2008 cu

documentele anexă, în vederea rezolvării amiabile a situației lor, s-a soldat

cu un răspuns în contradicție cu dovezile oficiale. În drept reclamanții au

invocat dispozițiile art. 3, alin. (2), art. 4, alin. (2), (5), art. 5, alin.

(1), (3), (4), art. 7, art. 9, art. 10, art. 15 al Legii nr. 198/2004

actualizată, precum și art. 4, alin. (3), art. 5, alin. (15), art. 11, alin.

(2) din Normele de aplicare a legii sus evocate.

Prin întâmpinarea depusă

la 8 octombrie 2009, pârâta CN C. SA a solicitat, în temeiul art. 20 din Legea nr.

146/1997, a se constata nulitatea cererii de chemare în judecată, precum și

respingerea ei ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate

procesuală pasivă; a se respinge primul capăt din cererea de chemare în

judecată ca fiind în principal inadmisibil și, în subsidiar ca neîntemeiat; a

se respinge capătul al doilea de cerere ca fiind în principal inadmisibil și,

în subsidiar, ca neîntemeiat; a se respinge capetele al treilea și al patrulea

de cerere, ca fiind neîntemeiate; a se respinge cererea de obligare la plata

cheltuielilor de judecată; cu obligarea reclamanților la plata cheltuielilor de

judecată.

Prin extinderea de

acțiune depusă de reclamanți la termenul de judecată din 10 noiembrie 2009,

acțiunea a fost extinsă și împotriva pârâtului Statul Român prin CN C. SA.

Pârâta CN C. SA la 2

iunie 2011 a depus la dosar o cerere de chemare în garanție a numiților G. și H.,

în calitate de beneficiari ai despăgubirii stabilite pentru exproprierea

imobilului situat în localitatea Mihai Viteazu, identificat cadastral în

suprafață de 3.680,02 mp și a numitei F., în calitate de beneficiară a

despăgubirii stabilite pentru exproprierea imobilului situat în localitatea

Mihai Viteazu, identificat cadastral cu nr. 832, în suprafață de 3.512,02 mp

pentru ca, în situația în care va fi obligată la plata despăgubirii pentru

suprafața de teren de 2.526 mp - chemații în garanție să fie obligați să o

despăgubească corespunzător. S-a arătat că cererea este determinată de

concluziile raportului de expertiză efectuat de expertul judiciar topograf L., din

care rezultă că există o suprapunere între terenul reclamanților și terenurile

expropriate identificate cadastral.

Prin întâmpinarea depusă

la 6 septembrie 2011 reclamanții au solicitat respingerea cererii de chemare în

garanție ca tardivă.

Ulterior, la 4

aprilie 2014, pârâta CN C. SA a depus la dosar cerere de chemare în garanție și

a numitului I., în calitate de beneficiar al despăgubirii stabilite pentru

exproprierea imobilului situat în localitatea Mihai Viteazu, identificat

cadastral cu nr. 835, în suprafață de 3.715,48 mp arătându-se că în situația în

care va fi obligată la plata despăgubirii, pentru o parte din terenul

expropriat cu numărul cadastral 835 către reclamanții A. și B., să fie obligat

chematul în garanție să o despăgubească corespunzător.

Pârâta CN C. SA la

aceeași dată a depus o precizare a cererii de chemare în garanție a numiților G.

și H., în calitate de beneficiari ai despăgubirii stabilite pentru exproprierea

imobilului situat în localitatea Mihai Viteazu, identificat cadastral în

suprafață de 3.680,02 mp și a numitei F., în calitate de beneficiară a

despăgubirii stabilite pentru exproprierea imobilului situat în localitatea

Mihai Viteazu, identificat cadastral, în suprafață de 3.512,02 mp pentru ca, în

situația în care va fi obligată la plata despăgubirii către reclamanții Ghirca

Carmen Victoria și B., să o despăgubească corespunzător.

Astfel, instanța de fond

a reținut că prin Titlul de proprietate din 13 februarie 2006 a fost

reconstituit dreptul de proprietate în favoarea numitului D., asupra terenului

în suprafață de 1.500 mp, situat în extravilanul localității Mihai Viteazul.

Prin sentința civilă nr.

7186/2006 a Judecătoriei Cluj-Napoca, s-a reținut că moștenitorii lui D. sunt

reclamanții din prezenta cauză, A. și B., în calitate de descendenți, în cote

egale de 1/2 parte fiecare.

Din rapoartele de

expertiză întocmite în cauză atât de expert L., cât și de expert Colțan Dan rezultă

că, o parte din terenul din Titlul de proprietate a fost afectată de lucrările

de edificare a Autostrăzii Brașov - Borș, Tronsonul Turda - Gilău.

Din planurile de

punere în posesie depuse la dosar, rezultă că inițial parcela, apărea pe planul

de punere în posesie întocmit de Comisia locală de fond funciar, dar, pe planul

înaintat de Comisia locală către CN C. SA, această parcelă nu a mai fost

redată.

Întrucât, în fapt,

s-a constatat că o parte din terenul reclamanților este afectat de Autostrada

Brașov - Borș, tronsonul Turda - Gilău, instanța a reținut că terenul fiind

afectat de lucrări de interes public, a avut loc o expropriere.

Instanța de fond a

apreciat că sunt nefondate susținerile pârâtei că cererea reclamanților ar fi

inadmisibilă, cât timp reclamanții nu au altă cale decât formularea unei

acțiuni în instanță, pentru a se constata că terenul lor a fost expropriat și

pentru a li se acorda despăgubiri. În plus, printr-o astfel de cerere, nu se

cere constatarea unei stări de fapt, ci de drept, și anume preluarea terenului

în proprietatea Statului Român, pentru cauză de utilitate publică, astfel că

petitul având ca obiect despăgubiri, reprezintă un adevărat petit în realizarea

drepturilor reclamanților.

S-a reținut că pârâta

CN C. SA a ridicat excepția lipsei calității procesuale pasive, însă această

excepție a rămas fără obiect, întrucât, prin extinderea de acțiune reclamanții

au chemat în judecată Statul Român, reprezentant prin CN C. SA.

