ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2435/2015

Decizia nr. 2435/2015 Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 49 din 21 octombrie 2014 a Tribunalului Cluj a fost admisă în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții A. și B., în contradictoriu cu pârâții Statul Român prin C. și Consiliul local al com. Mihai Viteazu și, în consecință s-a constatat exproprierea terenului în suprafață de 2.476 mp ce face parte din parcela, din tarla, înscrisă în titlul de proprietate din 13 februarie 2006, eliberat în favoarea antecesorului reclamanților, D., suprafața expropriată fiind compusă, astfel cum rezultă din completarea la raportul de expertiză întocmit de expert E., din 1.372 mp, parte din parcela cu nr. cadastral și din 1.104 mp, parte din parcela cu nr. cadastral.

A fost obligat pârâtul Statul Român prin C. să plătească reclamanților despăgubiri în sumă de 50.683,72 lei. A fost obligat pârâtul Statul Român prin C. să plătească reclamanților suma de 975,42 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată parțiale. De asemenea a fost admisă în parte cererea de chemare în garanție formulată de C., împotriva chematei în garanție F., care a fost obligată la restituirea către C. a sumei de 28.084,84 lei. A fost respinsă ca nefondată cererea de chemare în garanție formulată de C., împotriva chemaților în garanție G. și H., precum și împotriva chematului în garanție I., decedat la 14 noiembrie 2004, ca urmare a admiterii excepției lipsei capacității procesuale de folosință.

A fost obligată pârâta C., să plătească chemaților în garanție G. și H. cheltuieli de judecată în sumă de 3.772,60 lei. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele: Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 3 septembrie 2009, reclamanții A. și B. au solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâții SC C. SA și Consiliul Local al com. Mihai Viteazu a se constata exproprierea „de facto” a terenului proprietatea extratabulară a reclamanților, amplasat în com. Mihai Viteazu, tarla 43, parcela nr. 278, teren arabil, înscris în Titlul de proprietate emis la 13 iunie 2006 de către pârâtul de rang 2; a fi obligată pârâta la efectuarea tuturor demersurilor potrivit Legii nr. 198/2004, în vederea efectuării exproprierii în conformitate cu dispozițiile legale; a se stabili cuantumul despăgubirii cu obligarea pârâtei de rang 1 la plata despăgubirilor.

În susținerea acțiunii, reclamanții au arătat că sunt succesorii numitului D., calitate constatată prin sentința civilă nr. 7186/2006, pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca, în Dosar nr. x/211/2006. Antecesorul lor a depus cerere de retrocedare a terenului în litigiu, în baza Legii nr. 18/1991, astfel că încă din 29 august 1991 s-a stabilit acestuia dreptul de proprietate asupra terenului prin Hotărârea Consiliului Județean din 1991. În anul 2002, s-a procedat la punerea în posesie a antecesorului lor prin adeverința din 28 februarie 2002, emisă de Consiliul Local al com. Mihai Viteazu. La 13 februarie 2006 Comisia județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate a emis pe numele antecesorului lor titlul de proprietate.

Ulterior, la 16 mai 2006, antecesorul reclamanților a decedat. S-a arătat că în cursul anului 2004, pârâta de rang 1 a demarat procedurile de expropriere în comună și că, pârâta de rang 2 a întocmit și predat documentațiile cadastrale și o schiță a terenurilor afectate, schiță în care sunt înscriși proprietarii și detentorii cu orice titlu ai terenurilor afectate exproprierii. Pe această schiță apare și terenul reclamanților, amplasat între parcelele 279 - proprietar J. și proprietar K., așa cum este identificat și în titlul de proprietate emis pe numele antecesorului reclamanților. Se susține că deși terenul apare în schița respectivă, nici antecesorul lor și nici reclamanții nu au fost notificați vreodată cu privire la efectuarea demersurilor de expropriere.

Mai arată reclamanții că, la 15 martie 2007, pârâta de rang 2, printr-o comisie formată de 3 membri, s-a deplasat la fața locului unde a remăsurat terenul, reafirmând dreptul de proprietate al antecesorului lor, conform procesului verbal din 2007 și că, în anul 2008 terenul a fost preluat efectiv, începând edificarea autostrăzii pe teren. Reclamanții au învederat că adeverința din 06 octombrie 1992 a Comisiei comunale Mihai Viteazu atestă proprietatea lui D. asupra terenului și implicit existența unei cereri de revendicare depusă de acesta în vederea reconstituirii dreptului de proprietate. Reclamanții au mai arătat că notificarea trimisă pârâtei de rang 1 la 03 decembrie 2008 cu documentele anexă, în vederea rezolvării amiabile a situației lor, s-a soldat cu un răspuns în contradicție cu dovezile oficiale.

În drept reclamanții au invocat dispozițiile art. 3, alin. (2), art. 4, alin. (2), (5), art. 5, alin. (1), (3), (4), art. 7, art. 9, art. 10, art. 15 al Legii nr. 198/2004 actualizată, precum și art. 4, alin. (3), art. 5, alin. (15), art. 11, alin. (2) din Normele de aplicare a legii sus evocate.

Prin întâmpinarea depusă la 8 octombrie 2009, pârâta CN C. SA a solicitat, în temeiul art. 20 din Legea nr. 146/1997, a se constata nulitatea cererii de chemare în judecată, precum și respingerea ei ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă; a se respinge primul capăt din cererea de chemare în judecată ca fiind în principal inadmisibil și, în subsidiar ca neîntemeiat; a se respinge capătul al doilea de cerere ca fiind în principal inadmisibil și, în subsidiar, ca neîntemeiat; a se respinge capetele al treilea și al patrulea de cerere, ca fiind neîntemeiate; a se respinge cererea de obligare la plata cheltuielilor de judecată; cu obligarea reclamanților la plata cheltuielilor de judecată.

Prin extinderea de acțiune depusă de reclamanți la termenul de judecată din 10 noiembrie 2009, acțiunea a fost extinsă și împotriva pârâtului Statul Român prin CN C. SA. Pârâta CN C. SA la 2 iunie 2011 a depus la dosar o cerere de chemare în garanție a numiților G. și H., în calitate de beneficiari ai despăgubirii stabilite pentru exproprierea imobilului situat în localitatea Mihai Viteazu, identificat cadastral în suprafață de 3.680,02 mp și a numitei F., în calitate de beneficiară a despăgubirii stabilite pentru exproprierea imobilului situat în localitatea Mihai Viteazu, identificat cadastral cu nr. 832, în suprafață de 3.512,02 mp pentru ca, în situația în care va fi obligată la plata despăgubirii pentru suprafața de teren de 2.526 mp - chemații în garanție să fie obligați să o despăgubească corespunzător.

