ÎCCJ, decizie (scj.ro #130751)

Conflict de competență ivit între secția penală și secția civilă din cadrul aceleiași curți de apel. Solicitare formulată de organul de urmărire penală a unui stat străin de remitere a obiectelor numismatice / arheologice confiscate de către statul român. Cerere de asistență judiciară în materie penală.

Cuprins pe materii :

Drept procesual civil. Competența instanțelor judecătorești. Competența funcțională.

Index alfabetic :

conflict de competență

-urmărire penală

NCPC, art.136

Legea nr. 302/2004, art. 7, art. 17

Legea nr. 182/2000, art. 60, art. 67

Competența de soluționare a cererii transmise autorităților judiciare din România de către Procuratura Republicii Bulgaria, având ca obiect remiterea, în vederea expertizării în scopul verificării autenticității, a unor piese numismatice și arheologice, confiscate de către autoritățile române de la o persoană, cetățean bulgar, împotriva căreia se desfășoară de către autoritățile bulgare competente urmărirea penală pentru săvârșirea infracțiunii de scoaterea fără autorizație peste frontierele statului de obiecte care fac parte din patrimoniul cultural al țării, aparține secției penale a Curții de Apel București, fiind incidente dispozițiile Legii nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională.

În raport de circumstanțele cauzei, câtă vreme autoritățile bulgare nu au certitudinea faptului că aceste bunuri - a căror remitere au solicitat-o în vederea expertizării - fac parte din patrimoniul cultural național al statului Bulgar, nefiind clasate în această categorie, scopul solicitării adresate autorităților judiciare române fiind tocmai acela al verificării autenticității acestora, cererea nu poate fi calificată drept o acțiune civilă în restituirea unor bunuri culturale care au părăsit ilegal teritoriul unui stat membru al Uniunii Europene, întrucât nu sunt îndeplinite condițiile ce decurg din dispozițiile art. 59 și urm. din Legea nr. 182/2000 privind protejarea patrimoniului cultural național mobil.

Secția I civilă, decizia nr. 1620 din 23 septembrie 2016

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, Secția a II-a penală din data de 24.12.2015

,

Procuratura Republicii Bulgaria - Parchetul Orășenesc Sofia a solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța, să restituie autorităților judiciare competente din Bulgaria monedele și obiectele antice reținute la data de 10.02.2009 la P.T.F. Curtici, bunuri care au fost scoase peste frontiera statului de către cetățeanul bulgar A. și care provin din pământurile Bulgariei, conform expertizei nr. 175 din 28.04.2009, efectuate de către specialiști din Muzeul Național Istoric.

În motivarea cererii, s-au arătat următoarele:

La Serviciul Național de Cercetări Penale al Republicii Bulgaria a fost începută urmărirea penală nr. x/2010 împotriva numitului A. pentru infracțiunea prevăzută de art. 278 alin. 3 Cod penal bulgar (abrogat), constând în aceea că pe data de 10.02.2009 numitul A. a scos fără autorizație peste frontierele statului obiecte ce reprezintă monumente din patrimoniul cultural al țării.

S-a mai arătat că urmărirea penală a fost începută de autoritățile bulgare în baza comunicării primite la Parchet de către D.C.C.O.G. de pe lângă D.G.P.C. din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, transmise în baza comunicării înaintate de Interpol București privind unele valori cultural - istorice care au fost reținute de Poliția de Frontieră a României la P.T.F. Curtici la data de 10.02.2009, făptuitorul fiind numitul A.; totodată, s-a stabilit faptul că bunurile reținute au fost scoase din Bulgaria fără autorizația necesară a autorităților competente.

Pe de altă parte, urmărirea penală nu poate să fie finalizată din cauza imposibilității cercetării obiectelor ridicate de autoritățile române, expertiza efectuată în cauză pe baza fotografiilor comunicate (raport nr. 175/28.04.2009) nefiind relevantă, întrucât experții au arătat că există posibilitatea să fie vorba de obiecte falsificate; or, aceste aspecte ce nu pot fi elucidate fără examinarea fizică a bunurilor.

S-a arătat că până în prezent au mai fost formulate două cereri de asistență judiciară internațională, cereri care nu au fost încuviințate, însă în urma unor contacte telefonice cu autoritățile române s-a stabilit că aceste bunuri ar putea fi restituite în prezent.