În ceea ce privește

suprafața ocupată de autostradă, în cauză, s-a efectuat o completare a raportului

de expertiză, iar expertul a fost chemat, la termenul de judecată din 26 iunie 2014

pentru a da lămuriri instanței.

Astfel, expertul a

arătat că ar fi două variante de reconstituire a poziției parcelei, respectiv prima

variantă din primul raport de expertiză și ultima variantă din completarea

raportului de expertiză, precizând că optează pentru ultima variantă, sub

condiția ca, pentru parcelă să nu se fi eliberat titlu de proprietate. Instanța

a solicitat Comisiei locale de fond funciar să indice dacă a fost reconstituit

dreptul de proprietate pentru parcela din tarla, răspunsul fiind în sensul că

pentru parcela din tarla, nu a fost reconstituit dreptul de proprietate, nu

este emis și nici nu se va emite titlu de proprietate.

Având în vedere că,

în completarea la expertiză poziționarea terenurilor din tarla, s-a făcut

raportat la suprafața întregii tarlale și la toate titlurile de proprietate

emise în acea zonă, instanța de fond a apreciat că varianta propusă de expert

în completarea la raportul de expertiză, este cea de care trebuie să se țină

seama.

Astfel, în

completarea la expertiză, expertul a arătat că parcela, aparținând

reclamanților, se suprapune cu următoarele numere cadastrale: o suprafață de 4.063

mp, se suprapune cu parcela cu numărul cadastral, proprietatea lui F.; o

suprafață de 1.372 mp se suprapune cu parcela cu numărul cadastral, expropriată

de la F., aflată în administrarea CN C. SA; o suprafață de 57 mp se suprapune

cu parcela cu numărul cadastral 833, proprietatea lui F.; o suprafață de 3.905 mp

se suprapune cu parcela cu numărul cadastral 834, proprietatea lui I. și o

suprafață de 1.104 mp se suprapune cu parcela cu numărul cadastral 835,

expropriată de la I. și aflată în administrarea CN C. SA.

S-a constatat că,

prin Hotărârea nr. 37/02 septembrie 2004, emisă de Comisia pentru aplicarea

Legii nr. 198/2004, s-a expropriat suprafața de 3512,02 mp, număr cadastral 832

din localitatea Mihai Viteazul și au fost acordate numitei F. despăgubiri în

sumă de 718.894.760, 5 lei.

Prin Hotărârea nr. 67

din 06 septembrie 2004, emisă de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004, a

fost expropriată suprafața de 3.715,48 mp, număr cadastral din localitatea

Mihai Viteazul fiind acordate numitului I. despăgubiri în sumă de

760.542.110,65 lei. Din aceste hotărâri rezultă că valoarea avută în vedere la

momentul exproprierii pentru terenurile extravilane din acea zonă, era de 20,47

lei/un metru pătrat, valoare cu care reclamanții au fost de acord.

Ca atare, instanța de

fond a constatat că, despăgubirile ce se impun a fi acordate reclamanților

pentru suprafața totală de 2.476 mp, ocupată de autostradă, se ridică la suma

de 50.683,72 lei, în conformitate cu prevederile art. 1 din Legea nr. 33/1994,

potrivit cărora: “Exproprierea de imobile, în tot sau în parte, se poate face

numai pentru cauză de utilitate publică, după o dreaptă și prealabilă

despăgubire, prin hotărâre judecătorească.”

Având în vedere că

pentru o parte din această suprafață, CN C. SA a achitat despăgubiri altor

persoane, în baza planului parcelar incomplet pus la dispoziție de către

Comisia locală, în temeiul art. 60 C. proc. civ., a fost admisă în parte

cererea de chemare în garanție formulată de CN C. SA împotriva chematei în

garanție F., fiind obligată la restituirea către CN C. SA a sumei de 28.084,84

lei, reprezentând valoarea a 1.372 mp, ce a fost inclusă în suprafața totală de

3.512,02 mp, pentru care CN C. SA a plătit despăgubiri chematei în garanție,

deși, în fapt, suprafața de 1.372 mp, face parte din parcela 278 proprietatea

reclamanților.

Cererea de chemare în

garanție formulată de CN C. SA împotriva chemaților în garanție G. și H., a

fost respinsă având în vedere că, potrivit precizărilor expertului din

completarea la expertiză, parcela reclamanților nu se suprapune peste cea a

numiților G. și H.

Instanța de fond a

respins cererea de chemare în garanție formulată de CN C SA împotriva

chematului în garanție I., decedat la 14 noiembrie 2004, ca urmare a admiterii

excepției lipsei capacității procesuale de folosință, având în vedere că

numitul I. a decedat la 14 noiembrie 2004.

În baza art. 274 și art.

276 C. proc. civ., a fost obligat pârâtul Statul Român prin C. să plătească

reclamanților suma de 975,42 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată parțiale. S-a

reținut că, deși reclamanții au solicitat să se constate exproprierea

suprafeței de 10.500 mp, cererea a fost găsită întemeiată doar pentru suprafața

de 2476 mp, iar reclamanții au dovedit că au suportat onorariile pentru experți

în sumă totală de 4136,50 lei, nefiind dovedit onorariul avocațial.

În baza art. 274 C.

proc. civ., a fost obligată pârâta CN C. SA să plătească chemaților în garanție

G. și H. cheltuieli de judecată în sumă de 3.772,60 lei, constând în onorariu

expert, onorariul avocațial, taxă de timbru pentru copierea unor acte din

dosar, cheltuieli pentru xeroxarea unor documente și obținerea hărții

cadastrale, dovedite prin chitanțele depuse la dosar.

Împotriva acestei

sentințe au declarat apel Statul Român prin SC C. SA și chemata în garanție F.

Astfel, chemata în

garanție F. a solicitat modificarea în parte a sentinței atacate și, în fond,

exonerarea ei de obligația de restituire către CN C. SA a sumei de 28,084,84

lei.