S-a arătat că cererea este determinată de concluziile raportului de expertiză efectuat de expertul judiciar topograf L., din care rezultă că există o suprapunere între terenul reclamanților și terenurile expropriate identificate cadastral. Prin întâmpinarea depusă la 6 septembrie 2011 reclamanții au solicitat respingerea cererii de chemare în garanție ca tardivă. Ulterior, la 4 aprilie 2014, pârâta CN C. SA a depus la dosar cerere de chemare în garanție și a numitului I., în calitate de beneficiar al despăgubirii stabilite pentru exproprierea imobilului situat în localitatea Mihai Viteazu, identificat cadastral cu nr. 835, în suprafață de 3.715,48 mp arătându-se că în situația în care va fi obligată la plata despăgubirii, pentru o parte din terenul expropriat cu numărul cadastral 835 către reclamanții A. și B., să fie obligat chematul în garanție să o despăgubească corespunzător.

Pârâta CN C. SA la aceeași dată a depus o precizare a cererii de chemare în garanție a numiților G. și H., în calitate de beneficiari ai despăgubirii stabilite pentru exproprierea imobilului situat în localitatea Mihai Viteazu, identificat cadastral în suprafață de 3.680,02 mp și a numitei F., în calitate de beneficiară a despăgubirii stabilite pentru exproprierea imobilului situat în localitatea Mihai Viteazu, identificat cadastral, în suprafață de 3.512,02 mp pentru ca, în situația în care va fi obligată la plata despăgubirii către reclamanții Ghirca Carmen Victoria și B., să o despăgubească corespunzător. Astfel, instanța de fond a reținut că prin Titlul de proprietate din 13 februarie 2006 a fost reconstituit dreptul de proprietate în favoarea numitului D., asupra terenului în suprafață de 1.500 mp, situat în extravilanul localității Mihai Viteazul.

Prin sentința civilă nr. 7186/2006 a Judecătoriei Cluj-Napoca, s-a reținut că moștenitorii lui D. sunt reclamanții din prezenta cauză, A. și B., în calitate de descendenți, în cote egale de 1/2 parte fiecare. Din rapoartele de expertiză întocmite în cauză atât de expert L., cât și de expert Colțan Dan rezultă că, o parte din terenul din Titlul de proprietate a fost afectată de lucrările de edificare a Autostrăzii Brașov - Borș, Tronsonul Turda - Gilău. Din planurile de punere în posesie depuse la dosar, rezultă că inițial parcela, apărea pe planul de punere în posesie întocmit de Comisia locală de fond funciar, dar, pe planul înaintat de Comisia locală către CN C. SA, această parcelă nu a mai fost redată.

Întrucât, în fapt, s-a constatat că o parte din terenul reclamanților este afectat de Autostrada Brașov - Borș, tronsonul Turda - Gilău, instanța a reținut că terenul fiind afectat de lucrări de interes public, a avut loc o expropriere. Instanța de fond a apreciat că sunt nefondate susținerile pârâtei că cererea reclamanților ar fi inadmisibilă, cât timp reclamanții nu au altă cale decât formularea unei acțiuni în instanță, pentru a se constata că terenul lor a fost expropriat și pentru a li se acorda despăgubiri. În plus, printr-o astfel de cerere, nu se cere constatarea unei stări de fapt, ci de drept, și anume preluarea terenului în proprietatea Statului Român, pentru cauză de utilitate publică, astfel că petitul având ca obiect despăgubiri, reprezintă un adevărat petit în realizarea drepturilor reclamanților.

S-a reținut că pârâta CN C. SA a ridicat excepția lipsei calității procesuale pasive, însă această excepție a rămas fără obiect, întrucât, prin extinderea de acțiune reclamanții au chemat în judecată Statul Român, reprezentant prin CN C. SA. În ceea ce privește suprafața ocupată de autostradă, în cauză, s-a efectuat o completare a raportului de expertiză, iar expertul a fost chemat, la termenul de judecată din 26 iunie 2014 pentru a da lămuriri instanței. Astfel, expertul a arătat că ar fi două variante de reconstituire a poziției parcelei, respectiv prima variantă din primul raport de expertiză și ultima variantă din completarea raportului de expertiză, precizând că optează pentru ultima variantă, sub condiția ca, pentru parcelă să nu se fi eliberat titlu de proprietate.

Instanța a solicitat Comisiei locale de fond funciar să indice dacă a fost reconstituit dreptul de proprietate pentru parcela din tarla, răspunsul fiind în sensul că pentru parcela din tarla, nu a fost reconstituit dreptul de proprietate, nu este emis și nici nu se va emite titlu de proprietate. Având în vedere că, în completarea la expertiză poziționarea terenurilor din tarla, s-a făcut raportat la suprafața întregii tarlale și la toate titlurile de proprietate emise în acea zonă, instanța de fond a apreciat că varianta propusă de expert în completarea la raportul de expertiză, este cea de care trebuie să se țină seama.

Astfel, în completarea la expertiză, expertul a arătat că parcela, aparținând reclamanților, se suprapune cu următoarele numere cadastrale: o suprafață de 4.063 mp, se suprapune cu parcela cu numărul cadastral, proprietatea lui F.; o suprafață de 1.372 mp se suprapune cu parcela cu numărul cadastral, expropriată de la F., aflată în administrarea CN C. SA; o suprafață de 57 mp se suprapune cu parcela cu numărul cadastral 833, proprietatea lui F.; o suprafață de 3.905 mp se suprapune cu parcela cu numărul cadastral 834, proprietatea lui I. și o suprafață de 1.104 mp se suprapune cu parcela cu numărul cadastral 835, expropriată de la I. și aflată în administrarea CN C. SA. S-a constatat că, prin Hotărârea nr. 37/02 septembrie 2004, emisă de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004, s-a expropriat suprafața de 3512,02 mp, număr cadastral 832 din localitatea Mihai Viteazul și au fost acordate numitei F. despăgubiri în sumă de 718.894.760, 5 lei.