Petentul a mai învederat că prin înscrisurile pe care le-a transmis autorităților competente din România reiese că obiectele arheologice și numismatice au fost confiscate în baza procesului verbal din 06.03.2009 de către I.P.J. Arad și în prezent se păstrează la Complexul Muzeal Arad.

În drept, s-au invocat dispozițiile Convenției Europene de asistență judiciară internațională în materie penală din 20.04.1959, Convenția de la Strasbourg a Consiliului Europei din noiembrie 1990 și Convenția Europeană cu privire la asistența judiciară reciprocă în materie penală între statele membre ale Uniunii Europene din 29.05.2000, art. 34 T.F.U.E.

La dosar au fost depuse înscrisuri, în limba bulgară și traducere în limba română, în copie certificată pentru conformitate cu originalul.

O cerere similară a fost înaintată și atașată dosarului prin adresa din 22.12.2015, emisă de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T.- Structura Centrală, invocându-se în drept dispozițiile art. 65 din Legea nr. 182/2000, republicată.

La solicitarea instanței au fost comunicate înscrisuri și relații de către P.I.C.C.J.- D.I.I.C.O.T.- Structura Centrală  și de către P.I.C.C.J.- Biroul Teritorial Arad.

La termenul din 04.01.2016, instanța a pus în discuție scoaterea cauzei de pe rol și înaintarea acesteia către una dintre secțiile civile ale Curții de Apel București, împrejurare consemnată în încheierea de ședință de la acea dată.

Prin aceeași încheiere pronunțată la 04.01.2016, Curtea de Apel București, Secția a II-a penală a scos cauza de pe rolul său și, pe cale administrativă, a înaintat-o către secțiile civile din cadrul Curții de Apel București, în aplicarea prevederilor art. 65 alin. (1) din Legea nr. 182/2000 republicată.

Pentru a dispune în acest sens, Curtea de Apel București, Secția a II-a penală a reținut că obiectul cauzei îl reprezintă o acțiune în restituirea bunului cultural care a părăsit ilegal teritoriul unui stat membru al Uniunii Europene (Bulgaria), în temeiul art. 65 alin. (1) din Legea nr. 182/2000, republicată.

S-a apreciat că deși autoritățile bulgare au invocat dispoziții generale, specifice dreptului procesual penal, în această materie legislația română cuprinde dispoziții speciale ce atribuie competența jurisdicțională exclusiv Curții de Apel București, întrucât competența autorităților judiciare penale (P.I.C.C.J.) se rezumă la efectuarea de verificări, informări și luarea de măsuri pentru conservarea bunului cultural.

Sub aspectul competenței materiale, instanța a reținut că în doctrină - Dr. Mihaela Tăbârcă, Drept procesual civil, vol. 1, Ed. U.J. 2005, pag. 261- s-a stabilit că acțiunea în restituirea bunului cultural care a părăsit ilegal teritoriul unui stat membru al Uniunii Europene este o cauză civilă de competența exclusivă a Curții de Apel București.

În consecință, s-a dispus scoaterea cauzei de pe rolul Secției a II-a penale a Curții de Apel București, pe cale administrativă și înaintarea (transpunerea) acesteia către secțiile civile din cadrul Curții de Apel București, în aplicarea dispozițiilor art. 65 alin. (1) din Legea nr. 182/2000, republicată.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Secției a IV-a civile a Curții de Apel București, care, la

termenele de judecată din 11.03.2016 și, respectiv 13.05.2016, în baza art. 78 alin. (2) din Cod de procedură civilă, a pus în discuția părților introducerea în cauză a Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice și prin  Ministerul Culturii, precum și a D.I.I.C.O.T. – Structura Culturală.

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism a invocat necompetența funcțională a instanței civile, în raport de faptul că bunurile a căror restituire se solicită au intrat în proprietatea statului în baza procesului-verbal de contravenție încheiat de autoritățile române și în considerarea faptului că cererea a fost formulată de autoritățile bulgare în cadrul urmăririi penale începute în Republica Bulgaria.

Instanța, examinând incidentul procedural invocat, la rândul său, a reținut că potrivit art. 65 alin. (1) din Legea nr. 182/2000 privind protejarea patrimoniului cultural național mobil, acțiunea în restituirea bunului cultural care a părăsit ilegal teritoriul unui stat membru al Uniunii Europene este introdusă de statul interesat la Curtea de Apel București împotriva posesorului sau detentorului bunului.

Din examinarea textului de lege menționat, instanța a apreciat că acțiunea având acest temei juridic trebuie să vizeze bunuri din patrimoniul cultural care au părăsit ilegal teritoriul unui stat membru al Uniunii Europene, bunuri care se află în posesia sau detenția unui terț.