S-a susținut că

hotărârea instanței de fond este nelegală și nefondată, deoarece pleacă de la

premise greșite, în condițiile în care nu s-a stabilit în concret ce suprafață

de teren proprietatea recurentei a fost afectată de construcția autostrăzii. În

acest sens se arată că potrivit prevederilor art. 5 din Legea nr. 198/2004, în

vigoare la data exproprierii terenului proprietatea recurentei, plata

despăgubirilor pentru imobilele expropriate în baza prevederilor art. 4 alin.

(1) din lege, se face în baza cererilor adresate de către titularii drepturilor

reale, precum și de către orice persoană care justifică un interes legitim.

Cererea pentru plata despăgubirilor va conține numele și prenumele titularilor

drepturilor reale, adresa de domiciliu, actele doveditoare referitoare la

existența drepturilor reale asupra bunului imobil expropriat. Dovada dreptului

de proprietate și a celorlalte drepturi reale asupra imobilelor expropriate se

face prin orice mijloace de probă admise de lege, inclusiv în zonele în care se

aplică Decretul-Lege nr. 115/1938 pentru unificarea dispozițiilor referitoare

la cărțile funciare, cu modificările ulterioare, în funcție de modalitatea de

dobândire a drepturilor - convențională, judiciară, legală, succesorală,

înțelegând prin dobândire și constituirea sau reconstituirea dreptului de proprietate

în temeiul unor legi speciale.

Cum nici după

repoziționarea terenului reclamanților, nu s-a stabilit cât anume din terenul

proprietatea recurentei, este ocupat de autostradă și dacă terenul expropriat

de la recurentă este mai mare sau nu decât cel pentru care a primit despăgubiri,

se susține că în mod greșit s-a dispus obligarea recurentei la restituirea

sumei de 28.084,84 lei deoarece terenul proprietatea recurentei este afectat de

autostradă, deci se supune prevederilor Legii nr. 198/2004.

Pârâta SC C. SA, prin

declarația de apel, a solicitat, în principal, modificarea sentinței, în sensul

acțiunii reclamanților; iar în subsidiar, trimiterea cauzei spre rejudecare

Tribunalului Cluj pentru introducerea în cauză a moștenitorilor defunctului I.

și, respectiv, administrarea unei noi probe cu expertiza tehnică topografică;

cu obligarea intimaților reclamanți la plata cheltuielilor de judecată.

S-a arătat că instanța

fondului a omologat un raport de expertiză tehnică judiciară bazat pe un plan

de punere în posesie ipotetic, interpretând eronat dispozițiile legale în

materie de expropriere.

Astfel, se arată că expertul

E. a întocmit un plan de punere în posesie ipotetic, raportat la lista de

proprietari eliberată de Primăria com. Mihai Viteazu, plan ce include și

parcela deși, din planurile de punere în posesie depuse la dosar, rezultă că,

inițial, parcela apărea pe planul de punere în posesie întocmit de Comisia

locală de fond funciar, dar pe planul înaintat de Comisia locală către SC C. SA,

această parcelă nu a mai fost redată. Ca atare, soluția instanței de a da

credibilitate unui plan parcelar inexistent la momentul exproprierii este

nelegală și contravine legilor speciale în materie de expropriere.

Pârâta reiterează

faptul că singurul plan parcelar opozabil expropriatorului, în speță pârâtei,

este cel pus la dispoziția sa la 12 aprilie 2004. În virtutea acestui plan

parcelar, se arată că terenul identificat prin număr cadastral Mihai Viteazu a

fost expropriat în temeiul Legii nr. 198/2004 și H.G. nr. 1255/2004 și că

Hotărârea de stabilire a despăgubirilor din 06 septembrie 2004 are la bază

documentația cadastrală avizată de către Biroul de Cadastru și Publicitate

Imobiliară Cluj din 22 iulie 2004. Potrivit acestei documentații, terenurile

identificate prin nr. cad. au fost dezmembrate din tarlaua, (astfel cum acestea

sunt evidențiate în T.P. din 06 septembrie 2000, titular fiind I.), terenul

identificat prin nr. cadastral 835 fiind expropriat, iar terenul identificat

prin nr. cad. a rămas în proprietatea titularului.

Terenul expropriat

identificat prin nr. cadastral este întabulat pe numele Statului Român așa cum

rezultă din Încheierea din 28 iulie 2009, C.F. Mihai Viteazu, și extrasul CF

existente la dosarul cauzei.

De asemenea, s-a

învederat că despăgubirea stabilită pentru exproprierea acestui imobil, în sumă

de 76.054.21 lei, a fost achitată lui I., întrucât acesta a fost identificat,

în bază documentației cadastrale avizate de către Oficiul de Cadastru și

Publicitate Imobiliară Cluj din 22 iulie 2004 și respectiv T.P. din 06

septembrie 2000, ca persoană îndreptățită să primească despăgubirea.

Referitor la imobilul

teren, din care a fost expropriat terenul identificat, pârâta a învederat că nu

are nicio atribuție în legătură cu aplicarea dispozițiilor Legii nr. 18/1991,

respectiv cu punerea în posesie sau cu stabilirea poziției în tarla, întrucât

reprezentanții expropriatorului nu pot cenzura modul de aplicare a Legii nr. 18/1991

de către comisiile locale și județene de stabilire a dreptului de proprietate,

care se reflectă în conținutul planului parcelar.

S-a mai susținut că,

anterior întocmirii și avizării documentațiilor cadastrale, la 12 aprilie 2004

expropriatorului i-a fost furnizat planul parcelar (ordinea punerii în posesie)

întocmit de Comisia locală pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra

terenurilor, semnat și ștampilat de primarul com. Mihai Viteazu. Astfel că, orice

eroare care a dus omiterea parcelei 278 din planul parcelar pus la dispoziția

expropriatorului nu poate fi imputată pârâtei, ci Comisiei locale pentru

aplicarea Legii nr. 18/1991.

SC C. SA, a mai susținut

că în calitate de reprezentantă legală a expropriatorului, are obligația legală

ca, anterior declanșării procedurilor de expropriere, să identifice titularii

drepturilor reale în raport de actele de proprietate și de posesia efectivă și

localizarea în tarla/parcelă, și de a supune această identificare controlului

Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară Cluj, obligații ce au fost

respectate.