Prin Hotărârea nr. 67 din 06 septembrie 2004, emisă de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004, a fost expropriată suprafața de 3.715,48 mp, număr cadastral din localitatea Mihai Viteazul fiind acordate numitului I. despăgubiri în sumă de 760.542.110,65 lei. Din aceste hotărâri rezultă că valoarea avută în vedere la momentul exproprierii pentru terenurile extravilane din acea zonă, era de 20,47 lei/un metru pătrat, valoare cu care reclamanții au fost de acord.

Ca atare, instanța de fond a constatat că, despăgubirile ce se impun a fi acordate reclamanților pentru suprafața totală de 2.476 mp, ocupată de autostradă, se ridică la suma de 50.683,72 lei, în conformitate cu prevederile art. 1 din Legea nr. 33/1994, potrivit cărora: “Exproprierea de imobile, în tot sau în parte, se poate face numai pentru cauză de utilitate publică, după o dreaptă și prealabilă despăgubire, prin hotărâre judecătorească.” Având în vedere că pentru o parte din această suprafață, CN C. SA a achitat despăgubiri altor persoane, în baza planului parcelar incomplet pus la dispoziție de către Comisia locală, în temeiul art. 60 C. proc.

civ., a fost admisă în parte cererea de chemare în garanție formulată de CN C. SA împotriva chematei în garanție F., fiind obligată la restituirea către CN C. SA a sumei de 28.084,84 lei, reprezentând valoarea a 1.372 mp, ce a fost inclusă în suprafața totală de 3.512,02 mp, pentru care CN C. SA a plătit despăgubiri chematei în garanție, deși, în fapt, suprafața de 1.372 mp, face parte din parcela 278 proprietatea reclamanților.

Cererea de chemare în garanție formulată de CN C. SA împotriva chemaților în garanție G. și H., a fost respinsă având în vedere că, potrivit precizărilor expertului din completarea la expertiză, parcela reclamanților nu se suprapune peste cea a numiților G. și H. Instanța de fond a respins cererea de chemare în garanție formulată de CN C SA împotriva chematului în garanție I., decedat la 14 noiembrie 2004, ca urmare a admiterii excepției lipsei capacității procesuale de folosință, având în vedere că numitul I. a decedat la 14 noiembrie 2004. În baza art. 274 și art. 276 C. proc. civ., a fost obligat pârâtul Statul Român prin C. să plătească reclamanților suma de 975,42 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată parțiale.

S-a reținut că, deși reclamanții au solicitat să se constate exproprierea suprafeței de 10.500 mp, cererea a fost găsită întemeiată doar pentru suprafața de 2476 mp, iar reclamanții au dovedit că au suportat onorariile pentru experți în sumă totală de 4136,50 lei, nefiind dovedit onorariul avocațial. În baza art. 274 C. proc. civ., a fost obligată pârâta CN C. SA să plătească chemaților în garanție G. și H. cheltuieli de judecată în sumă de 3.772,60 lei, constând în onorariu expert, onorariul avocațial, taxă de timbru pentru copierea unor acte din dosar, cheltuieli pentru xeroxarea unor documente și obținerea hărții cadastrale, dovedite prin chitanțele depuse la dosar. Împotriva acestei sentințe au declarat apel Statul Român prin SC C. SA și chemata în garanție F. Astfel, chemata în garanție F. a solicitat modificarea în parte a sentinței atacate și, în fond, exonerarea ei de obligația de restituire către CN C. SA a sumei de 28,084,84 lei.

S-a susținut că hotărârea instanței de fond este nelegală și nefondată, deoarece pleacă de la premise greșite, în condițiile în care nu s-a stabilit în concret ce suprafață de teren proprietatea recurentei a fost afectată de construcția autostrăzii. În acest sens se arată că potrivit prevederilor art. 5 din Legea nr. 198/2004, în vigoare la data exproprierii terenului proprietatea recurentei, plata despăgubirilor pentru imobilele expropriate în baza prevederilor art. 4 alin. (1) din lege, se face în baza cererilor adresate de către titularii drepturilor reale, precum și de către orice persoană care justifică un interes legitim. Cererea pentru plata despăgubirilor va conține numele și prenumele titularilor drepturilor reale, adresa de domiciliu, actele doveditoare referitoare la existența drepturilor reale asupra bunului imobil expropriat.

Dovada dreptului de proprietate și a celorlalte drepturi reale asupra imobilelor expropriate se face prin orice mijloace de probă admise de lege, inclusiv în zonele în care se aplică Decretul-Lege nr. 115/1938 pentru unificarea dispozițiilor referitoare la cărțile funciare, cu modificările ulterioare, în funcție de modalitatea de dobândire a drepturilor - convențională, judiciară, legală, succesorală, înțelegând prin dobândire și constituirea sau reconstituirea dreptului de proprietate în temeiul unor legi speciale.

Cum nici după repoziționarea terenului reclamanților, nu s-a stabilit cât anume din terenul proprietatea recurentei, este ocupat de autostradă și dacă terenul expropriat de la recurentă este mai mare sau nu decât cel pentru care a primit despăgubiri, se susține că în mod greșit s-a dispus obligarea recurentei la restituirea sumei de 28.084,84 lei deoarece terenul proprietatea recurentei este afectat de autostradă, deci se supune prevederilor Legii nr. 198/2004. Pârâta SC C. SA, prin declarația de apel, a solicitat, în principal, modificarea sentinței, în sensul acțiunii reclamanților; iar în subsidiar, trimiterea cauzei spre rejudecare Tribunalului Cluj pentru introducerea în cauză a moștenitorilor defunctului I. și, respectiv, administrarea unei noi probe cu expertiza tehnică topografică; cu obligarea intimaților reclamanți la plata cheltuielilor de judecată.

S-a arătat că instanța fondului a omologat un raport de expertiză tehnică judiciară bazat pe un plan de punere în posesie ipotetic, interpretând eronat dispozițiile legale în materie de expropriere. Astfel, se arată că expertul E. a întocmit un plan de punere în posesie ipotetic, raportat la lista de proprietari eliberată de Primăria com. Mihai Viteazu, plan ce include și parcela deși, din planurile de punere în posesie depuse la dosar, rezultă că, inițial, parcela apărea pe planul de punere în posesie întocmit de Comisia locală de fond funciar, dar pe planul înaintat de Comisia locală către SC C. SA, această parcelă nu a mai fost redată. Ca atare, soluția instanței de a da credibilitate unui plan parcelar inexistent la momentul exproprierii este nelegală și contravine legilor speciale în materie de expropriere.