În speță, din chiar conținutul actului de sesizare a instanței rezultă că prin expertiza din 28.04.2009, specialiștii din cadrul Muzeului Național Istoric al Republicii Bulgare au suspiciunea, în raport de fotografiile obiectelor arheologice și numismatice trimise de autoritățile române, că acestea ar face parte din patrimoniul cultural al acestei țări, iar nu o certitudine a acestei stări de fapt și de drept.

Această certitudine, pretinde reclamantul, poate fi stabilită doar în cadrul urmăririi penale pornită împotriva învinuitului A., pentru săvârșirea infracțiunii de scoatere fără autorizație peste hotarele statului a bunului cultural care face parte din Fondul Arhivistic Național, prevăzută de art. 278 alin. (3) din Codul penal al Republicii Bulgaria, în cadrul dosarului nr. x/2009 al Parchetului Orășenesc Sofia.

Instanța a apreciat că prevederile art. 65 alin. (1) din Legea nr. 182/2000 nu sunt aplicabile în cazul în care cererea de restituire bunuri este efectuată în cadrul procedurii de asistență judiciară internațională în materie penală, provenind dintr-un proces penal în curs de desfășurare.

La această concluzie conduc prevederile art. 67 din Legea nr. 182/2000, pe de o parte, precum și dispozițiile Titlului VII – capitolul 1, art. 174 alin. (1) lit. a), art. 176 alin. (6) și art. 178 alin. (5) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea juridică internațională în materie penală.

Astfel, conform art. 67 alin. (1) din Legea nr. 182/2000, Curtea de Apel București hotărăște restituirea bunului cultural dacă s-a stabilit că bunul care face obiectul acțiunii în restituire este bun cultural în sensul art. 60 și că părăsirea teritoriului național al statului membru al Uniunii Europene are caracter ilegal, în condițiile art. 61 din aceeași lege.

În speță, în România, prin rechizitoriul din 05.03.2009, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism l-a trimis în judecată pe inculpatul A., cetățean bulgar, pentru comiterea infracțiunii prevăzută de art. 271 din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României, constând în aceea că în noaptea de 10/11.02.2009, prin punctul de frontieră Curtici, a introdus în România un număr de 60 de arme (pistoale cu gaz marca W., neletale).

Față de fapta de introducere pe teritoriul statului român de bunuri culturale mobile (461 bucăți piese numismatice – monede și 66 bucăți arheologice din metal) care fac parte din patrimoniul cultural al unor state străine, prevăzută de art. 70

1

din Legea nr. 182/2000, prin același rechizitoriu, s-a dat soluție de neîncepere a urmăririi penale, întrucât acesteia îi lipsește latura obiectivă a infracțiunii, ca urmare a concluziilor raportului de constatare tehnico-științifică din 26.02.2009, din care rezultă că piesele analizate nu prezintă interes semnificativ pentru patrimoniul cultural mobil al altor state.

Totuși, în sarcina lui A., prin procesul-verbal de contravenție din 06.03.2009 al Inspectoratului General al Poliției de Frontieră – I.J.P.F. Arad, s-a reținut săvârșirea contravenției prevăzută de art. 6 alin. (1) din Legea nr. 12/1990 și s-au confiscat cele 461 piese numismatice și 66 piese arheologice găsite asupra acestuia la 10.02.2009.

În raport de această situație de fapt, instanța civilă nu mai poate fi ținută, ca în cadrul procedurii reglementate prin art. 67 alin. (1) din Legea nr. 182/2000, să dispună restituirea acestora, întrucât au intrat în proprietatea statului român prin confiscare, finalitatea cererii nemaiputând fi realizată.

Stabilirea caracterului de bunuri culturale mobile al acestor bunuri și al faptului părăsirii

ilegale a granițelor statului bulgar, face obiectul anchetei penale desfășurată de organele de anchetă penală ale Republicii Bulgaria, stat al cărui cetățean este numitul A. Autoritățile bulgare pretind că bunurile respective sunt proprietatea statului bulgar și le-au solicitat în cadrul procedurii de asistență juridică internațională, astfel cum au indicat în conținutul actului de sesizare.