Deoarece din planul

parcelar, întocmit de Comisia de aplicare a Legii nr. 18/1991 și pus la

dispoziția pârâtei în data de 12 aprilie 2004, lipsea parcela 278,

expropriatorul a procedat în mod corect și legal la întocmirea documentațiilor

cadastrale pentru imobilele situate în parcele. Or, potrivit dispozițiilor

Legii nr. 198/2004, ale Normei de aplicare și ale Legii nr. 7/1996, Oficiul de

Cadastru și Publicitate Imobiliară Cluj a procedat la recepționarea,

verificarea și avizarea documentațiilor cadastrale ale imobilelor care au fost

expropriate din tarlaua  Mihai Viteazu, confirmând în acest fel corectitudinea

acestora. Prin urmare, se învederează că orice raportare la un plan de punere

în posesie refăcut conform listei de proprietari eliberată de Primăria Mihai

Viteazu, după realizarea exproprierilor în zonă, diferit de planul parcelar pus

la dispoziția expropriatorului de Primăria Mihai Viteazu la 12 aprilie 2004,

este de natură să aducă atingere măsurii exproprierii care a fost realizată cu

respectarea prevederilor legale incidente, respectiv prin raportare la singurul

plan parcelar (ordine de punere în posesie) comunicat de instituția abilitată

(comisia de aplicare a Legii nr. 18/1991), confirmat de Oficiul de Cadastru

și Publicitate Imobiliară Cluj prin avizarea documentațiilor cadastrale

întocmite, și de care pârâta era obligată și putea să țină cont.

Pentru aceste motive,

pârâta a arătat că în mod greșit instanța a modificat la propunerea expertului,

planul parcelar al com. Mihai Viteazu pus la dispoziția expropriatorului la 12 aprilie

2004, prin includerea în acest plan a parcelei. Întrucât a operat transferul

imobilelor din proprietatea privată în proprietatea publică a Statului Român,

introducerea parcelei în planul parcelar pe care expropriatorul l-a avut în

vedere la realizarea procedurilor de expropriere echivalează cu a interveni

asupra dreptului de proprietate publică a Statului Român cu privire la

terenurile expropriate la nivelul com. Mihai Viteazu. Or, acest lucru este

nelegal, întrucât dreptul de proprietate publică este inalienabil, insesizabil,

imprescriptibil și opozabil erga omnes.

Mai mult, arată

aceeași pârâtă, întrucât obiect al prezentului litigiu îl constituie terenul

reclamanților, amplasat în com. Mihai Viteazu, parte din tarlaua înscris în

T.P. din 13 iunie 2006, este nelegală orice eventuală suprapunere dintre

parcelă și orice alt imobil expropriat (în speță identificat prin nr. cadastral

al localității Mihai Viteazu).

Întrucât lucrarea de

expertiză nu a respectat planul parcelar al localității Mihai Viteazu avizat

valabil la 12 aprilie 2004, din care lipsește parcela și care a fost pus la

dispoziție de către primarul com. Mihai Viteazu (care este și președintele

Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 18/1991), pârâta a arătat că se impune

refacerea lucrării de expertiză în conformitate cu planul parcelar din 12

aprilie 2004, ținând cont și de documentațiile tehnico-cadastrale avizate de Oficiul

de Cadastru și Publicitate Imobiliară Cluj pentru parcelele din

localitatea Mihai Viteazu.

Aceeași pârâtă a mai

învederat că instanța de fond, prin respingerea cererii de chemare în garanție

a chematului în garanție I., a obligat pârâta la plata dublă a despăgubirilor

aferente suprafeței de 1.104 mp parte din terenul expropriat, având număr

cadastral 835.

Pârâta precizează

faptul că, în virtutea principiilor contradictorialității si al rolului activ

al judecătorului, instanța era obligată să pună în discuția părților toate

cererile, precum și toate împrejurările de fapt și de drept ce apar în

derularea procesului, or, instanța fondului și-a încălcat rolul activ prin

necomunicarea faptului că I., în calitate de chemat în garanție, a decedat la 14

octombrie 2004, motiv pentru care a solicitat trimiterea cauzei spre rejudecare

pentru introducerea în cauză a moștenitorilor acestuia. Mai mult decât atât, ca

urmare a încălcării rolului activ, instanța fondului a dat o soluție abuzivă, instanța

și-a depășit atribuțiile puterii judecătorești.

S-a arătat că despăgubirile

stabilite la suma de 76.054,21 lei (pentru imobilul în suprafață de 3.715,48

mp, conform Hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirii din data de 06

septembrie 2004 au fost achitate lui I., în baza următoarelor acte:

documentația tehnico-cadastrală înregistrată la Oficiul de Cadastru și

Publicitate Imobiliară din data de 22 iulie 2004, T.P. din 2015 din 06

septembrie 2000, act de identitate, documente anexate cererii de chemare în

garanție. Potrivit art. 15 din Legea nr. 198/2004, transferul imobilelor din

proprietatea privată în proprietatea publică a statului sau a unităților

administrativ-teritoriale și în administrarea expropriatorului operează de

drept de la data plății despăgubirilor pentru expropriere sau, după caz, la consemnării

acestora, în condițiile prezentei legi.

S-a arătat că Statul

Român a dobândit dreptul de proprietate asupra terenului identificat, drept de

proprietate care este insesizabil, inalienabil și imprescriptibil. Exproprierea

imobilului identificat cadastral Mihai Viteazu s-a făcut în condiții de deplină

legalitate, fapt confirmat și de Biroul De Cadastru și Publicitate

Imobiliară Turda cu ocazia analizării cererii de intabulare a dreptului de

proprietate asupra imobilului expropriat în favoarea Statului Român, conform

încheierii de C.F. din 28 iulie 2009, Mihai Viteazu și extrasului CF aferent,

anexate cererii de chemare în garanție.

Se susține că, în

condițiile în care Statul Român are deja un drept de proprietate insesizabil,

inalienabil și imprescriptibil asupra terenului identificat din Mihai Viteazu,

soluția instanței de fond, prin care obligă pârâta să plătească din nou

despăgubirile ce au fost deja achitate, reprezintă un abuz ce se încadrează în

ipoteza reglementată de art. 304 pct. 4 C. proc. civ.