Pârâta reiterează faptul că singurul plan parcelar opozabil expropriatorului, în speță pârâtei, este cel pus la dispoziția sa la 12 aprilie 2004. În virtutea acestui plan parcelar, se arată că terenul identificat prin număr cadastral Mihai Viteazu a fost expropriat în temeiul Legii nr. 198/2004 și H.G. nr. 1255/2004 și că Hotărârea de stabilire a despăgubirilor din 06 septembrie 2004 are la bază documentația cadastrală avizată de către Biroul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Cluj din 22 iulie 2004. Potrivit acestei documentații, terenurile identificate prin nr. cad. au fost dezmembrate din tarlaua, (astfel cum acestea sunt evidențiate în T.P. din 06 septembrie 2000, titular fiind I.), terenul identificat prin nr. cadastral 835 fiind expropriat, iar terenul identificat prin nr. cad.

a rămas în proprietatea titularului. Terenul expropriat identificat prin nr. cadastral este întabulat pe numele Statului Român așa cum rezultă din Încheierea din 28 iulie 2009, C.F. Mihai Viteazu, și extrasul CF existente la dosarul cauzei. De asemenea, s-a învederat că despăgubirea stabilită pentru exproprierea acestui imobil, în sumă de 76.054.21 lei, a fost achitată lui I., întrucât acesta a fost identificat, în bază documentației cadastrale avizate de către Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Cluj din 22 iulie 2004 și respectiv T.P. din 06 septembrie 2000, ca persoană îndreptățită să primească despăgubirea.

Referitor la imobilul teren, din care a fost expropriat terenul identificat, pârâta a învederat că nu are nicio atribuție în legătură cu aplicarea dispozițiilor Legii nr. 18/1991, respectiv cu punerea în posesie sau cu stabilirea poziției în tarla, întrucât reprezentanții expropriatorului nu pot cenzura modul de aplicare a Legii nr. 18/1991 de către comisiile locale și județene de stabilire a dreptului de proprietate, care se reflectă în conținutul planului parcelar. S-a mai susținut că, anterior întocmirii și avizării documentațiilor cadastrale, la 12 aprilie 2004 expropriatorului i-a fost furnizat planul parcelar (ordinea punerii în posesie) întocmit de Comisia locală pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor, semnat și ștampilat de primarul com.

Mihai Viteazu. Astfel că, orice eroare care a dus omiterea parcelei 278 din planul parcelar pus la dispoziția expropriatorului nu poate fi imputată pârâtei, ci Comisiei locale pentru aplicarea Legii nr. 18/1991. SC C. SA, a mai susținut că în calitate de reprezentantă legală a expropriatorului, are obligația legală ca, anterior declanșării procedurilor de expropriere, să identifice titularii drepturilor reale în raport de actele de proprietate și de posesia efectivă și localizarea în tarla/parcelă, și de a supune această identificare controlului Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară Cluj, obligații ce au fost respectate. Deoarece din planul parcelar, întocmit de Comisia de aplicare a Legii nr. 18/1991 și pus la dispoziția pârâtei în data de 12 aprilie 2004, lipsea parcela 278, expropriatorul a procedat în mod corect și legal la întocmirea documentațiilor cadastrale pentru imobilele situate în parcele.

Or, potrivit dispozițiilor Legii nr. 198/2004, ale Normei de aplicare și ale Legii nr. 7/1996, Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Cluj a procedat la recepționarea, verificarea și avizarea documentațiilor cadastrale ale imobilelor care au fost expropriate din tarlaua Mihai Viteazu, confirmând în acest fel corectitudinea acestora.

Prin urmare, se învederează că orice raportare la un plan de punere în posesie refăcut conform listei de proprietari eliberată de Primăria Mihai Viteazu, după realizarea exproprierilor în zonă, diferit de planul parcelar pus la dispoziția expropriatorului de Primăria Mihai Viteazu la 12 aprilie 2004, este de natură să aducă atingere măsurii exproprierii care a fost realizată cu respectarea prevederilor legale incidente, respectiv prin raportare la singurul plan parcelar (ordine de punere în posesie) comunicat de instituția abilitată (comisia de aplicare a Legii nr. 18/1991), confirmat de Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Cluj prin avizarea documentațiilor cadastrale întocmite, și de care pârâta era obligată și putea să țină cont.

Pentru aceste motive, pârâta a arătat că în mod greșit instanța a modificat la propunerea expertului, planul parcelar al com. Mihai Viteazu pus la dispoziția expropriatorului la 12 aprilie 2004, prin includerea în acest plan a parcelei. Întrucât a operat transferul imobilelor din proprietatea privată în proprietatea publică a Statului Român, introducerea parcelei în planul parcelar pe care expropriatorul l-a avut în vedere la realizarea procedurilor de expropriere echivalează cu a interveni asupra dreptului de proprietate publică a Statului Român cu privire la terenurile expropriate la nivelul com. Mihai Viteazu. Or, acest lucru este nelegal, întrucât dreptul de proprietate publică este inalienabil, insesizabil, imprescriptibil și opozabil erga omnes.

Mai mult, arată aceeași pârâtă, întrucât obiect al prezentului litigiu îl constituie terenul reclamanților, amplasat în com. Mihai Viteazu, parte din tarlaua înscris în T.P. din 13 iunie 2006, este nelegală orice eventuală suprapunere dintre parcelă și orice alt imobil expropriat (în speță identificat prin nr. cadastral al localității Mihai Viteazu). Întrucât lucrarea de expertiză nu a respectat planul parcelar al localității Mihai Viteazu avizat valabil la 12 aprilie 2004, din care lipsește parcela și care a fost pus la dispoziție de către primarul com. Mihai Viteazu (care este și președintele Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 18/1991), pârâta a arătat că se impune refacerea lucrării de expertiză în conformitate cu planul parcelar din 12 aprilie 2004, ținând cont și de documentațiile tehnico-cadastrale avizate de Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Cluj pentru parcelele din localitatea Mihai Viteazu.

Aceeași pârâtă a mai învederat că instanța de fond, prin respingerea cererii de chemare în garanție a chematului în garanție I., a obligat pârâta la plata dublă a despăgubirilor aferente suprafeței de 1.104 mp parte din terenul expropriat, având număr cadastral 835. Pârâta precizează faptul că, în virtutea principiilor contradictorialității si al rolului activ al judecătorului, instanța era obligată să pună în discuția părților toate cererile, precum și toate împrejurările de fapt și de drept ce apar în derularea procesului, or, instanța fondului și-a încălcat rolul activ prin necomunicarea faptului că I., în calitate de chemat în garanție, a decedat la 14 octombrie 2004, motiv pentru care a solicitat trimiterea cauzei spre rejudecare pentru introducerea în cauză a moștenitorilor acestuia.