Cererea de restituire a obiectelor pretinse a face parte din patrimoniul cultural al unui stat membru al Uniunii Europene, formulată în cadrul unui proces penal aflat  în curs de desfășurare, de către respectivul stat, se încadrează într-una din formele de cooperare judiciară internațională în materie penală, prevăzute de Titlul VII, Capitolul I art. 171 și următoarele din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea juridică internațională în materie penală, constând în remiterea obiectelor ce fac obiectul urmăririi penale.

Potrivit art. 178 alin. (5) din aceeași lege, autoritățile judiciare competente să execute cererile formulate de autoritățile altor state sunt curțile de apel, în cursul judecății, respectiv parchetele de pe lângă Curțile de apel, în cursul urmăririi penale.

De asemenea, în baza art. 7 și 8 din Legea nr. 302/2004, cererile adresate autorităților române în domeniile reglementate în prezenta lege se îndeplinesc potrivit normelor române de drept procesual penal, dacă prin prezenta lege nu se prevede altfel.

Curtea de Apel București, Secția a IV-a civilă a apreciat că excepția de la această regulă este instituită prin art. 8 din Legea nr. 302/2004, conform cu care cooperarea juridică internațională nu este admisibilă dacă în România sau în orice alt stat s-a desfășurat un proces penal pentru aceeași faptă și dacă printr-o hotărâre definitivă s-a dispus achitarea sau încetarea procesului penal.

Or, în speță, s-a constatat că Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a dat o soluție de neîncepere a urmăririi penale pentru infracțiunea prevăzută de art. 70

1

din Legea nr. 182/2000, astfel încât nu s-a pronunțat o hotărâre definitivă de către instanța de judecată, pentru a deveni incidentă excepția menționată.

În baza prevederilor legale anterior citate, Curtea de Apel București, Secția a IV-a civilă a apreciat că nu este competentă să soluționeze cererea, ci competența revine secției penale a Curții de Apel București.

În consecință, în baza art. 136 Cod de procedură civilă, s-a dispus scoaterea cauzei de pe rol și înaintarea ei către secțiile penale ale Curții de Apel București, pentru soluționarea cererii în raport de procedura instituită prin Legea nr. 302/2004.

Prin încheierea din camera de consiliu din 18.07.2016, s-a dispus îndreptarea omisiunii din dispozitivul încheierii pronunțate de aceeași instanță la data de 24.06.2016, în sensul că s-a constatat conflict negativ de competență între cele două secții (civilă și penală) ale Curții de Apel București și s-a trimis cauza Secției civile și de  proprietate intelectuală a Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru soluționarea conflictului negativ de competență.

Înalta Curte, analizând conflictul negativ de competență cu care a fost legal sesizată în condițiile art. 136 alin. (2) coroborat cu art. 135 Cod procedură civilă, reține că, în speță, competența de soluționare a cererii revine Secției a II-a penale a Curții de Apel București.

Cererea transmisă spre soluționare autorităților judiciare din România de către Procuratura Republicii Bulgaria – Parchetul Orășenesc Sofia are ca obiect solicitarea de remitere, în vederea expertizării, a unui număr de 461 piese numismatice și 66 piese arheologice, confiscate de către autoritățile române – I.G.P.F. Arad prin procesul verbal din 6.03.2009 de la numitul A. împotriva căruia se desfășoară de către autoritățile bulgare competente urmărirea penală pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 278 alin. (3) Cod penal bulgar (abrogat) – scoaterea fără autorizație peste frontierele statului de obiecte care fac parte din patrimoniul cultural al țării.

Această solicitare a fost adresată atât instanței de judecată (fiind înregistrată pe rolul Curții de Apel București, Secția a II-a penală), precum și Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, care, la rândul său, prin adresa din 22.12.2015 a înaintat-o Curții de Apel București, în temeiul art. 65 din Legea nr. 182/2000 privind protejarea patrimoniului cultural național, republicată, dar și al art. 17 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, republicată.

În România, prin rechizitoriul din 05.03.2009, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism l-a trimis în judecată pe inculpatul A., cetățean bulgar, pentru comiterea infracțiunii prevăzută de art. 271 din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României, constând în aceea că în noaptea de 10/11.02.2009, prin punctul de trecere a frontierei Curtici, a introdus în România un număr de 60 de arme (pistoale cu gaz marca W., neletale).

Însă, față de fapta de introducere pe teritoriul statului român de bunuri culturale mobile  (461 bucăți piese numismatice – monede și 66 bucăți arheologice din metal), care fac parte din patrimoniul cultural al unor state străine, prevăzută de art. 70

1

din Legea nr. 182/2000, prin același rechizitoriu, s-a dat soluția de neîncepere a urmăririi penale, întrucât acesteia îi lipsește latura obiectivă a infracțiunii, față de concluziile raportului de constatare tehnico-științifică nr. 138/26.02.2009, din care a rezultat că piesele analizate nu prezintă interes semnificativ pentru patrimoniul cultural mobil al altor state.