În aceeași idee, se

arată că, în mod eronat, instanța fondului a obligat pârâta la plata

cheltuielilor de judecată către chemații în garanție G. și H., în condițiile în

care pârâta a dovedit ca a urmat procedura de expropriere, respectând toate

condițiile de legalitate impuse de lege. Cererea de chemare în garanție a fost

determinată de concluziile expertului judiciar topograf L., care, cu ocazia

efectuării primei expertize topografice în cauză, a stabilit că există o

suprapunere între terenul reclamanților și terenurile expropriate identificate

cadastral.

În eventualitatea în

care instanța fondului ar fi omologat această variantă a raportului de

expertiză, în lipsa cererii de chemare în garanție a numiților G. și H., s-ar

fi regăsit în situația de a plăti de două ori despăgubiri pentru același teren

expropriat. Astfel, se susține că nu pârâta ar trebui obligată la plata

cheltuielilor de judecată efectuate de aceștia, ci reclamanții ce au generat

prezentul litigiu.

În ședința publică

din 5 mai 2015, Curtea de Apel Cluj a recalificat calea de atac, apreciind, în

raport cu dispozițiile art. 281

1

C. proc. civ. și cuantumul

despăgubirilor pretins de reclamanți pentru o suprafață totală de 10.500mp.

teren expropriat, că hotărârea primei instanțe este susceptibilă de a fi

atacată atât cu apel cât și cu recurs.

Astfel, prin Decizia civilă

nr. 858 din 5 mai 2015 pronunțată de Curtea de Apel Cluj au fost respinse

apelurile pentru următoarele considerente:

Conform Titlului de

proprietate din 13 februarie 2006, a fost reconstituit dreptul de proprietate

în favoarea numitului D., asupra terenului în suprafață de 1500 mp, situat în

extravilanul localității Mihai Viteazul.

Prin sentința civilă nr.

7186/2006 a Judecătoriei Cluj-Napoca, s-a stabilit că moștenitorii lui D. sunt

reclamanții din prezenta cauză, A. și B., în calitate de fii, în cote egale de

1/2 parte fiecare.

Concluziile celor

două rapoarte de expertiză întocmite în cauză de expert L. și de expert Colțan

Dan, relevă cu certitudine faptul că o parte din terenul cuprins în titlul de

proprietate evocat mai sus a fost afectată de lucrările de edificare a

Autostrăzii Brașov - Borș, Tronsonul Turda - Gilău.

Din planurile de

punere în posesie depuse la dosar, rezultă că, inițial, parcela 278 apărea pe

planul de punere în posesie întocmit de Comisia locală de fond funciar, însă,

în planul înaintat de comisia locală către CN C. SA, această parcelă nu a mai

fost redată.

Cum, în fapt, s-a

constatat că o parte din terenul reclamanților este afectat de Autostrada

Brașov - Borș, tronsonul Turda - Gilău,s-a apreciat că în cauză avut loc o

expropriere, așa cum este aceasta reglementată prin Legea nr. 33/1994 și art. 2

din Legea nr. 198/2004.

În ceea ce privește

suprafața ocupată de autostradă, în cauză, s-a efectuat o completare la

raportul de expertiză, expertul fiind chemat la termenul din 25 iunie 2014 înaintea

primei instanțe pentru a da lămuriri. Astfel, în completarea la expertiză, expertul

a arătat că parcela, aparținând reclamanților, se suprapune cu următoarele

numere cadastrale: o suprafață de 4.063 mp, se suprapune cu parcela cu numărul

cadastral, proprietatea lui F.; o suprafață de 1.372 mp se suprapune cu parcela

cu numărul cadastral, expropriată de la F., aflată în administrarea CN C. SA; o

suprafață de 57 mp se suprapune cu parcela cu numărul cadastral, proprietatea

lui F.; o suprafață de 3.905 mp se suprapune cu parcela cu numărul cadastral,

proprietatea lui I. și o suprafață de 1.104 mp se suprapune cu parcela cu

numărul cadastral 835, expropriată de la I. și aflată în administrarea CN C. SA.

Astfel, s-a reținut

că, prin Hotărârea nr. 37 din 02 septembrie 2004, emisă de Comisia pentru

aplicarea Legii nr. 198/2004, s-a expropriat suprafața de 3.512,02 mp, număr

cadastral din localitatea Mihai Viteazul și au fost acordate numitei F.

despăgubiri în sumă de 718.894.760,5 lei.

Prin Hotărârea nr. 67

din 06 septembrie 2004, emisă de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004,

s-a expropriat suprafața de 3.715,48 mp, număr cadastral 835 din localitatea

Mihai Viteazul și au fost acordate numitului I. despăgubiri în sumă de

760.542.110,65 lei. Instanța de apel a reținut că din aceste hotărâri rezultă

că valoarea avută în vedere la momentul exproprierii pentru terenurile

extravilane din acea zonă, era de 20,47 lei/un metru pătrat, valoare cu care

reclamanții au fost de acord. Ca atare despăgubirile reclamanților pentru

suprafața totală de 2.476 mp, ocupată de autostradă, se ridică la suma de

50.683,72 lei, în conformitate cu prevederile art. 1 din Legea nr. 33/1994.

Circumscris celui

dintâi motiv de apel, pârâta susține că prima instanță a omologat un raport de

expertiză tehnică judiciară bazat pe un plan de punere în posesie ipotetic și

aduce obiecțiuni lucrării de expertiză, subliniind că orice eroare care a

condus la omiterea parcelei din planul parcelar pus la dispoziția

expropriatorului, nu îi poate fi imputată. Verificând aceste susțineri, instanța

de apel a constatat faptul că înaintea primei instanțe, au fost efectuate două

rapoarte de expertiză tehnică judiciară pentru identificarea terenurilor ce au

fost expropriate, mai mult decât atât, prima instanță a încuviințat și obiecțiunile

pe care CN C. SA le-a formulat în mod repetat la rapoartele de expertiză,

inclusiv cele care sunt reiterate și în cuprinsul declarației de apel, iar

răspunsul la aceste obiecțiuni a condus la varianta finală a expertizei

acceptată de instanță. Pârâta nu a solicitat în fața primei instanțe o

contraexpertiză și, în aceste circumstanțe, văzând și dispozițiile art. 212 alin.