Mai mult decât atât, ca urmare a încălcării rolului activ, instanța fondului a dat o soluție abuzivă, instanța și-a depășit atribuțiile puterii judecătorești. S-a arătat că despăgubirile stabilite la suma de 76.054,21 lei (pentru imobilul în suprafață de 3.715,48 mp, conform Hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirii din data de 06 septembrie 2004 au fost achitate lui I., în baza următoarelor acte: documentația tehnico-cadastrală înregistrată la Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară din data de 22 iulie 2004, T.P. din 2015 din 06 septembrie 2000, act de identitate, documente anexate cererii de chemare în garanție. Potrivit art. 15 din Legea nr. 198/2004, transferul imobilelor din proprietatea privată în proprietatea publică a statului sau a unităților administrativ-teritoriale și în administrarea expropriatorului operează de drept de la data plății despăgubirilor pentru expropriere sau, după caz, la consemnării acestora, în condițiile prezentei legi.

S-a arătat că Statul Român a dobândit dreptul de proprietate asupra terenului identificat, drept de proprietate care este insesizabil, inalienabil și imprescriptibil. Exproprierea imobilului identificat cadastral Mihai Viteazu s-a făcut în condiții de deplină legalitate, fapt confirmat și de Biroul De Cadastru și Publicitate Imobiliară Turda cu ocazia analizării cererii de intabulare a dreptului de proprietate asupra imobilului expropriat în favoarea Statului Român, conform încheierii de C.F. din 28 iulie 2009, Mihai Viteazu și extrasului CF aferent, anexate cererii de chemare în garanție. Se susține că, în condițiile în care Statul Român are deja un drept de proprietate insesizabil, inalienabil și imprescriptibil asupra terenului identificat din Mihai Viteazu, soluția instanței de fond, prin care obligă pârâta să plătească din nou despăgubirile ce au fost deja achitate, reprezintă un abuz ce se încadrează în ipoteza reglementată de art. 304 pct. 4 C. proc.

civ. În aceeași idee, se arată că, în mod eronat, instanța fondului a obligat pârâta la plata cheltuielilor de judecată către chemații în garanție G. și H., în condițiile în care pârâta a dovedit ca a urmat procedura de expropriere, respectând toate condițiile de legalitate impuse de lege. Cererea de chemare în garanție a fost determinată de concluziile expertului judiciar topograf L., care, cu ocazia efectuării primei expertize topografice în cauză, a stabilit că există o suprapunere între terenul reclamanților și terenurile expropriate identificate cadastral. În eventualitatea în care instanța fondului ar fi omologat această variantă a raportului de expertiză, în lipsa cererii de chemare în garanție a numiților G. și H., s-ar fi regăsit în situația de a plăti de două ori despăgubiri pentru același teren expropriat.

Astfel, se susține că nu pârâta ar trebui obligată la plata cheltuielilor de judecată efectuate de aceștia, ci reclamanții ce au generat prezentul litigiu. În ședința publică din 5 mai 2015, Curtea de Apel Cluj a recalificat calea de atac, apreciind, în raport cu dispozițiile art. 281 1 C. proc. civ. și cuantumul despăgubirilor pretins de reclamanți pentru o suprafață totală de 10.500mp. teren expropriat, că hotărârea primei instanțe este susceptibilă de a fi atacată atât cu apel cât și cu recurs. Astfel, prin Decizia civilă nr. 858 din 5 mai 2015 pronunțată de Curtea de Apel Cluj au fost respinse apelurile pentru următoarele considerente: Conform Titlului de proprietate din 13 februarie 2006, a fost reconstituit dreptul de proprietate în favoarea numitului D., asupra terenului în suprafață de 1500 mp, situat în extravilanul localității Mihai Viteazul.

Prin sentința civilă nr. 7186/2006 a Judecătoriei Cluj-Napoca, s-a stabilit că moștenitorii lui D. sunt reclamanții din prezenta cauză, A. și B., în calitate de fii, în cote egale de 1/2 parte fiecare. Concluziile celor două rapoarte de expertiză întocmite în cauză de expert L. și de expert Colțan Dan, relevă cu certitudine faptul că o parte din terenul cuprins în titlul de proprietate evocat mai sus a fost afectată de lucrările de edificare a Autostrăzii Brașov - Borș, Tronsonul Turda - Gilău. Din planurile de punere în posesie depuse la dosar, rezultă că, inițial, parcela 278 apărea pe planul de punere în posesie întocmit de Comisia locală de fond funciar, însă, în planul înaintat de comisia locală către CN C. SA, această parcelă nu a mai fost redată.

Cum, în fapt, s-a constatat că o parte din terenul reclamanților este afectat de Autostrada Brașov - Borș, tronsonul Turda - Gilău,s-a apreciat că în cauză avut loc o expropriere, așa cum este aceasta reglementată prin Legea nr. 33/1994 și art. 2 din Legea nr. 198/2004. În ceea ce privește suprafața ocupată de autostradă, în cauză, s-a efectuat o completare la raportul de expertiză, expertul fiind chemat la termenul din 25 iunie 2014 înaintea primei instanțe pentru a da lămuriri.

Astfel, în completarea la expertiză, expertul a arătat că parcela, aparținând reclamanților, se suprapune cu următoarele numere cadastrale: o suprafață de 4.063 mp, se suprapune cu parcela cu numărul cadastral, proprietatea lui F.; o suprafață de 1.372 mp se suprapune cu parcela cu numărul cadastral, expropriată de la F., aflată în administrarea CN C. SA; o suprafață de 57 mp se suprapune cu parcela cu numărul cadastral, proprietatea lui F.; o suprafață de 3.905 mp se suprapune cu parcela cu numărul cadastral, proprietatea lui I. și o suprafață de 1.104 mp se suprapune cu parcela cu numărul cadastral 835, expropriată de la I. și aflată în administrarea CN C. SA. Astfel, s-a reținut că, prin Hotărârea nr. 37 din 02 septembrie 2004, emisă de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004, s-a expropriat suprafața de 3.512,02 mp, număr cadastral din localitatea Mihai Viteazul și au fost acordate numitei F. despăgubiri în sumă de 718.894.760,5 lei.