Totuși, în sarcina lui A., prin procesul-verbal de contravenție din 06.03.2009 al Inspectoratului General al Poliției de Frontieră – I.J.P.F. Arad, s-a reținut săvârșirea contravenției prevăzută de art. 2  lit. e) din Legea nr. 12/1990 și, în temeiul art. 6 alin. (1) din aceeași lege, s-au confiscat cele 461 piese numismatice și 66 piese arheologice găsite asupra acestuia la 10.02.2009.

Aceste piese numismatice și arheologice, astfel cum rezultă din adresa din dosarul Curții de Apel București, Secția a II-a penală, în baza Ordonanței procurorului nr. x/II/5/2013 au fost ridicate de la Complexul Muzeal Arad și transmise, la data de 15.02.2013, către D.I.I.C.O.T – Structura Centrală; ordonanța menționată a fost emisă urmare a cererilor suplimentare de asistență judiciară nr. x/2009 din datele de 13.01.2013, 18.12.2013 și, respectiv 23.03.2014 formulate de Procuratura Republicii Bulgaria – Parchetul Municipal Sofia și înregistrate la D.I.I.C.O.T – Structura Centrală.

Obiectul acestor cereri anterioare ale Procuraturii Republicii Bulgaria – Parchetul Orășenesc Sofia era similar celei din cauza de față - remiterea acestor obiecte numismatice și arheologice - în vederea expertizării în cadrul urmăririi penale ce se derulează pe teritoriul statului bulgar, în scopul verificării autenticității acestora, urmărire penală ce nu poate fi finalizată din motivul imposibilității expertizării nemijlocite a acestor obiecte.

Curtea de Apel București, Secția a II-a penală, sesizată fiind cu cererea de asistență judiciară internațională, a reținut că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 65 alin. (1) din Legea nr. 182/2000 privind protejarea patrimoniului cultural național, republicată, aceasta fiind înregistrată pe rolul Curții de Apel București, Secția a IV-a civilă.

Instanța sesizată pe cale administrativă, la rândul său, a apreciat că cererea se supune regimului juridic prevăzut de Legea nr. 302/2004 privind asistența judiciară internațională, republicată.

În soluționarea conflictului negativ de competență, Înalta Curte constată că cererea transmisă de organele de anchetă penală din Bulgaria nu poate fi calificată drept o acțiune civilă în restituirea unor bunuri culturale care au părăsit ilegal teritoriul unui stat membru al Uniunii Europene, întrucât, pe lângă împrejurarea că nu au fost respectate formele de procedură prevăzute de art. 194 Cod procedură civilă pentru formularea unei cereri de chemare în judecată (neregularități dintre care pot fi menționate cele referitoare la  obiectul cererii, titularul cererii de chemare în judecată – care, în speță, este individualizat prin dispozițiile legii speciale, lipsa unui pârât căruia i se opune pretenția de restituire a bunurilor culturale mobile etc.), în cauza de față nu sunt îndeplinite nici condițiile specifice ce decurg din dispozițiile art. 59 și urm. din Legea nr. 182/2000, republicată; totodată, o astfel de calificare ar deturna finalitatea cererii adresate autorităților judiciare române de către Procuratura Republicii Bulgaria - Parchetul Orășenesc Sofia.

Astfel, art. 65 alin. (1) din actul normativ menționat prevede că: “Acțiunea în restituirea bunului cultural care a părăsit ilegal teritoriul unui stat membru al Uniunii Europene este introdusă de statul interesat la Curtea de Apel București împotriva posesorului sau detentorului bunului.”

Art. 67 alin. (1) din aceeași lege stabilește astfel: “(1) Curtea de Apel București hotărăște restituirea bunului cultural dacă s-a stabilit că bunul care face obiectul acțiunii în restituire este un bun cultural în sensul art. 60 și că părăsirea teritoriului național al statului membru al Uniunii Europene are caracter ilegal, în condițiile art. 61.”