(2) C. proc. civ., instanța de apel a respins ca tardiv formulată cererea de contraexpertiză

contrarie, precum și celelalte obiecțiuni, supuse analizei în fața primei

instanțe.

S-a reținut,

totodată, împrejurarea că prin înscrisurile ce s-au depus în dosarul primei

instanțe, emise de Comisia locală de fond funciar Mihai Viteazu, coroborate cu

precizările expertului Colțan Dan, a fost dovedită împrejurarea că nu s-a emis

un plan parcelar nou, nu s-au făcut repoziționări de parcele, planul parcelar

fiind același cu cel pus la dispoziția CN C. SA în anul 2004, astfel că

susținerile contrare ale apelantei sub acest aspect, se dovedesc a fi

neîntemeiate.

Instanța de apel a

constatat că obligația de plată a unor despăgubiri aferente terenurilor

expropriate, excede vreunei culpe a CN C. SA, aceasta rezultând în mod direct

din lege. Exproprierea unui teren obligă la plata unor despăgubiri în favoarea

proprietarului acelui teren, dincolo de orice culpă. Or, în prezentul proces,

probele ce au fost administrate, inclusiv concluziile rapoartelor de expertiză

tehnico-judiciară, fac dovada certă a împrejurării că o parte determinată și

precis identificată din terenul aflat în proprietatea reclamanților a fost

supusă exproprierii, fiind afectată obiectivului acestei exproprieri, motiv

pentru care reclamanții sunt îndreptățiți la plata unor despăgubiri bănești.

Referitor la motivul

de apel prin care s-a solicitat trimiterea cauzei spre rejudecare pentru

introducerea în proces și citarea succesorilor defunctului I., chemat în

garanție de CN C. SA, instanța de apel a constatat că aparține pârâtei culpa

exclusivă pentru faptul că a atras în proces o persoană decedată, lipsită de

capacitatea procesuală de folosință. Constatând această împrejurare, în mod

corect prima instanță a respins cererea de chemare în garanție a lui I.,

consecutiv admiterii excepției lipsei capacității procesuale de folosință.

S-a constatat că pârâta

invocă principiul rolului activ al instanței de judecată, însă omite a observa

că de esența procesului civil este principiul disponibilității, în virtutea

căruia părțile stabilesc cadrul procesului în limitele căruia se va desfășura

judecata și, mai mult, le revine obligația procesuală de a justifica calitatea

celor chemați în judecată. Sancțiunea operantă în ipoteza în care este

introdusă în proces o persoană decedată, este respingerea acțiunii, pentru

lipsa capacității procesuale de folosință a celui chemat în judecată. S-a

reținut că instanța de judecată nu are obligația de rol activ sub acest aspect,

aplicând sancțiunea procedurală evocată ori de câte ori constată o nelegală

stabilire a cadrului procesual de către părți. I. a decedat mult înainte de

chemarea sa în garanție de către pârâtă, în mod evident aceasta nu a efectuat

verificări prealabile cu privire la această persoană și la existența unor

posibili moștenitori, astfel că în mod corect prima instanță a respins cererea

de chemare în garanție a unei persoane decedate.

Ca atare, instanța de

apel a apreciat că rămâne pârâtei posibilitatea exercitării unei acțiuni civile

în justiție pe cale separată, pentru realizarea pretențiilor în contradictoriu

cu succesorii defunctului I.

Referitor la

obligația de plată a cheltuielilor de judecată în primă instanță, instanța de

apel a reținut că acestea au fost justificate prin înscrisurile depuse la dosar

și însumează onorariu de avocat, onorariile experților judiciari, taxa

judiciară de timbru și costurile administrării probelor. În raport cu

dispozițiile art. 274 alin. (1) C. proc. civ., partea care cade în pretenții va

fi obligată la cerere să plătească cheltuieli de judecată. Așa fiind,

cheltuielile de judecată efectuate de părți în proces vor fi suportate în final

de partea care cade în pretenții, adică de acea parte care a pierdut procesul.

Obligarea la plata cheltuielilor de judecată are în vedere culpa procesuală a

părții, iar din acest punct de vedere este irelevantă buna credință a părții

care a pierdut procesul. Partea culpabilă va suporta atât propriile cheltuieli

efectuate, cât și cele efectuate de partea în favoarea căreia s-a pronunțat

hotărârea.

S-a reținut că în

prezentul proces acțiunea reclamanților a fost admisă în parte în

contradictoriu cu CN C. SA, iar cererea de chemare în garanție formulată de

pârâtă în raport cu G. și H. a fost respinsă. În aceste circumstanțe, prima

instanță a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art. 274 alin. (1) C. proc.

civ., obligând pârâta, ca parte căzută în pretenții și aflată prezumtiv în

culpă procesuală, să suporte și cheltuielile de judecată determinate celorlalte

părți în proces. Prin atragerea în proces a chemaților în garanție H. i-a

obligat să avanseze o sumă de bani cu titlu de cheltuieli de judecată, astfel

că respingându-se cererea de chemare în garanție ca nefondată, pârâta trebuie

să plătească părții câștigătoare cheltuielile efectuate de către aceasta.

Cu referire la apelul

chematei în garanție F., care în esență susține că nu s-a stabilit cu

certitudine, în prezentul proces, ce suprafață din terenul pe care îl deține în

proprietate este ocupată de autostradă și dacă terenul expropriat este mai mare

sau mai mic decât cel pentru care a primit despăgubiri, instanța de apel a

constatat că în ipoteza în care se poate proba faptul că a fost expropriată o

suprafață mai mare de teren, chemata în garanție F. este îndreptățită la

despăgubiri bănești, însă pentru un alt teren decât acela identificat ca

aparținând reclamanților în proprietate, și, în contradictoriu cu Statul Român

prin CN C. SA, iar nu cu reclamanții din prezentul proces. Obligația primei

instanțe era de a se pronunța în limitele învestirii sale prin cererea de

chemare în judecată formulată de reclamanți și cererile de intervenție

formulate de pârâtă, iar această obligație procedurală a fost respectată.