Prin Hotărârea nr. 67 din 06 septembrie 2004, emisă de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004, s-a expropriat suprafața de 3.715,48 mp, număr cadastral 835 din localitatea Mihai Viteazul și au fost acordate numitului I. despăgubiri în sumă de 760.542.110,65 lei. Instanța de apel a reținut că din aceste hotărâri rezultă că valoarea avută în vedere la momentul exproprierii pentru terenurile extravilane din acea zonă, era de 20,47 lei/un metru pătrat, valoare cu care reclamanții au fost de acord. Ca atare despăgubirile reclamanților pentru suprafața totală de 2.476 mp, ocupată de autostradă, se ridică la suma de 50.683,72 lei, în conformitate cu prevederile art. 1 din Legea nr. 33/1994.

Circumscris celui dintâi motiv de apel, pârâta susține că prima instanță a omologat un raport de expertiză tehnică judiciară bazat pe un plan de punere în posesie ipotetic și aduce obiecțiuni lucrării de expertiză, subliniind că orice eroare care a condus la omiterea parcelei din planul parcelar pus la dispoziția expropriatorului, nu îi poate fi imputată. Verificând aceste susțineri, instanța de apel a constatat faptul că înaintea primei instanțe, au fost efectuate două rapoarte de expertiză tehnică judiciară pentru identificarea terenurilor ce au fost expropriate, mai mult decât atât, prima instanță a încuviințat și obiecțiunile pe care CN C. SA le-a formulat în mod repetat la rapoartele de expertiză, inclusiv cele care sunt reiterate și în cuprinsul declarației de apel, iar răspunsul la aceste obiecțiuni a condus la varianta finală a expertizei acceptată de instanță.

Pârâta nu a solicitat în fața primei instanțe o contraexpertiză și, în aceste circumstanțe, văzând și dispozițiile art. 212 alin. (2) C. proc. civ., instanța de apel a respins ca tardiv formulată cererea de contraexpertiză contrarie, precum și celelalte obiecțiuni, supuse analizei în fața primei instanțe. S-a reținut, totodată, împrejurarea că prin înscrisurile ce s-au depus în dosarul primei instanțe, emise de Comisia locală de fond funciar Mihai Viteazu, coroborate cu precizările expertului Colțan Dan, a fost dovedită împrejurarea că nu s-a emis un plan parcelar nou, nu s-au făcut repoziționări de parcele, planul parcelar fiind același cu cel pus la dispoziția CN C. SA în anul 2004, astfel că susținerile contrare ale apelantei sub acest aspect, se dovedesc a fi neîntemeiate.

Instanța de apel a constatat că obligația de plată a unor despăgubiri aferente terenurilor expropriate, excede vreunei culpe a CN C. SA, aceasta rezultând în mod direct din lege. Exproprierea unui teren obligă la plata unor despăgubiri în favoarea proprietarului acelui teren, dincolo de orice culpă. Or, în prezentul proces, probele ce au fost administrate, inclusiv concluziile rapoartelor de expertiză tehnico-judiciară, fac dovada certă a împrejurării că o parte determinată și precis identificată din terenul aflat în proprietatea reclamanților a fost supusă exproprierii, fiind afectată obiectivului acestei exproprieri, motiv pentru care reclamanții sunt îndreptățiți la plata unor despăgubiri bănești.

Referitor la motivul de apel prin care s-a solicitat trimiterea cauzei spre rejudecare pentru introducerea în proces și citarea succesorilor defunctului I., chemat în garanție de CN C. SA, instanța de apel a constatat că aparține pârâtei culpa exclusivă pentru faptul că a atras în proces o persoană decedată, lipsită de capacitatea procesuală de folosință. Constatând această împrejurare, în mod corect prima instanță a respins cererea de chemare în garanție a lui I., consecutiv admiterii excepției lipsei capacității procesuale de folosință. S-a constatat că pârâta invocă principiul rolului activ al instanței de judecată, însă omite a observa că de esența procesului civil este principiul disponibilității, în virtutea căruia părțile stabilesc cadrul procesului în limitele căruia se va desfășura judecata și, mai mult, le revine obligația procesuală de a justifica calitatea celor chemați în judecată.

Sancțiunea operantă în ipoteza în care este introdusă în proces o persoană decedată, este respingerea acțiunii, pentru lipsa capacității procesuale de folosință a celui chemat în judecată. S-a reținut că instanța de judecată nu are obligația de rol activ sub acest aspect, aplicând sancțiunea procedurală evocată ori de câte ori constată o nelegală stabilire a cadrului procesual de către părți. I. a decedat mult înainte de chemarea sa în garanție de către pârâtă, în mod evident aceasta nu a efectuat verificări prealabile cu privire la această persoană și la existența unor posibili moștenitori, astfel că în mod corect prima instanță a respins cererea de chemare în garanție a unei persoane decedate.

Ca atare, instanța de apel a apreciat că rămâne pârâtei posibilitatea exercitării unei acțiuni civile în justiție pe cale separată, pentru realizarea pretențiilor în contradictoriu cu succesorii defunctului I. Referitor la obligația de plată a cheltuielilor de judecată în primă instanță, instanța de apel a reținut că acestea au fost justificate prin înscrisurile depuse la dosar și însumează onorariu de avocat, onorariile experților judiciari, taxa judiciară de timbru și costurile administrării probelor. În raport cu dispozițiile art. 274 alin. (1) C. proc. civ., partea care cade în pretenții va fi obligată la cerere să plătească cheltuieli de judecată. Așa fiind, cheltuielile de judecată efectuate de părți în proces vor fi suportate în final de partea care cade în pretenții, adică de acea parte care a pierdut procesul.

Obligarea la plata cheltuielilor de judecată are în vedere culpa procesuală a părții, iar din acest punct de vedere este irelevantă buna credință a părții care a pierdut procesul. Partea culpabilă va suporta atât propriile cheltuieli efectuate, cât și cele efectuate de partea în favoarea căreia s-a pronunțat hotărârea. S-a reținut că în prezentul proces acțiunea reclamanților a fost admisă în parte în contradictoriu cu CN C. SA, iar cererea de chemare în garanție formulată de pârâtă în raport cu G. și H. a fost respinsă. În aceste circumstanțe, prima instanță a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art. 274 alin. (1) C. proc. civ., obligând pârâta, ca parte căzută în pretenții și aflată prezumtiv în culpă procesuală, să suporte și cheltuielile de judecată determinate celorlalte părți în proces.