Art. 60 din Legea nr. 182/2000 prevede următoarele: “(1) În înțelesul prezentului capitol, prin

bun cultural

se înțelege, după caz, bunul care face parte din:

a) tezaur sau fond, fiind clasat în una dintre aceste categorii juridice înainte ori după părăsirea ilegală a teritoriului României;

b) tezaurul unui stat membru al Uniunii Europene, în conformitate cu legislația statului respectiv,

fiind clasat în această categorie înainte ori după părăsirea ilegală a teritoriului unui stat membru al Uniunii Europene

;

c) colecțiile publice care figurează în patrimoniul și în inventarele muzeelor, arhivelor și fondurilor

bibliotecilor din România sau din unul dintre statele membre ale Uniunii Europene;

d) patrimoniul și inventarele cultelor religioase și ale instituțiilor ecleziastice din România sau din unul dintre statele membre ale Uniunii Europene;

e) una dintre categoriile incluse în anexa la prezenta lege. (2)...”.

În consecință, aceste dispoziții legale, plasate în cuprinsul Capitolului IX din Legea nr. 182/2000 cu denumirea - Restituirea bunurilor culturale mobile care au părăsit ilegal teritoriul unui stat membru al Uniunii Europene - stabilesc regimul juridic al unei astfel de cereri, conținând atât dispoziții de drept material cât și de drept procesual.

Dispozițiile procedurale privesc calitatea părților: reclamant - statul membru al Uniunii care afirmă proprietatea bunurilor culturale mobile, pârât - posesorul sau detentorul bunului; obiectul acțiunii – restituirea unui bun cultural în sensul art. 60 etc.

Pe de altă parte, norme de drept substanțial - art. 60 alin. (1) lit. b) din lege - stabilesc conținutul noțiunii de bun cultural – bunul care face parte tezaurul unui stat membru al Uniunii Europene, în conformitate cu legislația statului respectiv,

fiind clasat în această categorie înainte ori după părăsirea ilegală a teritoriului unui stat membru al Uniunii Europene.

Or, în raport de circumstanțele aflate la dispoziția instanței sesizate cu cererea din prezentul dosar, rezultă că autoritățile bulgare însele nu au certitudinea faptului că aceste bunuri - a căror remitere o solicită în vederea expertizării nemijlocite în cadrul urmăririi penale - fac parte din patrimoniul cultural național al statului bulgar și sunt clasate în această categorie, scopul solicitării adresate autorităților judiciare române fiind tocmai acela al verificării autenticității acestora.

În aceste condiții, devine evident că pentru soluționarea cererii de asistență judiciară internațională sunt incidente dispozițiile Legii nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională, republicată, al cărei domeniu de reglementare este prevăzut de art. 1: “(1) Prezenta lege se aplică următoarelor forme de cooperare judiciară internațională în materie penală: a) extrădarea; b) predarea în baza unui mandat european de arestare; c) transferul de proceduri în materie penală; d) recunoașterea și executarea hotărârilor; e) transferarea persoanelor condamnate; f) asistența judiciară în materie penală; g) alte forme de cooperare judiciară internațională în materie penală.

(2) Prezenta lege nu se aplică modalităților specifice de cooperare polițienească internațională, dacă, potrivit legii, acestea nu se află sub control judiciar.”

Totodată, potrivit art. 7 din acest act normativ: „

Cererile adresate autorităților române în domeniile reglementate de prezenta lege se îndeplinesc potrivit normelor române de

drept procesual penal

, dacă prin prezenta lege nu se prevede altfel.”

Art. 17 alin. (1) și (2) din aceeași lege stabilesc: “(1) În cazul în care cererea are ca obiect sau implică remiterea de obiecte sau de alte bunuri, acestea pot fi predate atunci când nu sunt indispensabile dovedirii unei fapte penale a cărei urmărire și judecată ține de competența autorităților judiciare române.

(2) Remiterea obiectelor și a altor bunuri poate fi amânată sau efectuată sub condiția restituirii.”

În plus, art. 177 prevede: “ (1) Statul român va putea să amâne remiterea obiectelor, a dosarelor sau a documentelor a căror comunicare este cerută, dacă acestea îi sunt necesare pentru o procedură penală în curs.

(2) Obiectele și originalele dosarelor și ale documentelor, comunicate în îndeplinirea unei comisii rogatorii, vor fi restituite cât mai curând posibil statului român de către statul solicitant, în afară de cazul în care statul român renunță la ele.”

În temeiul art. 135 alin. (4) Cod procedură civilă, având în vedere dispozițiile legale anterior citate, precum și considerentele precedente, Înalta Curte a stabilit competența de soluționare a cererii în favoarea Secției a II-a penale a Curții de Apel București.