Din această

perspectivă, instanța de apel a observat că ceea ce s-a stabilit cu certitudine

este faptul că o porțiune determinată din terenul aflat în proprietatea

reclamanților se suprapune cu terenul pentru care chemata în garanție F. a

încasat despăgubiri cu titlul de expropriere, consecința unei eronate

identificări topografice. Strict în limitele învestirii sale, în mod corect

prima instanță a admis cererea reclamanților, a obligat Statul Român la

despăgubiri bănești și ca o consecință directă a admis cererea de chemare în

garanție formulată de stat, obligând-o pe F. la restituirea despăgubirilor

bănești încasate cu titlul de expropriere.

S-a reținut că F. nu

a formulat nicio solicitare proprie în contradictoriu cu Statul Român, în

prezentul proces, care să oblige prima instanță la verificări suplimentare în

privința întinderii dreptului de proprietate a acesteia, al identificării

terenurilor deținute în proprietate, a celor supuse exproprierii și în final a

despăgubirilor bănești cuvenite. În absența formulării unei astfel de cereri

exprese în prezentul litigiu, rămâne proprietarului F. să aprecieze cu privire

la oportunitatea exercitării unei acțiuni civile în justiție, pe cale separată,

pentru ocrotirea dreptului propriu. Cadrul procesual stabilit în prezent a

obligat la cercetarea și analiza dreptului afirmat de către reclamanți, în

scopul protejării pe cale juridică a acestuia.

Aplicând dispozițiile

art. 274 alin. (1) și alin. (3) C. proc. civ., instanța de apel a obligat Statul

Român prin CN C. SA, aflat în culpă procesuală, să suporte cheltuielile de

judecată pe care le-a determinat intimaților în calea de atac. Aceste

cheltuieli, reprezentând onorariile de avocat au fost reduse de la 2.500 lei la

1.500 lei pentru intimații H. și de la 4.000 lei la 2.000 lei pentru intimații

Ghirca și Crișan, instanța de apel apreciind că acesta este un cuantum

rezonabil al cheltuielilor în prezentul litigiu, în raport cu munca prestată de

avocații părților și de complexitatea cauzei.

Împotriva acestei

hotărâri au declarat recurs pârâtul Statul Român prin CN C. SA și chemata în

garanție F.

Criticile aduse

hotărârii instanței de apel de pârâtul Statul Român prin CN C. SA vizează

următoarele aspecte de nelegalitate prin prisma art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Se

susține că instanța de apel a pronunțat hotărârea cu încălcarea prevederilor art.

295, art. 129 și art. 60 C. proc. civ.,

în ceea ce privește dispoziția de obligare la

plata cheltuielilor de judecată față de reclamanți, în locul chematei în

garanție F.

Se

învederează că, instanța de apel a menținut soluția fondului, care s-a bazat

exclusiv pe un raport de expertiză tehnică judiciară eronat, bazat pe un plan

de punere în posesie ipotetic.

În

aceeași idee se arată că instanța de apel a respins solicitarea de efectuare a

unei noi expertize topografice pe considerentul că nu a fost solicitată o contraexpertiză

la fond

.

Or, în virtutea caracterului devolutiv al căii de atac a apelului, instanța de

apel era obligată să dispună administrarea probei cu o nouă expertiză judiciară

topografică, pentru clarificarea situației de fapt. Ca atare, soluția instanței

de a da credibilitate unui plan parcelar inexistent la momentul exproprierii

este nelegală și contravine întrutotul legilor speciale în materie de

expropriere.

Se

susține că singurul plan parcelar opozabil expropriatorului, este cel pus la

dispoziția noastră este cel din 12 aprilie 2004,

în virtutea căruia, terenul

identificat prin număr cadastral Mihai Viteazu a fost expropriat în temeiul

Legii nr. 198/2004 și H.G. nr. 1255/2004. Astfel, Hotărârea de stabilire a

despăgubirilor din 06 septembrie 2004 are la bază documentația cadastrală

avizată de către BIROUL DE CADASTRU ȘI PUBLICITATE IMOBILIARĂ Cluj din 22

iulie 2004, potrivit căreia terenurile identificate au fost dezmembrate, astfel

cum acestea sunt evidențiate în T.P. din 06 septembrie 2000, titular I.,

terenul identificat prin nr. cadastral fiind expropriat, iar terenul

identificat a rămas în proprietatea titularului.

Terenul

expropriat este intabulat pe numele Statului Român așa cum rezultă din

încheierea din 28 iulie 2009. C.F. Mihai Viteazu, și extrasul C.F. aferent,

existente la dosarul cauzei. De asemenea, despăgubirea stabilită pentru

exproprierea acestui imobil, în sumă de 76.054,21 lei, a fost achitată lui I.,

întrucât acesta a fost identificat, în bază documentației cadastrale avizate de

către Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Cluj din 22 iulie 2004

și din 2015 din 06 septembrie 2000, ca persoană îndreptățită să primească

despăgubirea.

Referitor

la imobil, din care a fost expropriat terenul identificat prin nr. cadastral

835, pârâtul a învederat faptul că nu are nici o atribuție în legătură cu

aplicarea dispozițiilor Legii nr. 18/1991, respectiv cu punerea în posesie sau

cu stabilirea poziției în tarla, întrucât reprezentanții expropriatorului nu

pot cenzura modul de aplicare a Legii nr. 18/1991 de către comisiile locale și

județene de stabilire a dreptului de proprietate, care se reflectă în

conținutul planului parcelar. Deci, anterior întocmirii și avizării

documentațiilor cadastrale aferente nr. cadastrale la 12 aprilie 2004 expropriatorului

i-a fost comunicat planul parcelar vizând ordinea punerii în posesie întocmit

de Comisia locală pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor,

semnat și de primarul com. Mihai Viteazu.