Prin atragerea în proces a chemaților în garanție H. i-a obligat să avanseze o sumă de bani cu titlu de cheltuieli de judecată, astfel că respingându-se cererea de chemare în garanție ca nefondată, pârâta trebuie să plătească părții câștigătoare cheltuielile efectuate de către aceasta. Cu referire la apelul chematei în garanție F., care în esență susține că nu s-a stabilit cu certitudine, în prezentul proces, ce suprafață din terenul pe care îl deține în proprietate este ocupată de autostradă și dacă terenul expropriat este mai mare sau mai mic decât cel pentru care a primit despăgubiri, instanța de apel a constatat că în ipoteza în care se poate proba faptul că a fost expropriată o suprafață mai mare de teren, chemata în garanție F. este îndreptățită la despăgubiri bănești, însă pentru un alt teren decât acela identificat ca aparținând reclamanților în proprietate, și, în contradictoriu cu Statul Român prin CN C. SA, iar nu cu reclamanții din prezentul proces.

Obligația primei instanțe era de a se pronunța în limitele învestirii sale prin cererea de chemare în judecată formulată de reclamanți și cererile de intervenție formulate de pârâtă, iar această obligație procedurală a fost respectată. Din această perspectivă, instanța de apel a observat că ceea ce s-a stabilit cu certitudine este faptul că o porțiune determinată din terenul aflat în proprietatea reclamanților se suprapune cu terenul pentru care chemata în garanție F. a încasat despăgubiri cu titlul de expropriere, consecința unei eronate identificări topografice. Strict în limitele învestirii sale, în mod corect prima instanță a admis cererea reclamanților, a obligat Statul Român la despăgubiri bănești și ca o consecință directă a admis cererea de chemare în garanție formulată de stat, obligând-o pe F. la restituirea despăgubirilor bănești încasate cu titlul de expropriere.

S-a reținut că F. nu a formulat nicio solicitare proprie în contradictoriu cu Statul Român, în prezentul proces, care să oblige prima instanță la verificări suplimentare în privința întinderii dreptului de proprietate a acesteia, al identificării terenurilor deținute în proprietate, a celor supuse exproprierii și în final a despăgubirilor bănești cuvenite. În absența formulării unei astfel de cereri exprese în prezentul litigiu, rămâne proprietarului F. să aprecieze cu privire la oportunitatea exercitării unei acțiuni civile în justiție, pe cale separată, pentru ocrotirea dreptului propriu. Cadrul procesual stabilit în prezent a obligat la cercetarea și analiza dreptului afirmat de către reclamanți, în scopul protejării pe cale juridică a acestuia.

Aplicând dispozițiile art. 274 alin. (1) și alin. (3) C. proc. civ., instanța de apel a obligat Statul Român prin CN C. SA, aflat în culpă procesuală, să suporte cheltuielile de judecată pe care le-a determinat intimaților în calea de atac. Aceste cheltuieli, reprezentând onorariile de avocat au fost reduse de la 2.500 lei la 1.500 lei pentru intimații H. și de la 4.000 lei la 2.000 lei pentru intimații Ghirca și Crișan, instanța de apel apreciind că acesta este un cuantum rezonabil al cheltuielilor în prezentul litigiu, în raport cu munca prestată de avocații părților și de complexitatea cauzei. Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs pârâtul Statul Român prin CN C. SA și chemata în garanție F. Criticile aduse hotărârii instanței de apel de pârâtul Statul Român prin CN C. SA vizează următoarele aspecte de nelegalitate prin prisma art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. Se susține că instanța de apel a pronunțat hotărârea cu încălcarea prevederilor art. 295, art. 129 și art. 60 C. proc. civ., în ceea ce privește dispoziția de obligare la plata cheltuielilor de judecată față de reclamanți, în locul chematei în garanție F. Se învederează că, instanța de apel a menținut soluția fondului, care s-a bazat exclusiv pe un raport de expertiză tehnică judiciară eronat, bazat pe un plan de punere în posesie ipotetic. În aceeași idee se arată că instanța de apel a respins solicitarea de efectuare a unei noi expertize topografice pe considerentul că nu a fost solicitată o contraexpertiză la fond . Or, în virtutea caracterului devolutiv al căii de atac a apelului, instanța de apel era obligată să dispună administrarea probei cu o nouă expertiză judiciară topografică, pentru clarificarea situației de fapt.

Ca atare, soluția instanței de a da credibilitate unui plan parcelar inexistent la momentul exproprierii este nelegală și contravine întrutotul legilor speciale în materie de expropriere. Se susține că singurul plan parcelar opozabil expropriatorului, este cel pus la dispoziția noastră este cel din 12 aprilie 2004, în virtutea căruia, terenul identificat prin număr cadastral Mihai Viteazu a fost expropriat în temeiul Legii nr. 198/2004 și H.G. nr. 1255/2004. Astfel, Hotărârea de stabilire a despăgubirilor din 06 septembrie 2004 are la bază documentația cadastrală avizată de către BIROUL DE CADASTRU ȘI PUBLICITATE IMOBILIARĂ Cluj din 22 iulie 2004, potrivit căreia terenurile identificate au fost dezmembrate, astfel cum acestea sunt evidențiate în T.P.

din 06 septembrie 2000, titular I., terenul identificat prin nr. cadastral fiind expropriat, iar terenul identificat a rămas în proprietatea titularului. Terenul expropriat este intabulat pe numele Statului Român așa cum rezultă din încheierea din 28 iulie 2009. C.F. Mihai Viteazu, și extrasul C.F. aferent, existente la dosarul cauzei. De asemenea, despăgubirea stabilită pentru exproprierea acestui imobil, în sumă de 76.054,21 lei, a fost achitată lui I., întrucât acesta a fost identificat, în bază documentației cadastrale avizate de către Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Cluj din 22 iulie 2004 și din 2015 din 06 septembrie 2000, ca persoană îndreptățită să primească despăgubirea.

Referitor la imobil, din care a fost expropriat terenul identificat prin nr. cadastral 835, pârâtul a învederat faptul că nu are nici o atribuție în legătură cu aplicarea dispozițiilor Legii nr. 18/1991, respectiv cu punerea în posesie sau cu stabilirea poziției în tarla, întrucât reprezentanții expropriatorului nu pot cenzura modul de aplicare a Legii nr. 18/1991 de către comisiile locale și județene de stabilire a dreptului de proprietate, care se reflectă în conținutul planului parcelar. Deci, anterior întocmirii și avizării documentațiilor cadastrale aferente nr. cadastrale la 12 aprilie 2004 expropriatorului i-a fost comunicat planul parcelar vizând ordinea punerii în posesie întocmit de Comisia locală pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor, semnat și de primarul com.

Mihai Viteazu. Ca atare, se susține că orice eroare care a dus la omiterea parcelei din planul parcelar pus la dispoziția expropriatorului nu-i poate fi imputată, ci Comisiei locale pentru aplicarea Legii nr. 18/1991. Cu toate acestea, instanța de apel a acordat preferință unor înscrisuri care au fost comunicate de către Comisia locală de fond funciar Mihai Viteazu și în baza cărora a conchis în mod greșit că planul parcelar utilizat de către expertul judiciar Coltuc este același cu planul folosit de către expropriator. Se arată că astfel, raționamentul este profund eronat în condițiile în care terenul reclamanților nu figurează în planul parcelar care a fost pus la dispoziția expropriatorului de către autoritățile locale, acesta fiind și motivul pentru care reclamanții nu au fost implicați în procedurile administrative generate de măsura exproprierii.

Din perspectiva celor expuse, pârâtul a solicitat a se observa că se impunea readministrarea probei cu o expertiză topografică în apel, pentru lămurirea situației de fapt, aceasta cu atât mai mult cu cât instanța de apel a reținut faptul că „obligația de plată a unor despăgubiri aferente terenurilor expropriate excede vreunei culpe a CN C. SA”. În ceea ce privește decizia de menținere a soluției fondului cu privire la cererea de chemare în garanție a lui I., se susține că au fost încălcate prevederile art. 129 alin. (5) C. proc. civ. În acest sens se arată că la termenul din 26 septembrie 2014, instanța fondului a ridicat din oficiu excepția lipsei capacității de folosință a chematului în garanție I., pe baza susținerilor agentului procedural, confirmate ulterior de o fișă de evidență ce nu i-a fost comunicată.

Cum plata despăgubirilor către Turdean a fost făcută anterior datei de 14 noiembrie 2004, se susține că nu se putea intui că ulterior efectuării plății, acesta va deceda. Ca atare, pârâtul arată că în virtutea rolului activ prevăzut expres de art. 129 alin. (5) C. proc. civ., precum și în acord cu principiul contradictorialității, instanța de fond ar fi trebuit să îi aducă la cunoștință faptul că I. a decedat, în condițiile în care , în virtutea principiilor contradictorialității și al rolului activ al judecătorului, instanța este obligată să pună în discuția părților toate cererile, precum si toate împrejurările de fapt și de drept ce apar în derularea procesului.

Contradictorialitatea este unul dintre principiile specifice procedurii civile, fiind o componentă a dreptului fundamental la apărare, constând în dreptul părților aflate pe poziții cu interese contrare de a propune și administra probe și de a pune concluzii în legătură cu problemele de fapt și de drept care interesează dezlegarea pricinii, indiferent dacă elementele puse în discuție reprezintă rezultatul inițiativei părților ori al judecătorului. Chiar dacă prezența părților în proces nu este necesară, citarea lor este obligatorie și numai cu titlu de excepție, în cazurile expres prevăzute de lege, judecata poate avea loc fără citarea părților. Tot ca o excepție de la regula citării părților se privește a fi și instituția termenului în cunoștință.

În acest sens se arată că nimic nu justifică în mod legal aplicabilitatea termenului în cunoștință în cazul persoanei juridice în sensul necitării pe viitor a acesteia dacă la un termen a fost înmânată citația funcționarului sau persoanei având atribuții de primire a corespondenței. Astfel, dată fiind solicitarea de judecare și în lipsă, se susține că, pentru a putea participa în mod activ și egal la prezentarea, argumentarea și dovedirea drepturilor în cursul desfășurării procesului, trebuia să-i fie comunicate toate dispozițiile instanței ce impun exprimarea unei poziții procesuale. Ca atare, se susține că instanța fondului și-a încălcat rolul activ prin necomunicarea faptului că I., în calitate de chemat în garanție, a decedat la 14 octombrie 2004, motiv pentru care, se solicită casarea hotărârii cu trimiterea cauzei spre rejudecare pentru introducerea în cauză a moștenitorilor acestuia.

Mai mult decât atât, se învederează că urmare a încălcării rolului activ, instanța fondului a dat o soluție abuzivă, depășindu-și atribuțiile puterii judecătorești, respectiv, prin respingerea cererii de chemare în garanție formulată împotriva I., a obligat la o dublă plată a unei părți din despăgubirile stabilite pentru exproprierea terenului în suprafață de 3.715,48 mp. În acest sens se arată că despăgubirile stabilite la suma de 76.054,21 lei pentru imobilul în suprafață de 3.715,48 mp, conform Hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirii din data de 06 septembrie 2004, au fost achitate lui I., în baza următoarelor acte: documentația tehnico-cadastrală înregistrată la Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară din data de 22 iulie 2004 și din 2015 din data de 06 septembrie 2000, act de identitate, documente anexate cererii de chemare în garanție.

Or, potrivit art. 15 din Legea nr. 198/2004, transferul imobilelor din proprietatea privată în proprietatea publică a statului sau a unităților administrativ-teritoriale și în administrarea expropriatorului operează de drept de la data plății despăgubirilor pentru expropriere sau, după caz, la data consemnării acestora, în condițiile prezentei legi. Statul Român a dobândit astfel dreptul de proprietate asupra terenului identificat cadastral Mihai Viteazu, drept de proprietate care este insesizabil, inalienabil și imprescriptibil. Or exproprierea imobilului identificat cadastral Mihai Viteazu, s-a făcut în condiții de deplină legalitate, fapt confirmat și de BIROUL DE CADASTRU ȘI PUBLICITATE IMOBILIARĂ Turda cu ocazia analizării cererii de intabulare a dreptului de proprietate asupra imobilului expropriat în favoarea Statului Român, conform încheierii de C.F.

din 28 iulie 2009, Mihai Viteazu și extrasului de C.F., anexate cererii de chemare în garanție. Or, susține același pârât, în condițiile în care Statul Român are deja un drept de proprietate insesizabil,