Ca

atare, se susține că orice eroare care a dus la omiterea parcelei din planul

parcelar pus la dispoziția expropriatorului nu-i poate fi imputată, ci Comisiei

locale pentru aplicarea Legii nr. 18/1991. Cu toate acestea, instanța de apel a

acordat preferință unor înscrisuri care au fost comunicate de către Comisia

locală de fond funciar Mihai Viteazu și în baza cărora a conchis în mod greșit

că planul parcelar utilizat de către expertul judiciar Coltuc este același cu

planul folosit de către expropriator.

Se

arată că astfel, raționamentul este profund eronat în condițiile în care

terenul reclamanților nu figurează în planul parcelar care a fost pus la

dispoziția expropriatorului de către autoritățile locale, acesta fiind și

motivul pentru care reclamanții nu au fost implicați în procedurile administrative

generate de măsura exproprierii.

Din

perspectiva celor expuse, pârâtul a solicitat a se observa că se impunea

readministrarea probei cu o expertiză topografică în apel, pentru lămurirea

situației de fapt, aceasta cu atât mai mult cu cât instanța de apel a reținut

faptul că „obligația de plată a unor despăgubiri aferente terenurilor

expropriate excede vreunei culpe a CN C. SA”.

În

ceea ce privește decizia de menținere a soluției fondului cu privire la cererea

de chemare în garanție a lui I., se susține că au fost încălcate prevederile art.

129 alin. (5) C. proc. civ.

În

acest sens se arată că la termenul din 26 septembrie 2014, instanța fondului a

ridicat din oficiu excepția lipsei capacității de folosință a chematului în

garanție I., pe baza susținerilor agentului procedural, confirmate ulterior de

o fișă de evidență ce nu i-a fost comunicată. Cum plata despăgubirilor către

Turdean a fost făcută anterior datei de 14 noiembrie 2004, se susține că nu se

putea intui că ulterior efectuării plății, acesta va deceda.

Ca

atare, pârâtul arată că în virtutea rolului activ prevăzut expres de art. 129 alin.

(5) C. proc. civ., precum și în acord cu principiul contradictorialității,

instanța de fond ar fi trebuit să îi aducă la cunoștință faptul că I. a decedat,

în condițiile în care

,

în virtutea principiilor contradictorialității și al rolului activ al

judecătorului, instanța este obligată să pună în discuția părților toate

cererile, precum si toate împrejurările de fapt și de drept ce apar în

derularea procesului. Contradictorialitatea este unul dintre principiile

specifice procedurii civile, fiind o componentă a dreptului fundamental la

apărare, constând în dreptul părților aflate pe poziții cu interese contrare de

a propune și administra probe și de a pune concluzii în legătură cu problemele

de fapt și de drept care interesează dezlegarea pricinii, indiferent dacă

elementele puse în discuție reprezintă rezultatul inițiativei părților ori al

judecătorului.

Chiar

dacă prezența părților în proces nu este necesară, citarea lor este obligatorie

și numai cu titlu de excepție, în cazurile expres prevăzute de lege, judecata

poate avea loc fără citarea părților. Tot ca o excepție de la regula citării

părților se privește a fi și instituția termenului în cunoștință.

În

acest sens se arată că nimic nu justifică în mod legal aplicabilitatea

termenului în cunoștință în cazul persoanei juridice în sensul necitării pe

viitor a acesteia dacă la un termen a fost înmânată citația funcționarului sau

persoanei având atribuții de primire a corespondenței. Astfel, dată fiind

solicitarea de judecare și în lipsă, se susține că, pentru a putea participa în

mod activ și egal la prezentarea, argumentarea și dovedirea drepturilor în

cursul desfășurării procesului, trebuia să-i fie comunicate toate dispozițiile

instanței ce impun exprimarea unei poziții procesuale.

Ca

atare, se susține că instanța fondului și-a încălcat rolul activ prin

necomunicarea faptului că I., în calitate de chemat în garanție, a decedat la 14

octombrie 2004, motiv pentru care, se solicită casarea hotărârii cu trimiterea

cauzei spre rejudecare pentru introducerea în cauză a moștenitorilor acestuia.

Mai

mult decât atât, se învederează că urmare a încălcării rolului activ, instanța

fondului a dat o soluție abuzivă, depășindu-și atribuțiile puterii

judecătorești, respectiv, prin respingerea cererii de chemare în garanție

formulată împotriva I., a obligat la o dublă plată a unei părți din

despăgubirile stabilite pentru exproprierea terenului în suprafață de 3.715,48

mp.

În

acest sens se arată că despăgubirile stabilite la suma de 76.054,21 lei pentru

imobilul în suprafață de 3.715,48 mp, conform Hotărârii de stabilire a

cuantumului despăgubirii din data de 06 septembrie 2004, au fost achitate lui I.,

în baza următoarelor acte: documentația tehnico-cadastrală înregistrată la Oficiul

de Cadastru și Publicitate Imobiliară din data de 22 iulie 2004 și

din 2015 din data de 06 septembrie 2000, act de identitate, documente anexate

cererii de chemare în garanție.

Or, potrivit art. 15

din Legea nr. 198/2004, transferul imobilelor din proprietatea privată în

proprietatea publică a statului sau a unităților administrativ-teritoriale și

în administrarea expropriatorului operează de drept de la data plății

despăgubirilor pentru expropriere sau, după caz, la data consemnării acestora,

în condițiile prezentei legi. Statul Român a dobândit astfel dreptul de

proprietate asupra terenului identificat cadastral Mihai Viteazu, drept de

proprietate care este insesizabil, inalienabil și imprescriptibil. Or exproprierea

imobilului identificat cadastral Mihai Viteazu, s-a făcut în condiții de

deplină legalitate, fapt confirmat și de BIROUL DE CADASTRU ȘI PUBLICITATE

IMOBILIARĂ Turda cu ocazia analizării cererii de intabulare a dreptului de

proprietate asupra imobilului expropriat în favoarea Statului Român, conform

încheierii de C.F. din 28 iulie 2009, Mihai Viteazu și extrasului de C.F.,

anexate cererii de chemare în garanție.

Or,

susține același pârât, în condițiile în care Statul Român are deja un drept de

proprietate insesizabil,